Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 289 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 16 martie 2009

PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur

JUDECĂTOR 2: Motan Traian

JUDECĂTOR 3: Biciușcă

Grefier C

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, SRL prin administrator, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 381 din 29 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal au răspuns mandatar și avocat, pentru recurenta - SRL S, inculpatul recurent asistat de avocat și partea vătămată recurentă G asistat de avocat ales.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța a pus în vedere inculpatului recurent prevederile art.38514Cod procedură penală, și acesta a arătat că nu dorește să dea o nouă declarație în prezenta cauză, menținându-le pe cele date anterior.

Întrebate fiind părțile dacă au chestiuni prealabile:

Avocat, pentru partea vătămată recurent, a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri și anume o copie după plângerea penală formulată împotriva - SRL S, și, și copie după decizia nr.773 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

Avocat, pentru SRL prin administrator și inculpatul, a arătat, ca o primă chestiune, că a formulat o cerere către procurorul de ședință, să-și precizeze în scris poziția cu privire la extinderea procesului penal și cu referire la anumite aspecte și documente care se află la dosarul cauzei și care au fost ignorate până în prezent de către Ministerul Public atât în formularea motivelor de recurs cât și în ședința publică. Totodată a arătat că a adresat și un memoriu către procurorul general adjunct, memoriu susținut cu ocazia audienței. Oad oua chestiune, având în vedere că partea vătămată este prezentă, a solicitat instanței să-i pună în vedere dacă dorește să dea o declarație în cauză întrucât niciodată nu a fost audiat în fața organelor judiciare în prezența părților pe care le reprezintă, a participat la împrejurări care vizează prezenta cauză, la anumite formalități care s-au îndeplinit, a intrat în posesia anumitor documente.

Avocat, pentru partea vătămată, față de înscrisurile depuse la dosar la acest termen, a arătat că acestea conțin o adresă care provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava din care rezultă că a fost confirmată începerea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, plângerea penală formulată de partea vătămată și care a stat la baza acestui dosar și decizia nr.773 din 27 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești despre care apărătorul inculpatului are cunoștință.

Cu privire la solicitarea acestuia, în sensul ca Ministerul Public să-și precizeze în scris poziția, consideră că este o nouă cerere, de la începutul acestui proces avocatul inculpatului a mai adus în discuție această cerere față de care instanța s- pronunțat deja. Cu privire la memoriile pe care avocatul le-a adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA vor fi soluționate negreșit, urmând să primească o comunicare în acest sens.

Cu privire la solicitarea acestuia de a i se lua o declarație părții vătămate G, având în vedere că acesta este prezent, a arătat că instanța s-a pronunțat la termenul anterior cu privire la această cerere în sensul neaudierii părții vătămate și administrării altor probe, nefiind necesară audierea în fața instanței de recurs. Totodată a învederat instanței că partea vătămată a fost audiată în fața instanței de fond. Solicită respingerea cererilor.

Procurorul, având cuvântul cu privire la cererile formulate în cauză, a arătat că se face o mare confuzie, avocatul acționând pe două planuri. În primul rând bombardează Ministerul Public cu cereri prin fax la care i s-a răspuns în scris. În ce privește cererea adresată referitor la exprimarea punctului de vedere în scris, legea nu obligă Ministerul Public să răspundă unei astfel de solicitări, atâta vreme cât procurorul se exprimă oral, existând mijloace moderne de înregistrare a ședinței de judecată. Prin urmare, solicită să se facă distincție și să se raporteze strict la obiectul cauzei iar dacă cunoaște vreo dispoziție legală care să oblige procurorul să-și exprime poziția în scris, să o aducă la cunoștință.

Instanța, deliberând cu privire la cererile formulate, în raport de cererea privind audierea părții vătămate, față de faptul că s-a pronunțat și la termenul anterior, având în vedere și stadiul procesual în care se află cauza, și în ce privește exprimarea poziției procurorului cu privire la o eventuală extindere a procesului penal, consideră că acesta își poate exprima părerea și în cadrul concluziilor puse pe fondul cauzei.

Avocat, având cuvântul, a arătat că la termenul anterior s-a discutat și încuviințat doar citarea.

Instanța respinge cererea de audiere a părții vătămate având în vedere faza procesuală a recursului în care se află cauza.

Avocat, ca o nouă chestiune procedurală, față de data la care s-au depus motivele de recurs, solicită instanței să aibă în vedere că potrivit dispozițiilor art.38510alin.2 Cod procedură penală trebuie luate în considerare numai motivele de recurs care se iau în discuție din oficiu.

Instanța, constatând că nu mai sunt chestiuni prealabile de formulat, a dat cuvântul la dezbateri.

Procurorul, având cuvântul în susținerea recursului declarat de Parchet, a arătat că recursul declarat în scris viza nelegalitatea hotărârilor pronunțate în cauză, hotărâri care vizau în primul rând achitarea în temeiul dispozițiilor art.10 lit.a Cod procedură penală a inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de instigare la fals intelectual, de asemenea greșita dispoziție din sentință vis-a-vis de lipsa actului de sesizare față de "autor necunoscut" în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.289 Cod penal și respingerea cererii vizând anularea titlului de proprietate. În instanță, oral, procurorul a arătat că susține doar primul motiv de recurs ce vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul soluției de achitare. Arată că acest proces penal a debutat inițial ca o plângere împotriva soluției procurorului de netrimitere în judecată. Prin rezoluția 615/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceavas -a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispozițiilor art.10 lit. g Cod procedură penală ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, atât față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual cât și față de "autor necunoscut" pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.289 Cod penal, fals intelectual. Împotriva acestei soluții s-a formulat plângere în baza art.278 și 2781Cod procedură penală iar instanța, prin decizia nr.62/2005 a admis plângerea așa cum a fost formulată și considerând că se justifică continuarea procesului penal, a desființat rezoluția sub cele doua aspecte și a reținut cauza spre rejudecare. Într-un prim ciclu procesual instanța a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 25 rap. la art. 289 Cp. a constatat lipsa actului de sesizare a instanței cu privire la comiterea de către AN a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cp. fiind respinsă cererea părții vătămate G de anulare a titlului de proprietate nr. 4376/1994. În al doilea ciclu procesual, care face și obiectul acestui dosar, s-au dat aceleași soluții. Consideră că, în ceea ce privește soluția de achitare în baza dispozițiilor art.10 lit.a Cod procedură penală, aceasta este nelegală dat fiind că pe parcursul derulării celor trei cicluri procesuale, incluzându-l și pe cel în care a fost admisă plângerea, a intervenit acea decizie dată prin recurs în interesul legii și în care se arată că, cauzele având ca obiect soluțiile date de procuror în care nu s-a început urmărirea penală, instanța nu poate face aplicarea dispozițiilor art.2781alin.8 lit.c Cod procedură penală. Prin urmare, în aceste cauze în care s-au efectuat doar acte premergătoare, instanța nu poate să rețină cauza spre rejudecare și să pronunțe fie o soluție de condamnare fie o soluție de achitare. În concluzie nu se poate palpa fondul cauzei atâta vreme cât nu au fost administrate probe în acest dosar ci doar acte premergătoare. Față de acestea, atâta vreme cât în cauză sunt incidente dispozițiile art.10 lit.g Cod procedură penală referitoare la prescripția răspunderii penale, a pus concluzii de admitere a recursului și dispunerea de către instanță a încetării procesului penal față de numitul în temeiul art.10 lit.g Cod procedură penală, considerând totodată că soluțiile sub aspectul constatării lipsei actului de sesizare față de AN, respingerii cererii de anulare a titlului de proprietate soluția este legală și temeinică dat fiind că instanța nu se poate pronunța cu privire la o persoană necunoscută.

Avocat, pentru partea vătămată, având cuvântul în susținerea recursului, consideră că în cauză sunt incidente prevederile art.3859alin.1 pct.9, 10 și 18 Cod procedură penală, arătând că a criticat decizia Tribunalului Suceava pentru faptul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această soluție. Deși cauza a stat pe rolul Tribunalului Suceava pe parcursul unui an și au fost administrate mai multe probe, nu s-a făcut nici o referire la probele administrate în această fază procesuală, deși instanța era obligată să facă trimitere la aceasta și să analizeze ce anume a rezultat din administrarea acestui probatoriu. Consideră că este greu să se discute despre decizia tribunalului în condițiile în care lipsește o motivare în ceea ce privește menținerea soluției de achitare cu referire la infracțiunea de instigare la fals intelectual comisă de inculpat. Al doilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate, prin hotărârea atacată comițându-se o gravă eroare de fapt, fiind menținută în mod greșit hotărârea Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus achitarea în baza art.10 lit.a Cod procedură penală. A mai arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a efectuat cercetarea judecătorească. S-a dovedit că la data când a avut loc licitația, la 04 mai 1994, nu s-a vândut nici o suprafață de teren, atunci fiind licitate doar niște adăposturi iar terenul aferent bunei funcționări a activității a fost atribuit în baza art.28 din Legea nr.18/1991. Există chiar o prevedere expresă la fila 22 alin.4 de pe procesul-verbal de licitație publică din care rezultă că nu era în posesia titlului de proprietate asupra terenului, punându-se astfel problema dacă societatea care a organizat licitația nu era proprietara suprafețelor de teren cum ar fi putut să facă obiectul vânzării aceste suprafețe de teren. Acest lucru este demonstrat de altfel printr-o serie de înscrisuri care se află la dosar, cu referire în principal la adresa nr.46, care, așa cum a declarat martorul - și a consilierului juridic de la Direcția Agricolă S, această adresă nu a fost expediată, nu a fost înregistrată la nici o instituție, aceste informații rezultând și din relațiile care au fost furnizate prin mai multe adrese provenind de la Prefectura Județului Prin această adresă, directorul a solicitat pentru ca Comisia Județeană de Aplicare a Legii 18 să desemneze o comisie care să se deplaseze la această societate, să identifice suprafața de teren și să găsească modalitatea rezolvării, a suprafeței de teren pe care aceasta nu o avea în proprietate ci doar în folosință. Suprafața de teren care a fost trecută în contractul de vânzare-cumpărare nr.82/1994, precum și în titlul de proprietate emis pe numele - SRL s-a făcut prin apreciere, acest lucru rezultând cu prisosință din toate declarațiile martorilor audiați la instanța de fond, și anume toți membrii comisiei de licitație și a comisiilor de lichidare a patrimoniului a. O parte dintre martori au fost reaudiați de Tribunalul Suceava cu referire la martorul - care și-a menținut declarația dată în fața Judecătoriei Suceava, precum și la declarația martorului. În ceea ce privește aspectele care demonstrează că inculpatul a săvârșit infracțiunea de instigare la fals intelectual, a arătat că la data la care a avut loc licitația inculpatul era cetățean și nu putea achiziționa terenuri în România, că singurul interes al acestuia a fost achiziționarea terenului, că în acest scop cu o lună înainte de organizarea licitației s-a asociat cu, martor care a fost audiat în faza de apel, că la licitație și în procesul verbal s-a consemnat că după licitarea mijloacelor fixe urma ca o comisie de la. agreată de ambele părți să se deplaseze la fața locului și să înceapă efectuarea măsurătorilor pentru a putea fi emise actele corespunzătoare, acest lucru nu s-a întâmplat, cu toate că, în acest interval, inculpatul a fost prezent aproape zilnic la sediul. Aici l-a contactat în mod repetat pe directorul societății, pe care l-a rugat sub diferite forme să-l ajute în obținerea titlului de proprietate, cu toate că i s-a spus că era suficient contractul de vânzare-cumpărare, prin care era atestat dreptul acestuia cu privire la cele cinci adăposturi licitate, și pentru faptul că i-a fost încredințat și terenul aferent acestor construcții, inculpatul a afirmat că nu sunt suficiente actele pe care le deține și că dorește titlul de proprietate întrucât intenționează să investească bani în clădirile cumpărate și că nu i se permite aducerea în țară a unor sume de bani importante dacă nu face această dovadă. Faptul că la licitație a participat inculpatul și nu martorul care avea la acel moment calitatea de asociat, rezultă din înscrisuri, întrucât toate actele care au fost întocmite au fost semnate doar de către inculpatul. De altfel, martorul a și arătat că a fost asociat cu inculpatul doar intervalul de timp cât a putut participa la licitație, că în acest interval nu a văzut nici o solicitare, nu a semnat nici o adresă și nu a văzut nici o corespondență din care să rezulte că societatea inculpatului, care era singura în măsură să solicite aceste măsurători, să se fi adresat S pentru realizarea acestor măsurători. De asemenea s-a dovedit, acest lucru rezultând și din rezoluția pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava care a fost menținută prin sentința nr.212/2008 a Tribunalului Suceava, că inculpatul a intrat în posesia titlului de proprietate prin săvârșirea unor infracțiuni de corupție pentru care s-a dat soluție de neurmărire penală ca urmare a faptului că a intervenit termenul de prescripție a răspunderii penale. Faptul că inculpatul s-a deplasat în mod repetat la sediul și a insistat ca martorul să se ocupe de procurarea titlului de proprietate, rezultă și din declarațiile martorilor audiați la instanța de fond și anume membrii comisiilor de licitație. Martorul a acceptat promisiunile care i-au fost oferite de inculpat, și anume cele referitoare la aducerea unei mașini, oferirea de cadouri membrilor familiei sale, cele referitoare la punerea bazelor unei înțelegeri în ceea ce privește derularea unor activități comerciale din care să aibă anumite avandaje - și societatea pe care o conducea. S-a stabilit că pentru obținerea acestui titlu de proprietate s-au dat 500 mărci e și 100 USD, fapt care justifică și termenul de 10 zile în care a fost emis acesta, știut fiind faptul că sunt nenumărate persoane care așteaptă ani de zile pentru a intra în posesia unui titlu de proprietate. Ori, din momentul în care s-a întocmit adresa nr.85 de către către S și până când a fost eliberat acest titlu de proprietate la data de 30 iunie 1994 au trecut doar 10 zile. Desigur că timpul scurt care a trecut până la emiterea acestui titlu de proprietate s-a datorat tocmai infracțiunilor comise, atât cea de instigare la fals intelectual cât și la celelalte infracțiuni la care a făcut referire. Martorul a arătat că i-a indicat inculpatului de mai multe ori să se prezinte cu cineva pentru a efectua măsurătorile însă acesta a refuzat. Mai arată faptul că există hotărâri penale prin care inculpatul a fost găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, că în mod repetat apărătorul acestuia a făcut referiri la faptul că Gaf ost într-o anumită perioadă primar al municipiului S și că ar fi exercitat anumite influențe în sensul de a i se pronunța anumite soluții favorabile, ori, decizia depusă la dosar cu nr.773/2007 a Curții de Apel Ploiești, a demonstrat că și alte instanțe s-au pronunțat cu privire la faptele care au fost săvârșite de inculpatul recurent, că Judecătoria Buzăul -a găsit vinovat dar a apreciat că pentru reeducarea acestuia este suficientă o sancțiune cu caracter administrativ soluție ce a fost menținută de Curtea de APEL SUCEAVA. De asemenea mai există o soluție a Tribunalului Suceava prin care a fost menținută ordonanța 462/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava conform căreia inculpatul a fost sancționat cu amendă administrativă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Faptul că insistă în săvârșirea acestor infracțiuni și că ostentativ dorește să intre în posesia unei suprafețe de teren pe care nu a avut-o niciodată, că a deschis numeroase dosare aflate pe rolul instanțelor comerciale, că pretinde despăgubiri inexistente și face afirmații pe baza unor acte care nu există, precum că acest teren i-ar aparține, deși s-a stabilit încă din anul 2003 că titlul de proprietate a fost emis în fals, toate acestea demonstrează că inculpatul este de rea credință și că într-adevăr toate faptele despre care se face vorbire nu doar în acest dosar ci și în celelalte dosare la care s-a referit, au fost comise de inculpat. concluzionând a solicitat admiterea recursului declarat de partea vătămată, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și să se dispună încetarea procesului penal față de pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.25 rap. la art.289 Cod penal având în vedere faptul că sunt incidente prevederile art.122 referitoare la prescripția răspunderii penale. Solicită obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform chitanțelor existente la dosar.

Avocat, având cuvântul, arată că recurentul parte civilă G invocă motivele de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.9, 10 și 18 Cod procedură penală, motivele recursului fiind depuse pe data de 20, iar Parchetul invocă în scris motivele de casare prev. de art. art.3859alin.1 pct. 18 Cod procedură penală, depuse pe data de 22, în condițiile în care termenul de judecată a fost fixat pe data de 25, și în această situație solicită ca potrivit art.38510alin.2 și 3 Cod procedură penală să nu fie luate în considerare motivele de recurs formulate de celelalte părți și nedepuse în termenul legal.

În ceea ce privește recursul parchetului, este surprinzătoare această poziție, întrucât nu se mai susțin motivele invocate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, ci invocă practic un nou motiv de recurs.

În ce privește recursul declarat de inculpatul, consideră soluția pronunțată în ce-l privește pe acesta ca fiind una corectă, însă a arătat că a indicat art.385 pct.9 Cod procedură penală întrucât nu a fost motivată. Consideră că atât la instanțele de fond și apel cât și la alte instanțe nu s-a reținut situația de fapt reală. Un alt motiv de nelegalitate este acela că instanța este preocupată să stabilească dacă a fost răsturnată prezumția de nevinovăție. Plângerea împotriva soluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost formulată numai de către inculpat, situație în care trebuia respinsă, pe de o parte, ca inadmisibilă, atât cererea părții civile cât și cererea parchetului de anulare a titlului de proprietate, datorită cadrului procesual prevăzut de art.2781Cod procedură penală. În plus, consideră că se află în ipoteza art.19 alin.4 Cod procedură penală întrucât din anul 2003 și până în prezent, deci de la data la care s-a formulat plângerea, acțiunile civile cu privire la anularea titlului de proprietate au fost soluționate de către instanțele judecătorești. După ce s-au pierdut de către partea adversă toate litigiile civile în care au fost invocate aceleași neregularități care nu există, lipsa documentației, nr. titlului de proprietate, etc. după ce s-au invocat în două procese civile, promovate de către aceeași parte și de către instituțiile interesate, au fost soluționate de către instanțele civile cererile de anulare a titlului de proprietate. Inculpatul a fost acuzat în fals că a instigat persoane necunoscute să se emită un titlu de proprietate. S-a susținut că nu există titlu de proprietate, nu există documentație, numărul titlului este prea mare, nu s-a făcut propunerea comisiei municipale, nici una din aceste susțineri nefiind reale. După doi ani de petiționări s-au descoperit documente pe baza unor acte depuse de către partea adversă, documente ce au fost puse la dosarul cauzei și care solicită a fi avute în vedere la soluționarea cauzei, nu așa cum a făcut-o prima instanță, nemotivând și spunând că nu există probe și că nu s-a făcut dovada cu privire la vinovăția inculpatului. Prin adresa nr.85/1994 solicită emiterea titlului de proprietate pentru cele patru societăți. Anterior, prin adresa nr.46 s-a solicitat comisiei județene eliberarea documentelor. La aceste solicitări s-a dat și avizul. Într-adevăr pentru o procedură de urgență era justificat termenul de 10 zile, s-a folosit un alt, care a dispărut tocmai pentru că Parchetul a reținut inițial că nu există, dosarul fiind literalmente reconstituit. Constatându-se că nu există documentație, nu există, nu se știe cine a falsificat titlul s-a reținut în mod fals că este vinovat. În urma demersurilor făcute la cadastru s- aflat că s-a făcut alt și în plus s-a identificat și s-a depus la dosarul cauzei și alte titluri de proprietate care au fost emise altor persoane, astfel încât susținerile cu privire la inexistența cotorului și a documentației sunt infirmate de documente. Titlurile de proprietate au fost emise la cererea în baza a două adrese, 46 și 85. Aceste adrese pe de o parte se regăsesc în corespondența Oficiului de Cadastru, deci dintr-o dată, este mincinoasă susținerea pe care o face - că nu a mai depus nicăieri adresa nr.46/1994. De ce este mincinoasă această susținere și de ce are interes să susțină acest lucru, pentru că adresa 46 care a fost depusă de el a fost emisă de înainte de licitație, deci fiind emisă înainte de licitație, nu mai putea instiga pe reprezentanții să solicite eliberarea titlului de proprietate. Anterior, în toate declarațiile pe care le-a dat la poliție, declară că a depus adresa 46 după care în momentul care au văzut că au pierdut procesele civile și au început să piardă și cele penale, dorindu-se o implicare penală a lui în aceste dosare, se răzgândește, își modifică declarațiile și spune, nu a mai depus adresa 46 ci numai adresa 85. Dacă adresa 46/1994 este folosită de -, dacă nu a mai depus-o nicăieri, atunci ce caută adresa 46 o dată în dosarul de la cadastru și o dată în dosarul în care - SRL, societatea soților, contestă hotărârea