Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 510/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 510/
Ședința publică din data de 29 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Cristache judecător
JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL VRANCEA și partea civilă DIRECTIA GENERALA A FINAȚELOR PUBLICE V -PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE- AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA împotriva deciziei penale nr. 70 din 07 martie 2008 Tribunalului Vrancea, pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpatul .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 22 2008 și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 25 2008, apoi la data de 29 2008.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 690 din 12 decembrie 2006 Judecătoriei Adjuda fost achitat inculpatul în baza art. 11 pct.2 lit.a pr.pen. și art. 10 lit.d pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994.
S-au respins ca nefondate pretențiile civile ale Ministerului Finanțelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA nr. 312/P/2005 din 15 februarie 2006 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994, constând în aceea că în calitate de administrator al SC " Com" SRL Adjud, prin neînregistrarea unor facturi, nu a achitat la bugetul statului suma de 24060,79 lei.
Pe baza probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt;
În luna august 2001 inculpatul a înființat SC " Com" SRL Adjud în care avea calitate de asociat și administrator unic.
La data de 1 februarie 2002 inculpatul a cesionat părțile sociale numitului care a preluat și administrarea societății.
În cursul anului 2001 inculpatul a comercializat produse petroliere prin SC " Com" SRL, facturile care atestă aceste vânzări fiind găsite la domiciliul inculpatului și neînregistrate în contabilitate.
Expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi penale a concluzionat că societatea nu a înregistrat profit, dar fiind considerată de organele fiscale microintreprindere conform OG24/2001, datora impozit pe venit de 12.560 lei. Totodată expertul a stabilit TVA de rambursat de 8595 lei, întrucât TVA încasată aferentă produselor vândute era mai mică decât TVA plătită aferentă intrărilor de mărfuri în societate.
Instanța de fond a reținut că TVA-ul de rambursat a fost inclus greșit în prejudiciu în actul de sesizare al instanței.
De asemenea, instanța de fond a mai stabilit că SC " Com" SRL a fost inclusă în mod greșit în categoria microintreprinderilor și deci plătitoare de impozit pe venit. Societatea comercială nu îndeplinea cele două condiții cumulative prevăzute în art. 1 al.1 din OG24/2001, în sensul că veniturile aferente anului 2001 au fost de 866.664, 2 lei, depășind limita de 100.000 Euro prevăzută în actul normativ.
În această situație societatea comercială nu trebuie să plătească impozit pe venit, ci trebuia să plătească impozit pe profit.
Instanța de fond a mai reținut că societatea comercială administrată de inculpat avea pierderi, veniturile fiind mai mici decât cheltuielile și deci, nu avea de plătit impozit pe profit, astfel că fapta inculpatului de a nu înregistra și declara veniturile realizate nu a creat nici un prejudiciu statului. Cum infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 11 din Legea 87/1994 este o infracțiune de rezultat, lipsa prejudiciului echivalează cu lipsa urmării imediate ca și componentă laturii obiective.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud și Ministerul Finanțelor Publice -
În apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjuds -a criticat sentința ca fiind pronunțată pe baza unui probatoriu insuficient în sensul că nu s-a stabilit dacă societatea comercială nu avea și alte obligații fiscale către stat, calculate în raport de alte criterii.
De asemenea, s-a susținut că în cazul în care nu putea fi reținută infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994, instanța de fond trebuia să condamne pe inculpat pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din legea 82/1991 a contabilității, constând în aceea că nu a efectuat înregistrări în contabilitate.
În apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice - ANAF B s-a motivat că în mod greșit prima instanță nu a condamnat pe inculpat și nu l-a obligat la plata sumei de 240.607,935 lei prejudiciu cauzat bugetului de stat.
Prin decizia penală nr. 171 din 23 aprilie 2007 Tribunalului Vrancea, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud și Ministerul Finanțelor Publice - ANAF B, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Prin decizia penală nr. 634/R din 19 noiembrie 2007 Curții de APEL GALAȚI, a fost admis recursul inculpatului și a fost casată decizia penală nr. 171/23.04.2007 a Tribunalului Vrancea, trimițându-se cauza la aceeași instanță pentru continuarea judecății.
S-a considerat în decizia de casare că în mod greșit a reținut instanța de apel că judecata în fond s-a desfășurat fără citarea legală a părții civile.
