Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 211/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 211/
Ședința publică din 26 Martie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- - - președinte secție penală
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursurile penale declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.166 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurentul-inculpat, avocat ales -escu, lipsind recurentul-inculpat și intimatele-părți civile.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admiterea recursului declarat de parchet invocând disp.art.385/9 alin.1 pct.10,14,17 și 19 din Codul d e procedură penală, în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru părți, a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare, a aplicat pedepse greșit individualizate și a dat unor fapte o încadrare juridică greșită, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocatul ales -escu, având cuvântul pe recursul inculpatului, solicită admiterea acestuia, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților.
Trecând peste acest punct de vedere, apreciază că pedeapsa a fost greșit individualizată, motiv de casare prev.de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală, astfel că instanța putea să rețină disp.art.74 Cod penal.
Cu privire la recursul declarat de parchet, solicită admiterea recursului numai în ce privește obligarea la cheltuieli de judecată privind plata expertizei și greșita aplicare a pedepselor complementare. Motivul de recurs privind participația improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestuia.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pe recursul declarat de inculpat, pune concluzii de admitere în parte a acestui recurs, numai în ce privește casarea cu trimitere spre rejudecare având în vedere schimbarea încadrării juridice a infracțiunii care nu a fost pusă în discuția părților.
CURTEA
Asupra recursurilor penale formulate;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.405 din 27 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, în baza art.334 Cod pr. penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 republicată, cu aplic. art.13 penal, în art.9 pct.1 lit.a, din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.13 Cod penal.
În baza art.9 pct.1 lit.a din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 14.05.1966 în Râmnicu V, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, fără antecedente penale, fără ocupație, serviciul militar nesatisfăcut, căsătorit,CNP -, la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.c, Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.
În baza art.31 alin. 2 Cod penal rap. la art.290 Cod penal, același inculpat a fost condamnat la 1 an închisoare.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod pr.penală rap. la art.10 lit.b Cod pr. penală, cu aplic. art.12 Cod penal, a fost achitat inculpatul cu privire la infracțiunea prev. de art.10 din Legea nr.87/1994.
În baza art.33- 34 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, prin privare de libertate, cu aplic. art.71 Cod penal, în limitele prevăzute de art.64 lit.a - Cod penal.
În baza art.35 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.66 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.c, Cod penal, pe o perioadă de 3 ani.
Au fost admise acțiunile civile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului V, și Agenția Națională de Administrație Fiscală, și a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile către partea civilă în sumă de 1.714.613 lei (ron), plus dobânda aferentă calculată potrivit legislației fiscale.
Au fost anulate facturile fiscale false din dosarul de urmărire penală.
În baza art.11 din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.163 și urm. Cod pr. penală, s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului, până la concurența despăgubirilor civile acordate părții civile.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005, s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii la Oficiul Național al Registrului Comerțului
În baza art.191 Cod pr. penală, inculpatul a fost obligat să achite suma de 250 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul, în calitate de unic asociat și administrator al SC, a desfășurat activități comerciale fără a organiza potrivit legii activitatea de evidență contabilă, și fără a plăti obligațiile fiscale, a acceptat documente contabile necorespunzătoare pentru proveniența mărfurilor împiedicând astfel verificările contabile, a înregistrat facturi fiscale false pentru materiale feroase și neferoase în sumă de - lei, facturi emise de societăți ce nu existau în bazele de date, iar facturile nu erau emise de Imprimeria națională, de asemenea figurau numerele de înmatriculare unor vehicule ce nu aveau capacitatea de transport mărfurilor respective.
S- mai reținut, că în baza acestor facturi, în perioada 2000 -2001, dedus un TVA în valoare de 3.810.110.307 Rol, fără a- solicita, însă, pentru încasare, și s- sustras de la plata unui impozit pe profit de 4.946.078.123 Rol.
S- constatat că, deși apar facturi emise de circa 35 furnizori, scrisul de pe facturi aparține unui număr de 3-4 persoane.
De asemenea, s- reținut, că deși societatea avea disponibil bănesc în cont, contravaloarea mărfurilor fost achitată în numerar, tot pentru se împiedica identificarea furnizorilor reali. Chitanțele primite erau completate cu suma de 29.000.000 ROL, pentru nu depăși plafonul de casă stabilit de lege.
