Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE A PENALĂ Nr. 529
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Iulia Elena Ciobanu I - -
JUDECĂTOR 3: Anton
Grefier: -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror
La ordine fiind pronunțarea recursului penal, având ca obiect " delapidare " formulat de inculpații recurenți ( fostă - ) și - împotriva deciziei penale nr.17 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Vaslui în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 25 septembrie 2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare pronunțarea cauzei a fost amânată pentru data de 2 octombrie 2008 și apoi pentru astăzi 9 octombrie 2008.
Ulterior deliberării,
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor penale de față.
Prin sentința nr.312/23.04.2007 a judecătoriei Bârlads -au hotărât următoarele:
A condamnat pe inculpatul -,fiul lui si, născut la 29 februarie 1952 in, jud. B, cu ultimul domiciliu in Bârlad,-, jud. V la pedeapsa de:
-1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prev.de art. 29 rap. la art 289 Cod penal.
In condițiile si pe durata prev. de art. 71 Cod penal inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.
In baza art. 81 Cod penal s- suspendat condiționat executarea pedepsei aplicata si a pus in vedere inculpatului disp. art. 83 Cod penal.
In baza art. 82 Cod penal s-a fixat termen de încercare 3 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
In baza art. 71 alin 4 Cod penal pe durata suspendării condiționate s-a suspendat si interzicerea executării drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.
A condamnat pe inculpata (), fiica lui si, născută la 21 august 1975, in Bîrlad, jud. V, cu același domiciliu, str. ---, nr.90, -. D,.14, jud. V, fără antecedente penale la pedeapsa de:
-1(un) an si 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215/1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal împotriva părții civile SC B cu un prejudiciu de 9000 lei nerecuperat si împotriva părții civile SC cu un prejudiciu de 28.348 lei nerecuperat.
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala prev. de art. 9 pct. 1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu un prejudiciu de 4318,44 lei împotriva Agenției Naționala de Administrate Fiscala recuperat.
- 1 (un) an si 2 (doua) luni închisoare pentru savarsirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 37 din Legea nr. 82/1991.
- 1(un) an închisoare pentru savarsirea infracțiunii de folosirea banilor societății in interes personal prev. de art.272 pct. 2 din Legea nr.31/1990 împotriva părții civile SC, cu un prejudiciu de 21 350 lei, recuperata fiind suma de 3450 lei.
- 6 (sase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal.
In baza art. 33 lit. a Cod penal s-a constatat ca infracțiunile se găsesc in concurs real, inculpata urmând sa execute pedeapsa cea mai marede 2 (doi) ani închisoare.
In condițiile si pe durata prev. de art. 71 Cod penal inculpatei i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.
In baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate si s-a pus in vedere inculpatei disp. art. 83 Cod penal.
In baza art. 82 Cod penal s-a fixat termen de încercare 4 ani începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.
In baza art. 71 alin 4 Cod penal pe durata suspendării condiționate s-a suspendat si interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal.
S-a respins cererea de pretenții civile formulata de Agenția Națională de Administrare Fiscala, de instituire a masurilor asiguratorii si introducerea ca parte responsabile civilmente a SC B SRL.
S-au admis pretențiile civile formulate de SC SRL si SC B, cu sediul in Constanta,-, -. F,.3,.79, jud. Constanta.
A obligat inculpata () sa plătească părții civile SC B suma de 9000 lei cu titlu de despăgubiri si părții civile SC SRL suma de 46 248 lei cu același titlu.
A fost admisă cererea privind instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor imobile ale inculpatei formulata de părțile civile SC B si SC.
S-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor imobile proprietatea inculpatei, respectiv apartament situat in Bârlad,-, -. D,. 14, jud. V, imobil, teren si construcții situat in Bârlad,-, jud. V, imobil teren situat in Bârlad,-, jud. V, imobil teren situat in Bârlad,-, jud. V, până la concurenta sumei de 55,248 lei.
S-a dispus anularea actelor falsificate: factura fiscala - din 4. 12.2002, chitanța - din 4.12.2002, factura fiscala - din 5 decembrie 2003, chitanțele -/ 5 decembrie 2003, - din 12 decembrie 2003, - din 23 decembrie 2003, - din 26 decembrie 2003, facturile -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, chitanțele -, -, -, -, aflate la filele 179, 174, 175,176, 177, 654-664, 337-340, dosar urmărire penala.
A obligat pe inculpatul - sa plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare si pe inculpata ( ) suma de 800 lei cu același titlu.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Numitul este administrator și asociat unic la partea civilă SC SRL Bârlad. În anul 2001 a angajat-o pe numita inculpata, fostă, în calitate de director administrativ.
Aceasta trebuia să coordoneze activitatea firmei si reprezenta firma în relațiile comerciale și cu organele statului.
Anterior inculpata () a fost angajată de soția lui, numita, în calitate de șef de magazin la partea civila SC B SRL.
În această calitate a lucrat în perioada iulie 2000-31 august 2001.
În perioada cît a lucrat la familia inculpata () a înființat SC SRL Bârlad, avînd același obiect de activitate.
In cursul anului 2001 si 2002 inculpata a aprovizionat cu marfă SC SRL de la SC SRL I, conform facturilor: - / 14. 11. 2001; - / 4. 12. 2001; - / 16. 01.2002; - / 16. 01. 2002; -/4..2002; -/24. 01. 2002; -/5.02.2002; - /5.02.2002; -/14. 02. 2002; - / 14. 02. 2002; - si - din 28. 02. 2002; - / 28. 02. 2002; - / 6. 03. 2002 si -/13. 03. 2002.
Mărfurile au fost primite de către inculpata, care a semnat pe acele facturi.
S-a stabilit că inculpata nu a înregistrat in contabilitatea partii civile SC SRL acele facturi.
Expertiza contabila a stabilit că prin neînregistrarea acestor facturi s-a creat un prejudiciu statului de 2.871.000 lei vechi, din care impozit pe venit 812.558 lei vechi si 2.054.481 lei vechi TVA.
Mărfurile primite de la SC SRL I au fost valorificate, iar suma de 43.336.995 lei vechi a fost însușită de inculpata.
Expertiza contabilă a stabilit că partea civila SC SRL Bârlad avea la 31.12.2002 un sold la contul mărfuri de 217.647.883 lei vechi, iar la data efectuării controlului de către Garda Financiara, acest sold nu mai exista.
Pentru stocul respectiv partea civila SC SRL trebuia sa achite statului suma de 36.761.200 lei vechi si impozit pe venit-3.552.246 lei vechi deci un total de 40.313,446 lei vechi.