În rejudecare dosarul a fost reînregistrat la TRIBUNALUL VRANCEA la nr-.
La termenul din 29.02.2008 intimatul-inculpat a fost audiat potrivit art. 378 al.11pr.pen.
Prin decizia penală nr. 70 din 07 martie 2008 Tribunalului Vranceas -au respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud și partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - B - prin V, împotriva sentinței penale nr. 690 din 12 decembrie 2006 pronunțată de Judecătoria Adjud în dosarul nr. 261/2006 privind pe inculpatul.
A fost obligată apelanta B la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
S-a apreciat că din probele administrate în cauză și anume: procesul verbal de control din 18.09.2002 (fila 7 dosar urmărire penală), proces verbal de percheziție domiciliară (fila 24 dosar urmărire penală), facturi fiscale (filele 79-103 dosar urmărire penală), adresa nr. 767/21.03.2002 (fila 106 dosar urmărire penală), raport de expertiză contabilă (fila 147 dosar urmărire penală), adresa nr. 23945/30.11.2006 (fila 122 dosar cercetare judecătorească), coroborate cu declarațiile inculpatului, este dovedit că în perioada octombrie - decembrie 2001 SC " Com" SRL Adjud administrată de, s-a aprovizionat cu - kg derivate petroliere în valoare de 8.823.081.811 lei ROL și 1.676.385.544 lei ROL TVA pe care le-a revândut, obținând suma de 8.373.867.535 lei ROL și 1.591.029.113 lei ROL TVA (fila 149 dosar urmărire penală).
S-a arătat că în această perioadă inculpatul nu a ținut nici un fel de evidență contabilă și nu a înregistrat achiziționările și vânzările de produse petroliere, așa cum rezultă din expertiza contabilă și din procesul verbal de control al Gărzii Financiare V din 18.09.2002 (filele 148, 13 dosar urmărire penală).
Inculpatul a susținut că întreaga evidență contabilă a predat-o numitului când i-a cedat acestuia părțile sale sociale și s-a retras din societate.
S-a apreciat că apărarea inculpatului nu poate fi primită deoarece cedarea părților sociale s-a făcut în luna ianuarie 2002, iar înregistrările în contabilitate trebuiau făcute la data efectuării operațiunilor comerciale.
De altfel, la percheziția domiciliară efectuată la data de 23.08.2002 s-au găsit la domiciliul inculpatului documente ale societății, ceea ce infirmă susținerea inculpatului că evidența contabilă a fost predată lui (fila 23 dosar urmărire penală).
Deși inculpatul nu a ținut evidența contabilă, s-a precizat că aceasta nu a creat nici un prejudiciu bugetului de stat, așa cum corect a reținut prima instanță.
Astfel, din expertiza contabilă efectuată în timpul urmăririi penale rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu datora TVA la bugetul statului, ci avea de primit TVA de la buget în sumă de 85.356.431 lei ROL, deoarece taxa pe valoarea adăugată încasată, aferentă produselor petroliere vândute era mai mică decât taxa pe valoarea adăugată plătită, aferentă intrărilor de mărfuri în societate (1.676.385.544 - 1.591.029.113; fila 149 dosar urmărire penală).
Față de această situație, s-a arătat că în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu că suma de 85.356.431 lei era datorată de societatea comercială " Com" SRL bugetului de stat cu titlu de
În ceea ce privește impozitul pe venit,prima instanță a reținut corect că acesta nu este datorat de societatea comercială administrată de inculpat.
Potrivit art. 1 al.1 din OG24/2001 impozitul pe venit este datorat de microintreprinderi, care pentru a putea fi considerate astfel,trebuie să îndeplinească cumulativ patru condiții: sunt producătoare de bunuri materiale, prestează servicii sau/și desfășoară activitate de comerț, au până la 9 salariați, au realizat venituri reprezentând echivalentul în lei până la 100.000 lei Euro inclusiv, au capital integral privat.
Potrivit art. 1 al.2 din OG24/2001 persoanele juridice înființate în cursul unui an fiscal, așa cum era cazul societăți " Com" SRL Adjud înființată în august 2001, beneficiază de prevederile ordonanței dacă îndeplinesc cele patru condiții la sfârșitul anului respectiv.
De asemenea, așa cum prevede art. 2 din OG24/2001 persoanele juridice care sunt supuse acestui regim de impunere nu mai calculează și nu mai plătesc impozit pe profit conform OG70/1994.