Față de această situație de fapt, prima instanță stabilit că fapta inculpatului de deține valori materiale și bănești și de nu înregistra în contabilitate obligațiile patrimoniale, constituie contravenția prevăzută de art.35 din Legea nr.82/1991, și nu mai poate constitui și infracțiunea prevăzută de art.9 pct.1 lit.b din Legea nr.241/2005 sau art. 13 din Legea nr.87/1994, constând în omisiunea evidențierii în acte contabile operațiunilor comerciale efectuate.
mai apreciat prima instanță, că fapta de accepta documente contabile necorespunzătoare cu scopul de împiedica verificarea contabilă, incriminată inițial prin art.10 din Legea nr.81/1994, nu mai este incriminată și în Legea nr.241/2005, impunându-se achitarea în baza art.10 lit. Cod pr.penală, că procurarea și utilizarea de formulare tipizate din alte surse constituia, la data săvârșirii, contravenția prevăzută de art.6 din HG nr.831/1997, iar incriminarea acestei fapte prin art.7 pct.2 din Legea nr.241/2005, nu poate retroactiva.
mai constatat prima instanță, că acceptarea documentelor cu mențiuni nereale, constituie infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, devenită ulterior infracțiunea prev. de art.9 pct.1 lit. din Legea nr.241/2005, astfel că schimbat încadrarea și dispus condamnarea inculpatului.
Instanța a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.714.613 RON, pe baza expertizei întocmite plus dobânda aferentă.
Împotriva sentinței, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, arătând că în mod greșit s- dispus achitarea sub aspectul infracțiunii prev.de art.10 din Legea nr.87/1994, întrucât folosirea unor facturi din surse neautorizate pentru înregistra operatiuni comerciale inexistente sau necorespunzătoare realității, constituie infracțiunea prevăzută de art.1 alin.2 din Legea nr.87/1994, republicată, în varianta punerii în circulație unor astfel de documente, că instanța avut în vedere un alt element material decât cel pentru care fost trimis în judecată inculpatul, respectiv acceptarea de documente contabile necorespunzătoare cu scopul de împiedica verificarea financiar-contabilă și, mai mult, chiar dacă ar fi considerat dezincriminată fapta, cât timp folosit documente nereale urma să dispună schimbarea încadrării juridice în art.291 Cod penal, precum și inculpatul, care a criticat sentința, în primul rând, sub aspectul cuantumului prejudiciului adus statului, cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, solicitând reducerea pedepsei sub minim prin aplicarea dispozițiilor art.74 și 76 Cod penal și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Cu ocazia dezbaterilor, parchetul solicitat și încetarea procesului penal sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.290 Cod penal, în temeiul art.10 lit. Cod pr. penală, intervenind prescripția răspunderii penale.
În faza de apel fost efectuată nouă expertiză contabilă solicitată de inculpat, pe motiv că sumele stabilite ca prejudiciu în prima instanță, nu sunt reale, însă, și această expertiză stabilit un prejudiciu prin neplata obligațiilor la bugetul de stat constând în TVA și accesorii de 8.694.475.128 Rol și impozit profit și accesorii de 9.178.247.610 Rol.
TRIBUNALUL VÂLCEA, prin decizia penală nr.166 din 19 noiembrie 2008, admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rm.V și inculpatul, a desființat, în parte, sentința în sensul că a descontopit pedepsele pe care le-a repus în individualitatea lor.
S-a înlăturat schimbarea încadrării juridice a faptei din art.12 din Legea nr. 87/1994, republicată, în art.9 pct.1 lit.a din Legea nr.241/2005 cu aplic. art. 13 Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul, pentru infracțiunea prev. de art.12 din Legea nr.87/1994 și s-a înlăturat condamnarea la pedeapsa închisorii de 4 ani și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c Cod penal, pe o durată de 3 ani.
S-a înlăturat achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.b Cod pr.penală, cu aplic. art.12 Cod penal, pentru infracțiunea prev. de art.10 din Legea nr.87/1994.
