Distrugerea și semnalizarea falsă (art. 276 cod penal). Decizia 583/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 583
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de SC SA - Sucursala A împotriva deciziei penale nr.110/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, asistat de avocat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată depuse la dosar, prin registratură, motivele de recurs de către SC SA - Sucursala A și văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită, respingere a recursului formulat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.
Inculpatul, având cuvântul, arată că regretă fapta comisă.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 16 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr-, în baza art. 276 al. 4 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.01.1979 în Bârlad, jud. V, domiciliat în L, str. -, nr. 56, jud. A, posesor al seria - nr. - și a -, conducător auto la SC TRANSPORT L, căsătorit, studii medii, domiciliat în L, str. -, nr. 56, jud. A, cu antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, la o pedeapsă de: 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere și semnalizare falsă care a avut ca urmare o tulburare în activitatea de transport pe calea ferată.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal s- interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II- Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei.
În baza art. 82 al. 2 Cod penal s-a stabilit un termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 71 al. 5 Cod penal s- suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 al. 1 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal în sensul că, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă, chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, art. 999 și art. 1000 al. 3 cod civil s- constatat reparat prejudiciul către partea vătămată/civilă F A - Sucursala Regională CF T, jud. T, prin achitarea de către asiguratorul SC SA Bas umei de 8.295 lei în baza contractului de asigurare de răspundere civilă.
S-a respins ca tardivă constituirea de parte civilă depusă la dosar pentru termenul din 18 februarie 2009.
În baza art. 189 Cod procedură penală s- dispus virarea din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului de avocați Aas umei de 200 lei, avocat.
În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului 500 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, în data de 12.09.2008, în jurul orelor 15,00, inculpatul, a efectuat transporturi de pietriș dintr-o balastieră situată lângă râul M, la un depozit de lângă DN 7, cu autobasculanta marca IVECO cu numărul de înmatriculare B-77-.
După ce a basculat, s-a îndreptat cu autobasculanta, având bena ridicată, spre un pasaj la trecerea de nivel cu calea ferată, situat la km 531+050, între stațiile CFR și.
Din cauza gabaritului depășit în înălțime, datorită benei ridicate, și a neatenției de care a dat dovadă, inculpatul a agățat cu bena poarta de gabarit, situată la 10 de magistrala 200 CFR, a rupt această poartă și a pătruns cu autobasculanta peste liniile de cale ferată.
Cu bena autobasculantei ridicată a agățat și a rupt suporții pe care erau fixate liniile de contact electric de 27.000
În urma acestor fapte s-a pus în pericol siguranța pe căile ferate, magistrala 200, și s-a produs un prejudiciu Companiei Naționale de Ferate "CFR A - Sucursala Regională CF T" în cuantum de 8.294,90 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă în cauză.
De asemenea s-au produs întârzieri în parcursul trenurilor de călători 372-2, 2045, 1766, 2024, 2343, 2032 și 2047 datorită deranjamentului la linia de contact -.
Deși are antecedente penale care nu atrag starea de recidivă, inculpatul a avut o atitudine sinceră în fața instanței, recunoscând fapta și regretând-
Inculpatul conducea un autovehicul, în calitate de șofer al TRANSPORT - L, care deținea asigurare valabilă de răspundere civilă încheiată de asiguratorul A
În baza contractului de asigurare, asiguratorul a achitat suma de 8.295 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului cu care partea vătămată F A - Sucursala Regională CF T, jud. T s-a constituit parte civilă înainte de citirea actului se sesizare.
După citirea actului de sesizare, respectiv la al doilea termen de judecată la care partea vătămată a fost citată legal, aceasta și-a modificat constituirea de parte civilă, solicitând o sumă mai mare, constituirea făcându-se și față de proprietarul autovehiculului, respectiv societatea LEASING
Această solicitare nu a fost luată în considerare întrucât nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 15 al. 2 Cod procedură penală fiind făcută după citirea actului de sesizare.
Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova și partea civilă CNCF "CFR" SA- Sucursala Regională CF
Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipovaa cerut să fie desființată sentința dar pentru alte motive decât pentru cele menționate în scris, în sensul de a se schimba calificarea juridică a faptei din art. 276 alin. 4 Cod penal în art. 276 alin 1 și 4 Cod penal, infracțiunea comisă fiind descrisă la alin.1 al textului legal în timp ce dispozițiile cuprinse în alin. 4 al aceluiași text legal sunt norme de trimitere care nu incriminează distinct o anumită infracțiune; Solicită de asemenea să se interzică inculpatului ca pedeapsă accesorie și dreptul de a alege și dreptul prav. de art. 64 lit. b Cod penal arătând că instanța a omis să interzică aceste drepturi.
