Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 196/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 196
Ședința publică de la 22 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florin Popescu
JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 3: Constantin
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.206/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: pentru inculpatul lipsă, avocat din oficiu, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii Tribunalului Timiș și admiterea cererii de repunere în termen a apelului și rejudecarea cauzei de către prima instanță.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, decizia penală recurată fiind temeinică și legală, din acele de la dosar rezultând că, domiciliul inculpatului este același, acesta fiind citat în mod corect.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.3718/P/2002 emis la data de 14.10.2002, inculpații, G și au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.290 Cp. art.178 din Legea nr.141/1997 și art.12 din Legea nr.87/1994 inculpatul, art.26 Cp. raportat la art.290 Cp. art.290 Cp. art.178 din Legea nr.141/1997 și art.12 din Legea nr.87/1994 inculpatul și art.249 alin.l Cp. inculpatul.
În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatului a falsificat două contracte de vânzare-cumpărare unor vehicule folosite, în scopul înmatriculării a două autoturisme în regim de scutire de taxe vamale, prin fructificarea în mod ilicit a unei adeverințe de repatriere a soției sale, efectuând și toate demersurile necesare realizării efective a înmatriculării, prin prezentarea și depunerea de documente falsificate la instituțiile statului cu atribuții în domeniu.
În sarcina inculpatului G s-a reținut că acesta, în coautorat cu inculpatul, a efectuat acte de sustragere de la plata obligațiilor vamale pentru înmatricularea pe numele său a unui autoturism, scop pe care a consimțit să la contrafacerea unui contract de vânzare - cumpărare de către inculpatul, în același timp el folosind și acte fictive în vederea obținerii documentelor vamale, precum acte de proveniență falsificate înaintea organelor vamale.
În sarcina inculpatului s-a reținut că și-a încălcat din neglijență atribuțiile de serviciu, omițând să verifice prezența deținătorului legal a două autoturisme și să efectueze controlul fizic al celor două mașini, emițând declarația vamală de tranzit și declarația complementară.
Inițial dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr. 24456/28.10.2002.
Prin nr. 1676/13.06.2003 Judecătoria Timișoaraa dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.290 Cp. și la pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.178 din Legea nr. 141/1997, instant contopind cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare dispunând în final suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o perioadă de 5 ani termen de încercare.
În același timp, prima instanță a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994, în temeiul art.li pct.2 raportat la art.10 lit.d
C.P.P.In privința inculpatului G prima instanță a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994, cu suspendarea condiționată a executării pe o perioadă de 4 ani termen de încercare.
Totodată prima instanță a dispus achitarea inculpatului G pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.26 Cp. raportat la art.290 Cp. în temeiul art.10 lit.d C.P.P. art.290 Cp. și art 178 din Legea nr.141/1997 în temeiul art.10 lit c
C.P.P.Nu în ultimul rând, prima instanță a dispus și achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 alin.l Cp. în temeiul art.10 lit.d
C.P.P.Împotriva acestei hotărâri judecătorești au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, partea civilă Direcția Regională Vamală T și inculpații și G, apelurile fiind înregistrate la Tribunalul Timiș sub nr. 10648/02.10.2003.
Prin nr.425/A/22.10.2004 Tribunalul Timișa admis apelurile declarate în cauză, a desființat nr. 1676/2003 a Judecătoriei Timișoara și a dispus restituirea cauzei la prima instanță, dosarul fiind reînregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr. 17040/13.12.2004.
In motivarea deciziei de desființare cu trimitere spre rejudecare instanța de apel a menționat că partea civilă Direcția Regională Vamală T nu are personalitate juridică și în lipsa unui mandat special din partea Autorității Naționale a Vămilor, soluția primei instanțe a fost nelegală în ceea ce privește latura civilă a cauzei, impunându-se citarea acesteia din urmă.
Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 1984 din 24.06.2005 pronunțată în dosar nr. 17040/2004, în baza art. 334.C.P.P. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de art. 290.Cod Penal, art. 178 din Legea nr. 141/1997 și art. 12 din Legea nr. 87/1994, în infracțiunile prevăzute de art. 290.Cod Penal, raportat la art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 178 din Legea nr. 141/1997 raportat la art. 41 al. 2.Cod Penal și art. 12 din Legea nr. 87/1994.
În baza art.334 a C.P.P. schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului G din infracțiunile prevăzute de art.26 Cp. raportat la art.290 Cp. art.290 Cp. art.178 din Legea nr.141/1997 și art.12 din Legea nr.87/1994 în infracțiunile prevăzute de art.26 Cp. raportat la art.290 Cp. art.290.p., art.26 Cp. raportat la art.178 din Legea nr.141/1997 și art.12 din Legea.87/1994.
În baza art.334 a C.P.P. schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art.249 alin.l Cp. în infracțiunea prevăzută de art.249 alin.l Cp. raportat la art.41 alin.2 Cp.
