Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 810/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 810/
Ședința publică din 04 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 142/A/09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- privind pe inculpata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpata-intimată, asistată de avocat ales și avocat ales din cadrul Baroului T, pentru partea civilă-recurentă, lipsă, se prezintă avocat din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se depune împuternicire avocațială pentru inculpata-intimată, de către avocat.
Se procedează la audierea inculpatei-intimate, după ce i-au fost aduse la cunoștință disp. art. 70.C.P.P. declarația fiind consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul părții civile-recurente, avocat, depune la dosar un set de înscrisuri și solicită efectuarea unei adrese către parchet pentru a se dezvolta începerea urmăririi penale, întrucât prin adresa Poliției Municipiului T se arată că s-a început urmărirea penală față de și Trim și sunt continuate cercetările față de și față de funcționarele de la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară.
Procurorul arată că această cerere nu este pertinentă, raportat la obiectul judecății și solicită respingerea acesteia.
Apărătorul ales al inculpatei-intimate, avocat, solicită respingerea probei ca nepertinentă.
Apărătorul ales al inculpatei-intimate, avocat, solicită respingerea cererii, arătând că această solicitare nu are legătură cu inculpata.
Instanța, în baza art. 67.C.P.P. respinge cererea formulată de apărătorul părții civile-recurente, ca nefiind pertinentă și utilă cauzei.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea recursului și critică soluția pentru greșita achitare a inculpatei arătând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât inculpata a avut intenția de a frauda de la începutul încheierii contr5actului și în mod intenționat nu a fost prezentă când partea vătămată s-a prezentat pentru plată. Solicită totodată a se înlătura declarațiile inculpatei care sunt inconsecvente. Instanța de fond a motivat că litigiul are caracter civil, nu există inducere în eroare, însă parchetul consideră că inculpata a avut intenția de a frauda, preconstituind convenția în două exemplare. Totodată, depozițiile martorilor, angajați ai firmei, confirmă primirea banilor și existența unui contract.
Al doilea motiv al parchetului vizează greșita calificare a stării de fapt, ca fiind subordonată cauzei civile și nemotivarea instanței de apel în acest sens.
Al treilea motiv vizează problemele prescripției, considerând că a intervenit termenul de prescripție și fiind vorba de o excepție, se impunea a fi soluționată.
Cu privire la recursul părții civile, solicită admiterea acestuia.
Apărătorul părții civile-recurente, avocat, cu privire la recursul parchetului, arată că în însușește, însă consideră că nu a intervenit prescripția. În ce privește condamnarea inculpatei solicită a se constata existența faptei, arătând că în momentul încheierii contractului a mai existat op clauză ce dovedește reaua credință și intenția de a înșela de care a dat dovadă inculpata, clauză potrivit căreia plata se dovedește numai prins semnarea pe ambele exemplare ale înțelegerii. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și să se dispună anularea actelor civile efectuate.
Apărătorul ales al inculpatei-intimate, avocat solicită respingerea recursurilor ca nefiind fondate, hotărârile pronunțate fiind temeinice și legale, probele fiind administrate temeinic, din ele rezultând nevinovăția inculpatei. Precizează că în această cauză este vorba de un litigiu civil și solicită a se avea în vedere că între părți s-a desfășurat un proces civil. Arată că nu se poate dovedi existența infracțiunii de înșelăciune și nu poate fi vorba de nici un mijloc de fraudarea intereselor. Totodată, solicită să se aibă în vedere că instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor motivelor de apel formulate de parchet. Cu cheltuieli de judecată.
Apărătorul ales al inculpatei-intimate, avocat, se raliază concluziilor de respingere recursurilor, arătând că partea civilă a reprezentat un exemplar xeroxat, exemplarul în original nefiind semnat. Solicită a se respinge recursul formulat de parchet și pe motivul prescripției, arătând că instanțele au mers pe fondul cauzei și au analizat temeinic probele. Cu cheltuieli de judecată.
În replică, apărătorul părții civile, avocat arată că xeroxul a fost efectuat anterior remiterii către angajata firmei, căreia inculpata i-a solicitat telefonic acest lucru.
Inculpata-intimată, având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 1987 din 03.10.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. rap. la art. 10 lit. d a C.P.P. fost achitata inculpata pentru săv. infr. prev. de art. 215 alin.1,2,3 p iar în baza art.14, 346.C.P.P. au fost respinse pretențiile părții civile.
