Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 107/

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 2: Milan Danilov

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.

Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 256/A/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, asistat de apărător din oficiu- avocat, din cadrul Baroului T, lipsă fiind părțile civile intimate, și.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța ia declarație inculpatului recurent, consemnată în scris și atașată la dosar. Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, se acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul din oficiu solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Procurorul, pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate, din probatoriul administrat în cauză rezultă săvârșirea de către inculpat a faptei reținută în sarcina sa.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. Depune în scris motivele de recurs.

R A

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 422 din 26.02.2007, pronunțată de către Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 215 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin.2 și Cod Penal art. 37 lit. b Cod Penal, a fost condamnat inculpatul la 3 ani închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b,c pe Cod Penal durata și în condițiile prev. de art. 71.Cod Penal, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 14, 346.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata următoarelor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile: 200 Ron către partea civilă și a respins în rest pretențiile acestei părți civile; 80 Euro, sau contravaloarea în lei la data plății către partea civilă, și a respins în rest pretențiile acestei părți civile; 80 Euro, sau contravaloarea în lei la data plății către partea civilă și a respins în rest pretențiile acestei părți civile; 80 Euro, sau contravaloarea în lei la data plății către partea civilă și a respins în rest pretențiile acestei părți civile; 80 Euro, sau contravaloarea în lei la data plății către partea civilă și a respins în rest pretențiile acestei părți civile.

În baza art. 191 alin.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la 1000 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 6034/P/2005, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr-, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin.2 și Cod Penal art. 37 lit. b Cod Penal, reținându-se în sarcina acestuia faptul că și-a atribuit în mod mincinos calitatea de angajat al unei firme de construcții din Germania și a indus în eroare un număr de 5 părți vătămate, afirmând că le poate obține viza de ședere și de muncă în Germania, pretinzându-le în schimb suma de 80 Euro.

Din actele și probele administrate în cauză, dosarul de urmărire penală, declarații martori, declarații părți vătămate, adrese, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul a fost coleg de școală cu martora și în discuțiile purtate cu aceasta în data de 21.05.2005, i-a spus acesteia faptul că poate să ducă oameni pentru lucru în Germania, precum și faptul că, caută oameni pentru lucru în Germania, cerându-i să găsească câteva persoane în acest sens. În urma acestei discuții, astfel cum rezulta din declarația martorei cât și din declarația martorei, inculpatul a primit de la martorul Dănică pașaportul pentru a i se aplica viza de Germania, urmând ca banii pentru viză și pentru serviciul prestat să îi plătească în Germania, inculpatul primind în aceeași zi încă două sau trei pașapoarte împreună cu sumele de bani solicitate. În faza de urmărire penală cât și în fața instanței, părțile vătămate și relatând atât în faza de urmărire penală cât și în instanță faptul că au dat personal pașaportul și suma de 80 Euro inculpatului pentru li se aplica viza de Germania, și pentru a merge la lucru în străinătate.

Atât în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată, inculpatul, deși a fost legal citat, a refuzat să se prezinte pentru a da declarații.și pentru a-și susține nevinovăția, tatăl inculpatului audiat în instanță a arătat că nu cunoaște unde este fiul său, însă bănuiește că acesta s-ar afla la muncă în străinătate.

Instanța de fond a constata, din probatoriul administrat în cauză, că fapta inculpatului, care în baza aceleași rezoluții infracționale, a indus în eroare mai ulte părți vătămate promițându-le obținerea de vize de ședere în Germania și de locuri de muncă în această țară, în schimbul unor sume de bani, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1.Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod Penal, reținând vinovăția inculpatului și având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor precum și starea de recidivă postexecutorie a condamnatului, astfel cum a rezultat din fișa de cazier judiciar aflată la fila 55 dosar, i-a aplicat acestuia pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare în detenție.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, raportat la lipsa intenției frauduloase, în subsidiar să se constate atingerea minimă a valorilor sociale ocrotite de lege, aplicarea prevederilor art. 18¹.Cod Penal În final, a arătat că din probatoriul administrat nu rezultă cu certitudine săvârșirea de către inculpat a faptei reținute prin rechizitoriu, a solicitat suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Prin decizia penală nr. 256/A din 17.09. 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 422/26.02.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat inculpatul apelant la 200 lei, cheltuieli de judecată față de intimatul.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Așa cum a reținut și prima instanță, din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul apelant, în baza acestei rezoluții infracționale, a indus în eroare mai multe părți vătămate, promițându-le obținerea de vize de ședere în Germania și de locuri de muncă în această țară, în schimbul unor sume de bani.

Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul apelant a fost legal citat, a refuzat să se prezinte pentru a da declarații și pentru a-și susține nevinovăția, tatăl inculpatului audiat în instanță susținând că nu cunoaște unde se află fiul său, însă bănuiește că acesta s-ar afla la muncă în străinătate.