Partea civilă a cerut să fie desființată sentința în sensul admiterii în întregime a acțiuni formulate respectiv obligarea inculpatului în solidar cu partea civilmente responsabilă la plata sumei de 9315,83 lei cu titlu de despăgubiri civile cu motivația că cererea nu este formulata tardiv întrucât s-a constituit parte civilă înainte de citirea actului de sesizare.
Prin DP nr. 110/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lipova și partea civilă CNCF "CFR" SA- Sucursala Regională CF T împotriva sentinței penale nr.16 din 18 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Lipova în dosarul nr- pe care a desființat- cu privire la calificarea juridică a faptei, pedeapsa accesorie și în latura civilă.
A fost schimbată calificarea juridică și s-a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 276 alin.1,4 Cod penal.
A fost interzisă, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b și c Cod penal, alături de dreptul prevăzut de art. 64 lit. a, teza a-II-a Cod penal.
A fost admisă acțiunea civilă și obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Transport să plătească părții civile CNCF "CFR"SA - Sucursala Regională CF T suma de 9.315,83 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului, iar din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în contul Baroului de avocați Aas umei de 200 lei, onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că apelurile sunt fondate.
Examinând sentința atacată prin prisma apelurilor formulate și din oficiu în baza art. 371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat corect probatoriul administrat, starea de fapt reținută fiind conformă realității.
S-a constatat de asemenea că pedeapsa principală aplicată a fost corect individualizată, fiind însă aplicate în mod greșit pedepsele accesorii. Astfel prima instanță a omis să aplice inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza a-II-a Cod penal, respectiv să impună acestuia interdicția de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice precum și drepturile prevăzute de art. 64 lit. b și c Cod penal, instanța de control judiciar apreciind că se impune interzicerea exercitării acestor drepturi raportat la fapta săvârșită și având în vedere și dispozițiile art. 64 alin. 2 Cod penal cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de la lit. b care nu se poate pronunța decât pe lângă interzicerea drepturilor de la lit. ale art. 64 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei s-a constatat că în mod greșit prima instanță a reținut că partea civilă s-a constituit parte civilă după citirea actului de sesizare fiindcă partea vătămată era deja constituită parte civilă încă de la urmărirea penală, înscrisul depus la fila 52 dosar primă instanță prin care partea civilă solicită obligarea inculpatului și a părții civilmente responsabile la plata sumei de 9315,83 lei constituind o completare a acțiunii civile, suma solicitată reprezentând contravaloarea pagubelor materiale aduse instalațiilor, întârzierii trenurilor și pentru plata unor utilaje necesare remedierii pagubei, dovada întinderii prejudiciului fiind făcută de către partea civilă cu înscrisurile de la fila 53-61 dosar primă instanță în care se regăsesc și facturile cu care partea civilă a achitat suma pretinsă unor terți prestatori de servicii.
Față de cele mai sus arătate în baza art. 371 pct.1 lit.a Cod procedură penală, prima instanță a admis apelurile formulate și a desființat sentința atacată cu privire la aspectele menționate, respectiv calificarea juridică a faptei, pedeapsa accesorie și în latura civilă.
Astfel, a schimbat calificarea juridică și a reținut săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prevăzută de art. 276 alin.1,4 Cod penal, potrivit celor arătate mai sus.
De asemenea, a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b și c Cod penal, alături de dreptul prevăzut de art. 64 lit. a, teza a-II-a Cod penal.
În baza art. 346 alin.1 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil și art. 1000 alin. 3 Cod civil, a admis acțiunea civilă și a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Transport să plătească părții civile CNCF "CFR"SA - Sucursala Regională CF T suma de 9.315,83 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Celelalte dispoziții ale sentinței au fost menținute.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs SA- Sucursala A pe motiv că acțiunea civilă a fost în mod greșit admisă în condițiile în care constituirea de parte civilă s-a făcut după citirea actului de sesizare astfel că aceasta trebuia să fie respinsă ca tardivă.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu conform prev. art. 38510, al.21, cpp, se constată că recursul societății de asigurare este inadmisibil.
Potrivit prev. art.3859se poate declara recurs împotriva unor hotărâri judecătorești doar în cazurile expres prev. de acest text. Din examinarea celor 21 de cazuri enumerate se reține că recurenta nu își motivează recursul pe nici unul din cazurile prezentate situație în care recursul acesteia este inadmisibil și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct. 1 lit.a cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.a p Cod Penal respinge ca inadmisibil recursul declarat de SC SA - Sucursala A împotriva deciziei penale nr.110/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă societatea recurentă la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 200 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER,
- -
RED: CC/09.06.2009
Dact: 2 exempl/ 03 Iunie 2009
Primă instanță: Judecătoria Lipova
Apel: Tribunalul Arad
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea