Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr.1498/249/2008

1609/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1542/

Ședința publică din data de 30 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache

JUDECĂTOR 3: Ioana Alina

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR

Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta-inculpată - împotriva Deciziei penale nr.105/A/16.VI.2009 a Tribunalului Călărași - Secția Penală, din Dosarul nr- (333/P/2009).

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, personal și asistată juridic de apărător ales -, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.233.618/29.2009, aflată la fila 11, lipsind intimatul-parte vătămată Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurenta-inculpată este legitimată cu cartea de identitate seria - nr.-, eliberată de orașul L Gară pe data de 17.2009.

Apărătorul ales al recurentei-inculpate depune la dosar împuternicirea avocațială și motivele de recurs, precizând că recursul este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 teza a II-a Cod procedură penală, anume instanța nu s-a pronunțat cu privire la unele probe administrate.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al recurentei-inculpate, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 teza a II-a Cod procedură penală, arată că au fost încălcate principiile statuate prin art.2, 3, și 6 Cod procedură penală, având în vedere faptul că instanța de apel, în motivare, nu a reținut apărările formulate de inculpată, în sensul că nu a avut posibilitatea achitării datoriei de 60.000 lei către Agenția Națională de Administrare Fiscală, datorie din care numai suma de 7.000 lei era de natură penală, întrucât, deși în cursul urmăririi penale a solicitat să i se indice conturile acestei instituții, așa cum rezultă din cererile aflate la filele 216-217 dosar urmărire penală, iar, potrivit rolului activ, procurorul trebuia să intermedieze plata acestei sume, lucru care nu s-a întâmplat, astfel că s-a aflat în imposibilitatea obiectivă de a plăti prejudiciul de natură penală. Mai mult decât atât, potrivit art.10 Legea nr.241/2005, dacă ar fi plătit prejudiciul în cursul urmăririi penale, inculpata ar fi beneficiat de cauza de nepedepsire. Pe de altă parte, din data de 01.2008, Agenția Națională de Administrare Fiscală are un cont unic în care se varsă sumele datorate, atât cele de natură penală, cât și cele de natură civilă, iar plata datoriei se face în funcție de vechimea obligațiilor, precizând că a cunoscut cuantumul prejudiciului și a depus cereri și la Agenția Națională de Administrare Fiscală, care au rămas însă fără răspuns, făcând prima plată, așa cum a reținut instanța de apel, pe data de 16.2009, conturile fiindu-i indicate chiar ulterior acestei date.

Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și a sentinței penale și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că instanța de apel a răspuns criticilor formulate, iar inculpata a cunoscut atât cuantumul prejudiciului, de care a luat cunoștință de la momentul încheierii procesului-verbal din data de 19.VI.2007, cât și conturile în care trebuie vărsat, din actele dosarului reieșind faptul că a făcut primul demers în achitarea prejudiciului abia după primul termen de judecată în fața instanței.

Recurenta-inculpata, personal, arată că a dorit să achite prejudiciul din faza urmăririi penale și, deși cunoștea suma finală, aceasta era defalcată pe mai multe sume, care trebuiau vărsate în mai multe conturi, precizând că societatea comercială se află în lichidare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin decizia penală nr. 105/A/16 iunie 2009 Tribunalului Călărași - Secția penală - a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr. 43 din 31 martie 2009 Judecătoriei - L Gară dispunând obligarea inculpatei la cheltuieli judecătorești în favoarea statului.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1270/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu -Gară, înregistrat pe rolul Judecătoriei Lehliu -Gară, sub nr. 1498/249/02.10.2008, a fost trimisă în judecată inculpata sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de reținere și nevărsare cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241 2005 și evaziune fiscală prin omisiune în tot sau în pane a evidențierii, în actele contabile ori în documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate prev. și ped. de art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 ambele cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare că inculpata, în calitate de administrator al SC SRL L-Gară, județul C, în perioada 01.10.2004-31.12.2006 (supusă controlului organelor de inspecție fiscală din cadrul Agenției Naționale de Administrație Fiscală - C ) cu intenție a reținut și nu a vărsat în cel mult 30 de zile de la data scadentă impozitele si contribuțiilor cu reținere la sursă cauzând prin acesta bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 5251 lei. Totodată s-a reținut ca inculpata nu a evidențiat în actele contabile un număr de 9 facturi fiscale reprezentând operațiuni comerciale efectuate în cadrul societății, cauzând prin acesta bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 2180 lei.

În cursul urmăririi penale s-au administrat proba cu declarațiile inculpatei și proba cu înscrisuri.

În cursul cercetării judecătorești s-a administrat de asemenea proba cu declarațiile inculpatei și proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a constatat că situația de fapt a fost în mod corect reținută în actul de sesizare.

Astfel în urma controlului efectuat la data de 19.06.2007 de către inspectorii din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice C la sediul SC SRL din or. -Gară. jud. C, s-a constatat, potrivit procesului-verbal întocmit în acest sens, că, în cadrul societății menționate au fost reținute în perioada fiscală 01.10.2004-31.12.2006 și nu au fost vărsate în cel mult 30 de zile de la scadență următoarele impozite și contribuții cu reținere la sursă (a căror valoare totală este de 5251 lei): impozit pe venituri din salarii -1.830 lei; contribuția salariaților la asigurările sociale - 1.909.lei; contribuția salariaților la fondul de șomaj 207 lei; contribuția salariaților la asigurările sociale de sănătate - 1305 lei.

Totodată, potrivit aceluiași proces-verbal, s-a constatat ca în evidența contabila a societății anterior menționate nu erau înregistrate un număr de 12 facturi fiscale, în valoarea totală de 29.347,89 lei, aferente unor operații comerciale efectuate în cadrul societății, cauzându-se astfel bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 5498 lei compus din: 688 lei-impozit pe venitul micro întreprinderilor; 307 lei-impozit pe profit; 4.503 lei -TVA.

Având în vedere pe de o parte constatările mai sus menționate, pe de alta parte împrejurarea ca responsabilitatea juridica pentru aceste fapte aparținea inculpatei in calitate de administrator și asociat unic al societății menționate, organele de cercetare penală, sesizate de inspectorii fiscali potrivit art. 106 din nr.OG92/2003, au început la de 22.11.2007 urmărirea penala împotriva inculpatei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art.6 și art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005.

Soluționând cauza, Judecătoria Lehliu Gară prin sentința penală nr.43 2009 în temeiul art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.74 lit. a și c din pen. și aii.76 lit. d pen. a condamnat pe inculpata, la pedeapsa închisorii ele 15 zile.

În temeiul art.9 alin. 1, lit. b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.74 lit. a și c din pen. și art.76 lit. d pen. a condamnat pe inculpata, la pedeapsa închisorii de 20 zile.

În baza art.33 lit. a Cod penal și art.34 lit. b Cod penal a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 20 zile închisoare.

În baza art.81 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 20 de zile închisoare aplicată, în cursul unui termen de încercare de 2 ani și 20 de zile, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art.359 Cod procedură penală a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare.

A luat act că prejudiciul în cuantum de 7431 lei cu care s-a constituit parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului C, cu sediul în mun. C,--8. jud. Caf ost acoperit prin restituire.

În temeiul art. 191 alin.1 din Cod procedură penală, a obligat pe inculpata la plata sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei - onorariu av. oficiu, d-ul - - au fost avansați din fondurile Ministerului Justiției.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de aii.72 pen. și anume: dispozițiile generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța de fond a reținut în primul rând cu privire la persoana inculpatei lipsa antecedentelor penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, în al doilea rând a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei, determinat potrivit criteriilor prev. de art. 18 indice 1 alin.2 Cod penal ținând cont în special de urmarea produsă (respectiv cuantumul relative redus al prejudiciului) si conduita făptuitoarei care a acoperit in final prejudiciul.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere actele și lucrările dosarului și a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de reținere și nevărsare cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în principal desființarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât nu s-a pronunțat asupra cererii de achitare, iar în subsidiar solicită admiterea apelului și reținerea cauzei spre rejudecare prin aplicarea dispozițiilor art. 10 lit.b indice 1 Cod procedură penală, respectiv faptei în lipsește gradul de pericol social al unei infracțiuni.

