Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

(Număr în format vechi 189/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.213/

Ședința publică din data de 09 februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Niculae Stan

JUDECĂTOR 2: Carmen Veronica Găină

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect RECURSURILE declarate de inculpata și de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Deciziei penale nr.809/A din data de 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns, pentru recurenta parte civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, consilierul juridic Bulgariu, cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind recurenta inculpată, a cărei asistență juridică a fost asigurată de către apărătorul desemnat din oficiu, avocat, cu delegație la dosar, precum și intimata parte responsabilă civilmente SC SRL.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul recurentei părți civile, invocând faptul că citația pentru acest termen de judecată a fost primită târziu la sediul instituției, iar Tribunalul nu i-a comunicat decizia pronunțată în apel, solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoștință de hotărârea respectivă și pentru a formula în scris motivele de recurs.

Apărătorul din oficiu al recurentei inculpate nu se opune cererii de amânare astfel formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, arătând că este primul termen de judecată în recurs, precizează că este de acord cu amânarea cauzei și acordarea unui singur termen, în vederea pregătirii apărării de către recurenta parte civilă și depunerii de către aceasta a motivelor scrise de recurs.

Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare formulată de către recurenta parte civilă, constatând că citația a fost primită de aceasta încă din data de 29 ianuarie 2009, iar decizia din apel, datând din 15 decembrie 2008, fost pronunțată în condițiile în care, la dezbateri, a participat, ca reprezentant al aceleiași părți civile, consilierul juridic, astfel că este neîntemeiată afirmația potrivit căreia recurenta s-a aflat în imposibilitatea de a formula motivele de recurs până la termenul de astăzi.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat ori înscrisuri noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.

Reprezentantul recurentei părți civile solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior și, pe fond, rejudecându-se cauza, să se dispună obligarea inculpatei la plata impozitului pe profit și a TVA-ului aferent operațiunilor comerciale efectuate, în cuantumul precizat pe parcursul procesului penal.

Apărătorul din oficiu al recurentei inculpate solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțate de Tribunal și, rejudecându-se cauza, să se constate că apelul declarat de aceasta a fost depus în termen legal, întrucât, la momentul respectiv, nu erau împlinite 10 zile de la data începerii executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că, în speță, este incident cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.2 din Codul d e procedură penală, deoarece instanța de apel a nesocotit dispozițiile din decizia anterioară de casare, prin care Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului peste termen declarat de inculpată. În plus, deși în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru formularea unui astfel de apel, Tribunalul l-a respins în mod greșit ca tardiv.

În consecință, solicită admiterea recursului declarat de inculpată, dar și a recursului declarat de partea civilă, având în vedere cazul de nulitate absolută anterior invocat și, în consecință, trimiterea cauzei spre rejudecarea ambelor apeluri la Tribunalul București, urmând ca instanța respectivă, cu ocazia rejudecării, să aibă în vedere și susținerile formulate pe latură civilă de către recurenta parte civilă.

Reprezentantul recurentei părți civile, cu privire la recursul declarat de inculpată, solicită respingerea acestuia, ca fiind nefondat.

Apărătorul din oficiu al recurentei inculpate, cu privire la recursul declarat de partea civilă, solicită respingerea acestuia, ca fiind nefondat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.1420/F din data de 05 iunie 2006, pronunțată în Dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 6 Bah otărât astfel:

În baza art.334 din Codul d e procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 și art.37 din Legea nr.82/1991 în infracțiunea prevăzută de art.31 alin.2 din Codul penal rap. la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 din Codul penal.

În baza art.10 alin.2 din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal și art.13 din Codul penal, a condamnat pe inculpata la pedepsele de 6 luni închisoare și 1 an interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c din Codul penal, ca pedeapsă complementară.

În baza art.31 alin.2 din Codul penal rap. la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 din Codul penal, a condamnat pe aceeași inculpată la pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c din Codul penal, ca pedeapsă complementară.

