Distrugerea (art. 217 cod penal). Decizia 141/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.141/R/2008
Ședința publică din 21 februarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei
JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
: - -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către părțile civile și, împotriva deciziei penale nr.416/A/2007 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, privind pe inculpata, trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev.și ped.de art.217 alin.1 și 4.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata personal asistată de apărător desemnat din oficiu, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și părțile civile și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatei invocă excepția tardivității recursului având în vedere că decizia recurată, respectiv 416/A/2007 a Tribunalului Clujs -a pronunțat la data de 17 decembrie 2007 iar termenul limită de introducere a recursului a fost data de 31 decembrie 2007.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției invocate având în vedere data pronunțării hotărârii și data declarării recursului.
Părțile civile și învederează instanței că nu-și mai amintesc de ce au înregistrat recursul doar în data de 07 ianuarie 2008 și nu pot să invoce vreun motiv pentru întârziere.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea excepției invocate având în vedere data pronunțării hotărârii și data declarării recursului. Cu onorar din.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea excepției invocate având în vedere data pronunțării hotărârii și data declarării recursului.
Inculpata achiesează concluziilor puse de apărătorul său.
CURTEA
Prin sentința penală nr.805 din 02.08.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în temeiul articolului 11, punctul 2, litera a raportat la articolul 10, litera c din Codul d e procedură penală a fost achitată inculpata, fiica lui și, născută la data de 14.10.1939, în localitatea, jud. C, cu domiciliul în localitatea, nr.190, jud. C, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de articolul 217, aliniatele 1 și 4 din Codul penal față de părțile vătămate și.
În temeiul articolului 346, aliniatul 3 din Codul d e procedură penală, nu s-au acordat despăgubiri civile părților vătămate, CNP - și, CNP -, ambele cu domiciliul în localitatea, nr.189, jud.
În temeiul articolului 192, aliniatul 1, punctul 1, literele a și b din Codul d e procedură penală au fost obligate părțile vătămate la plata sumei de câte 100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În ciuda faptului că sunt vecini, relațiile dintre inculpată, pe de o parte și părțile vătămate, de cealaltă parte, s-au deteriorat din cauza nemulțumirilor inculpatei cu privire la unele comentarii ale vecinilor ei referitoare la persoana sa, aspect dedus atât din declarațiile inculpatei cât și din cele ale părților vătămate, toate părțile confirmând caracterul în general negativ al relațiilor dintre ele. În dimineața zilei de 2 august 2005, înainte ca martora să plece la locul său de muncă, inculpata a avertizat-o că din cauza neînțelegerilor cu vecinii care o vorbesc de rău, o să îi aprindă pe toți, incluzând-o în această categorie și pe martoră. Martora a sfătuit-o să nu facă acest lucru, dar inculpata a repetat că o să le dea foc tuturor. Deși inculpata a negat că ar fi făcut aceste afirmații, instanța le-a reținut, martora fiind constantă și relatând în toate declarațiile sale acest element al stării de fapt. În plus, martora a relatat același element de fapt în aceeași formă și altor persoane printre care partea vătămată și soțul martorei, iar partea vătămată a afirmat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că personal a auzit-o pe inculpată făcând aceste afirmații față de martora în ziua respectivă. În 2 august 2005, martora și-a exprimat totodată în fața colegei sale de serviciu, martora, îngrijorarea în legătură cu intenția inculpatei de a-i da foc, element probator care vine în susținerea variantei relatate de martora referitor la afirmațiile inculpatei din dimineața de 2 august 2005. Cu toate că între inculpată și martora a fost încheiat un contract de întreținere a cărui existentă a fost confirmată de ambele părți, contract în temeiul căruia martora prestează o obligație de întreținere în favoarea inculpatei, nici relațiile dintre inculpată și familia martorei nu pot fi caracterizate ca fiind pozitive, din cauza unor conflicte existente între inculpată și soțul martorei, respectiv.
