Evadarea (art. 269 cod penal). Decizia 6/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR.6/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 04 februarie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 2: Mihaela Alexandru

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 724/S din 25 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător ales, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 377 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr.724/S/25.09.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o consideră netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate și neaplicării unui spor urmare a contopirii dispuse, aspect de natură a lipsi de eficiență pedeapsa dispusă pentru prezenta infracțiune. Prima instanță a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de evadare, reținându-se că în data de 26 iunie 2007, în jurul orelor 13.00, în timp ce se afla la Tribunalul Brașov, după audiere, aflându-se în formația de deținuți în vederea transportului la locul de deținere - Penitenciarul Codlea, încolonat fiind în dreptul autovehiculului cu care urma să se facă transportul, inculpatul a părăsit grupul și a încercat să treacă de personalul penitenciarului, îndepărtându-se 3,4 metri, fără a reuși să iasă din zona de protecție, fiind observat imediat de martorul care l-a urmărit și imobilizat. Pentru ca o pedeapsă să-și atingă scopul apreciază că trebuie să fie corect individualizată și raportat la împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit aceasta faptă, la gravitatea acesteia și ținând cont de faptul că inculpatul nu este la primul impact cu legea penală, apreciază că se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai ridicat. De asemenea, ținând cont de faptul că această pedeapsă a fost contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 509/2006 a Tribunalului Brașov, consideră că se impune aplicarea unui spor de pedeapsă pentru că rezultând aceiași pedeapsă pe care oricum inculpatul o executa rezultă că acesta nu suportă în nici un fel rigorile legii penale, raportat la fapta pe care acesta a comis- Rezultă deci că aceiași pedeapsă ar urma-o să execute inculpatul cu sau fără comiterea infracțiuni de evadare. Din actele dosarului rezultă faptul, și se referă la fișa de cazier judiciar și la sentința penală nr. 1171/2008 a Judecătoriei Brașov, care se află atașată la dosarul cauzei, că sentința penală nr. 509/2006 a Tribunalului Brașova intrat într-un alt procedeu de contopire. Prin sentința penală nr. 1171/2008 s-a dispus de către Judecătoria Brașov contopirea pedepsei de 3 ani aplicată prin sentința penală nr. 509/2006 cu pedeapsa de 1 an și 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 1947/2007. Față de acest considerent și întrucât procurorul a atacat prin memoriu depus la dosarul cauzei și procedeul de contopire, apreciază că instanța de control pentru o justă soluționare, ținând cont că această sentință 509/2006 este inclusă într-un alt procedeu de contopire, trebuie refăcut și procedeul de contopire și să fie întreaga perioadă executată.

În raport de cele menționate în temeiul dispozițiilor art. 378 pct.2 lit. a Cod procedură penală, solicită admiterea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, majorarea pedepsei aplicate inculpatului și să se aplice un spor de pedeapsă și să se refacă procedeul de contopire și să fie inclusă întreaga perioadă executată de către inculpat.

Avocat pentru intimatul inculpat solicită respingerea apelului declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și menținerea sentinței dată de Tribunalul Brașov, ca legală și temeinică. Apreciază că pedeapsa aplicată pentru presupusa tentativă la infracțiunea de evadare este îndestulătoare. Consideră că este discutabilă acea tentativă în condițiile în care inculpatul este o persoană cu un grav handicap locomotor, nu poate să meargă bine, nu poate să fugă, a avut numeroase operați pe creier în plus este greu de crezut că o persoană care se încearcă să fi condusă către duba Penitenciarului pentru a fi transportată, poate să ocolească acea dubă, să sară gardul tribunalului și să fugă. Într-adevăr s-a dat 2 metri mai departe, dar pentru a face o glumă, nu avea motive ca să evadeze deoarece familia inculpatului a fost întotdeauna lângă el. De asemenea, este bine știut că atunci când se îmbarcă deținuți într-o dubă specială sunt gardieni peste tot, inculpatul nefiind de izbeliște.

