Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 768/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 768

Ședința publică de la 26 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciubotariu

JUDECĂTOR 2: Elena Scriminți

JUDECĂTOR 3: Daniela Dumitrescu

Grefier: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror

Pe rol fiind judecarea cauzei penale, având ca obiect" falsul în înscrisuri sub semnătură privată", promovat de inculpații recurenți ( fiul lui și, născut la data de 19.12.1984) și ( fiul lui și, născut la data de 04.01.1974), deținuți în Penitenciarul Iași - condamnați definitiv într-o altă cauză -, împotriva deciziei penale nr.117 din data de 09.03.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.

Conform disp.art.297 din Codul d e procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților și a celorlalte persoane citate în proces, constatându-se că se prezintă inculpații recurenți, asistat de avocat L ( ce substituie le acest termen de judecată pe avocat, apărător din oficiu) și, asistat de avocat ales, lipsă fiind reprezentanții părților vătămate intimate.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la prezența părților și modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că recursurile formulate de către cei doi inculpați nu au fost motivate, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:

Avocat depune la dosar, pentru inculpatul recurent, motivele de recurs care după semnare și datare de către președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.

Curtea procedează la verificarea identității inculpaților recurenți, fiul lui și, născut la 04.01.1974 și, fiul lui și, născut la data de 09.12.1984,după care, aduce la cunoștință fiecăruia dintre aceștia că potrivit dispozițiilor art.70 alin.2 Cod procedură penală, au dreptul de a nu da declarație în cauză, și că, în ipoteza în care vor consimți să dea declarație, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.

Inculpatul recurent, având cuvântul, arată că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere și nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

Inculpatul, având cuvântul, arată că dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, instanța procedând la audierea acestuia, cele declarate fiind consemnate într-un proces verbal, care după semnare de către inculpat, grefierul de ședință și președintele de complet, se atașează la dosarul cauzei.

Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, învederează instanței că acesta dorește reaudierea martorilor întrucât la data audierii acestora la instanța de fond, inculpatul nu a fost prezent, nu cunoaște ce au declarat acei martori iar, în ceea ce o privește pe martora, la data audierii aceasta avea discernământ diminuat, dovada fiind raportul de expertiză psihiatrică depus la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că în această fază procesuală probele solicitate de către inculpat nu pot fi administrate, iar în ceea ce privește discernământul diminuat al martorei, procurorul susține că discernământul diminuat nu are nici o legătură cu discernământul abolit.

Curtea consultându-se, respinge proba solicitată de către inculpatul recurent, cu privire la reaudierea martorilor cu precizarea că instanța de recurs este obligată a examina în contextul materialului probator soluțiile date în primă instanță și apel, probe noi în recurs se pot produce numai în contextul unei casări cu reținere.

Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.

Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate și, rejudecând cauza, în temeiul disp.art. 10 lit.d raportat la art.11 alin.1 lit.b Cod procedură penală, solicită achitarea inculpatului pentru cele două infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată și condamnat întrucât acesta susține că este nevinovat, în cauză neexistând probe certe de vinovăție.

Condamnarea inculpatului nu a avut la bază probe certe de vinovăție ci dor declarațiile celorlalți inculpați, declarații care nu pot fi reținute de către instanță ca și " depozitarul adevărului absolut" având în vedere gradul de implicare al acestora în săvârșirea infracțiunilor.

În ceea ce privește declarația martorei, martoră cunoscută cu antecedente psihiatrice grave, solicită instanței ca depoziția acesteia să fie înlăturată din rândul probelor concludente. Oficiul neachitat.

Avocat pentru inculpatul recurent, având cuvântul, solicită în principal admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunțate și, rejudecând cauza să se dispună în temeiul disp.art.11 alin.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.i Cod procedură penală încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev.de art.20 Cod penal raportat la art.215 Cod penal, iar în temeiul disp.art. 11 alin2. lit.a coroborat cu art.10 lit.a Cod procedură penală achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.291 Cod penal.

În subsidiar, în situația în care instanța va considera că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite de către acesta, solicită instanței a da mai multă eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului și a face aplicarea disp.art.18 ind.1 Cod penal coroborat cu art.91 Cod penal. Reeducarea inculpatului fiind posibilă și fără a fi privat de libertate.

Susține apărarea că nu se poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea prev.de art. 20 Cod penal raportat la art.215 Cod penal întrucât inculpatul s-a desistat mai înainte de descoperirea faptei și producerii rezultatului ( art.22 Cod penal). Prin urmare, inculpatul nu a semnat factura proformă, nu și-a însușit la plată suma pentru care urma să se facă împrumutul.

În contabilitatea SC" " SRL nu există o factură care să fie instituită la plată de către inculpat.

Cu privire la infracțiunea prev.de art.291 Cod penal, apărarea susține că neînsușindu-și la plată valoarea cuprinsă în factura proformă nr.11111/26.05.2005, practic infracțiunea prev.de art.291 Cod penal nu mai poate produce consecințe juridice.

Pentru motivele prezentate oral și detaliat expuse în scris, pune concluzii de admitere a recursului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței de recurs a nu primi nici unul din motivele de recurs invocate de către inculpați prin apărători întrucât nu sunt fondate. Probele administrate în cauză dovedesc cu certitudine vinovăția celor doi inculpați, iar pentru faptele comise sancțiunea aplicată este corect individualizată.

Pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, urmând a fi menținută decizia recurată ca fiind legală și temeinică.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită instanței admiterea recursului și achitarea sa pentru faptele ce i se rețin în sarcină întrucât se consideră nevinovat. Arată că martorii care l-au acuzat nu-i cunoaște, nu i-a văzut niciodată iar, care a susținut că l-ar fi contactat pentru a-l ajuta în vederea săvârșirii infracțiunilor pentru care este judecat, nu s-a prezentat niciodată în instanță pentru a i se lua o declarație cu privire la acuzațiile care i-au fost aduse.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și lasă soluția la aprecierea instanței.

Declarând dezbaterile închise, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.

Ulterior pronunțării,

Curtea,

Asupra recursurilor penale de față;

Prin sentința penală nr. 1100/09.04.2008 a Judecătoriei Iașis -a hotărât următoarele:

Condamnă pe inculpatul -, fiul lui si, născut la data de 04.01.1974 in I, cu antecedente penale, la următoarele pedepse:

a) - 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 215 aliniatele 1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 aliniatul 2 Cod penal și art. 33 litera b Cod penal ( 27.05.2005 - momentul epuizării );

b) - 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de fals material în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 aliniatul 2 Cod penal și art. 33 litera b Cod penal (25.05.2005 - momentul epuizării);

Constată că infracțiunile deduse judecății formează un concurs real prev. de art. 33 litera a Cod penal cu infracțiunile comise în intervalul 24.12.2004- 30.12.2004 și pentru săvârșirea cărora inculpatul - a fost condamnat prin sentința penală nr. 3793/19.12.2007 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare la data de 31.01.2008. ( apelul inculpatului - a fost respins ca tardiv formulat prin decizia penală nr. 105/03.03.2008 a Tribunalului Iași ).

Repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului - prin sentința penală nr. 3793/19.12.2007 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare la data de 31.01.2008 ( apelul inculpatului - a fost respins ca tardiv formulat prin decizia penală nr. 105/03.03.2008 a Tribunalului Iași ).

c) pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. si ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

d) pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

e) pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 31 alin. 2 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal.

Înlătură sporul de 4 (patru) luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 3793/19.12.2007 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare la data de 31.01.2008 ( apelul inculpatului - a fost respins ca tardiv formulat prin decizia penală nr. 105/03.03.2008 a Tribunalului Iași ).

În temeiul dispozițiilor art. 33 literele "a, b" și 34 litera "b" Cod penal contopește pedepsele de la literele "a - e" din prezenta sentință, urmând ca inculpatul - să execute pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 4 ani închisoare, sporită cu 9 (nouă) luni închisoare.

Pedeapsă unică rezultantă de executat pentru inculpatul - - 4(patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare.

În condițiile prev. de art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal.

mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 4808/2007 emis de Judecătoria Iași în baza sentinței penale nr. 3793/19.12.2007 a Judecătoriei Iași definitivă prin neapelare la data de 31.01.2008 (apelul inculpatului - a fost respins ca tardiv formulat prin decizia penală nr. 105/03.03.2008 a Tribunalului Iași ).

II. În temeiul dispozițiilor art. 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice date faptelor reținută prin rechizitoriu în sarcina inculpatului din infracțiunile de complicitate la "fals în înscrisuri sub semnătură privată " prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și înșelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic, toate cu aplicarea art. 33 litera "a" Cod penal, în infracțiunile de complicitate la "fals în înscrisuri sub semnătură privată" prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și tentativă la infracțiunea înșelăciune prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 aliniatul 2, ambele infracțiuni cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal.

Condamnă pe inculpatul, fiul lui și al, născut la data de 13.12.1972 în I, fără antecedente penale la următoarele pedepse:

- 1(un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă la infracțiunea înșelăciune prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1,2, 3 Cod penal, în formă continuată, cu aplicarea art. 41 aliniatul 2 Cod penal, art. 33 litera a Cod penal;

- 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la "fals

în înscrisuri sub semnătură privată " prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 290 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 33 litera a Cod penal;

În temeiul dispozițiilor art. 33 litera a și 34 litera b Cod penal inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 literele a-teza a-II- și "b" Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 81 aliniatul 2 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe un termen de în cercare de 3 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 71 aliniatul 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 literele "a" - teza a - 2- a și "b" Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

III. Condamnă pe inculpatul -, fiul lui și al, născut la data de 09.12.1984, fără antecedente penale, la următoarele pedepse:

- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii tentativă la infracțiunea înșelăciune prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1,2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 74 litera a, 76 litera c Cod penal, art. 33 litera a Cod penal;

- 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 74 litera a, 76 litera e Cod penal, art. 33 litera a Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 33 litera a și 34 litera b Cod penal inculpatul - va executa pedeapsa cea mai grea și anume, pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul dispozițiilor art. 71 Cod penal interzice inculpatului - drepturile prevăzute de art. 64 literele a - teza și Cod penal pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 81 aliniatul 2 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului - pe un termen de în cercare de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 82 Cod penal.

În temeiul dispozițiilor art. 71 aliniatul 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 literele "a" - teza a -2-a și "b" Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

Atrage atenția inculpatului - asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în caz de săvârșire a unei noi infracțiuni în termenul de încercare.

IV. Ia act că părțile vătămate " UNIVERSAL" A PITEȘTI, SUCURSALA I, prin reprezentant legal, administrator și " - MEDIA " I, nu s-au constituit părți civile în procesul penal.

Ia act că SC. " CREDIT " cu punctul de lucru în în magazinul " UNIVERSAL" A, în Complexul Comercial, nu s-a constituit parte vătămată sau parte civilă în procesul penal.

În temeiul dispozițiilor art. 348 Cod procedură penală raportate la art. 14 Cod procedură penală dispune desființarea a 5 adeverințe de salariat întocmite pe numele, -, falsificate de inculpatul.

-. În temeiul dispozițiilor art. 191 Cod procedură penală obligă inculpații -, și - la plata sumei de 1500 de lei către stat, câte 500 de lei, fiecare inculpat, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de acesta din care suma de 300 de lei, reprezentând totalul onorariilor avocaților din oficiu, va fi înaintată din fondurile speciale ale Ministerului d e Justiție către Baroul Iași.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Activitatea infracțională a inculpatului - s-a desfășurat în perioada martie-mai 2005. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că inculpatul - a luat hotărârea ca, prin falsificarea unor adeverințe de salariat și prezentarea lor la unitățile comerciale care încheie contrate de vânzare de bunuri cu plata prețului în rate, să achiziționeze mai multe produse electrocasnice prejudiciind astfel societățile cocontractante. În fiecare din cazurile prezentate mai jos, acesta a procedat în același mod, respectiv, a falsificat adeverințele de salariat, pe care le-a înmânat altor persoane - pentru a eluda antrenarea răspunderii sale penale și i-a determinat cu intenție pe aceștia să inducă în eroare reprezentanții " " și " " cu ocazia încheierii unor contracte privind acordarea de credite de consum.

Astfel, în cursul lunii martie 2005, inculpatul i-a abordat pe făptuitorul - și pe martora cărora le-a cerut să-l însoțească la magazinul Media din Complexul pentru a achiziționa, în rate, produse, în numele lor, dar pe care apoi să și le însușească. În alegerea celor doi, - a mizat pe faptul că aceștia sunt persoane naive și au o pregătire mediocră, iar inculpata suferea de afecțiuni psihice. Din acest punct de vedere, inculpatul a procedat în modalitatea clasică, antrenând în activitatea infracțională persoane care pot fi ușor instigate.

Inculpatul - a completat 2 adeverințe de salariat cu nr. de înregistrare 4835/21.03.2005 și 4235/18.03.2005 pe numele inculpaților și -, care atestau faptul că aceștia ar fi angajați ai " " Tot inculpatul - s-a ocupat și de efectuarea semnăturilor de pe adeverințe de la rubricile "director general" și "contabil șef", precum și de aplicarea ștampilei firmei. Nu s-au putut stabili detalii în legătură cu aceste aspecte, având în vedere că a negat implicarea sa în falsificarea acestor înscrisuri. Cele două adeverințe conțin toate mențiunile pe care în mod normal un astfel de înscris autentic le conține.

Înainte de completarea adeverințelor, le-a cerut celor doi actele de identitate.

Având asupra lor documentele puse la dispoziție de inculpatul - respectiv adeverințele de salariat și copiile actelor de identitate, la cererea expresă a acestuia și fiind însoțiți în permanență de -, numiții - și s-au prezentat, separat, la datele de 20.03.2005 și respectiv 22.03.2005, la magazinul Media aparținând " " în vederea achiziționării de produse cu contracte de vânzare - cumpărare cu plata prețului în rate.

Pe baza documentelor prezentate de-au fost întocmite, la data de 20.03.2005, cerere de credit, declarație pe proprie răspundere, angajament de plată semnate de acesta în calitate de solicitant. De asemenea, a fost încheiat contractul nr. 57629/2005, privind acordarea unui credit de consum de către numitului -, prin intermediul, care are ca obiect achiziționarea a 2 telefoane mobile marca Samsung și a unui minisistem audio în valoare totală de 29.997.000 lei vechi. În baza contractului a fost întocmită factura fiscală seria - - nr. -.

Din procesul verbal întocmit la data de 30.05.2005 (fila 62), întocmit de organele de cercetare penală și din declarația numitului a rezultat că documentele întocmite - cerere de credit, declarație pe proprie răspundere, angajament de plată, contractul nr. 57629/2005, privind acordarea unui credit de consum de către prin intermediul, nu au fost perfectate prin semnare și parafare, iar bunurile nu au fost remise făptuitorului.

Numita s-a prezentat la magazin, însoțită de inculpatul - la data de 22.03.2005. Au fost întocmite aceleași documente, printre care contractul nr. 57945/2005 și factura fiscală seria - - nr. -, semnate de aceasta. A solicitat achiziționarea unui televizor color marca Phillips și a unui telefon mobil marca Samsung, valoarea totală a acestora fiind de 20.998.000 lei vechi.

Din procesul-verbal întocmit la data de 30.05.2005 ( fila 62), întocmit de organele de cercetare penală și din declarația numitului a rezultat că documentele întocmite - cerere de credit, declarație pe proprie răspundere, angajament de plată, contractul privind acordarea unui credit de consum de către prin intermediul " ", nu au fost perfectate prin semnare și parafare, iar bunurile nu au fost remise făptuitoarei.

După depunerea adeverințelor de salariat și întocmirea documentelor pentru achiziționarea produselor, angajații magazinului media au făcut verificări telefonice la " ", stabilind că cei doi nu sunt angajați ai firmei.

Prin adresa nr. 1107 din 11.07.2005, "E II " I (fosta " " ) comunica organelor de anchetă faptul că - și nu au fost și nici nu sunt angajați ai societății.

II. În cursul lunii mai 2005, inculpatul - a luat hotărârea ca prin aceleași modalități, să determine alte persoane să inducă în eroare angajații magazinului Media precum și ai " ". În aceste cazuri inculpatul - le-a promis celor pe care i-a instigat să comită infracțiunea de "înșelăciune", că le va da sume de bani rezultate din valorificarea bunurilor achiziționate.

Pentru punerea în aplicare a hotărârii infracționale, - l-a contactat în prima fază pe inculpatul. I-a cerut acestuia să-l ajute să falsifice adeverințe de salariat și de asemenea să inducă în eroare reprezentanții societății amintite, de unde urma să achiziționeze bunuri cu plata în rate, folosind înscrisurile false.

Din declarația inculpatului a rezultat că, întrucât nu avea ocupație și nici o sursă de venit, a acceptat propunerea inculpatului - de înșela diverse magazine, cumpărând produse electrocasnice prin folosirea unor adeverințe de venituri falsificate. Inculpatul a recunoscut că l-a însoțit pe inculpatul - la " " unde a cerut un bon de casă, iar inculpatul - a copiat datele din certificatul de înmatriculare afișat pe geam, obținând astfel informațiile necesare pentru reproducerea unui certificat de înmatriculare. a recunoscut că l-a însoțit pe - în zona Podu, unde acesta a obținut de martorul o copie a unui certificat original de înmatriculare "", precum și la sediul "", unde inculpatul - a convins pe martora ()- să accepte confecționarea unei ștampile cu impresiunea " ", deși nu era în măsură să prezinte certificatul original de înmatriculare și nici o legitimație de serviciu.

La data de 25.05.2006, inculpații - și s-au deplasat la punctul de lucru aparținând "" I din. Au făcut comanda pentru confecționarea unei ștampile cu denumirea firmei. Comanda a fost făcută pe numele lui. Au depus copia certificatului de înmatriculare întocmită anterior precum și bonul fiscal luat de la magazinul aparținând " " În aceeași zi cei doi au mers împreună la "" I și au ridicat ștampila.

Pe timpul cercetărilor, ambii au fost recunoscuți după fotografii, de martora -, lucrător comercial la "", aceasta fiind cea care le-a luat comanda și le-a predat mai apoi ștampila. Martora mai precizează că inculpatul a fost cel care a insistat în primirea comenzii, având în vedere faptul că nu dețineau originalul certificatului de înmatriculare al firmei.

Folosind ștampila confecționată în condițiile prezentate, inculpatul - s-a ocupat de reproducerea conținutului a 2 adeverințe de salariat întocmite pe numele lui. Personal a completat aceste adeverințe și conform declarației inculpatului, tot - a aplicat ștampila " " Nu s-au putut stabili amănunte cu privire la modul în care au fost efectuate semnăturile de pe aceste adeverințe de la rubricile "director general" și "contabil șef".

Inculpații - și s-au deplasat împreună la magazinul Media. Inculpatul a depus adeverința de salariat falsificată și copie după actul său de identitate. Angajatul magazinului a încercat să verifice telefonic, la " ", dacă inculpatul este angajat la firmă, însă nu i-a răspuns nimeni. A intervenit -, care i-a reproșat angajatului că a făcut această verificare, menționând că este nejustificată deoarece pe adeverință este aplicată ștampila firmei.

Ca și în celelalte cazuri au fost întocmite, cerere de credit, angajament de plată, precum și contractul nr. 50185/2005 privind acordarea unui credit de consum de către prin intermediul " " și factura fiscală seria - - nr. -, toate fiind semnate de. Contractul încheiat are ca obiect achiziționarea unei unități centrale pentru calculator marca în valoare de 26.799.000 lei.

Bunurile urmau să fie date, după ridicare, de către lui -. Acesta, la rândul său, urma să le valorifice, având deja un cumpărător. Din suma obținută inculpatul trebuia să primească 8.000.000 lei.

A doua zi cei doi au mers la punctul de lucru aparținând " " I, situat în Complexul. Inculpatul a depus o altă adeverință falsificată pe numele său, pe care a fost aplicată ștampila confecționată anterior cu numele " ". A făcut o cerere de cumpărare cu plata în rate a unui televizor color, a unui și a unei mașini de spălat. Valoarea totală a acestora este de 23.897.000 lei.

a completat și semnat și o declarație conform căreia veniturile realizate nu sunt grevate de obligații financiare.

Numita - angajată a " CREDIT", care s-a ocupat de dosarul de creditare a lui, depusă la magazinul Universal a verificat valabilitatea adeverinței de salariat depusă de acesta și a constatat în urma discuției telefonice purtate cu reprezentanții " " I, că cel în cauză nu este angajatul acestei firme. În aceste condiții cererea de creditare făcută de nu a fost aprobată.

Ca și în cazul precedent, - i-a promis lui că din suma obținută ca urmare a valorificării bunurilor luate de la îi va da 7-8 milioane de lei.

III. În cursul zilei de 25.05.2006, și l-au abordat pe inculpatul -, care locuiește în același cartier cu aceștia.

I-au propus să participe la "tragerea unei țepe" la magazinul Media. I-au explicat că,în fapt, urma să se prezinte la magazinul în cauză și folosind o adeverință de salariat falsă pe care i-o vor da ei, să încheie un contract de achiziție cu plata în rate a unor produse. Inculpatul - a fost de acord cu propunerea acestora și pentru completarea adeverinței, la cererea lui, i-a dat actul de identitate.

Adeverința întocmită pe numele lui - a fost completată de Învinuitul -. Tot acesta s-a ocupat de efectuarea semnăturilor la rubricile destinate reprezentanților firmei emitente și de aplicarea ștampilei, făcute în împrejurări descrise mai sus.

La data de 26.05.2006, învinuiții -, și - s-au deplasat la magazinul Media unde ultimul menționat a depus adeverința falsificată, primită de la. A solicitat achiziționarea unei camere web, a unui telefon mobil cu accesorii și a unui, în valoare de 26.497.000 lei.

În baza documentelor depuse (adeverința și copie act de identitate) s-a încheiat contractul nr. 11.111/2005 privind acordarea unui credit de consum de către prin intermediul

După întocmirea dosarului de creditare, au fost făcute verificări telefonice la " " de către numitul -, referent la magazinul Media, acesta constatând că - nu este angajatul acestei firme.

La data de 27.05.2005, cei trei învinuiți au revenit la magazinul Media pentru a ridica bunurile prevăzute în contractele de creditare.

Mai întâi a intrat învinuitul căruia i-a fost predată unitatea centrală de calculator prevăzută în contractul nr. 50185/2005. - și - au așteptat afară.

La ieșirea din magazin, a fost reținut de către organele de Poliție care fuseseră sesizate de reprezentanții magazinului Media. Unitatea centrală de calculator care se afla asupra lui a fost predată acestora.

Observând că a fost prins de către Poliție, - nu s-a mai prezentat la magazin pentru a ridica bunurile a căror achiziționare o solicitase.

Prin adresa " " a comunicat organelor de cercetare penală faptul că inculpatul nu a fost și nici nu este salariatul societății.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 176 din 14.07.2005 întocmit de Biroul Criminalistic din cadrul Poliției Municipiului I s-a stabilit că adeverințele de salariat întocmite pe numele lui, având aplicată ștampila " ", nu au fost completate de acesta.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 198 din 29.07.2005 întocmit de același birou s-a concluzionat că adeverințele întocmite pe numele lui, - și - au fost completate de învinuitul -.

Avându-se în vedere starea psihică a învinuitei, aceasta a fost expertizată medico-legal psihiatric, iar prin raportul nr. 740/psh/31.05.2006 s-a concluzionat că faptele de care este învinuită au fost comise cu discernământ diminuat.

Situația de fapt astfel reținută rezultă din analiza coroborată a declarațiilor inculpaților -, și -, cu cele ale reprezentanților părților vătămate și martorilor audiați () -, și cu aspectele consemnate în rapoartele de expertiză tehnică criminalistică, în procesele - verbale întocmite în condițiile art. 90 Cod procedură penală de organele de cercetare penală, precum și adresele emise de diverse unități economice.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpații și -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din următoarele motive:

Inculpatul - a solicitat redozarea pedepsei aplicate, pedeapsa fiind foarte mare raportat la circumstanțele reale și personale.

Inculpatul - a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 22 Cod penal și nu art. 20 Cod penal, inculpatul nu s-a prezentat să ridice factura, nu a mai avut intenția de a achiziționa aceste bunuri, solicitând achitarea inculpatului.

Tribunalul Iași prin decizia penală nr. 117/09 martie 2009 respins ca nefondate apelurile formulate de inculpații - și - și i-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În pronunțarea acestei hotărâri tribunalul a reținut următoarele:

Inculpatul - a invocat în motivele de apel mai multe aspecte: lipsa procedurii de citare la pronunțarea sentinței apelate, faptul că nu s-au avut în vedere toate circumstanțele atenuante, la individualizarea pedepselor și factura proformă nr. 11111/26.05.2005 emisă de "", factură care nici nu există în dosar și care nu este semnată de inculpat.

Inculpatul a fost condamnat, prin sentința instanței de fond, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal și pentru uz de fals prev. de art. 291 Cod penal, pedeapsa rezultantă fiind de 1 an închisoare.

S-a susținut de către inculpat că erau aplicabile dispozițiile art. 22 Cod penal, privind desistarea și împiedicarea rezultatului, astfel încât, instanța de fond trebuie să dispună achitarea sa. Susținerile inculpatului - se referă la faptul că acesta nu a semnat factura proformă.

Instanța de fond nu a reținut acest aspect - semnarea facturii respective - ca fiind un element constitutiv al infracțiunii de tentativă la înșelăciune. Activitatea infracțională și conținutul infracțiunii sunt premergătoare acestui moment, când trebuia semnată factura și ridicată marfa, acesta fiind motivul pentru care inculpatul - nu a fost condamnat pentru înșelăciune ci pentru tentativă.

Conținutul faptei de "tentativă la înșelăciune" reținută în sarcina inculpatului - constă în aceea că a încercat să inducă în eroare reprezentanții " " I, cu ocazia încheierii contractului privind acordarea unui credit de consum, prin prezentarea unei adeverințe de salariat falsificate, în vederea achiziționării de bunuri cu plata în rate.

Inculpatul - s-a prezentat la magazin, a folosit adeverința falsă, a solicitat cumpărarea de produse, însă nu a mai ridicat produsele și nu a semnat factura proformă, însă acest din urmă aspect nu poate constitui o desistare, nefiind îndeplinite condițiile pentru aceasta.

Astfel, desistarea poate avea loc numai în cazul tentativei întrerupte, neterminate, în această situație fiind întrerupt actul de executare.

Deși la instanță nu a dat declarații, în cele date în cursul urmăririi penale, inculpatul - a arătat că motivul pentru care nu s-a dus să ridice produsele a fost că aflase că inculpatul fusese reținut de organele de poliție.

În aceste condiții, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 22 Cod penal, încadrarea juridică fiind corectă.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului -, instanța de fond a avut în vedere toate circumstanțele personale ale inculpatului, aplicând dispozițiile art. 74, 76 Cod penal și art. 81 - 83 Cod penal. Pedeapsa aplicată acestui inculpat este sub limita prevăzută de lege și, mai mult, pedeapsa este suspendată condiționat.

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului -, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate acestuia, raportat la antecedența sa penală, la contribuția determinată la săvârșirea infracțiunii, precum și față de modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.

În termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile pronunțate în cauză au fost recurate de inculpații- și -.

Prin motivele scrise inculpatul - a invocat următoarele critici:

1) lipsa procedurii de citare la pronunțarea sentinței penale;

2) la pronunțarea sentinței nu au fost avute în vedere circumstanțele atenuante prevăzute de lege;

3) în cauză a existat un început de executare a faptei ce a fost întreruptă anterior descoperirii, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 22 Cod penal privind desistarea;

4) infracțiunea prevăzută de art. 291 Cod penal nu există.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, achitarea inculpatului pentru tentativa la înșelăciune și în subsidiar aplicarea art. 18 ind. 1 Cod penal pentru fapta prev. de art. 291 cod penal.

Inculpatul -, a solicitat achitarea motivat de faptul că este nevinovat, în cauză nu există probe certe de vinovăție, nu cunoaște conținutul declarațiilor date de martori și nu a fost ascultat în fazele anterioare a judecății.

Prealabil examinării recursurilor, Curtea de apel constată următoarele:

- cu acordul său, inculpatul - a fost ascultayt în faza judecării recursului;

- inculpatul -, a fost interpelat în sensul audierii, precizând că înțelege să se prevaleze de dreptul conferit de legea procesual-penală, respectiv dreptul la tăcere, aspect ce rezultă din partea introductivă a deciziei pronunțate la 26 2009;

- la judecata pe fond a cauzei, inculpatul a fost citat la mai multe adrese de domiciliu, a fost emis mandat de aducere iar la termenul din 09 mai 2007 inculpatul s-a prevalat de același drept la tăcere ( 163 dosar fond).

Criticile formulate de inculpați se încadrează în drept în cazurile de casare prev. de art. 385 ind. 9 alin. 1 pct. 18, 14 și 17 ind. 1 Cod procedură penală și sunt nefondate.

Ambele instanțe au argumente rezultate din probatoriul administrat și cu argumente juridice pertinente au dispus în sensul arătat anterior.

Din actele dosarului rezultă că inculpatul - nu a fost prezent la termenul din 26.03.2008 la dezbaterile de fond a cauzei iar hotărârea a fost pronunțată la 09.04.2008.

Potrivit dispozițiilor art. 310 Cod procedură penală, hotărârea se pronunță în ședință publică iar la pronunțare acesteia părțile nu se citează.

Prin urmare cea dintâi critică a inculpatului - este neîntemeiată.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare se constată de asemenea că este nefondat.

În aplicarea pedepselor de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune - art. 20 Cod penal, rap. la art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal și a pedepsei de 2 luni închisoare pentru infracțiunea de "uz de fals", instanța fondului a reținut în favoarea acestuia împrejurările înscrise în art. 74 lit. "a" Cod penal și în conformitate cu dispozițiile art. 74 lit. "c" și "e" Cod penal, pedepsele au fost stabilite sub limita minimă prevăzută prin textele incriminatoare.

Spre a fi aplicabile dispozițiile art. 22 Cod penal privind desistarea și împiedicarea rezultatului infracțional legea prevede că este apărat de pedeapsă făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.

Prin urmare, desistarea presupune o abandonare din proprie inițiativă a executării infracțiunii și nu o renunțare impusă de anumite împrejurări exterioare.

În cauză, inculpatul se afla în faza actelor de executare a infracțiunii de "înșelăciune" dar sesizând faptul că inculpatul a fost depistat de organele de poliție, nu s-a mai prezentat pentru a ridica de la magazin bunurile solicitate în ziua precedentă, situație în care fapta se încadrează în dispozițiile art. 20 alin. 1 Cod penal. De asemenea, fapta inculpatului - de a încerca să inducă în eroare angajații " " I folosind o adeverință falsă - ce atesta în mod nereal că ar fi angajatul " " I, în vederea achiziționării de bunuri cu plata în rate în valoare de 265 lei (Ron) întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Nu se poate reține că aceste fapte au adus o atingere minimă a valorilor apărate de lege și că sunt lipsite în mod vădit de importanță spre a se aplica dispozițiile art. 18 ind. 1 Cod penal.

Critica formulată de inculpatul - privind inexistența probelor de vinovăție este neîntemeiată.

Atât organele de urmărire penală cât și instanțele de judecată au lămurit cauza pe bază de probe constatându-se astfel vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor penale.

Situația de fapt a fost reținută din analiza coroborată a declarațiilor date de inculpați cu cele ale reprezentanților părților vătămate a martorilor audiați () -, și, cu rapoartele de expertiză tehnică - criminalistică în procesele-verbale întocmite conform dispozițiilor art. 90 Cod procedură penală, de organele de anchetă cât și adresele emise de societățile comerciale.

Examinând și din oficiu conținutul hotărârilor pronunțate nu se constată nici existența altor temeiuri de fapt și de drept care examinate să conducă la casarea acestora.

Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală, recursurile declarate de inculpații - și - se vor respinge ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații - și - deținuți în Penitenciarul Iași împotriva deciziei penale nr. 117 din 09.03.2009 a Tribunalului Iași, hotărâre pe care o menține.

Obligă pe recurentul - să plătească statului suma de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorariu apărător desemnat din oficiu va fi suportat din fondurile statului.

Obligă pe recurentul - să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

Grefier,

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:,

-

14.12.2009

2 ex.

Președinte:Ciubotariu
Judecători:Ciubotariu, Elena Scriminți, Daniela Dumitrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul în înscrisuri sub semnătură privată (art. 290 cod penal). Decizia 768/2009. Curtea de Apel Iasi