Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.21/R/2008

Ședința publică din 14 ianuarie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Livia Mango

JUDECĂTORI: Livia Mango, Săndel Macavei Monica Rodina

: - -

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat prin procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj

S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 119/A din 21.09.2007 pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunile de evaziune fiscală, prev. și ped. de art. 13 Cod penal, art.41 Cod penal, fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal raportat la art.40 din Legea nr.82/1991 cu aplicarea art.13 Cod penal, art. 41 Cod penal și delapidare, prev. de art. 215¹Cod penal cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul personal asistat de apărător ales, av., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind părțile civile Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul d e Administrare Publică- Agenția Națională de Administrare Fiscală

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-au comunicat înscrisuri ale părții civile, Ministerul d e Administrare Publică- Agenția Națională de Administrare Fiscală B vizând un alt dosar penal.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că este de acord să dea declarație în fața instanței de recurs, sens în care se procedează la ascultarea acestuia, cele menționate fiind consemnate conform procesului verbal de la dosar.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului susține recursul declarat solicitând admiterea lui, casarea hotărârii atacate și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală având în vedere că apelul a fost greșit admis. Astfel consideră că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, instanța nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale de natură să influențeze soluția procesului iar apelul parchetului a fost admis în mod greșit.

Apreciază că sentința primei instanțe este temeinică și legală și are la bază o serie de probe și anume: 5 facturi fiscale cu chitanțe aferente; raportul de expertiză contabilă judiciară; completare la raportul de expertiză contabilă judiciară; raportul suplimentar de expertiză contabilă judiciară; raportul de expertiză grafoscopică; declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor, și.

În cuprinsul hotărârii, instanța de fond, spre deosebire de instanța de apel, analizează amănunțit fiecare factură, chitanță, raportându-se la concluziile raportului de expertiză contabilă și la celelalte probe arătând în mod justificat motivele pentru care nu poate fi reținută vinovăția inculpatului.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit că declarațiile inculpatului în legătură cu obținerea celor 5 facturi sunt contradictorii. Astfel, inculpatul a dat în total șapte declarații și toate acestea se completează una pe alta și nu există nici măcar o singură contradicție între ele. Mai mult, pe tot parcursul procesului inculpatul a avut o conduită sinceră, a fost constant în declarații, de fiecare dată a încercat să lămurească organul judiciar cu cât mai multe detalii aducând completări și nu modificări cum s-a reținut.

Instanța de apel a reținut că inculpatul nu a făcut dovada că ar fi recepționat marfa înscrisă în facturi, însă, acestea au fost înregistrate în contabilitate atestând nereal intrarea în gestiune a mărfurilor. Față de această critică inculpatul a explicat modul în care a obținut fiecare factură și chitanță. Instanța de apel a încălcat în mod flagrant principiul fundamental al prezumției de nevinovăție.

De altfel, instanța de recurs, într-o primă fază, nefiind lămurită cu vinovăția inculpatului a dispus casarea celor două hotărâri pronunțate anterior și rejudecarea cauzei de către instanța de fond, stabilind totodată și limitele rejudecării.

Apreciază că prima instanță a respectat principiile fundamentale ale procesului penal iar instanța de apel le-a încălcat flagrant. Analiza pe care instanța de apel a făcut-o este una sumară bazându-se strict pe raportul de expertiză contabilă.

Potrivit art.378 alin.1 pr.pen. instanțe trebuie să verifice hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei precum și a oricăror probe noi administrate în fața instanței de apel, ori, singurele probe administrate în fața instanței de apel au fost declarațiile de inculpat și adresa depusă de inculpat la data de 22.06.2007 însoțită de sentința penală nr.7/2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea cu privire la care instanța de apel nici măcar nu a făcut referiri. Prin această sentință martorul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 13 ani pentru infracțiunea de înșelăciune. Acest script trebuia să trezească suspiciuni instanței de apel în ceea ce privește sinceritatea martorului dar mai ales în ceea ce privește vinovăția inculpatului.

În ceea ce privește critica referitoare la faptul că instanța a reținut că cele 5 facturi sunt false arată că inculpatul a depus în dosarul nr.4532/2004 al Judecătoriei Zalău două certificate constatatoare de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov din care rezultă că atât societatea SRL cât și SRL există și sunt înregistrate în evidențele registrului comerțului. În ceea ce privește aprecierea cum că inculpatul ar fi cunoscut că firmele furnizoare sunt inexistente arată că din probele existente la dosarul cauzei rezultă că martorul a cumpărat facturi false de pe piața și le-a eliberat inculpatului.

De asemenea, tribunalul arată că inculpatul a scos numerar sume de bani din casieria societății în baza unor chitanțe nereale. Expertul arată că nu reies indicii care să concluzioneze că actele în cauză ar fi neveridice și nereale, atunci cum putea inculpatul să-ți dea seama că aceste documente sunt false?

În ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de delapidare, la dosarul cauzei nu există nici măcar o probă din care să rezulte că inculpatul a ridicat din casieria societății sume de bani, dimpotrivă, din raportul de expertiză reiese exact contrariul. Fapta de delapidare nu a fost dovedită pentru că nu există. Mai mult, pentru a exista această faptă, inculpatul trebuia să ridice nu doar formal, scriptic ci și fizic sumele respective, ori acest lucru nu s-a întâmplat pentru că societatea nu avea bani.

Instanța de apel a obligat inculpatul la plata sumei cu care ANAF s-a constituit parte civilă fără a arăta dacă este sau nu corectă și de ce, deși expertul precizează că prin simpla înregistrare a acestor acte în contabilitate, fără a se putea face alte investigații nu s-au creat prejudicii de nici un fel bugetului de stat.

Totodată, din decizia atacată instanța a reținut că, având în vedere că SC SRL Z nu s-a constituit parte civilă se va dispune confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 5,587,11 lei, ori, potrivit art.118 lit.d penal sunt supuse confiscării speciale bunurile dobândite în mod vădit prin săvârșirea infracțiunii dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. În speță, nu s-a dovedit ridicarea sumelor de bani din casierie și însușirea acestora de către inculpat.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii instanței de apel ca fiind temeinică și legală. Spre deosebire de hotărârea instanței de fond, hotărârea instanței de apel a avut în vedere toate probele administrate în cauză. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Inculpatul a achiziționat mai multe piese de schimb de la SC B, utilaje pentru industria ușoară de la SC SRL Sf.G, consultații marketing pe care inculpatul susține că le-a plătit la SC SRL B, ori aceste societăți comerciale nu există sau nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatului iar în baza acestor facturi fictive, inculpatul și-a însușit sume de bani motivând că a plătit utilajele și serviciile trecute în facturi deși nici mașina auto-frigorifică nici celelalte utilaje nu se găsesc în patrimoniul societății inculpatului. Cu privire la proveniența facturilor, inculpatul a dat declarații contradictorii susținând că acestea provin de la martorul care însă infirmă susținerile inculpatului. Referitor la raportul de expertiză contabilă, expertul spune că facturile nu erau false, ori nu era expertului să stabilească acest lucru.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și achiesează concluziilor puse de apărătorul său.

CURTEA

Prin sentința penală nr.215 din 20.03.2007 a Judecătoriei Zalău în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, fiul lui si, nascut la data de 23.04.1962, in loc., jud. S, cetățean român, fără antecedente penale, domiciliat in loc. Z, str. -. -, nr. 28, --28,. A,. 15, jud. S, pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută și pedepsită de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 41 (2) Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, prevăzută și pedepsită de art. 289 Cod penal raportat la art. 40 din Legea nr. 82/1991 cu aplicarea art. 13.pen. art. 41 (2) Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 lit.a pr.pen. a fost achitat inculpatul, pentru comiterea infracțiunii de delapidare, prevăzută și pedepsită de art. 215/1 Cod penal cu aplicarea art. 13 Cod penal, art. 41 (2) Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 346 Cod procedură penală, s-a respins acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S privind obligarea inculpatului la plata sumei de 192.638,54 lei despăgubiri civile.

În baza art. 192 (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas in sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul este unic asociat și administrator al firmei SC SRL Z, ce are ca obiect principal de activitate producția, prelucrarea, conservarea cărnii și comerț cu carne.

În cursul anului 2000, firma SC SRL Zaa vut relații comerciale cu firma SC SRL Râmnicu, al cărei administrator era martorul, în sensul livrării produselor din carne, dar pentru că firma SC SRL nu a reușit să achite contravaloarea produselor, între cei doi administratori ( și ), a avut loc a înțelegere privind compensarea contravalorii produselor livrate cu alte produse și servicii.

Astfel, administratorul firmei SC SRL (martorul ), a emis mai multe facturi fiscale în numele unor firme la care acesta era acționar sau asociat, către firma inculpatului.

1. Factura fiscală seria - nr. - din data de 09.10.2000, cu o valoarea totală de 1.500.000.000 lei ROL din care TVA de 239.550.000 lei, reprezentând avans auto-frigorifică de 20 tone marca IVECO, factură ce a fost înregistrată în contabilitatea firmei inculpatului pe contul 231- imobilizări corporale în curs- 1.260.504.202 lei și TV A-ul pe contul 4426, TV A deductibil(404). Factura a fost emisă de către firma SC SRL B, dar autovehiculul nu a fost efectiv recepționat de către inculpat deoarece acesta era defect.

Pentru această factură s-a intocmit chitanța de plată nr. -/09.10.2000, pentru suma de 30.000.000 lei ROL și s-a întocmit nota de recepție nr. 281/09.10.2000 (403).