S-a stabilit de asemenea că inculpata, in numele lui SC SRL, vinde societății inculpatei, SC SRL, pentru a-si putea desfășura activitatea - mobilier în valoare de 22.500.520 lei vechi.
Pentru aceasta inculpata întocmește factura fiscala nr. - din 4.12.2002 si chitanța nr. - din 4.12.2002.
Raportul de expertiza grafica concluzionează ca atât factura, cât și chitanța a fost scrisă de inculpata, care a semnat, atât la vânzător cât și la cumpărător
Numitul că ar fi primit vreo sumă de bani de la inculpata, deși ambele acte sunt evidențiate in contabilitatea celor doua societăți.
Așadar, inculpata și-a însușit din patrimoniul părții civile SC SRL, mobilier în valoare de 22.500.520 lei vechi.
Inculpata a recunoscut că a întocmit și semnat cele doua documente, și l-a semnat pe cum că ar fi primit suma, apărându-se că cele doua documente au fost evidențiate in contabilitățile celor doua societăți.
Evidențierea celor doua documente s-a făcut pe baza unor documente false.
Este cunoscut faptul că in situația in care se vinde ceva, ambele părți trebuie să semneze documentul respectiv.
Vânzătorul nu poate semna și pentru cumpărător, pentru că astfel actul este fals, cu atât mai mult că nu recunoaște că ar fi vândut ceva lui, iar mobilierul a fost găsit in cadrul societății inculpatei.
În continuarea activității infracționale, inculpata întocmește documente de vânzare-cumpărare a unui autoturism în valoare de 90.000.000 lei.
În acest sens inculpata întocmește în luna decembrie 2003 factura fiscala nr. - din 5 decembrie 2003,precum si chitanțele nr.-/ 5 decembrie 2003,- din 12 decembrie 2003, - din 23 decembrie 2003 si - din 26 decembrie 2003.
Numitul sesizează organele statului, arătând că semnăturile de pe aceste documente nu-i aparțin. Expertiza grafică demonstrează că acele semnături au fost efectuate de, atât pentru ea, cât și pentru.
Ca urmare a unor controale de către Garda Financiară, s-a stabilit că in cursul anului 2001, inculpata a întocmit pe numele ei documente de încasare și plată și înregistrate in contul - trezorerie - s-au încasat conform expertizei contabile 83.500.000 lei vechi si s-a restituit 34.500.000 lei vechi, bani pe care inculpata și i-a însușit de la SC SRL.
De asemenea, organele de verificare, cât si expertiza, stabilesc că în luna iunie 2001 inculpata a întocmit șase dispoziții de plată către casieri, din care pe un număr de 4 dispoziții nu este trecută data completă cu anul întocmirii, in valoare totala de 130.000.000 lei vechi. Aceste sume au fost însușite de către inculpata.
În cursul lunii noiembrie 2002, întocmește în numele SC SRL mai multe facturi, prin care aceasta societate vindea lui SC SRL Bîrlad, mai multe bunuri, și anume:facturile nr. -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, -, in valoare de 50.279,204 lei vechi.
Pentru a da o tenta de legalitate, inculpata întocmește chitanțele -,-, - si -.
Din raportul de expertiza grafică rezultă că inculpata a întocmit facturile, cât și chitanțele, semnându-l in fals pe.
Și aceasta sumă a fost însușită de inculpata.
În cursul anului 2002, mandatat de, închiriază un spațiu lui, pentru ca aceasta să-și deschidă un magazin.
Contractul este înregistrat la Administrația Finanțelor Publice sub nr.15808 din 12 septembrie 2002.
Același contract este depus la Oficiul Registrului Comerțului de, la dosarul lui SC SRL; copia depusă de inculpata este modificată la poziția " termen de închiriere", unde in loc de 4 luni a fost trecut 4 ani.
Din raportul de expertiză rezultă că modificarea a fost făcuta de.
Cert este ca acel act falsificat, i-a fost încredințat inculpatei, pentru a-l folosi la ORC
In cursul anului 2005- Tribunalul Vaslui,în baza autorizației nr. 18/S din 18.04.2005, a autorizat printre altele și interceptarea telefonului cu nr. -- care este proprietatea inculpatei.
La un moment dat, inculpata îl suna pe, care era șeful Administrației Finanțelor Publice Bârlad, cu care poartă o discuție înregistrată pe suportul magnetic 0741. În timpul convorbirii intervine și inculpatul -, care la acea dată era președintele organizației Județene V, și care pe un ton violent îi cere lei să ateste pe xerocopia unui contract de închiriere spațiu închiriat între, în calitate de proprietar și SC SRL, reprezentata de către inculpata - în calitate de chiriaș, contract încheiat pe data de 5 septembrie 2002 pe o perioada de 4 ani, că respectivul contract este conform cu originalul; să pună ștampila P Bârlad și să semneze în calitatea sa de director al acestei instituții.
refuză să certifice respectiva xerocopie, explicându-i inculpatului - faptul că el personal nu a văzut un astfel de contract încheiat pe 4 ani și că la instituția pe care o conduce cât și la Camera de Comerț se afla depus de către SC SRL contractul de închiriere pe termen de 4 luni.
Aceste documente îi erau necesare inculpatei în dosarul nr. 2258/2005 a judecătoriei Bârlad, având ca obiect evacuarea din spațiul respectiv, folosind acel contract pe 4 ani deși cunoștea că nu este real.
Inculpata se apără arătând că a achitat chiria lui, lucru combătut de către acesta.
Expertiza grafică efectuata în cauză, stabilește că dispozițiile de plată prin care arată că a achitat chiria, nu sunt semnate de ci sunt falsificate prin imitație liberă, neputându-se stabili scriptorul.
Cert este că nu a semnat acele dispoziții de plată.
Audiați fiind martorii;, si arată că intr-adevăr inculpatul - a intervenit pentru ca acel contract de 4 luni să fie certificat că are o durata de 4 ani, având un comportament necorespunzător.
Martorii arată că dându-și seama de gravitatea faptei pe care urma s-o facă, au refuzat.
Drept consecință, a fost schimbat la scurt timp din funcția de director al Administrației Finanțelor Publice Bârlad.
În modalitatea prezentata, instanța apreciază că fapta săvârșită de inculpatul - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 29 rap. la art. 289 Cod penal.
Dovada concludentă în acest sens este transcrierea grafică a înregistrării convorbirii telefonice aflata la fila 213-216, dosar urmărire penală.