În baza art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b din Codul penal, a aplicat inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art.81 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea acestei pedepse pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat conform art.82 din Codul penal.

În baza art.359 din Codul d e procedură penală, a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal.

În baza art.35 din Codul penal, a dispus aplicarea pedepsei complementare, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c din Codul penal pe o perioadă de 2 ani, alături de pedeapsa principală stabilită.

În baza art.14 rap. la art.346 din Codul d e procedură penală cu ref. la art.998-999 din Codul civil, a obligat pe inculpată la plata către partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a sumei de 470.376.639 ROL, reprezentând daune materiale, precum și la plata obligațiilor fiscale accesorii aferente, după cum urmează:

- dobânzi și penalități de întârziere, calculate conform art.115 și art.116 din OUG nr.92/2003, de la data de 01 ianuarie 2004 până la data de 31 decembrie 2005;

- majorări de întârziere, calculate conform art.116 din OUG nr.92/2003 republicată, modificată prin Legea nr.210/2005, de la data de 01 ianuarie 2006 până la achitarea integrală a prejudiciului.

În baza art.163 alin.2 din Codul d e procedură penală, a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatei, până la concurența valorii pagubei.

În baza art.348 din Codul d e procedură penală, a anulat chitanțele fiscale aflate la filele 48-133, precum și notele de recepție și facturile fiscale aflate la filele 134-168

În baza art.191 alin.1 din Codul d e procedură penală, a obligat pe inculpată la plata sumei de 450 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Prin Decizia penală nr.1059/A din data de 27 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva sentinței anterior menționate, pe care a desființat-o în parte și, rejudecând cauza în fond, a obligat pe inculpată la plata către aceasta și a sumei de 56.265.148 ROL, reprezentând contravaloarea impozitului pe profit, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii apelate.

Prin Decizia penală nr.443/R din data de 19 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală a admis recursul declarat de inculpata împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

S-a reținut că decizia recurată este lovită de nulitate absolută, în condițiile în care minuta ce consemnează rezultatul deliberării poartă trei semnături, deși completul de judecată în apel este format, potrivit legii, din numai doi judecători.

În rejudecare, prin Decizia penală nr.302/A din data de 26 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, dispunând să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Prin Decizia penală nr.1034/R din data de 10 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a admis recursurile declarate de inculpata și de partea civilă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelurilor la aceeași instanță, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

S-a reținut incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, față de împrejurarea că Tribunalul a omis să se pronunțe asupra apelului formulat de inculpată la data de 18 aprilie 2007, deși l-a pus în discuție cu ocazia dezbaterilor.

În a doua rejudecare, prin Decizia penală nr.128/A din data de 29 februarie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I-a Penală a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpata și respectiv, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, obligând-o pe inculpată la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea căii de atac a părții civile rămânând în sarcina acestuia.

Prin Decizia penală nr.758/R din data de 06 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală, în majoritate, a admis recursurile declarate de inculpata și de partea civilă ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva deciziei din apel, pe care a casat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului peste termen formulat de inculpată și respectiv a apelului formulat de partea civilă, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.

S-a reținut incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, față de împrejurarea că Tribunalul a omis să se pronunțe asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală pentru declararea de către inculpată a unui apel peste termen.

În a treia rejudecare, prin Decizia penală nr.809/A din data de 15 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpata și respectiv, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, obligând pe fiecare dintre apelanți, în baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, la plata sumei de câte 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța în acest sens, Tribunalul a apreciat că este necesar a analiza, în privința căii de atac ce a fost formulată de inculpată, dacă sunt întrunite condițiile apelului peste termen,"așa cum este reglementat prin dispozițiile art.364 din Codul d e procedură penală"(expresie astfel folosită în considerentele deciziei recurate).

