Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 67/2008. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIENr. 67
Ședința publică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Anca Ghideanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect vătămarea corporală din culpă (art. 184.Cod Penal) declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 111/04.03.2008 pronunțată de Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 02.10.2008, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi ce face parte integrantă din prezenta decizie.
Din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2008, când:
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr. 474 din 27 iunie 2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Pașcanis -a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui G și, născut la 25.09.1956 în P, studii 8 clase, șofer, 3 copii, fără antecedente penale, cu domiciliul în P, 22 2. nr. 1, -.29,. A,. 3,. 3 la 600 lei amendă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 alin. 2 și 4 Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe o durată de 1 an.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 85,83 Cod penal.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții vătămate, prin reprezentant legal suma de 3200 lei cu titlu de daune materiale și suma de 2000 lei reprezentând daune morale.
Inculpatul și partea vătămată, prin reprezentant legal au fost obligați să plătească părții civile Spitalul Clinic de Urgență "Sf. I" cheltuieli de spitalizare în sumă de 4323,48 lei, iar statului cheltuieli judiciare în sumă de 280 lei, câte 140 lei fiecare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul în calitate de conducător auto la " Trans" exercita servicii de taximetrie în zona municipiului P.
La data de 29.12.2005 inculpatul conducea taxiul cu nr. Iș. 06-, iar în jurul orei 18,50 transporta un călător din zona din deal a municipiului P în zona vale a municipiului. Inculpatul a circulat la volanul autoturismului pe str. - din municipiul P, unde sunt mai multe treceri de pietoni, iar în apropierea a văzut un grup de tineri mascați care au traversat în fugă strada pe trecere de pietoni. In momentul în care autoturismul condus de inculpat a ajuns pe trecere de pietoni, acesta a văzut că în traversare s-a angajat în fugă și partea vătămată minorul, în vârstă de 10 ani.
Angajarea traversării străzii de către victimă s-a făcut intempestiv, fără o asigurare prealabilă în dreptul trecerii de pietoni, semnalizată prin indicator și marcaj.
Impactul dintre victimă și autoturismul condus de inculpat a avut loc pe marcajul pietonal, la o distanță de 0,88 față de sfârșitul marcajului de trecere pietoni.
Alături de culpa victimei minore, care s-a angajat în traversare fără să se asigure că o poate face în siguranță s-a adăugat și culpa inculpatului care nu a redus viteza de circulație la trecerea de pietoni.
de circulație la momentul premergător impactului, a autoturismului condus de inculpat a fost stabilită la 40,15 Km/, iar accidentul de circulație putea fi evitat dacă autoturismul condus de inculpat circula cu o viteză mai mică sau egală cu 37,72 Km/.
De asemenea, accidentul de circulație putea fi evitat dacă victima minoră nu se angaja în traversarea drumului public fără o prealabilă asigurare.
Depozițiile martorilor audiați în cauză sunt contradictorii privitor la împrejurarea că minorul avea trasă pe masca de la costumul tradițional, dar cu certitudine minorul era angrenat în agitația specifică sărbătorilor de iarnă, și a vârstei sale.
Atât inculpatul cât și victima minoră au încălcat Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice și anume minorul art.205 al.3, iar inculpatul art.158 lit. "m".
În urma accidentului rutier minorul a fost internat la Spitalul de Clinic de Urgențe pentru Copii "Sf. " I, mai întâi în perioada 29.12.2005 până la 10.01.2006.
Minorul a prezentat la internare fractură cominutivă deschisă în 1/3 medie a gambei drepte ce a necesitat reducere sângerândă,dar potrivit raportului de constatare medico-legală s-a concluzionat că fractura cominutivă deschisă 1/3 medie a fost la ambele oase de la gamba dreaptă.
Potrivit aceluiași raport de constatare medico-legală, minorul a necesitat pentru vindecare un nr. inițial de 50-55 zile de îngrijiri medicale, cu reexaminare ulterioară.
De asemenea, minorul a mai fost internat ulterior la același spital pentru recuperare, și anume perioadele 2.07.2004 - 5.04.2007 precum și 11.04.2007 - l7.04.2007.
Reținând culpa comună atât a inculpatului cât și a victimei, instanța a constatat față de cele reținute, din probatoriul administrat, că inculpatul se face vinovat și sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă prev. de art.184 al.2 și 4 Cod penal.