În seara aceleiași zile, după ora 20, oră stabilită conform declarațiilor părții vătămate, când se întorceau vitele din ciurdă, inculpata s-a întâlnit cu partea vătămată, iar inculpata a avertizat-o pe partea vătămată că le va da foc. Inculpata a negat și această împrejurare, însă instanța a reținut susținerea părții vătămate în acest sens ca fiind reală, întrucât această parte vătămată a relatat incidentul și soțului său, așa cum a rezultat din declarația acestuia, iar discuția purtată în contradictoriu între cele două persoane a fost observată și de martorul. Imediat după discuția pe care a purtat-o cu partea vătămată, inculpata s-a deplasat la locuința soților și de la care a plecat după ora 21, oră stabilită. conform declarațiilor inculpatei și ale martorului, inculpata având în mână o sticlă de lapte și un. Aceste ore au fost reținute de instanță exclusiv pe baza aprecierilor pur subiective ale persoanelor audiate. Intre ora 22 și ora 23, a trecut la volanul autoturismului său pe drumul pe care se află și locuința sa îndreptându-se spre casă, iar cu puțin înainte de a ajunge acasă, martorul a observat-o pe inculpată venind din direcția opusă, dinspre locuința martorului și îndreptându-se în direcția propriei sale locuințe. Acest interval temporal a fost stabilit pe baza declarațiilor martorilor, și a părții vătămate pentru că cele două l-au observat trecând pe drum, iar partea vătămată a legat momentul în care l-a văzut pe trecând, de ora la care începea un serial TV pe care obișnuia să îl urmărească. Martorul a arătat că inculpata se afla în dreptul grădinii lui și mai avea de parcurs o distanță apreciată de martor în timpi, ca fiind de circa 3-4 minute până la locuința sa și că în momentul în care a intrat în lumina farurilor, inculpata s-a dat la o parte. Martorul a mai indicat un element de fapt și anume acela că inculpata avea în mână o sticlă de lapțe. A vând în vedere și împrejurarea că martorul a întâlnit-o pe inculpat pe sectorul de drum cuprins între locuința familiei și locuința sa, în dreptul grădinii lui, deci înainte ca inculpata să treacă pe lângă locuința părților vătămate, instanța reține că martorul a trecut pe lângă inculpată în timp ce aceasta se întorcea acasă de la familia. Și pentru că martorul a arătat că în momentul în care s-a întâlnit cu inculpata pe acel sector de drum, în sat era liniște și incendiul nu izbucnise încă, instanța reține că momentul în care cei doi s-au întâlnit precede cu certitudine izbucnirea incendiului. Din acest moment cronologic, singurele elemente de fapt care au putut fi stabilite fără dubii pe baza probelor existente la dosar au fost acelea că în jurul orei 23, inculpata a bătut în geamul locuinței părților vătămate și a adus la cunoștința părții vătămate că îi arde fâul. Partea vătămată a ieșit din casă și a constatat că fânul pe care îl avea clădit într-o căpiță situată lângă gard între locuința sa și cea a martorului, ardea în partea dinspre casa lui. Focul a fost stins cu ajutorul unei echipe de pompieri și a acțiunii sătenilor, fiecare dintre martorii audiați, participând la rândul său la stingerea incendiului. Inculpata n-a ajutat la aceste operațiuni de stingerea focului care a cuprins fânul din gospodăria părților vătămate, motivând că este bolnavă și că de altfel era și supărată din cauză că deși a atenționat părțile vătămate că le arde fânul, acestea au acuzat-o că ea ar fi autoarea incendiului. a fost până la urmă înăbușit fără să se extindă la alte bunuri, distrugând însă integral fânul afectat care a devenit inutilizabil fie din cauză că a ars, fie din cauza mirosului de fum.
Conform dispozițiilor articolului 5 din Codul d e procedură penală și ale dispozițiilor articolului 23, aliniatul 11 din Constituția României care transpun prevederile articolului 6, punctul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală. definitivă. Aceste texte legale, deopotrivă aplicabile în dreptul penal român, instituie așadar o prezumție de nevinovăție în favoarea oricărei persoane acuzate de săvârșirea unei infracțiuni. De asemenea conform dispozițiilor articolului 66 din Codul d e procedură penală, învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să își dovedească nevinovăția, având doar dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție în cazul în care aceste probe ar exista. Prin urmare sarcina dovedirii vinovăției inculpatului revine organului judiciar penal, iar una dintre condițiile indispensabile pentru pronunțarea unei soluții de condamnare penală este aceea ca prezumția de nevinovăție să fie răsturnată prin probe certe de vinovăție.
În speță, ceea ce s-a dovedit cu certitudine a fost doar că în fapt, în data de 2 august 2005, inculpata și-a afirmat față de martora și față de partea vătămată intenția de a le da foc. In cauză, nu există însă nici măcar o probă directă din care să rezulte fără nici un dubiu că inculpata și-ar fi materializat această intenție verbal exprimată, prin aducerea ei la îndeplinire. Susținerile din actul de acuzare conform cărora inculpata și-ar fi pus în executare intenția exprimată de a da foc vecinilor săi sunt prezumții, iar pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare, prezumțiile, oricât de puternice ar fi ele, sunt insuficiente. Instanța de fond a apreciat că nu se poate vorbi nici măcar de existența în acest caz a unor probe indirecte de vinovăție, ci doar de existența unor prezumții care se întemeiază pe un lanț de probe care nu dovedesc decât exprimarea de către inculpată a unei intenții de a săvârși infracțiunea pentru că nici un element probator nu indică în mod cert vinovăția inculpatei, respectiv că inculpata ar fi și săvârșit infracțiunea în legătură cu care și-a exprimat anterior intenția de săvârșire.
Astfel, inculpata a fost constantă în declarațiile sale în care a negat că ar fi autoarea incendierii fânului părților vătămate. Inculpata a negat săvârșirea faptei pentru care a fost trimisă în judecată nu doar în cuprinsul declarațiilor pe care le-a dat în cadrul acestui proces penal, ci și în fața tuturor martorilor cu care a discutat despre acuz ați a care i-a fost adusă de către părțile vătămate și martora conform căreia ar fi autoarea incendiului din gospodăria părților vătămate. Partea vătămată a arătat în declarația sa că inculpata ar fi afirmat în fața polițistului cu ocazia audierii sale că nu părților vătămate trebuia să le dea foc, ci familiei și, dar analizând cuprinsul declarațiilor inculpatei date în cursul urmăririi penale, instanța nu a regăsit o asemenea afirmație. Partea vătămată a mai arătat în declarația sa că atunci când inculpata i-a bătut în geam pentru aoa nunța că îi arde fânul, cea din urmă ar fi afirmat că a avertizat-o că îi dă foc, dar această afirmație nu a putut fi confirmată de nici o altă probă. Martora a confirmat că întrebând-o ulterior pe inculpată de ce a dat foc fânului părților vătămate, inculpata a negat că ea ar fi pus focul. De asemenea, martora a arătat în declarația sa că inculpata i s-a plâns ulterior incendiului că este acuzată pe nedrept că ar fi autoarea aprinderii fânului părților vătămate, negându-și vinovăția.
În al doilea rând, relațiile existente între părți, deși lezate în timp din cauza unor motive puerile după cum le caracterizează chiar partea vătămată, nu erau de natură a justifica fapta pentru care este acuzată inculpata. Chiar partea vătămată a recunoscut în declarațiile sale că nu a existat anterior incendiului un conflict important între părți care să poată justifica incendierea fânului din gospodăria lor de către inculpată. De altfel, relațiile dintre inculpată și părțile vătămate nu au fost percepute ca fiind conflictuale nici măcar de martorii audiați. Martora a arătat că inculpata însăși i-a spus că ea s-a certat cu familia lui, dar cu familia nu se află în relații de dușmănie. De asemenea, martorul a declarat că nu cunoaște ca înainte de incendiu să fi existat neînțelegeri între părți. Singurele relații conflictuale declarate au fost cele dintre inculpată și familia martorei. De altfel, inculpata a fost cea care a atenționat părțile vătămate despre izbucnirea incendiului, astfel încât acestea au putut interveni înainte ca focul să se extindă.
