Distrugerea din culpă (art. 219 cod penal). Decizia 410/2008. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--22.01.2008

DECIZIA PENALĂ NR. 410/

Ședința publică din data de 10 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile Ta-na și Ta-lie, partea responsabilă civilmente ORTODOXĂ ROMÂNĂ - L, inculpatul împotriva deciziei penale nr. 368/A din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent asistat de avocat ales, părțile civile recurente Ta-lie și Ta-na asistați de avocat ales G și pentru partea responsabilă Ortodoxă Română Domnului avocat ales B.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța în conformitate cu prevederile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală după ce îi aduce la cunoștință inculpatului în prezența apărătorului ales fapta care formează obiectul dosarului, încadrarea juridică, precum și dreptul de a nu face nicio declarație, procedează la audierea acestuia, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris la dosar, criticând decizia penală pentru greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de distrugere din culpă, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale recurate și urmare a rejudecării, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prev. de art. 219 alin. 3 Cod penal.

Apărătorul ales al părților civile solicită admiterea recursului, casarea deciziei și obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune materiale precum și a cheltuielilor de judecată în recurs.

Apărătorul ales al părții responsabile civilmente, avocat B, solicită

admiterea recursului, casarea hotărârilor și respingerea cererii de introducere ca partea responsabilă civilmente deși potrivit rechizitoriului, la 31.08.2004 protopopiatul Ortodox Român Laf ost citat în proces în calitate de parte vătămată, iar ulterior, în timpul cercetării judecătorești, la cererea părților civile Ta-lie și Ta-na, la 01.11.2006, a fost introdusă în cauză Ortodoxă Română Domnului, solicitându-se să se constate că subscrisa ar trebui să fie parte responsabilă civilmente și, ca atare, să fie obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate.

Mai arată că nu s-a stabilit corect cadrul procesual, că nu au fost citați în cursul urmăririi penale și astfel i s-a încălcat dreptul la apărare prin neparticiparea la nici un act de urmărire penală, că nu s-au apreciat ca tardive cererile părților civile privind constituirea de parte civilă ca și cea de introducere în proces a Parohiei. Mai este criticată decizia și în privința fondului cauzei în sensul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 1000 alin. 3 cod civil referitoare la răspunderea civilă pentru fapta altei persoane, nefiind întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile. Se mai arată că există la dosarul nr.2935/2004 ( fila 46) un răspuns din partea SC SA L, că s-au ridicat și transportat deșeurile de la cimitirul ortodox de pe str. - la19.03.2004, adică cu o zi în urma producerii incendiului, înscris care nu poate fi pus la îndoială cu declarația unor martori. Apoi, chiar dacă s-ar admite că ar mai fi rămas în cimitir neridicate,acest lucru, în sine nu este o faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu părților vătămate, ci cel mult o abatere de serviciu.

În subsidiar, partea responsabilă civilmente solicită respingerea cererii părților civile prin care s-a solicitat suplimentarea despăgubirilor civile acordate de instanța de fond întrucât în apel părțile civile au solicitat și le-a fost admisă suplimentarea despăgubirilor civile cu contravaloarea bunurilor mobile, care se pretinde a fi existat în imobil la data producerii incendiului în sumă de 22.722 lei, deci potrivit sentinței instanței de fond nr.813/08.12.2006, beneficiind de apărare calificată, părțile civile nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize de evaluarea bunurilor, la termenul din 15.02.2006 (fila 22 dosar) arătând în mod expres că nu solicită expertiză tehnică.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată cu consecința respingerii pretențiilor civile formulate în cauză, apreciind că întreaga sumă pretinsă nu se justifică față de inculpat nu numai prin prisma faptului că nu este vinovat pentru săvârșirea unor fapte prejudiciabile cât și prin prisma faptului că o asemenea sumă nu este dovedită. În ce privește latura civilă a cauzei arată că instanța de apel nu s-a pronunțat față de tardivitatea cererii de constituire ca parte civilă conform prevederilor art.16 Cod procedură penală, susținând că cererea părții vătămate s-a făcut tardiv, după citirea actului de sesizare.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului formulat de inculpat și partea responsabilă civilmente și admiterea recursului formulat de partea civilă.

Apărătorul ales al părților civile solicită respingerea recursului formulat de partea responsabilă civilmente și de inculpat, susținând legală constituirea de parte civilă.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și achitarea sa.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 813/08.12.2006 pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosarul nr-, prima instanță a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art.249 alin.2

Cod Penal

Totodată, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin.3 Cod penal.

În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal prima instanță a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

În baza art. 81, 82 Cod penal Judecătoria Lugoja dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare de 4 ani.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ortodoxă Română " Domnului" L, la plata sumei de 193.549,87 lei despăgubiri civile către părțile civile Ta-lie și Ta-na, restul pretențiilor civile fiind respinse.

Prima instanță a constatat că Ortodoxă Română " Domnului" L nu are calitatea de parte vătămată în cauză.

În baza art. 191, 193 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat și la 1.150 lei cheltuieli de judecată către părțile civile.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nr. 436/P/31.08.2004, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 alin.2 Cod penal și distrugere din culpă, prev. și ped. de art. 219 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

În fapt, s-a reținut că în data de 20.03. 2004 izbucnit un incendiu la cimitirul de pe str. - din L, focul cuprinzând și imobilul părții vătămate Ta-lie, care a ars în totalitate producând o pagubă de 2 miliarde lei.

În urma cercetărilor efectuate, din procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de intervenție și raportul de constatare tehnico-științifică a rezultat că incendiul a izbucnit în jurul orei 24 datorită propagării flăcărilor de la incineratorul improvizat de coroane și vegetație uscată, la o magazie din lemn aparținând cimitirului ortodox, amplasată la 40-50 de imobilul părții vătămate.

S-a stabilit că locul focarului a fost rampa de gunoi a cimitirului care, conform deciziei de atribuții a paznicului, trebuia golită zilnic de către acesta la container, de unde se ridică periodic de către angajații SC SA (conform adresei nr. 132/4.06.2004 a Parohiei Ortodoxe Române).

Inculpatul avea totodată obligația de a supraveghea sursele de foc pentru evitarea incendiilor, însă, așa cum reiese din declarația acestuia și din celelalte probe administrate, inculpatul nu și-a îndeplinit obligațiile în mod corespunzător.

Inculpatul a procedat la golirea rampei de gunoi prin ardere, focul scăpând însă de sub control și incendiind astfel imobilul părții vătămate (lucru favorizat de combustibilitatea mare a elementelor de construcție, direcția de propagare a vântului, amplasarea magaziei din lemn lângă imobilul de locuit și a rampei de gunoi lângă magazie).

Inculpatul a recunoscut că nu a golit rampa de gunoi în seara incendiului însă a susținut că nici nu i-a dat foc, neobișnuind să procedeze în acest mod.

Din declarațiile martorilor rezultă însă că în mod frecvent gunoaiele se ard în cimitir.

Susținerea inculpatului este infirmată și de faptul că incendiul a izbucnit după ce inculpatul a făcut rondul pentru a se asigura că nu sunt persoane în cimitir și a încuiat porțile cimitirului.

Partea vătămată Ta-lie s-a constituit parte civilă cu suma de 2 miliarde lei, din adresa Consiliului local L rezultând că valoarea imobilului acestuia este de 1.995.498.750 lei.

Din adresa Ortodox Român Lar ezultat că în urma incendiului a fost distrusă magazia de materiale din cimitir, în valoare de 20.000.000 lei, sumă cu care însă nu s-a constituit parte civilă.

La primul termen de judecată partea vătămată Ta-lie s-a constituit parte civilă cu suma de 2.620.000.000 lei reprezentând contravaloarea imobilului, a bunurilor mobile ce s-au aflat în acesta precum și suma de 200 milioane lei ce s-a aflat în imobil la data incendiului.

La termenul de judecată din 1.11.2004 a fost introdusă în cauză Ortodoxă Română " Domnului" L în calitate de parte responsabilă civilmente.

În cauză s-a luat declarație inculpatului, au fost audiați martorii, -, s-au depus acte scrise: adresa nr. 27/2005 eliberată de SC SA L, adresa nr. 814/2005 eliberată de Centrul și schiță, copie stat de plată pentru inculpat, copie proces verbal nr. 8/2003 și copia comunicării programului de lucru al inculpatului.

Prin sentința penală nr. 137/21.02.2005 Judecătoria Lugojl -a condamnat pe inculpat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de neglijență în serviciu și la 2 ani închisoare pentru infracțiunea de distrugere din culpă, în baza art. 33, 34 Cod penal a dispus executarea pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare, iar în baza art. 81, 82 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare de 4 ani și 6 luni.

Instanța l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la 2.620.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă Ta-lie și a constatat că partea vătămată Ortodoxă Română " Domnului" L nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul și partea responsabilă civilmente.

Prin decizia penală nr. 306/A/16.09.2005 Tribunalul Timișa admis apelurile, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Lugoj reținând că, deși în cauză s-au constituit părți civile atât Ta-lie cât și soția sa Ta-na, instanța de fond a omis să o citeze pe aceasta din urmă, nesoluționând acțiunea civilă formulată de aceasta.

Părțile civile Ta-lie și Ta-na, precum și partea responsabilă civilmente au formulat recurs împotriva deciziei penale, recursuri ce au fost respinse ca inadmisibile prin decizia penală nr. 1191/R/30.11.2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA.