Având în vedere că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a recunoscut în cursul urmăririi penale culpa sa în producerea accidentului rutier, a transportat victima la Spitalul Municipal P și celelalte împrejurări ale comiterii faptei penale, instanța în temeiul art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Reținând culpa comună, atât a inculpatului cât și a victimei minore instanța a admis acțiunea civilă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii "Sf. " I și a obligat atât pe inculpat cât și pe partea vătămată la plata cheltuielilor de spitalizare ocazionate de internările minorului în această unitate spitalicească.
În ceea ce privește acțiunea civilă a părții vătămate, din probele administrate: actele medicale, înscrisurile depuse privind cheltuielile de deplasare și celelalte cheltuieli efectuate de mama victimei, declarațiile martorilor - și, instanța a reținut că familia victimei a suportat cheltuieli cu îngrijirea acesteia pe perioada spitalizării și ulterior, cu pregătirea minorului la domiciliu pe perioada absentării de la școală cât și cu îngrijirea la domiciliu a acestuia, dar a considerat pretențiile civile exagerate și în temeiul art.14 și art.346 Cod procedură penală, a admis în partea acțiunea civilă a părții vătămate și a obligat pe inculpat la plata în cuantum de 50% din totalul cheltuielilor suportate cu îngrijirea victimei, așa cum sunt dovedite din probatoriu.
La aprecierea cuantumului despăgubirilor instanța a avut în vedere o anumită doză de subiectivism în depozițiile martorilor audiați în cauză în latura civilă, dat fiind gradul de rudenie cu victima.
În ceea ce privește daunele morale solicitate de partea vătămată instanța a reținut că victima minoră a suportat suferințe fizice și de ordin psihic până la recuperarea integrală, dar și aceste daune morale au fost admise în parte și a obligat pe inculpat la plata acestora, tot în cuantum de 50%.
Împotriva sentinței penale indicate mai sus au declarat apel partea vătămată și inculpatul.
Partea vătămată, prin reprezentantul legal, a criticat reținerea greșită culpei comune în condițiile unui probatoriu care nu dovedește că ea contribuit la producerea accidentului.
De asemenea, criticat pedeapsa prea blândă aplicată inculpatului și cuantumul redus al despăgubirilor ce i-au fost acordate de prima instanță.
În apelul său, inculpatul solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct.2 lit. rap. la art. 10 lit. Cod procedură penală, invocând eroarea de fapt.
Astfel, susținut că, în mod greșit fost reținută vinovăția sa, din moment ce actul de sesizare relevă împrejurarea că "starea de pericol a fost creată de partea vătămată, care s- angajat în fugă rapidă în traversarea străzii, încălcând dispozițiile art. 205 alin. 3 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002.
De asemenea, ansamblul probator administrat a demonstrat că neprevederea rezultatului sau aprecierea ușuratică posibilităților de preîntâmpinare survenirii accidentului nu se datorează culpei sale, fiind dovedit în cauză, că în condițiile concrete - subiective și obiective în care acționat sau omis să acționeze nu avut posibilitatea reală de evita eroarea în care s- aflat.
Totodată, instanța de fond, soluționat cauza fără ține seama de contradicția existentă între schița locului accidentului (fila 5 dosar) și expertiza tehnică auto contradicție ce justifică aplicarea principiului conform căruia dubiul profită inculpatului.
A invocat și că instanța de fond nu analizat nici condițiile de rulare autoturismului - asfalt umed, cu lapoviță și ninsoare, pe timp de noapte, că accidentul nu s- produs pe trecerea de pietoni, încât greșit se reține culpa comună, relevante fiind în acest sens declarațiile martorilor ,.
În latură civilă, instanța de fond a acordat părții civile despăgubiri în condițiile în care acestea nu au fost dovedite, iar în privința individualizării și aplicării pedepsei, sentința este nelegală, deoarece instanța de fond nu dat eficiență juridică dispozițiilor din art. 76 alin.1 lit. Cod penal și celor din art. 74 alin.1 lit. a, b, Cod penal.
În raport de criticile formulate a solicitat admiterea apelului, achitarea sa în temeiul art. 10 lit. Cod penal și art. 51 alin.3 Cod penal, respingerea pretențiilor formulate de partea civilă.