În baza art. 192 pct.1 lit.a C.P.P. a fost obligată partea vătămată la 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că prin rechizitoriu Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 3378/P/2002, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr- la data de 12.01.2007, a fost trimisă în judecată inculpata, pentru săv. infr. prev. de art. 215 alin.1,2,3, reținând Cod Penal in fapt ca în cursul anului 1997, partea vătămată împreună cu martorul, au dorit să înceapă o afacere (fila 53 dosar), și deoarece aveau nevoie de bani au hotărât să ia cu împrumut suma necesară ajungând prin intermediul martorei să o cunoască pe inculpată, însă nici unul dintre martorii audiați în instanță nu a putut da detalii cu privire la discuțiile purtate între partea vătămată și inculpată referitoare la încheierea contractului. Mai mult decât atât marea majoritate a martorilor nu cunoșteau la momentul respectiv dacă între părți s-a încheiat un înscris autentic pentru suma împrumutată, aflând despre acest aspect ulterior unui chiar abia în faza de urmărire penală.
În cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de împrumut la Notarul Public, contract care nu poartă nr. de încheiere de autentificare și că abia la solicitarea organelor de poliție notara a prezentat un alt contract ce poartă nr. de încheiere 504/1997, fără a prezenta și o copie de pe registrul de pe care s-a dat nr. de autentificare, iar solicitările ulteriore ale organelor de poliție au rămas fără rezultat.
Cu toate acestea în faza de judecată în urma adresei emise de către instanță fila (36 dosar, notarul public a comunicat instanței atât copie de pe încheierea de autentificare a actului de împrumut sume de bani încheiat între părți, cât și actele ce s-au întocmit cu ocazia încheierii respectivului contract, precum și o copie a registrului general, de unde rezultă faptul că actul încheiat de părți se află trecut la poziția 1229 pentru data de 04.02.1997. Afirmațiile din rechizitoriu că solicitările organelor de poliție de prezentare a respectivei copii au rămas fără succes s-a considerat că nu au nici un suport legal atâta timp cât în dosarul de urmărire penală la fila (339 ) se află răspunsul la adresa emisă către Biroul Notarial, iar organele de urmărire penală aveau posibilitatea să obțină această copie de pe registrul general, având în vedere atât declarațiile părți vătămate care a arătat că nu a știut ce contract a semnat, și nu a primit nici un exemplar de pe respectivul contract, cât și declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală care susțineau varianta părți vătămate, existând astfel cel puțin suspiciuni că s-ar fi săvârșit o fată de natură penală în complicitate cu un notar public.
Deși, partea vătămată în declarațiile date a arătat că datorită grabei inculpatei atunci când s-a prezentat la notar aceasta nu a știut cu exactitate conținutul contractului și a intrat în posesia unui exemplar de pe respectivul contract abia la o dată ulterioară, (în conținutul rechizitoriului afirmându-se că partea vătămată a intrat în posesia contractului la notar abia pe parcursul urmăririi penale), acest lucru nu poate fi reținut de către instanța de fond avându-se în vedere faptul că contractele încheiate de către notari publici sunt autentificate de către aceștia și au valoarea probatorie a unui înscris autentic, legiuitorul prevăzând această formalitate tocmai în ideea de a proteja atât pe cetățeni cât și întreg circuitul civil. Mai mult decât atât, deși în rechizitoriu se afirmă că partea vătămată a luat cunoștință de conținutul contractului abia în faza de urmărire penală în același rechizitoriu ( fila 5) se arată că la data de 17.11.1998, partea vătămată a formulat o acțiune la Judecătoria Timișoara, prin care a chemat-o în judecată pe inculpata solicitând instanței să o oblige pe acesta la radierea dreptului de ipotecă înscris în CF în baza contractului autentificat la data de 05.02.1997, la.. S-a reținut că în dosarul de urmărire penală (fila 10) se află plângerea formulată de către partea vătămată și adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, plângere care poartă nr. de înregistrare 5036/P/2000 și are data de 27.10.2000, dată care este mult ulterioară datei la care partea vătămată a introdus acțiunea civilă la Judecătoria Timișoara și în care făcea referire la contractul încheiat la notarul public. De asemenea s-a reținut că în dosarul de urmărire penală (fila27) se găsește motivarea 5581 din 19.04.1999 a Judecătoriei Timișoara, motivare în cuprinsul căreia se arată că la dosarul ce a fost dedus judecății (20833/1998), se găseau copii de pe "act de împrumut sume de bani", "înțelegere", extras de CF, iar judecătorul atunci când își motivează hotărârea face referire la contractul autentificat de notar, astfel că nu se poate spune faptul că partea vătămată a luat cunoștință și a intrat în posesia contractului încheiat la notar abia pe parcursul urmăririi penale.
Atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței de fond au fost audiați martori prin care s-a încercat demonstrarea faptului că inculpata încă de la început a încercat să inducă și să mențină în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii și derulării contractului de împrumut, prin aceea că a chemat pe partea vătămată la sediul societății, astfel încât să lasă să se înțeleagă faptul că împrumutul ar fi acordat de către această societate și nu de o persoană fizică. Acest aspect nu a putut fi reținut de către instanța de fond cu atât mai mult cu cât atât partea vătămată cât și martora se cunoșteau încă înainte de contractarea împrumutului și astfel s-ar fi putut stabili cu ușurință faptul că obiectul de activitate al societății nu este de acela de acordare împrumuturi sume de bani, societatea având un cu totul alt obiect de activitate. Mai mult decât atât, s-a reținut că, chiar dacă inculpata nu a putut rămâne la notar pentru a primi copii de pe contractul încheiat de părți acest lucru ar fi putut fi făcut de către partea vătămată care atât în ziua încheierii contractului cât și a doua zi sau la o dată ulterioară ar fi putut obține de la notar o copie a contractului încheiat cu inculpata. De asemenea instanța de fond a constatat faptul că partea vătămată a formulat o acțiune în instanță prin care solicita obligarea inculpatei la radierea dreptului de ipotecă înscris în baza contractului autentificat de notar și cu că s-a considerat înșelată, nedreptățită, iar contractul a fost încheiat ca urmare a unor manopere dolozive nu s-a solicitat în fața instanței nici constatarea nulității contractului, și nici anularea acestuia.
S-a mai reținut de prima instanță că, astfel cum este prev. în art. 215 alin.3 Cod Penal, înșelăciunea în convenții constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Atât acțiunea de inducere în eroare cât și acțiunea de menținere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia "cu prilejul încheierii unui contract" se înțelege intervalul de timp care s-ar scurge de la începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință, iar prin expresia "cu prilejul executării unui contract" se înțelege intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la împlinire până la definitiva executare.
În prima situație referitoare la încheierea contractului, s-a apreciat că nu se poate vorbi despre inducerea în eroare atâta timp cât acordul de voință referitor la încheierea actului de împrumut s-a dat în fața notarului public. Mai mult decât atât, pentru a stabili în concret modalitatea de restituire a sumelor părțile au convenit încheierea unui nou contract intitulat "înțelegere" semnat de către ambele părți și în cuprinsul căreia se stabilea modalitatea concretă de efectuare a plății precum și modalitatea concretă de consemnare a faptului prin care s-a efectuat plata. Astfel, în "înțelegerea" existentă la fila 21 dosar se prevede în penultimul aliniat faptul că chitanțele se vor înscrie pe această înțelegere în două exemplare altfel nefiind valabile. Partea vătămată recunoaște faptul că a primit respectiva înțelegere precum și faptul că atunci când a efectuat diferite plăți a pus persoana căreia i-a înmânat sumele de bani să treacă pe înțelegere atât data cât și suma, însă cu toate acestea sumele respective au fost trecute pe o singură înțelegere, iar bani au fost predați altor persoane decât inculpatei.
În situația referitoare la executarea contractului, instanța de fond a observat ca și în cazul anterior, faptul că partea vătămată își invocă propria-i culpă, respectiv aceea de a nu fi citit nici actul de împrumut sume de bani și nici înțelegerea semnată de părți.
S-a reținut că inculpata faptul că a primit vreo sumă de bani atât de la partea vătămată cât și de la martorii anterior menționați, dar cu ocazia interogatoriului luat de către instanță în dosarul civil nr.20833/1998 al Judecătoriei Timișoara (vezi "motivele de fapt si de drept care au stat la baza pronunțării sentinței civile nr.5581/19.04.1999, din dosar), s-a reținut că inculpata recunoaște faptul că mențiunile de pe înscrisul intitulat "înțelegere" reprezintă sume de bani pe care le-a primit, dar arată că acestea au ca obiect restituirea unor alte sume de bani, ce nu făceau obiectul înțelegerii, dar nu a arătat si nici nu a prezentat documente care să justifice susținerile sale.