S-a reținut că " Com" SRL nu îndeplinea prima condiție pentru a fi considerată microintreprindere deoarece a realizat în perioada de la înființare și până în decembrie 2001 venituri de 8.373.867.535 lei ROL, deci cu mult peste echivalentul în lei a 100.000 Euro, așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă (fila 149 dosar urmărire penală).
În consecință, s-a apreciat că societatea comercială administrată de inculpat trebuie considerată ca fiind plătitoare de impozit pe profit și nu plătitoare de impozit pe venit, așa cum greșit s-a reținut în rechizitoriu.
Dar așa cum rezultă din raportul de expertiză contabilă, SC " Com" SRL nu a realizat profit în perioada octombrie - decembrie 2001 deoarece cheltuielile au fost mai mari decât veniturile obținute (8,8 miliarde lei ROL cheltuieli și 8,3 miliarde lei ROL venituri - fila 149 dosar urmărire penală).
De altfel, s-a arătat că împrejurarea dacă societatea comercială datora sau nu impozit pe profit nu are nici o relevanță în cauza de față, deoarece instanța a fost sesizată cu infracțiunea de evaziune fiscală rezultată din neplata și impozit pe venit, stabilindu-se că nu datora bugetului de stat astfel de obligații fiscale.
S-a arătat că din cuprinsul rechizitoriului nu rezultă că instanța a fost sesizată cu neplata de către inculpat impozitului pe profit, astfel că nu se impunea efectuarea unei alte expertize contabile care să stabilească dacă societatea comercială nu datora bugetului de stat alte taxe sau impozite, așa cum s-a susținut în motivele de apel d e către Parchetul de pe lângă Judecătoria Adjud.
Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât potrivit art. 317.pr.pen. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare, iar art. 263 al.1 pr.pen. prevede că rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală, ori în cauza de față, urmărirea penală s-a efectuat pentru neplata de către inculpat a TVA și impozit pe venit și nu pentru neplata altor impozite sau taxe.
Cum inculpatul nu s-a sustras de la plata TVA și a impozitului pe venit, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că fapta acestuia de a nu ține evidența contabilă și de a nu înregistra operațiunile comerciale efectuate nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994 (în redactarea dinaintea modificării textului prin legea 161/2003) care este o infracțiune de rezultat.
S-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat nu ar putea constitui decât contravenție potrivit art. 41 pct.1 din legea 82/1991 a contabilității reactualizată.
În ceea ce privește motivul de apel referitor la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994 în infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991, s-a apreciat că acesta nu este fondat.
Potrivit art. 40 din Legea 82/1991 (în prezent art. 43 din Legea 82/1991 reactualizată), efectuarea cu știință de înregistrări inexacte precum și omisiunea cu știință a înregistrărilor în contabilitate, având drept consecință denaturarea veniturilor, cheltuielilor, rezultatelor financiare precum și a elementelor de activ și de pasiv ce se reflectă în bilanț, constituie infracțiunea de fals intelectual și se pedepsește conform legii.
Din analiza textului rezultă că acesta incriminează o altă modalitate a infracțiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289.pen. și pe cale de consecință obiectul material al infracțiunii trebuie să-l constituie un înscris oficial.
Potrivit art. 150 al.2 pen. înscrisul oficial este orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145.pen. sau care aparține unei asemenea unități.
În speță, s-a apreciat că societatea comercială administrată de inculpat nu face parte din categoria unităților și nici nu deține bunuri din cele enumerate limitativ în art. 145.pen. deci nici înscrisurile emanate de la aceasta nu pot fi considerate ca înscrisuri oficiale.
S-a mai arătat că nu s-ar putea susține întemeiat nici că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece nu s-a dovedit că acesta a falsificat un înscris sub semnătură privată. De altfel, așa cum s-a dovedit, inculpatul nu a ținut pe perioada cât a fost administrator, nici un fel de evidență contabilă, fiind deci imposibil să falsifice o astfel de evidență.
Într-un memoriu depus la dosar la data de 27.02.2008,inculpatul-intimat a susținut că instanța nu a fost legal sesizată deoarece rechizitoriul nu a fost confirmat de prim-procurorul parchetului, potrivit art. 209.pr.pen. că lipsește confirmarea de către procuror a începerii urmăririi penale, că percheziția domiciliară s-a efectuat fără autorizarea organului competent, că apelul este tardiv, iar constituirea de parte civilă s-a făcut peste termenul legal.