2. Factura fiscală seria - nr. -/15.- cu o valoare totală de 98.999.236 lei ROL din care TVA în sumă de 15.788.878 lei ROL reprezentând piese de schimb (diferențial, set motor, punte spate, lirocol). Factura a fost emisă de către firma SC SRL B și a fost înregistrată în contabilitatea firmei inculpatului pe contul 6014-cheltuieli cu piese de schimb - 83.099.358 lei și TVA-ul aferent pe contul 4426 TV A deductibil (402).

Pentru această factură s-a întocmit chitanța de plată nr. -/09.12.2000 pentru suma de 28.888.236 lei ROL (401).

3. Factura fiscală seria - - nr. -/08.12.2000 în valoare totală de 759.993.190 lei din care TV A în sumă de 121.343.450 lei, reprezentând avans piese de schimb și consumabile IVECO. Factura a fost emisă de către firma SC SRL B și a fost înregistrată in contabilitatea firmei inculpatului pe contul 231- imobilizări corporale în curs- în sumă de 638.649.740 și pe contul 4426 TV A deductibil în sumă de 129.343.450 lei (400).

Pentru această factură s-au întocmit doua chitanțe de plata nr.-/15.11.2000 și nr. -/18.12.2000 pentru sumele de 20.000.000 lei ROL respectiv 30.000.000 lei ROL ( 398, 399).

4. Factura fiscală seria - - nr. -/20.11.2000, în valoare totală de 840.000.000 lei ROL din care TV A în sumă de 134.148.647 lei ROL reprezentând avans utilaje industrie ușoară. Factura a fost emisă de firma SC SRL G și a fost înregistrată în contabilitatea firmei inculpatului pe contul 231 imobilizări corporale în curs în sumă de 705.851.353 lei iar TV A-ul pe contul 4426- TV A deductibil. ( 397).

Pentru această factură s-a întocmit o chitanță de plată, nr.-/20.11.2000, pentru suma de 25.000.000 lei ROL ( 396).

5. Factura fiscală seria - nr. -/30.11.2000 în valoare totală de 196.350.000 lei din care TVA în sumă de 31.350.000 lei reprezentând consultanță marketing, studiul pieței intermediere marfă și construcție plan abator. Factura a fost emisă de către firma SC SRL B și a fost înregistrată în contabilitatea firmei inculpatului în contul 231-imobilizări corporale în curs- în sumă de 165.000.000 lei ROL și pe contul 4426- TV A deductibil în sumă de 31.350.000 lei.

Pentru această factură s-a intocmit o chitanță de plată, nr. - pentru suma de 28.350.000 lei ROL ( 394).

Conform concluziilor raportului de expertiză nr. 37482/04.08.2006, facturile fiscale cu seriile și numerele - -, -, - -, - -și - - și chitanțele cu seriile și numerele -, - -, BVALA -, BVALA -, - și " - -, nu au fost completate de către inculpatul (392).

Din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă că, chitanțele emise pentru primirea avansurilor (considerate false), emise de către furnizorii contestați, nu prezintă nici un viciu flagrant din punct de vedere al Legii contabilității nr. 82/1991 (republicată), și astfel, nu au fost constatate indicii de nici un fel (ștersături, modificări, lipsa unor elemente de bază) care ar permite expertului contabil să concluzioneze că aceste acte ar fi neveridice sau neautentice. Astfel, s-a constatat că acele chitanțe au fost înregistrate în registrul de casă al societății SC - SRL Z la coloana "plăți" și nici administratorul societății (inculpatul) și nici o altă persoană nu au sustras și însușit sume de bani din firmă, nici în perioada întocmirii acelor chitanțe și nici ulterior înregistrării chitanțelor respective (369-376).

De asemenea, din concluziile raportului suplimentar de expertiză contabilă, rezultă că: - facturile fiscale, în cauză, au fost înregistrate în contabilitatea firmei inculpatului; - societatea inculpatului nu avea obligația de a întocmi note de recepție și constatare de diferențe, care după opinia expertului, raportat la legislația în vigoare, nu au nici o valoare din punct de vedere a înregistrării tranzacțiilor în evidența contabilă a firmei; - din conținutul facturilor care fac obiectul prezentului dosar, acestea de referă la avansuri pentru realizarea unor tranzacții viitoare sau plata unor studii de marketing și proiecte pentru investiții viitoare (excepție factura fiscală seria - - nr. -/15.11.2000, care are ca obiect achiziționarea unor piese de schimb). Operațiunile care reprezintă avansuri sau studii pentru o investiție viitoare nu contribuie la realizarea unor operațiuni impozabile, care să genereze venituri impozabile și TVA colectat, însă la înregistrarea acestor facturi de avans în contabilitate, TVA-ul se înregistrează ca TVA deductibil (cont 4426), având consecințele ce decurg din aceste operațiuni; - generarea de venituri impozabile și de TVA colectat, începe după finalizarea achiziției sau realizării investițiilor în curs și punerea acestora in funcțiune; - dintre obligațiile pe care le avea inculpatul, în calitate de administrator al SC SRL Z, acesta nu a respectat în totalitate cele prevăzute de art. 25 pct.B lit b din OUG nr. 17/2000, conform căruia, contribuabilii plătitori de taxă pe valoare adăugată sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori, facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului.

Astfel, inculpatul avea obligația de a verifica calitatea de plătitor de TVA a furnizorilor ce au emis facturile seria - nr.-/09.10.2000, nr. -/20.11.2000, - nr. -/30.11.2000 și - nr. -/08.12.2000 (456-469).

Pe baza considerentelor susmenționate și având în vedere concluziile rapoartelor de expertiză efectuate în cauză, instanța apreciază că inculpatul a înregistrat corect în contabilitatea firmei sale facturile și chitanțele în cauză, nu a luat bani din casierie, nu a falsificat facturile fiscale și nici chitanțele susmenționate, astfel că nu se poate stabili cine anume a falsificat acele facturi care conțin date eronate, astfel că, în temeiul art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit.d Cod de procedură penală, instanța a achitat pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, considerând că simpla verificare a furnizorului ce a emis factura de a fi plătitor de TVA, nu este o acțiune ce intră în conținutul laturii obiective a acestei infracțiuni, iar neîndeplinirea acestei obligații ar putea avea ca rezultat restituirea TVA-ului.

Având în vedere concluziile expertizei grafoscopice, instanța a constatat că inculpatul nu a falsificat conținutul facturilor și chitanțelor, astfel că infracțiunea de fals intelectual nu există în materialitatea sa și nu poate fi reținută în sarcina inculpatului.

Având în vedere concluziile raportului de expertiză contabilă, instanța a constatat că inculpatul nu a sustras și nu și-a însușit bani din caseria societății sale pentru a achita acele chitanțe fictive, astfel că infracțiunea de delapidare nu există în materialitatea sa și nu poate fi reținută în sarcina inculpatului.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău solicitând desființarea hotărârii și judecând în fond cauza, să se dispună condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

În motivarea apelului se arată următoarele:

Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, factura fiscală seria - nr.- din 9.10.2000 în valoare de 1.500.000.000 lei ROL din care A 239.550.000 lei ROL atestă faptul că inculpatul a cumpărat în baza acestei facturi o auto-frigorifică IVECO de la SC SRL-B, inculpatul a scos cu această ocazie din casierie suma de 30 milioane lei sub formă de plăți către această societate inexistentă. Din adresa Oficiului Comerțului B rezultă că această societate cu codul fiscal indicat nu există.

Prin celelalte facturi se consemnează că inculpatul a achiziționat mai multe piese de schimb de la SC -B, utilaje pentru industria ușoară de la SC SRL-Sf.G, consultații marketing pe care inculpatul susține că le-a plătit la SC SRL- Aceste societăți comerciale nu există sau nu au avut relații comerciale cu societatea inculpatului iar în baza acestor facturi fictive, inculpatul și-a însușit sume de bani motivând că a plătit utilajele și serviciile trecute în facturi deși nici mașina auto- frigorifică nici celelalte utilaje nu se găsesc în patrimoniul societății inculpatului.

Cu privire la proveniența facturilor inculpatul a dat declarații contradictorii, în final susținând că facturile provin de la martorul care însă infirmă susținerile inculpatului.

Expertiza contabilă efectuată de expertul nu lămurește situația contabilă a societății comerciale a inculpatului concluziile acestuia fiind în contradicție cu celelalte probe ale dosarului. Din probe rezultă că mărfurile indicate în facturile false nu au intrat în patrimoniul societății comerciale. Parchetul consideră că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care este trimis în judecată.

Prind decizia penală nr.119 din 21 septembrie 2007 a Tribunalului Sălaj, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău desființându-se hotărârea atacată și judecând în fond cauza, inculpatul a fost condamnat în urma schimbării încadrării juridice, în baza art.13 din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.41 alin.2 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, infracțiunii de fals intelectual prev.de art.289 Cod penal rap.la art.40 din Legea nr.82/1991 cu art.41 alin.2 Cod penal intrând în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală, la 2 ani închisoare.

În baza art.215/1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, la 1 an închisoare.

În baza art.1 din Legea nr.543/2002 s-a constatat grațiată pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev.de art.215/1 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

În baza art.13 din Legea nr.87/1994 rap.la art.64 și 65 Cod penal s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b, c Cod penal pe o perioadă de 2 ani.

În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, pe un termen de încercare de 4 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal și art.7 din Legea nr.543/2002.

S-a făcut aplicarea art.71 privind interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a-c Cod penal și aplicarea art.71 alin.5 Cod penal privind suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art.357 Cod procedură penală rap.la art.14 Cod procedură penală s-au desființat facturile și chitanțele false.

În baza art.346 Cod procedură penală, art.14 Cod procedură penală și art.998 și urm.Cod civil inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Statul Român reprezentat de prin Direcția Finanțelor Publice S suma de 192.638,54 lei (RON) cu dobânzile și penalitățile aferente sumei până la achitarea efectivă a prejudiciului.

În baza art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea de la inculpat în favoarea statului a sumei de 5.587,11 lei (RON).

Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare pentru judecata în fond a cauzei.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că inculpatul administrator unic la SC SRL-, în perioada octombrie 2000-decembrie 2000 înregistrat în contabilitatea firmei un nr.de 5 facturi fiscale false, care nu reflectau operațiuni reale iar prin înregistrarea lor în contabilitate s-a diminuat de plată către bugetul statului și și-a însușit din patrimoniul societății o sumă de bani pretinzând că a fost plătită unor furnizori care în realitate nu existau.

Prin sentința atacată s-a reținut în mod nelegal că inculpatul nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Hotărârea se bazează exclusiv pe ultimul raport de expertiză contabilă, concluzionând că facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmei iar chitanțele emise pentru primirea avansurilor nu prezintă nici un viciu din punct de vedere al Legii contabilității nr.82/1991 neexistând ștersături, modificări. Se ignoră însă celelalte probe existente la dosarul cauzei din care rezultă că cele 5 facturi prin care se atestă că inculpatul ar fi cumpărat diferite produse și servicii sunt false având în vedere că societățile comerciale înscrise în aceste facturi ca fiind furnizori, sunt inexistente. Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului s-a constatat că societățile comerciale SC SRL- B, SC SRL-B, SC SRL-Sf.G, SC SRL- B de la care inculpatul pretinde că a cumpărat mărfuri și servicii care figurează în facturile nr. - nr. -/9.10.2000; - nr. -/15.11.2000; nr. -/20.11.2000; nr.-/30.11.2000 și - nr.-/8.12.2000 sunt inexistente nefiind înregistrate ca societăți comerciale la Oficiul Registrului Comerțului B, B și C iar facturile enumerate au fost repartizate altor societăți comerciale care însă nu au avut relații contractuale cu firma inculpatului fapt ce rezultă din declarațiile reprezentanților acestor societăți comerciale.

Inculpatul nu face dovada că ar fi recepționat marfa înscrisă în facturi însă acestea au fost înregistrate în contabilitate atestând nereal intrarea în gestiunea mărfurilor.

Cele 5 facturi la care se face referire mai sus sunt false având în vedere că datele înscrise în acestea nu redau date reale, respectiv furnizorii înscriși în aceste facturi nu există în realitate astfel că nici operațiunile nu sunt reale nefiind posibilă livrarea unei mărfi de către o firmă inexistentă. Inculpatul cunoscând aceste împrejurări, nu a întocmit nici acte de recepție a mărfii care nu a intrat niciodată în patrimoniul firmei sale. Cu toate acestea facturile au fost înregistrate în contabilitate ca și când ar reflecta operațiuni reale respectiv cumpărarea unor mărfuri și servicii. Chiar dacă facturile și chitanțele nu au fost întocmite de inculpat prin înregistrarea acestora în contabilitate știind că nu au la bază operațiuni reale, în scopul denaturării rezultatelor financiare ale firmei și implicit a obligațiilor către bugetul statului, inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, care este o infracțiune complexă în latura obiectivă a acesteia fiind cuprinse și actele de a înregistra operațiuni nereale.

În ultima expertiză contabilă pe care se bazează soluția atacată se concluzionează că inculpatul a respectat dispozițiile Legii contabilității nr.82/1991 însă cu toate că s-a respectat Legea contabilității ca operațiune- în conturi a facturilor și chitanțelor,acestea atestând aspecte nereale sunt false iar prin înregistrarea acestor acte false inculpatul a săvârșit infracțiunile așa cum s-a arătat mai sus.

Tot în expertiza contabilă întocmită de expertul se face referire și la obligațiile pe care le-a încălcat inculpatul și anume nerespectarea art.25 pct.B lit.b din OUG nr.17/2000 în sensul de a solicita pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, document legal care să ateste calitatea de plătitor de taxă pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului (466). Tocmai prin nerespectarea acestei obligații inculpatul a înregistrat în contabilitate TVA aferentă celor 5 facturi fictive în contul de TVA deductibilă diminuând astfel TVA de plată către bugetul statului în sumă de 192.638,54 lei astfel cum rezultă din expertiza contabilă efectuată (370).

