Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 669/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-.Operator date nr. 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 669/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Mirela Sorina Popescu
Judecător: dr.- - -, vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror
S- luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul, domiciliat în Rm.V,-, județul V, împotriva deciziei penale numărul 117/A din data de 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, personal și asistat de avocat, conform delegației avocațiale depusă la dosar, lipsă fiind intimatele părți civile și intimata parte responsabilă civilmente.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se depune la dosar delegație avocațială din partea apărătorului și înscrisuri, respectiv copii ale certificatelor de naștere ale copiilor inculpatului. Procurorul nu se opune la administrarea acestei probe.
Curtea admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere pentru recurentul inculpat.
Părțile prezente, având cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și acordă părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru inculpat, solicită admiterea recursului și casarea hotărârii considerând că inculpatul greșit a fost condamnat pentru evaziune fiscală. Probele administrate sunt neconcludente, impunându-se în principal achitarea inculpatului, întrucât faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, respectiv scopul de a sustrage sumele de bani. Consideră că nu se poate reține această infracțiune, având în vedere și raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, pentru sumele stabilite răspunzând societatea, iar administratorul răspunde numai pentru datorii.
În ceea ce privește pedepsele stabilite pentru celelalte infracțiuni, este de acord cu încadrarea dată de tribunal, însă solicită a se avea în vedere situația personală a inculpatului, care are în întreținere mai mulți copii minori, care nu ar avea din ce să trăiască, dacă s-ar dispune executarea pedepsei și consideră că prin suspendarea executării pedepsei poate fi atins același scop.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat. Susține că inculpatul a procedat la înregistrarea unor facturi, cărora nu le corespund operațiuni comerciale în realitate, consemnând firme fictive, care nu au existat niciodată sau care nu mai desfășurau activitate comercială, prin aceasta săvârșind infracțiunea de evaziune fiscală și a folosit sumele de bani ale societății în interes personal.
Avocat precizează că datoria de înregistrare a facturilor revine contabilului, astfel că se impune extinderea cercetărilor și cu privire la acesta, așa cum a solicitat deja.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că se consideră nevinovat. Dacă era vinovat nu se prezenta de bună voie la poliție și instanță. Solicită a fi lăsat liber pentru a-și putea întreține familia, copii săi fiind la școală. Nu a cunoscut faptul că facturile nu sunt reale.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.638 din 2 iulie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr-, în baza art.334 Cod pr.penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor prev.de art.9 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.13 Cod penal și art.43 din Legea nr.82/1991, în infracțiunea prev.de art.9 pct.1 lit.c și pct.2 din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.13 Cod penal.
Potrivit artr.9 pct.1 lit.c și pct.2 din Legea nr.241/2005 cu aplic.art.13 Cod penal, inculpatul, a fost condamnat la 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.c Cod penal pe o perioadă de 3 ani.
În baza art.290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare.
În baza art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990, inculpatul a fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare.
Pe latură civilă, au fost admise acțiunile civile formulate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului V și Agenția națională de Administrație Fiscală, iar inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC SRL Râmnicu V la plata despăgubirilor civile către partea civilă, în sumă de 452.957 lei, la care s-a adăugat dobânda aferentă, calculată potrivit legislației fiscale.
Au fost anulate facturile și chitanțele false din dosarul de urmărire penală (filele 121-228).
Potrivit dispozițiilor art.11 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.163 și urm. Cod pr.penală, s-a instituit sechestru asigurator asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului,până la concurența despăgubirilor civile acordate părții civile.
În baza art.13 din Legea nr.241/2005 s-a dispus comunicarea dispozitivului hotărârii la Oficiul național al Registrului Comerțului
Pentru a se pronunța această soluție, prima instanță a reținut că SC SRL a fost autorizată să funcționeze în anul 1992, iar inculpatul este unic asociat și administrator al acesteia. Principalul obiect de activitate al societății este colectarea și valorificarea deșeurilor industriale reciclabile.
În perioada 1 ianuarie 2001-30 septembrie 2004, organele fiscale de control au stabilit că inculpatul a achiziționat diferite cantități de deșeuri de fier vechi de la 24 de societăți comerciale către 3 societăți comerciale a vândut aceste mărfuri, dar, pentru cele mai multe dintre facturile fiscale identificate ca fiind emise de diferiți furnizori, s-a constatat că au fost completate cu date fictive de către inculpat, după care au fost înregistrate în contabilitatea societății cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat.
S-a constatat că 21 de astfel de societăți nu figurează înregistrate la Oficiul Registrului Comerțului, iar trei au sediul social expirat de mai mulți ani și nu desfășoară activitate, nedepunând bilanțul anual contabil.
În calitate de administrator al SC SRL Râmnicu V, inculpatul a înregistrat cu știință în contabilitatea firmei facturi fiscale pentru operațiuni nereale de aprovizionare cu deșeuri de fier vechi, în valoare totală de 5.635.566.675 lei rol, în perioada 1 ianuarie 2001-30 septembrie 2004, cu scopul de a diminua obligațiile de plată către bugetul de stat, cauzând acestuia un prejudiciu total de 2.574.784.307 lei rol, iar în perioada 23 aprilie 2003-9 septembrie 2004, inculpatul a ridicat din contul SC SRL, deschis la BRD -Sucursala V, suma de 2.694.840.197 lei rol, pe care nu a putut să o justifice ca fiind folosită pentru desfășurarea activității economice a societății.
Prin operațiunile fictive care au fost înregistrate în contabilitatea SC SRL din dispoziția inculpatului, acesta s-a sustras de la plata sumei de 2.574.784.307 lei rol, către bugetul de stat, sumă compusă din impozitul pe profit, impozitul pe veniturile microîntreprinderilor și TVA de plată.
La această sumă s-au calculat majorări și penalități de întârziere, până la data de 21 august 2006, astfel că prejudiciul total adus bugetului de stat de către inculpat este de 452.957 lei ron.
A mai reținut prima instanță că din cele două constatări tehnico-științifice grafice efectuate în cauză, s-a stabilit că inculpatul este autorul scrisului de completare a unui număr de 27 facturi fiscale și două chitanțe fiscale emise în numele unor furnizori fictivi, iar cu privire la celelalte documente de aprovizionare se poate observa că au un scris asemănător, deși sunt emise în zile diferite și de societăți comerciale din diferite județe din țară, aspecte care demonstrează, fără nici un dubiu, caracterul fictiv al operațiunilor înscrise pe aceste documente contabile.
Prima instanță a constatat că, din depozițiile martorilor și, rezultă că autoturismele lor, care apar înscrise pe facturi, nu au fost folosite niciodată ca mijloc de transport pentru mărfuri aparținând SC SRL, iar martorii - și au declarat că, deși îl cunosc pe inculpat nu i-au transportat niciodată mărfuri, iar greutatea încărcăturilor menționate în facturi depășește cu mult capacitatea autovehiculelor.
Tot astfel, nici persoanele ale căror coduri numerice personale au fost trecute în aceste facturi fictive nu au cunoștință despre întocmirea lor, iar din verificările efectuate a rezultat că multe din acestea nu figurează în baza de date a sistemului informatizat al evidenței persoanelor-baza națională.
Referitor la infracțiunea de fals intelectual, instanța de fond a reținut că este absorbită în infracțiunea complexă de evaziune fiscală, întrucât în conținutul constitutiv al acesteia este cuprins și uzul de fals, respectiv neevidențierea în actele contabile a veniturilor realizate, având ca urmare diminuarea impozitului datorat statului.
Prima instanță a mai constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art.9 pct.1 lit.c și pct.2 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 Cod penal, ale infracțiunii prev.de art.290 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și ale infracțiunii prev. de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990, fapte pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpatul.
Parchetul a criticat sentința sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală, în raport de valoarea prejudiciului care este situată sub limita de 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale la data consumării faptelor, astfel că reținerea cauzei de agravare a răspunderii penale cu consecința majorării limitei minime și maxime a pedepsei prevăzute de lege este nelegală.
De asemenea, a susținut că instanța de fond nu a reținut disp.art.41 alin.2 Cod penal,în cazul infracțiunii prev.de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990, deși, din actele aflate la dosar, a rezultat că, în perioada aprilie 2003-septembrie 2004, în repetate rânduri, inculpatul a ridicat din contul SC SRL,deschis la BRD V,mai multe sume de bani cu diverse titluri, cea mai mare parte din acestea fiind folosită în interes personal.
Inculpatul a solicitat admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar aplicarea unei pedepse mai blânde, apreciind că prima instanță trebuia să audieze în calitate de martor pe contabilul firmei și, eventual, să extindă cercetările și asupra acestuia. A mai arătat că, deși a solicitat efectuarea unei expertize pentru a se stabili în mod corect prejudiciul cauzat, instanța de fond nu a admis proba. La stabilirea prejudiciului, organul de control nu a luat în calcul valoarea deșeurilor găsite care trebuia calculată la valoarea de piață. A susținut, de asemenea,schimbarea greșită a încadrării juridice pentru fapta de evaziune fiscală, întrucât prejudiciul nu este mai mare de 100.000 euro, iar la data săvârșirii faptelor, nu exista legea privind agravanta.
Prin decizia penală nr.183/A din 24 octombrie 2007, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea și inculpat, s-a desființat, în parte sentința, în sensul că s-a înlăturat aplicarea disp.pct.2 de la art.9 pct.1 lit.c din Legea nr.241/2005 și s-a menținut pedeapsa aplicată.
În același timp, instanța de apel a făcut aplicarea disp.art.41 alin.2 Cod penal, pentru infracțiunea prev.de art.272 pct.2 din Legea nr.31/1990, menținând pedeapsa pentru această faptă,precum și celelalte dispoziții ale sentinței.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul. Prin decizia penală nr.227 /R din 10 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-, a fost admis recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.183/A din 24 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, s-a casat în totalitate decizia și s-a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel.
Verificând, din oficiu, decizia, instanța de recurs a constatat că se află în imposibilitatea de a verifica compunerea completului de judecată și a respectării principiului continuității și a stabilit lipsa încheierii în care s-au consemnat dezbaterile asupra apelului din dosarul tribunalului.
S-a mai reținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor, și anume nu s-a pronunțat asupra cererii inculpatului formulată expres în motivele de apel, de administrare a probei cu expertiza contabilă, în cuprinsul deciziei nearătându-se de ce această probă nu a fost administrată. A dispus ca instanța de apel, în rejudecare, să administreze proba cu expertiză contabilă, să permită, la cerere, un expert din partea inculpatului și să administreze orice probe va considera utile aflării adevărului, urmând să răspundă la toate motivele de apel ale inculpatului.
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Vâlcea - Secția penală sub nr-, care pe latură civilă, ca urmare a indicațiilor din decizia Curții, tribunalul a reținut următoarele:
La instanța de fond, prin cererea de constituire de parte civilă, DGFP Vas olicitat obligarea inculpatului, în solidar cu SC SRL, la plata sumei de 452.957 lei, cu titlu de despăgubiri, compusă din valoarea celor 4 surse bugetare în sumă de 257.478 lei, la care se adaugă accesoriile aferente, în cuantum de 195.478 lei, calculate până la data de 21 august 2006, conform celor două anexe atașate cererii.
S-a dispus efectuarea în cauză a unei expertize financiar fiscale, precum și a unei completări la aceasta de către consultant fiscal -, care a stabilit în sarcina SC SRL Râmnicu V al cărui asociat unic și administrator este inculpatul, obligații de plată în sumă totală de 184.676 lei, compusă din suma de 101.404 lei, reprezentând valoarea a trei componente bugetare-impozit pe venit mcroîntreprinderi-4288 lei;impozit peprofit-41.264 lei și taxă pe valoarea adăugată-55.852 lei-la care adaugă suma de 83.272 lei, reprezentând valoarea accesoriilor, calculate până la data de 21 august 2006.
În ceea ce privește impozitul pe venitul microîntreprinderilor, expertul a reținut că între constatările organului de control și expertiză nu există diferențe.
Pentru sursa bugetară "impozit pe profit" aferentă perioadei 1 ianuarie 2001-31 august 2001, expertul a apreciat că totalul facturilor existente la dosarul cauzei, considerate ca aprovizionări de la furnizori fictivi, însumează 20.602 lei și nu 33.292 lei, existentă în balanța de verificare în debitul contului 607 "cheltuieli privind mărfurile", considerate de organul de control ca fiind cheltuială nedeductibilă.
Pentru anul 2004, expertul a redus impozitul pe profit cu suma de 23.649 lei, pe considerentul că organul de control a majorat baza de impozitare cu suma de 94.598 lei, reprezentând valoarea facturilor de aprovizionare, provenind de la SC SRL și SC SRL Rm.V, deși aceste facturi nu se găsesc în dosarul de urmărire penală, la filele 130-252, iar cele două societăți nu sunt menționate în procesul verbal ca fiind societăți neînregistrate sau neînmatriculate la Oficiul Național al Registrului Comerțului
Cu privire la sursa bugetară taxă pe valoarea adăugată, expertul a reținut că, pentru anii 2001 și 2002, nu există diferențe între obligațiile stabilite de organul de control și raportul de expertiză fiscală.
Pentru anul 2003, expertul a reținut că organul de control a stabilit un debit suplimentar în sumă de 16.186 lei, prin neadmiterea la deducere a TVA pentru facturi de aprovizionare care nu se regăsesc în dosarul de urmărire penală și care provin de la SC SRL Râmnicu V, SC SRL Râmnicu V și SC SRL, societăți care nu sunt menționate ca fiind neînregistrate în baza de date a DGFP B, iar despre facturi organul de control nu a arătat că sunt fictive.
Întrucât raportul de expertiză, ca și completarea acestuia, a fost întocmit fără citarea părților și fără să se aibă în vedere toate actele existente la dosar, precum și evidența contabilă a SC SRL, s-a dispus refacerea în totalitate a acestuia.
Adresa privind refacerea raportului de expertiză a fost expediată expertului la data de 19 februarie 2009, iar la data de 27 martie 2009, fost înregistrată la tribunal cererea acestuia de înlocuire pe motive medicale. Ca urmare a acestui fapt, în cauză s-a dispus efectuarea unei noi expertize contabile de către expert.
Preluând datele și motivarea din expertiza întocmită de -, expertul contabil a stabilit ca fiind obligații certe și reale de plată ale SC SRL Râmnicu V la bugetul de stat pentru sursele bugetare, impozit pe venit microîntreprinderi, impozit pe profit și taxă pe valoare adăugată, aceeași sumă de 101.404 lei, la care adaugă dobânzi, majorări și penalități de întârziere în cuantum de 83.272 lei.
La cererea inculpatului a fost desemnat, în calitate de expert observator, care a semnat cele două rapoarte de expertiză, întocmite de experții desemnați de instanță, fără nici o obiecțiune.
Concluziile expertizei întocmite de expert contabil, ca de altfel și concluziile expertizei întocmite de expert -, nu au fost însușite de instanță. SC SRL Râmnicu Vaî nregistrat în contabilitate aprovizionări cu deșeuri de fier vechi, pe baza unor facturi provenind de la societăți comerciale care nu există în realitate, facturi care au fost completate cu date fictive de către inculpat, precum și cu facturi care provin de la SC SRL și SC SRL, care nu cuprind toate mențiunile prevăzute de actele normative în vigoare la data emiterii lor și, drept urmare, nu îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a fi considerate documente justificative.
În conformitate cu prev.pct.5 de modificare a art.4 alin.6 lit.m din OUG nr.217/2009, pentru modificarea și completarea G nr.70/1994, privind impozitul pe profit, sunt cheltuieli nedeductibile, cheltuielile înregistrate în contabilitate, pe baza unor documente care nu îndeplinesc potrivit legii nr.82/1991 condițiile de document justificativ.
Disp.art.6 din Legea nr.82/1991, stabilesc că orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei, într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel, calitatea de document justificativ.
2 al acestui text de lege, stabilește, de asemenea, că documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în contabilitate după caz.
Dispozițiile celor două texte de lege mai sus menționate, se coroborează cu disp.art.6 din HG nr.831/1997, pentru aprobarea modelelor, formularelor comune privind activitatea contabilă și a normelor metodologice privind întocmirea și utilizarea acestora, care precizează că procurarea și utilizarea de formulare tipizate cu regim special, de înscriere și numerotare din alte surse decât cele prevăzute în prezenta hotărâre sunt interzise. Operațiunile consemnate în aceste formulare nu pot fi înregistrate în contabilitate, iar bunurile care fac obiectul tranzacțiilor respective sunt considerate fără documente legale de proveniență.
Verificarea modului de stabilire a taxei pe valoarea adăugată a fost efectuată în baza prevederilor OUG nr.17/2000, privind taxa pe valoarea adăugată a HG. nr.401/2000, pentru aprobarea normelor de aplicare a OUG nr.17/2000, a Legii nr.345/2002 privind taxa pe valoarea adăugată, a HG nr.598/2002 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr.345/2002, a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal și a HG nr.44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.571/2003, privind Codul fiscal.
În raport de dispozițiile acestor acte normative, SC SRL avea obligația să solicite de la furnizori, facturi fiscale legal aprobate, să verifice întocmirea corectă a acestora, iar pentru facturile fiscale cu o valoare a taxei pe valoarea adăugată mai mare de 2000 lei, respectiv 5000 lei, să solicite copia documentului legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului.
Primirea și înregistrare în contabilitate de facturi fiscale care nu conțin datele prevăzute a fi completate în mod obligatoriu și lipsa copiei de pe documentul legal care atestă calitatea de plătitor de TVA a furnizorului, determină pierderea dreptului de deducere a TVA, conform dispozițiilor Legii nr.345/2002, care prevede obligativitatea prezentării de documente justificative cu specificarea mențiunilor sau informațiilor pe care trebuie să le cuprindă( art.24 lit.a din Legea nr.345/2002) și conform art.145 alin.8 din Legea nr.571/2003, în care se prevede că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată,orice persoană impozabilă trebuie să justifice dreptul de deducere în funcție de felul operațiunii, precizându-se în cadrul reglementărilor date la lit.a și b documentele ce trebuiau prezentate pentru dovedirea fiecărei situații în parte.
De altfel, prin decizia nr.5 din 15 ianuarie 2007, pronunțată de ÎCCJ -Secțiile Unite, s-a stabilit că taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situația în care documentele justificate prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii pentru care se solicită deducerea TVA.
În ceea ce privește sursa bugetară-impozit pe venit din alte surse, reținerea expertului a fost apreciată de tribunal, ca fiind greșită. În raport de constatările din evidența contabilă, în anexa nr.22-pg.1-9, organul de control a stabilit situația privind achizițiile de deșeuri fier vechi de la persoane fizice de către SC SRL pentru care nu s-a evidențiat impozit pe venit din alte surse, în contabilitatea societății. Această situație a fost întocmită pe baza adeverințelor de primire plată emise de SC SRL către diverse persoane fizice de la care au fost achiziționate cantitățile de fier vechi.
Inexistența acestor acte la dosarul cauzei nu duce la concluzia că în mod greșit organul de control a calculat impozitul pe venit din alte surse datorat de societate prin aplicarea cotei de 10%, asupra venitului brut,obținut de persoanele fizice de la SRL. Expertul avea obligația să verifice contabilitatea societății, să stabilească dacă aceste adeverințe de primire plată sunt înregistrate, dacă ele apar ca fiind înregistrate din alte surse și în concluzie, să stabilească dacă societatea datora sau nu acest impozit.
Tribunalul nu a constatat date din care să rezulte că obligațiile bugetare de plată stabilite de organul de control sunt greșite.
Tribunalul a constatat că, administrator al firmei ce se ocupa de evidența contabilă a societății inculpatului a fost audiată ca martor, în depoziția sa arătând că a înregistrat în contabilitate actele ce i-au fost puse la dispoziție de către inculpat. Cererea de extindere a cercetării penale asupra acestui martor nu poate fi primită în condițiile în care în această fază a procesului penal nu s-a făcut nici o dovadă din care să rezulte vreo culpă a martorei în întocmirea sau înregistrarea a unor facturi provenite de la furnizori nereali sau care nu îndeplinesc condițiile cerute de lege.
Nu se poate reține lipsa de vinovăție a inculpatului, întrucât, din probele dosarului, precum și din declarațiile date de acesta, rezultă că unele facturi și chitanțe le-a completat personal, alte aprovizionări au fost făcute de către fratele său. Inculpatul a susținut constant că toate aprovizionările cu metale neferoase, au fost efectuate din localitatea Sintești, județul I, deși facturile sunt întocmite de societăți comerciale care își au sediul în mai multe localități din țară.
Că aceste facturi, și chitanțe fiscale sunt fictive, rezultă și din faptul că mijloacele de transport menționate în ele aparțin unor persoane ce nu au avut nici o legătură cu inculpatul în marea lor majoritate sunt autoturisme și nu exista posibilitatea să transporte cantitățile de deșeuri de fier menționate pe facturi. Din declarațiile martorilor și, frații inculpatului, rezultă că în cea mai mare parte numerele de înmatriculare ale mijloacelor de transport erau trecute pe facturi la indicația inculpatului.
Cererea de achitare a inculpatului, având ca temei legal art.10 lit.d Cod pr.penală, este neîntemeiată, întrucât actele dosarului stabilesc că înregistrările în contabilitate au fost făcute cu intenția sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și, în același timp, inculpatul a retras din contul societății sume mari de bani pe care le-a folosit în interes personal.
Pe latură civilă, în concluzie, tribunalul reține că facturile de proveniență a deșeurilor din fier, chitanțele fiscale privind plata contravalorii mărfurilor înregistrate în evidența contabilă a societății, sunt fictive sau nu îndeplinesc condițiile de document justificativ și, drept urmare, partea civilă a calculat corect sumele datorate la sursele bugetare și accesoriile acestora. Inculpatul nu a putut niciodată individualiza vreo persoană de la care s-a aprovizionat, numele conducătorilor auto care au efectuat transporturile și nici nu a făcut dovada că s-a efectuat legal vreo plată pentru aceste transporturi.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând, în esență, achitarea sa, în baza dispozițiilor art.10 lit.d Cod pr.penală, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, considerând că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive, respectiv scopul de a sustrage sumele de bani și că probele administrate sunt neconcludente pentru reținerea vinovăției, inculpatul necunoscând faptul că facturile înregistrate în contabilitate erau nereale, această înregistrare fiind efectuată de către contabilul angajat. Pentru celelalte infracțiuni a solicitat o redozare a pedepsei, avându-se în vedere situația personală a inculpatului, care are în întreținere mai mulți copii minori ce depind de veniturile inculpatului, solicitându-se suspendarea executării pedepsei.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea constată că acesta este nefondat.
In ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, curtea constată că s-a stabilit, fără dubiu, ca situație de fapt, împrejurarea înregistrării în contabilitatea societății al cărei administrator era inculpatul, "", a facturilor de aprovizionare provenind de la 19 societăți comerciale care nu au existat, nefigurând în registrul comerțului, precum și de la alte 5 societăți care nu mai desfășurau activități comerciale la momentul la care au fost datate facturile de achiziție pentru marfa presupus a fi fost cumpărată de către inculpat.
Din relațiile furnizate de organele fiscale și de societățile care au dreptul de a distribui facturi fiscale și chitanțe societăților comerciale, rezultă că respectivele facturi fiscale și chitanțele corespunzătoare au fost cumpărate de alte societăți comerciale decât cele emitente sau nu au fost deloc înregistrate în baza de date a acestor instituții.
In aceste condiții în care s-a stabilit fictivitatea operațiunilor înregistrate în contabilitatea "", la capitolul "cheltuieli", este evident că acestea nu îndeplinesc condiția de document justificativ și nu pot fi deduse, astfel încât să conducă la o diminuare a taxelor și impozitelor stabilite de către organele fiscale.
Aceasta, deoarece și cele două expertize efectuate în cauză nu combat corectitudinea constatărilor organului fiscal, ci fac doar aprecieri subiective, care nu cad în sarcina expertului, ci în sarcina instanței de judecată. Expertizele au fost în mod corect evaluate de către instanța de apel, care a indicat și textele de lege ce impuneau inculpatului o înscriere a tuturor datelor necesare, care să confere acelor înscrisuri calitatea de documente justificative și o verificare a calității de plătitor de a furnizorului, astfel încât acesta nu poate invoca faptul că nu a știut că acele facturi erau fictive.
Împrejurarea că unele dintre mențiunile de pe facturile și chitanțele în discuție sunt executate în scris chiar de către inculpat, așa cum rezultă din rapoartele de constatare tehnico-științifică nr.67565 din 3 octombrie 2005 și nr.- din 3 martie 2006, constituie argumente pentru a se înlătura apărarea inculpatului, în sensul că nu a avut drept scop diminuarea contribuțiilor datorate bugetului de stat, câtă vreme el personal a plăsmuit aceste înscrisuri.
In mod corect tribunalul a făcut trimitere și la Decizia pronunțată în recurs în interesul legii nr.5/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite care, a lămurit faptul că taxa pe valoare adăugată nu poate fi dedusă și nu se poate diminua baza impozabilă pentru impozitul pe profit, dacă documentele justificative nu conțin toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale.
Deci inculpatul nu putea să deducă a sau să calculeze impozitul la o sumă diminuată cu aceste cheltuieli, câtă vreme facturile și chitanțele presupus a fi emise de niște societăți despre care susține că nu știa că nu existau, nu conțineau toate datele necesare sau conțineau în mod evident date false, mai ales prin faptul că se menționa un mijloc de transport care nu era cel real, deoarece multe dintre aceste vehicule erau autoturisme ce nu puteau transporta cantitățile mari de metal (tone). Inculpatul știa cu certitudine că transportul materialului feros s-a efectuat cu alte vehicule, iar aceste mențiuni false sunt parte a activității de îngreunare a anchetei fiscale.
Nu se poate stabili responsabilitatea pentru aceste fapte în sarcina contabilului angajat, care avea obligația de a trece în documentele contabile toate operațiunile, câtă vreme inculpatul, în calitate de administrator, i-a pus la dispoziție aceste facturi și chitanțe spre înregistrare în contabilitate, el fiind acela care, conform art.6 alin.2 din Legea 82/1991, răspunde pentru întocmirea documentelor justificative și pentru aprobarea lor, iar pentru contabil nu s-a făcut dovada că ar fi cunoscut fictivitatea operațiilor înscrise în acele documente.
In ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.385/9 alin.1 pct.14 Cod pr.penală, invocat de către inculpat, curtea constată că nici acesta nu este incident în cauză, pedepsele stabilite de către instanța de apel în cel de-al doilea ciclu procesual, fiind corect individualizate, proporționale cu gravitatea faptelor săvârșite, relevanță având și multitudinea actelor materiale, multitudinea infracțiunilor și prejudiciul important produs bugetului de stat.
In cauză nu se pot reține circumstanțe atenuante, deoarece nu s-a adus la cunoștința instanței că inculpatul ar fi avut o comportare ireproșabilă anterior săvârșirii faptelor cercetate în prezenta cauză, simpla împrejurare că acesta nu are antecedente penale neavând relevanța juridică a circumstanței prevăzută de art.74 lit.a Cod penal. In ce privește textul art.74 lit.b Cod penal, nu se pot reține stăruințe depuse de infractor pentru înlăturarea rezultatului infracțiunii sau repararea pagubei, iar ultima împrejurare enumerată de acest articol nu poate fi incidentă, deoarece inculpatul nu a avut o comportare sinceră, neaducând la cunoștința instanței persoanele care i-au oferit facturile fictive și nici date care să permită identificarea acestora și, astfel, prin contribuția sa, să ajute la aflarea adevărului în cauză.
Modalitatea de executare a pedepsei, prin aplicarea art.71 și 57 Cod penal, corespunde scopurilor și funcțiilor pedepsei, cu atât mai mult cu cât inculpatul a avut în mod constant o atitudine de negare a faptei. Or, reeducarea și reinserția socială presupun în primul rând, o conștientizare a greșelii și o asumare a consecințelor faptei care să permită pe viitor evitarea unor comportamente antisociale asemănătoare.
Pentru toate aceste considerente, apreciind și că încadrarea juridică stabilită de instanța de apel este corectă, neexistând alte motive care să conducă la casarea deciziei atacate, curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 7 ianuarie 1967 în Râmnicu V, domiciliat în Râmnicu V,-, județul V, -, împotriva deciziei penale numărul 117/A din data de 26 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, reprezentând onorariul parțial al avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- dr.- -
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/20 noiembrie 2009
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Mirela Sorina Popescu, Elena