Asupra acestui aspect, Tribunalul a constatat că, în prima judecare a apelului declarat numai de partea civilă, la termenul din data de 30 octombrie 2006 s-a prezentat și inculpata, care a solicitat acordarea unui termen pentru a-și angaja apărător, cerere care i-a fost încuviințată. Ulterior, respectiv la termenul următor din data de 27 noiembrie 2006, când s-a acordat cuvântul în dezbateri asupra apelului, inculpata a lipsit. În aceeași zi, inculpata a declarat însă recurs, pe care l-a motivat în scris la data de 13 februarie 2007. Recursul respectiv a fost admis prin Decizia penală nr.443/R din data de 19 martie 2007 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, cauza fiind trimisă spre rejudecare la instanța de apel. În rejudecare, la primul termen de judecată din data de 18 aprilie 2007, inculpata a depus și ea cerere de apel, prin care a formulat critici pe fondul cauzei.

Potrivit art.363 alin.1 din Codul d e procedură penală, termenul de declarare a apelului este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Conform art.363 alin.3 din Codul d e procedură penală, pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, termenul de apel curge de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, situație care este incidentă și în speță.

Astfel, Tribunalul a constatat că inculpatei i s-au comunicat copii de pe dispozitivul sentinței pronunțate în primă instanță la datele de 09 iunie 2006 și respectiv 12 iunie 2006, de la acest moment începând să curgă termenul legal de 10 zile.

Inculpata a declarat însă apel abia la data de 18 aprilie 2007, cu mult peste termenul legal, în condițiile în care aceasta avea cunoștință de soluția pronunțată în cauză încă din data de 30 octombrie 2006, când s-a prezentat în instanță pentru judecarea apelului declarat de partea civilă. Întrucât inculpata a rămas în pasivitate în acest interval de timp, Tribunalul a apreciat că atitudinea sa nu îi permite să beneficieze de dispozițiile art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală, motiv pentru care a dispus respingerea apelului declarat de aceasta ca tardiv, potrivit art.379 pct.1 lit.a din Codul d e procedură penală, fără a mai analiza motivele de apel invocate în scris, pe fondul cauzei, în cererea depusă la dosar în data de 18 aprilie 2007.

Cu privire la apelul declarat de partea civilă, Tribunalul a constatat că, în mod corect, a fost admisă de către prima instanță acțiunea civilă numai în limita contravalorii TVA-ului aferent operațiunilor fiscale înregistrate în evidentele contabile ale SC SRL pe baza documentelor emise de inculpată, iar nu și a impozitului pe profit aferent operațiunilor desfășurate de SC -, întrucât, această din urmă societate, fiind dizolvată de drept și radiată din evidențele Oficiului Registrului Comerțului, nu mai avea personalitate juridică și, ca atare, nici obligația de a ține evidențe contabile și, de asemenea, neputând obține profit în sensul legii, nu mai avea nici obligații fiscale în legătură cu un astfel de profit, acesta fiind și motivul pentru care instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptelor. În plus, infracțiunea prevăzută de art.10 alin.2 din Legea nr.87/1994, care constă în punerea în circulație, în orice mod, fără drept sau în deținerea, în vederea punerii în circulație, fără drept, a documentelor financiare și fiscale este o infracțiune de pericol, nefiind susceptibilă să producă prejudicii, acesta fiind un alt motiv pentru care nu se poate dispune obligarea inculpatei și la plata impozitului pe profit.

Împotriva ultimei decizii din apel, au declarat recurs în termenul legal, fără a depune însă motivele scrise conform art.38510alin.2 din Codul d e procedură penală, inculpata (la data de 18 decembrie 2008) și partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (la data de 23 decembrie 2008).