În baza art.10 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
În baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 35 Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal, aplicându-i-se, totodată, art. 57, 71 rap. la art. 64 lit. a, b și c Cod penal.
S-a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în mod greșit prima instanță dispus achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit. Cod pr.penală, cu aplicarea art.12 Cod penal, pentru infracțiunea prevăzută de art.10 din Legea nr.87/1994.
Potrivit acestui text de lege, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, neîntocmirea, întocmirea incompletă sau necorespunzătoare documentelor primare, ori acceptarea de astfel de documente în scopul împiedicării verificărilor financiar-contabile dacă fapta avut drept consecință diminuarea veniturilor sau surselor impozabile.
Aceeași faptă este incriminată și în Legea nr.241/2005 (astfel că nu fost dezincriminată), în dispozițiile art. 9 lit. și c, însă mai favorabilă este Legea nr.87/1994, care sancționează fapta cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, față de Legea nr.241/2005, care prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 8 ani.
Faptul că neînregistrarea obligaților și valorilor în contabilitate este sancționată contravențional, nu poate duce la concluzia (și de altfel, prima instanță nici nu motivat de unde dedus acest lucru) că fapta nu poate constitui și infracțiunea prevăzută de art.9 din Legea nr. 241/2005 ori art.134 din Legea nr.87/1994.
În realitate, fapta de neînregistrare în contabilitate valorilor și obligațiilor patrimoniale, este contraventie cât timp aduce atingere numai relațiilor sociale privind corecta întocmire evidenței contabile, însă atunci când fapta se săvârșește cu scopul de împiedica verificarea financiar-contabilă pentru se diminua veniturile sau sursa impozabilă ori pentru se sustrage în general de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, fapta constituie și infracțiunea prevăzută de art.9 lit. și din Legea nr.241/2005, respectiv art.10 din Legea nr.87/1994.
Cât timp în cauză prin întocmirea incompletă și necorespunzătoare documentelor primare precum și prin acceptarea de astfel de documente s- împiedicat verificarea financiar contabilă și s- realizat consecința diminuării veniturilor sau surselor impozabile, fapta constituie infracțiunea prevăzută de art.10 din Legea nr.87/1994, astfel că urmează se dispune condamnarea inculpatului pentru această infracțiune.
Trebuie precizat - susține tribunalul - că în cauză s- realizat urmarea prevăzută de textul de lege, respectiv diminuarea veniturilor sau surselor impozabile, întrucât așa cum reiese din concluziile raportului de expertiză, dacă s-ar lua în calcul documentele respective ar rezulta că inculpatul nu datorează nicio sumă cu titlu de impozit pe profit, și că TVA-ul datorat este de numai 296.503.263 ROL, pe când înlăturând aceste documente necorespunzătoare ori false, situația reală obligațiilor către buget este de 8.694.475.128 Rol TVA + accesorii și 9.178.247.610 ROL impozit profit + accesorii.
Tribunalul a apreciat, că motivarea instanței este total eronată în legătură cu existenta sau nu infracțiunii prev. de art.10, întrucât inculpatul nu fost trimis în judecată pentru modalitatea de săvârșire infracțiuni prin punerea în circulație sau deținerea în vederea punerii în circulație fără drept documentelor financiare și fiscale, ci pentru varianta constând în întocmirea incompletă sau necorespunzătoare documentelor ori acceptarea de astfel de documente.
La individualizarea pedepsei, au fost avute în vedere pericolul social concret al faptelor, prejudiciul deosebit de ridicat creat bugetului de stat, atitudinea în timpul procesului (neprezentarea la termenele de judecată, refuzul de achita onorariul apărătorului ales și onorariul de expert), atitudine procesuală ce avut ca urmare tergiversarea soluționării cauzei circa 1 an, astfel că s- aplicat inculpatului pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani și interzicerea pe 3 ani drepturilor prev. de art. 64 lit. a, și Cod penal.