În ce privește inculpata (), aceasta se face vinovată de săvârșirea infracțiunilor de delapidare prev. de art. 215/ 1 Cod penal cu aplic. art 41 alin 2 Cod penal săvârșită împotriva părții civile SC SRL prin însușirea unui autoturism în sumă de 9000 lei, dar și împotriva părții civile SC B SRL cu un prejudiciu de 28.348 lei, nerecuperat, din care 21764,7883 lei reprezentând soldul de mărfuri existent la data efectuării controlului de Garda Financiara, care nu mai exista, mobilierul în valoare de 2250,0520 lei, dar si mărfurile în suma de 4333,6955 lei, primite de la SC SRL I, însușite de inculpata.
Nu se poate retine susținerea că inculpata nu avea obligația sa înregistreze facturile atât timp cât marfa a fost primită de ea, lipseste din stoc, iar referitor la mobilier exista certitudine că a fost însușit prin falsificarea actelor întocmite.
Inculpata () se face vinovată si de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 pct. 1 lit. b din Legea nr.241/2005, deoarece prin neînregistrarea facturilor pentru mărfurile primite de la Sc SRL I, s-a adus un prejudiciu statului în sumă de 287, 1 lei, iar prin lipsa stocului de marfă de la SC B SRL un prejudiciu în sumă de 4031,3446 lei, în total suma de 4318,44 lei, prejudiciu ce a fost recuperat prin faptul că așa cum rezultă din dosarul nr. 63/ privind falimentul SC SRL, datoriile către Admistratia Finantelor Publice Bârlad au fost achitate odată cu procedura de lichidare a societarii dar și pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal cu aplic. art. 37 din lege întrucât a întocmit acte care nu corespund realității, de săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal deoarece a folosit contractul de închiriere falsificat deși știa că nu este real, dar și pentru folosirea creditului societății in interes personal, infracțiune prev. de art. 272 pct. 2 din Legea nr.31/1990 săvârșita împotriva părții civile SC SRL,cu un prejudiciu în suma de 21350 lei, din care suma de 13.000 lei reprezentând contravaloarea celor patru dispoziții de plată însușită de inculpată, dar si suma de 8350 lei,reprezentând documente de încasare și plată, înregistrata în contul avansuri trezorerie, din care s-a recuperat suma de 3450.
Nu s-a reținut că sumele încasate au fost plătite salariaților întrucât dovada nu se face cu martori, ci prin state de plată, sau ca banii ar fi fost scoși de numitul, atât timp cât obligația de a folosi cardul era a inculpatei.
Referitor la susținerea că inculpata s-a folosit în semnăturile efectuate în numele lui, de procura dată de acesta, instanța nu a reținut acest argument întrucât aceasta procură îi dădea dreptul să semneze actele cu numele sau, pentru numitul, nicidecum cu semnătura acestuia, or acest comportament denotă intenția sa de a acoperi cu acte false prejudiciul produs societății prin faptele sale.
Întrucât infracțiunile săvârșite de inculpată se găsesc in concurs real, in baza art. 33 lit. a Cod penal, instanța de fond a aplicat inculpatei câte o pedeapsa pentru fiecare infracțiune, la individualizarea căreia s-a avut in vedere in baza art.52,72 Cod penala art. 345 Cod procedură penala ca inculpata nu are antecedente penale, s-a prezentat in instanța și și-a exprimat punctul de vedere cu privire la faptele pentru care a fost trimisa în judecata, astfel că instanța a apreciat ca o pedeapsa cu suspendarea condiționata, conform disp. art. 81 Cod penal este suficientă pentru reeducarea inculpatei si constituie un mijloc de atenționare a acesteia de a mai săvârși fapte de natură penala.
In baza art. 82 Cod penal s-a fixat termen de încercare și ca o consecința a suspendării condiționate s-a suspendat in baza art. 71 alin 4 Cod penal și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, drepturi ce i-au fost interzise in baza art. 71 Cod penal.
S-au pus în vedere inculpatei disp. art. 83 Cod penal.
Aceleași criterii au fost avute în vedere si la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului -, executarea pedepsei fiind suspendată conform disp. art. 81 Cod penal, cu consecința interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a-c Cod penal, a suspendării interzicerii acestor drepturi conform disp. art. 71 alin4 Cod penal, a fixării termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, cu punerea in vedere a disp. art. 83 Cod penal.
Întrucât prejudiciul produs Agentiei Nationale de Administrare Fiscala a fost recuperat s-a respinge in baza art. 1169 cod civil cererea de constituire parte civila, dar si cea privind instituirea masurilor asiguratorii.
In baza art. 14, 15, 346 Cod procedură penala cu referire la art. 998 si urm Cod civil s-a admis cererea de constituire parte civila formulate de părțile civile si inculpata () obligata la plata sumei de 9000 lei cu titlu de despăgubiri către SC B SRL si 46 248 cu același titlu către SC SRL, ca o consecința a prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor de delapidare prev. de art. 215/1 Cod penal cu art. 41 alin 2 Cod penal si art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.
In baza art 163 Cod procedură penala s-a dispus instituirea sechestrului judiciar asupra bunurilor imobile ale inculpatei () până la concurenta sumelor datorate partilor civile.
S-a dispus anularea actelor falsificate.
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in prezenta cauză.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații - și, părțile civile SC B SRL, SC SRL și Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.
În motivarea apelului, inculpatul - critică sentința susținând că prin probele administrate nu s-a înlăturat prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește, întrucât nu rezultă din nici o probă că apelantul ar fi săvârșit infracțiunea de instigare la fals intelectual. care i se pune în sarcină.
****Astfel, inculpatul susține că inculpata, concubina sa, s-ar fi aflat în posesia unei fotocopii de pe un contract de închiriere pentru un spațiu în care funcționa în calitate de chiriaș societatea "". În aceste condiții ea a solicitat eliberarea unei copii conforme cu originalul acestui contract, care ar fi trebuit să se afle la Administrația Financiară Bârlad dar i s-a comunicat că instituția nu deține un asemenea document.
Prin urmare, apelantul susține că nici un moment nu a solicitat altceva decât o copie conformă cu originalul, că și-a manifestat indignarea pentru rătăcirea originalului, invocând în acest sens depozițiile martorilor și.
În plus, apelantul arată că a fost indusă în eroare de numitul, care a falsificat contractul de închiriere, motiv pentru care a solicitat oficial, în cursul procesului civil cu privire la spațiul respectiv, o copie a acestui document.
Inculpata solicita, de asemenea, achitarea, pentru infracțiunile deduse judecății în ceea ce o privește, pentru mai multe motive:
- Inculpata susține că facturile din perioada anilor 2001, 2002 de la SC SRL I nu pot fi considerate false deoarece inculpata avea procură de la numitul deci avea dreptul să se ocupe de toate problemele societății.