Cu ocazia dezbaterilor, fără a invoca în concret vreun caz de casare, apărătorul din oficiu al recurentei inculpate a susținut, contrar celor reținute de către Tribunal, că apelul declarat de aceasta a fost formulat în termenul legal, întrucât la momentul depunerii lui nu se împliniseră 10 zile de la începerea executării pedepsei, iar reprezentantul părții civile a solicitat rejudecarea pe fond a cauzei și obligarea inculpatei la plata impozitului pe profit și a TVA-ului aferent operațiunilor comerciale efectuate, în cuantumul precizat pe parcursul procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Publica susținut admiterea ambelor recursuri, invocând incidența cazului de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.2 din Codul d e procedură penală, față de împrejurarea că instanța de apel nu s-a conformat deciziei anterioare de casare, prin care era obligată la judecarea apelului peste termen declarat de inculpată, în speță fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru formularea unui astfel de apel, situație ce atrage nulitatea absolută a hotărârii recurate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele astfel invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare a cazurilor de casare prevăzute în art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că ambele recursuri sunt fondate, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor Codului d e procedură penală, sesizarea instanței penale se realizează, de regulă, prin rechizitoriul procurorului (art.264 alin.1), care constituie actul principal de sesizare, dar și pe căi suplimentare, respectiv extinderea acțiunii penale pentru alte acte materiale (art.335), extinderea procesului penal pentru alte fapte (art.336) sau extinderea procesului penal cu privire la alte persoane (art.337) ori chiar prin unele modalități complementare, și anume desființarea cu trimitere spre rejudecare în apel (art.379 pct.2 lit.b rap. la art.385), casarea cu trimitere spre rejudecare în recurs (art.38515pct.2 lit.c rap. la art.38518), declinarea de competență (art.42 alin.1), regulatorul de competență (art.43 alin.8 și 9) ori strămutarea cauzei (art.55 alin.1).

În speță, se constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de către Tribunal cu încălcarea dispozițiilor legale privitoare la sesizarea instanței prin decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, împrejurare ce atrage nulitatea absolută a acestei hotărâri, conform art.197 alin.2 din Codul d e procedură penală, sancțiunea respectivă neputând fi înlăturată în niciun mod și luându-se în considerare, chiar din oficiu, în orice stare a procesului, potrivit art.197 alin.3 din Codul d e procedură penală.

Astfel, conform art.38518alin.1 din Codul d e procedură penală, instanța de rejudecare este obligată să se conformeze hotărârii instanței de recurs, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea recursului.

Încălcând aceste dispoziții legale imperative, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra apelului peste termen declarat de inculpata, deși prin decizia de casare era obligat a procedat astfel, iar actele dosarului relevă că sunt îndeplinite într-adevăr toate condițiile prevăzute de lege pentru formularea unui asemenea apel.

În aceste condiții, respingând ca tardiv apelul declarat de inculpată, fără a analiza pe fond motivele invocate de aceasta în susținerea acelei căi de atac, declarate peste termen, cu respectarea condițiilor prevăzute de art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală, Tribunalul nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru partea în discuție, de natură să-i garanteze drepturile și să influențeze soluția procesului, împrejurare ce constituie caz de casare a deciziei atacate, potrivit art.3859alin.1 pct.10 din Codul d e procedură penală, acesta putând fi luat în considerare și din oficiu, conform art.38510alin.21rap. la art.3859alin.3 din Codul d e procedură penală.

În susținerea considerentelor anterior exprimate, Curtea constată, în primul rând, că instanța de apel s-a aflat într-o vădită confuzie între instituția"repunerii în termenul de apel"(reglementată de art.364 alin.1 din Codul d e procedură penală), ale cărei condiții pare a le fi analizat - cel puțin parțial (atunci când a constatat atitudinea nejustificată de pasivitate a inculpatei) - în motivarea deciziei pronunțate, deși aceasta nu a fost niciodată invocată în prezenta cauză și instituția distinctă a "apelului peste termen" (reglementată de art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală), ale cărei condiții nu le-a examinat deloc.