După casare cauza a fost înregistrată la Judecătoria Lugoj sub nr. 121/4.01.2006 și reînregistrată în sistem Ecris sub nr-.

După casare părțile civile Ta-lie și Ta-na au reiterat cererea de constituire de parte civilă (17) pentru aceeași sumă de 2.620.000.000 lei.

Partea responsabilă civilmente a ridicat mai multe excepții care au fost puse în discuție la termenele de judecată iar instanța s-a pronunțat asupra lor prin încheieri.

În cauză s-a luat interogator inculpatului (29), au fost audiați martorii (30,73), (31), - (41), (51), (52), (53), (54), (71), (74), escu (81), (86), (87), (88) și (90), s-au depus acte scrise - copie carte funciară, proces verbal de intervenție în original, fotografie, bilet externare spital, contract de schimb, adrese Primăria L, încheiere CF, adeverință Sfatul Popular L, contract de vânzare-cumpărare, concluzii scrise inculpat și s-a efectuat o cercetare la fața locului de către instanță (45).

Partea responsabilă civilmente a formulat cerere de recuzare împotriva președintelui completului de judecată (62), respinsă prin încheierea din 20.09.2006 (65).

Așa cum reiese din Decizia de atribuții nr. 187/18.07.2001 (30 dosar urmărire penală) inculpatul era angajat la Ortodoxă Română " Domnului" L ca paznic al cimitirului de pe str. -.

Fișa postului cuprinde un număr de 13 atribuțiuni ce trebuiau îndeplinite de către inculpat printre care și acelea de a supraveghea sursele de foc pentru evitarea incendiilor, de a duce zilnic la containere gunoiul rezultat în urma curățirii mormintelor, de a locui în casa lă pentru a putea fi găsit și pe timp de noapte în cimitir, la controalele efectuate de către organele de poliție și a de deschide și închide porțile de acces în cimitir la orele 7,00 și respectiv 22,00 în timpul verii și la orele 8,00 și respectiv 18,00 pe timp de iarnă.

Prin Hotărârea Consiliului l din 21.07.2003 s-a stabilit că programul de lucru al inculpatului era de la ora 14,00 la ora 22,00 (61 dosar 2935/2004), astfel că a rămas valabilă doar obligația sa de a închide porțile cimitirului, acestea fiind deschise de către celălalt angajat, paracliserul -, care avea program de lucru de la ora 6,00 la ora 14,00.

Cimitirul are porți de acces atât din str. - cât și din str. -, în apropierea acestei din urmă intrări care este o intrare secundară, aflându-se imobilul proprietatea familiei Ta-lie și Ta-na.

Între casa familiei și cimitir nu exista nici un gard, zidul dinspre cimitir al casei delimitând practic proprietatea părților vătămate de cimitir, așa cum se poate observa în fotografiile efectuate în faza de urmărire penală (7-9 dosar urmărire penală) și s-a constatat și cu prilejul cercetării efectuate de către instanță la fața locului (45 dosar fond).

În cimitir, la o distanță foarte mică de zidul casei părților vătămate se aflau două barăci din lemn în care își țineau unelte de lucru și materiale de construcții meșterii care efectuau diferite lucrări în cimitir, iar lângă barăci se obișnuia să se depoziteze gunoi provenit din curățirea mormintelor, respectiv coroane, vegetație uscată, gunoi pe care inculpatul avea obligația de a-l transporta zilnic la containerele amplasate în apropierea intrării principale, de unde era ridicat de către angajații societății de salubrizare conform unui program convenit cu.

În data de 20.03.2004, deși exista gunoi depozitat lângă barăci inculpatul, așa cum el însuși a recunoscut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței, nu a transportat gunoiul respectiv la containere (33 dosar urmărire penală, 37 dosar fond 2935/2004).

Această "scăpare" a inculpatului ar fi putut fi considerată cel mult o abatere disciplinară dacă nu ar fi stat la baza producerii unui eveniment cu consecințe grave în urma căruia familia a rămas fără casă și bunurile mobile aflate în aceasta.

Astfel, în seara respectivă de 20.03.2004, la rampa de gunoi improvizată în apropierea casei părților vătămate a izbucnit un incendiu care, favorizat de atmosfera fără precipitații și de unele intensificări ale vântului, s-a extins la barăcile din lemn (material cu combustibilitate foarte ridicată), după care a cuprins și acoperișul casei părților vătămate.

Această "desfășurare" a evenimentului a fost stabilită atât cu ocazia intervenției pompierilor care au lichidat incendiul cât și cu ocazia cercetării efectuate ulterior de către o comisie mixtă pompieri-poliție, concluziile fiind înscrise în procesul verbal de intervenție (56 dosar fond) și în raportul de constatare tehnico-științifică (21-23 dosar urmărire penală).

Apărătorul inculpatului și cel al părții responsabile civilmente au susținut că prin cele două documente nu s-au stabilit cu certitudine cauza incendiului și locul de unde a pornit acesta, că nu există nici o dovadă că inculpatul a dat foc gunoaielor de lângă barăci, că acesta nu poate fi făcut responsabil de distrugerea imobilului părților vătămate, iar pe de altă parte că ora 24,00 stabilită ca oră a izbucnirii incendiului, excede programului de muncă al inculpatului (între orele 14,00 - 22,00) și, prin urmare, chiar în ipoteza săvârșirii vreunei fapte ilicite în cimitir, imputabilă inculpatului, ea ar excede raportului de muncă dintre inculpat și parohie și ca atare aceasta din urmă nu ar putea fi trasă la răspundere în calitate de parte responsabilă civilmente.

Așa cum se poate observa din procesul verbal de intervenție și din raportul de constatare tehnico-științifică și cum reiese și din declarațiile persoanelor din corpul de pompieri, audiate ca martori (52-53), atât locul focarului cât și materialul care s-a aprins primul (respectiv rampa de gunoi din cimitir și vegetația uscată care compunea gunoiul) au fost stabilite cu certitudine (și aceasta în urma cercetării și apoi a excluderii și a altor cauze posibile), ceea ce s-a menționat doar cu caracter de probabilitate fiind sursa de aprindere și mijlocul care a produs aprinderea.

Deși cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul a arătat că nu este de acord cu concluziile pompierilor (33 dosar urmărire penală), acesta nu a solicitat efectuarea unei alte constatări tehnico-științifice (chiar dacă trecuse mai mult timp de la producerea incendiului s-ar fi putut face o altă constatare tehnico-științifică, așa cum reiese din declarația martorului - șef de stat major la pompieri - 53).

Este adevărat că în dosar nu există nici o probă din care să se poată reține că inculpatul a dat foc gunoiului de la care s-a extins focul până la casa părților vătămate și dacă legea noastră penală ar incrimina doar faptele săvârșite cu intenție directă atunci, într-adevăr, inculpatul nu ar putea fi declarat vinovat.

În speță există însă o legătură cauză-efect între fapta inculpatului, mai precis o inacțiune a acestuia și producerea incendiului în care a fost distrusă casa familiei, chiar dacă focul nu a fost aprins de mâna inculpatului și chiar dacă a izbucnit după terminarea programului de muncă al inculpatului.

Este posibil ca un chibrit aprins sau o țigară aprinsă, aruncată peste gardul cimitirului, să fi căzut peste gunoiul depozitat acolo și acesta s-a aprins, dar dacă inculpatul și-ar fi îndeplinit sarcina de a duce gunoiul respectiv la containere, ar fi fost eliminat riscul incendierii gunoiului.

Astfel s-a ajuns ca o faptă în aparență lipsită de importanță să conducă la un eveniment cu consecințe grave, ori singurul vinovat de neîndeplinirea sarcinii de transportare a gunoiului de lângă barăci la containere este, fără îndoială, inculpatul.

Această neîndeplinire a atribuției de serviciu ca și distrugerea parțială a imobilului părților vătămate sunt certitudini care nu pot fi negate, strâns legate între ele, prima determinând-o (prin intermediul unui alt factor - focul) pe cea de-a doua și care atrag răspunderea penală a inculpatului.

Faptele inculpatului de a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu înlesnind astfel producerea unui incendiu și distrugerea unui imobil întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de neglijență în serviciu, prev. și ped. de art. 249 alin.2 Cod penal și distrugere din culpă, prev. și ped. de art. 219 alin.3 Cod penal, texte de lege enunțate în ședință publică și în baza cărora va fi condamnat inculpatul la 2 ani închisoare și respectiv 1 an închisoare.

Cele două fapte se află în concurs real, în baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.

Deși nu și-a însușit responsabilitatea faptelor sale prima instanța, având în vedere că inculpatul nu a urmărit producerea rezultatului, că nu s-a sustras urmăririi penale și cercetării judecătorești și că se află la prima încălcare a legii penale, apreciază că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și a dispus în baza art. 81, 82 Cod penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei stabilind termen de încercare de 4 ani și atrăgându-i-se totodată atenția în scris inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.