Mai mult decât atât, inculpata arată că în perioada respectivă nu numai ea făcea înregistrări în contabilitate ci și soția lui, numita și oricum ea nu avea prin contractul de muncă nici o atribuție privind ținerea contabilității. în condițiile în care societatea avea și contabil angajat., concluzionând că nu există probe în sensul că și-ar fi însușit suma de 43.336.955 lei.
- În legătură cu soldul de mărfuri în valoare de 217 647 883 lei, apelanta precizează că nu există inventar și acte contabile confirmate care să ateste existența acestui fond de marfă
- În ceea ce privește mobilierul în valoare de 22.500 lei, inculpata arată că este reprezentat de niște rafturi lucrate artizanal pentru care nu există acte de proprietate. De asemenea, așa cum rezultă din expertiza contabilă, aceste bunuri au fost scăzute în 2003 din evidența contabilă a SC deoarece fuseseră vândute către SC SRL și nu este corect să se rețină, în lipsa oricărui probatoriu că nu s-au primit efectiv banii pentru tranzacție.
- Autoturismul înregistrat sub numărul - are o situație similară cu cea a mobilierului. Inculpata precizează că ea a achitat ratele, l-a înmatriculat cu un număr care include litere din numele ei și era de notorietate faptul că autoturismul îi aparține..Nu se justifică astfel de ce dacă inculpata i-a sustras mașina, numitul i-a dat în continuare împuternicire pentru a se ocupa de societate.
- Suma de 83 500 000 lei avansuri de trezorerie, inculpata susține că a folosit doar suma de 34. 500.000 lei pentru plata salariaților iar diferența ar fi fost însușită de, căruia inculpata i-a predat cardul.
- Suma de 130 milioane de lei pentru care inculpata a întocmit dispoziții de plata către casieri reprezintă, potrivit inculpatei salariile achitate persoanelor angajate la societate și care audiate fiind au declarat că și-au primit salariul în fiecare lună, chiar dacă e posibil să fi omis semnarea statului de plată.
- Cu privire la suma de 50 279 204 lei reprezentând facturi pe numele SC din noiembrie 2002, inculpata precizează că nu a reținut-o, că avea dreptul să semneze pentru numitul și că oricum anumite sume din cele avute în vedere sunt prescrise din punct de vedere financiar-contabil.
Părțile civile SC B SRL și SC SRL C au declarat apel în ceea ce privește modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la măsurile asigurătorii, susținând că instanța de fond avea obligația, potrivit art.166 pct. 3 Cod procedură penală. să instituie inscripția ipotecară și să dispună înregistrarea sechestrului la Cartea funciară.
Partea civilă Statul Român, prin ANAF, reprezentată de Direcția Județeană a Finanțelor Publice V, a declarat apel în cauză criticând sentința în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii civile formulate de această parte civilă, cu motivarea că prejudiciul produs prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală a fost recuperat în dosarul nr.63/F/2004 al Tribunalului Vaslui - în cadrul procedurii de lichidare judiciară pentru SC SRL.
Prin decizia penală nr. 17/A/23.01.2008 a Tribunalului Vasluis -a decis:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpatul -, inculpata ( ) și de părțile civile SC B SRL C și SC SRL C împotriva sentinței penale nr. 312/23.04.2007 a judecătoriei Bârlad.
Admite apelul declarat de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală- reprezentată de Direcția generală a Finanțelor Publice V - împotriva sentinței penale nr.312/23.04.2007 a judecătoriei Bârlad, pe care o desființează în parte, în latura civilă.
Rejudecând, admite acțiunea civilă exercitată de Statul Român, prin ANAF și obligă inculpata ( ) să achite statului suma de 4034,39 lei reprezentând prejudiciu direct la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la achitarea efectivă a debitului.
Obligă inculpații și părțile civile SC B SRL C și SC SRL C să plătească, fiecare suma de câte 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat iar cheltuielile judiciare efectuate în apelul Statului Român rămân în sarcina acestuia.
În luarea acestei decizii instanța de apel a argumentat după cum urmează:
1. Apelul inculpatului - este nefondat. În mod corect și în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, instanța de fond a stabilit situația de fapt și a reținut vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual.
Chiar dacă inculpatul a negat săvârșirea faptei, materialul probatoriu administrat în cauză conturează în mod clar elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina sa.
Din modalitatea în care inculpatul l-a abordat pe martorul, pusă în evidența prin convorbirile telefonice interceptate la data de 27.04.2005 (213 vol.I urm.pen.), rezultă foarte clar că inculpatul urmărea obținerea unei copii de pe un contract de închiriere pe care să fie menționat faptul că este conform cu originalul chiar în condițiile în care acest original nu se afla în păstrarea instituției emitente a copiei certificate astfel.
Prin urmare, instigarea la fals constă în îndemnul destul de explicit, adresat numitului. de a se menționa pe o copie a contractului aflat în posesia inculpaților faptul că acest contract este conform cu originalul, aspect necorespunzător adevărului deoarece mențiunea respectivă ar fi trebuit făcută prin raportare la exemplarul original aflat ipotetic în arhiva instituției. Nu are relevanță în cauză faptul că s-a solicitat oficial, prin intermediul avocatului, un exemplar de pe acest contract de la Administrația Finanțelor Publice Bârlad.
În momentul discuțiilor dintre inculpat și martorul, era clar faptul că originalul contractului deținut de inculpați nu se afla la Administrația Financiară Bârlad deci solicitarea de se trece mențiunea conform cu originalul pe o copie a contractului are ca obiect atestarea unei situații necorespunzătoare realității.
Mai mult, inculpatul -apelant îi sugerează martorului și o posibilă explicație pentru cazul în care ar fi descoperită situația reală și anume invocarea faptului că s-ar fi rătăcit contractul original. martorului este concludentă în sensul că a înțeles ceea ce i s-a sugerat dar a replicat că îi este teamă să procedeze astfel.
În afară de transcrierea interceptărilor telefonice, autorizate în temeiul art. 91 ind.1 Cod procedură penală, fapta inculpatului se mai probează cu depozițiile martorilor și (67, 71 dos.fond, 398, 395 vol.II urm.pen.).
Este justificată, în baza acestor probe, înlăturarea prezumției de nevinovăție pentru inculpatul - și aplicarea unei pedepse, care a fost corect individualizată în raport de criteriile prev. de art. 72.pen..
2. Apelul inculpatei () este nefondat, pentru motivele care urmează a fi expuse, cu referire la criticile formulate de inculpată:
- Nu are relevanță în cauză care este momentul în care inculpata a înființat societatea. Este cert faptul că ea lucra la societatea SC, fiind angajată începând cu data de 1 septembrie 2001( contract de muncă, 250 vol.I urm.pen.) ca director administrativ, care avea ca atribuții coordonarea activității firmei și reprezentarea firmei în relațiile comerciale și cu organismele statului.
