Delapidare Spete Jurisprudenta Art 215 cod penal. Decizia 825/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
Decizia penală nr.825
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Florentin Teișanu
JUDECĂTOR 3: Dan
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpata fiica lui și a lui, născută la 27 septembrie 1972- com., Cod poștal -, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 202 din 15 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău prin care a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpată împotriva sentinței penale nr.317 din 8 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Buzău, în contradictoriu cu intimata parte civilă COMERCIAL SRL B cu sediul în B, nr. 55, Cod poștal -, Județ
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenta - inculpată, pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului P, potrivit delegației nr.6660 și intimata parte civilă SC SRL B, pentru care a răspuns domnul reprezentant al acesteia fără a depune împuternicire din partea subscrisei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu pentru recurenta - inculpată, reprezentantul Ministerului Public și reprezentantul intimatei părți civile, pe rând având cuvântul arată că alte cereri nu mai au de formulat, cauza se află în stare de judecată și solicită cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul, arată că aceasta critică hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie având în vedere că între considerentele și dispozitivul hotărârii sunt mari contradicții, astfel că solicită admiterea recursului și casarea deciziei recurate.
Numitul, pentru intimata - parte civilă solicită respingerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri pune concluzii de respingerea recursului, ca inadmisibil.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față,
Prin sentința penală nr.317/8.02.2006, Judecătoria Buzăua condamnat pe inculpata la 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2151alin.1 cu aplic. a rt. 41 alin.2 Cod penal, interzicându-i și drepturile prev. de art. 64 Cod penal în condițiile disp. art. 71 Cod penal.
Totodată inculpata a fost obligată la plata sumei de 1709,28 lei despăgubiri civile către partea civilă SC SRL B reprezentând prejudiciu nerecuperat cât și la 280 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că în perioada 24 septembrie 29 noiembrie 2004, inculpata a fost angajată ca gestionar la SC SRL B desfășurându-și activitatea la magazinul alimentar situat pe- din aceeași localitate, preluând gestiunea de la fostul gestionar pe bază de inventar.
Cu ocazia inventarului efectuat la 31.10.2004 s-au constatat unele lipsuri în gestiune, moment în care i s-a atras atenția cu privire la întocmirea documentelor de primire a mărfurilor. La 29.11.2004 inculpata a predat gestiunea unei alte persoane iar cu ocazia acestei predări s-a efectuat un nou inventar unde s-a constatat o lipsă în gestiune de 18.017.190 ROL.
Expertiza contabilă efectuată a constatat că lipsurile în gestiune sunt de 17.092.841 ROL ținându-se cont și de marfa deteriorată.
Deși nu a recunoscut că și-a însușit bani sau bunuri din gestiune, având în vedere că inculpata a fost singura angajată în această perioadă, având cheia de la gestiune și nu au fost invocate lipsuri la primirea mărfurilor sau urme de efracție, instanța a reținut vinovăția acesteia pentru comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată cu prejudiciul mai sus menționat.
Împotriva acestei soluții inculpata a declarat apel susținând că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnată.
Tribunalul Buzău prin decizia penală nr. 202/15.06.2006 a respins ca nefondată această cale de atac reținând că vinovăția inculpatei este dovedită cu probele administrate în cauză.
Împotriva ambelor hotărâri inculpata a declarat recurs, fără să-l motiveze iar apărătorul desemnat din oficiu a susținut că aceasta este nevinovată și în consecință să se dispună achitarea sa.
Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 826/23.10.2006 a admis această cale de atac, a casat ambele hotărâri recurate, în parte, în latură penală în sensul limitării pedepselor accesorii la dispozițiile art. 64 lit. a,b,c, Cod penal și menținând restul prevederilor acestora.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că situația de fapt a fost corect stabilită de ambele instanțe anterioare iar lipsa din gestiune confirmată de expertiza contabilă, motiv pentru care s-a apreciat că fișele de inventar, centralizatoarele de intrare - ieșire, monetarele, fișele de intrare - recepție, precum și această expertiză fac pe deplin dovada vinovăției inculpatei.
Și privitor la individualizarea pedepsei principale, s-a menționat că aceasta este conformă prevederilor legale în materie ținând cont că anterior a mai fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru o infracțiune de furt calificat.
A apreciat însă, instanța de recurs că infracțiunea de delapidare săvârșită de inculpată, deși prezintă pericol social nu face parte din categoria infracțiunilor care ar putea afecta valorile sociale care vizează interesul minorilor sau din care să rezulte că inculpata este nedemnă să-și exercite drepturile părintești ori că această exercitare ar fi dăunătoare pentru minori, motiv pentru care s-a stabilit că interzicerea drepturilor părintești prev. de art. 64 Cod penal constituie o ingerință în dreptul acestuia la respectarea vieții sale private și de familie menționat de art. 8 din Convenția Europeană privind Drepturile și Libertățile Fundamentale ale Omului.
Ulterior la data de 20.07.2009, inculpata a declarat recurs peste termen împotriva deciziei penale nr> 202/2006 a Tribunalului Buzău și sentinței penale nr. 317/2006 a Judecătoriei Buzău.
În motivarea acestei căi de atac a arătat recurenta că la data când s-a judecat apelul nu mai locuia în comuna județul B, fiind plecată din țară în astfel încât nu a avut la cunoștință despre soluția dată și nici despre faptul că s-a emis împotriva sa un mandat de arestare.
A mai precizat inculpata că pedeapsa de 1 an închisoare a fost greșit individualizată deoarece a avut o conduită bună anterior comiterii faptei iar prejudiciul reținut nu este însemnat, prejudiciul pe care de altfel dorește să-l achite până la judecarea cauzei în recurs.
Examinând această cale de atac prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și conforma art. 3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că este inadmisibilă astfel cum se va arăta în continuare.
În cererea sa invocată recurs peste termen, inculpata critică soluția judecătoriei și a tribunalului. Așa cum se constată din cele mai sus expuse, împotriva soluției tribunalului, inculpata a declarat recurs, cale de atac care de altfel a fost soluționată prin considerentele mai sus expuse.
Conform codului d e procedură penală ce califică, calea ordinară de atac a recursului, art. 3851pr.pen. - art. 38519pr.pen. nu rezultă că împotriva unei decizii pronunțate de către o instanță în apel se poate formula în mai multe rânduri recurs de către aceeași persoană.
Așadar având în vedere că în cauză inculpata a mai declarat recurs împotriva hotărârilor date în primă instanță și de către tribunal, ca instanță de apel, prezentul recurs intitulat a fi peste termen apare ca inadmisibil, fapt pentru care Curtea va respinge această cale de atac cu această motivație în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpata fiica lui și a lui, născută la 27 septembrie 1972 domiciliată în com., Cod poștal -, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 202 din 15 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Buzău și sentinței penale nr. 317 din 8 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Obligă recurenta la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2009.
Președinte Judecători
- - - - - - -
Grefier
Red. FT/DC
2.ex.02.12.2009
7716/2005 Judecătoria Buzău
316/2006 - Tribunalul Buzău
/
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Florentin Teișanu, Dan