La individualizarea pedepselor prima instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, gradul de pericol social al faptelor, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, atitudinea inculpatului care a fost sincer și a recunoscut că nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu chiar dacă nu a recunoscut și consecințele, precum și persoana inculpatului care, așa cum rezultă din certificatul de cazier judiciar (32 dosar urmărire penală), nu posedă antecedente penale.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, prima instanța a constatat că părțile vătămate Ta-lie și Ta-na au formulat pretenții civile în sumă de 2.620.000.000 lei vechi (262.000 lei noi), din care 1.995.498.750 lei reprezentând valoarea clădirii distruse în incendiu, 424.501.250 lei valoarea bunurilor mobile care se aflau în casă și care au fost distruse și 200.000.000 lei, sumă care s-a aflat, în numerar, în casă (17).

Art. 14 din Codul d e procedură penală prevede că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, precum și a părții responsabile civilmente, repararea pagubei făcându-se potrivit dispozițiilor legii civile.

Potrivit art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Conform înscrierilor de carte funciară (18-19) la data incendiului părțile vătămate Ta-lie și Ta-na erau proprietarii imobilului situat pe-, având o suprafață construită de 405 mp, valoarea de impozitare a construcției fiind de 1.995.498.750 lei, conform adeverințelor fiscale (18 dosar urmărire penală, 98 dosar fond).

Așa cum se poate observa din fotografiile efectuate de organele de cercetare penală (5-13 dosar urmărire penală) și s-a constatat și cu ocazia cercetării la fața locului efectuată de către prima instanță (45), în urma incendiului din casa părților vătămate au mai rămas doar fundația și pereții, acoperișul și planșeul fiind distruse în întregime.

În data de 21.04.2005 părțile vătămate au încheiat un contract de schimb cu numiții și (92-94) cărora le-au transmis imobilul din- primind în schimb un imobil pe str. - -, nr. 22.

Văzând că în contractul respectiv se menționează că valoarea casei părților vătămate este de 60 milioane lei (evident în starea în care se afla ca urmare a incendiului), prima instanța a scăzut această sumă din valoarea inițială a casei (aceea de 1.995.498.750 lei), rezultând suma de 1.935.490.870 lei vechi (193.549,87 lei în prezent) și a apreciat că părțile vătămate sunt îndreptățite să primească această sumă drept despăgubiri pentru casă.

Este adevărat că valoarea de impozitare nu este una și aceeași cu valoarea de circulație însă în speță nu s-a contestat faptul că suprafața casei era de 400 mp, că aceasta era compusă din două corpuri de clădire cuprinzând 6 camere, 2 bucătării, 2 băi și 3 holuri (16 dosar 2935/2004), că era o construcție din cărămidă, nu prea veche (cca 40 de ani conform declarației martorului - 88), ori pentru un astfel de imobil o valoare de 49.846 euro (conform informațiilor disponibile pe Internet la data de 19.03.2004 cursul valutar era 1 euro = 40.033 lei) nu este deloc exagerată.

Părțile vătămate au mai solicitat și contravaloarea bunurilor mobile distruse în incendiu și care au fost enumerate într-o listă întocmită de către părțile vătămate (12-15 dosar 2935/2004).

Deși este evident și de necontestat că în casă se aflau bunuri mobile și existența unora dintre cele enumerate a fost confirmată și de martorii, și, atâta timp cât părțile vătămate (care au beneficiat de apărare calificată) nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize de evaluare a bunurilor respective (la termenul din 15.02.2006 - 22 - arătând în mod expres că nu solicită expertiză tehnică) suma solicitată de către părțile vătămate rămîne una stabilită în mod unilateral și nedovedită.

De asemenea nu s-a dovedit că în momentul incendiului în casa părților vătămate exista, numerar, suma de 200 milioane lei.

Martora (52 dosar 2935/2004) a confirmat că familia a împrumutat-o cu suma de 200 milioane lei și că a restituit împrumutul însă, conform declarației martorei, aceasta s-a întâmplat în luna ianuarie 2004, ori incendiul a avut loc în 20.03.2004, dată până la care se putea întâmpla orice cu suma respectivă, neexistând nici o dovadă că se mai găsea în casă.

Față de cele reținute și văzând și dispozițiile art. 346 Cod procedură penală, prima instanța a admis doar în parte pretențiile părților vătămate, respectiv pentru suma de 193.549,87 lei despăgubiri civile, respingând în rest pretențiile, respectiv pentru 68.450,13 lei.

Potrivit art. 1000 alin.3 Cod civil comitenții răspund de prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat".

Așa cum s-a reținut mai sus, la data săvârșirii infracțiunilor inculpatul era angajatul, pe bază de contract de muncă, al Parohiei Ortodoxe Române " Domnului" L, acest raport juridic constituind o prezumție privind existența raportului de prepușenie, confirmată chiar de către parohie prin adresa nr. 132/4.06.2004 (28 dosar urmărire penală) în care se menționează că verificarea angajaților, dacă își îndeplinesc atribuțiile de serviciu se face de către conducătorul oficiului l în calitatea sa de organ executiv al Adunării le și a Consiliului

Cum în speță nu s-a făcut dovada că la momentul săvârșirii faptelor autoritatea ce caracterizează calitatea de comitent ar fi fost exercitată de către o altă persoană juridică decât angajatorul, acesta din urmă, respectiv Ortodoxă Română " Domnului" L are calitatea de parte responsabilă civilmente.

Pentru antrenarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului trebuie întrunite atât condițiile generale ale răspunderii civile delictuale prev. de art. 998-999 Cod civil, respectiv prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate și vinovăția, cât și condițiile speciale prev. de art. 1000 alin.3 Cod civil, respectiv raportul de prepușenie și săvârșirea faptei în funcția încredințată.

Prin probele administrate în cauză s-a dovedit, așa cum s-a reținut mai sus, existența unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate, fapta ilicită (respectiv neîndeplinirea sarcinii de serviciu de către inculpat), legătura cauzală dintre această faptă și prejudiciu, vinovăția inculpatului, existența raportului de prepușenie dintre acesta și Ortodoxă Română " Domnului" L, precum și săvârșirea faptei de către inculpat în calitatea sa de paznic în cimitir.

În legătură cu acest din urmă aspect partea responsabilă civilmente a susținut că, întrucât incendiul a izbucnit în jurul orei 24, consideră că această oră excede programului de lucru al inculpatului care era doar până la ora 22,00.

Este adevărat că incendiul a izbucnit în jurul orei 24 însă acesta a fost doar urmarea, consecința neîndeplinirii de către inculpat a sarcinii de a transporta gunoiul la containere, ori aceasta trebuia efectuată în cadrul programului de muncă al inculpatului și în revenea inculpatului în funcția sa de paznic al cimitirului.

Față de cele reținute și văzând și dispozițiile art. 1003 Cod civil, prima instanța l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ortodoxă Română " Domnului" L la 193.549,87 lei despăgubiri civile către părțile vătămate Ta-lie și Ta-na.

Ortodoxă Română " Domnului" Laf ost citată în cauză și în calitate de parte vătămată pe considerentul că barăcile din lemn distruse în incendiu ar fi fost proprietatea acesteia.

Cum însă din adresa nr. 341/14.05.2004 (29 dosar urmărire penală), coroborată cu declarația martorului escu (81) rezultă că cele două barăci nu aparțineau parohiei, prima instanța a constatat că Ortodoxă Română " Domnului" L nu are calitate de parte vătămată în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, părțile civile Ta-lie și Ta-na, precum și partea responsabilă civilmente Ortodoxă Română Domnului L, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 08.02.2007.

În motivarea scrisă a apelului său, inculpatul a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale de trimitere a dosarului la organele de urmărire penală în vederea completării cercetării penale, deși o asemenea cerere a fost formulată încă la data de 15.02.2006.

Apoi inculpatul a arătat că în fața primei instanțe cadrul procesual a fost viciat. Din probatoriul administrat în cauză, rezultă că cele două construcții din lemn care au ars în întregime în urma incendiului erau proprietatea a două persoane autorizate, respectiv escu și, care nu au fost introduși în cauză, Ortodoxă Română primind însă o dublă calitate, de parte vătămată și parte responsabilă civilmente, aspect imposibil în opinia inculpatului.

Inculpatul a mai arătat că trimiterea dosarului pentru completarea urmăririi penale era necesară și datorită neregularităților produse în cursul urmăririi penale, respectiv inculpatului nu i s-a adus la cunoștință dreptul la tăcere, inculpatul a fost pus să semneze o declarație scrisă anterior de către polițist, lipsa de implicare a organelor de cercetare penală care nu au făcut nimic pentru identificarea autorului incendiului, acesta rămânând neidentificat, incertitudinea referitoare la locul de unde s-a declanșat incendiul.

Inculpatul a mai precizat că în mod bizar prima instanță a reținut forma agravantă a infracțiunii de distrugere din culpă, deși a reținut un prejudiciu situat sub valoarea de 200.000 lei, astfel că nu există consecințe deosebit de grave.

În final, în ceea ce privește latura penală a cauzei, inculpatul a susținut că distrugerea înseamnă o acțiune materială, iar neglijența în serviciu nu există, iar dacă ar exista ar fi absorbită în infracțiunea de distrugere din culpă. În motivarea apelului s-a susținut că inculpatul nu avea nicio obligație de a îngriji cimitirul pe timp de noapte, și nu există nici un indiciu care să conducă la ideea că focul s-ar fi aprins în timpul programului de lucru al inculpatului. De asemenea, inculpatul a mai arătat că decizia parohiei, interpretată de către prima instanță ca fiind fișa postului, nu conține data la care aceasta a fost comunicată inculpatului și acele atribuții au fost doar dactilografiate, fără însă ca aceasta să reprezinte voința internă a părților.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, inculpatul a invocat faptul că cererea părții vătămate de constituire de parte civilă s-a făcut tardiv, după citirea actului de sesizare, iar sub aspectul valorii despăgubirilor nu există dovezi care să confirme întinderea pagubei. Valoarea imobilului a fost apreciată greșit de către prima instanță, luând în considerare valoarea de impozitare care nu este identică cu valoarea de circulație. Totodată, din imobil au rămas fundația și zidurile, care trebuiau scăzute din valoarea inițială, iar în același timp instanța nu a luat în considerare valoarea terenului.

În motivarea apelului lor, părțile civile Ta-lie și Ta-na au menționat că prima instanță a reținut faptul că bunurile mobile existente în imobil au fost distruse în totalitate, dar a respins pretențiile civile sub acest aspect întrucât nu au solicitat efectuarea unei expertize tehnice de evaluare a acestor bunuri. În aceste condiții, părțile civile au arătat că sunt dispuse să suporte o asemenea expertiză în apel, în fața primei instanțe fiind lipsite de mijloacele financiare necesare efectuării expertizei și chiar dacă prima instanță avea posibilitatea să acorde măcar parțial aceste despăgubiri, pe baza declarațiilor martorilor audiați în cauză.

În final, părțile civile au mai precizat că prima instanță a greșit în momentul în care le-a impus să facă dovada faptului că în momentul incendiului se afla în casă suma de 20.000 lei solicitată prin constituirea de parte civilă, ele făcând proba că mobilierul casei era complet și nu au avut pe ce cheltui această sumă.

În motivarea apelului său, partea responsabilă civilmente a arătat că în fața primei instanțe nu a fost stabilit corect cadrul procesual, întrucât nu a fost citat, în calitate de parte vătămată, proprietarul barăcii care a ars în cimitir, deși a menționat faptul că nu are calitatea de parte vătămată întrucât baraca nu se afla în proprietatea sa. Apoi, în calitate de parte vătămată a fost citat Ortodox Român L, iar ulterior, în cursul cercetării judecătorești, s-a constatat că se impune citarea Parohiei.

Partea responsabilă civilmente a criticat sentința apelată și prin aceea că nu a fost înștiințată de către Grupul de Pompieri L despre cercetările care s-au efectuat la fața locului și nici un reprezentant al părții responsabile civilmente nu a participat la efectuarea vreunui act de urmărire penală.

Apoi, la cererea părților vătămate Ta-lie și Ta-na a fost introdusă în cauză partea responsabilă civilmente, creându-se astfel o anomalie juridică în sensul că partea vătămată putea să se constituie parte civilă în cauză față de partea responsabilă civilmente, toate aceste trei calități fiind întrunite în una singură.

Totodată, partea responsabilă civilmente mai arată că deși a solicitat instanței de fond restituirea cauzei la parchet pentru continuarea cercetării penale, întrucât nu a fost identificat autorul incendiului, instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect. De asemenea, prima instanță nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea de înscriere în fals a procesului verbal de intervenție nr.9/21.03.2004.

În subsidiar, în situația în care va reține cauza spre judecare, partea responsabilă civilmente a solicitat instanței de apel să constate că cererea părților civile Ta-lie și Ta-na de introducere în cauză a Parohiei este tardivă. Interpretarea primei instanțe este greșită, întrucât chiar dacă acest dosar a fost trimis spre rejudecare, cererea de introducere în cauză a părții responsabile civilmente este datată 29.11.2004, după audierea inculpatului în primul dosar.

În ceea ce privește fondul cauzei, Ortodoxă Română Domnului a menționat că nu are calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât nu sunt întrunite condițiile generale cerute pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, respectiv existența faptei ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, vinovăția prepusului în săvârșirea faptei ilicite. Deși inculpatul a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni, nu există nicio probă care să-l incrimineze pentru vreuna dintre fapte. În privința infracțiunii de distrugere, elementul material poate consta doar într-o acțiune, iar prima instanță deși a reținut că la dosar nu există nicio probă din care să se poată reține că inculpatul a dat foc gunoaielor, a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea de distrugere. În opinia părții responsabile civilmente, dacă acțiunea ce a condus la distrugere a fost exercitată de o altă persoană, atunci nu există infracțiunea de distrugere din culpă și inculpatul nu poate fi tras la răspundere penală pentru aceasta.

În ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu, în motivarea apelului s-a arătat că soluția este criticabilă întrucât fapta nu există, stabilindu-se cu certitudine că incendiul a izbucnit după terminarea programului de muncă al inculpatului. De asemenea, nimeni nu a putut preciza cu certitudine sursa de foc și locul din care s-a propagat incendiul, astfel încât condamnarea se întemeiază doar pe probabilități. Prima instanță a omis să se pronunțe cu privire la ipoteza izbucnirii incendiului din cauza coșului de fum al părților civile, deși probele existente la dosar sunt cu mult peste probabilitatea și posibilitatea reținută de către aceasta.

Partea responsabilă civilmente a mai arătat că nu s-a făcut dovada existenței raportului de prepușenie la momentul săvârșirii faptei ilicite și nici că prepusul a săvârșit fapta în funcția ce i-a fost încredințată, cu certitudine incendiul izbucnind după terminarea programului de muncă al inculpatului, oră la care între cele două părți nu exista nici un raport de prepușenie.

În final, partea responsabilă civilmente a solicitat și admiterea apelului declarat împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare a președintelui completului de judecată de la prima instanță. În opinia sa, judecătorul în cauză, după modul și maniera în care a condus dezbaterile, a trădat o lipsă de imparțialitate, totul culminând cu modul de gestionare a cererii de înscriere în fals a procesului verbal de intervenție. Astfel, deși a solicitat ca instanța să încheie un proces verbal și să înainteze înscrisul contestat pentru cercetări, suspendând judecata, a dispus reaudierea unui martor, cu toate că partea responsabilă civilmente s-a opus reaudierii.

Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 368/A din 12.11.2007, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b a C.P.P. respins apelul declarat de partea responsabilă civilmente ORTODOXĂ ROMÂNĂ, cu sediul în L,-, jud. T, împotriva sentinței penale nr. 813/08.12.2006 a Judecătoriei Lugoj, pronunțată în dosarul nr-, ca nefondat.

În baza art. 379 pct. 2 lit. a a C.P.P. admis apelurile declarate de inculpatul și părțile civile TA- și TA- ambii domiciliați în L,-, jud. T, împotriva aceleiași sentințe.

A desființat sentința apelată și rejudecând:

În baza art. 249 alin. 2.p.a condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 29.11.1954 în, jud. T, CNP -, domiciliat în L,-, jud. T, la o pedepasă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neflijență în serviciu.

În baza art. 71.Cod Penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a-c pe Cod Penal durata executării pedepsei.

În baza art. 81.Cod Penal a suspendat executarea pedepsei aplicate pe o perioadă de 4 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art. 82.

Cod Penal

În baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 și 84.

Cod Penal

În baza art. 71 alin. 5.Cod Penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. d a C.P.P. achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă prevăzută de art. 219 alin. 3.

Cod Penal

În baza art. 14.C.P.P. raportat la art. 346.C.P.P. și cu aplicarea art. 998, 999 și 1000 alin. 3.civ. a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ortodoxă Română Domnului L, la plata sumei de 216.217,87 lei daune materiale către părțile civile Ta-lie și Ta-na și a respins în rest pretențiile materiale ale părților civile.

În baza art. 191 alin. 1 și 3.a C.P.P. obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat în primă instanță.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat partea responsabilă civilmente la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în apel.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. restul cheltuielilor judiciare din fața primei instanțe și din apel au rămas în sarcina statului.

În baza art. 193 alin. 1 și 4.C.P.P. a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata sumei de 1150 lei cheltuieli judiciare în primă instanță către părțile civile Ta-na și Ta-lie și a sumei de 2100 lei cheltuieli judiciare în apel către partea civilă Ta-lie.

În baza art. 193 alin. final p Cod Penal a respins cererea părții responsabile civilmente privind acordarea cheltuielilor judiciare din apel.

Pentru a decide astfel tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește apelul părții responsabile civilmente, analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de apel a apreciat că acesta este nefondat. Astfel, deși atât în fața primei instanțe, cât și în apel partea responsabilă civilmente a solicitat restituirea dosarului la organele de cercetare penală în vederea refacerii urmăririi penale, se poate observa faptul că, în conformitate cu prevederile art.332 C.P.P. restituirea este posibilă numai în anumite situații expres și limitativ prevăzute de lege, individualizate în norma indicată mai sus, niciunul dintre aceste cazuri neputându-se regăsi în prezenta cauză.