Nu este întemeiată apărarea inculpatei în sensul că nu avea atribuții privind ținerea contabilității firmei, în condițiile în care avea obligația contractuală de a coordona activitatea firmei, ceea ce implica inclusiv modul corect de întocmire a evidențelor contabile și de plată a obligațiilor financiare către stat.
De altfel, martorii audiați în cauză( - 381 vol.II urm.pen. și - 389 vol.II urm.pen.) au precizat că inculpata se ocupa de toate aspectele privind activitatea firmei.
Martora, ce a fost angajată să se ocupe de evidența contabilă a societății arată că inculpata se prezenta cu documentele pentru înregistrare și că tot ea întocmea și semna documentele primare (facturile fiscale de aprovizionare și vânzările ). Mai arată martora că din luna septembrie 2002 toate problemele firmei au fost discutate cu inculpata, ceea ce confirma ideea care se desprinde din ansamblul probelor, în sensul că inculpata era cea care se ocupa de toate aspectele privind activitatea firmei.
Prin urmare, nu sunt întemeiate apărările inculpatei în sensul că nu avea nici o obligație de a se ocupa de înregistrarea facturilor emise de SC SRL I și nu știe ce s-a întâmplat cu marfa, în condițiile în care ea era cea care gestiona în mod efectiv activitatea magazinului și nu rezultă care a fost traseul scriptic și faptic al. mărfii pe care chiar ea a preluat-o ca delegat.
- Aceeași este situația fondului de marfă rămas în magazin după ce practic nu a mai funcționat și în același spațiu a început să funcționeze societatea inculpatei, SC. În legătură cu acest aspect, contabila arată (390 vol.II urm.pen.) că în cursul lunii octombrie 2002 observat că SC nu mai avea activitate dar exista stoc de marfă în evidența contabilă. motiv pentru care i-a atras atenția inculpatei cu privire la acest aspect.
De asemenea, inculpata relatează răspunsul inculpatei, care i-a spus că marfa a rămas în magazin și că pe măsura vânzării se vor face facturi către SC SRL. Această depoziție înlătură apărarea inculpatei în sensul că nu a existat acest stoc de marfă și confirmă faptul că stocul de marfă a existat la SC, a avut cunoștință despre el apoi a trecut în fapt la societatea inculpatei iar marfa a rămas doar scriptic la SC și nu s-a înregistrat ieșirea acesteia din societate.
Există o serie de facturi fiscale la care apare SC ca emitent vânzător și SC la cumpărător - facturile cu nr. de la - la 45 41212, dintre care unele sunt datate în octombrie 2002 (326-336 vol.II urm.pen.), facturi cu privire la care s-a stabilit prin expertiza criminalistică efectuată în cauză că au fost semnate în fals de inculpată cu numele (concluzii expertiza - 471 vol.II urm.pen.).
În consecință, expertul contabil a reținut în mod corect ca prejudiciu în sarcina inculpatei contravaloarea stocului de marfă rămas în magazin la încetarea în fapt a activității de către SC, marfa fiind însușită de inculpată și valorificată la societatea sa. Nu are importanța faptul că nu a existat un inventar în măsura în care marfa era evidențiată scriptic în contabilitatea societății păgubite și probele arată ce s-a întâmplat cu marfa.
De asemenea, nu are importanță că mărfurile nu se regăsesc în evidența SC. Este clar că nu s-au întocmit acte de transfer al proprietății pentru toată marfa respectivă între cele două societăți, așa cum a prevăzut inițial inculpata ci eventual doar facturile în care l-a semnat în fals pe. Pentru existența faptei imputate, ceea ce contează însă este lipsa unui echivalent pentru marfa evidențiată scriptic la SC, marfă care a rămas în administrarea inculpatei și care a dispus de ea într-o modalitate care nu mai prezintă relevanță deosebită, o data ce s-a reținut că a fost însușită de către aceasta.
- Este neîntemeiată și apărarea privind vânzarea mobilierului prin falsificarea semnăturii numitului. Chiar dacă inculpata era împuternicită de asociatul să gestioneze afacerile firmei sale, aceasta nu înseamnă că inculpata trebuia să semneze cu numele, prin falsificarea semnăturii (352,353, 471.vol.II urm.pen.) ci avea împuternicire să semneze cu numele propriu în cursul derulării afacerilor sau în raporturile cu terții.
Inculpata este o persoană instruită, care avea la rândul ei în administrare o societate comercială și era experimentată în ceea ce privește derularea unei afaceri.Atitudinea subiectivă a inculpatei față de faptă și rezultatul socialmente periculos se va raporta la aceste date concrete privind experiența personală și profesională a inculpatei nefiind credibilă susținerea acesteia în sensul că s-a crezut îndreptățită să procedeze în acest mod.
Evidențierea contabilă a operațiunii comerciale privind mobilierul metalic, pornind de la falsificarea semnăturii vânzătorului, constituie doar o încercare de a da o aparență de corectitudine unei operațiuni fictive cu privire la acordul vânzătorului și plata sumei. Dacă în ceea ce privește factura întocmită(352 vol.II urm.pen.), care reprezintă o formă simplicată a unui contract de vânzare cumpărare, explicația inculpatei ar putea să funcționeze dacă nu ar fi fost înlăturată pentru motivele arătate, cu privire la chitanța eliberată (353 vol.II urm.pen.) justificarea inculpatei nu stă în picioare. Chitanța poartă o singură semnătură care atestă primirea unei sume de bani și nu se justifică de ce inculpata nu a semnat cu numele propriu, așa cum a procedat în atâtea alte împrejurări la efectuarea unor acte de comerț pentru SC..
- Nici autoturismul care a aparținut SC B nu a fost dobândit în condiții licite de către inculpată. În nota explicativă dată de inculpată comisarilor Gărzii financiare la data de 1.06.2005, aceasta arată că familia i-a vândut autoturismul în contul datoriilor reprezentând salarii restante deoarece nu aveau de unde să îi plătească banii care i se cuveneau. (202 verso, vol.I urm.pen.).
Ulterior, în cursul judecății, inculpata a declarat (68 dos.fond) că s-a înțeles cu soții să îi vândă mașina cu întocmirea tuturor actelor necesare în acest scop- facturi, chitanțe.
În motivele de apel, inculpata susține că a achitat ratele, că l-a înmatriculat cu un număr personalizat și toată lumea cunoștea că este autoturismul ei.
Există contradicții vădite între variantele prezentate de inculpată.