Din raportul de expertiză contabilă mai rezultă că în fapt cu nici una din cele 5 facturi nu s-au achiziționat produse sau servicii (461). Se mai specifică faptul că recepția și încărcarea în gestiune se fac pe baza documentului de livrare care însoțește transportul (462). Prin urmare, marfa nefiind trimisă nu s-a întocmit nici recepția iar încărcare prin gestiune la firma inculpatului s-a făcut doar scriptic în baza facturilor nereale. De asemenea, se constată că nu au existat ca anexe la actele contabile a unor contracte de vânzare-cumpărare sau colaborare cu viitori furnizori sau prestatori de servicii.

Sub pretextul efectuării unor plăți parțiale către furnizorii de produse și servicii inculpatul știind că produsele nu au fost livrate, furnizorii fiind firme fictive, a scos în numerar diferite sume din casieria societății comerciale în baza unor chitanțe de asemenea fictive, atestând date nereale, însușindu-și sumele de bani.

Această faptă constituie infracțiunea de delapidare prev.de art.215/1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

Din probele existente la dosar rezultă că aceste chitanțe care atestă ridicarea unor sume de bani pentru plata celor 5 facturi false au fost achiziționate de alte societăți comerciale cu care inculpatul nu a avut relații comerciale.

Conform ultimei expertize contabile efectuate inculpatul a ridicat în numerar în contul facturilor la datele înscrise în chitanțe, suma totală de 5.587,11 lei RON (55.871.122) nedovedindu-se ridicarea sumelor de 20.000.000 lei ROL; 28.888.236 lei ROL și 38.350.000 lei ROL la datele înscrise în chitanțele nr. -/15.11.2000; nr. -/9.12.2000 și nr. -/13.01.2001.

Împotriva deciziei în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul.

Acesta a invocat următoarele:

În cauză se impune casarea deciziei atacate și menținerea hotărârii primei instanțe.

În concret, instanța de apel nu a inserat motivele pe care se întemeiază soluția, nu s-a pronunțat asupra unor probe esențiale de natură să influențeze soluția procesului.

În sprijinul soluției pronunțate de primă instanță există o serie de probe chiar și de ordin științific, respectiv rapoartele de expertize contabilă, realizându-se și o instrumentare amănunțită pe fiecare factură și chitanță a cauzei.

Pe tot parcursul procesului penal inculpatul deși a dat mai multe declarații a fost constant în pozițiile exprimate, manifestând o conduită sinceră, a încercat să lămurească organele judiciare, cu completările de rigoare, că nu este vinovat de faptele imputate.

S-a reținut de către instanța de apel că cele 5 facturi emise în cauză sunt false, însă s-au depus de către inculpat certificate constatatoare de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Brașov din care rezultă că societățile SRL și SRL există și sunt înregistrate în evidențele registrului comerțului.

Culpă și vinovăție în derularea afacerilor comerciale cu implicarea chiar în câmpul infracțional rezultă doar în sarcina martorului, persoană ce de altfel este condamnată pentru înșelăciune.

Raportat la infracțiunea de delapidare, la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte că inculpatul a ridicat din casieria societății sume de bani. Dimpotrivă din raportul de expertiză reiese contrariul.

Instanța de apel a obligat inculpatul la plata unor sume cu care ANAF s-a constituit parte civilă fără a arăta dacă sunt sau nu corecte sumele, deși expertul a precizat că nu s-a creat un prejudiciu bugetului de stat.

În speță nu s-a făcut dovada ridicării vreunor sume de bani de către inculpat din casierie și însușirea concretă a acestora.

Curtea analizând recursul formulat, motivele expres invocate în sprijinul acestuia de către inculpat, cazurile de casare de la art.385/9 pr.pen. reține următoarele:

Inculpatul este unic asociat și administrator al firmei SC SRL Z, ce are ca obiect principal de activitate producția, prelucrarea, conservarea cărnii și comerț cu carne.

În cursul anului 2000, firma SC SRL Zaa vut relații comerciale cu firma SC SRL Râmnicu, al cărei administrator era martorul, în sensul livrării produselor din carne, dar pentru că firma SC SRL nu a reușit să achite contravaloarea produselor, între cei doi administratori ( și ), a avut loc o înțelegere privind compensarea contravalorii produselor livrate cu alte produse și servicii. În aceste condiții, s-au emis mai multe facturi fiscale către firma inculpatului.

Pentru această factură s-a întocmit chitanța de plată nr. -/09.10.2000, pentru suma de 30.000.000 lei ROL și s-a întocmit nota de recepție nr. 281/09.10.2000 (403).

Pentru această factură s-a întocmit chitanța de plată nr. -/09.12.2000 pentru suma de 28.888.236 lei ROL (401).

Pentru această factură s-au întocmit doua chitanțe de plata nr.-/15.11.2000 și nr. -/18.12.2000 pentru sumele de 20.000.000 lei ROL respectiv 30.000.000 lei ROL ( 398, 399).

Pentru această factură s-a întocmit o chitanță de plată, nr.-/20.11.2000, pentru suma de 25.000.000 lei ROL ( 396).