S-a apreciat că susținerile inculpatului sunt nefondate.
Rechizitoriul nu trebuie confirmat de procurorul ierarhic superior deoarece urmărirea penală a fost efectuată de organele de poliție.
La dosarul de urmărire penală există adresa nr. 312/P/2005 din 11.04.2005 prin care primul procuror al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA înaintează dosarul V cu mențiunea de a efectua cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 11 din legea 87/1994, adresă ce are semnificația unei confirmări urmăririi penale potrivit art. 228 al.4 pr.pen. (fila 3 dosar urmărire penală).
În ceea ce privește percheziția domiciliară din 23.08.2002, s-a arătat că aceasta a fost autorizată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău (fila 23 dosar urmărire penală).
S-a mai reținut că apelul părții civile nu este tardiv având în vedere că acesteia i s-a comunicat dispozitivul sentinței la data de 05.01.2007 și a declarat apel la data de 16.01.2007 (data poștei), deci în termenul de 10 zile prevăzut de art. 363 al.1 pe.pen. (fila 134 dosar cercetare judecătorească, fila 9 dosar - al Tribunalului Vrancea ).
În ceea ce privește constituirea de parte civilă a ANAF B, s-a arătat că aceasta s-a făcut la termenul din 09.05.2006, mai înainte de citirea actului de sesizare a instanței care s-a făcut la termenul din 19.09.2006, deci în termenul prevăzut în art. 15 al.2 pr.pen. (filele 24, 52 dosar cercetare judecătorească).
În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă, s-a apreciat că acesta este nefondat deoarece s-a dovedit că inculpatul nu s-a sustras de la plata TVA sau impozit pe venit.
De altfel, în cadrul procedurii falimentului SC " Com" SRL Adjud inculpatul a fost obligat în solidar cu prin încheierea din 13.06.2004 a Tribunalului Vrancea, să suporte în solidar cu, pasivul societății comerciale în sumă de 2.854.674.645 lei ROL (fila 4 dosar cercetare judecătorească).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA criticând-o pe motive de nelegalitate.
S-a arătat că, în primul rând, s-au constatat contradicții cu privire la statutul societății administrate de către inculpatul și față de această situație, expertul a emis în raportul întocmit două ipoteze.
Într-o primă ipoteză, expertul a stabilit că, în condițiile în care facturile privind cumpărăturile efectuate de SC Am SRL B (s-au avut în vedere cele 39 de facturi găsite la domiciliul inculpatului) reprezintă tranzacții fictive, nereale, prejudiciul are o anumită valoare.
În a doua ipoteză, expertul a stabilit că, în situația în care tranzacțiile cu SC Am SRL B nu sunt fictive, prejudiciul are o altă valoare și provine din impozit pe venit neînregistrat în evidențele contabile și nedeclarat la organul fiscal.
Cu toate acestea instanța a respins cererea de efectuare a unei expertize.
S-a considerat că aceasta era o cerere esențială în cauză și că ar trebui să fie efectuată o nouă expertiză, stabilirea veniturilor realizate de către SC Com SRL în cursul anului 2004 fiind esențială pentru a se verifica dacă este îndeplinită prima condiție pentru ca societatea să fie considerată o microîntreprindere sau nu.
Al doilea motiv de recurs s-a arătat că se referă la admiterea probei cu martori. S-a considerat că se impunea audierea martorilor, G și.
De asemenea, s-a considerat că decizia pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA este nelegală și sub aspectul nereținerii infracțiunii prev. de art. 40 din Legea 82/1991, în prezent art. 43 din Legea 82/1991. Instanța nu a avut în vedere faptul că această infracțiune este o infracțiune specială, fiind o normă de trimitere, iar elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt întrunite.
În mod greșit instanța a apreciat că înscrisul nu emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 Cod penal și nu a avut în vedere caracterul special al acestei infracțiuni.
Față de motivele invocate, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de TRIBUNALUL VRANCEA și a sentinței pronunțate de Judecătoria Adjud și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Totodată, s-a solicitat admiterea recursului declarat de partea civilă, pentru aceleași motive.
Partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - B prin V în recursul săua arătat că în mod greșit instanțele nu l-au obligat pe inculpat la plata sumei de -,935 lei prejudiciu cauzat bugetului de stat, chiar în condițiile în care l-a achitat pe lipsa unui element constitutiv al infracțiunii.
Recursurile formulate sunt nefondate.
Examinând hotărârile pronunțate prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea reține că sentințele pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.
Astfel, în ceea ce privește motivul de recurs invocat de către Parchet, în sensul că probatoriul e insuficient și că în mod nejustificat prima instanță a renunțat la efectuarea expertizei contabile și la audierea martorilor, G și, apreciem că acest motiv nu poate fi reținut având în vedere următoarele:
Prin încheierea din 19.09.2006 a Judecătoriei Adjuds -a încuviințat proba cu martori (probă pusă în discuție de instanță având în vedere declarația inculpatului) și proba cu expertiză contabilă (probă cerută de inculpat în apărare, având ca obiective: 1) stabilirea venitului SC SRL; 2) calcularea impozitului pe profit conform OG70/1994; 3) stabilirea prejudiciului cauzat datorat faptului că suma de 240 milioane cuprinde și 85 milioane TVA de rambursat și 4) care este (dacă există) prejudiciul cauzat TVA și impozit pe profit).
La termenul de judecată din 12.12.20906 (termen la care au avut loc dezbaterile) instanța, având în vedere adresa sosită de la ANAF B și expertiza de la urmărirea penală a pus în discuție necesitatea efectuării unei alte expertize, precum și necesitatea audierii martorilor propuși.
Reprezentantul Parchetului a apreciat că nu mai e necesară efectuarea unei alte expertize având în vedere adresa ANAF B și nici audierea martorilor propuși.
Totodată, și apărătorul inculpatului a precizat că nu mai e necesară efectuarea expertizei și a lăsat la aprecierea instanței audierea martorilor. Instanța de judecată a renunțat la proba cu expertiză și cu martori și a constatat terminată cercetarea judecătorească.
Totodată, în apel, atât la prima judecată cât și în rejudecare, la întrebarea formulată de instanță dacă mai sunt cereri sau excepții de ridicat, părțile și procurorul au arătat că nu mai au astfel de cereri (încheiere din 29 februarie 2008).
Deci, așa cum am arătat, instanța de fond - Judecătoria Adjud - a luat act că nici reprezentantul Parchetului și nici inculpatul nu au mai insistat în administrarea acelor probatorii (proba cu expertiză solicitată în apărare de inculpat și proba cu martori propusă de instanță în urma audierii inculpatului).
Curtea apreciază că au fost administrate toatele probatoriile necesare unei bune soluționări a cauzei și nu se mai impune trimiterea cauzei spre rejudecare pentru administrarea acelor probatorii la care au renunțat toți participanții procesuali.
Dacă am achiesa solicitării parchetului, apreciem că s-ar aduce atingere dreptului inculpatului la un proces echitabil, în spiritul art. 6 din CEDO, drept ce impune soluționarea cauzei într-un termen rezonabil.
Dacă s-ar trimite dosarul spre rejudecare la fond, apreciem că nu s-ar mai respecta termenul rezonabil. Or, termenul rezonabil e unul din principiile importante ale dreptului la un proces echitabil.
Fără a nesocoti dreptul reprezentantului Parchetului de a susține motivele de recurs trebuie însă să amintim că reprezentantul Parchetului la instanța de fond a susținut concluzii în favoarea inculpatului, în sensul achitării acestuia pe dispozițiile art. 10 lit. d Cod procedură penală.
Față de toate cele precizate, apreciem că în cauză au fost administrate toate probatoriile ce sunt necesare unei bune soluționări a cauzei și nu se impune trimiterea cauzei la prima instanță.
În ceea ce privește fondul cauzei, considerăm că hotărârile pronunțate sunt legale și temeinice. În mod corect s-a apreciat că întrucât inculpatul nu s-a sustras de la plata TVA și a impozitului pe venit, fapta acestuia de a nu ține evidența contabilă și de a nu înregistra operațiunile comerciale efectuate nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 11 din Legea 87/1994 (în redactarea dinaintea modificării textului prin Legea 161/2003).
De asemenea, în mod just s-a considerat că inculpatul, deși nu a ținut evidența contabilă, nu a creat nici un prejudiciu bugetului de stat întrucât din expertiza contabilă efectuată în timpul urmăririi penale a rezultat că societatea comercială administrată de inculpat nu datora TVA la bugetul statului, ci avea de primit TVA de la buget în sumă de 85.356.431 lei ROL, deoarece taxa pe valoarea adăugată încasată, aferentă produselor petroliere vândute era mai mică decât taxa pe valoare adăugată plătită aferentă intrărilor de mărfuri în societate. Față de această situație, corect s-a reținut că în actul de inculpare în mod greșit s-a precizat că suma de 85.356.431 lei era datorată de societatea comercială Com SRL bugetului de stat cu titlu de TVA
Referitor la impozitul pe venit corect cele două instanțe au reținut că acesta nu e datorat de societatea administrată de inculpat, întrucât această societate nu îndeplinea una din condițiile prev. de OG24/2001 pentru a fi considerată microîntreprindere, deoarece a realizat în perioada de la înființare și până în decembrie 2001 venituri de 8.373.867.535 lei ROL, deci cu mult peste echivalentul în lei a 100.000 Euro (raport de expertiză contabilă fila 149 dosar urmărire penală). Societatea administrată de inculpat trebuia considerată ca fiind plătitoare de impozit pe profit și nu plătitoare de impozit pe venit - din raportul de expertiză contabilă rezultă că societatea inculpatului nu a realizat profit în perioada octombrie-decembrie 2001, deoarece cheltuielile au fost mai mari decât veniturile obținute.
Totodată, așa cum a reținut instanța de apel, împrejurarea dacă societatea comercială datora sau nu impozit pe profit nu are nicio relevanță în cauza de față, deoarece instanța a fost sesizată cu infracțiunea de evaziune fiscală rezultată din neplata TVA și impozit pe venit - instanța nefiind sesizată cu neplata de către inculpat a impozitului pe profit, astfel că în mod just s-a apreciat că nu se impunea efectuarea unei alte expertize contabile care să stabilească dacă societatea inculpatului nu datora bugetului de stat alte taxe sau impozite.
Cu privire la motivul de recurs ce se referă la reținerea infracțiunii prev. de art. 40 din legea 12/1991 - în prezent art. 43 din legea 82/1991 - apreciem că este nefondat având în vedere următoarele:
În mod corect s-a apreciat că societatea comercială administrată de inculpat nu face parte din categoria unităților și nici nu deține bunuri din cele enumerate limitativ în art. 145 Cod penal, deci nici înscrisurile emanate de la aceasta nu pot fi considerate înscrisuri oficiale, or obiectul material al infracțiunii trebuie să-l constituie un înscris oficial.
Totodată, apreciem că nu se impune reținerea art. 40 - actualmente art. 43 - din Legea 82/1991 întrucât, societatea inculpatului nefiind plătitoare de impozite omisiunea înregistrării în contabilitate nu ar fi avut cum să producă consecințele juridice prevăzute de acest text legal. De altfel, art. 290 Cod penal e condiționat totodată de aptitudinea de a produce consecințe juridice a înscrisului sub semnătură privată.
Față de toate acestea, apreciem că recursul Parchetului e nefondat, urmând a fi respins pe acest considerent.
Totodată, și recursul declarat de partea civilă e nefondat întrucât, așa cum am arătat, la instanța de apel s-a dovedit că inculpatul nu s-a sustras de la plata TVA sau impozit pe venit.
De altfel, așa cum s-a arătat, în cadrul procedurii falimentului, SC " Com" SRL Adjud, inculpatul a fost obligat prin încheierea din 13.06.2004 a Tribunalului Vrancea să suporte în solidar cu pasivul societății în sumă de 2.854.674.645 lei ROL.
Față de toate acestea, se vor respinge ca nefondate recursurile Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL VRANCEA și al părții civile Ministerul Finanțelor Publice - B prin
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenta Ministerul Finanțelor Publice - B prin V va fi obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondate recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VRANCEA și partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - ANAF B, prin V, cu sediul în F,-, împotriva deciziei penale nr. 70 din 07 martie 2008 Tribunalului Vrancea (Sentința penală nr. 690 din 12 decembrie 2006 Judecătoriei Adjud pronunțată în dosarul nr. 261/2006 privind pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 21.10.1976 în B, CNP -, domiciliat în comuna Sascut, sat, județul B).
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/28.10.2008
Tehnored. /2 ex./13.11.2008
Fond:
Apel:,
Președinte:Mariana CristacheJudecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Constantin