Relevantă sub acest aspect este depoziția martorei, care arată (374 vol.II urm.pen.) că a perceput în mod direct momente în care inculpata lua bani din vânzări, de la gestionare și mergea să achite ratele și asigurarea mașinii. Prin urmare,mașina a aparținut SC B iar celelalte variante prezentate nu corespund realității, ceea ce rezultă de altfel și din modalitatea nelegală în care inculpata a înțeles să dobândească acte de proprietate pe mașină, prin falsificarea semnăturii numitului pe chitantele care atestă plata prețului.
- Sumele plătite inculpatei ca avansuri de trezorerie nu au fost justificate. Contrar celor susținute în motivele de apel, din expertiză contabilă rezultă că nu întreaga sumă de 83.500.000 lei reprezintă alimentarea contului de card corespunzător cardului emis de BRD pe numele inculpatei, existând și un CEC numerar în valoare de 21 milioane lei emis pe numele aceleiași inculpate.
Nu este verosimilă explicația oferită de inculpată, care arată că a folosit suma de 34,5 milioane lei pentru plata salariilor.De altfel, nici nu s-a reținut în sarcina sa însușirea sumei de 83.500.000 lei reprezentând avansuri trezorerie ci doar a diferenței nejustificate, de 34.500.000 lei.
- Aceeași justificare o prezintă inculpata și pentru suma de 130 milioane lei pentru care s-au întocmit dispoziții de plată către casieri (341 și urm.vol.II urm.pen.) Explicația nu este verosimilă pentru că suma de 130 milioane lei era una mult prea mare pentru achitarea salariilor. Astfel, spre exemplu, în iunie 2002 au fost ridicate 45 de milioane ( 342,343 vol.II urm.pen.) în condițiile în care din probe (101 dos.fond, decl.. a ) a rezultat că erau 4 persoane angajate iar salariile erau în jur de 2 milioane de lei de persoana( în septembrie 2001, inculpata, ca Director administrativ, avea 1,8 milioane lei salariu).
În consecință, nu poate fi reținută apărarea inculpatei în legătură cu modalitatea de justificare a avansurilor de trezorerie ridicate și nejustificate Oricum, trebuia ca sumele respective să fie evidențiate în contabilitate ca plata a salariilor dacă ar fi reale susținerile inculpatei, să existe o corespondență între cele două categorii de sume - avansuri, cheltuieli de personal și statele de plată. Sumele au fost ridicate fără a purta semnătura asociatului cu toate că au fost întocmite pe numele lui.
- Facturile întocmite în lunile octombrie-noiembrie ce atestă operațiuni între SC și SC au fost semnate de asemenea în fals iar suma corespunzătoare acestor facturi a fost inclusă în prejudiciul reprezentat de fondul de marfă lipsă. Chiar dacă inculpata avea procură de la. trebuia să semneze cu numele ei pentru operațiunile efectuate.Așa cum s-a mai analizat și la motivul de apel privind stocul de marfă, nu există justificare pentru faptul că inculpata a semnat și chitanțele corespunzătoare acestor facturi (326 și urm..II urm.pen.) tot prin falsificarea semnăturii lui.
Nu sunt întemeiate nici apărările inculpatei referitoare la prescrierea unora dintre sumele la plata cărora a fost obligată. Potrivit art.8 din Decretului nr.167/1958 " Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoască, atât paguba cât și pe C care răspunde de ea." În consecință, termenul de prescripție în ceea ce privește dreptul societăților prejudiciate de a solicita de la inculpată repararea pagubelor pricinuite prin faptele deduse judecății începe să curgă de la data când C păgubit a cunoscut paguba. Cercetările în cauză au început ca urmare a unui control efectuat de Garda financiară în luna iunie 2005 (12 dos.I urm.pen.) și toate pretențiile formulate de părțile civile sunt în termen raportat acestei date, urmate de cercetările din care au rezultat faptele în materialitatea lor și vinovăția inculpatei.
3.Apelurile părților civile SC B SRl și SC SRL Csunt nefondate.
Criticile vizează doar modalitatea lacunară în care instanța de fond s-a pronunțat cu privire la sechestrul asigurător instituit în cauză și se solicită în apel instituirea incripției ipotecare și înregistrarea sechestrului la Cartea funciară.
Nu există posibilitatea completării sentinței apelate în acest mod în apel, în raport de dispozițiile art. 166 Cod procedură penală. Acest text prevede că luarea inscripției ipotecare se ia cu anexarea unei copii de pe actul prin care s-a dispus sechestrul și a unui exemplar de pe procesu-verbal de sechestru, în care trebuie descrise amănunțit bunurile sechestrate, cu indicarea valorii lor.
În cauză nu s-a încheiat proces-verbal de sechestru instanța de fond nu a individualizat bunurile imobile sechestrate cu indicarea valorii fiecăruia și a situației cadastrale, nefiind posibilă în lipsa unor elemente concrete de identificare a terenurilor - număr cadastral, suprafață, vecinătăți, să se dispună instituirea inscripției ipotecare în sensul solicitat, aceasta urmând să constituie, eventual, o problemă de executare.
Instanța de fond a pus în discuție cererea părții civile Statul Român de instituirea a măsurilor asigurătorii împotriva inculpatei și cu toate că a respins acțiunea civilă a ANAF a admis solicitarea societăților comerciale care au calitatea de părți civile de a se institui aceste măsuri. În adresa prin care Primăria Bârlad răspunde solicitării instanței de a i se comunica date cu privire la bunurile inculpatei sunt anumite elemente de identificare a bunurilor(86 dos. fond) dar nu sunt indicate numerele cadastrale și nici valorile pentru toate bunurile.. Oricum, instanța de fond nu preia decât în parte aceste date de identificare ale bunurilor și nici nu se solicită de părțile interesate, respectiv părțile civile probe cu privire la aceste aspecte. În cauză nu se exercită din oficiu acțiunea civilă și prin urmare, fiind o chestiune care ține de latura civilă a cauzei părțile interesate trebuiau să solicite instanței, în măsura în care nu s-a dispus din oficiu, probe cu privire la acest aspect. Nici în apel părțile civile nu au formulat asemenea cereri, nu s-au depus motive scrise de apel ci s-a invocat acest aspect doar la dezbaterea apelului.
4.Apelul declarat de Statul Român, reprezentat prin ANAF, respectiv DGFP V,este fondat.
În sentința apelată se reține că prejudiciul cauzat statului a fost recuperat în dosarul de faliment privind pe SC SRL, cu nr.63//F/2004 al Tribunalului Vaslui.
Motivarea nu este corectă. În dosarul de faliment la care se face referire, care este atașat la dosarul prezentei cauze, s-a solicitat de Administrația Finanțelor Publice Bârlad începerea procedurii de lichidare judiciară pentru un debit de 182.332.230 lei, constatat la dat de 22.09.2004.