În declarațiile date atât în fața prima instanțe, cât și în faza de urmărire penală, s-a reținut că martori și au arătat că la momentul încheierii și derulării contractului erau angajați la SC SRL, iar unul dintre asociați era inculpata, astfel că este posibil ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe care le aveau cei doi martori să fi trebuit să remită inculpatei diferite sume de bani pe care le încasau de la persoanele cu care societatea avea relații comerciale. Mai mult decât atât, cei doi martori în declarațiile date, fie au arătat că nu au citit înțelegerea pe care o prezenta partea vătămată și pe care aceștia semnau de primirea banilor, fie au arătat că nu-și mai amintesc conținutul înțelegerii, însă chiar în cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că atunci când i s-a solicitat de către partea vătămată martorului să aplice ștampila societății pe respectiva înțelegere acesta a refuzat, fiind astfel conștient că împrumutul nu a fost acordat de către societate, iar o astfel de formalitate nu ar putea libera de plată pe debitoare. Potrivit art. 1138.civ. dovada plății se poate face inclusiv prin prezumție (absolută, respectiv relativă), rezultând din remiterea voluntară a titlului (original sau a copiei legalizate a titlului), făcută de creditor debitorului. În speța de față s-a apreciat de către prima instanță că nu s-a făcut o asemenea remitere, cu atât mai mult cu cât creditorul a negat primirea sumelor și a procedat la punerea în executare astfel încât în cele din urmă acesta a ajuns să-și recupereze creanța ca urmare a vânzării la licitație a imobilului. Dovada plății sumelor împrumutate trebuia făcută astfel cum este prevăzut în înțelegere respectiv prin trecerea pe ambele exemplare a sumelor plătite și prin semnarea de către ambele părți "altfel nefiind valabil",deoarece părțile au convenit asupra acestei modalități de dovadă a plății tocmai în ideea înlăturării eventualelor suspiciuni legate de plata s-au neplata datoriei. În cadrul derulării atât a procesului cât și a fazei de executare silită s-a formulat probatoriu pentru a se stabili dacă între părți s-a încheiat un contract cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, partea vătămată pierzând toate procesele civile derulate de-a lungul timpului. La soluționarea acestor procese instanța a constatat că între părți s-a încheiat un contract civil ce nu a fost executat în întregime de către partea vătămată debitoare iar ca urmare a acestui fapt creditorul (inculpata), a procedat la valorificarea ipotecii înscrise în cartea funciară.
Instanța de fond a apreciat că în speță este vorba despre un litigiu civil, iar ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de către debitor (partea vătămată), creditorul (inculpata), a trecut la executare silită, iar invocarea propriei culpe de către partea vătămată nu poate duce nici la anularea convenției încheiată de părți, și nici la anularea contractelor încheiate ulterior ca urmare a vânzării la licitație a imobilului.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând soluția ca nelegală, motivat de greșita aplicare a temeiului achitării între considerente si dispozitiv; ca nelegală în condițiile in care prima instanță a apreciat ca litigiul este de natură civilă si nu infracțiunea de înșelăciune în convenție; ca nelegală în ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei prin respingerea acțiunii părții civile și ca neîntemeiată, motivat de achitarea inculpatei în contradictoriu cu probatoriul administrat in cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești.
De asemenea a declarat apel in termen, partea civila, criticând soluția ca netemeinică și nelegală în raport cu probele administrate în cursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești, în fond, cauza neavând un caracter civil ci penal și prin prisma înscrisului sub semnătură privată încheiat între părți, numit, înțelegere,.
Prin decizia penală nr. 142/A din 09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentiței penale nr.1987 din 3.10.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara in dosar nr-.
A fost desființată sentința apelată si rejudecând cauza:
In baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. rap. la art. 10 lit. b a C.P.P. fost achitată inculpata pentru savârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3
Cod PenalIn baza art.14 si 346.C.P.P. a fost lăsată nesoluționata latura civila a cauzei.
In baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă, împotriva aceleași hotărâri.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate precum și in limitele art. 371.C.P.P. Tribunalul Timișa constatat că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, constând și din declarațiile inculpatei, a probelor testimoniale administrate în cauză, a declarațiilor părții civile și martorilor propuși de aceasta, a reținut în mod corect starea de fapt si de drept dedusă judecății, în latura penală a cauzei.
Instanța de apel și-a însușit integral considerentele instanței de fond astfel cum acestea se regăsesc in dosarul cauzei la care au fost reținute și următoarele aspecte rezultate din probatoriul administrat:
S-a constatat că în rechizitoriu se preiau afirmațiile părții vătamate, astfel cum sunt reținute în referatul de urmărire penală întocmit de lucrătorii de politie în faza de cercetare penală, fără ca aceasta să-și dovedească susținerile.