În baza art.290 Cp. raportat la art.41 alin.2 Cp. și cu aplicarea art.42 Cp. l-a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.
În baza art.178 din Legea nr.141/1997 raportat la art.41 alin.2 Cp. și cu aplicarea art.42 Cp. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire de acte falsificate în formă continuată.
În baza art.ll pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d l C.P.P.-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr. 87/1994.
În baza art.33 lit.a Cp. raportat la art.34 lit.b Cp. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art.86 Cp. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate pe o perioadă de 6 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.862Cp.
În baza art.863Cp. a obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte, la datele stabilite de instituția de supraveghere, la Serviciul Pentru Protecția Victimelor și Reintegrarea Infractorilor de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.359 i C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.864Cp.
În baza art.65 Cp. raportat la art.64 lit.a și b Cp. și cu aplicarea art.66 Cp. i s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.26 Cp. raportat la art.290 Cp. și cu aplicarea art.27 Cp. condamnă inculpatul G, la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În baza art.26 Cp. raportat la art.178 din Legea nr.141/1997 și cu aplicarea art.27 Cp. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea de acte false.
În baza art.12 din Legea nr.87/1994 raportat la art.13 Cp. l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
În baza art.ll pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.c l C.P.P.-a achitat pe același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.290 Cp.
În baza art.33 lit.a Cp. raportat la art.34 lit.b Cp. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art.861Cp. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului pe o perioadă de 7 ani termen de încercare stabilit în condițiile prevăzute de art.862Cp.
În baza art.86 Cp. a obligat pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
-să se prezinte, la datele stabilite de instituția de supraveghere, la Serviciul Pentru Protecția Victimelor și Reintegrarea Infractorilor de pe lângă Tribunalul Timiș, căruia i se încredințează supravegherea;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.359 i C.P.P. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.864Cp.
În baza art.65 Cp. raportat la art.64 lit.a și b Cp. și cu aplicarea art.66 Cp. i s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art.ll pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d l C.P.P.-a achitat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.249 alin.l Cp. raportat la art.41 alin.2 Cp.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.346 și C.P.P. cu aplicarea art.998, 999.civ. a fost obligat inculpatul G la plata sumei de 56.495.600 lei cu dobânzile egale și penalitățile de întârziere daune materiale către partea civilă Autoritatea ațională a Vămilor B și respinge în rest pretențiile civile ale părții civile.
În baza art.14 raportat C.P.P. la art.348 s C.P.P.-au anulat declarația vamală de tranzit și cea complementară nr.7835/18.06.1998, chitanțele vamale seriile.53460 și nr.53461, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29.05.1998 între și și contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 29.05.1998 între și.
În baza art.191 alin.2 au C.P.P. fost obligați inculpații și G la plata sumei de 5.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.192 alin.3 restul C.P.P. cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina stalului.
S-a dispus plata sumei de 400.000 lei din fondurile MJ către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu și s-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
Analizând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, respectiv procesul verbal de sesizare din oficiu, adresele B și IJP A, adresele Direcțiilor Regionale Vamale A și T, declarațiile vamale de tranzit și declarația complementară, procesele verbale de constatare, verificare și percheziție domiciliară, raportul de constatare tehnico-științifică, copiile documentației autoturismelor în cauză, copiile documentelor de identificare, copiile chitanțelor vamale, rapoartele de verificare tehnică, contractele de vânzare-cumpărare declarațiile martorilor, R, și, declarațiile inculpaților, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul este căsătorit cu martorul. Înainte de anul 1990, cei doi au părăsit România, renunțând la cetățenia română și dobândind cetățenia germană.
În cursul anului 1998 membri familiei s-au repatriat în România. Potrivit legislației în vigoare, această împrejurare permitea persoanelor în cauză, să achiziționeze, să introducă și să înmatriculeze în România, cu scutire de plata taxelor vamale, câte două autoturisme pentru fiecare persoană repatriată.
S-a reținut că martorul a ajuns în posesia adeverinței nr. II/02/.49/8/l05059/02.06.1998 eliberată de Direcția de Relații Consulare din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al României, prin care se atesta faptul că i s-a aprobat repatrierea în condițiile Decretului lege nr.7/31.12.1989, adeverința fiind eliberată la data de 02.06.1998. în baza acestui document martorului i s-a eliberat apoi adeverința nr.-/17.06.1998 a Poliției Municipiului T, care atesta stabilirea domiciliului martorului în T ca urmare a repatrierii.
Aceste documente au fost remise de către martorul soțului ei, care le-a păstrat și le-a folosit în vederea înmatriculării în regim de scutire de taxe vamale a două autoturisme: marca Mercedes 230 seria șasiu --A- și Mercedes 500 seria șasiu -A-.