A arătat că este adevărat că nu a virat sumele în contul administrației financiare, însă pe toată perioada cercetării penale intenția sa a fost de a plăti această sumă dar nu i-au fost indicate conturile în care să depună suma de bani în vederea acoperirii datoriei.

Aceste conturi i-au fost indicate abia după trimiterea sa în judecată și a achitat în totalitate prejudiciul.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, motivele de apel invocate, sentința apelată a constatat că apelul nu este fondat.

Astfel, instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de achitare solicitată de inculpată motivând de ce nu au fost reținute dispozițiile art. 10 lit. b indice 1 Cod procedură penală și nu trebuia să se pronunțe expres în minută prin respingerea acesteia, motiv pentru care nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Nici tribunalul nu a reținut cererea de achitare solicitată întrucât faptele așa cum au fost săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social.

Inculpata a săvârșit fapta cu intenție prevăzând consecințele acesteia și urmărind producerea lor. Intenția inculpatei de a se sustrage de la aceste plăți rezultă din împrejurările în care a acționat, respectiv nevirarea contribuțiilor cu reținere la sursă s-a produs în intervalul 1.10.2004 - 31.12.2006, deci timp de mai mult de 1 an.

N-au pot fi reținute apărările acesteia potrivit cărora nu a cunoscut cuantumul sumelor întrucât chiar din declarația sa rezultă că aluat la cunoștință de procesul verbal întocmit de organele fiscale la 19 iunie 2007 în care erau indicate sumele ce trebuia achitate, iar în ceea ce privește necunoașterea conturilor apărările acesteia sunt neverosimile întrucât din actele dosarului rezultă că primul demers al achitării sumelor a fost efectuat în cursul judecății la 16 ianuarie 2009.

De altfel chiar în cursul cercetării judecătorești inculpata a arătat că a luat la cunoștință de nota de constatare întocmită de Garda Financiară C la 22 februarie 2008 și nu a formulat obiecțiuni la aceasta.

Apoi, s-a avut în vedere nivelul de pregătire al inculpatei, studii superioare, juridice, tribunalul a apreciat că aceasta a avut întocmai reprezentarea consecințelor faptei sale și a urmărit producerea lor.

Faptele săvârșite prezintă un grad sporit de pericol social aspect ce reiese din ansamblul de împrejurări în care au fost săvârșite precum și din atitudinea inculpatei, scopul fiind acela de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Pentru aceste motive în baza art.379 alin.1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale 43/2009 a Judecătoriei Lehliu Gară și a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata, invocând în fața Curții cazul de casare reglementat în art. 3859, pct. 10 teza a II-a Cod procedură penală.

A arătat astfel, recurenta inculpată prin apărătorul său, că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpată, de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze soarta procesului, în sensul că deși și-a manifestat disponibilitatea de a achita prejudiciul reținut în sarcina sa, nu a beneficiat de o posibilitate reală în acest demers, întrucât nu a cunoscut conturile în care ar fi urmat să depună sumele de bani, iar în acest scop a formulat mai multe cereri organelor judiciare, solicitări la care nu a primit răspuns.

Din această perspectivă susține recurentul inculpat prin apărătorul său în invocarea motivului de recurs invocat în fața Curții că, dacă ar fi avut posibilitatea de a depune acele sume de bani și soluția instanței ar fi fost alta, în sensul că ar fi beneficiat de dispoziția art. 10 din Legea nr.241/2005.

Recurenta inculpată consideră că dreptul său la apărare și principiul rolului al organelor judiciare penale au fost grav încălcate și, al aflării adevărului, consacrat în art. 2 și 3 Cod procedură penală și art. 6 al

În fine, în sprijinul celor solicitate Curții, recurenta inculpată a mai precizat că pentru prima oară conturile în care trebuia să se efectueze plata datoriei penale i-au fost indicate de-abia în timpul judecății la cererea expresă și repetată, iar odată ce conturile i-au fost indicate, a procedat de urgență la virarea sumelor și acoperirea datoriei.

Examinând decizia atacată prin prisma cazului de casare invocat în contextul dispozițiilor art. 38514Cod procedură penală, Curtea îl apreciază ca nefondat și, pe cale de consecință, va respinge în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, în virtutea considerentelor ce urmează:

Susținerea recurentei inculpată potrivit căreia instanța de apel ar fi pronunțat o hotărâre afectată de cazul de casare reglementat de art. 3859pct. 10 teza a II-a Cod procedură penală, în sensul de a nu se fi pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate de aceasta, de natură să garanteze drepturile sale și să influențeze dezlegarea cauzei, este neîntemeiată.

Curtea constată că recurenta inculpată a invocat în acest sens - astfel cum a făcut-o și în fața instanței de apel - faptul că deși a formulat în organelor de urmărire penală cereri prin care solicita acele conturi în care să efectueze datoria penală, nu au fost luate în considerare.

Curtea își va însuși concluzia instanței de apel conform căreia apărările recurentei inculpate cu privire la necunoașterea conturilor sunt neverosimile, întrucât încă din data de 19 iunie 2007, dată la care a fost întocmit procesul verbal de către organele fiscale, au fost indicate sumele ce urmau a fi achitate, iar din referatul de terminare a urmăriri penale din 21 februarie 2008 rezultă că fiind audiată, numita (la acea dată) a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, neavând obiecțiuni cu privire la cele constate și a arătat că nu are posibilitate de acoperire a prejudiciului, iar începând cu ianuarie 2008 societatea pe care o administra a intrat în faliment.

De altfel, Curtea mai reține că primul demers al achitării sumelor a fost efectuat de recurenta inculpată de - abia în cursul judecății, respectiv la 16 ianuarie 2009, iar din materialul probator al cauzei rezultă în mod cert că aceasta a luat cunoștință de nota de constatare întocmită de Garda Financiară C la data de 22 februarie 2008, față de care nu a obiectat.

În fine, ținând cont de nivelul de instrucție și pregătire a recurentei inculpate - care are studii superioare în materie juridică - Curtea consideră astfel cum și, instanța de apel a concluzionat -că aceasta a avut întocmai reprezentarea consecințelor faptelor sale, precum și a modalităților în care s-ar fi impus să procedeze în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracțională.

"Omisiunea" invocată de recurenta inculpată în sarcina instanței de a se pronunța asupra cererilor sale repetate - după cum susține - și esențiale în garantarea drepturilor și în influențarea procesului - nu se poate înscrie în reglementarea dată de legiuitor în art.3859pct. 10 teza a II-a Cod procedură penală și, prin urmare, nu poate afecta decizia instanței de apel, cu atât mai mult cu cât susținerea recurentei nu este probată sub nici o formă de materialul cauzei.

Apreciind asupra legalității și temeiniciei deciziei recurate, Curtea sub incidența art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpată.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurenta inculpată la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

n temeiul art. 38515punctul 1. litera b Cod procedură penală respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr. 105/A/16.VI.2009 a Tribunalului Călărași - Secția penală, din Dosarul nr- (333/P/2009).

În temeiul art. 192 alin.2. Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 200 iei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 30.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

Red. -

Dact./10.11.2009

Ex.2

Red. / Tribunalul Călărași

Red. / Judecătoria Lehliu -Gară

Președinte:Daniela Panioglu
Judecători:Daniela Panioglu, Magdalena Iordache, Ioana Alina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 1542/2009. Curtea de Apel Bucuresti