În al doilea rând, Curtea constată că, în speță, sunt îndeplinite cumulativ ambele condiții prevăzute de dispozițiile art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală pentru declararea legală a unui"apel peste termen",întrucât, pe de o parte, inculpata a lipsit, la judecata în primă instanță, atât la toate termenele, cât și la pronunțarea sentinței, iar, pe de altă parte, cererea de apel (depusă la data de 18 aprilie 2007) a fost formulată de aceasta chiar mai înainte de începerea executării pedepsei (care nu s-a realizat, de altfel, nici în prezent, întrucât hotărârea pronunțată în fond nu a rămas definitivă pentru niciuna dintre părțile din proces), fiind respectat astfel și termenul la care fac referire dispozițiile anterior menționate, care impun declararea apelului peste termen"nu mai târziu de 10 zile de la data [] începerii executării pedepsei", admițându-l astfel explicit - cu atât mai mult cu cât lipsește o dispoziție expresă contrară - și în situația când formularea lui se situează în timp anterior momentului când încep să curgă cele 10 zile.

În al treilea rând, Curtea constată că data când inculpata a cunoscut, pe orice cale, soluția pronunțată prin sentința apelată este lipsită de orice relevanță sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale ale"apelului peste termen", întrucât art.365 alin.1 din Codul d e procedură penală nu face nicio distincție în raport cu o asemenea împrejurare.

Față de toate aceste considerente, reținând și incidența cazului de nulitate absolută anterior menționat, precum și influența nemijlocită a hotărârii ce va fi pronunțată pe fondul laturii penale a cauzei asupra modului de soluționare a laturii civile, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c teza I-a din Codul d e procedură penală, va admite ambele recursuri cu care a fost sesizată, va casa în întregime decizia atacată și va dispune trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru judecarea apelului peste termen declarat de inculpată (niciodată soluționat pe fond) și rejudecarea apelului declarat de partea civilă.

În rejudecarea cauzei după casare,instanța de apel va analiza pe fondmotivele invocate de inculpată în cererea scrisă depusă la data de 18 aprilie 2007 (filele 11-15 din Dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I-a Penală), dar și orice alte noi motive ce vor fi eventual susținute de aceasta, precum și criticile aduse de partea civilă modului de soluționare a acțiunii civile exercitate în procesul penal.

În același timp, respectând dispozițiile art.38518alin.1 din Codul d e procedură penală,Tribunalul se va conforma și obligațiilor stabilite prin hotărârile anterioare de casare(Decizia penală nr.443/R din data de 19 martie 2007 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și respectiv Decizia penală nr.758/R din data de 06 iunie 2008 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală), de a aprecia asupra temeiniciei cererii părții civile de majorare a despăgubirilor acordate acesteia și prin obligarea inculpatei la plata impozitului pe profit, în condițiile în care inculpata a fost condamnată în primă instanță pentru o infracțiune de pericol și pentru o infracțiune care a avut drept consecință numai diminuarea TVA-ului datorat de o altă societate decât cea prin care aceasta a desfășurat activitățile pretins nelegale, asupra corectitudinii încadrării juridice a faptelor deduse judecății prin reținerea art.13 din Codul penal, asupra legalității aplicării pedepselor complementare, asupra legalității aplicării sechestrului asigurător fără individualizarea bunurilor supuse sechestrului și asupra legalității anulării chitanțelor fiscale, notelor de recepție și facturilor fiscale în lipsa unei condamnări pentru o infracțiune de fals în înscrisuri, aspecte ce vor fi examinate de către instanța de apel și prin prisma efectului devolutiv al acestei căi de atac, potrivit art.371 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor vor rămâne în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu, desemnat pentru a asigura asistența juridică obligatorie a recurentei inculpate, fiind suportat din fondul Ministerului Justiției, conform art.189 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpata și de partea civilă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ împotriva Deciziei penale nr.809/A din data de 15 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.

Casează, în întregime, decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei la Tribunalul București, pentru judecarea apelului peste termen declarat de inculpată și rejudecarea apelului declarat de partea civilă.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 09 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.jud.

Ex.3 / 20.02.2009

/ - II.

Președinte:Niculae Stan
Judecători:Niculae Stan, Carmen Veronica Găină, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 213/2009. Curtea de Apel Bucuresti