Așa cum a reținut și prima instanță, referitor la susținerile apărătorului inculpatului, prin care acesta a arătat că în speță ar fi vorba despre un litigiu de natură civilă, dat fiind faptul că inculpatul s-ar fi obligat, în primul rând, să ducă persoane la muncă în străinătate, să obțină pentru persoanele respective vizele necesare intrării în Germania, precum și pentru a munci în această țară, iar inculpatul fără intenție nu și-a respectat obligația perfectării contractului de muncă datorită neobținerii vizelor, prima instanța a constatat netemeinicia apărărilor inculpatului. Încă de la început inculpatul a cunoscut că pentru deplasarea în Germania și munca în această țară era nevoie de viză, care se obținea de la Serviciul Consular, fiind necesar,pe lângă cererea de obținere a vizei și depunerea unor documente din care să rezulte încheierea unor contracte de muncă cu forma din străinătate. Atât timp cât inculpatul apelant a solicitat părților vătămate predarea dor a pașaportului și a unor sume de bani necesare pentru obținerea unei eventuale vize, fără a întocmi sau a prezenta spre semnare părților vătămate contracte certe de muncă, a rezultat că acesta încă de la început avea reprezentarea faptului că și în situația în care se vor depune pașapoartele persoanelor respective, acestea nu vor obține viza de intrare în Germania. Mai mult decât atât, inculpatul apelant cunoștea încă de început faptul că nu deținea nici un mandat legal din partea vreunei firme din Germania pentru a găsi și pentru a prezenta cetățeni români care să lucreze în străinătate, lucru ce a rezultat din faptul că inculpatul doar a povestit părților vătămate și martorilor despre faptul că urmează să ducă persoane la muncă în străinătate, iar acele persoane urmau să lucreze în mod legal, fără însă a prezenta vreun înscris în acest sens. Referitor la sumele predate de către părțile vătămate către inculpat, precum și la sumele pe care părțile vătămate urmau să le plătească în momentul prestării activității în Germania, acestea au fost însușite de către inculpat, sub pretextul efectuării unor plăți necesare pentru îndeplinirea formalităților de obținere a vizelor, plăți care nu au fost făcute niciodată, iar inculpatul apelant nici nu a încercat să obțină vizele pentru părțile vătămate.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea deciziei și a sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru a-și formula apărarea.

Verificându-se legalitatea și temeinicia deciziei supuse recursului se constată că atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut în mod corect starea de fapt și vinovăția inculpatului, făcând o corectă încadrare în dispozițiile legale sus menționate.

Din probatoriul administrat rezultă că inculpatul recurent în baza aceleiași rezoluții infracționale a indus în eroare mai multe părți vătămate promițându-le vize de ședere în Germania și locuri de muncă în această țară, în schimbul unei sume de bani.

Inculpatul inițial a solicitat părților vătămate pașapoartele și diverse sume de bani pentru obținerea vizelor necesare pentru prestarea muncilor în Germania; această activitate de intermediere inculpatul efectuând-o fără a deține vreun mandat din partea unei firme din Germania. Inculpatul a încasat sume de bani de la părțile vătămate sub pretextul efectuării unor plăți necesare pentru îndeplinirea formalităților de obținere a vizelor. Deși a făcut aceste promisiuni, inculpatul nu a făcut nici o plată în interesul părților vătămate și nici nu a încercat să obțină vize pentru acestea.

In raport de pericolul social concret al faptelor săvârșite, modul de concepere și realizare a acestora, valoarea prejudiciului cauzat părților vătămate, instanța a făcut și o corectă individualizare a pedepsei, stabilind o pedeapsă de natură să ducă la reeducarea inculpatului și să realizeze prevenția generală, ținându-se seama de faptul că inculpatul este recidivist în condițiile art. 37 lit. b Cpp.

În ceea ce privește susținerea inculpatului cu privire la casarea deciziei și trimiterea cauzei la prima instanță pentru rejudecare, instanța constată că atât în faza urmăririi penale cât și la instanța de judecată inculpatul a fost legal citat la adresa de domiciliu, însă a refuzat să se prezinte pentru a da declarații și a-și susține nevinovăția. Fiind audiat tatăl inculpatului în declarația sa de la 65 dosar fond, acesta a afirmat că nu cunoaște unde se află fiul său bănuind că este la muncă în străinătate, iar inculpatul atât la instanța de fond cât și la apel a avut apărător ales.

Constatându-se că procedura de citare a inculpatului a fost legal îndeplinită, la adresa de domiciliu a acestuia, că inculpatul nu a indica o altă adresă pentru a fi citat, nu se impune casarea cu trimitere pentru rejudecarea cauzei, motivul invocat nefiind întemeiat.

Instanța de recurs constată că în mod greșit instanța a aplicat pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, respectiv a drepturilor prev. de art. 64 lit. a și c Cp. Nu pot fi interzise inculpatului drepturilor prev. de art. 64 lit. a Cp și nici dreptul de a ocupa o funcție, sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care nu s-a folosit condamnatul de săvârșirea infracțiunii. În raport de infracțiunea săvârșită, drepturile prev.de art. 64 lit. c Cp, și art. 64 lit. a Cp, nu pot fi interzise inculpatului, prima instanță procedând în mod greșit.

În acest sens va fi admis recursul declarat de inculpat, se va casa decizia recurată și sentința pronunțată de prima instanță, numai în ce privește conținutul pedepsei accesorii, și rejudecând cauza se va înlătura interzicerea dreptului de a alege, prev.de art. 64 lit. a teza I Cp, și a dreptului prev.de art. 64 lit. c Cp din conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

Se vor menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate, iar în baza art. 192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției, onorariu pentru apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 2, lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 256/A/17.09.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Casează decizia penală recurată și sentința penală nr. 422/26.02.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr- și rejudecând:

Înlătură interzicerea exercitării dreptului de a alege prev.de art. 64 lit. a teza 1 Cp și a dreptului prev.de art. 64 lit. c Cp din conținutul pedepsei accesorii aplicată inculpatului.

Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondurile Ministerului justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, - - - - - -

GREFIER,

- -

Red. MD / 14.04.2008

Tehnored. AA

Ex. 2/ 14.04.2008

Prima instanță:

Instanță apel:,