Evaziune fiscală Spete Jurisprudenta. Decizia 620/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 620/
Ședința publică din data de 16 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu judecător
JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache
JUDECĂTOR 3: Aurel Președinte Secția pentru cauze cu
Minori și de Familie
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat de - procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, domiciliat în comuna, sat, județul G, împotriva deciziei penale nr. 466 din 13 noiembrie 2008 Tribunalului Galați.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 07 octombrie 2009, și au fost consemnate în încheierea din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de 16 octombrie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 734/17.12.2007 a Judecătoriei Tecucia fost condamnat inculpatul la 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.9 alin.1 lit.b, f din Lg.241/2005 cu aplic.art.74 lit.c și art.76 lit.d, prin schimbarea încadrării juridice conf.art.334 din C.P.P. infracțiunea prev.și ped.de art.9 alin.1 lit.b, f din Lg.241/2005 cu aplic.art.37 lit.b
Conf.art.36 s-a contopit pedeapsa aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsa de 7 (șapte) luni închisoare aplicată prin 579/25.05.2004 a Judecătoriei Tecuci, definitivă prin 645/17.11.2005 a Curții de Apel Galați, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
Potivit art.71, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev.de art.64 lit.a,b,c, pe timpul executării pedepsei.
Conf.art.36 alin.3 C.P.P.s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 16 decembrie 2005 la 16 mai 2006.
S-au menținut celelalte dispoziții ale 570/2004 a Judecătoriei Tecuci.
S-a dispus comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
A fost obligat inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC INTERNAȚIONAL SRL să plătească Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice T, suma de 16.932 lei despăgubiri civile.
A fost obligat inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare în solidar cu partea responsabilă civilmente SC INTERNATIONAL SRL.
În motivarea hotărârii s-a arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci nr. 315/P/2006, inculpatul fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de art. 9 alin.1 lit.b, din Legea 241/2005.
În fapt s-au reținut următoarele:
Inculpatul este administrator al SC INTERNAȚIONAL SRL cu sediul în T, str. - nr.16, înregistrată la. sub nr. J -.
La data de 10.08.2004, inculpatul, în calitate de administrator al SC INTERNAȚIONAL SRL încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu SC AGRO ROMÂNIA în baza căruia achiziționat 15 bucăți aripi de ploaie în valoare de 41.055 euro - 169.557, 15 lei.
de ploaie cumpărate au fost vândute la diferite societăți comerciale însă inculpatul nu a înregistrat în evidența contabilă a societății niciuna din activitățile comerciale desfășurate, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale către bugetul de stat.
În urma controlului efectuat de Garda Financiară -Secția G, s- stabilit că din anul 2000 și până la 11.07.2006 inculpatul nu a întocmit și depus bilanțul contabil și raportările financiare semestriale și, deși a desfășurat activități comerciale nu achitat către bugetul de stat taxele aferente, creând prin aceasta un prejudiciu în valoare de 9.973,500 lei.
Mai mult, s- stabilit că deși inculpatul a declarat sediul societății în T,-, la această adresă locuiește familia și nu funcționează nici societate. Prin modalitatea de declarare fictivă a adresei sediului societății, inculpatul urmărit sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare și de la plata obligațiilor fiscale către stat.
Inculpatul fost audiat la urmărirea penală și recunoscut că desfășurat activități comerciale cu SC AGRO ROMÂNIA, că desfășurat activități comerciale la societatea pe care o administrează din anul 2005, după care nu mai fost audiat sustrăgându-se de la urmărirea penală.
Audiat în fața instanței, inculpatul recunoscut fapta comisă arătând că nu evidențiat în acte comerciale contabile, în calitate de administrator, activități comerciale desfășurate, sustrăgându-se de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 99973 lei și fost de acord să achite prejudiciul către partea civilă.
S-a arătat că situația de fapt mai sus expusă mai este dovedită în cauză cu actele de verificare financiar contabile, respectiv nota de constatare întocmită de organele fiscale, contractul de vânzare-cumpărare nr.454/10.08.2004 privind aripile de ploaie, facturi fiscale, copii chitanțe, raportul de inspecție fiscală, coroborate cu declarațiile inculpatului date la urmărirea penală și în fața instanței, unde recunoscut fapta comisă.
S-a arătat că fapta inculpatului de nu evidenția în acte contabile activități comerciale desfășurate începând cu 10.08.2004 în calitate de administrator și de se sustrage de la efectuarea verificărilor financiare prin declararea fictivă sediului societății pentru se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat cauzând prin aceasta un prejudiciu în valoare de 9973,500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit. b, din Legea nr.241/2005.
Din fișa de cazier judiciar inculpatului rezultă că acesta fost condamnat prin sentința penală nr. 2948/28.12.1993 la 3 ani închisoare, cu obligarea la muncă corecțională. început executarea pedepsei la 15.06.1992, fost eliberat pe cauțiune și reîncarcerat la 23.11.1992.
Prin sentința penală 570/25 mai 2004 Judecătoriei Tecuci rămasă definitivă prin decizia penală 645/17.11.2005 Curții de Apel Galați fost arestat la 16.12.2005 și eliberat la 16 mai 2006, cu un rest de 60 zile.
Fapta săvârșită pentru care este judecat în prezent prin prezenta sentință este concurentă cu pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin 579 din 25 mai 2004 Judecătoriei Tecuci, însă față de fapta pentru care fost condamnat în 1993 este recidivist nefiind reabilitat, ca urmare neîmplinirii termenului de reabilitare.
Față de acestea în conf. cu art. 36 urmează contopi pedeapsa ce se va aplica prin prezenta sentință cu pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin 579 din 25.05.2004 Judecătoriei Tecuci, definitivă prin decizia penală 645/17.11.2005 Curții de Apel Galați (fapta a fost săvârșită la 10.08.2004 deci înainte de rămânerea definitivă pedepsei aplicate prin 570/2004 Judecătoriei Tecuci ).
La individualizarea pedepsei ce urmează se aplica inculpatului instanța a avut în vedere că acesta fost condamnat pentru săvârșirea aceleiași fapte de evaziune fiscală, dar că recunoscut fapta, precum și criteriile de individualizare prev. de art. 72, precum și faptul că este recidivist și față de acestea instanța urmează aprecia că scopul pedepsei ce se va aplica poate fi atins numai prin privare de libertate, urmând se reține în sarcina acestuia circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit.c și 76 lit. din Totodată urmează se dispune schimbarea încadrării juridice conf. art. 334 C.P.P. motivat de faptul că urmează se înlătura starea de recidivă prev. de art. 37 lit. din
Potrivit art.71 instanța urmează aplica inculpatului pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b, din pe timpul executării pedepsei.
Conform art.36 alin.3 C.P.P. urmează deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 16.12.2005 la 16 mai 2006.
Totodată urmează menține și celelalte dispoziții ale 570/2004 Judecătoriei Tecuci.
Totodată urmează dispune comunicarea prezentei hotărâri la Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice s- constituit parte civilă cu suma de 16.932.000 lei, sumă la care achiesat inculpatul.
Față de acestea, instanța în conf. cu art.14 C.P.P. rap. la 998 civ. urmează obliga pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC INTERNAȚIONAL SRL să plătească Agenția Națională de Administrare Fiscală - Administrația Finanțelor Publice suma de 16.932.000 lei despăgubiri civile.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul arătând că a fost lipsă de procedură cu lichidatorul judiciar al SC " INTERNAȚIONAL " SRL, că hotărârea nu este motivată, că nu se impune și reținerea art. 9 al. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, că nu s-a sustras de la urmărirea penală, că pedeapsa este prea aspră.
Prin decizia penală nr. 466 din 13.11.2008 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 734/17.12.2007 a Judecătoriei Tecuci.
În baza art. 199 al. 3 Cod procedură penală s-a dispus scutirea doamnelor avocat și de plata amenzilor în sumă de câte 250 lei fiecare, aplicate prin încheierea de ședință din data de 07.10.2008.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, s-au reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că situația de fapt, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii deduse judecății și încadrarea juridică a acesteia au fost corect stabilite de către prima instanță prin probele administrate în cauză.
Astfel, din cuprinsul notei de control din 11.07.2006 (fila 12-15 dosar ), a contractului de vânzare-cumpărare (fila 16,17 dosar ), facturile, chitanțele, file CEC (fila 18,27 dosar ) raport de inspecție (fila 30-33 dosar ), celelalte acte aflate la dosar, declarațiile inculpatului, rezultă că la data de 10.08.2004 inculpatul, în calitate de administrator al SC " INTERNAȚIONAL " SRL Taa chiziționat de la SC " Agro România" 15 bucăți aripi de ploaie în valoare de 169.557,15 lei pe care le-a vândut la diferite societăți comerciale fără a înregistra în contabilitate aceste activități comerciale, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale în sumă de 9.973,95 lei (4559,52 lei impozit pe profit și 5414,43 lei TVA).
