Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 668/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Dosar nr-. Operator date nr. 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 668/
Ședința publică din 05 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Voicu JUDECĂTOR 2: Mirela Sorina Popescu
Judecător: dr.- - -, vicepreședinte instanță
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier: -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești este reprezentat prin
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de asigurătorul ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ cu sediul în Pitești,-, jud. A, împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 03 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Grefierul de ședință învederează instanței că s-au depus la dosar motive de recurs din partea recurentului asigurător de răspundere civilă.
Se prezintă mama intimatei parte civilă care precizează că fiica sa nu se poate prezenta la instanță.
Reprezentantul parchetului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat.
Curtea, în raport de această împrejurare, constată recursul în stare de judecată și trece la dezbateri, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, motivat de faptul că în conformitate cu legea în vigoare asigurătorul este obligat în solidar cu inculpatul la plata prejudiciului. În acest sens există și practică ICCJ.
CURTEA:
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr.124 din data de 30 iunie 2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în dosarul nr-, în baza art.184 al.2 și 4 Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, fiul lui și, născut la data de 2 ianuarie 1986 în Pitești, județul A, CNP -, domiciliat în, str.1 -, -.13,.B,.2, județul A, studii 11 clase, cu antecedente penale, la 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani - termen de încercare conform art.82 Cod penal. S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În baza art.14 și 346 rap. la art.998-999 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă a părții civile și fost obligat inculpatul, în solidar cu asiguratorul Asigurarea Românească SA - Pitești, județul A, la 1200 lei daune materiale și la 10.000 lei daune morale, către această parte civilă și la 4547,60 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art.193 al.1 și 2 Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la 700 lei cheltuieli judiciare către partea civilă -, iar în baza art.191 al.1 Cod pr. penală, a fost obligat inculpatul la 633 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, s-a reținut că, la data de 18 ianuarie 2008, în jurul orelor 18,20, inculpatul -, a condus autovehiculul proprietate personală marca Solenza, cu număr de înmatriculare -, pe DC - Mănăstirii. Împreună cu inculpatul se găseau în vehicul, partea vătămată - și martorul -, ocupând locuri pe bancheta din spatele șoferului.
În dreptul imobilului cu nr.433 din comuna, din cauza vitezei excesive, pe un drum alunecos, în condiții de vizibilitate redusă după lăsarea serii, dar și pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul a pierdut controlul asupra mașinii ce a avut inițial un mers sinuos pe carosabil, după care a dislocat un hidrant plantat pe acostament și a izbit violent gardurile a două gospodării situate pe partea dreaptă a drumului în sensul de mers.
Partea vătămată-minoră -, ca urmare a impactului, a suferit leziuni traumatice ce au necesitat cca 50-55 zile de îngrijiri medicale, ce i-au pus în pericol viața.
Martorul - a suferit leziuni superficiale ce nu au necesitat îngrijiri medicale deosebite. Conform buletinului de analiză toxicologică alcoolemie nr.36 din 22 ianuarie 2008 emis de A, inculpatul a avut o alcoolemie la prima probă de 0,90 gr %o, iar la a doua probă 0,70 gr %
Din raportul de expertiză medico-legală nr.410/I/2008, privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei emis de " Minovici", s-a apreciat că inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie la data producerii accidentului de aproximativ 0,50 - 0,65 gr % alcool în sânge.
Inculpatul, atât în declarațiile date în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de judecată a arătat că recunoaște și regretă fapta săvârșită, arătând că după ce și-a petrecut ziua împreună cu partea vătămată și martorul -, timp în care a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul propriu în vederea transportării la domiciliu a părții vătămate.
În drept, fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.184 al.2 și 4 Cod penal. În consecință, instanța a dispus condamnarea inculpatului -, pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, la 1an închisoare.
Instanța de fond a considerat că pretențiile părții civile au fost dovedite doar în parte. În acest sens, din probele administrate, aceasta a reușit să facă dovada că cheltuielile materiale pe care le-a suportat se ridică la suma de 1.200 lei. De asemenea, având în vedere numărul mare de îngrijiri medicale, partea vătămată a suferit un prejudiciu moral constând în suferințele produse ca urmare a intervențiilor chirurgicale, necesitatea unui repaus la pat, tratamentul medical de durată, toate acestea afectând modul de viață normal al părții civile.
Împotriva sentinței a declarat apel asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească Pitești, considerând că Judecătoria Câmpulung a pronunțat o hotărâre nelegală atunci când a obligat această societate, în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile, deoarece art.14 Cod pr.penală nu justifică nicidecum obligarea în solidar cu inculpatul și nici alte dispoziții legale, precum art.49 din Legea nr.136/1995 și nici art.1041 și 1039 Cod civil, nu pot justifica solidaritatea societății de asigurare cu inculpatul la plata despăgubirilor civile.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.116 din 3 septembrie 2009, respins ca nefondat apelul declarat de asigurător. Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, potrivit deciziei Nr.I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, societatea de asigurare participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă, calitate în care a figurat și în cursul desfășurării procesului în fața primei instanțe. În cadrul procesului penal, la soluționarea laturii civile sunt aplicabile dispozițiile ce reglementează răspunderea civilă delictuală întrucât faptul generator de daună este întotdeauna un delict. Unul din principiile acestui tip de răspundere este cel al solidarității debitorilor, enunțat ca atare de dispozițiile art.1003 cod civil.
Prin urmare, existența unui contract de asigurare nu exonerează societățile de asigurare de acoperirea daunei provocate de cei asigurați, în solidar cu aceștia, mai ales că implicarea acestor societăți în procesul penal este întemeiată pe dispozițiile art.14 cod pr.penală care, la rândul său, face trimitere la dispozițiile art.998 și urm. cod civil.
Coexistența răspunderii contractuale bazată pe contractul de asigurare cu cea delictuală izvorâtă din infracțiune, se constituie într-o adevărată garanție pentru creditorul obligației de despăgubire, putând fi socotită drept o aplicație a principiului solidarității debitorilor obligației de dezdăunare, amintit mai sus. Practic, partea civilă se poate îndrepta împotriva asigurătorului, în limitele obligației acestuia, iar apoi, în mod subsidiar, dacă despăgubirea depășește limitele asumate prin contract, se poate îndrepta împotriva inculpatului.
Așadar, subsidiaritatea nu exclude solidaritatea, ba, dimpotrivă, o implică, ceea ce se constituie într-o nouă formă de garanție pentru creditor că își va vedea acoperit prejudiciul. În consercință, în baza art. 379 pct.1 lit.b cod procedură penală, tribunalul a respins apelul asigurătorului de răspundere civilă ca nefondat.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs asigurătorul de răspundere civilă Asigurarea Românească ", invocând, în esență, faptul că obligarea în solidar a asigurătorului cu inculpatul la despăgubiri civile este nelegală, încălcând prevederile art.1040 și 1047 Cod civil, respectiv art.9, 53 și 54 din Legea nr.136/1995, privind asigurările și reasigurările.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, curtea constată că acesta este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de apel, în motivarea deciziei, la momentul la care s-a soluționat recursul în interesul legii prin Decizia I/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit cu titlu obligatoriu doar calitatea în care societățile de asigurare pot fi citate în procesul penal față de împrejurarea că în Codul d e procedură penală, Secțiunea III a Titlului I, intitulată "părțile în procesul penal", se referea în mod expres doar la inculpat prin textul art.23 și la partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente în art.24. Cum aceste texte, aparent, limitau participarea unor părți în proces la calitățile expres prevăzute în Codul d e procedură penală, intervenția instanței supreme a stabilit că societățile de asigurare vor fi citate în calitate de asigurator de răspundere civilă, iar nu ca parte responsabilă civilmente.
Curtea constată că, articolele invocate de către recurentă din Codul civil, nu sunt încălcate prin hotărârile pronunțate de instanțele care au soluționat cauza anterior.
Astfel, art.1040 Cod civil, prevede. "debitorii solidari se pot obliga sub diferite modalități, adică unii pur, alții sub o condiție și alții cu termen", iar art.1047 arată: "codebitorul solidar în contra căruia creditorul a intentat acțiune, poate opune toate excepțiile care-i sunt personale, precum și acelea care sunt comune tuturor debitorilor. Debitorul acționat nu poate opune acele excepții care sunt curat personale ale vreunui din ceilalți codebitori".
Așa cum se observă, articolele invocate se referă la modalitatea obligării debitorilor și la excepțiile ce pot fi invocate de către codebitori atunci când se cere executarea unuia dintre ei, nereferindu-se la excluderea obligației solidare.
De altfel, Codului civil permite obligarea în solidar a inculpatului cu asiguratorul de răspundere civilă la plata despăgubirilor datorate victimei accidentului de circulație. Curtea apreciază că relevante sunt textele art.1039, 1041 și 1042 Cod civil, care se referă la faptul că fiecare dintre codebitori poate fi constrâns pentru totalitatea creanței, că obligația solidară trebuie stipulată expres cu excepția situației în care ea "are loc de drept, în virtutea legii" și că, debitorii nu pot opune beneficiul de diviziune, atunci când creditorul obligației solidare se adresează aceluia care va voi dintre debitori.
Aceasta este situația în prezenta cauză în care cuantumul despăgubirilor se situează sub plafonul maxim pentru care societatea de asigurare putea fi obligată la despăgubiri.
Art.50 din Legea nr.136/1995, prin asigurările și reasigurările în România, prevede în alin.1 că: "despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces", iar art.49 alin.1, invocat de asigurator în apel, este de fapt temeiul solidarității în procesul civil, deoarece legea prevede expres că asiguratorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund în fața legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule".
Art.998 Cod civil, impune obligarea persoanei care a săvârșit fapta ce cauzează altuia un prejudiciu să-l repare. Acesta este temeiul legal al răspunderii inculpatului în procesul penal și nu poate fi înlăturat prin faptul că inculpatul a avut un contract de asigurare încheiat cu recurenta.
Pe de altă parte, constatarea incidenței răspunderii delictuale a inculpatului nu înlătură obligația asiguratorului de răspundere civilă de a acorda despăgubiri conform textelor menționate (în speță, art.50 din Legea nr.136/1995, deoarece s-a derulat un proces penal), chiar legea fiind aceea care stabilește că asiguratorul răspunde pentru exact despăgubirile ce se acordă persoanelor păgubite prin fapta penală.
Articolul 54 din aceeași lege stabilește, pentru procesele civile chiar o regulă privind prioritatea răspunderii asiguratorului, iar asiguratul doar se citează: "Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați."
În procesul penal însă, persoana răspunzătoare de producerea accidentului este însuși inculpatul, împotriva căruia se îndreaptă direct acțiunea penală și acțiunea civilă ce o însoțește, deci nu mai există vreo prioritate sau subsidiaritate privind răspunderea civilă, instituită de textul legal anterior, acțiunea civilă a părții vătămate îndreptându-se concomitent împotriva inculpatului și asiguratorului, câtă vreme sumele solicitate sunt inferioare plafonului maxim stabilit de lege pentru asigurator, situație care se regăsește și în cauza de față.
In condițiile în care legea instituie aceeași obligație de plată a despăgubirilor, atât în ce privește natura prestației, cât și cu privire la cuantum, atât în sarcina inculpatului, cât și în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, iar persoana păgubită se poate îndrepta împotriva oricăruia dintre ei pentru a se îndestula, criticile aduse obligării în solidar a celor doi debitori sunt nefondate.
In consecință, constatând că nu există alte cazuri de casare care să afecteze decizia pronunțată de instanța de apel sau sentința instanței de fond, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de societatea de asigurare, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală și, deoarece aceasta se află în culpă procesuală pentru promovarea unei căi ordinare de atac nefondate, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, va obligată la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă ASIGURAREA ROMÂNEASCĂ cu sediul în Pitești,-, jud. A, împotriva deciziei penale nr. 116 din data de 03 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș Secția penală, în dosarul nr-, intimat inculpat fiind -, fiul lui și, născut la data de 2 ianuarie 1986 în Pitești, județul A, CNP -, domiciliat în, str.1 -, -.13,.B,.2, județul
Obligă pe recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05 noiembrie 2009, la Curtea de Apel Pitești Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- dr.- -
Grefier,
Red./Tehnored.
Jud.fond
Jud.apel
ex.2/ 20 noiembrie 2009
Președinte:Corina VoicuJudecători:Corina Voicu, Mirela Sorina Popescu, Elena