Cât privește susținerea părții responsabile civilmente potrivit căreia în prezenta cauză nu s-a stabilit cadrul procesual, aceasta nu poate fi reținută. În cursul urmăririi penale, prin adresa nr.341/14.05.2004, Ortodox Român a precizat în mod expres faptul că nu există nicio pretenție civilă ca urmare a distrugerii celor două magazii din cimitir. Aceleași aspecte sunt precizate ulterior și prin adresa nr.239/01.11.2004 a Parohiei Ortodoxe Române Domnului Este adevărat că în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, martorul escu a precizat că cele două magazii îi aparțineau lui și numitului. Însă aceeași persoană nu a invocat faptul că nu a fost citat în cauză și nu a făcut nicio precizare referitor la o eventuală constituire de parte civilă, astfel că partea responsabilă civilmente nu se poate substitui în drepturile celui care se presupune că este direct afectat. Apoi, simpla susținere a unei persoane că este proprietarul acelei magazii nu este suficientă pentru a proba dreptul de proprietate. Magazia era situată pe terenul aparținând Parohiei, astfel că, în lipsa unor dovezi contrarii, proprietarul terenului, ca urmare a dreptului de accesiune, este și proprietarul tuturor bunurilor existente pe acel teren.

Referitor la faptul că Ortodoxă nu a participat la efectuarea niciunui act de urmărire penală, instanța a constatat că în cursul urmăririi penale această instituție nu avea calitatea de parte, fiind introdusă în cauză, în calitate de parte responsabilă civilmente doar în cursul judecății. Astfel, organele de urmărire penală nu aveau obligația de a încunoștința despre efectuarea actelor de urmărire penală, iar cât privește cercetarea la fața locului, în cursul urmăririi penale, potrivit dispozițiilor art.129 C.P.P. se face cu citarea părților numai atunci când se apreciază că acest lucru este necesar.

Totodată, potrivit dispozițiilor art.24 alin.3 persoana C.P.P. chemată în procesul penal să răspundă potrivit legii civile, împreună cu învinuitul sau inculpatul ori pentru faptele provocate prin fapta acestuia se numește parte responsabilă civilmente, pentru ca, în conformitate cu prevederile art.24 alin.1 C.P.P. persoana care a suferit prin fapta penală o vătămare fizică, morală sau materială, dacă participă în procesul penal, să fie desemnată parte vătămată.

Față de aceste dispoziții legale, s-a putut constata că, în condițiile în care aceeași persoană a suferit, prin fapta învinuitului sau inculpatului, o pagubă, și în același timp, răspunde, potrivit legii civile, în calitate de comitent, pentru faptele învinuitului sau inculpatului, poate participa în procesul penal atât în calitate de parte vătămată, cât și în calitate de parte responsabilă civilmente, neexistând nicio dispoziție care să împiedice acest lucru. În consecință, atâta timp cât prima instanță a apreciat că magaziile incendiate au aparținut Parohiei, care a fost prejudiciată prin distrugerea acestora, în același timp răspunzând pentru faptele inculpatului, citarea acestei instituții atât în calitate de parte vătămată, cât și parte responsabilă civilmente este legală. De altfel, în momentul pronunțării soluției de către prima instanță, această problemă a fost lămurită, Judecătoria Lugoj constatând faptul că nu participă în proces în calitate de parte vătămată, ci doar în calitate de parte responsabilă civilmente.

Potrivit dispozițiilor art.385 alin.1 C.P.P. în cazul în care sentința primei instanțe este desființată în apel, iar cauza este trimisă spre rejudecare, instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului. În condițiile în care prin nr.306/A/16.09.2005 a Tribunalului Timișa fost desființată nr.137/21.02.2005 a Judecătoriei Lugoj, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la prima instanță, ca urmare a faptului că una dintre părțile civile nu a fost citată la nici un termen de judecată, este evident că în fața primei instanțe era necesară reluarea întregului ciclu procesual cu respectarea dispozițiilor art.291 Astfel C.P.P. se poate constata faptul că introducerea în cauză a părții responsabile civilmente s-a făcut cu respectarea prevederilor art.16 alin.1 C.P.P. până la citirea actului de sesizare a instanței, act procedural îndeplinit la termenul de judecată din 15.03.2006, în vreme ce introducerea în cauză a părții responsabile civilmente a avut loc la termenul de judecată din 15.02.2006.

În conformitate cu prevederile art.1000 alin.3 civ. sunt persoane responsabile civilmente comitenții pentru prejudiciile cauzate de prepușii lor în funcțiile încredințate. Sub acest aspect, în condițiile în care s-a constatat că inculpatul nu și-a respectat atribuțiile de serviciu, fapt ce a condus la distrugerea bunurilor părților civile, calitatea Parohiei Ortodoxe Române Domnului L de parte responsabilă civilmente nu poate fi contestată. Nu are nicio relevanță ora la care s-a produs incendiul și împrejurarea că, potrivit susținerilor părții responsabile civilmente, la acea oră inculpatul nu se mai afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Este suficient să se constate că există legătură de cauzalitate între neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu și producerea urmării periculoase, pentru a interveni răspunderea civilă a comitentului. Or, așa cum rezultă din materialul probator existent la dosar, există o legătură de cauzalitate între pasivitatea inculpatului, care, în timpul serviciului, nu a transportat resturile vegetale din cimitir la locul stabilit pentru ridicare acestora, deși avea această obligație, și incendierea casei părților civile, astfel că nu poate fi pusă în discuție participarea Parohiei Ortodoxe Române în calitate de parte responsabilă civilmente în acest dosar.

În sfârșit, instanța de apel a apreciat că încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de către partea responsabilă civilmente împotriva președintelui completului de judecată care a pronunțat nr.813/08.12.2006 este pe deplin legală. Potrivit dispozițiilor art.67 în C.P.P. cursul procesului penal părțile pot propune probe și cere administrarea lor, probe care pot fi admise sau respinse motivat. Codul d e procedură penală nu reglementează procedura înscrierii în fals, specifică procedurii civile, iar în cursul procesului penal suspendarea judecății este posibilă numai în condițiile prevăzute de art.303 și 303¹.C.P.P. În consecință, în mod firesc prima instanță a respins cererile apărătorului părții responsabile civilmente de suspendare a procesului întrucât acesta a înțeles să " se înscrie în fals" împotriva unui înscris existent la dosar, această procedură nefiind aplicabilă în cadrul procesului penal, iar această soluție nu poate fi interpretată ca fiind o măsură prin care s-a adus atingere imparțialității judecătorului în cauză sau prin care magistratul s-ar fi pronunțat cu privire la soluția ce urmează a fi dată în cauză.

Analizând apelul inculpatului prin prisma motivelor depuse la dosar și prin raportare la probele existente, instanța a constatat că acesta este fondat în parte, în ceea ce privește condamnarea acestuia pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.219

Cod Penal

Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal, consacrat prin dispozițiile art.5²este C.P.P. cel al prezumției de nevinovăție, în conformitate cu care orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, desfășurat cu respectarea garanțiilor dreptului la apărare.

Prezumția de nevinovăție este o prezumție simplă, ce poate fi răsturnată prin prezentarea unor probe certe de vinovăție. În situația în care, în urma administrării probatoriului în cauză, se constată că există dubii în legătură cu vinovăția inculpatului, acestea vor fi interpretate în favoarea inculpatului, întrucât, în situația în care dispune condamnarea, instanța are obligația de a dovedi, fără echivoc, vinovăția inculpatului, lucru care nu este posibil în cazul în care dubiile persistă.

Astfel, infracțiunea de distrugere din culpă este o infracțiune comisivă, cu conținuturi alternative, putându-se realiza din punct de vedere obiectiv prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun. În consecință, se poate observa că infracțiunea de distrugere din culpă nu se poate realiza, sub aspectul elementului material, printr-o inacțiune, nu este o infracțiune omisivă.

Or, în prezenta cauză, așa cum a reținut și prima instanță, nu există nicio probă care să confirme faptul că inculpatul a realizat una dintre acțiunile definite de norma de incriminare. În sarcina lui se poate reține o inacțiune, respectiv împrejurarea că nu a luat măsuri pentru îndepărtarea oricărei surse de incendiu, însă, după cum s-a arătat deja, inacțiunea nu poate realiza elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art.219

Cod Penal

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că în prezenta cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.219 alin.3 sub Cod Penal aspectul laturii obiective, motiv pentru care, în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d a C.P.P. dispuse achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă.

În ceea ce privește infracțiunea de neglijență în serviciu, potrivit dispozițiilor art.249 aceasta Cod Penal constă în încălcarea unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă.

În dosarul de urmărire penală există decizia nr.187/18.07.2001 a Parohiei Ortodoxe Române Domnului L privind stabilirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, decizie care a fost semnată de luare la cunoștință și de inculpat. Printre sarcinile de serviciu ale inculpatului se regăsesc și acelea de a supraveghea sursele de foc pentru evitarea incendiilor și de a transporta gunoiul provenit din curățirea mormintelor la containerele pregătite în acest scop.

Or, potrivit procesului verbal nr.9/21.03.2004 întocmit de grupul de pompieri care a intervenit la fața locului, locul focarului incendiului care a condus la distrugerea casei părților civile a fost situat în cimitir, printre condițiile care au favorizat dezvoltarea și propagarea incendiului, regăsindu-se și aceea că la fața locului existau deșeuri provenite de la coroanele uscate ce nu au fost transportate la containere.

Aceleași aspecte au fost reținute și prin raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/27.05.2004 întocmit de Grupul de Pompieri prin care au fost reținute aceleași concluzii, adăugându-se și faptul că dezvoltarea și propagarea incendiului a fost favorizată și de împrejurarea că la locul incendiului nu existau persoane, deși inculpatul avea obligația, potrivit atribuțiilor de serviciu, ca pe timpul nopții să fie prezent în cimitir unde să poată fi găsit în caz de nevoie.