Instanța de apel a constatat și că în mod greșit prima instanță dispus schimbarea încadrării juridice faptei inculpatului din art.12 din Legea nr.87/1994 în art.9 pct.1 lit. din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.13 Cod penal, întrucât art.12 din Legea nr.87/1994, republicată, sancționează sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin cesionarea părților sociale, ori sustragerea de la efectuarea controlului financiar-fiscal prin declararea fictivă cu privire la sediul unei societăți comerciale sau la sediile unităților sau punctelor de lucru, iar art.9 din Legea nr.241/2005, incriminează ascunderea bunului sau sursei impozabile sau taxabile cu scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, fapte cu elemente materiale total diferite.
Tribunalul a apreciat, că în cauză nu se reține și nu există dovezi în acest sens, că inculpatul s- ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale în vreunul din modurile prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994, sau că ar fi ascuns bunuri sau sursa impozabilă ori taxabilă (art. 9 din Legea nr.241/2005), inculpatul nedatorând impozit pe bunuri, ci impozit pe profit și TVA, iar sursa impozabilă respectiv comercializarea de materiale feroase și neferoase, nu era ascunsă, ci declarată.
Ca urmare, fost înlăturată schimbarea încadrării juridice faptei și s- dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr.87/1994, în temeiul art.10 lit. Cod pr. penală.
Cât timp inculpatul fost trimis în judecată pentru această infracțiune, în opinia tribunalului, soluția corectă este aceea, de achitare și nu schimbarea încadrării juridice în art.9 pct.1 lit. din Legea nr.241/2005, întrucât elementul material al celor două infracțiuni este total diferit.
Elementul material al infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994, constă în cesionarea părților sociale ori declararea fictivă cu privire la sediul unei societăți comerciale, iar elementul material al infracțiunii prev. la art.9 lit. din Legea nr.241/2005, constă în ascunderea bunului ori sursei impozabile ori taxabile.
Așa cum s- arătat mai sus, tribunalul a considerat că fapta inculpatului care în perioada 2000-2002, în calitate de asociat unic și administrator al SC SRL, de a întocmi necorespunzător și de a accepta documente primare false sau întocmite incomplet, cu scopul împiedicării verificării financiar-contabile și diminuării veniturilor sau surselor impozabile, constituie infracțiunea prevăzută de art.10 din Legea nr.87/1994, regăsită în dispozițiile art. 9 lit.b, din Legea nr.241/2005, însă mai favorabilă este Legea nr.87/1994, prin prisma limitelor de pedeapsă.
Practic - susține tribunalul - din cuprinsul rechizitoriului, rezultă cu certitudine că acestea sunt faptele pentru care fost trimis în judecată inculpatul, și nu pentru punere în circulație unor asemenea documente ori cesionarea părților sociale, declararea fictivă sediului societății etc.
Motivul de apel expus oral de parchet, privind prescripția răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art. 290 Cod penal, a fost apreciată de către tribunal ca fiind neîntemeiată.
Infracțiunea prevăzută de art.290 se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, deci prescripția răspunderi penale, potrivit art.122 lit. Cod pr.penală, intervine după 5 ani, însă, în cauză, fiind întrerupt cursul prescripției prin efectuarea actelor de urmărire penală și trimiterea în judecată, s-ar pune problema prescripției speciale care ar necesita trecerea unui termen de 7 ani și
Având în vedere că fapta fost săvârșită în cursul anului 2002, urmează ca termenul de prescripție specială să se împlinească în anul 2009, astfel că în mod corect prima instanță dispus condamnarea inculpatului.
Tribunalul a apreciat criticile aduse de inculpat hotărârii, ca nefiind neîntemeiate.
Având în vedere noul raport de expertiză întocmit în cauză și concluziile acestuia, rezultă un prejudiciu cauzat bugetului de stat chiar mai mare decât cel stabilit în prima instanță, astfel că susținerea inculpatului că prejudiciul reținut de organele de control și de prima instanță nu este real, nu este întemeiată.
Neîntemeiată a fost privită și critica privind cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia.
În cauză, singura împrejurare ce ar putea constitui circumstanță atenuantă ar fi lipsa antecedentelor penale, însă reținerea acesteia este facultativă. Toate celelalte elemente de individualizare,în opinia tribunalului, impun sancționare severă inculpatului, nefiind oportună reținerea vreunei circumstanțe atenuante.