Astfel, s-a reținut că partea vătămată susține că în fata notarului a semnat contractul de împrumut fără sa-l citească din cauza inculpatei care era grabită. Această susținere s-a considerat că este prin ea înseși ilogică în condițiile în care, înainte de a semna, părțile sunt obligate să își citească actul, neavând relevanță dacă una din părți, după semnare, în fata notarului, părăsește sediul biroului, din diverse motive, acestea neavând nici o implicație asupra celeilalte părți. S-a considerat că, în mod evident, partea civilă își invocă propria culpă în vederea soluționării plângerii sale.
S-a reținut de către instanța de apel că o altă afirmație din rechizitoriu menționează că partea vătămată a intrat in posesia contractului încheiat la notar doar în cursul urmăririi penale în cursul lunii iunie 1998, afirmație ce se consideră a fi nesusținută de nici o probă, fiind chiar contrazisă de procedurile notariale conform cărora după semnarea convențiilor și respectiv intabularea tranzacțiilor, dacă este cazul, fiecare dintre părțile contractante, personal sau prin mandatar, primesc câte un exemplar al contractului semnat, apreciindu-se că nu se poate retine in sarcina inculpatei o culpă sau vinovăție, sub acest aspect.
Totodată, s-a reținut că și afirmația subiectivă a părții vătămate din rechizitoriu că,a crezut ca împrumutul ipotecar este acordat de SC SRL T, care avea același sediul cu adresa inculpatei, nu a fost cenzurată în actul de sesizare al instanțe, în susținerea acuzațiilor împotriva inculpatei.
Tot in ceea ce privește caracterizarea inculpatei tribunalul a reținut că aceasta a fost de acord cu cererea părții vătămate de amânare a plății ratelor (împrumut + dobândă ) pentru suma de 1030 DM, din cauza unor dificultăți financiare ale părții vătămate.
Un alt aspect reținut de instanța de apel este și acela că, partea vătămată, în litigiul civil în care s-a opus executării silite, a încheiat un contract de asistență juridică cu un avocat din Baroul Timiș, dar în tot cursul procedurilor de restituire a împrumutului contractat cu inculpata, nu s-a gândit la un asemenea demers, nici după ce unele dintre rate le-a plătit angajaților inculpatei și nu personal, acesteia, conform actului sub semnătură privată încheiat și numit, Înțelegere,.
Împotriva deciziei penale nr. 142/A din 09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs partea vătămată și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
Recursul declarat de partea vătămată nu a fost motivat în scris, ci doar oral, conform concluziilor aflate în practicaua deciziei.
În motivarea recursului declarat de către parchet este criticată decizia pentru nelegalitate, întrucât instanța de apel trebuia să dispună încetarea procesului penal în baza art. 10 lit. g Cpp constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale, pe de o parte, iar pe de altă parte Tribunalul nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel, fiind incidente cazurile de casare prev. de art. 3859.
C.P.P.În motivarea recursului declarat de către Parchet se reține că hotărârea atacată este nelegală, întrucât, în primul rând, instanța de apel trebuia să dispună încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. d C.P.P. constatând că a intervenit prescripția răspunderii penale, în cursul judecării cauzei, motiv de casare prev. de art. 38515pct. 2 lit. b p Cod Penal, precizându-se faptul că contractul de împrumut dintre inculpată și partea vătămată a fost încheiat la data de 05.02.1997 și s-a derulat până la data de 04.02.1998, când partea vătămată s-a prezentat la sediul firmei inculpatei pentru a achita ultima, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este închisoarea de până la 15 ani și potrivit disp. art. 122.Cod Penal alin. 1 lit. b termenul Cod Penal de prescripție este de 10 ani.