În cauză, cercetările au început în anul 2005 ca urmare a sesizării întocmite de Garda Financiară iar debitele calculate ca fiind datorate bugetului de stat prin actele de control întocmite de comisarii gărzii financiare și ulterior prin expertiza întocmită în cauză vizează cu totul alte sume.
Aceste sume sunt corespunzătoare unor înregistrări defectuoase în contabilitate sau a unor lipse în gestiune( lipsă fond de marfă și facturi neînregistrate de la SC I) care au fost descoperite după sesizarea judecătorului sindic.
Prin urmare, nu este justificată motivarea instanței de fond în sensul că prejudiciul cauzat statului a fost recuperat în dosarul nr.64/F/2004 al Tribunalului Vaslui deci este admisibilă acțiunea civilă exercitată de ANAF cu privire la suma de 4034,39 lei cu care s-a constituit parte civilă la fond(50 dos. fond), în conformitate cu prejudiciul determinat prin expertiza contabilă.
Este corectă soluția de respingere a cererii de introducere în cauză a societății ca parte responsabilă civilmente în condițiile în care societate a fost la rândul ei prejudiciată prin activitatea inculpatei exact cu sumele purtătoare de creanțe bugetare pentru care există constituirea de parte civilă a ANAF.
În termen legal această decizie a fost atacată cu recurs de inculpații: - și (fostă ), fiind criticate ambele hotărâri, pentru nelegalitate sub aspectul nevinovăției lor, motivele fiind expuse în scris și reluate pe larg de apărătorii lor, așa cum rezultă din încheierea de dezbateri din 25.09.2008.
Examinând cele două hotărâri, sub aspectul motivelor invocate, raportat la întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de recurs constată că recursul inculpatei este nefondat și, în majoritatea membrilor completului de judecată, recursul inculpatului - este fondat din următoarele motive ce se vor expune în continuare:
Cu privire la recursul inculpatei;
Prima instanță a administrat probatoriu complet, pe care l-a interpretat just în lumina dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală și a stabilit vinovăția inculpatului.
Reevaluând probatoriul administrat de prima instanță, tribunalul, ca in ștanță de apel, a ajuns la aceeași concluzie că inculpata se face vinovată de comiterea faptelor reținute în sarcina sa și a menținut sentința primei instanțe.
Criticile formulate de inculpată în apel și reluate în recurs, precum că ea nu avea calitatea de funcționar, condiție cerută de art. 215 ind. 1 Cod penal, și că nu avea nici calitatea de fondator sau administrator, ca și condiție a calificării subiectului activ al infracțiunii prev. de art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990, susțin dacă ea doar îndeplinea anumite activități și acte în numele soților, ca și mandatar, nu sunt întemeiate.
Relevant, este faptul că inculpata era angajată la societatea începând cu 01.09.2001 ca și director administrativ având atribuții de coordonare și de reprezentare a firmei în relațiile cu terții și cu statul. În calitatea sa de director administrativ, coordona întreaga activitate a firmei și implicit avea obligația de a ține evidențele contabile cu tot ceea ce presupune o asemenea activitate, între care se regăsește și cea de plată către stat a obligațiilor financiare.
Martorii audiați în cauză și amintiți în motivarea instanței de apel, confirmă acest fapt, precum că inculpata se ocupa de toate problemele firmei.
Această ipostază faptică, îi conferă inculpatei calificarea de subiect activ al infracțiunilor amintite mai sus, comise de inculpată.
Nici critica și apărarea conform căreia nu s-a făcut dovada caracterului fals al înscrisurilor reținute de instanța de fond cu motivarea că actele de comerț la care se referă au fost urmate de înscrierea în bilanțurile contabile și însușite de. nu rezistă.
Este adevărat că inculpata era împuternicită de să gestioneze afacerile firmei, în cadrul exercitării acestui mandat inculpata nu putea să falsifice semnătura mandantului ei.
În calitatea sa de mandatar putea semna cu numele ei așa cum de altfel a mai procedat și în alte împrejurări.
Ea nu a procedat așa și așa cum rezultă din raportul de expertiză grafică, a întocmit acele facturi și chitanțe, semnându-l în fals pe.
Susține inculpata că nici o probă administrată în cauză nu confirmă existența vreunei infracțiuni reținute de prima instanță.
Dimpotrivă, se constată că, pe baza înscrisurilor de la dosar, a martorilor audiați a raportului de expertiză grafică, a expertizei contabile, a înscrisurilor, toate coroborate între ele și cu declarațiile inculpatei, confirmă existența infracțiunilor prev. de art. 215 ind. 1 cu art. 41 al. 2 Cod penal, art. 9 pct. 1 lit. b, din Legea 241/2005, art. 289 Cod penal cu art. 37 din Legea 82/1991, art. 272 pct.2 din Legea 31/1990 și art. 291 Cod penal, pentru care aceasta a fost condamnată.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatei, prima instanță a ținut cont de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal precum și de scopul pedepselor prevăzut de art. 52 Cod penal.
În concret, instanța a ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptei, de datele care caracterizează persoana inculpatei.
Cu privire la recursul inculpatului -;
Potrivit art. 62 Cod procedură penală, instanța este obligată să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Conform art. 63 al. 2 Cod procedură penală probele nu au o valoare dinainte stabilită. Aprecierea fiecăreia se face în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Art. 65 al. 1, stipulează că: sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată.
Activitatea desfășurată de -, pentru a-i veni în sprijinul inculpatei, așa cum a fost reținută de instanța de fond, s-a desfășurat întocmai, în materialitatea ei, numai că, ea în sine, nu constituie elemente constitutive ale infracțiunii de "instigare la fals intelectual neurmată de executare prev. de art. 29 raportat la art. 289 Cod penal.
Pentru comiterea acestei infracțiuni sunt necesare îndeplinirea a două condiții esențiale și anume:
1.Existența unei legături subiective între instigator și instigat.
Această legătură se realizează când primul (instigatorul) concepe comiterea unei infracțiuni și hotărăște să determine o altă persoană să o săvârșească. Deci, se instigă cu intenție. Dacă se instigă la o infracțiune din al cărei conținut face parte un anumit mobil sau scop, instigatorul, precum și autorul, trebuie să cunoască și să acționeze datorită aceluiași mobil și să urmărească scopul respectiv.
2.Să existe o activitate de instigare care să constea în îndemn, iar aceasta să aibă ca rezultat determinarea.
Este deci, o exteriorizare a intenției instigatorului, manifestată prin îndemn, incitare și însăși determinarea, adică însușirea ideii de către instigat, manifestată prin aceea că hotărăște să comită infracțiunea la care a fost îndemnat, împrejurare ce reiese din aceea că trece la executarea ei.
Determinarea înseamnă luarea efectivă a hotărârii de către C instigat, indiferent de împrejurarea dacă o pune sau nu în executare. Condiția esențială a determinării este impusă de art. 25 Cod penal.
Prin acțiunea de intervenție a lui -, pe lângă, prin care îi cere acestuia să ateste pe xerocopie a unui contract de închiriere, că acesta este conform cu originalul, adică este încheiat pe 4 ani, pentru a-i veni în sprijinul lui, care avea nevoie de acel contract într-un litigiu civil și acesta din urmă refuzându-l, nu s-a realizat nici pe departe determinarea instigatului, așa cum o condiționează art. 25 Cod penal
De altfel, și instanța de fond reține în motivarea hotărârii că refuză să certifice respectiva xerocopie. Dacă refuză această propunere, înseamnă că nu este vorba de o determinare în sensul legii penale.
Deși instanța arată că C instigat refuză "intervenția" lui -, motivează mai departe că în modalitatea prezentată, fapta întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni și, continuă arătând că, dovada concludentă o constituie transcrierea grafică a convorbirii telefonice dintre cei doi. Or, dacă lecturăm transcrierea acelor convorbiri telefonice aflate la fila 213-216 dosar urm. penală, putem observa cu ușurință că refuză să își însușească ideea infracțională, spunând la un moment dat că nu poate face așa ceva Deci, acesta nu a fost determinat să comită vreo faptă penală.
Preluând cu aproximație aceleași argumente, instanța de apel motivează că inculpatul urmărea obținerea acelui contract în xerocopie și, că instigarea constă în îndemnul destul de explicit adresat lui de a atesta acea xerocopie
Nu are relevanță îndemnul explicit și scopul urmărit de, din moment ce nu a avut loc determinarea lui.
În baza acestor considerente, instanța de recurs în majoritatea completului de judecată constată că inculpatul - trebuie achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. "d" Cod procedură penală. Văzând și dispozițiile articolului 192 alin. 2,3 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
1.Admite recursul formulat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.17 din 23.01.2008 a Tribunalului Vaslui și a sentinței penale nr.312 din 23.04.2007 a judecătoriei Bârlad pe care le casează, în parte, în latură penală, în ceea ce privește pe acest inculpat.
Rejudecând cauza, În temeiul disp.art.11 pct.1 lit. "a" raportat la art.10 lit. "d" Cod procedură penală achită pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art.29 raportat la art.289 Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
2.Respinge, ca nefundat, recursul formulat de inculpata () împotriva aceleiași hotărâri, pe care le menține conform prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul formulat de inculpatul -, în cuantum de 300 lei, rămân în sarcina acestuia.
Obligă inculpata recurentă ( ) să plătească statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Cu opinie separată în ce privește
achitarea inculpatului
9 octombrie 2008
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
27.10.2008
Tribunalul Vaslui:
-
-
Judecătoria Bârlad
-
Opinie separată la decizia penală
Nr.529/9 octombrie 2008
Opinia separată de față are în vedere soluția de admitere a recursului inculpatului -, casarea sentinței și achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală pentru infracțiunea prev. de art. 29 raportat la art. 289 Cod penal.
În fapt inculpatul - a făcut presiuni asupra lui prin care îi cerea acestuia să ateste pe o copie a unui contract de închiriere că este conform cu originalul, adică încheiat pe 4 ani, pentru a veni în sprijinul inculpatei, aceasta având nevoie de un astfel de act într-un litigiu civil. a refuzat certificarea unui astfel de înscris în copie care nu există în forma cerută în original în arhivele administrației financiare, scuzându-se pentru refuz.
Inculpatul - a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 29 raportat la art. 289 Cod penal, respectiv instigare neurmată de executarea la fals intelectual. Fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, soluția de condamnare fiind cea legală.
Modul de abordare a numitului este pus în evidență prin convorbirile telefonice interceptate la data de 27 aprilie 2005, din care rezultă că inculpatul urmărea obținerea unei copii de pe un contract de închiriere pe care să fie menționat faptul că este conform cu originalul chiar în condițiile în care originalul nu se afla în păstrarea instituției emitente a copiei certificată astfel.
Inculpatul, din chiar cuprinsul discuțiilor rezultând, cunoștea că originalul în sensul căruia cerea certificarea copiei nu se afla în arhiva instituției și îi sugerează numitului pentru situația în care ar fi descoperită situația reală, posibila explicație a faptului că originalul a dispărut (fila 213,214 intercepta dosar urmărire penală). a încercat să-i explice că instanța poate solicita originalul pe care nu-l are și atunci falsul poate fi descoperit, că se poate determina că la momentul eliberării certificatului originalul pretins deja nu exista în arhiva instituției.
Potrivit art. 29 Cod penal, instigarea neurmată de executare constă în actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, și se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general.
Prin urmare instigarea neurmată de executare este o formă a participației penale sancționată de lege.
Determinarea săvârșită de instigator asupra autorului are valoare penală prin ea însăși prin îndemnul de săvârșire a infracțiunii și nu-și pierde caracterul de participație prin refuzul celui instigat de a comite infracțiunea, prin desistarea acestuia sau prin împiedicarea producerii rezultatului.
Prin urmare poziția celui instigat are consecințe doar în planul limitelor de pedeapsă, a sancțiunii penale diferite și nu a existenței instigării.
În speță inculpatul -, cunoscând că certificatul pe care îl solicită nu corespunde unui original existent în arhiva administrației financiare, fiind personal și în posesia unui alt contract de închiriere între aceleași părți pentru același spațiu dar pe o cu totul altă perioadă, de 2 ani, sugerându-i numitului posibile explicații de altfel nereale despre care avea reprezentarea că sunt nereale, în situația în care s-ar fi descoperit atestarea unei situații necorespunzătoare realității, toate acestea sunt activități ale inculpatului de determinare a numitului în sensul dorit și sunt comise cu intenție directă evidentă.
Refuzul instigatului de a comite infracțiunea nu îl absolvă de răspundere penală pe inculpatul și nu lipsește de intenție acțiunile acestuia de determinarea la săvârșirea infracțiunii de fals intelectual.
Soluția instanțelor trebuia reformată în ce îl privește pe - doar sub aspectul limitelor de răspundere penală, pedeapsa legală conform art. 29 alin. 1 fiind între 15 zile închisoare și 6 luni închisoare minimul special al infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal.
Pedeapsa pronunțată de 1 an închisoare este nelegală trebuind a fi reformată și reindividualizată în limitele legale.
Judecător
- -
Red.
Tehnored.
2 ex.
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Iulia Elena Ciobanu, Anton
