Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 558/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 558/R/2008
Ședința publică din 24 septembrie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Luminița Hanzer JUDECĂTOR 2: Vasile Goja Ana Covrig
JUDECĂTORI: - -
- -
GREFIER: - -
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ REPREZENTAT PRIN PROCUROR:
S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de inculpatul - și de partea civilă DGFP S, împotriva deciziei penale nr,46 din 11 iunie 2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, având ca obiect infracțiunea prev.de art.9 alin.1 lit.b din Legea 241/2005 cu aplic.art.13 pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 17 septembrie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința penală nr.96 din 20 martie 2008 Judecătoriei în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat inculpatul -, fiul lui si, născut la 25.01.1973 în Z, S, cetățean român, studii 10 clase, căsătorit, 2 copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în Z, str. -, nr. 2, -. 14, S, cu reședința în Z,-, S, cercetat pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 al. 1, lit. b din 241/2005, cu aplicarea art. 13 Cod penal.
În baza art. 14 raportat la art. 346 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea părții civile Statul R prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice S, privind obligarea inculpatului la plata sumei de 278.889 lei, plus dobânzi și penalități de întârziere.
S-a constatat că în cauza nu s-au luat măsuri asiguratorii.
Conform art. 192 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, mai puțin suma de 1284 lei, reprezentând contravaloare expertiză contabilă, la plata căreia, în baza art. 192 al. 1, pct. 1 lit. b Cod procedură penală a fost obligată partea civilă Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Conform art. 190 al. 5 Cod procedură penală suma de 1284 lei a fost avansata din fondurile Ministerului Justiției către expert contabil, domiciliată în Z,-, - 20, 7, S, în baza decontului din data de 18.12.2007.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost unic asociat și administrator al SC "" SRL, cu sediul în J, în perioada 1999 - aprilie 2004.
În data de 09.04.2004, inculpatul a cesionat societatea comercială făptuitorului Kamal, totodată fiind mutat și sediul societății în
În actul de sesizare s-a reținut că inculpatul a întocmit proces-verbal de predare primire a documentelor constitutive și contabile ale societății, fără însă a preda și stocul de marfă și produse finite, reflectat în balanța de verificare întocmită în data de 31.12.2003.
Folosindu-se de balanța de verificare și deconturile de, organele de control, prin metoda estimării, conform art. 65 din 92/2003 au determinat stocul de marfă, în valoare de 6.193.467.307 lei vechi și produse finite în valoare de 1.564.074.869 lei vechi.
Prin vânzarea acestor stocuri determinate estimativ, s-au calculat și obligațiile fiscale ale societății către buget, constând în impozit pe profit și în sumă totală de 1.925.362.736 lei vechi cu penalizări de întârziere.
S-a mai reținut în rechizitoriu că după cesionarea de către inculpat a societății comerciale, acesta nu ar mai fi efectuat tranzacții comerciale.
În procesul-verbal întocmit de organele de control la data de 30.11.2005, după efectuarea verificărilor în perioada 22.11-29.11.2005, s-a concluzionat că stocul de marfă nu a fost predat noului administrator, deoarece acest aspect nu apare în procesul-verbal de predare-primire încheiat între cei doi în data de 09.04.2004, iar la data controlului inculpatul care nu mai are calitate de administrator nu poate prezenta stocul.
Acestea fiind concluzionate, s-a mai tras o concluzie finală, societatea comercială a vândut stocul de mărfuri și produsele finite până în data de 08.04.2004, fără a evidenția aceste operații și prejudiciind astfel bugetul statului cu impozitele aferente acestor operațiuni.
În faza de urmărire penală s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, care însă nu a fost efectuată de expert în lipsa documentelor contabile.
Analizând în continuare și probatoriul administrat în faza de judecată, instanța a facut referire în primul rând la expertiza contabilă efectuată în cauză.
Obiectivele principale stabilite pentru expert au fost acelea de a clarifica dacă se poate stabili că societatea a fost preluată fără stoc de marfă și produse finite, dacă se poate stabili cu certitudine dacă marfa din stoc a fost vândută înainte de cesionarea societății, și alte obiective strâns legate de cele principale enumerate mai sus.
Cu privire la primul obiectiv, expertul avansează două posibilități (expertiza fiind efectuată prin studierea unui număr foarte redus de acte contabile):
-dacă în balanța de verificare menționată în procesul-verbal de predare-primire există contul "371" mărfuri și primitorul nu a făcut obiecții cu privire la stocul înscris în balanță, rezultă că stocul a fost predat conform balanței.
-dacă în balanța predată nu există contul "371", înseamnă că stocul nu a fost predat.
Revenind la procesul-verbal încheiat de organele de control fiscal, se observă că acesta începe astfel " conform balanței de verificare la data de 31.12.2003 societatea deținea un stoc de marfă și produse finite ".
Comparând cele două observații de mai sus, s-a concluzionat că în balanța de verificare există contul "371", iar stocul de marfă a fost predat noului administrator, deoarece acesta nu a formulat obiecțiuni în procesul-verbal de predare-primire încheiat în data de 09.04.2004.
La al doilea obiectiv, răspunsul este strâns legat de răspunsul la primul, care este la rândul său sub semnul întrebării. Astfel, dacă în balanța din 31.12.2003 a existat un stoc de marfă care nu se mai regăsește în balanța din momentul predării-primirii, concluzia ar fi că s-a vândut. Dimpotrivă, dacă se regăsește, și în ce măsura și în balanța de la data predării societății, concluzia ar fi că s-a vândut o cantitate oarecare.
În ceea ce privește sarcina evidențierii mărfii și a înregistrării obligațiilor fiscale, plata acestora după momentul cesionării, legislația este clară, primitorul devenind administratorul societății, răspunzând pentru înregistrarea și conducerea contabilității.
Și încă un aspect important, de care depinde întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală este acela în baza căror documente se poate stabili vânzarea stocului de marfă fără forme legale.
Conform art. 9 alin. 1 lit. b din 241/2005, constituie infracțiune de evaziune fiscală omisiunea în totul sau în parte a evidențierii în actele contabile ori alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate.
Ori față de acest conținut constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului și starea de fapt incertă, aflată toată sub semnul "dacă", existând pentru fiecare situație două posibilități, niciuna probată dincolo de orice îndoială, este evident că ne aflăm în prezența unui mare dubiu cu privire la felul în care s-au petrecut faptele.
Mai trebuie menționat un aspect care nu este lipsit de importanță și anume faptul că organele de control au verificat societatea comercială la sfârșitul anului 2005, deci la mai mult de 1 an și J de la cesionarea acesteia de către inculpat noului asociat unic. Cu toate acestea în actul de control se reține că inculpatul nu a putut prezenta stocul de marfă la momentul controlului.
În legătură cu noul administrator al societății trebuie menționat că este o persoană care nu mai poate fi găsită, iar actele contabile ale societății fiindu-i predate, la fel au fost de negăsit.
În cauză a fost audiat martorul, care în data de 09.04.2004 a încheiat un contract de închiriere cu noul administrator al SC "" SRL, Kamal, pentru sediu și birou firmă.
Acest martor a fost de față la cesionarea părților sociale precum și la predarea-primirea activelor societății, făcând precizarea că a existat stoc de marfă la ambele sedii ale societății, din J și Z, precum și obiecte de inventar și mijloace fixe.
Același martor a mai arătat că ulterior cesionării, firma a mai funcționat până în luna octombrie 2004.
Mai trebuie menționat că în primăvara anului 2004, până în data de 08.04.2004, inculpatul a rambursat diferite credite bancare (așa cum rezultă din adresele aflate la dosar) și a făcut depuneri de numerar, cu titlu de încasări din vânzări de mărfuri.
Chiar și așa, având în vedere aceste depuneri și plăți apropiate datei cesionării nu se poate concluziona cu certitudine că a fost lichidat stocul de marfă și produse finite în totalitate. Este adevărat că s-au depus și plătit sume destul de importante, însă mai trebuie reținut că inculpatul a înstrăinat înainte de cesionare o instalație de moară în valoare mare, peste 1 miliard 800 mil. lei.
Având în vederea toată starea de fapt incertă, plecând în primul rând de la faptul că nu se poate stabili cu certitudine existența stocului de marfă, și de aici, nepredarea acestuia, vânzarea, neînregistrarea operațiunilor, etc. instanța a apreciat că nu se poate reține în sarcina inculpatului comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Cu privire la latura civilă a cauzei s-a reținut că statul prin Agenția Națională de Administrare Fiscală B și Direcția Generală a Finanțelor Publice S s-a constituit parte civilă solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 278.889 lei, cu dobânzile și penalitățile de întârziere.
Acest prejudiciu a fost calculat de organele fiscale pornind de la o stare de fapt incertă, făcându-se estimări pe baza unor concluzii neîntemeiate pe date concrete.
Având în vedere că inculpatul a fost achitat, apreciindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura obiectivă, dar și cea subiectivă, care nu au putut fi dovedite, ca atare nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii civile delictuale. Nu s-a dovedit fapta ilicită, vinovăția și cu atât mai puțin prejudiciu cert și raportul de cauzalitate dintre ele.
Având în vedere soluția de achitare, conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu privire la cheltuielile judiciare trebuie menționat că partea civilă a solicitat d-nei expert unele lămuriri cu privire la expertiza efectuată. Acestor noi întrebări d-na expert le-a răspuns în urma efectuării unei noi expertize, fiind total diferite de obiectivele inițiale, necesitând o nouă abordare a problemei. Costul acestei noi lucrări este de 1284 lei, sumă justificată de d-na expert.
Având în vedere că aceste cheltuieli au fost provocate de partea civilă și aceasta a refuzat achitarea contravalorii lucrării, în baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, partea civilă va fi obligată la plata lor.
Împotriva sentinței au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice
Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău consideră hotărârea atacată netemeinică și nelegală.
În motivele de apel s-a arătat că prin probele administrate s-a dovedit existența stocului de marfă, inculpatul recunoscând acest lucru, iar martora declară că la sfârșitul lunii martie 2004 la societatea comercială a inculpatului a rămas un stoc de mărfuri în valoare mare.
De asemenea, din procesul-verbal încheiat la 9.04.2004 rezultă că marfa nu a fost predată noului administrator.
Mai arată că în mod greșit partea civilă a fost obligată la cheltuieli privind expertiza cu toate că această completare nu a fost comunicată părților.
S-a solicitat desființarea sentinței și rejudecând cauza să se dispună condamnarea inculpatului conform încadrării juridice din rechizitoriu.
Partea civilă a considerat hotărârea nelegală sub aspectul achitării inculpatului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, a respingerii cererii de constituire ca parte civilă și obligării la plata sumei de 1284 lei reprezentând c/valoarea expertizei.
S-a arătat în motivare că partea civilă nu a solicitat efectuarea expertizei astfel că în mod nelegal a fost obligată la plata acesteia dispunându-se totodată ca suma de 1284 lei să fie avansată din fondul Ministerului Justiției către expertul contabil.
Apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și a părții civile ANAF - Direcția Generală a Finanțelor publice S au fost admise ca fondate, reținându-se că din examinarea probelor existente la dosarul cauzei hotărârea atacată este nelegală și netemeinică.
Deși din probe rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 prin sentința atacată a fost achitat, reținându-se că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
Inculpatul a fost administrator al SC SRL J în perioada 1999-aprilie 2004. La data de 9.04.2004 inculpatul a cesionat capitalul social numitului Kamal care a mutat și sediul social la
Cu ocazia cesionării capitalului social s-a încheiat un proces-verbal din data de 9.04.2004 conform căruia inculpatul predă doar documentele constitutive ale societății comerciale și alte documente contabile ale firmei, fără să facă vreo mențiune despre stocul de marfă (37).
Înainte cu o zi de cesionarea părților din capitalul social, respectiv la 8.04.2004 inculpatul a înstrăinat o moară, o magazie, o, spații de depozitare și birouri (active aflate în patrimoniul societății) către SC SRL Z administrată de numita, dar reprezentată de numitul. Prețul mijloacelor fixe a fost de 9.341.500.000 lei ROL însă prin sentința civilă nr.950/22.06.2005 a Tribunalului Sălajs -a anulat contractul de vânzare-cumpărare, pentru aceste active constatându-se că inculpatul le-a înstrăinat în scopul fraudării creditorilor, cunoscând că declanșarea procedurii de lichidare judiciară și faliment este iminentă.
În considerentele hotărârii s-a reținut că pentru încasarea prețului vânzătorul a emis factura nr.4.935.302 din 1.04.2004 însă plata s-a făcut cu chitanțe și ordine de plată. Chitanțele au fost emise în perioada 1.02.2004 - 1.04.2004 deși chitanțierele au fost vândute doar la 2.03.2004, de unde rezultă că în 28 de chitanțe s-a înscris o dată ulterioară celei la care au fost completate rezultând intenția părților de a eluda legea și interesele creditorilor (48-51).
La data de 26.08.2004 SC SRL Zai ntrat în procedura de lichidare judiciară și faliment.
J S s-a sesizat din oficiu în urma activităților de verificare privind vânzarea de către a activelor societății (10) apreciind că au fost săvârșite fapte penale, motiv pentru a solicitat Direcției Generale a Finanțelor Publice S efectuarea unui control la SC SRL
Având în vedere că societatea comercială era în lichidare, la control a fost reprezentată de lichidatorul judiciar.
În urma controlului s-a încheiat procesul-verbal din 30.11.2005 (33-36). Prin acest act de control s-a stabilit că în perioada ianuarie-februarie 2004 societatea a vândut mărfuri și a obținut venituri în valoare de 8.018.670.547 ROL care include și adaosul comercial. Conform balanței de verificare la data de 31.12.2003 veniturile obținute din vânzarea mărfurilor au fost de 45.708.044.000 ROL iar cheltuielile au fost de 43.923.153.581 ROL. la 31.12.2003 conform balanței de verificare era de 4.177.636.721 ROL la marfă și 1.564.074.869 ROL la produse finite.
Organul de control a determinat apoi stocurile la data de 9.04.2004 (data cesionării) conform art.66 din G nr.92/2003 prin estimare raportându-se la balanța de verificare din 31.12.2003 și la deconturile de TVA depuse în perioada ianuarie-februarie 2004. comercial mediu rezultat din balanța de verificare a fost de 4,06% și pornind de la vânzările de marfă în valoare de 8.018.670.574 ROL și de la acest adaos mediu, cifra de vânzări fiind de 312.856.068 ROL organul de control a stabilit că la data de 9.04.2004 stocul de marfă deținut de societate a fost în valoare de 6.193.467.307 ROL iar stocul de produse finite în valoare de 1.564.074.869 ROL.
Din actul de control, din procesul-verbal de predare a documentelor societății din 9.04.2004 și declarațiile martorilor, rezultă astfel că inculpatul nu i-a predat noului administrator o dată cu documentele și stocul de marfă și produse finite care au fost valorificate de inculpat până la data de 8.04.2004 din moment ce acesta nu a putut prezenta organelor de control nici stocurile, nici acte justificative.
După data cesionării nici inculpatul, nici noul administrator nu au desfășurat activități comerciale și financiar fiscale în numele societății comerciale.
Prin actul de control s-a stabilit un prejudiciu la bugetul statului ca urmare a neînregistrării operațiunilor de vânzare a mărfurilor și produselor finite în sumă totală de 1.925.362.736 ROL din care 451.429.723 ROL impozit pe profit și 1.473.933.013 ROL
Modalitatea de determinare a stocului de mărfuri prin estimare este prevăzută de art. 66 din G nr.92/2003 astfel, atât calculul stocurilor cât și a prejudiciului și modul de producere, al acestuia este real și legal stabilit de organele de control prin actul încheiat.
Prin urmare în mod greșit a reținut instanța de fond prin sentința atacată, faptul că nu se poate stabili existența stocului de marfă pe baza unei expertize și astfel nu se poate stabili pe bază de documente nici vânzarea mărfii.
Dar din moment ce nu există documente contabile singura modalitate de determinare a stocului este prin estimare așa cum prevede G 92/2003 și aceasta tocmai pentru ca lipsa documentelor să nu poată fi invocată pentru a nu se putea verifica activitatea unei societăți comerciale.
S-a mai reținut în motivarea sentinței atacate că potrivit declarației martorului, inculpatul a predat noului administrator active ale societății că a existat stoc de marfă la ambele sedii ale societății atât în J cât și în Z, iar ulterior cesionării, firma a mai funcționat până în luna octombrie 2004.
Având în vedere actele existente la dosarul cauzei, declarația acestui martor nu poate fi luată în considerare. Astfel, dacă inculpatul ar fi predat marfă noului administrator aceasta ar fi fost evidențiată în procesul - verbal încheiat la 9.04.2004, însă din acesta rezultă că s-au predat numai documente.
Faptul că martorul este cel care a reprezentat firma care a cumpărat activele de la firma inculpatului, deasemenea el a închiriat numitului Kamal apartamentul său pentru sediul societății comerciale, că el susține că a fost de față când s-a încheiat actul de cesiune deși nu s-a consemnat într-un înscris, iar la data de 5.10.2004 depune la Administrația Financiară Z un înscris prin care solicită rezilierea contractului de închiriere încheiat cu Kamal susținând că acesta nu a plătit chiria, creează o îndoială asupra realității celor declarate în fața instanței de fond. Martorul susține că firma a mai funcționat până în octombrie 2004 însă din verificările efectuate de organele de poliție rezultă că Kamal a intrat în România în scop turistic în anul 2000, însă nu a fost identificat în evidențele Autorității Centrale pentru și Autorității pentru - Biroul S și nu și-a stabilit domiciliul sau reședința în România. Neexistând nici un document din care să rezulte vreo activitate a firmei după preluare, nu poate fi luată în considerare declarația martorului cu privire la acest aspect.
Analizând întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, a rezultat vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală pentru care a fost trimis în judecată.
Toată activitatea inculpatului începând de la vânzarea activelor cu o zi înainte de cesionarea societății comerciale, modalitatea în care s-a făcut aceasta, chiar și modalitatea de plată a activelor și până la neînregistrarea operațiunilor în evidențele firmei demonstrează intenția acestuia de a eluda legea pentru a nu plăti impozitul și taxele legale la bugetul statului.
Față de cele arătate, în baza art. 379 pct.2 lit. Cod procedură penală s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău și părții civile F - Direcția Generală a Finanțelor Publice S-a desființat sentința atacată și judecând în fond cauza, în baza probelor administrate și considerentelor mai sus arătate, s-a constatat că inculpatul a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu art.13 Cod penal constând în aceea că a omis cu știință înregistrarea în evidențele contabile ale SC SRL Jat uturor operațiunilor financiare, necalculând și nevirând la bugetul statului suma totală de -,27 lei, pentru care urmează a fi condamnat la 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal pe o perioadă de 1 an.
Având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat prin sentința penală nr.148/9.02.2005 a Judecătoriei Zalău la 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei iar fapta pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză a fost săvârșită anterior rămânerii definitive a sentinței penale nr.148/2005 faptele fiind concurente, în baza art. 85 Cod penal s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an iar în baza art.36 Cod penal s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul urmează a executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, c Cod penal pe timp de 1 an.
În baza art.81, 82 și 85 alin.3 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani care curge de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.148/2005 a Judecătoriei Zalău.
Fiind îndeplinite condițiile art.81 Cod penal și având în vedere că inculpatul este tânăr are 2 copii minori, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia.
S-a atras atenția asupra dispozițiilor art.83 Cod penal și s-a făcut aplicarea art.71 alin.5 Cod penal privind suspendarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal aplicate în baza art.71 alin.1 Cod penal.
În ceea ce privește paguba produsă bugetului statului s-a arătat mai sus că acesta conform actului de control încheiat la 30.11.2005 este în sumă de 192.536,27 lei RON.
Constatându-se vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în baza art.14, 15 Cod procedură penală și art.998 și următoarele cod civil inculpatul a fost obligat către ANAF - Direcția Generală a Finanțelor Publice S la plata sumei de 192.536,27 lei RON cu dobânzile și penalitățile legale calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii până la achitare.
În privința obligării părții civile la plata cheltuielilor privind expertiza contabilă, instanța de apel a concluzionat că această dispoziție a instanței de fond este nelegală pentru că nu partea civilă a solicitat expertiza.
Așa fiind, în baza art.191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.000 lei din care suma de 1284 lei reprezintă c/valoarea expertizei contabile efectuate de experta
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul și partea civilă DGFP S, criticându-se soluția atacată ca fiind nelegală și netemeinică.
Inculpatul a solicitat casarea deciziei și menținerea soluției instanței de fond cu motivarea că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii imputate.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că odată cesionarea părților sociale a predat noului administrator chitanțierele, facturile, listele de inventar, fișele de magazie, bonurile de intrare, balanțe de verificare, avize de însoțire a mărfii, file CEC, toate aceste acte fiind cuprinse într-un proces verbal de predare-primire și că, potrivit declarațiilor martorilor audiați în cauză a predat marfa și inventarul și că societatea a desfășurat activitate până în octombrie 2004. mai arătat inculpatul că după momentul cesionării, sarcina evidențierii mărfii, a operațiunilor comerciale, înregistrarea și plata obligațiilor fiscale a revenit noului administrator.
În susținerea recursului inculpatul a mai precizat că, dat fiind faptul a s-a menționat în balanța de verificare contul 371 "Mărfuri" rezultă că au făcut obiectul predării și stocurile de marfa și produse finite, fapt confirmat și de expertul contabil.
În final, inculpatul a arătat că la data cesionării i s-a eliberat un certificat fiscal din care a confirmat inexistența oricăror debite către stat.
Partea civilă a criticat soluția tribunalului sub aspectul omisiunii instanței de a acorda integral suma de bani solicitată cu titlu de prejudiciu, precum și a modalității de calcul a penalităților și dobânzilor.
În acest sens, s-a arătat de către partea civilă că a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 272.889 lei reprezentând impozit pe profit, TVA, dobânzi și penalități, la care a solicitat adăugarea de dobânzi și penalități până la achitarea integrală a prejudiciului, dar că tribunalul, fără nicio motivare a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de -,27 lei. Totodată, obligarea la plata de dobânzi și penalități calculate începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până la achitare este nejustificată deoarece această soluție contravine textului art. 119 și 120 din OG nr. 92/2003 privind Codul d e procedură fiscală potrivit cărora acestea se calculează pentru fiecare zi de întârziere începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv.
Procedând la soluționarea recursurilor prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată și s-a dispus condamnarea sa de către instanța de apel pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr.241/2005 cu art.13 pen.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului că acesta, deși a cesionat în data de 09.04.2004 părțile sale sociale unei alte persoane (care a devenit și administartor al societății), a continuat să efectueze acte de administrare prin aceea că nu a predat integral stocul de mărfuri și a produsele finite, iar în urma valorificării acestora, a omis cu știință înregistrarea în evidențele contabile ale SC SRL Jat uturor operațiunilor financiare, necalculând și nevirând la bugetul statului impozitul pe profit și TVA-ul aferent.
În mod corect s-a reținut de către instanța de apel că în momentul cesionării nu s-a procedat și la o predare efectivă a stocului de marfă și a produselor finite, ci doar a scriptelor deoarece, deși pentru preadrea actelor s-a încheiat un proces verbal, nu s-a putut identifica efectiv și documentele predate deoarece nu s-a idicat numărul de blocuri de facturi, avize, chitanțe, respectiv din ce plajă de numere fac parte blocurile de documente cu regim special. Totodată, nu s-a încheiat nici un înscris care să evidențieze și o preluare a gestiunii, respectiv o constatare a realității a celor consemnate în scripte.
Din cele expuse, stabilirea cu exactitate a existenței sau inexistenței stocului de marfă și produselor finite la momentul cesionării este esențială în cauză deoarece, în funcție de fiecare situație în parte, se evidențiază existența ori inexistența elementelor constitutive ale infracțiunii deduse judecății.
În acest context, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă că la data de 31.12.2003 societatea deținea un stoc de marfă în valoare de 4.177.636.721 lei vechi și produse finite în valoare de 1.564.074.869 lei, aspect confirmat în balanța de verificare ( 8 dosar recurs).
În perioada ianuarie-februarie 2004 societatea a mai desfășurat operațiuni de vânzare-cumpărare, situație dovedită cu deconturile de TVA depuse de societate la organele fiscale, astfel: vânzări de marfă în valoare de 8.018.670.547 lei vechi și intrări de marfuri în valoare de 9.721.645.065 lei ( 10 dos. recurs).
De asemenea, societatea a mai efectuat operațini comerciale și în perioada 1.03.2004-8.04.2004, aspect confirmat prin adresele nr. 1602/7.03.2007 a BCR - Agenția J ( 145 dos. inst. fond) și nr. 744/20.03.2007 a Băncii Comerciale Bank România A-Sucursala Z (146 dos. instn. fond).
Din conținutul adresei nr. 1602/7.03.2007 a BCR - Agenția J rezultă că în perioada 1.03.2004-8.04.2004 inculpatul a achitat acestei bănci suma de 112.425.714, 5 lei vechi reprezentând dobânzi, suma provenind din încasările zilnice din vânzări de mărfuri în contul SC SRL, precum și suma de 3.000.000.000 lei vechi reprezentând rambursare linie de credit, suma provenind din încasările în contul SC SRL, prin virament bancar din conturile SC DISTRIBUTION SRL și ale SC SRL cu titlu de plăți de mărfuri și active.
Totodată, din adresa nr. 744/20.03.2007 a Băncii Comerciale Bank România A-Sucursala Z rezultă că în aceeași periodă de referință inculpatul a achitat suma de 7.495.890, 41 lei vechi reprezentând dobânzi curente și restante, fără a se preciza sursa acestei sume.
Informațiile furnizate prin aceste adrese vin să confirme susținerea inculpatului potrivit căreia, anterior cesionării părților sociale, a efectuat vânzări masive în scopul stingerii unor credite angajate la o serie de unități bancare.
Mai mult, deși inculpatul a solicitat comunicarea unor relații similare și de la Banca Transilvania Sucursala Z și instanța a înaintat o adresă în acest sens, unitatea bancară a omis comunicarea unui răspuns, iar instanța nu a insistat în lămurirea acestei chestiuni.
Cu toate acestea, relațiile furnizate prin adresele menționate mai sus nu au fost avute în vedere la efectuarea raportului de expertiză consecința fiind stabilirea prejudiciului și, deci, a urmării prevăzute de textul de incriminare, pe baza unui probatoriu incomplet.
Așa fiind, Curtea concluzionează că fondul cauzei nu a fost lămurit complet, iar instanța de apel nu a răspuns tuturor apărărilor formulate de inculpat motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d proc.pen. se vor admite recursurile promovate în cauză, iar decizia atacată se va casa în întregime și se va dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, respectiv Tribunalul Sălaj.
Cu ocazia rejudecării, inculpatul va fi audiat pentru a da informații cu privire la toate băncile la care a rambursat debite în perioada 01.01.2004-08.04.2004, se vor solicita informații de la aceste bănci cu privire la sumele depuse de către inculpat și proveniența acestora și se va întocmi un nou raport de exeprtiză prin luarea în considerare și a acestor informații, alături de cele furnizate de balanța de verificare din 31.12.2003 și a datelor privind vanzarea-cumpărarea de mărfuri din perioada ianuarie-februarie 2004 și, în măsura în care se impune, prin raportare la dispozițiile OG nr. 92/2003 urmând ca în raport de concluziile exprimate instanța să decidă asupra existenței ori inexistenței prejudiciului, iar în caz afirmativ, a cunatumului acestuia și, în final, asupra existenței ori inexistenței elementelor cosntituitive ale infracțiunii deduse judecății.
Potrivit art. 192 al. 3.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi suportate de către acestea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpatul -, fiul lui și, născut la 25.01.1973 în Z, jud.S, domiciliat în Z,-, jud.S, cu domiciliul ales la cabinetul avocațial din Z, str.- -.22,.3, jud.S și partea civilă prin S împotriva deciziei penale nr.46/11.06.2008 a Tribunalului Sălaj.
Casează în întregime decizia recurată și trimite cauza Tribunalului Sălaj în vederea rejudecării apelurilor declarate în cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 24 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red./
02.10.2008 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Luminița HanzerJudecători:Luminița Hanzer, Vasile Goja Ana Covrig
