Denunțarea calomnioasă (art. 259 cod penal). Decizia 654/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.654/
Ședința publică din data de 23 Octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Constantin Cârcotă PREȘEDINTE SECȚIE PENALĂ
JUDECĂTOR 3: Mița
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea recursului penal declarat de inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.259 Cod penal, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G, împotriva Deciziei penale nr.207/07.05.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.349/19.02.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, în stare de deținere, personal și asistat de avocat, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat, în bata delegației de substituire din 23.10.2009 emisă de Baroul Galați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Curtea aduce la cunoștință recurentului-inculpat obiectul prezentei cauze.
Întrebat fiind, recurentul-inculpat menționează că menține recursul formulat. Învederează că este încarcerat din vina numitului.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, constată recursul in stare de judecată și potrivit disp.art.38513Cod procedură penală acordă cuvântul in dezbaterea acestuia.
Avocat, având cuvântul în susținerea recursului declarat de recurentul-inculpat, arată că acesta critică hotărârile pronunțate de instanța de fond și de apel considerându-se nevinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat de către instanța de fond.
Inculpatul consideră că nu a dat dovadă de rea-credință, cerință care este necesară pentru îndeplinirea condițiilor cumulative cerute de infracțiunea de denunțare calomnioasă.
De asemenea, in subsidiar, inculpatul precizează că evenimentele nu s-au derulat in modalitatea in care au fost prezentate de către instanța de fond.
Apreciază că ambele instanțe in mod greșit au dispus condamnarea inculpatului având in vedere că este nevinovat și, in acest sens, solicită să se dispună achitarea inculpatului, conform art.11 pct.2 lit. in ref. la art.10 lit.a Cod procedură penală, întrucât fapta nu există.
In subsidiar, solicită să se facă aplicarea unei pedepse intr-un cuantum mai redus, având in vedere circumstanțele săvârșirii infracțiunii.
Totodată, solicită plata onorariului pentru asistența juridică asigurată din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat întrucât din materialul probator administrat in cauză rezultă cu claritate vinovăția și reaua-credință a inculpatului, caracterul mincinos al denunțului și al probelor invocate.
Au fost audiați toți martorii la care s-a făcut referire de către inculpat și niciunul dintre aceștia nu a fost de acord cu versiunea inculpatului și nu a susținut declarațiile date de acesta.
Consideră că in mod corect instanțele au dispus condamnarea inculpatului, cuantumul pedepsei este bine stabilit, avându-se in vedere că inculpatul nu este la prima încălcare a legii penale, că nu a dat dovadă de căință in comiterea și a acestei infracțiuni și că, dimpotrivă, inculpatul precizează că in continuare va face plângeri și va sesiza DNA-ul, deși nu are probe suficiente și nu se consideră că reeducarea acestuia s-ar putea efectua printr-o pedeapsă mai mică.
Recurentul-inculpat, personal, având ultimul cuvânt, potrivit disp.art.38513alin.3 Cod procedură penală, solicită să se observe că prima acțiune pe care i-a făcut-o numitul a fost la Tribunalul Galați. In urma deciziei pronunțate de tribunal, a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție cu sentința penală nr.94/
Este nemulțumit de faptul că in hotărârea Judecătoriei Galați sunt erori pe care instanța de recurs trebuie să le îndrepte.
Precizează că declarațiile pe care le-a cerut numitul agentului de poliție, șef de post, precum și salariatului primăriei, insă aceștia nu și-au mai menținut declarațiile date.
Arată că a aspectele consemnate in denunț le-a aflat în timp ce se afla deținut în Penitenciarul Galați de la numitul B, din comuna, fiind confirmate apoi de deținuții și, de asemenea deținuți. Nu a avut rea credință.
Solicită să fie respinsă acțiunea ca nefondată, să se caseze sentința pronunțată de Judecătorie. Totodată, solicită să se facă o nouă operațiune de contopire și descontopire a pedepselor aplicate, avându-se in vedere data arestării sale, 18 martie 2004 la zi. Solicită să nu i se reducă din pedeapsă, să ii fie dată la o parte pedeapsa executată și să înceapă un alt mandat de executare a pedepsei închisorii.