Apreciază că, chiar dacă prin procedeul de contopire nu i s-a majorat pedeapsa, suportă totuși rigorile legii, pentru că are această afacere judiciară care nu îi permite să solicite o eventuală eliberare condiționată sau astfel de cererii.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

CURTEA

1. Constată că, prin sentința penală nr. 724/S/2008, Tribunalul Brașov a condamnat pe inculpatul, în baza art. 20 Cod Penal, raportat la art. 269 aliniatele 1 și 4 Cod Penal la o pedeapsă de6 (șase) luni închisoarepentru comiterea infracțiunii de evadare în forma tentativei și a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 litera a teza a doua și litera b Cod Penal pe perioada prevăzută de art. 71 Cod Penal.

A constatat că infracțiunea este concurentă cu infracțiunea pentru care prin sentința penală 509/2006 a Tribunalului Brașov, definitivă prin decizia penală 3832/2007 a ICCJ, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru art. 211 aliniatul 2 litera c Cod Penal, cu aplicarea art. 74 literele a,c și art. 76 litera b Cod Penal și în baza art, 33 litera a Cod Penal și art. 34 litera b Cod Penal a contopit pedepsele de mai sus, inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de3 ani închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 literele a teza II, litera b Cod Penal.

A menținut măsura de siguranță prevăzută de art. 113 Cod Penal, aplicată inculpatului prin sentința penală 509/S/2006 a Tribunalului Brașov.

2. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, în esență, că la data de 26.06.2007, în timp ce era arestat preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie, a încercat să evadeze din arestul instanței. În acest sens, se arată că odată cu îmbarcarea persoanelor private de libertate în mijlocul de transport, simulând că leșină, inculpatul a fugit pe lângă un agent din escortă, spre ieșirea din curtea arestului, dar a fost prins și imobilizat.

3. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, apreciindu-se că pedeapsa aplicată inculpatului este netemeinică sub aspectul cuantumului, impunându-se majorarea acestuia și că era necesară aplicarea unui spor, ca urmare a concursului de infracțiuni.

4. Apelul este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Stare de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în concordanță cu materialul probator administrat în cauză, iar încadrarea juridică este cea legală.

Individualizarea judiciară a pedepsei aplicate pentru infracțiunea de evadare, în forma tentativei, este în concordanță cu criteriile legale prevăzute de art. 72 Cod penal. A fost avută în vedere modalitatea de săvârșire a faptei, (inculpatul a parcurs aproximativ 9- 10 metri după care a fost prins de unul dintre gardieni), pericolul social concret al acesteia, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul tentativei, precum și poziția procesuală a inculpatului și datele care îl caracterizează.

Curtea apreciază însă că prima instanță trebuia să acorde eficiență aplicării dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni, în sensul aplicării unui spor la pedeapsa cea mai grea pe care inculpatul o are de executat. În această modalitate este sancționată în mod corespunzător perseverența infracțională a celui în cauză, se asigură respectarea exigențelor art. 34 lit.b Cod penal, precum și realizarea scopurilor pedepsei, așa cum sunt prevăzute în art. 52 Cod penal.

5. Așa fiind, în temeiul art. 379 alin.1, pct.2 lit.a Cod procedură penală, apelul urmează să fie admis, sentința va fi desființată numai cu privire la cuantumul pedepsei rezultante și rejudecând în aceste limite, la pedeapsa cea mai grea de 3 ani se va adăuga un spor de 3 luni, urmând ca inculpatul să execute în final o pedeapsă cu închisoare a de 3 ani și 3 luni.

Celelalte dispoziții ale sentinței se vor menține. Se constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

6. Potrivit art. 192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

C

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței penale nr. 724/S/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o desființează numai cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei rezultante.

Rejudecând în aceste limite, în temeiul art. 33 lit.a și art. 34 lit.b Cod penal aplică un spor de 3 luni închisoare la pedeapsa rezultantă de 3 ani, astfel încât inculpatul va executa în final o pedeapsă de 3 ani și 3 luni închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2009.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

red. /17.02.2009

dact.Gh./17.02.2009

4 exemplare

jud fond/

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Mihaela Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evadarea (art. 269 cod penal). Decizia 6/2009. Curtea de Apel Brasov