Pentru această factură s-a întocmit o chitanță de plată, nr. - pentru suma de 28.350.000 lei ROL ( 394).

Din concluziile raportului de expertiză contabilă rezultă că, chitanțele emise pentru primirea avansurilor, pretins emise de către furnizorii menționați, nu prezintă nici un viciu flagrant din punct de vedere al Legii contabilității nr. 82/1991 (republicată), și astfel, nu au fost constatate indicii de nici un fel (ștersături, modificări, lipsa unor elemente de bază) care ar permite expertului contabil să concluzioneze că aceste acte ar fi neveridice sau neautentice. S-a constatat că acele chitanțe au fost înregistrate în registrul de casă al societății SC SRL Z la coloana "plăți"(369-376).

De asemenea, din concluziile raportului suplimentar de expertiză contabilă, rezultă că: - facturile fiscale, în cauză, au fost înregistrate în contabilitatea firmei inculpatului; - societatea inculpatului nu avea obligația de a întocmi note de recepție și constatare de diferențe, care după opinia expertului, raportat la legislația în vigoare, nu au nici o valoare din punct de vedere a înregistrării tranzacțiilor în evidența contabilă a firmei; - din conținutul facturilor care fac obiectul prezentului dosar, acestea de referă la avansuri pentru realizarea unor tranzacții viitoare sau plata unor studii de marketing și proiecte pentru investiții viitoare (excepție factura fiscală seria - - nr. -/15.11.2000, care are ca obiect achiziționarea unor piese de schimb); - dintre obligațiile pe care le avea inculpatul, în calitate de administrator al SC SRL Z, acesta nu a respectat în totalitate cele prevăzute de art. 25 pct.B lit b din OUG nr. 17/2000, conform căruia, contribuabilii plătitori de taxă pe valoare adăugată sunt obligați să solicite de la furnizori sau prestatori, facturi fiscale ori documente legal aprobate pentru toate bunurile și serviciile achiziționate și să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 20 milioane lei, să solicite și copia de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de taxa pe valoarea adăugată a furnizorului sau prestatorului.

Având în vedere concluziile expertizei grafoscopice, judecătoria a constatat că inculpatul nu a falsificat conținutul facturilor și chitanțelor, aspect până la urmă neesențial juridic-penal, așa încât susținerea instanței de fond că infracțiunea de fals intelectual nu există în materialitatea sa, nu poate fi reținută.

Esențial este a se reproduce că inculpatul administrator unic la SC SRL-, în perioada octombrie 2000-decembrie 2000 înregistrat în contabilitatea firmei un nr.de 5 facturi fiscale care nu reflectau operațiuni reale iar prin înregistrarea lor în contabilitate s-a diminuat de plată către bugetul statului și și-a însușit astfel din patrimoniul societății o sumă de bani pretinzând că a fost plătită unor furnizori care în realitate nu existau.

Prin sentință s-a reținut în mod nelegal că inculpatul nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată. Hotărârea se bazează exclusiv pe ultimul raport de expertiză contabilă, concluzionând că facturile au fost înregistrate în contabilitatea firmei iar chitanțele emise pentru primirea avansurilor nu prezintă nici un viciu din punct de vedere al Legii contabilității nr.82/1991 neexistând ștersături, modificări. Se ignoră însă celelalte probe existente la dosarul cauzei din care rezultă că cele 5 facturi prin care se atestă că inculpatul ar fi cumpărat diferite produse și servicii sunt false având în vedere că societățile comerciale înscrise în aceste facturi ca fiind furnizori, sunt inexistente. Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului s-a constatat că societățile comerciale SC SRL- B, SC SRL-B, SC SRL-Sf.G, SC SRL- B de la care inculpatul pretinde că a cumpărat mărfuri și servicii care figurează în facturile nr. - nr. -/9.10.2000; - nr. -/15.11.2000; nr. -/20.11.2000; nr.-/30.11.2000 și - nr.-/8.12.2000 sunt inexistente, nefiind înregistrate ca societăți comerciale la Oficiul Registrului Comerțului B, B și C iar facturile enumerate au fost repartizate altor societăți comerciale care însă nu au avut relații contractuale cu firma inculpatului fapt ce rezultă din declarațiile reprezentanților acestor societăți comerciale.

Note aparte se impun a fi detaliate pentru societățile - SRL B și SRL. B despre care inculpatul afirmă contrariul, și anume că există din punct de vedere juridic, cu depunere de înscrisuri - 204 și 205 din dosarul de fond. Astfel, la nivelul orașului B există o societate care să aibă prima denumire dar aceasta are un alt cod de înregistrare, de asemenea, formularul ce ține de acea factură a fost achiziționat de o altă societate comercială. Privitor la cea de a doua societate, există înregistrată o astfel de persoană juridică însă încă de la înființare a fost vorba de o societate pe acțiuni și nu SRL, are un alt Cod fiscal și număr de înmatriculare, denumirea apare într-un singur cuvânt și nu în două cuvinte distincte.

Declarațiile inculpatului în legătură cu modalitatea obținerii celor cinci facturi sunt contradictorii. La început declară că a obținut facturile într-un magazin din B de la o persoană necunoscută, ulterior susținând că numitul este cel care i-a emis facturile și chitanțele care atestă plata parțială a mărfurilor înscrise în facturi. S-a depus hotărâre de condamnare a acestuia din urmă pentru fapte relativ similare, posibil plauzibile apărările inculpatului în sensul că ar fi "capul" afacerii derulate dar aceste aspecte sunt doar de circumstanțiere, fără o relevanță efectivă asupra fondului speței.

Inculpatul nu face dovada că ar fi recepționat marfa înscrisă în facturi însă acestea au fost înregistrate în contabilitate atestând nereal intrarea în gestiunea mărfurilor.

Cele 5 facturi la care se face referire mai sus sunt false având în vedere că datele înscrise în acestea nu redau date reale, respectiv furnizorii înscriși în aceste facturi nu există în realitate astfel că nici operațiunile nu sunt reale nefiind posibilă livrarea unei mărfi de către o firmă inexistentă. Inculpatul cunoscând aceste împrejurări, nu a întocmit nici acte de recepție a mărfii care nu a intrat niciodată în patrimoniul firmei sale, fiind dovedit acest aspect. Cu toate acestea facturile au fost înregistrate în contabilitate ca și când ar reflecta operațiuni reale, respectiv cumpărarea unor mărfuri și servicii. Chiar dacă facturile și chitanțele nu au fost întocmite de inculpat, prin înregistrarea acestora în contabilitate știind că nu au la bază operațiuni reale, în scopul denaturării rezultatelor financiare ale firmei și implicit a obligațiilor către bugetul statului, inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, care este o infracțiune complexă în latura obiectivă a acesteia fiind cuprinse și actele de a înregistra operațiuni nereale.

În ultima expertiză contabilă se concluzionează că inculpatul a respectat dispozițiile Legii contabilității nr.82/1991 însă cu toate că s-a respectat Legea contabilității,ca operațiune- în conturi a facturilor și chitanțelor, acestea atestând aspecte nereale sunt false iar prin înregistrarea acestor acte false inculpatul a săvârșit infracțiunile imputate. Evident, nu se pune problema juridică de condamnare a inculpatului și pentru fals intelectual, aceasta intrând în conținutul infracțiunii de evaziune fiscală.

Din raportul de expertiză contabilă mai rezultă că în fapt cu nici una din cele 5 facturi nu s-au achiziționat,cu finalitate, produse sau servicii (461). Se mai specifică faptul că recepția și încărcarea în gestiune se fac pe baza documentului de livrare care însoțește transportul (462). Prin urmare, marfa nefiind trimisă nu s-a întocmit nici recepția iar încărcare prin gestiune la firma inculpatului s-a făcut doar scriptic în baza facturilor nereale. De asemenea, se constată că nu au existat ca anexe la actele contabile a unor contracte de vânzare-cumpărare sau colaborare cu viitori furnizori sau prestatori de servicii.

Sub pretextul efectuării unor plăți parțiale, în avans, către furnizorii de produse și servicii inculpatul știind că produsele nu au fost livrate,furnizorii fiind firme fictive, a scos în numerar diferite sume din casieria societății comerciale în baza unor chitanțe de asemenea fictive, atestând date nereale, însușindu-și sumele de bani.

Această faptă constituie infracțiunea de delapidare prev.de art.215/1 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal.

Pedepsele aplicate au fost judicios individualizate, cu aplicarea dispozițiilor legale vizând grațierea pedepsei aplicate pentru infracțiunea de delapidare, corecta aplicare a disp. art. 81.pen. pentru pedeapsa de 2 ani închisoare vizând evaziunea fiscală, aplic. art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 64 lit. a-c, 71 al.5 pen. anularea facturilor și chitanțelor fapse.

Așadar recursul declarat, cu toate motivele invocate ce au fost decelate, apare a fi nefondat urmând a se respinge pe considerentele art. 385/15 pct. 1 lit. b proc.pen.

Văzând și disp. art. 192 al. 2.proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, fiul lui si, nascut la data de 23.04.1962, in loc., jud. S, domiciliat in loc. Z, str. -. -, nr. 28, --28,. A,. 15, jud. împotriva deciziei penale nr.119/21.09.2007 a Tribunalului Sălaj.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.

Decizia este definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 14 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.SM/MR

25.01.08/3 EX.

Președinte:Livia Mango
Judecători:Livia Mango, Săndel Macavei Monica Rodina

Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 21/2008. Curtea de Apel Cluj