Declarând închise dezbaterile Curtea rămâne in pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.349/19.02.2009 pronunțată de Judecătoria Galația fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 2 (ani) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal. (faptă săvârșită la data de 05.11.2006).
In temeiul disp. art. 39 alin.2 Cod penal s-a contopit pedeapsa aplicata prin prezenta cu restul de 10 ani 4 luni si 12 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani aplicata prin sentința penala nr. 544/16.11.2004 a Tribunalului Galați, definitiva prin decizia penala nr. 2341/07.04.2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea sporita la 10 ani si 6 luni.
În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pe durata executării pedepsei, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
S-a anulat mandatul de executare nr. 643/2004/21.04.2005 emis în temeiul sentinței penale nr.544/2004 a Tribunalului Galați și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, după rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.
S-a constatat ca partea vătămata nu s-a constituit parte civila in cauza.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul nr.67/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 259 alin. 1 si 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
În fapt, s-a reținut ca acesta a ticluit probe mincinoase in sprijinul învinuirii pe nedrept a părții vătămate sub aspectul săvârșirii de către acesta din urma a infracțiunii de luare de.
Actele premergătoare urmăririi penale și cele efectuate în cursul urmăririi penale, s-au concretizat în următoarele mijloace materiale de probă: declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, precum și declarațiile învinuitului.
Învinuitului i-a fost prezentat materialul de urmărire penală, la data de 12.02.2008, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la fila 79 din dosarul de urmărire penală.
În faza de cercetare judecătorească, prima instanță a procedat la audierea inculpatului si a martorilor,. Cu privire la martorul B, după ce a constatat imposibilitatea audierii nemijlocite a acestuia, instanța a făcut aplicarea art. 327 alin. 3 Cod procedură penală.
În vederea soluționării cauzei, prima instanță a dispus atașarea la dosar și a fișei de antecedente penale a inculpatului.
După verificarea acesteia, s-a depus la dosar sentința penală nr. 544/16.11.21004 a Tribunalului Galați, decizia penala nr. 9/11.02.2005 a Curții de Apel Galați cu referat întocmit de Biroul de executări penale precum si decizia nr. 2341/07.04.2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
În fapt, inculpatul este deținut in Penitenciarul Galați si are de executat o pedeapsă de 13 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa de omor deosebit de grav.
Sesizarea instanței cu aceasta infracțiune a avut loc la data de 12.05.2004 prin rechizitoriul nr. 29/P/2004 întocmit de partea vătămata, procuror in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați.
La data de 05.11.2006 inculpatul a înaintat Direcției Naționale Anticorupție un denunț in sensul ca procurorul si agenții si - lucratori la Postul de Politie, ar fi primit suma 200.000 lei si un taur cu greutatea de circa 400- 500 kg de la si, posibili suspecți intr-o cauza penala având ca obiect uciderea numitului.
In realitate, in cadrul dosarului nr.964/P/1999 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, cercetările pentru respectiva infracțiune de omor au fost efectuate fata de numitul B care a si fost trimis in judecata in stare de arest preventiv.
Potrivit susținerilor inculpatului, B i-ar fi relatat ca nu a săvârșit infracțiunea de omor dar la indemnul polițiștilor a fost de acord sa recunoască fapta.
Pentru a-si dovedi cele susținute in denunț inculpatul indica o serie de martori ( - agent fiscal de la Primăria, B si alții) si face referire la un așa-zis denunț formulat de către B in care acesta din urma relatează adevăratul curs al evenimentelor.
Întreaga versiune prezentata de inculpat a fost insa infirmata de către numiții B, si astfel încât, prin rezoluția nr. 108/P/2007 DNA- Serviciul Teritorial Galați, a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de corupție.
Audiat fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei insa a precizat ca toate cele menționate in denunț sunt reale.
În drept, fapta inculpatului care la data de 05.11.2006 a formulat o plângere penala împotriva părții vătămate cunoscând ca cele susținute sunt nereale precum si fapta acestuia de a ticlui probe mincinoase in sprijinul învinuirii nedrepte întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 259 alin. 1 si 2 Cod penal.
Prima instanță a apreciat că vinovăția inculpatului a fost pe deplin dovedită, acesta săvârșind fapta cu intenție directă.
Astfel, una dintre condițiile de esența impuse de către Codul penal pentru a se putea retine săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasa consta in aceea ca învinuirea făcuta prin denunț sau plângere trebuie sa fie mincinoasa, in sensul ca inculpatul este de rea credința.
Așadar, acesta trebuie sa cunoască faptul ca cele susținute in denunț sunt nereale urmărind prin activitatea sa aducă atingere atât relațiilor sociale referitoare înfăptuirea justiției cat si relațiilor sociale referitoare la demnitatea persoanei.
In prezenta cauza, materialul probator administrat releva faptul ca inculpatul a cunoscut caracterul mincinos al denunțului si al probelor invocate in susținerea acestuia.
Astfel, așa cum rezulta din declarațiile numitului B, acesta nu a discutat niciodată cu inculpatul despre faptul ca alte persoane ar fi autorii faptei pentru care el fusese trimis in judecata sau ca ar fi luat vina asupra lui pentru ca i s-ar fi făcut promisiuni.
In ceea ce îl privește pe numitul acesta a declarat ca îl cunoaște pe inculpatul doar ca pe un contribuabil rău platnic întrucât acesta refuza sistematic sa-si plătească datoriile fiscale.
De asemenea numiții si au declarat ca nu au nici o legătura cu fapta comisa de B, ca nu li s-a pretins si nu au oferit nici unei persoane bani sau bunuri.
Așadar, având in vedere cele enunțate anterior, prima instanță a apreciat ca in cauza vinovăția inculpatului a fost dovedita.
Inculpatul are antecedente penale, acesta aflându-se în stare de recidivă post condamnatorie față de pedeapsa de 13 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 in referire la art. 174 alin. 1, 176 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal in concurs cu infracțiunea prev. de art. 217 alin. 1,4 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, prin sentința penală nr. 544/16.11.2004 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penală nr. 2341/07.04.2005 a Inaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că sunt incidente disp. art. 37 lit. a Cod penal.
Față de situația de fapt reținută de prima instanță în cauză, de perseverența infracțională a inculpatului, de poziția adoptata pe parcursul procesului penal, s-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, în limitele prevăzute de lege.
La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise de către inculpați, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, datele ce caracterizează persoana inculpatului, dar și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
In temeiul disp. art. 39 alin. 2 Cod penal prima instanță a contopit pedeapsa aplicata prin prezenta cu restul de 10 ani 4 luni si 12 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani aplicata prin sentința penala nr. 544/16.11.2004 a Tribunalului Galați, definitivă prin decizia penala nr. 2341/07.04.2005 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, inculpatul urmând sa execute pedeapsa cea mai grea sporita corespunzător.
Apreciind că scopul pedepsei ce a fost aplicată inculpatului în prezenta cauză, astfel cum este acesta prevăzut în art. 52 Cod penal, nu poate fi atins decât prin privarea efectivă de libertate a acestuia, instanța i-a interzis, în baza art. 71 alin. 2 Cod penal, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a, b,c Cod penal.
In temeiul art. 36 alin. 3 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicata perioada executata începând cu data de 05.11.2006 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond constatat ca partea vătămata nu s-a constituit parte civila in cauza.
În temeiul art. 189 Cod de procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției si Libertăților, către Baroul d e Avocați
Împotriva acestei soluții a declarat apel inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie invocând faptul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de denunț calomnios, prev. de art 259 al 1, 2 din Codul penal, deoarece la momentul la care a efectuat denunțul nu a avut nici un moment în gând ideea de a prejudicia, vătăma vreo persoană. În acest sens fapta sa nu poate fi apreciată ca fiind infracțiune deoarece îi lipsește intenția.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate iar în rejudecare să se dispună achitarea sa, iar în subsidiar diminuarea pedepsei, având în vedere că este grav bolnav.
Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpat cât și din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Tribunalul a constatat că prima instanță pronunțat o soluție legală și temeinică.
Faptul că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat rezultă din următoarele mijloace de probă, respectiv: declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, coroborate cu declarațiile inculpaților. Probele adminJ. în cauză au dovedit reaua credință cu care a acționat inculpatul în comiterea faptei infracționale, acesta declarând în mod tendențios că are cunoștință de faptul că procurorul și agenții și ar fi primit mită suma de 200.000 lei și un taur cu greutatea de circa 400- 500 kg de la și posibili suspecți într-o cauză penală având ca obiect uciderea numitului.
inculpatului a fost infirmată de către numiții B, și, iar DNA - Serviciul Teritorial Galați cu rezoluția nr 108/P/2007 a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul infracțiunilor de corupție.
Din conținutul probator administrat în cauză rezultă cu certitudine faptul că inculpatul cunoscut caracter mincinos al denunțului și al probelor invocate în susținerea acestuia, astfel că se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art 259 alin 2 din Codul penal cu aplicarea art 37 litera din Codul penal.
În condițiile arătate nu s- reținut apărarea inculpatului cum că nu a avut în intenție să denunțe fapte mincinoase.
Nu a fost reținută nici apărarea inculpatului în sensul de a-i fi micșorată pedeapsa. S-a apreciat că la individualizarea acesteia s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art 72 din Codul penal, astfel că o nouă redozare de pedeapsă nu se mai impune.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr.207/7.05.2009 Tribunalul Galația respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Împotriva acestei decizii penale inculpatul a formulat recurs reiterând motivele invocate în apel, astfel cu au fost arătate mai sus.
A solicitat casarea hotărârilor penale recurate și în rejudecare achitarea întemeiat pe dispozițiile art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală în referire la art.10 alin.1 lit.a Cod procedură penală.
În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei având în vedere circumstanțele săvârșirii infracțiunii.
Recursul nu este fondat.
Verificând hotărârile atacate în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art.3859alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că atât prima instanță cât și cea de apel au reținut o situație de fapt corectă bazată pe probele adminJ. în cauză și au dat faptei încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, cu probatoriul administrat (plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, B, și, rezoluția nr.108/P/2007 emisă de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci ) s-a demonstrat că inculpatul a formulat la data de 5.11.2006 o plângere penală împotriva părții vătămate pe care a acuzat-o că ar fi primit mită cunoscând că faptele de corupție reclamate sunt nereale și a ticluit probe mincinoase în sprijinul învinuirii nedrepte.
Fapta astfel reținută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de denunțare calomnioasă prevăzută de art.259 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, inculpatul fiind recidivist în condițiile recidivei postcondamnatorii față de pedeapsa de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.544/16.11.2004 a Tribunalului Galați.
În acest context solicitarea privind achitarea întrucât fapta de denunțare calomnioasă nu există nu poate fi primită, prin activitatea sa inculpatul aducând atingere atât relațiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiției cât și relațiilor sociale referitoare la demnitatea persoanei.
În egală măsură nu poate fi primită nici solicitarea privind reducerea pedepsei întrucât față de datele care caracterizează fapta și persoana făptuitorului (astfel cum au fost reținute de instanțe, fără a mai fi necesară reiterarea lor), se constată că pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este just individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal.
De asemenea, se constată că instanțele au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.39 alin.2 Cod penal, rezolvând legal antecedentele penale ale inculpatului.
Așadar, constatând că recursul de față nu este fondat, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca atare cu consecința obligării recurentului-inculpat la plata către stat a cheltuielilor judiciare, conform dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul (CNP:-, fiul lui și, născut la data de 25.12.1941 în comuna, județul G, cu domiciliul în comuna, sat, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță G) împotriva Deciziei penale nr.207/07.05.2009 a Tribunalului Galați, pronunțată în dosarul nr- (Sentința penală nr.349/19.02.2009 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr-).
Obligă pe inculpatul-recurent la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Galați.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
-
Grefier,
Red. /13.11.2009
Tehnored. / 2 ex./16.11.2009
Fond: /Apel:,
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Constantin Cârcotă, Mița