În al doilea rând se arată că tribunalul nu s-a pronunțat asupra unui motiv de apel, respectiv greșita calificare a stării de fapt ca fiind subordonată legii civile, aspect ce contravine voinței legiuitorului exprimată prin norma penală de încriminare a înșelăciunii în convenții. Un al treilea motiv de netemeinicie a hotărârii este considerat a fi greșita menținere a soluției de achitare pronunțată de judecătorie, întrucât instanța nu a ținut seama de întreg probatoriul administrat în cauză din care a reieșit atât acțiunea de inducere în eroare cu prilejul încheierii, la aceeași dată cu contractul autentic, a "înțelegerii" prin care plata efectuată era valabilă doar cu condiția semnării pe fiecare exemplar al predării și primirii banilor, cât și acțiunea de menținere în eroare a părții vătămate cu prilejul executării contractului, în sensul că i-a creat acesteia reprezentarea greșită că efectuează plăți valabile, liberatorii de datorie, în realitate ea sustrăgându-se de la a confirma primirea banilor, fiind irelevant faptul că partea vătămată, de bună credință, nu a insistat ca inculpata să fie prezentă și să semneze de fiecare dată pentru primirea banilor și nici aspectul, imputat de tribunal, că aceasta nu și-a angajat un avocat pe parcursul derulării contractului.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu potrivit art. 3856.C.P.P. instanța de recurs apreciază că decizia penală recurată este nelegală, fiind incident motivul de casare prev. de art. 3859cpct.10 Astfel C.P.P. Curtea apreciază că unul dintre motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara se referea la greșita calificare a stării de fapt ca fiind subordonată legii civile, aspect ce se susține că ar contraveni voinței legiuitorului exprimată prin norma penală de încriminare a infracțiunii de înșelăciune în convenții. Asupra acestei probleme pusă în discuție de către partea apelantă instanța de apel nu s-a pronunțat, iar menținerea soluției de achitare a inculpatei pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală nu poate fi apreciat ca un răspuns implicit la motivul de apel formulat. În decizia penală recurată instanța de apel avea obligația de a răspunde punctual la toate problemele ce au constituit motive de apel, fără a utiliza expresii general valabile oricărei spețe. Instanța de apel a ignorat specificul căii de atac cu care a fost investită și care îi dădea dreptul și obligația de a purcede la o nouă judecată a cauzei, cu toate consecințele ce decurg de aici. Față de modul în care instanța de apel a soluționat cauza este îndoielnic că a făcut un astfel de examen la care obligă dispozițiile procesuale mai sus amintite și care au fost neglijate de instanța de apel în soluționarea căii de atac cu care a fost sesizată impunându-se reluarea cercetării judecătorești în apel.
Instanța de recurs apreciază că hotărârea este nelegală și în privința modului în care instanța de apel a soluționat problema incidenței prescripției răspunderii penale.
Constatând că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 al. 1, 2, 3.Cod Penal, întrucât cu prilejul încheierii, și apoi pe parcursul derulării contractului de împrumut a indus în eroare partea vătămată și că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea dedusă judecății este închisoarea de până la 15 ani, iar potrivit art. 122 al. 1 lit. b termenul Cod Penal de prescripție este de 10 ani, avea obligația de a pune în discuție acest incident procedural.
Întrucât exercitarea acțiunii penale în fața instanței implică inexistența vreunuia din cazurile prevăzute de art. 10.C.P.P. între soluțiile care se pot da acțiunii penale are prioritate soluția de achitare, dacă există vreunul din cazurile prevăzute la lit. a - e și apoi de încetare a procesului penal când este operant unul din cazurile prevăzute în art. 10 lit. f - j În Cod Penal ipoteza existenței mai multor cazuri ce constituie temeiuri de achitare sau de încetare a procesului penal trebuie respectată ordinea prevăzută în art. 10, în sensul că se face aplicarea celui dintâi caz de împiedicare în ordinea prevăzută în acest articol cu excluderea celor următoare care ar fi incidente în cauză și în cazul în car4e există o cerere expresă a părții în acest sens. Prin urmare, constatând intervenită prescripția răspunderii penale, instanța de apel avea obligația de a pune în discuția părților intervenirea prescripției răspunderii penale și dosar în situația în care inculpata solicita continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția, instanța de apel putea purcede în continuare la judecarea pricinii. Neprocedând în acest mod instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea acesteia pentru a se pune în discuție intervenirea prescripției, urmând a se proceda la soluționarea cauzei doar în prezența cererii exprese a inculpatei.
Cu ocazie rejudecării cauzei se vor avea în vedere și celelalte critici aduse de parchet deciziei penale, ca de altfel și motivele de recurs ale părții civile, astfel că în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c pr.pen. va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 142/A/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Va casa cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiș prezenta cauză.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 2 lit. c pr.pen. admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă împotriva deciziei penale nr. 142/A/9.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Casează cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Timiș prezenta cauză.
În temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel -,
Red.
Tehnored.CU -15.-
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Anca Nacu