S-a susținut de către părțile vătămate că inculpata ar fi dat foc fânului din cauză că se afla sub influența băuturilor alcoolice, dar această variantă a fost infirmată de martorii și, cei care au văzut-o pe inculpată în seara respectivă cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului și au arătat că ea nu se afla sub influenta băuturilor alcoolice.
Instanța de fond a reținut totodată că martorul a arătat în declarația sa că el nu crede că inculpata ar fi incendiat fânul, că martorul a arătat că, în seara incendiului, contrar celor declarate de partea vătămată, inculpata nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și în prezența sa nu și-a exprimat vreo intenție de a da foc gospodăriei cuiva, că martora a arătat de asemenea că în după amiaza respectivă a fost vizitată de inculpată și aceasta nu se afla sub influența băuturilor alcoolice și nici nu a amenințat vreodată că ar ințenționa să aprindă pe cineva și că aceeași martoră a arătat că martora nu i-a spus că inculpata ar fi amenințat-o expres în acea dimineață cu incendierea, ci doar că s-ar fi exprimat la modul general, discuția dintre cele două martore fiind purtată în formă de glumă.
Instanța de fond a reținut de asemenea că din procesul-verbal de intervenție nu rezultă cu certitudine nici măcar cauza incendiului, respectiv dacă a fost provocat intenționat sau a izbucnit din alte motive pentru că din cuprinsul acestui proces-verbal rezultă doar că sursaprobabilăde aprindere și mijlocul care putea produce aprinderea este chibritul. Așadar până și cauza producerii incendiului pentru care este acuzată inculpata, stă sub semnul probabilității.
Analizând și celelalte prezumții care au stat la baza actului de acuzare, instanța de fond a apreciat că prezența inculpatei pe drumul care duce spre locuința sa, drum care trece în mod inevitabil pe lângă locuința părților vătămate, cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului, nu poate constitui o probă serioasă de vinovăție mai ales în condițiile în care prezența inculpatei în acel loc era absolut justificată având în vedere că ea se întorcea acasă de la locuința familiei de la care obișnuia frecvent să cumpere lapte și la locuința căreia s-a deplasat într-un moment cât se poate de firesc, respectiv imediat după sosirea vitelor din ciurdă. Este real că inculpata a refuzat să participe la stingerea incendiului din gospodăria părților vătămate, fiind jignită de acuzațiile care i-au fost aduse, că a refuzat să fie supusă testului poligraf și că a acceptat într-o primă fază, conform declarațiilor martorei să negocieze o împăcare cu părțile vătămate, dar nici unul dintre aceste elemente de fapt nu este suficient pentru a trage concluzia că inculpata este cea care a provocat incendiul din gospodăria părților vătămate în condițiile în care nu sunt susținute de nici o probă directă de vinovăție. Aceste aspecte pot genera cel mult niște dubii care nu pot profita decât inculpatei în virtutea principiului de drept, in dubio pro reo.
Actul de acuzare a reținut vinovăția inculpatei, întemeindu-se exclusiv pe dovedirea unui fapt distinct, constând într-o amenințare cu incendierea cu caracter general, exprimată de inculpată în cadrul nemulțumirii acumulate de aceasta față de o parte dintre vecinii ei și pe convingerea părților vătămate și a unor martori că inculpata ar fi incendiat fânul. Dar în lipsa unui suport probator cert instanța nu va putea pronunța o soluție de condamnare întemeiată doar pe niște prezumții oricât de puternice ar fi ele.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul articolului 11, punctul 2, litera a raportat la articolul 10, litera c din Codul d e procedură penală instanța de fond a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzută de articolul 217, aliniatele 1 și 4 din Codul penal față de părțile vătămate și.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, cu toate că părțile vătămate s-au constituit părți civile în cadrul procesului penal, raportat la temeiul juridic care a stat la baza soluției aplicate sub aspectul laturii penale a cauzei, în temeiul articolului 346, aliniatul 3 din Codul d e procedură penală, instanța de fond nu a acordat despăgubiri civile părților vătămate și pentru că în conformitate cu dispozițiile articolului 346, aliniatul 3 din Codul d e procedură penală nu pot fi acordate despăgubiri civile în cazul când achitarea s-a pronunțat pentru că fapta imputată nu a fost săvârșită de inculpat.