Verificând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, tribunalul a reținut următoarele:
Din analiza dosarului de fond se impune concluzia că, făcând apreciere și interpretare greșită probelor administrate în cauză, prima instanță stabilit și reținut incorect atât situația de fapt cât și vinovăția ambelor părți în producerea accidentului.
Totodată, se constată că soluția primei instanțe este fundamentată doar pe constatările și concluziile expertizei tehnice auto ordonată și efectuată în faza urmăririi penale ce au fost reproduse integral în rechizitoriu și în sentința apelată, fără se analiza în mod temeinic și critic dacă și în ce măsură acestea se coroborează cu celelalte probe ale dosarului.
Astfel, prima instanță, apreciind greșit că declarațiile martorilor oculari și sunt contradictorii, dat forță probantă deplină expertizei în discuție ale cărei concluzii privitoare la cauzele care au determinat producerea accidentului se bazează doar pe împrejurările de fapt afirmate de inculpat, ce sunt în discordanță cu toate probele dosarului.
Privitor la conduita victimei, rezultă însă din declarațiile martorului ocular, că anterior producerii accidentului, văzut victima angajată în traversarea străzii, pe marcajul pietonal, că se deplasa în pas normal, și nu în fugă, cum greșit reține prima instanță, că nu purta mască (îmbrăcată într-un costum specific sărbătorilor de iarnă), că făcuse deja câțiva pași pe marcajul pietonal când fost lovită cu partea lateral stânga autoturismului și aruncată pe scuarul dintre cele două sensuri de mers.
În același sens sunt și declarațiile martorului ocular (ce îl însoțea pe primul), care, audiat în ambele faze procesuale, relevă că victima mergea la pas, pe trecerea de pietoni, în urma unui grup de mascați, masca nu era trasă pe față, ci o purta pe cap, s- asigurat la trecerea de pietoni, fiind lovită de autoturismul condus de inculpat și aruncată pe scuar.
Declarațiile martorilor menționați infirmă deci, susținerile inculpatului formulate în sensul că, observând de la distanță de 7-8 metri grupul de mascați ce traversau în fugă marcajul pietonal, redus viteza de rulare autoturismului, iar după trecerea de pietoni, la circa 2,10, victima cu masca pe față, s- izbit, în fugă, în partea față autoturismului.
Aceleași declarații de martori menționate anterior, infirmă și declarațiile martorilor și - audiați doar la instanța de fond, la stăruința inculpatului - care se pretind martori oculari (primul aflat în zona accidentului, al doilea aflat în autoturism)acestea fiind în discordanță deplină cu datele anchetei efectuate la locul accidentului consemnate în procesul verbal depus la dosar, cu cele relevate de schița locului accidentului, cu constatarea expertului care stabilește că victima fost lovită de autoturism pe marcajul pietonal.
Prin urmare, tribunalul, având în vedere declarațiile martorilor și din care rezultă că victima s- angajat regulamentar în traversarea străzii, dar și constatarea expertizei tehnice auto potrivit căruia autoturismul circula în momentul producerii impactului cu o viteză de 40,15 km/h, deși se afla într- zonă cu marcaj pietonal semnalizat cu indicator, că impactul cu victima putea fi evitat dacă viteza de deplasare autoturismului ar fi fost mai mică sau cel puțin egală cu 37,5 km/h, a reținut culpa exclusivă inculpatului în producerea accidentului.
Expertiza tehnică efectuată în faza apelului, fost înlăturată, concluziile acesteia nefiind concordante cu nici una dintre probele analizate.
Raportat la gravitatea faptei, la împrejurarea că inculpatului îi aparține în exclusivitate culpa în producerea accidentului, având în vedere urmările faptei repercutate în mod negativ și pentru îndelungată durată de timp asupra integrității corporale victimei, tribunalul a constatat că se impune reindividualizarea pedepsei - amenda penală de 600 lei aplicată de prima instanță fiind excesiv de blândă, în dezacord cu criteriile înscrise în art. 72 Cod penal dar și cu scopul legii penale astfel cum este prevăzut de art. 52 Cod penal.
Prin urmare, tribunalul, înlăturat pedeapsa aplicată de prima instanță, urmând ca, în raport de criteriile deja expuse să aplice acestuia pedeapsa închisorii la limita minimului special prevăzut de textul sancționator.
În latura civilă cauzei, tribunalul a constatat că, în raport de probatoriul cauzei, ce nu fost analizat de prima instanță în sentința apelată, daunele materiale și morale acordate victimei au fost greșit cuantificate.
