Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 34/
Ședința publică din 30 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte secție
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
Grefier - - -
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 69/F/11.02.2009 a Tribunalului Galați.
Se constată că dezbaterea apelurilor a avut loc la data de 22.10.2009 când părțile prezente și reprezentantul Ministerului Public au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea asupra cauzei pe data de 30.10.2009.
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.69/11.02.2009 a Tribunalului Galați, inculpatul - a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. 1, art. 175 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 99 și art. 109 Cod penal.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 14 Cod proc. penală, art. 998 și art. 1000 alin. 2 Cod civil, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente a la plata sumei de 12.000 lei, cu titlu de daune morale către partea civilă - și la plata sumei de 2.060,31 lei, cu titlul de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Județean
Potrivit art. 191 alin. 1 și 3 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente a la plata sumei de 1.800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Conform art. 193 alin. 1 și 4 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul - în solidar cu partea responsabilă civilmente a la plata sumei de 3.800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată/civilă -.
Pentru a pronunța această hotărâre, dar și pe baza, unei analize proprii a probelor administrate în cauză Curtea reține următoarea situație de fapt
Inculpatul face parte dintr-un grup de prieteni, grup din care fac parte și martorii, - și -. Aceștia erau foarte apropiați și se întâlneau des.
În după amiaza zilei de 06.05.2006, inculpatul s-a întâlnit cu martorii și și împreună au consumat o sticlă de. După aceasta inculpatul și martorii au hotărât să meargă la o discotecă, sens în care i-au informat și pe martorii - și -, propunându-le și lor să meargă.
În urma acestui demers, inculpatul, însoțit de martorii -, - și, acesta din urmă fiind însoțit și de prietena sa, martora, s-au deplasat, cu taxiul, la discoteca " House" din Complexul Comercial I din Municipiul G, unde au ocupat o masă la etaj și unde au început să consume bere.
Intrarea în discotecă a inculpatului și a martorilor a fost remarcată de aproape toți ceilalți tineri, grupul lor ieșind în evidență datorită stării avansate de ebrietate în care se aflau membrii grupului și a modului în care erau îmbrăcați și aranjați, respectiv cu haine de culoare deschisă, având părul vopsit blond, sau aranjat gen creastă.
În discotecă, se aflau mai mulți tineri, printre care și partea vătămată - și martorul, care stăteau la o masă, în aproprierea ringului de.
La un moment dat, inculpatul și martorii, - și - au mers pe ringul de și au început să danseze, având sticlele de bere în mână.
Ulterior, pe ringul de, au ieșit și partea vătămată - și martorul și, în timpul dansului, neintenționat, aceștia s-au apropiat de grupul inculpatului și al prietenilor acestuia.
La un moment dat, probabil pentru a se distra, martorul a împins-o pe partea vătămată. Partea vătămată s-a întors pentru a vedea ce se întâmplă, moment în care, fără motiv, martorul le-a aplicat părții vătămate și martorului câte o lovitură cu sticla de bere în cap.
Nici partea vătămată - și nici martorul nu au ripostat și chiar au luat hotărârea de a pleca acasă pentru a evita un conflict, sens în care martorul, deoarece sângera puternic a mers la baie, pentru a se spăla.
În acest timp însă, inculpatul a scos din buzunarul pantalonilor un cuțit, tip briceag fluture și în timp ce martorul se îndrepta spre baie, i-a aplicat părții vătămate o lovitură puternică cu cuțitul în spate, în zona toraco - abdominală și imediat i-a mai aplicat o nouă lovitură în zona cervicală dreaptă.
Întrucât conflictul luase amploare, a intervenit martora Serian - barman de serviciu care, a reproșat inculpatului și însoțitorilor săi faptele săvârșite, situație în care, aceștia din urmă, adoptând aceiași atitudine agresivă, i-au răspuns martorei că partea vătămată "dansa la mișto", după care au părăsit în fugă discoteca.
După plecarea inculpatului și a prietenilor acestuia, martorii și Serian au încercat să acorde victimei primele îngrijiri medicale, însă, deoarece partea vătămată sângera din abundență în zona spatelui și și-a pierdut conștiința, martorul a sunat la salvare și la poliție.
Urmare acestor demersuri, partea vătămată a fost internată în Spitalul Clinic de Urgență "Sf. " G, unde a fost supusă unor intervenții chirurgicale și a beneficiat de asistență medicală în cuantum de 2.060,31 lei.
Potrivit raportului de constatare medico - legală nr. 454/E/10.05.2006, partea vătămată - a prezentat leziuni traumatice care au fost produse prin: plaga înțepat - tăiată cervico - bazală posterioară dreapta și plaga înțepat - tăiată toraco - abdominală, penetrantantă, perforantă, cu secțiune de superior al splinei și perforație de stomac.
Împotriva sentinței penale nr.69/f/11.02.2009 a Tribunalului Galați, au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galația criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
Ca motiv de nelegalitate s-a invocat că față de gradul de pericol social al faptei săvârșite se impunea ca inculpatului să-i fie aplicată ca pedeapsă accesorie și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e cod penală.
Ca motiv de netemeinicie s-a susținut că față de modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, de urmările produse și care s-ar fi putut produce, pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică și nu este de natură să ducă la realizarea procesului penal și la reeducarea inculpatului.
Inculpatul a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei. A susținut că a săvârșit fapta pe fondul unei îmbulzeli care s-a produs în discotecă și datorită stării avansate de ebrietate în care se afla, că a recunoscut și regretat fapta, de la data săvârșirii faptei și până în prezent nu a săvârșit alte abateri de la normele de conviețuire socială, între timp s-a căsătorit și are un loc de muncă, situație în care poate beneficia de dispozițiile art. 861Cod penal, cu consecința suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați este fondat, urmând a fi admis, iar apelul declarat de inculpatul este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Analizând sentința penală apelată, prin prisma motivelor de apel invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și inculpatul, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. 2 Cod proc. penală, se constată că prima instanță, pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză a reținut în mod corect fapta săvârșită de inculpat cu vinovăție și a dat acesteia încadrarea juridică corespunzătoare.
Se reține că în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției hotărârea nu a fost criticată de inculpatul.
Având în vedere însă modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit fapta, gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, urmările produse și care s-ar fi putut produce și chiar de circumstanțele personale ale inculpatului, urmează a se constata că pedeapsa aplicată este prea mică și se impune majorarea acesteia.
Cu privire la modul și împrejurările în care fapta a fost săvârșită, avem în vedere faptul că, în seara respectivă, inculpatul s-a deplasat la discotecă după ce în prealabil a consumat împreună cu martorii și o sticlă de și, fiind într-o evidentă stare de ebrietate, deși știa că merge la discotecă, a luat la el un cuțit.
în vedere că, încă de la intrarea în discotecă, inculpatul și prietenii săi au avut un comportament provocator, comportament ce a atras atenția celorlalte persoane existente în bar și a barmanului de serviciu, care le-a solicitat să nu provoace scandal.
în vedere că inculpatul și prietenii săi au ieșit la cu sticlele de bere în mână, că inculpatul a lovit-o cu cuțitul pe partea vătămată după ce aceasta fusese lovită de către martorul și după ce partea vătămată, în ideea de a evita conflictul, s-a întors cu spatele pentru a se îndepărta de inculpat.
În ceea ce privește urmările produse, avem în vedere concluziile raportului de constatare medico - legală nr. 454/E/10.05.2006, din care rezultă că partea vătămată - a prezentat leziuni traumatice care au fost produse prin: plaga înțepat - tăiată cervico - bazală posterioară dreapta și plaga înțepat - tăiată toraco - abdominală, penetrantantă, perforantă, cu secțiune de superior al splinei și perforație de stomac, leziuni care au pus în pericol viața părții vătămate, situație în care rezultatul letal nu s-a produs datorită intervenției prompte și de specialitate a medicilor.
Tot în ceea ce privește urmările produse se reține că, urmare faptei săvârșite de către inculpat, partea vătămată a rămas fără splină, ceea ce în sens anatomic constituie lipsă de organ.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, se reține că deși dacă acesta nu are antecedente penale, din referatul de evaluare, întocmit de Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Galați rezultă că inculpatul a manifestat dezinteres față de procesul instructiv educativ, a rămas repetent în clasele a VI-a și a V-a și a fost exmatriculat, a făcut parte dintr-un grup de tineri cu același comportament, respectiv: lipsa de activitate, abandonul școlar, distracții, consum de băuturi alcoolice în exces. Inculpatul a fost sancționat în repetate rânduri pentru tulburarea ordinii și liniștei publice și, deși de la data săvârșirii faptei au trecut mai bine de 3 ani și 6 luni nu a făcut nici un demers pentru a acoperi prejudiciul cauzat părții vătămate.
Toate elementele de mai sus, cât și amploarea pe care acest gen de infracțiuni a luat-o în ultimul timp, dovedesc cu prisosință că scopul procesului penal și reeducarea inculpatului pot fi realizate prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă într-un cuantum mărit și numai prin executarea pedepsei prin privare de libertate.
Apreciem că nu se justifică ca inculpatului să-i fie aplicată ca pedeapsă accesorie și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. d și e cod penală, deoarece exercitarea acestor drepturi se face în interesul minorului și nu a inculpatului.
Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b și pct. 2 și art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și în consecință:
Desființează în parte sentința penală nr. 69/F/11.02.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului ( fiul lui și, născut la 30.05.1988 în G, CNP--, posesor la CI seria - nr. -, cu domiciliul în G,-, - 3,.19, jud. G) de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 69/F/11.02.2009 a Tribunalului Galați.
În temeiul art. 192 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpatul și partea civilă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.10.2009.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red. Tehnored.AB/11.11.2009
Jud. fond.-
Președinte:Aurel BurlacuJudecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache