Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 213/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 213/
Ședința publică din 26 Martie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- - - președinte secție penală
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Constantin Duțescu
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare recursul declarat de intimata - ROMÂNEASCĂ VIENA INSURANCE - -SUCURSALA, împotriva deciziei penale nr. 258 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, arăspuns consilier juridic pentru recurentă și intimata-parte civilă, personal și asistată de avocat, lipsind ceilalți intimați.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Consilierul juridic, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, apreciind că hotărârile atacate sunt contrare legii și prin acestea s-a făcut o aplicare greșită a legii.
Avocatul, având cuvântul pentru intimata-parte civilă, solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind legale și temeinice hotărârile pronunțate, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în această situație nu se poate soluționa cererea recurentei pe calea unei revizuiri, astfel că motivele invocate nu se încadrează în disp.art.394 Cod procedură penală.
CURTEA:
Asupra recursului penal formulat;
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.1825 din 6 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, în temeiul art.403 al. 3 Cod pr.penală, rap. la art.394 al.1 lit. a Cod pr.penală, s-a respins cererea de revizuire formulată de către revizuienta - Tehnic SRL P, împotriva sentinței penale nr. 1349/17.05.2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, ca nefondată, intimați fiind, - -- Sucursala A, Spitalul Județean A, Spitalul Universitar de Urgență B, Spitalul Clinic de Urgență "S "
În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală, a fost obligată revizuienta la 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
În temeiul art.193 Cod pr.penală, a fost obligată revizuienta să-i plătească intimatei, suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat ales.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteștia înaintat instanței cererea de revizuire formulată de revizuienta " Tehnic" P, împotriva sentinței penale nr.1349 din 17 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Pitești, cu privire la latura civilă a cauzei.
In cuprinsul cererii de revizuire, s-a menționat că în mod nelegal a fost obligată la despăgubiri civile, în solidar cu inculpatul, asigurătorul "" - Sucursala A, întrucât tichetul de asigurare pentru microbuzul implicat în accidentul rutier nu era valabil la momentul producerii accidentului, respectiv la data de 30 noiembrie 2005, valabilitatea începând cu luna decembrie 2005, în realitate autovehiculul fiind asigurat la " " - Sucursala P, pe perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, această unitate trebuind să răspundă civil ca asigurător și nu asigurătorul "" - Sucursala
Prima instanță, a apreciat, însă, în esență, că în cauză este îndeplinită prima condiție a cazului de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, respectiv, descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, însă nu este întrunită și cea de-a doua condiție cumulativă, respectiv ca faptele sau împrejurările noi să poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.
Ca urmare, a respins cererea de revizuire conform dispozitivului enunțat.
Împotriva sentinței, în termen legal, au declarat apel revizuienta -" Tehnic"SRL și intimata -""-, apreciind-o ca nelegală și netemeinică.
Apelanta revizuientă -" Tehnic"SRL a criticat sentința pentru greșita pronunțare numai pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, fără a acorda cuvântul și pe fondul cauzei.
Apelanta intimată -""- a criticat sentința pentru greșita respingere a cererii de revizuire, întrucât aceasta nu are răspundere civilă, atâta timp cât la momentul producerii accidentului microbuzul implicat în accidentul de circulație era asigurat la o altă firmă de asigurări, respectiv -""-.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.258 din 4 decembrie 2008, respins ca nefondate apelurile declarate și a obligat pe fiecare apelantă la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr.1349/17 mai 2007 Judecătoriei Pitești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.680/R/2007 a Curții de APEL PITEȘTI, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare, în condițiile art.81 Cod penal, pentru infracțiunea prev. de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, față de părțile vătămate și.
În ceea ce privește acțiunea civilă, inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente -" Tehnic"SRL și asigurătorul - "" - - Sucursala A, la plata despăgubirilor materiale și morale către părțile civile, Spitalul Universitar de Urgență B și Spitalul Clinic de Urgență "S "
În baza poliței de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto, atașată la dosarul de urmărire penală, a fost conceptată - "" - - Sucursala A, în calitate de asigurător de răspundere civilă, potrivit rechizitoriului.
Este adevărat, a reținut tribunalul, că la data producerii accidentului rutier, respectiv 30.11.2005, autovehiculul marca Iveco implicat în accident, era asigurat la - -, Sucursala P, pe perioada 01.01.2005, 31.12.2005, conform contractului de asigurare RCA cu nr.HV -, încheiat de revizuientă ca utilizator prin - România SRL, în calitate de asigurat, așa cum reiese din cuprinsul înscrisului atașat la dosarul cauzei în sprijinul cererii de revizuire.
Deși toate părțile din dosarul de fond au fost legal citate la toate căile de jurisdicție, niciuna nu a învederat instanțelor de judecată că la data producerii accidentului, polița de asigurare atașată la dosarul de urmărire penală nu era valabilă pentru respectiva societate de asigurare, ci pentru - " " - - Sucursala P care, din acest motiv, nici nu a fost introdusă în cauză în calitate de asigurător.
C puțin, pentru - "" - - Sucursala A, această situație nu prezenta o necunoscută la data judecării cauzei în fond și în căile de atac și în baza dreptului la apărare care i-a fost asigurat, trebuie să învedereze instanțelor adevărata situație.
Aceeași situație, trebuia cunoscută și de revizuienta -" Tehnic"SRL, proprietara microbuzului implicat în accident și, totodată, plătitoarea de asigurare obligatorie.
Dincolo de aceste aspecte, tribunalul a apreciat, că trebuie observat dacă sunt întrunite cumulativ prevederile art.394 alin.1 lit."a" Cod pr.penală, pe care își întemeiază motivele de revizuire -""- și cele prev. de art.394 alin.2 Cod pr.penală.
Față de această situație, tribunalul a apreciat, că în mod corect instanța de fond a considerat că pe calea revizuirii nu poate fi înlocuită societatea de asigurări obligată în solidar cu inculpatul la achitarea laturii civile.
Potrivit disp.art.394 alin.2 Cod pr.penală, pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, trebuie să se poată dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal, ori de condamnare a inculpatului, ceea ce în cauza dedusă judecății nu este cazul, atâta timp cât privește latura civilă, ci nu cea penală.
Dincolo de aceste considerente, s-a apreciat de către tribunal, că firma proprietară a microbuzului implicat în accidentul de circulație și al cărei angajat era inculpatul, a formulat cerere de revizuire în favoarea societății comerciale de asigurări -, pretinzând că în mod greșit a fost obligată aceasta în solidar cu inculpatul la achitarea laturii civile, deși tocmai ea era cea care trebuia să depună contractul de asigurare. Firma asigurătoare nu a simțit nevoia să formuleze cerere de revizuire, ci doar apel, deși prin sentința pronunțată în revizuire nu s-a modificat sentința penală.
Din cuprinsul încheierii de ședință din 19 septembrie 2008, rezultă că revizuientei i s-a acordat cuvântul atât pe admiterea în principiu a cererii de revizuire, cât și pe fondul cauzei, iar faptul că instanța de fond a rămas în pronunțare pe fondul cauzei, rezultă că cererea a fost admisă în principiu, însă s-a respins pe fond, pentru motivele bine dezvoltate în considerentele sentinței.
Față de aceste considerente, în baza art.379 pct.1 lit."b" Cod pr.penală, tribunalul a respins apelurile ca nefondate, cu obligarea apelantelor la cheltuieli judiciare către stat, potrivit art.192 Cod pr.penală.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs "Asigurarea Românească Viena Insurance ", criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că nu trebuia să fie obligată, în calitate de asigurător, la plata unor despăgubiri în solidar cu inculpatul și cu partea responsabilă civilmente " Tehnic", ca și comitent, deoarece autovehiculul condus de inculpat care a provocat accidentul era asigurat, la data săvârșirii faptei ilicite, la un alt asigurător și anume la "" P, această unitate asigurătoare trebuind să fie citată în cauză și să răspundă civil, potrivit legii.