La fila 42 din dosarul instanței de fond se află cererea de constituire de parte civilă victimei, prin reprezentantul său legal, în care precizează că solicită despăgubiri materiale în cuantum de 100.000.000 lei(ROL) și daune morale în cuantum de 100.000.000 lei (ROL).
Probele dosarului demonstrează că daunele materiale solicitate sunt doar parțial dovedite, în limita sumei de 10.665.000 lei (ROL) - din care 10.000.000 lei reprezintă cheltuieli efectuate pentru îngrijirea victimei în spital de către o persoană, timp de 7-8 zile astfel cum rezultă din declarația martorei -, iar 665.000 lei reprezintă taxe achitate de victimă (radiografie - 20 RON, taxă achitată la Spitalul de copii "Sf. " din în sumă de 465 RON, dovedite cu chitanțele de la filele 88 și 90).
În ce privește cererea de daune morale, tribunalul a constatat că, reținând culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, având în vedere și gravitatea leziunilor corporale suferite de victimă, perioada de timp îndelungată în care a fost supusă suferințelor fizice și psihice, prin suportarea unor intervenții chirurgicale, imobilizarea sa la pat, întreruperea temporară activității școlare, dar și a celorlalte activități specifice vârstei acesteia, se impune reaprecierea cuantumului acestora, în sensul majorării lor la suma de 60.000.000 lei(ROL).
Au fost acordate integral părții civile cheltuielile judiciare efectuate și dovedite (taxe IML și onorariul pentru expertiză efectuată în faza urmăririi penale; onorariul avocat ales în primă instanță), ca urmare reținerii culpei exclusive inculpatului la producerea accidentului.
Din același motiv, cheltuielile reprezentând asistența medicală acordată victimei de Spitalul Clinic de copii "Sf. " I, precum și cele avansate de stat în primă instanță au fost imputate integral inculpatului.
Pentru considerentele expuse, tribunalul, prin decizia penală nr. 111/4.03.2008 constatând netemeinicia și nelegalitatea sentinței penale nr. 474/27.06.2007 Judecătoriei Pașcani, în baza art. 379 pct. 2 lit. Cod procedură penală, admis apelul declarat de partea vătămată, prin reprezentant legal, și desființat integral sentința criticată.
Rejudecând cauza, conform art. 345 Cod procedură penală dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 6 luni și aplicat pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, Cod penal în condițiile art. 71 alin.1, 2 Cod penal.
Apreciind că scopul pedepsei aplicate poate fi atins și fără privarea de libertate inculpatului (necunoscut cu antecedente penale, cu o atitudine cooperantă în cursul procesului penal), în baza art. 81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
A fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Conform art. 71 alin.5 Cod penal, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare stabilit în baza art. 82 Cod penal.
În latura civilă cauzei, în baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, rap. la art. 998 cod civil s-a dispus obligarea inculpatului la dezdăunarea victimei cu suma de 10.665.000 lei reprezentând daune materiale și cu suma de 60.000.000 lei reprezentând daune morale.
Văzând și dispozițiile art. 193 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare suportate de victimă în primă instanță, iar în baza art. 313 din Legea 95/2006 a fost obligat la plata cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimei în perioada internării acesteia la Spitalul Clinic de Copii "Sf. " din
Cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluționarea apelului părții vătămate au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală.
În ce privește apelul declarat de inculpatul, tribunalul, în considerarea situației de fapt reținută prin prezenta decizie,a constatat că nici una dintre criticile aduse sentinței apelate nu este întemeiată.
Din probatoriul analizat rezultă fără dubiu că aparține inculpatului, în exclusivitate, culpa în producerea accidentului (prin omisiune) constând în nereducerea vitezei de circulație autoturismului în zona prevăzută cu trecere pentru pietoni semnalizată prin indicator și marcaj și în condițiile în care acesta putea și trebuia să prevadă riscurile unui pericol ce s-ar putea produce.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art.51 al.3 Cod penal privind eroarea de fapt, cum greșit a invocat inculpatul ca împrejurare de natură înlătura caracterul penal al faptei, precum și implicațiile acestuia sub aspectul laturii civile cauzei.
Cum, în speță, s-a demonstrat că nu poate fi vorba de o conduită imprudentă victimei, respectiv de apariția intempestivă acesteia pe trecerea de pietoni, și că potrivit expertizei tehnice auto din faza anchetei penale accidentul putea fi evitat dacă inculpatul ar fi respectat obligația legală de reduce viteza de rulare autoturismului în zona cu trecere de pietoni semnalizată prin indicator și marcaj spre fi în măsură să înlăture (să evite) orice stare de pericol, apărarea inculpatului nu poate atrage incidența art.51 alin.3 Cod penal, rezultatul faptei sale constând în accidentarea părții vătămate nefiind urmarea unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută, ci se datorează nerespectării obligației legale amintite.
Pentru toate considerentele expuse, tribunalul, în baza art. 379 pct.1 lit. Cod procedură penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, acesta urmând fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Se susține în motivele de recurs depuse în scris la dosar și prezentate oral de apărătorul ales al inculpatului că instanțele de fond și de apel printr-o apreciere eronată a probelor administrate atât în latură penală cât și în latură civilă, au dispus condamnarea pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă și obligarea la despăgubiri către partea civilă.
Sub aspectul laturii penale criticile vizează greșita apreciere a instanței de apel în reținerea culpei exclusive a conducătorului auto în producerea accidentului prin înlăturarea concluziilor raporturilor de expertiză tehnică auto efectuată în fața instanței de control judiciar,care atestă fără echivoc asupra modului în care s-a produs accidentul rutier și cui revine culpa în producerea acestuia, concluzii ce se coroborează cu probatoriile existente în dosarul de urmărire penală și în dosarul instanței de fond.
Totodată, se susține că în cauză nu s-a dat eficiență decât în mod parțial dispozițiilor art. 63 lin. 2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, considerând lipsite de relevanță anumite împrejurări faptice ce rezultă din depozițiile martorilor audiați la solicitarea inculpatului și care au relevat culpa victimei minore în producerea accidentului prin traversarea străzii în fugă și fără să se asigure, precum și mențiunile cuprinse în certificatul medico -legal aflat în dosarul de urmărire penală care atestă existența unei fracturi cu traiect multiplu în antecedența victimei.
Pe cale de consecință, se solicită reanalizarea probatoriului administrat în cauză și pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a și art. 10 lit. a Cod procedură penală.
În latură civilă se critică justețea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile părții vătămate, reclamându-se mijloacele de probă care au oferit criterii de evaluare a sumelor cheltuite, respectiv, declarațiile martorilor și, ce trebuie analizate în raport de poziția subiectivă a acestora, determinată de gradul de rudenie.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile invocate ce vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859alin. 1 pct. 18 și alin. 2 Cod procedură penală, precum și din oficiu pentru cazurile enumerate în art. 3859alin. 3 Cod procedură penală Curtea con stată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 3 și ale art. 62 Cod procedură penală în desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului, scop în care organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Instanța de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului, a administrat un amplu material probator, însă a procedat la o greșită apreciere și interpretare a probelor administrate în cauză, reținând fără temei că producerea accidentului de circulație s-a datorat și culpei victimei.
Soluția primei instanțe este fundamentată exclusiv pe constatările și concluziile expertizei tehnice auto efectuate în cursul urmăririi penale, care stabilesc cauzele care au concurat la producerea accidentului de circulație și cine a creat starea de pericol prin încălcarea regulilor de circulație, cu ignorarea celorlalte probe administrate (declarațiile martorilor oculari, datele anchetei efectuate la locul accidentului consemnate în procesul verbal și schița locului accidentului).
Sesizând aceste erori instanța de apel, prin analiza coroborată a întregului material probator a stabilit corect și motivat încălcarea de către inculpat a dispozițiilor legale ce reglementează circulația pe drumurile publice, a verificat probele administrate prin prisma apărărilor inculpatului, argumentând soluția de înlăturare a acestora, a evidențiat aspectele concordante pe care și-a întemeiat soluția de condamnare, argumentele instanței de apel fiind însușite și de instanța de recurs.
Probele administrate de-a lungul procesului penal, în diferite faze, nu au valoare prestabilită, astfel încât organul judiciar poate reține în urma unei analize temeinice, ca reflectând realitatea, oricare dintre aceste probe.
Rezerva manifestată de legiuitor în ceea ce privește declarațiile inculpatului este justificată din punct de vedere psihologic, prin poziția procesuală a acestuia, precum și în ceea ce privește declarațiile martorilor, față de care se manifestă aceeași rezervă.
În cauză s-a dat relevanță dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală privind aprecierea probelor, în mod corect fiind înlăturate concluziile raportului de expertiză tehnică efectuat în faza de apel, concluzii ce se întemeiază doar pe împrejurările de fapt relatate de inculpat, ce sunt în discordanță cu celelalte probe ale dosarului, iar depozițiile martorilor propuși de inculpat în apărare au fost reținute doar în măsura în care se coroborează cu alte probe concurente și exprimă adevărul.
Inculpatul a declarat în mod constant că a observat de la o distanță de 7- 8 metri grupul de mascați angajați în traversare în fugă, pe marcajul pietonal, a redus viteza de rulare a autoturismului, iar după trecerea de pietoni, la o distanță de aproximativ 2,10, victima, cu masca pe față, s-a izbit în fugă, în partea față a autoturismului.
Susținerile inculpatului, privitor la conduita părții vătămate sunt infirmate de declarațiile martorilor oculari și care au relatat că anterior producerii accidentului au văzut de la o distanță de aproximativ 3, respectiv 10. că victima, care făcea parte dintr-un grup de tineri, a traversat singură, la pas strada, după ce s-a asigurat; era angajată în traversarea străzii în momentul în care a fost acroșată de autoturismul taxi, care circula cu viteză.
De altfel și declarațiile martorilor și audiați la stăruința inculpatului sunt în discordanță cu susținerile inculpatului și cu datele anchetei efectuate la locul accidentului consemnate în procesul verbal depus la dosar, cu cele relevate de schița locului accidentului și cu constatarea expertului care a precizat că impactul a avut loc pe marcajul pietonal, la o distanță de 0,88 față de sfârșitul marcajului "trecere pietoni", pentru sensul de mers al autoturismului, iar la distanța de 2,1. față de sfârșitul marcajului "trecere pietoni" și la distanța de 30 cm. față de carosabil, pe scuarul ce desparte sensurile de mers s-a găsit o brun roșcată cu diametrul de 6 cm, iar în jurul ei un număr de 3 picături din aceeași.
Astfel, reevaluarea materialului probator a dus la conturarea unei realități juridice diferite față de cea reținută de prima instanță.
Este în mod cert stabilit că inculpatul a lucrat în calitate de conducător auto la Trans SRL -șofer de taxi în municipiul În ziua de 29 2005 inculpatul a fost de serviciu pe autoturismul cu nr. de înmatriculare IS.06. iar în jurul orei 18,50 în timp ce efectua o cursă pe strada - din municipiul P, în apropierea unei treceri de pietoni, în fața SC SRL datorită nerespectării regulilor privind circulația pe drumurile publice a acroșat partea vătămată - în vârstă de 10 ani, angajată în traversare după un grup de tineri mascați și a proiectat-o pe scuarul dintre cele două sensuri de deplasare ale străzii, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 85-90 zile de în grijiri medicale.
Lovirea victimei a fost determinată de încălcarea unor reguli de circulație de către inculpat în momentele premergătoare coliziunii, producerea accidentului datorându-se culpei exclusive a acestuia.
În momentul în care minorul s-a angajat în traversare, inculpatul avea posibilitatea să evite accidentul prin acționarea sistemului de frânare.
Conform dispozițiilor art. 180 alin. 7 din Regulamentul noului Cod rutier "conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate pietonilor angajați în traversarea drumurilor publice, pe trecerile marcate sau semnalizate cu indicator".
Rezultă că inculpatul trebuia să aibă un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și de asemenea, trebuia să inițieze manevre de frânare a autoturismului. Din raportul de expertiză tehnică auto rezultă că inculpatul ar fi putut evita accidentul dacă viteza de circulație avea o valoare mai mică sau egală cu 37,72 km/ în momentul premergător impactului cu minorul.
Astfel, inculpatul, prin acțiunea sa, a încălcat dispozițiile art. 158 lit. "m" din Regulament, în sensul că a încălcat obligația de a reduce viteza în situația în care prevede un pericol la trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare sau marcaje.
Nerespectând dispozițiile legale sus menționate inculpatul nu poate susține că accidentarea victimei este consecința unei împrejurări ce nu putea fi prevăzută; apariția minorului în fața mașinii nu a avut un caracter imprevizibil, deoarece situația în care s-a produs accidentul - la trecerea de pietoni semnalizată prin marcaje -, constituie obiectul unei reglementări speciale, ceea ce era de natură să-i atragă atenția inculpatului și să-l determine să adopte conduita prescrisă de lege. Inculpatul trebuia așadar să adapteze viteza autovehiculului condițiilor pe care le implică circulația la trecerile de pietoni, să rămână, în orice împrejurare, stăpân pe vehiculul său, în așa fel încât, să poată face față cerințelor prudenței și să fie continuu în măsură să efectueze manevrele ce îi revin; el trebuia ca, potrivind viteza, să țină tot timpul seama de împrejurări, în special de starea drumului, de condițiile atmosferice, astfel încât să poată opri autoturismul înaintea oricărui obstacol previzibil; de asemenea, el trebuia să reducă viteza și, la nevoie să oprească față de împrejurarea dată, cu atât mai mult cu cât victima nu a încălcat prevederile art. 207 alin.1 lit. c din Regulament.
În consecință, fapta inculpatului care în seara zilei de 29 2005 condus autoturismul taxi aparținând Trans SRL P și a săvârșit în zona indicatorului "trecere pietoni" un accident de circulație rezultat cu vătămarea corporală a minorului -, în vârstă de 10 ani, angajat în traversare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2,4 Cod penal, la producerea accidentului contribuind culpa exclusivă a inculpatului.
Sub acest aspect, susținerile recurentului privind existența culpei exclusive a victimei în producerea accidentului, situație ce ar impune pronunțarea unei soluții de achitare, nu sunt fondate.
Nu pot fi primite nici criticile vizând acordarea de despăgubiri civile către partea vătămată pe baza datelor oferite de martorii audiați în cauză: și, persoane ce nu sunt excluse de la posibilitatea de a depune mărturie în vederea stabilirii întinderii prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
În cazul infracțiunilor care au avut ca urmare vătămarea integrității corporale sau a sănătății există posibilitatea reparării prin echivalent a prejudiciului produs; cu prilejul rezolvării laturii civile nu se pot acorda despăgubiri decât cele care rezultă în mod direct din acțiunea inculpatului calificată ca o infracțiune și pentru care acesta este condamnat.
În ziua de 29 2005 suferind, în urma unui accident rutier o gravă fractură cominutivă deschisă 1/3 medie a ambelor oase gambă dr. ce a necesitat reducere sângerândă și osteosinteză tibială cu placă și 10 șuruburi, imobilizare postoperatorie cu cizmă ghipsată, înaltă, partea vătămată a fost internată în spital în perioada 29 2005 -10 ianuarie 2006, iar pe parcursul anului 2007, în perioadele 2-5 aprilie și 11-17 aprilie, 15887/2007, respectiv, 16926/2007; au avut loc numeroase internări în Secția Ortopedie Pediatrică I, rx. grafie gambă dr. față și profil stabilind o fractură veche cu traiect multiplu în 1/3 medie tibie.
Potrivit actelor medicale aflate la dosar partea vătămată a necesitat pentru vindecare un număr de 85-90 de zile de îngrijiri medicale, timp ce a inclus tratamentul chirurgical de acoperire a deficientului tegumentar și recuperare funcțională.
Astfel, victima în vârstă de 10 ani a fost spitalizată o lungă perioadă de timp, suferind intervenții chirurgicale și o impotență funcțională a membrului inferior drept.
În raport cu gravitatea suferințelor fizice și morale produse părții vătămate, obligarea la plata de despăgubiri cu titlu de daune materiale și morale în cuantum de 10.665.000 ROL respectiv, 60.000.000 ROL, sume stabilite prin coroborarea datelor oferite de înscrisurile depuse și depozițiile martorilor audiați, corespunde unei juste și integrale despăgubiri în sensul prevederilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art. 998 și următoarea din Codul civil.
Cum între aceste cheltuieli și infracțiune există legătură cauzală, în mod just instanța a dispus obligarea inculpatului la plata acestor sume.
În temeiul considerentelor expuse criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de inculpat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul -inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 111/04.03.2008 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 octombrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
Grefier
Red.
Tehnored.
2 ex.
29.10.2008
Tribunalul Iași:
- -
-
Președinte:Gabriela ScripcariuJudecători:Gabriela Scripcariu, Daniela Dumitrescu, Anca Ghideanu