În consecință, soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 alin.2 este Cod Penal temeinică și legală, întrucât inculpatul, dând dovadă de pasivitate, a omis să-și îndeplinească sarcinile de serviciu legate de transportarea deșeurilor provenite din cimitir la containere, supravegherea surselor de foc și prezența pe timpul nopții în cimitir, între inacțiunile sale și urmarea imediată constând în distrugerea imobilului aparținând familiei existând o legătură de cauzalitate.

Observând faptul că inculpatul se află la prima abatere de acest gen, el nefiind cunoscut cu antecedente penale și constatând că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de art.81 Cod Penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, scopul acesteia putând fi atins și fără privare de libertate, urmând ca, în temeiul art.82 să Cod Penal se stabilească un termen de încercare de 4 ani, perioadă în care s-a dispus și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În temeiul art.359 instanța C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art.83 și 84.

Cod Penal

Potrivit dispozițiilor art.146 prin Cod Penal consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei. Instanța a apreciat că în prezenta cauză sunt îndeplinite aceste cerințe, valoarea totală a prejudiciului cauzat părților civile fiind stabilită la 216.271 lei.

În sfârșit, după s-a arătat deja, deși inculpatul a solicitat restituirea dosarului la organele de cercetare penală în vederea refacerii urmăririi penale, această cerere nu este întemeiată, în cauză nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.332 C.P.P. situațiile în care se poate dispune restituirea fiind strict și limitativ prevăzute de lege.

Referitor la apelul părților civile, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, imobilul familiei a fost distrus în întregime, în urma incendiului rămânând doar zidurile.

Conform raportului de expertiză tehnică judiciară de evaluare a bunurilor mobile întocmit în apel, în urma incendiului care a distrus bunurile mobile existente în casa familiei, părțile civile au suferit o pagubă de 22.722 lei, sumă care trebuie adăugată la valoarea despăgubirilor deja acordate de către prima instanță, întrucât prejudiciul trebuie integral reparat, motiv pentru care apelul părților civile urmează a fi admis doar sub acest aspect.

Deși inculpatul a susținut faptul că valoarea despăgubirilor acordate de către prima instanță pentru imobilul distrus este prea mare, susținerile sale sunt contrazise prin adresa nr.-.11.2006 a Consiliului Local Municipal L din care rezultă că valoarea de impozitare a imobilului a fost comunicată primei instanțe doar cu privire la clădirea principală și anexe, fără teren.

Cât privește obligarea inculpatului și la plata sumei de 20.000 lei, sumă care potrivit susținerilor părților civile s-ar fi aflat în casă în momentul incendiului, instanța a apreciat că aceste pretenții nu au fost dovedite. Potrivit dispozițiilor art.1169 civ. cel care formulează o cerere în fața instanței este obligat să o dovedească. Părțile civile au făcut dovada faptului că în cursul lunii ianuarie 2004 le-a fost restituit un împrumut în valoare de 20.000 lei. Însă aceleași părți civile nu au probat faptul că această sumă de bani se găsea în casă după două luni, respectiv în luna martie 2004. Simpla afirmație potrivit căreia banii se aflau în imobil întrucât părțile civile nu aveau ce să cumpere cu această sumă nu poate justifica acordarea despăgubirilor, neexistând nicio probă care să confirme această împrejurare.

În temeiul art.191 alin.1 și 3.C.P.P. inculpatul și partea responsabilă civilmente au fost fi obligați în solidar, în parte, la plata cheltuielilor judiciare din primă instanță, urmând ca partea responsabilă civilmente să suporte, în parte, în temeiul art.192 alin.2 C.P.P. și cheltuielile judiciare din apel.

În temeiul art.192 alin.3 restul C.P.P. cheltuielilor judiciare din primă instanță și apel au rămas în sarcina statului.

În temeiul art.193 alin.1 și 4.C.P.P. inculpatul și partea responsabilă civilmente au fost obligați, în solidar, și la plata cheltuielilor judiciare din primă instanță către părțile civile, reprezentând onorariu avocat, iar în temeiul art.193 alin.final partea C.P.P. responsabilă civilmente va suporta și cheltuielile judiciare ale părții civile Ta-lie din apel, cererea ei privind acordarea cheltuielilor judiciare a fost respinsă ca urmare a respingerii apelului.

Împotriva deciziei penale nr. 368/A din 12.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile Ta-lie și, partea responsabilă civilmente Ortodoxă Română Domnului L și inculpatul.

În motivarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei penale recurate și urmare rejudecării condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă deoarece martorul care audiat în faza de urmărire penală de către procuror, a arătat că în mod frecvent, " în spate" se ardeau gunoaiele strânse în incinta cimitirului, concluziile raportului de constatare tehnico- științifică a cauzei de incendiu încheiată de către comisia de cercetare a cauzelor și împrejurărilor izbucnirii incendiului produs la data de 21.03.2004 care a stabilit că direcția de propagare incendiului a fost dinspre cimitir spre casa de locuit, precum și prima declarație a inculpatului în care acesta a arătat ( fila 19 dosar up) că în noaptea de 20/21.03.2004 era de serviciu în incinta cimitirului, într-o gheretă, și că gunoaiele erau depozitate lângă gardul comun cu proprietatea părților civile ceea ce demonstrează că inculpatul era singura persoană care se afla în cimitir, în momentele anterioare izbucnirii incendiului, și doar el putea fi cel care a dat foc acestor resturi în timpul serviciului.

În motivarea recursului declarat de Ortodoxă Română Domnului se solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor și respingerea cererii de introducere ca partea responsabilă civilmente deși potrivit rechizitoriului, la 31.08.2004 protopopiatul Ortodox Român Laf ost citat în proces în calitate de parte vătămată, iar ulterior, în timpul cercetării judecătorești, la cererea părților civile Ta-lie și Ta-na, la 01.11.2006, a fost introdusă în cauză Ortodoxă Română Domnului, solicitându-se să se constate că subscrisa ar trebui să fie parte responsabilă civilmente și, ca atare, să fie obligată în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor civile solicitate.

După casarea și trimiterea dosarului spre rejudecare, cererea celor două părți civile a fost reînoită în instanța de rejudecare la 15.02.2006.

Cu toate că, din nici una din hotărâri, nici ale instanței de fond și nici ale instanței de apel nu rezultă că această cererea a fost admisă, atât prima instanță cât și instanța de apel au omis a se pronunța în acest sens, ambele hotărâri îi obligă, mai mult sau mai puțin la plata de despăgubiri civile, în solidar cu inculpatul, precum și la cheltuieli judiciare către părțile civile.

Partea responsabilă civilmente mai arată că nu s-a stabilit corect cadrul procesual, că nu au fost citați în cursul urmăririi penale și astfel i s-a încălcat dreptul la apărare prin neparticiparea la nici un act de urmărire penală, că nu s-au apreciat ca tardive cererile părților civile privind constituirea de parte civilă ca și cea de introducere în proces a Parohiei. Mai este criticată decizia și în privința fondului cauzei în sensul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 1000 alin. 3 Cod civil referitoare la răspunderea civilă pentru fapta altei persoane, nefiind întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile. Se mai arată că există la dosarul nr.2935/2004 ( fila 46) un răspuns din partea SC SA L, că s-au ridicat și transportat deșeurile de la cimitirul ortodox de pe str. - la19.03.2004, adică cu o zi în urma producerii incendiului, înscris care nu poate fi pus la îndoială cu declarația unor martori.

Apoi, chiar dacă s-ar admite că ar mai fi rămas în cimitir deșeuri neridicate, acest lucru, în sine nu este o faptă ilicită, cauzatoare de prejudiciu părților vătămate, ci cel mult o abatere de serviciu.

Susținerea instanței că ar exista o legătură de cauzalitate între neridicarea deșeurilor și incendierea casei părților vătămate este absolut forțată. de cauzalitate trebuie stabilită între incendiere (fapta ilicită) și distrugerea cauzei prejudiciul), pentru că dacă nu ar fi existat incendierea casei, și deșeurile dar și casa ar fi putut exista și astăzi. Subliniază că deșeurile ar fi putut proveni din resturi de coroane, plastic etc, în luna martie, când temperatura era 6,5 gr.C, umiditate de 88%, așa cum se arată în Adresa nr. 814/05.02.2005 emisă de centrul meteorologic. Se mai precizează că pe de o parte inculpatul a fost achitat pentru fapta de distrugere din culpă, reținându-se că nu a existat nici o probă care să confirme faptul că inculpatul a realizat una dintre acțiunile definite de norma de încriminare, iar pe de altă parte, potrivit procesului verbal de intervenție nr.09/21.03.2004 și a Raportului de constatare tehnico științifică a cauzei de incendiu, mijlocul care a produs aprinderea a fost stabilit a fi chibrituri. Așa fiind, solicită a se aprecia că nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile generale cerute pentru angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, neexistând nicio faptă ilicită cauzatoare a prejudiciului părților vătămate, ca de altfel nici condițiile speciale.

În continuare este invocată practica instanței supreme sau decizia nr. 4029 din 1973, în nr.7 din 1974, pag.55, răspunderea comitentului poate fi angajată numai dacă în momentul săvârșirii faptei ilicite de către prepus, primul avea autoritatea de a îndruma și controla activitatea desfășurată de către acesta în îndeplinirea sarcinilor încredințate. Or, după cum rezultă din actul de inculpare, dar chiar și din declarația părții vătămate Ta-lie fila (17 dosar up care declară:" Menționez faptul că în jurul orelor 11,30 ( n 23,30), soția mea Ta-na a ieșit afară, dar nu a observat foc sau fum din direcția cimitirului", considerând că nu pot fi reținute argumentele celor două instanțe precum că incendiul este posibil să fi izbucnit în timpul programului de serviciu al inculpatului.8 instanța de fond) și teoria raportului de cauzalitate la care s-a făcut deja referire mai sus ( instanța de apel) este foarte importantă ora la care s-a produs incidentul, tocmai pentru că este momentul săvârșirii pretinsei fapte ilicite a prepusului, în raport cu care poate fi angajată, sau nu, răspunderea comitentului angajator.

Întrucât la ora producerii incendiului, 23,30, inculpatul era în afară orelor de program (a se vedea Hotărârea Consiliului l nr.8/21.07.2003, la fil 61 dosar 2935/2004),între prepus și instituție nu era angajat nici un fel de raport juridic de muncă și, evident, nici un raport de prepușenie. Față de acestea, solicită respingerea cererii părților vătămate de obligarea în solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri civile, apreciind că subscrisa nu poate avea calitate de parte responsabilă civilmente.

În subsidiar, partea responsabilă civilmente arată că părțile civile au solicitat și le-a fost admisă suplimentarea despăgubirilor civile cu contravaloarea bunurilor mobile, care se pretinde a fi existat în imobil la data producerii incendiului în sumă de 22.722 lei, deși potrivit sentinței instanței de fond nr. 813/08.12.2006, beneficiind de apărare calificată, părțile civile nu au înțeles să solicite efectuarea unei expertize de evaluarea bunurilor, la termenul din 15.02.2006 ( fila 22 dosar) arătând în mod expres că nu solicită expertiză tehnică; mai întâi, pentru că s-a renunțat expres la proba cu expertiza tehnică a bunurilor, consideră că instanța de apel trebuia să respingă această cerere; chiar dacă s-a admis, consideră că expertiza este lovită de nulitate absolută pentru că: - expertul s-a deplasat la fața locului, a purtat discuții cu părțile civile, celelalte părți în proces, respectiv inculpatul și subscrisa nefiind citată, în cauză fiind vorba de o expertiză pe latura civilă, aplicabile fiind regulile de drept civil; -expertiza este efectuată de către o persoană neautorizată, expertul având o ștampilă pe coperta raportului din care rezultă valabilitatea autorizației doar până în 2006; -expertul afirmă că este posibilă stabilirea valorii de circulație a bunurilor mobile care nu mai există folosindu-se metoda comparației prețurilor și metoda comparației bunurilor. metoda este des folosită la partajul de divorț, când bunurile au fost la părți, dar nu le mai pot prezenta expertului la partaj, dar se recunoaște că bunul a existat ( fila 51 dosar apel), iar contrar acestor susțineri, la cap.I, pag 3 din raport același expert constată că bunurile inexistente nu pot fi expertizate direct, expertizarea lor fiind deficitară, lipsind elementele esențiale de vechime, număr, lungime, lățime, calitate, culoare, compoziție, cantitate.

Pentru aflarea acestor elemente, expertul s-a deplasat la fața locului pentru discutarea timp de 4 ore cu părțile aplicarea metodei comparației prețurilor și a comparației bunurilor, rezultatul acestor demersuri fiind evident, așa cum rezultă din raportul de expertiză, o dictare a unor bunuri pe care părțile au considerat de cuviință, iar expertul a completat trei rubricaturi: preț propus actual RO, uzură și valoarea de actualizare RON, fără prezenta o bază de calcul.

În motivarea recursului declarat de părțile civile Ta-lie și se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și obligarea inculpatului la plata sumei de 20.000 lei reprezentând daune materiale, reapreciind probele testimoniale care dovedesc starea materială deosebită, ajutorul permanent primit din partea fratelui stabilit de circa 25 de ani din SUA, înzestrarea și calitatea mobilierului și aparaturii de uz casnic din încăperile devastate de incendiu, la care se adaugă și probele scrise depuse în recurs privitoare la veniturile permanente ale membrilor familiei anterioare acestuia, instanța de recurs fiind în măsură a corecta hotărârile recurate, în sensul obligării inculpatului și părții responsabile civilmente și la plata sumei de 20.000 lei. Se mai arată că în condițiile în care dispozițiile procedurale de strictă interpretare ale art.14(3) din Codul d e procedură civilă restrâng drastic posibilitatea și admisibilitatea dovedirii cu rude apropiate a prejudiciului încercat de partea civilă, nefiind admisă proba cu rude apropiate, singurele în măsură să confirme împrejurări de fapt de natură personală sau confidențiale ca de exemplu existența și cuantumul unor economii existente la un moment dat într-o gospodărie ca a noastră - probațiunea devine extrem de dificilă,constituindu-se într-o adevărată

" ".

În motivarea recursului declarat de inculpatul se solicită admiterea acestuia, casarea deciziei și achitarea inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată cu consecința respingerii pretențiilor civile formulate în cauză deoarece din probatoriul administrat rezultă că cele două construcții din lemn care au ars în întregime în urma incendiului fiind proprietatea a două persoane autorizate ( antrepenori), adică a lui escu și a lui, acești antrepenori nu au fost niciodată introduși și citați în cauză ca părți vătămate iar, pe de altă parte, Ortodoxă Română a avut dubla calitate (aspect procedural nepermis), adică:parte vătămată (nejustificând-se nici cum o asemenea calitate- deoarece aceasta nu a suferit nici un prejudiciu) și, totodată, de parte responsabilă civilmente.

- În faza urmăririi penale nu i s-a pus în vedere faptul că are dreptul să nu dea nicio declarație ( Legea nr.281/2003, art. 1,pct.41 fiind în vigoare);- mai mult, în faza cercetării penale a fost pus să semneze declarația pregătită și scrisă de polițist fără ca măcar să i se citească conținutul, acesta fiind străin de conținutul declarației

- problema centrală în faza de cercetare penală este un autor neidentificat iar mijlocul care a produs aprinderea este chibritul, aspect sub care organele de cercetare penală nu au făcut absolut nimic pentru identificarea autorului iar în faza de judecată s-a urmărit ca vinovăția și răspunderea să o poarte doar groparul cimitirului pentru singurul motiv că nu a ridicat gunoiul-ori prin neridicarea gunoiului nu s- urmărit decât acoperirea lipsei cercetărilor, în vederea identificării și tragerii la răspundere celui care a dat foc. A se vedea și declarația de la fila 74 prima instanță - Cadere, polițist al echipei de intervenție și semnatar al v p. de intervenție, care arată că " eu am semnat actul respectiv doar în calitate de polițist prezent la fața locului Eu nu am făcut nici o verificare la fața locului". Nici măcar după întocmirea raportului de constatare tehnico- științifică, care subliniază din nou același mijloc de producere a aprinderii ( chibrituri) organele de poliție nu au înțeles să se deranjeze pentru identificarea autorului.

Se mai arată că incendiul a avut loc la două ore după terminarea serviciului și nu există nicio probă că acesta ar fi debutat în timpul serviciului, iar dubiul profită inculpatului. Inculpatul nu avea nicio obligație de a îngriji pe timp de noapte cimitirul, orice obligație a acestuia încetând cel mult la orele 22,00. Ar fi exagerat și chiar absurd să se aprecieze că o mână criminală ar fi dat foc la gunoaie în timpul programului inculpatului, adică înainte de ora 22,00, în condițiile în care focul s-a aprins totuși în jurul orei 24,00, și în condițiile în care însăși partea vătămată Ta-lie a declarat că în jurul orelor 11,30 (n23,30) că soția acestuia Ta-na a ieșit afară, dar nu a observat foc sau fum din direcția cimitirului coroborat cu faptul că în raportul de cercetare tehnico- științifică se arată că incendiul a fost observat cu întârziere pentru că nu erau persoane în zonă, proprietarii fiind alertați de un trecător în jurul orelor 24,10.

A afirma ipotetic că aprinderea s-ar fi putut declanșa înainte de ora 22,00 ar fi o părere preconcepută, forțată, fără nicio acoperire în probele de la dosar ar fi doar o înscenare forțată de învinovăție nedreaptă a inculpatului. În fond, dacă s-ar porni de la această absurditate că focul s-ar fi declanșat înainte de ora 22,00, de ce nu s-ar admite și ipoteza că focul s-ar fi putut declanșa în timpul de lucru al îngrijitorului de cimitir din precedentă turei inculpatului.

- a pornit de la un chibrit așa cum rezultă din probele științifice administrate, ori neglijența în serviciu presupune o omisiune, iar pe de altă parte, rezultă că cineva ( altcineva decât inculpatul) este autorul incendierii. Faptul că acest autor nu a fost identificat, nu îndreptățește pe nimeni să-l condamne pe groparul cimitirului ca autor al faptei cauzatoare de prejudiciu.

-Ridicarea gunoaielor era o chestiune pe care o reglementase prin contract cu o firmă specializată ( SA L).

-Inculpatul nu făcea altceva decât activitatea de gropar al cimitirului și deschiderea și închiderea porților cimitirului. De aceea, interpretarea corectă a unui contract trebuie făcută în sensul executării concrete, efective, a contractului de muncă, așa cum l-au înțeles părțile prin modul obiectiv de aplicare și nu cum aceste atribuții au fost dactilografiate, dreptul nostru întemeindu-se în materie de acte juridice pe principiul voinței interne și nu pe cel al voinței declarate. Ori în acest sens instanța nu a dorit să afle adevărul executării acelui contract, așa cum au înțeles-o părțile în fapt. Ori în fapt, inculpatul nu era paznic al cimitirului ci, așa cum el era doar simplu gropar.

Decizia nr. 187/18.07.2001 invocată de către instanțele de fond, nici măcar nu conține data comunicării sau luării la cunoștință a inculpatului, iar în fond, atribuțiile ca și mod de interpretare a unui act juridic în general și ca raport de muncă special, trebuie interpretate în sensul executării concrete, efective, a contractului de muncă, așa cum l-au înțeles părțile prin modul obiectiv de aplicare și nu cum aceste atribuții au fost dactilografiate, dreptul nostru întemeindu-se în materie de acte juridice ( și implicit contracte) pe principiul voinței interne și nu pe cel al voinței declarate. Ori în acest sens instanța nu a dorit să afle adevărul.

În ce privește latura civilă se arată că instanța nu s-a pronunțat față de tardivitatea cererii de constituire de parte civilă, în raport de prevederile art. 16 Cod procedură penală Cu privire la valoarea imobilului, instanța de apel în mod greșit a luat valoarea de impozitare. În orice caz, nici valoarea de impozitare a construcției nu se poate confunda cu valoarea de circulație, aceasta din urmă fiind singura valoare reală- stabilită de piață prin mecanismul cerere- ofertă. De aceea, inculpatul s-a opus la această valoare ( de impozitare) situație în care partea vătămată avea posibilitatea ca prin probe să stabilească valoarea reală a casei. Ceea ce nu a făcut. Or, proba îi revine celui ce ridica pretenții.

Valoarea casei primită în schimb de părțile vătămate este declarată ca fiind de 430.000.000 lei (oricum puțin față de prețul pieței), valoarea casei dată în schimb este de 60.000.000 lei, iar diferența de plată părților vătămate către coschimbași este consemnată în același contract de schimb ca fiind de numai 4500 euro în loc de 370.000.000 lei. Or, în aceste condiții instanța de fond a apreciat în mod tendențios că valoarea imobilului părții vătămate este numai de 60.000.000 lei și a scăzut-o din valoarea de piață de pe internet iar instanța de apel s-a întemeiat pe valoarea de impozitare. Cu privire la valoarea bunurilor mobile se arată că o evaluare a unor bunuri materiale presupune, prin definiție, o analiză materială și valorică, adică lucrare la fața locului. Expertul nu numai că trebuia să se deplaseze la fața locului casei incendiate (și nu în altă locație, așa cum a procedat) ci trebuia să citeze și celelalte părți din dosar, ceea ce nu s- întâmplat, așa zisa " expertiză " fiind lovită de nulitate ( art. 208 alin. 1 Cod procedură penală ).

O deplasare la fața locului, adică la locul casei unde s-au aflat bunurile incendiate se impunea și prin prisma analizării posibilității spațiului care permitea sau nu să încapă pretinsele bunuri, ținând seama de mărimea și destinația acestora, de destinația fiecărei încăperi.

Procesul verbal de informații care a stat la baza acestei expertize, deși nu mi s- comunicat, incorporează (aspect recunoscut în expertiză ) doar informațiile pe care expertul le-a primit unilateral de la partea vătămată, în raport nespecificându-se de la care dintre cele două părți vătămate s-au primit informațiile. Procedându-se într-o asemenea manieră s- încălcat flagrant inclusiv dreptul la apărare ale celorlalte părți din proces și principiul contradictorialității procesului.

Expertul s-a abătut de la obiectivul stabilit de instanță, procedând la evaluarea altor bunuri dintr-o altă locație. Astfel, așa cum se arată expres în anexa A ( pag. 5) a raportului (unde se enumără și se detaliază artificial toate bunurile mobile), bunurile evaluate sunt bunurile din corpul A și B din clădirea din- L, ori bunurile la care trebuia să facă referire expertul nu puteau fi altele decât cele ce ar fi existat în L,-.

La termenul de judecată din 10.04.2008, instanța de recurs a procedat la audierea inculpatului, declarația sa fiind consemnată în scris și atașată în filă separată la dosar.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶Cod procedură penală, instanța de recurs apreciază că decizia penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator, starea de fapt și încadrarea juridică reținută de instanță.

Așa cum reiese din Decizia de atribuții nr.187/18.07.2001 (30 dosar urmărire penală) inculpatul era angajat la Ortodoxă Română " Domnului" L ca paznic al cimitirului de pe str. -.

În privința motivelor de recurs formulate de părțile responsabile civilmente potrivit cu care nu s-a stabilit corect cadrul procesual, aceste susțineri sunt neîntemeiate.

În cursul urmăririi penale, prin adresa nr.341/14.05.2004, Ortodox Român a precizat în mod expres faptul că nu există nicio pretenție civilă ca urmare a distrugerii celor două magazii din cimitir. Aceleași aspecte sunt precizate ulterior și prin adresa nr.239/01.11.2004 a Parohiei Ortodoxe Române Domnului Este adevărat că în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor, martorul escu a precizat că cele două magazii îi aparțineau lui și numitului. Însă aceeași persoană nu a invocat faptul că nu a fost citat în cauză și nu a făcut nicio precizare referitor la o eventuală constituire de parte civilă, astfel că partea responsabilă civilmente nu se poate substitui în drepturile celui care se presupune că este direct afectat. Apoi, simpla susținere a unei persoane că este proprietarul acelei magazii nu este suficientă pentru a proba dreptul de proprietate. Magazia era situată pe terenul aparținând Parohiei, astfel că, în lipsa unor dovezi contrarii, proprietarul terenului, ca urmare a dreptului de accesiune, este și proprietarul tuturor bunurilor existente pe acel teren.

Cu privire la motivul de recurs al parchetului, Curtea apreciază că și acesta este neîntemeiat.

Infracțiunea de distrugere din culpă este o infracțiune comisivă, cu conținuturi alternative, putându-se realiza din punct de vedere obiectiv prin săvârșirea uneia dintre următoarele acțiuni: distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun. În consecință, se poate observa că infracțiunea de distrugere din culpă nu se poate realiza, sub aspectul elementului material, printr-o inacțiune, nu este o infracțiune omisivă.

Cod Penal

Împrejurarea că o persoană a cărei identitate nu este cunoscută a aruncat un chibrit peste gunoiul aflat în cimitir care a dus la propagarea focului care a distrus casa părților vătămate nu duce la concluzia că inacțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective antrenează răspunderea penală a inculpatului.

În mod corect s-au aplicat prevederile art. 81 Cod penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, în mod corect a fost soluționată cererea părților civile Ta-na și de către instanța de apel.

Așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, imobilul familiei a fost distrus în întregime, în urma incendiului rămânând doar zidurile.

Critica părților responsabile civilmente și a inculpatului vizează și cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de apel, dar Curtea apreciază că modul de calcul al daunelor materiale corespunde principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat printr-o faptă ilicită. Nemulțumirile inculpatului vizează și necitarea lui cu ocazia procesului verbal încheiat cu referire la bunurile mobile ce au fost distruse în incendiu, dar aceasta nu duce la constatarea nulității actului încheiat, deoarece imobilul fiind distrus în totalitate, părțile vătămate nu au făcut altceva decât să enumere obiectele casnice pe care le aveau în camere și care erau necunoscute pentru inculpat care nu vizitase anterior locuința părților vătămate pentru a-și exprima o opinie cu privire la autenticitatea unor bunuri mobile declarate.

Dreptul la apărare al părților din prezentul proces nu a fost încălcat, ele având posibilitatea formulării de excepții, propuneri de probe cu privire la care instanțele de judecată s-au pronunțat și a promovării căilor de atac investind instanțele superioare cu verificarea temeiniciei și legalității soluțiilor pronunțate.

Astfel, În temeiul art. 385¹⁵pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile Ta-na și Ta-lie, partea responsabilă civilmente ORTODOXĂ ROMÂNĂ - L, inculpatul împotriva deciziei penale nr. 368/A/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpatul, părțile civile și partea civilmente responsabilă la plata sumei de 100 lei fiecare parte recurentă reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, părțile civile Ta-na și Ta-lie, partea responsabilă civilmente ORTODOXĂ ROMÂNĂ - L, inculpatul împotriva deciziei penale nr. 368/A/12.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul, părțile civile și partea civilmente responsabilă la plata sumei de 100 lei fiecare parte recurentă reprezentând cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 10.04. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 17.04.2008

Tehnored.

2ex/ 03.05.2008

Prima inst.

Inst. apel.,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--22.01.2008

DECIZIA PENALĂ NR. 410/

Ședința publică din data de 10 aprilie 2008

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 10.04. 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan

#Judecator Ion Dinca

Distrugerea din culpă (art. 219 cod penal). Decizia 410/2008. Curtea de Apel Timisoara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Distrugerea din culpă (art. 219 cod penal). Decizia 410/2008. Curtea de Apel Timisoara