Astfel - arată tribunalul - inculpatul produs un prejudiciu deosebit de ridicat în numai 2 ani de activitate comercială, dat dovadă de atitudine nesinceră în cursul procesului penal și avut în faza de judecată (atât în primă instanță, cât și în apel), atitudine prin care urmărit tergiversarea judecării cauzei, prin neprezentarea în fața instanței, refuzul de plăti apărătorul ales, cu consecința acordării de termene repetate și în cele din urmă rezilierii contractului de asistență juridică și desemnării de apărător din oficiu, iar în apel, refuzat plata onorariului de expert, deși solicitase efectuarea expertizei pentru calculul prejudiciului, ceea ce, de asemenea, a dus la amânarea repetată judecării cauzei.
Ca urmare, pedeapsa închisorii în cuantum de 4 ani, cu executare în regim de detenție este temeinică și legală, a considerat tribunalul.
fost, totuși, admis și apelul declarat de inculpat, numai sub aspectul achitării pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr. 87/1994.
Față de cele expuse, au fost admise apelurile declarate de parchet și de inculpat, și desființată în parte sentința, în sensul celor arătate mai sus, cu menținerea celorlalte dispoziții.
Impotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VÂLCEA critică soluția pentru următoarele motive de esență, invocate în scris cât și oral:
-Deși procurorul de ședință a cerut schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin sentința penală, pronunțată de prima instanță, susținând că este nelegală combinarea dispozițiilor mai favorabile din două legi succesive, instanța nu a pus în discuția părților noua încadrare juridică, apreciată ca fiind în art.12 din Legea nr.87/1994, potrivit art.334 Cod pr.penală, deși avea obligația să o facă, încălcarea acestei dispoziții legale atrăgând nulitatea actului, impunându-se, în consecință, casarea cu trimitere în vederea efectuării schimbării de încadrare juridică, în condițiile legii.
-Tribunalul a pronunțat greșit o soluție de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, în forma legii în vigoare la data de 15 iulie 2005, când a fost adoptată Legea nr.241/2005, pentru că faptele comise de inculpat se regăsesc și sunt sancționate de prevederile art.11 alin.1 lit.b din legea menționată, într-o altă modificare anterioară datei de 15 iulie 2005.
In această privință, parchetul arată că la întocmirea rechizitoriului a fost avută în vedere forma inițială a Legii nr.87/1994, lege ce a fost modificată de mai multe ori, ultima modificare înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.241/2005, sancționând faptele reținute în sarcina inculpatului, sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.12 din Legea nr.76/1994, care a fost preluat întocmai de art.11 alin.1 lit.b din Legea nr.87/1994, în vigoare la data de 15 iulie 2005, aplicarea prevederilor art.13 Cod penal, privind legea mai favorabilă și anume Legea nr.87/1994, fiind corectă.
-Instanța de apel, în mod greșit, a aplicat pedepsele complementare și accesorii prevăzute de art.64 lit.a și b Cod penal, întrucât o atare interdicție este incompatibilă cu Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aducând atingere substanței drepturilor electorale, încălcându-se cerința proporționalității consecințelor juridice cu situația care le-a generat, așa cum prevede Constituția, impunându-se, în consecință, înlăturarea interzicerii drepturilor menționate.
-Participația improprie la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a consumat în două perioade, așa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, respectiv de la 1 ianuarie 2000 - 13 iunie 2001 și de la 2 iulie 2007 - 17 august 2007, astfel că instanțele trebuiau să aibă în vedere fie aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, caz în care se impunea condamnarea inculpatului pentru întreaga perioadă menționată, fie aplicarea art.33 lit.a Cod penal, dacă s-ar reține concursul de infracțiuni, situație în care ar subzista două participații improprii la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pentru faptele comise în perioada 1 ianuarie 2000 - 13 iunie 2001, împlinindu-se termenul de prescripție a răspunderii penale, urmând ca pentru această perioadă să se dispună soluția de încetare a procesului penal.
-In cauză a fost efectuată o expertiză contabilă care a fost cerută de inculpat, instanța dispunând plata onorariului expertului din fondurile Ministerului Justiției, suma respectivă urmând a fi recuperată, însă, de la inculpat, prin obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Inculpatul critică soluția, de asemenea, pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului, fără ca aceasta să fie pusă în discuția părților.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, luând în considerare motivul prioritar invocat atât de parchet cât și de inculpat, și anume nelegala schimbare a încadrării juridice a faptei, urmare a faptului că aceasta nu a fost pusă în discuția părților.
Astfel, așa cum se poate observa și din încheierea din 5 noiembrie 2008 (109 dosar apel), în care sunt consemnate susținerile procurorului și ale părților, odată cu dezbaterea apelurilor, procurorul a solicitat instanței să fie pusă în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei stabilită de către prima instanță și să se rețină încadrarea juridică a faptelor dată în rechizitoriu, urmând ca pedepsele aplicate inculpatului să fie stabilite în baza art.10 și art.12 din Legea nr.87/1994, lege mai favorabilă.
Tribunalul, însă, admițând apelurile declarate de parchet și de inculpat, cu privire la infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, republicată, a înlăturat schimbarea încadrării juridice dispusă de către prima instanță din infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, republicată, în art.9 pct.1 lit.a din Legea nr.241/2005, text în baza căruia a fost condamnat inculpatul, apreciind că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, pentru care, de altfel, a și fost trimis în judecată, infracțiune în privința căreia tribunalul a dispus achitarea, în temeiul art.10 lit.a Cod pr.penală, pe motivul că în cauză nu sunt dovezi în sensul că inculpatul s-ar fi sustras de la plata obligațiilor fiscale în vreunul din modurile prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994.
Se poate reține, astfel, că tribunalul nu a pus în discuția părților, deși procurorul a solicitat, o atare schimbare de încadrare juridică din infracțiunea prevăzută de art.9 pct.1 lit.a din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 Cod penal, infracțiune în baza căreia a fost condamnat inculpatul de către instanța de fond, în infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, pentru care tribunalul dispus, apoi, achitarea.
In opinia curții, simpla înlăturare de către tribunal a schimbării încadrării juridice a faptei din art.12 din Legea nr.87/1994 în art.9 pct.1 lit.a din Legea nr.241/2005, dispusă de către prima instanță, nu echivalează cu o schimbare de încadrare juridică, aceasta, cu atât mai mult, cu cât nu a fost pusă în discuția părților, în conformitate cu prevederile art.334 Cod pr.penală.
Astfel, potrivit textului menționat, se impunea ca instanța să pună în discuție noua încadrare, cea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății pentru a-și pregăti apărarea.
Având în vedere consecințele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice cu privire la temeiul juridic al răspunderii penale, al felului și limitelor de pedeapsă aplicabile, această schimbare nu poate avea loc decât în condițiile menționate ale art.334 Cod pr.penală, prin punerea în discuție a acesteia - așa cum s-a menționat mai înainte - aceasta constituind o garanție a dreptului la apărare al părților, indiferent dacă încadrarea juridică poate viza o pedeapsă mai grea sau mai ușoară pentru inculpat, cât și a soluționării corecte a cauzei.
Ca atare, se poate constata că tribunalul nu s-a pronunțat asupra cererii parchetului de punere în discuție a schimbării încadrării juridice, prin îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de art.334 Cod pr.penală, cerere esențială pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului, astfel că, în cauză, sunt incidente prevederile cazului de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.10 Cod pr.penală, situație care atrage casarea cu trimitere spre rejudecare la tribunal, potrivit art.385/15 pct.2 lit.c Cod pr.penală, sens în care urmează a fi admis atât recursul parchetului cât și al inculpatului, ce invocă, cu prioritate acest motive.
Rejudecând cauza, în limitele prevăzute de art.385/18 Cod pr.penală, urmează ca tribunalul să analizeze și celelalte motive invocate de procuror sau de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și inculpatul, împotriva deciziei penale nr.166 din 19 noiembrie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL VÂLCEA în dosarul nr-.
Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la TRIBUNALUL VÂLCEA.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
pt. în,
semnează președinte instanță,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.4
Jud.fond
Jud.apel
14 aprilie 2009
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Constantin Duțescu, Raluca Elena