Autoturismul marca Mercedes 230 cu seria de șasiu -A- a fost cumpărat la data de 11.12.1997 de către martorul din Germania. Martorul a cumpărat mașina pentru sine, ca persoană fizică. Ulterior, martorul a venit în România cu autoturismul amintit înmatriculat pe numele său în Germania cu nr.AO-X-969. Autoturismul a fost introdus în țară la data de 12.12.1997 prin PCTF Nădlac.
La începutul anului 1998, martorul s-a întâlnit cu inculpatul, care și-a manifestat interesul de a cumpăra autoturismul mai sus indicat. Martorul îl cunoștea pe inculpat, știind faptul că acesta era asociat la SRL T, astfel încât îl considera o persoană onestă și solvabilă. In aceste condiții, când inculpatul și-a manifestat intenția de a cumpăra autoturismul Mercedes, a solicitat suma de 14.000 DM, aici fiind inclusă o sumă de 2500 DM împrumutată anterior inculpatului și nerestituită.
Martorul a remis de îndată autoturismul inculpatului, care 1-a folosit nemijlocit din acel moment, cu toate că din motive de securitate acesta a rămas parcat în fața casei martorului. în momentul realizării acordului de voință, martorul i-a predat inculpatului și documentele autoturismului, consimțind la înmatricularea mașinii pe numele acestuia.
După acest moment, inculpatul a făcut demersurile necesare înmatriculării autoturismului pe numele soției sale, pentru scutirea de plata taxelor vamale și TVA.
Astfel, inculpatul a contrafăcut contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit, înscriind olograf numele martorului ca vânzător și numele soției sale, ca și cumpărător. Inculpatul a contrafăcut apoi semnăturile celor doi martori și a înscris data de 29.05.1998.
În continuare, în vederea înmatriculării autoturismului în România, inculpatul 1-a contactat pe inculpatul, comisionar vamal din partea SC de Expediții și Transporturi Auto- SRL A, care a întocmit declarația vamală de tranzit și declarația vamală complementară.
Ulterior întocmirii declarației vamale de tranzit și a declarației complementare, inculpatul a remis aceste înscrisuri, împreună cu restul documentelor avute în vedere pentru redactarea acestora (adeverința de repatriere, contractul de vânzare-cumpărare falsificat, cartea de identitate a autoturismului, copia cărții de identitate a autoturismului), martorului, lucrător vamal din cadrul Biroului Vamal Central și Frontieră Nădlac.
Martorul a verificat concordanța dintre datele înscrise în declarația vamală de tranzit și documentele însoțitoare ale acesteia și neconstatând nereguli, a înregistrat declarația vamală de tranzit în registrul sumar r 7835/18.06.1998.
În continuare, martorul, lucrător vamal, a efectuat controlul financiar preventiv și a constatat scutirea de taxe vamale în conformitate cu prevederile anexei nr.6 art.9 din Regulamentul Vamal.
Sarcina controlului fizic al autoturismului a aparținut martorului R, posesorul autorizat al ștampilei nr.6275. această ștampilă a apărut pe declarația vamală de tranzit, împreună cu un termen de regularizare a importului definitiv: 15.07.1998.
După aplicarea ștampilelor vamale pe declarația vamală de tranzit, inculpatul a făcut demersurile necesare finalizării operațiunii de import definitiv la Vama Cu acest prilej, actele au fost verificate de martorul, inspector vamal. Constatând legalitatea și regularitatea acestora, martorul a finalizat operațiunea de import definitiv, emițând concomitent chitanța vamală seria K nr.-/24.06.1998, prin care s-a consemnat plata unor drepturi vamale în sumă totală de 5.655.571 lei. Martorul a înscris numele martorului ca fiind persoana de la care s-au primit banii, aceasta figurând în documentele prezentate ca și deținător legal al autoturismului.
La data de 15.07.1998 autoturismul în cauză a fost prezentat la ORC T, unde s-a constatat îndeplinirea condițiilor tehnice în vederea înmatriculării în România.
Ulterior perfectării operațiunii de import definitiv, inculpatul a procedat la efectuarea formalităților necesare înmatriculării propriu-zise pe numele soției sale, prin intermediul SC SRL T, societate care avea ca obiect de activitate intermedierile auto.
În final, autoturismul în cauză a fost înmatriculat pe numele martorului, primind numere de înmatriculare românești: -.
După înmatricularea autoturismului, inculpatul a discutat cu martorul și i-a comunicat acestuia că nu-i poate achita contravaloarea mașinii. În aceste condiții cei doi au hotărât să procedeze la revânzarea autoturismului către martorul, care, la rândul său, 1-a înstrăinat unei alte persoane. Astfel, la data de 10.08.1998 autoturismul a fost radiat de pe numele martorului și înmatriculat pe numele martorului, iar la data de 14.12.1998 autoturismul a fost radiat de pe numele acestuia și înmatriculat pe numele unei alte persoane.
În ceea ce privește autoturismul marca Mercedes 500 cu seria de șasiu -A-, acesta a fost înmatriculat în Germania cu nr.RV-186-R până la data de 06.06.1998 pe numele inculpatului
autoturismul în România, și intenționând să-1 înmatriculeze prin scutirea de plata taxelor vamale, inculpatul a discutat cu inculpatul, pe care îl cunoștea de mai multă vreme și despre care cunoștea că a redobândit cetățenia română prin repatriere. în aceste condiții, cei doi inculpați au convenit să efectueze îmnatricularea respectivului autoturism în România, prin scutirea de plata taxelor vamale și TVA, folosind în acest scop adeverința de repatriere a martorului.
În acest sens, s-a reținut că inculpatul a contrafăcut contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit, completând pe formularul respectiv numele de, ca și vânzător, iar ca și cumpărător pe.
Același inculpat a completat olograf și datele de identitate ale autovehiculului în cauză și a contrafăcut semnăturile părților, datând actul cu data de 29.05.1998.
Pentru perfectarea formalităților de înmatriculare, părțile s-au adresat SC SRL T, unde s-a perfectat contractul de intermediere prin care martorul s-a obligat să vândă autoturismul inculpatului
După acest moment, inculpatul a urmat aceleași etape necesare înmatriculării indicate anterior.
În final, autoturismul a fost înmatriculat direct pe numele inculpatului G, cu nr. de înmatriculare -, acesta fiind beneficiarul direct și nemijlocit al înmatriculării autoturismului în regim de scutire de taxe vamale și TVA.
În ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art.12 din Legea nr. 87/1994 aceasta se poate realiza printr-o acțiune de sustragere de la plata obligațiilor fiscale către stat, în întregime sau în parte, prin nedeclararea veniturilor impozabile, ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile sau prin efectuarea oricăror alte operațiuni în acest scop.
Având în vedere materialul probator administrat în cauză, prima instanță a apreciat că în sarcina inculpatului nu poate fi reținută infracțiunea de evaziune fiscală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii obiective.
Astfel, în conformitate cu prevederile punctului 9 alin.l din Anexa 6 la HG nr.626/1997 persoanele fizice care își stabilesc domiciliul definitiv în România pot introduce în țară, fără a fi supuse plății taxelor vamale, pe baza adeverinței emise de Ministerul d e Interne, orice bunuri prezentate la vămuire, inclusiv două mijloace de transport auto, indiferent de categoria acestora.
Pe de altă parte, infracțiunea de evaziune fiscală, fiind o infracțiune de rezultat, presupune în mod evident obținerea de către cel care se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat a unui folos material injust. In același timp, pentru ca o persoană să se sustragă de la plata unor obligații fiscale către stat este necesar ca mai întâi acele obligații să existe, să fie datorate.
Or, în prezenta cauză, în condițiile în care atât inculpatul, cât și soția acestuia, beneficiau de câte o adeverință de repatriere, care le permitea să aducă în țară, fiecare, două autoturisme, cu scutirea de plata taxelor vamale, potrivit legislației în vigoare, se poate constata că nu se poate vorbi de o sustragere de la plata obligațiilor fiscale către stat comisă de către inculpatul, acesta neputând fi obligat la plata taxelor vamale, motiv pentru care, în temeiul art.l 1 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art.10 lit.d
C.P.P.In privința infracțiunii de evaziune fiscală prima instanță a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute prin rechizitoriu, în sarcina inculpatului organele de urmărire penală indicând doar un act material de evaziune fiscală, celălalt fiind reținut în sarcina inculpatului
Referitor la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit dispozițiilor art.290 Cp. aceasta presupune, sub aspectul elementului material, în primul rând, falsificarea unui înscris sub semnătură privată prin vreunul din modurile arătate în art.288 Cp. adică prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii ori prin alterarea înscrisului în orice mod.
Raportându-se la materialul probator administrat în cauză, în special la concluziile raportului de constatare tehnico-științifică prin care s-a stabilit fără nici o tăgadă faptul că cele două contracte de vânzare-cumpărare a unor vehicule folosite au fost completate în mod olograf de către inculpatul, care a și executat semnăturile de pe cele două înscrisuri, atât pentru vânzător, cât și pentru cumpărător, prima instanță a constatat că faptele inculpatului de a plăsmui două contracte de vânzare-cumpărare a unor vehicule folosite, executând pe acestea și două semnături pretins adevărate, întrunesc, din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.290 Cp.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, aspect confirmat prin aceea că el a urmărit ca finalitate producerea unor consecințe juridice prin prezentarea acestor contracte falsificate în fața autorităților vamale.
Infracțiunea continuată presupune săvârșirea, de către aceeași persoană, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a unor acțiuni sau inacțiuni, care, fiecare în parte, realizează conținutul legal al aceleiași infracțiuni.
Având în vedere condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, în condițiile în care inculpatul a falsificat două contracte de vânzare-cumpărare, în aceeași modalitate, fiecare dintre aceste acțiuni realizând conținutul legal al infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, instanța va reține în sarcina inculpatului și dispozițiile art.41 alin.2 Cp. considerând că în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a comis două acte materiale de falsificare a unor înscrisuri sub semnătură privată, fiecare dintre aceste acțiuni realizând, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.290 Cp.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.334 prima C.P.P. instanță a procedat la schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu, din infracțiunea prevăzută de art.290 Cp. în infracțiunea prevăzută de art.290 Cp. raportat la art.41 alin.2 Cp.
În ceea ce privește infracțiunea de folosire de acte falsificate, potrivit dispozițiilor art.1.78 din Legea nr.141/1997 aceasta se poate realiza printr-o activitate de folosire, la autoritatea vamală, a unor documente vamale, de transport sau comerciale falsificate.
Având în vedere împrejurarea că în noțiunea de documente vamale falsificate urmează a fi cuprinse orice înscrisuri necesare pentru determinare regimului vamal necesar importării unor bunuri, și luând în considerare faptul că, pe de o parte, pentru emiterea declarației vamale de tranzit, în cazul importului de autoturisme, este necesară prezentarea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului, astfel încât acest contract poate fi circumscris noțiunii de "document vamal" în condițiile în care declarația vamală de tranzit servește ulterior la finalizarea operațiunii de import definitiv, iar pe de altă parte, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, cel care a prezentat contractele de vânzare-cumpărare pentru vehicule folosite falsificate inculpatului, în vederea emiterii declarației vamale de tranzit, a fost inculpatul, prima instanță a constatat că fapta inculpatului de a prezenta autorităților vamale două contracte de vânzare-cumpărare falsificate realizează, din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.178 din Legea nr.141/1997.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, el având reprezentarea faptului că în fața autorităților vamale folosește documente falsificate și că prin aceasta va produce consecințe juridice, rezultat urmărit prin desfășurarea activității infracționale, toate acțiunile inculpatului având ca finalitate scutirea de la plata taxelor vamale și TVA.
Ținând seama de împrejurarea că inculpatul a folosit documente falsificate în fața autorităților vamale cu ocazia înmatriculării a două autoturisme, și în cazul infracțiunii prevăzute de art.178 din Legea nr.141/1997 instanța va reține în sarcina inculpatului dispozițiile art.41 alin.2 Cp. apreciind că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a folosit în fața autorităților vamale în două situații înscrisuri falsificate, fiecare dintre aceste acte realizând conținutul legal al infracțiunii anterior menționate, motiv pentru care, în temeiul art.334 C.P.P. va proceda la schimbarea încadrării juridice în acest sens.
Pentru aceste considerente, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată și folosire de acte falsificate în formă continuată.
Unul dintre principiile fundamentale ale procesului penal este cel al prezumției de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană este considerată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public, cu respectarea garanțiilor dreptului de apărare.
Prezumția de nevinovăție, fiind o prezumție relativă, poate fi răsturnată, însă numai prin prezentarea unor probe certe de vinovăție, întrucât, în situația condamnării inculpatului, prima instanță a apreciat că trebuie să dovedească fără echivoc vinovăția acestuia, orice îndoială urmând să fie interpretată în favoarea învinuitului sau inculpatului.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut că referitor la inculpatul G prezumția de nevinovăție a acestuia nu a fost răsturnată în ceea ce privește comiterea infracțiunii prevăzute de art.290 Cp. în calitate de autor.
Astfel, așa cum rezultă din raportul de constatare tehnico-științifică efectuat în cauză, contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit nu a fost falsificat de inculpatul, ci de inculpatul. în sarcina inculpatului se poate reține doar că a semnat, în calitate de cumpărător, contractul de intermediere auto încheiat cu prin intermediul SC SRL T, dar se poate observa că în privința acestui contract inculpatul a semnat în calitatea în care a fost trecut în cuprinsul înscrisului, astfel încât, nu se poate reține în sarcina inculpatului falsificarea acestui înscris, întrucât, nu el este cel care 1-a completat și nici nu a executat semnătura vânzătorului.
Pe de altă parte, complicitatea este acea formă a participației penale care constă, potrivit dispozițiilor art.26 Cp. în înlesnirea sau ajutarea în orice mod, de către o persoană, cu intenție, la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, calitatea de complice dobândind-o și acela care promite, înaintea sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe infractor.
Având în vedere condițiile de existență ale complicității, respectiv comiterea de către autor a unei fapte prevăzute de legea penală, săvârșirea de către complice a unor acte de înlesnire sau ajutor și acționarea de către complice cu intenție, și ținând seama de probele administrate în cauză, instanța consideră că ajutorul dat de către inculpatul G la falsificarea de către inculpatul a contractului de vânzare-cumpărare a unui vehicul folosit realizează conținutul legal al infracțiunii de complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Astfel, s-a reținut că din probele administrate în cauză autoturismul marca Mercedes 500 cu seria de șasiu - Al 70472 fost adus în România de către inculpatul G, care deținea toate documentele mașinii. în consecință, fără sprijinul inculpatului, inculpatul nu putea falsifica contractul de vânzare-cumpărare în cuprinsul căruia a completat, olograf, datele de identificare ale mașinii, întrucât nu le-ar fi cunoscut. Iar susținerea că inculpatul ar fi predat documentele autoturismului fără să cunoască acțiunile pe care le va întreprinde inculpatul nu pot fi reținute, deoarece este evident că inculpatul a avut reprezentarea împrejurării că scutirea de taxele vamale va putea fi realizată numai prin înmatricularea mașinii pe numele uneia dintre persoanele repatriate, ceea ce presupunea și justificarea dobândirii dreptului de proprietate asupra autoturismului de către acea persoană, lucru realizabil doar prin ticluirea unui contract de vânzare-cumpărare.
Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că inculpatul Gaa cționat cu intenție directă, împrejurare reliefată prin scopul urmărit de acesta, respectiv înmatricularea propriei mașini cu scutirea de plata taxelor vamale și TVA:
Totodată, după cum reiese din materialul probator administrat în cauză, înțelegerea dintre inculpații și a fost de la început ca înmatricularea autoturismului să se facă cu scutirea de taxe vamale.
În consecință, s-a reținut că inculpatul cunoștea încă de la început faptul că pentru atingerea scopului urmărit, respectiv scutirea de plata taxelor vamale, în documentele care vor apărea în fața autorităților vamale, era necesar ca proprietar al autoturismului să apară una dintre persoanele repatriate.
Astfel, apare ca fiind evidentă împrejurarea că inculpatul G sprijinindu-l pe inculpatul la falsificarea contractului de vânzare-cumpărare, l-a sprijinit pe acesta și la prezentarea înscrisurilor falsificate în fața autorităților vamale, cu atât mai mult cu cât chiar din declarațiile inculpatului și a soției acestuia, rezultă că inculpatul i-a însoțit la Biroul Vamal
Chiar și acceptând că acesta nu a făcut altceva decât să o însoțească pe, transportând-o cu mașina, dată fiind înțelegerea pe care o avea cu și scopul urmărit, nu se poate reține că inculpatul G nu a cunoscut împrejurarea că acel contract falsificat urmează să fie folosit în scopul producerii de consecințe juridice.
Pentru aceste considerente, prima instanță a apreciat că fapta inculpatului G de a sprijini inculpatul în folosirea unor documente falsificate în fața autorităților vamale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.26 Cp. raportat la art.178 din Legea nr.141/1997, urmân să fie reținută intenția directă ca modalitate a vinovăției.
S-a apreciat că în prezenta cauză nu poate fi reținut în sarcina inculpatului autoratul în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art.178 din Legea nr.141/1997, deoarece probele administrate au dovedit faptul că G doar 1-a sprijinit pe inculpatul în folosirea acestor înscrisuri și nu le-a folosit el însuși în fața autorităților vamale.
Referitor la infracțiunea prevăzută de art.12 din Legea nr.87/1994, este indubitabil faptul că în momentul în care a luat legătura cu inculpatul, intenția inculpatului Gaf ost aceea de a înmatricula autoturismul pe care 1-a adus din Germania fără plata taxelor vamale.
Având în vedere faptul că, în realitate, așa cu rezultă din probele administrate în cauză autoturismul Mercedes 500 aparținea inculpatului G care, prin intermediul inculpatului a încercat să se sustragă de la achitarea obligațiilor fiscale către stat, constând în taxe vamale și TVA, prin folosirea ilicită a adeverinței de repatriere a soției inculpatului, și luând în considerare împrejurarea că prin aceste acte s-a cauzat patrimoniului public al statului un prejudiciu în valoare de 56.495.600 lei, prima instanță a apreciat că în prezenta cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.12 din Legea nr.87/1994.
Ținând seama de faptul că de la data consumării infracțiunii și până la data judecării acesteia au intervenit modificări legislative referitoare la infracțiunea de evaziune fiscală, prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art.13 Cp. referitoare la legea mai favorabilă în ceea ce privește inculpatul
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților și G, prima instanță a luat în considerare criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cp. respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoana inculpaților, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Faptele inculpaților prezintă un ridicat grad de pericol social întrucât prin acțiunile lor numiții și G au adus atingere relațiilor sociale referitoare la ocrotirea patrimoniului public al statului, cât și relațiilor sociale referitoare la încrederea publică în înscrisurile sub semnătură privată.
La stabilirea pedepselor prima instanță a ținut seama și de persoana inculpaților, aceștia aflându-se la prima abatere de acest gen, ceea ce denotă o periculozitate socială mai redusă, motiv pentru care, observând și dispozițiile art.42 Cp. în vederea atingerii scopului pedepsei așa cum acesta este stabilit prin dispozițiile art.52 Cp. prima instanță apreciind ca fiind necesară aplicarea unor sancțiuni privative de libertate, respectiv 3 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată și 3 ani închisoare pentru folosirea de acte falsificate în privința inculpatului, și 3 luni închisoare pentru complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 ani închisoare pentru complicitate la folosire de acte false și 2 ani închisoare pentru evaziune fiscală în privința inculpatului
Însă având în vedere conduita bună a inculpaților anterior săvârșirii infracțiunilor, luând în considerare și valoarea relativ redusă a prejudiciului și constatând că și celelalte condiții prevăzute de art.861Cp. sunt îndeplinite, prima instanța a apreciat că prezenta hotărâre de condamnare reprezintă un avertisment pentru cei doi inculpați și aceștia, chiar și fără executarea pedepselor, nu vor mai săvârși fapte prevăzute de legea penală, reeducarea lor putând avea loc și în libertate.
În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, prima instanță a reținut că partea vătămată Autoritatea națională a Vămilor s-a constituit parte civilă cu suma de 93.083.376 lei daune materiale.
Împotriva sentinței penale nr.1984/24.06.2005 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr-) a formulat apel inculpatul. Declarația de apel a fost înregistrată la Judecătoria Timișoara în data de 08.01.2009 (fila 2).
În motivele arătate în scris, s-a solicitat în principal admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și să se dispună rejudecarea de către Judecătoria Timișoara, deoarece judecarea cauzei a avut loc cu vicierea procedurii de citare cu inculpatul.
În subsidiar, s-a solicitat desființarea hotărârii primei instanțe, și în rejudecare, în urma reținerii prevederilor art.74 lit.b și c pen. rap. la art.76 lit.c, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general prevăzut de Codul penal, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza prevederilor art.364 se C.P.P. solicită repunerea în termenul de apel, deoarece întârzierea declarării apelului a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar cererea a fost formulată în termenul de 10 zile de la începerea executării pedepsei.
În motivarea cererii de repunere în termenul de apel s-a arătat că inculpatul apelant a fost citat la adresa din T-, jud.T, sentința penală pronunțată fiind comunicată la aceeași adresă, deși nu a locuit niciodată efectiv în acest imobil. Pe de altă parte, foștii proprietari au înstrăinat în cursul anului 2005 acest imobil. A avut domiciliul stabil, începând cu anul 2000, în Germania, inițial în 13, 85053, iar ulterior și-a schimbat domiciliul în 8, 96114,.
Precizează că și-a ales domiciliul la adresa din T,-, județul T doar pentru a fi contactat de organele de poliție și pentru a fi citat în dosarul nr.24456/2002, în scopul audierii sale. Nu a adus la cunoștința instanței de judecată adresa din Germania și cea din cartea de identitate datorită faptului că a avut reprezentarea că procesul penal continua sau s-a finalizat cu o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fără a bănui că s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. A aflat despre condamnare la data de 04.01.2009, cu ocazia prezentării mandatului de executare de către organele vamale române.
Prin DP nr. 206/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul-apelant -, domiciliat în prezent în T,-,.B,.13, județul
În baza art.379 pct.1 lit.a Cpp a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul-apelant - împotriva sentinței penale nr.1984/24.06.2005 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr.17040/2004).
În baza art. 192 alin. 2 fost obligat inculpatul - apelant la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut următoarele:
La termenul din 05.10.2009 Tribunalul a pus în discuție excepția tardivității declarării apelului precum și condițiile de exercițiu ale cererii de repunere în termenul de apel.
Având în vedere că inculpatul nu a fost prezent nici la dezbateri și nici la pronunțare, termenul pentru declararea apelului împotriva hotărârii instanței de fond începe să curgă de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, conform prevederilor art.363 alin.3 teza a II a Cod procedură penală. În speță, copia dispozitivului sentinței penale nr.1984/24.06.2005 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr-) a fost comunicată inculpatului în data de 01.07.2005, la adresa din T,- (fila 63 dosar de fond). În raport de această dată, termenul de declarare a apelului s-a împlinit la data de 12.07.2005. Întrucât declarația de apel a fost formulată la data de 08.01.2009, apelul este tardiv.
Cererea de repunere în termenul de apel a fost formulată cu respectarea termenului limită prevăzut de art.364 alin.1 Cod procedură penală, întrucât pedeapsa aplicată (3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării, revocată și dată spre executare prin sentința penală nr. 2893/19.11.2008 a Judecătoriei Timișoara ) a început să fie executată la data de 04.01.2009, odată cu intrarea în țară a inculpatului. Întrucât cererea de repunere în termenul de apel a fost formulată la data de 08.01.2009, această a fost introdusă în termen.
În esență, pentru justificarea cererii de repunere în termenul de apel, inculpatul susține că citarea sa și comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii de condamnare sunt viciate, ambele proceduri îndeplinindu-se la o altă adresă decât cea de domiciliu.
Tribunalul a reținut că în faza de urmărire penală (filele 213-222) numitul a fost audiat în calitate de învinuit, ocazie cu care a declarat că domiciliul său este în T,-, județul
În primul ciclu procesual inculpatul a fost citat la adresa din T,-, județul T, iar la termenul de judecată din 17.01.2003 (fila 61 dosar 24456/2002 al Judecătoriei Timișoara ) a fost audiat, ocazie cu care a indicat instanței de judecată aceeași adresă. Este adevărat că la data de 14.12.2002 s-a încheiat un proces-verbal din care rezulta imposibilitatea executării mandatului de aducere emis pe numele inculpatului (fila 67 dosar 24456/2002 al Judecătoriei Timișoara ), pe motiv că inculpatul nu mai locuiește la adresă și și-a stabilit domiciliul în străinătate, însă, după cum s-a menționat anterior, inculpatul s-a prezentat la data de 17.01.2003 în fața instanței de judecată și a declarat că domiciliul său este în T,-, fără a informa instanța de eventuala schimbare a adresei și nici nu a solicitat citarea la o altă adresă.
Inculpatul a mai fost prezent personal la termenul de judecată din 31.01.2003 (fila 93 dosar 24456/2002 al Judecătoriei Timișoara ), și nici cu această ocazie nu a solicitat citarea sa la o altă adresă.
Declarația de apel a fost formulată personal de inculpat (fila 3 dosar 10648/2003 al Tribunalului Timiș ), fără a solicita citarea sa la o altă adresă.
În cursul soluționării apelului s-a solicitat confirmarea domiciliului actual al inculpatului, iar prin adresa comunicată Tribunalului (fila 90 dosar 10648/2003 al Tribunalului Timiș ), s-a menționat că inculpatul are aceeași adresă de domiciliu.
Din această expunere rezultă că inculpatul a indicat atât organelor de urmărire penală cât și instanței de judecată adresa sa de domiciliu, adresă aflată și în evidența serviciului de evidență informatizată a persoanei, iar îndeplinirea procedurii de citare și a procedurii de comunicare a soluției de condamnare s-a făcut la adresa declarată de inculpat.
Aspectele invocate de inculpat, în susținerea cererii de repunere în termenul de apel, constituie în realitate argumente prin care acesta își invocă propria culpă, care ar fi determinat, în opinia sa, încălcarea de către instanța de fond a dispozițiilor legale privind procedura de citare și comunicare a soluției. Invocarea propriei culpe în justificarea unei cereri de repunere în termen nu se circumscrie noțiunii de cauză temeinică de împiedicare prevăzută de art.364 alin.1 Cod procedură penală, astfel încât cererea este neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul-apelant -.
În baza art.379 pct.1 lit.a Cpp a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul-apelant - împotriva sentinței penale nr.1984/24.06.2005 a Judecătoriei Timișoara (dosar nr.17040/2004).
Împotriva decizie Tribunalului Timi șa declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie pe motiv că întârzierea declarării apelului s-a datorat unei cauze temeinică de împiedicare iar cerere de apel a fost formulată în termenul de 10 zile de la începerea executării pedepsei.
Se arată că pe parcursul soluționării dosarului penal a fost citat la adreaa din T,-, județul T deși nu a locuit niciodată în acest imobil domiciliul său fiind în Germania, inițial la,nr.13, 85053 iar ulterior l-a schimbat în 8, 96114,.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art.38510, al.21cpp, se constată că decizia recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Examinând actele de la dosar se constată că instanța de apel în mod întemeiat a reespins cererea de repunere în termenul de apel și pe cale consecință a respins și apelul ca tardiv.
Cu ocazia audierii inculpatului în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că adresa sa este în T,-, județul T iar în primul ciclu procesual inculpatul a fost audiat de instanță și s-a indicat că are aceiași adresă. Mai mult, prin adresa nr.-/2004, comunică instanței, în dosarul nr.10648/P/2003,a Tribunalului Timiș că inculpatul are domiciliul la adresa din T,-, județul
Inculpatul avea deci cunoștință de proces și prin urmare avea și obligația de încunoștința instanța despre o eventuală schimbare de domiciliu.
Prin urmare cererea inculpatului de repunere în termen nu este întemeiată iar apelul este tardiv astfel că în baza art.38515, pct.1 lit. b cpp se va dispune respingerea recursului ca nefondat.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - împotriva deciziei penale nr.206/A/2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 22 februarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
RED: CC/26.02.10.
Dact: 2 exempl/01.03. 2010
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud:
Apel: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Florin PopescuJudecători:Florin Popescu, Codrina Iosana Martin, Constantin