S-a mai arătat că din aceleași probe rezultă că la adresa din T,-, sediul declarat al SC " INTERNAȚIONAL " SRL locuiește o altă familie (), inculpatul nemaifiind văzut pe acolo din anul 2003 (fila 69 dosar ). Chiar inculpatul a declarat că a vândut casa din T,- dar nu a anunțat schimbarea sediului la ORC și organele fiscale.
S-a apreciat că susținerea acestuia că nu a cunoscut că trebuie să declare schimbarea sediului societății nu-i înlătură răspunderea penală.
Având în vedere împrejurările în care s-au comis faptele, s-a arătat că rezultă implicit că inculpatul nu a declarat schimbarea sediului societății pentru a evita controlul fiscal și plata obligațiilor fiscale.
În consecință, s-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b, f din Legea nr. 241/2005.
S-a mai precizat că faptele comise de inculpat erau incriminate și anterior anului 2005 prin Legea nr. 87/1994, cu modificările și completările ulterioare în art. 11 lit.a și respectiv, art. 12 lit.
Față de cele arătate, s-a apreciat că cererea inculpatului de înlăturare a literei "f" a art. 9 din legea nr. 241/2005 din încadrarea juridică este nefondată.
Cu privire la starea de recidivă, s-a constatat că în mod corect în dispozitivul hotărârii s-a înlăturat disp. art. 37 lit. b, însă motivarea este contradictorie, în sensul că inculpatul ar fi recidivist.
S-a arătat că această contradicție urmează a fi înlăturată de către instanța de apel în sensul că inculpatul nu se află în stare de recidivă întrucât față de condamnarea de 3 ani închisoare, cu muncă contravențională, prin sentința penal nr. 2948/28.12.2003 a Judecătoriei Ploieștis -a împlinit termenul de reabilitare, iar faptele pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 579/2004 a Judecătoriei Tecuci (fila 131 - 137 dosar fond) sunt concurente cu infracțiunea dedusă judecății.
S-a apreciat că susținerea inculpatului că nu s-ar fi sustras de la urmărirea penală nu se coroborează cu alte probe administrate în cauză, astfel că nu poate servi la aflarea adevărului.
Din contră, din actele de căutare rezultă că inculpatul nu a mai fost găsit la domiciliu, concluzionându-se că acesta s-a sustras de la urmărirea penală.
S-a mai reținut că pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată, avându-se în vedere atât împrejurările comiterii infracțiunii cât și persoana inculpatului, care nu este la primul impact cu legea penală dar a recunoscut fapta, reținându-i-se circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c pen. și coborându-se pedeapsa sub minimul special; pedeapsa de 1 an închisoare fiind aptă să asigure atingerea scopului educativ preventiv al pedepsei.
În consecință, s-a apreciat că cererea inculpatului de reducere a pedepsei este nefondată.
Cu privire la antecedentele penale, s-a constatat că acestea au fost soluționate greșit, prin contopirea pedepsei aplicate prin sentința apelată cu pedeapsa rezultantă de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 579/2004 a Judecătoriei Tecuci.
Corect ar fi trebuit descontopită pedeapsa de 7 luni închisoare în pedepsele componente (de 5 luni închisoare și de 6 luni închisoare) și apoi contopește cu pedeapsa de 1 an închisoare.
Însă aflându-ne în apelul declarat de inculpat, s-a precizat că nu se poate reface concursul întrucât s-ar agrava situația acestuia în propria cale de atac, deoarece ar trebui să se aplice cel puțin sporul de 1 lună închisoare aplicat prin sentința penală nr. 579/2004 a Judecătoriei Tecuci, care are autoritate de lucru judecat.
S-a mai reținut că latura civilă a fost corect soluționată prin obligarea inculpatului la acoperirea prejudiciului către partea civilă, acesta fiind de altfel, de acord cu pretențiile acesteia.
Cu privire la susținerea inculpatului că nu a fost citat lichidatorul SC " INTERNAȚIONAL "SRL T, s-a constatat că pentru această societate s-a închis procedura falimentului la data de 23.06.2005, s-a dispus radierea acesteia de la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Galați și descărcarea, pentru alții, și a lichidatorului judiciar de orice îndatoriri și responsabilități (fila 76,77 dosar apel), situație în care necitarea acestuia nu-i cauzează vreo vătămare.
Sub acest aspect, s-a arătat că apare ca fiind nelegală citarea părții responsabile civilmente SC " INTERNAȚIONAL "SRL T, întrucât aceasta nu mai exista la data sesizării primei instanțe, precum și, pentru același motiv, obligarea acesteia în solidar cu inculpatul la plata de despăgubiri către partea civilă.
S-a precizat că îndreptarea acestei nelegalități nu poate fi făcută în apel întrucât s-ar agrava situația inculpatului în propria cale de atac.
Întrucât apărătorii inculpatului și au justificat lipsa de la termenul din 07.10.2008 (fila 87 - 90), s-a arătat că urmează ca, în baza art. 199 al. 3.pr.pen. să se dispună scutirea de la plata amenzii de câte 250 lei, fiecare, aplicate prin încheierea din 07.10.2008.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, reiterând aspectele invocate în apel, și anume, că hotărârea instanței de fond nu e motivată, precum și că nu se impune reținerea art. 9 alin. 1 lit. f din Legea 241/2005.
Față de toate acestea, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei și a sentinței recurate, în sensul achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în această modalitate, urmând ca în condițiile în care se înlătură una din faptele pentru care a fost trimis în judecată, să se redozeze pedeapsa, în sensul de a I se aplica o pedeapsă mai mică.
Recursul formulat e nefondat.
Examinând hotărârea pronunțată prin prisma motivelor de recurs invocate, considerăm că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice, recursul formulat fiind nefondat, urmând să fie respins pe acest considerent.
Cu privire la primul motiv invocat în scris, și anume, cel prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală, în sensul că hotărârea primei instanțe e nemotivată și reprezintă o copie fidelă a rechizitoriului, apreciem că nu poate fi luat în considerare atâta timp cât se face în recurs o critică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, critică pe care de altfel inculpatul a adresat-o și instanței de apel, care a avut-o în vedere și chiar dacă nu a răspuns în mod expres la aceasta, a procedat la complinirea deficienței de motivare.
Referitor la al doilea motiv de recurs, apreciem că nici acesta nu poate fi reținut - considerăm că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 lit. din Legea 241/2005. E adevărat că, inițial, când a făcut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerțului, inculpatul a declarat corect sediul societății dar, ulterior, acesta nu a mai încunoștințat cu privire la schimbarea sediului societății (așa cum rezultă din propria sa declarație), aceasta reprezentând o sustragere de la efectuarea verificărilor financiare și de la plata obligațiilor fiscale, aceasta fiind modalitatea de săvârșire a infracțiunii prev. de lit. faa rt. 9 din Legea 241/2005.
Susținerea inculpatului, că nu a cunoscut că trebuie să declare schimbarea sediului societății nu- înlătură răspunderea penală.
Raportat la împrejurările în care s-au comis faptele, rezultă că inculpatul nu a declarat schimbarea sediului societății pentru a evita controlul fiscal și plata obligațiilor fiscale.
Față de aceste considerente, apreciem că în mod corect s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005.
Totuși, hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, însă nelegalitățile nu pot fi înlăturate în propria cale de atac a inculpatului. Astfel, deși inculpatul e trimis în judecată pentru o singură infracțiune cu două modalități alternative: art. 9 lit. b și f din legea 241/2005, apreciem că încadrarea juridică corectă ar fi fost două infracțiuni săvârșite în concurs real, respectiv, art. 9 lit. b din Legea 241/2005 și art. 9 lit. f din aceeași lege, pentru care trebuiau aplicate două pedepse, or în prezenta cauză inculpatul a fost condamnat pentru o singură infracțiune cu referire la două texte de lege care prevăd infracțiuni distincte.
Totodată, apreciem că pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată raportat la împrejurările comiterii infracțiunii și la persoana inculpatului care nu e infractor primar, dar care a avut o atitudine sinceră, de recunoaștere a faptei, reținându-se în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. c Cod penal și aplicându-i-se o pedeapsă sub minimul special.
Având în vedere cele precizate, recursul promovat va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul ( "", fiul lui G și, născut la data de 14.03.1967 în comuna, județul G, CNP -, domiciliat în comuna, sat, județul G, în T,-, județul G, în T,-, județul G) împotriva deciziei penale nr. 466/A/13.11.2008 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 734/17.12.2007 a Judecătoriei Tecuci ).
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. -/02.11.2009
Tehnored. /2 ex.
Fond:
Apel:, Fl.
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel