Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 7/Ap DOSAR NR-

Ședința publică din 04 februarie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu

JUDECĂTOR 2: Alina Constanța Mandu C -

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de revizuientul - împotriva sentinței penale nr. 869/S din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul revizuient - în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul dispozițiilor art. 377 Cod procedură penală, acordă cuvântul în susținerea apelului.

Avocat pentru apelantul revizuient -, solicită admiterea cererii formulată de revizuient, desființarea sentinței penale nr. 869/S din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, motivat de următoarele considerente: în cauză au fost respinse toate cererile aduse în sprijinul admiterii motivului 1 de revizuire de la art. 394 lit.a Cod procedură penală. Apelantul a solicitat la fond reaudierea coinculpatului și a martorei și efectuarea testului poligraf. martori ar fi putut aduce elemente noi în clarificarea situației revizuientului, însă aceste argumente nu au fost admise instanța prevalându-se în motivare de dispozițiile art. 327 alin. 3 Cod procedură penală. Ori, nu corespundea realității acest incident pentru că era posibilă audierea martorei, care locuia în acel moment la G, iar revizuientul avea adresa acesteia. Consideră că mod greșit au fost respinse aceste cererii în condițiile în care revizuientul avea cunoștință de faptul că acestea ar putea întregi materialul probator în favoarea sa, iar testul poligraf era util soluționării cauzei, în condițiile în care la fond a ceastă probă nu a fost solicitată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului declarat de revizuient, apreciind că hotărârea Tribunalului Brașov este legală și temeinică, care în mod corect a constatat că în cauză nu sunt incidente nici unul din cazurile prev. de art. 394 Cod procedură penală. Cererile formulate de revizuient, respectiv de audierea a coinculpatului și de audiere a martorei pentru care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 327 Cod procedură penală, nu pot fi luate în considerare în judecarea acestei cauze, întrucât nu se circumscriu dispozițiilor prev. de art. 394 alin.1 lit. a Cod procedură penală. Instanța a avut în vedere aceste probe cu ocazia judecării cauzei.

Apelantul revizuient -, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile puse de către apărătorul său.

CURTEA

1. Constată că prin sentința penală nr. 869/S/2008, Tribunalul Brașov, în baza art. 403 al.3 teza II Cod procedură penală, a respins cererea de revizuire a sentinței penale nr.235/S/17.04.2007 a Tribunalului Brașov, formulată de petentul -, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.211 al.2 lit.b,c și al.2/1 al.1 lit.a Cod Penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod Penal.

În susținerea cererii, cel în cauză a solicitat audierea martorei și a coinculpatului precum și efectuarea testului poligraf pentru a dovedi că nu a lovit pe partea vătămată și nu a deposedat-o de vreun bun. De asemenea, în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei.

2. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că în timpul judecării cauzei atât la instanța de fond cât și în căile de atac s-au depus diligențe pentru audierea martorei însă aceasta nu a putut fi audiată fiind plecată din țară, în aceste condiții s-a făcut aplicarea art.327 alineatul ultim Cod procedură penală ținându-se cont la deliberare de declarația acestei martore dată în cursul urmăririi penale Pe de altă parte, chiar petentul recunoaște că această martoră nu a fost martor ocular la momentul producerii agresiunii față de partea vătămată (agresiune urmată de deposedare a avut loc in exteriorul barului iar această martoră nu a părăsit interiorul barului respectiv).

S-a apreciat că testarea la aparatul poligraf solicitată de către petentul condamnat, instanța apreciază că efectuarea unei astfel de testări la 3 ani de la comiterea faptei nu mai are nici o relevanță în cauză.Instanța a constatat că nu este întrunit nici unul dintre cazurile prev. de art.394 al.1 Cod procedură penală și implicit nici cel prev. de art.394 al.1 lit.a Cod procedură penală.

3. Împotriva sentinței a declarat apel revizuientul - și a solicitat admiterea cererii și administrarea de probe, respectiv reaudierea coinculpatului, audierea martorei și supunerea sa la testul poligraf.

4. Apelul este nefondat.

Cererea de revizuire este admisibilă numai în situația în care motivele care se invocă re regăsesc în vreunul dintre cazurile limitativ prevăzute în art. 394 Cod procedură penală.

Apelantul are în vedere cazul prevăzut de art. 394 alin.1 lit. a Cod procedură penală însă este de observat că nu sunt întrunite cerințele impuse prin textul lege în legătură cu acest caz de revizuire.

Prin hotărârea de fond, pe baza probelor de la dosar (declarațiile părții vătămate, rapoarte de constatare tehnico-științifică, proces verbal de reconstituire a faptei, declarațiile martorilor ), petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fiind acuzat că 13.06.2005, după ora 23, urmărit pe partea vătămată Pierre, cetățean francez, l-a agresat, iar inculpatul i-a smuls borseta de la brâu, partea vătămată lovindu-l cu cuțitul în partea a feței; inculpatul împreună cu inculpatul l-au văzut inițial pe cetățeanul francez în barul Il din, unde a fost agresat fizic și verbal de către cei doi inculpați;

Împrejurările la care se referă petentul au mai fost avute în vedere și atunci când cauza a fost judecată în primă instanță și în căile ordinare de atac. Coinculpatul a fost deja audiat și a relatat împrejurările de fapt pe care le cunoștea, iar martora a fost propusă pentru audiere, dar audierea sa a fost imposibilă întrucât nu se cunoștea unde se află, împrejurare care subzistă și în prezent. Acesta nu a fost de față la comiterea faptei.

Situațiile care se tindea a fi dovedite cu audierea acestor persoane erau deci cunoscute, astfel încât nu se poate susține că este vorba despre împrejurări noi, necunoscute până în prezent și care ar putea conduce la o modificare esențială a stării de fapt și a soluției pronunțate în cauză.

Individualizarea judiciară a pedepsei nu se poate reexamina pe calea revizuirii, iar testul poligraf nu constituie un mijloc de probă dintre cele prevăzute de art. 64 Cod procedură penală și nu este de natură sa stabilească împrejurări de fapt noi.

În aceste condiții bine a stabilit prima instanță că nu suntem în prezența nici unui caz de revizuire, așa încât cererea formulată este inadmisibilă.

5. Așa fiind, în temeiul art5. 379 cpt.1 lit.b Cod procedură penală apelul petentului urmează să fie respins.

6. Potrivit art. 192 alin.2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare urmează a fi suportate de către apelant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de cond. revizuient împotriva sentinței penale nr. 869/S/2008, pronunțată de Tribunalul Brașov, pe care o menține.

Obligă pe apelant la 300 lei cheltuieli judiciare către state, în care se include și onorariul pentru apărătorul din oficiu, de 200 lei, care se va avansa din fondurile

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 4 februarie 2009.

Președinte Judecător

- - - C -

Grefier

- -

red./16.02.2009

dact.Gh/17.02.2009

3 exemplare

jud fond/-

Președinte:Alexandru Vasiliu
Judecători:Alexandru Vasiliu, Alina Constanța Mandu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 7/2009. Curtea de Apel Brasov