Conform dispozițiilor articolului 192, aliniatul 1, punctul 1, literele a și b din Codul d e procedură penală cheltuielile avansate de stat în caz de achitare sunt suportate de către partea vătămată, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta și respectiv partea civilă căreia i s-a respins în totul pretențiile civile, în măsura în care cheltuielile au fost determinate de aceasta parte.
În consecință, în temeiul articolului 192, aliniatul 1, punctul 1, literele a și b din Codul d e procedură penală instanța de fond a obligat părțile vătămate la plata sumei de câte 100 RON fiecare, cu titlul de cheltuieli judiciare în favoarea statlllui.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, care criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică, solicitând desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art.217 alin.1 și 4.pen. și obligarea acesteia la repararea prejudiciuiui cauzat părților vătămate și. În motivare, sunt reiterate practic argumentele din rechizitoriu, care au stat la baza trimiterii în judecată a inculpatei, concluzionându-se că, chiar dacă în cauză nu există probe directe, imposibil de administrat datorită modului și împrejurărilor concrete în care inculpata a pus în executare rezoluția infracțională, din relatările martorilor audiați în cauză (în special cele ale martorilor, și ), coroborate cu consemnările din procesul-verbal de intervenție, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița anexe se poate trage concluzia că inculpata este cea care, cu intenție, a provocat incendiul din gospodăria părților vătămate în seara zilei de 2 august 2005.
De asemenea, împotriva sentinței penale sus-menționate au declarat apel, în termenul legal, și părțile vătămate și, care au arătat că sunt convinși că inculpata este sută la sută vinovată de săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina ei, solicitând condamnarea acesteia și obligarea ei la plata despăgubiri lor civile precizate la instanța de fond.
Prin decizia penală nr.416/A din 17 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și părțile civile și, ambele. în com., nr.189, jud. C, împotriva sentinței penale nr.805/02.08.2007 a Judecătoriei Cluj -
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariul-avocațial din oficiu (cuvenit av. ), care s-a avansat din.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.
Au fost obligate părțile civile la plata sumei de 25 lei fiecare, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea, administrând un material probator complet, căruia i-a dat o interpretare judicioasă și din care s-a desprins concluzia corectă că, în lipsa unui suport probator cert, nu se poate pronunța o soluție de condamnare a inculpatei întemeiată doar pe niște prezumții, oricât de puternice ar fi ele.
Potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de - ontrol judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de judecătorul fondului și să dezvolte din nou în motivarea soluției întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de apel prezentate de Parchet și părțile vătămate nu diferă de susținerile acestora în fața primei instanțe, fiind suficient să prezinte considerentele pentru care apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală.
Fără a relua deci raționamentele pe larg expuse în hotărârea atacată și care au stat la baza pronunțării acesteia, raționamente pe care tribunalul și le însușește în totalitate, s-a reținut de către tribunal că prima instanță a făcut o analiză temeinică a depozițiilor martorilor, și -, pe care le-a coroborat cu declarațiile părților vătămate și, stabilind în mod just că ceea ce se poate reține cu certitudine este numai împrejurarea că inculpata și-a exprimat față de martora și partea vătămată intenția de a le da foc, fără să existe însă vreo probă directă din care să rezulte că inculpata a și materializat această intenție verbală, dând foc căpiței de fân aparținând părților vătămate (aspect pe care îl recunoaște chiar și Parchetul în cuprinsul motivelor de apel).