Menționează că, obligația de lămurire a cauzei sub toate aspectele și sub aspectul laturii civile ce viza asigurătorul de al inculpatului, nu-i revenea în mod expres, cu atât mai mult cu cât la data soluționării cauzei nici nu cunoștea și nici nu putea să cunoască existența asigurării emisă de asigurătorul "".
Ca urmare, cum toate părțile prezente sau reprezentate s-au folosit în proces de un document de asigurare nevalabil, se impune admiterea recursului și pronunțarea unei soluții care să asigure anularea hotărârii atacate, prin cererea de revizuire introdusă de " Tehnic" P, urmând a fi înlăturate dispozițiile civile privind obligarea recurentei la plată din hotărârile penale date în cauză.
Examinând recursul declarat, prin prisma motivelor invocate, curtea constată că acestea nu sunt întemeiate, nesubzistând, de altfel, nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod pr.penală.
Astfel, în mod corect curtea consideră că atât prima instanță cât și tribunalul, s-au pronunțat asupra respingerii cererii de revizuire, întrucât, în esență, nu sunt întrunite prevederile art.394 alin.2 Cod pr.penală, privind admisibilitatea cererii de revizuire, chiar dacă ar fi fost incident cazul de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, în sensul că nici una dintre părți nu a cunoscut de existența altui contract de asigurare decât cel vizat de instanțe.
In acest sens, în mod just, apreciază curtea, se arată de instanțe că pentru admiterea cererii de revizuire trebuie întrunite cumulativ și nu alternativ condițiile prevăzute de art.394 alin.1 lit.a Cod pr.penală, și cele prevăzute la alin.2 al aceluiași articol.
Condiția, însă, prevăzută de art.394 alin.2 Cod pr.penală, nu poate fi îndeplinită, deoarece pe baza faptului nou invocat și anume a existenței unui alt asigurător, nu se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare cu efectele asupra laturii civile, în sensul că prin admiterea cererii de revizuire s-ar putea ajunge la o soluție de achitare sau de încetare a procesului penal, - așa cum pretind dispozițiile art.394 alin.2 Cod pr.penală - care să conducă la înlăturarea condamnării și a obligării pe latura civilă a cauzei, avându-se în vedere vinovăția inculpatului ce rezultă sub toate aspectele, în această cauză, motivul de revizuire invocat neputând, astfel, fi primit.
Mai mult, recurenta a formulat numai apel, ea neformulând cerere de revizuire la prima instanță, o atare cerere de revizuire fiind formulată numai de comitentul inculpatului, respectiv partea responsabilă civilmente " Tehnic", obligat, în solidar cu inculpatul și cu unitatea asigurătoare, recurenta în cauză.
Astfel, și sub acest aspect recursul introdus nu poate fi acceptat, deoarece ar subzista o privare de la triplul grad de jurisdicție instituit de lege, fără parcurgerea judecății în primă instanță.
Ca atare, recursul introdus nu poate fi primit pe considerentele exprimate, ceea ce nu înlătură, însă, posibilitatea recurentei de a se adresa, în condițiile legii, cu acțiune civilă la instanța civilă, întrucât, potrivit art.22 Cod pr.penală, hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care ar judeca o acțiune civilă, numai cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, ceea ce nu exclude, în consecință, ca aspecte ale laturii civile, să poată fi soluționate pe calea unei acțiuni civile viitoare, exercitată, desigur, în măsura în care ar fi posibilă o atare promovare, în condițiile legii, a unei asemenea acțiuni civile, așa cum s-a menționat mai sus.
Așa fiind, față de cele arătate, curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefondat recursul, iar în baza art.193 alin.6 Cod pr.penală, va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către intimata parte civilă, reprezentând onorariu avocat, și în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de intimata - ROMÂNEASCĂ VIENA INSURANCE - - Sucursala A, împotriva deciziei penale nr. 258 din 4 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă recurenta la plata sumei de 2000 lei cheltuieli judiciare către intimata-parte civilă și la 400 lei, cu același titlu, către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Pt. în
semnează președinte instanță,
Grefier,
Red./Tehnored./Ex.2
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Constantin Duțescu, Raluca Elena