Cu alte cuvinte, din depozițiile martorilor menționați mai sus și declarațiile părților vătămate se poate trage cel mult concluzia existenței unor prezumții în sensul că inculpata și-ar fi pus în executare intenția exprimată verbal anterior, aceeași concluzie putându-se trage și din alte elemente de fapt reținute ca fiind certe și de către instanța de fond, cum ar fi acelea a existenței unor relații tensionate între inculpată și părțile vătămate, a prezenței inculpatei pe drumul care duce spre locuința părților vătămate (și implicit spre locuința sa), cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului, sau din refuzul inculpatei de a participa la stingerea incendiului din gospodăria părților vătămate ori refuzul acesteia de a fi testată la poligraf.
Numai bazându-se pe aceste prezumții judiciare și pe convingerea părților vătămate că inculpata le-ar fi incendiat fânul, instanța de fond nu putea pronunța o soluție de condamnare a acesteia pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere dedusă judecății, în lipsa unor probe certe care să vizeze faptul principal care trebuie dovedit în cauză, și anume acela că inculpata a dat foc fânului din gospodăria părților vătămate.
În plus, în acest context trebuie menționat și un alt element de fapt important, respectiv acela că inculpata, care nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în seara producerii incendiului (după cum rezultă din declarațiile martorilor și ), este cea care a anunțat părțile vătămate despre izbucnirea incendiului (făcând astfel posibilă intervenția promptă a părților vătămate, a celorlalți săteni și a pompierilor, înainte ca focul să se extindă), împrejurare care este de natură a spori dubiul care planează asupra vinovăției inculpatei, fiind destul de greu de crezut că aceasta, care și-a manifestă anterior intenția de a da foc gospodăriei părții vătămate, își pune în aplicare efectiv intenția infracțională după care, la scurt timp, aduce la cunoștința părților vătămate acest lucru (o astfel de desfășurare a evenimentelor fiind de natură să pună serios sub semnul întrebării discernământul inculpatei).
Față de cele menționate mai sus și concluzionând că vinovăția inculpatei nu a fost dovedită, dincolo de orice urmă de îndoială, prin probele administrate în cauză, în baza art.379 pct.1 lit.b pr.pen. tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și părțile civile și, împotriva sentinței penale nr.805/2007 a Judecătoriei Cluj -
Conform art.189 pr.pen. s-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. ), care s-a avansat din.
Potrivit art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea apelului declarat de Parchet au rămas în sarcina statului.
În temeiul art.192 alin.2 pr.pen. părțile civile au fost obligate la plata sumei de 25 lei fiecare, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva mai sus menționatei decizi au declarat recurs părțile civile și solicitând admiterea căi de atac promovate, condamnarea inculpatei și obligarea acesteia la plata despăgubirilor solicitate.
Examinând recursul declarat, Curtea, din oficiu, a invocat excepția tardivității promovării acestei căi de atac, excepie ce a fost pusă în discuția părților:
Cu privire la excepția invocată, Curtea a constatat că apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N și părțile civile și au fost soluționate prin decizia penală nr.416/A/17.12.2007 iar părțile civile au fost prezente la dezbaterea cauzei pe fond în data de 10 decembrie 2007.
Pentru acest motiv în decizia recurată s-a indicat aspectul că se poate formula recurs în termen de 10 zile de la pronunțare cu părțile civile și de la comunicare cu inculpata care a lipsit de la dezbateri.
Cu toate acestea părțile civile au declarat recurs doar în data de 7 ianuarie 2008 depășind termenul de 10 zile prevăzut de art.385/3 alin.1 coroborat cu dispozițiile art.363
C.P.P.Potrivit art.185 alin.1când C.P.P. pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Raportat la cele mai sus menționate, Curtea a admis excepția invocată din oficiu și a constatat că recursul declarat de către părțile civile este tardiv motiv pentru care, în baza art.385/15 pct.1 lit.a C.P.P. a respins recursul declarat conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca tardiv recursul declarat de părțile vătămate si civile și, domiciliați în comuna sat nr.189, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 416 din 17 decembrie 2007 Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe fiecare recurent să plătească în favoarea statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./
3 ex./3.03.2008
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Valentin Chitidean