comisiei județene de anulare a titlului de proprietate, au contestat 1996 hotărârea comisie care le anulează titlul, au câștigat și în acest dosar depune adresa 46/1994. La rândul lui Gas olicitat prefecturii să se elibereze titlul de proprietate și depune adresa 85. Aici se pune întrebarea dacă n-a mai depus adresa nicăieri, de unde avea G această adresă? Solicită să se observe că un alt înscris este documentația și răspunsul prefecturii în litigiile pe care le-a avut societatea -. Serv SRL pentru ca să i se emită titlul de proprietate. De observat este poziția scrisă a prefectului și anume corectă, pe care a exprimat-o în cadrul litigiului pe care l-a și câștigat prefectura, hotărâre care a rămas irevocabilă și care precizează ce anume a adjudecat și ce nu. Totodată au fost depuse la dosarul cauzei o serie de articole de presă care sunt semnificative pentru situația de fapt. La cererea sa, în 2007, văzând care este importanța care se acordă documentelor și implicării funcționarilor, s-a procedat la audierea funcționarilor implicați, pentru că până în acel moment nu se cunoștea cine sunt funcționarii implicați, și anume, prefect, fostul prefect, secretarul comisiei, fostul director al direcției agricole. Un ziarist curajos de la Monitorul a investigat această afacere, în cotidian aflându-se declarația fostului, acum decedat, G, declarația fostului primar, care printre altele spune că titlurile de proprietate au fost legal emise, pentru ca acum să acuze inculpatul de fals. Declarația fostului director în care arată aceeași situație de fapt, declarația fostului prefect, a fostului director de la Direcția agricolă în care confirmă această situație, că titlul de proprietate a fost emis în baza unei metodologii cu precizări consultative ale Senatului României care existau din 1991 și 1993 la instituțiile emitente, deci nu putea să instige, să hotărască el și să-i determine pe reprezentanții să solicite eliberarea titlului de proprietate. Solicită ca la analizarea înscrisurilor să se aibă în vedere inclusiv documentația din dosarul nr.188/P/1996. în acest dosar sunt declarațiile fostului director i Gr eferitor la emiterea titlului de proprietate, care se coroborează cu ceea ce s-a declarat în ziare cât și cu adresa de la cadastru. S-a depus documentație constând în contractul de vânzare-cumpărare și toată documentația de licitație și pentru -. Serv SRL nu s-a eliberat titlu de proprietate întrucât nu s-a depus documentația de către -. În baza tuturor acestor înscrisuri s-a eliberat titlu de proprietate de către funcționarii îndreptățiți. Solicită să se observe că prevederile din acel contract tip sunt conforme cu prevederile actului normativ și anume că prețul putea fi plătit în două rate. Acesta a fost norocul inculpatului, în caz contrar acesta ar fi fost escrocat. Trebuie observat că procesul verbal și conținutul contractului de licitație este identic cu conținutul procesului verbal de licitației și contractului folosit pentru - SRL astfel încât nu se poate spune ca a venit inculpatul să instige și să le spună cum se face contractul. Un alt aspect pe care nu l-au lămurit nici organele de cercetare și nici instanțele este cel în care i s-a înmânat lui un plan de situație semnat de pe care l-a expertizat și s-a demonstrat că perimetrul a fost falsificat. Așa cum s-a mai arătat și rezultă din procesul verbal de evaluare a activelor, cu banii lui s-au plătit aceste active. Din valoarea acestor active cam 75% a fost plătită de inculpat, celelalte societăți plătind între 10 milioane și 20 milioane lei vechi.

Concluzionând a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, desființarea în întregime a deciziei penale 381 din 29 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs potrivit art.3859alin.1 pct.9, 10, 12, 171și 18 Cod procedură penală, art.3859alin.3 Cod procedură penală și art.38515pct.2 lit.d și 38516Cod procedură penală, cu menținerea temeiului achitării inculpatului în baza art.10 lit.a Cod procedură penală.

Față de recursul declarat de - SRL S, a învederat instanței că a criticat soluția doar sub aspectul motivului de casare prevăzut de art.385 pct.10 Cod procedură penală, iar în ce privește recursurile declarate de parchet și de partea civilă a solicitat instanței să se aibă în vedere că potrivit art.19 alin.4 Cod procedură penală sunt inadmisibile și să le respingă ca atare.

Avocat, având cuvântul cu privire la recursurile declarate în cauză a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat și admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava așa cum a fost formulat. Arată că, față de susținerea apărătorului inculpatului, consideră că nu a citit procesul verbal de licitație pentru că acolo se scrie foarte clar că au fost licitate cinci mijloace fixe. De asemenea nu avea cum să fie vândut teren din moment ce nu era în posesia titlului de proprietate asupra terenului și nu a fost niciodată deținătoarea suprafețelor de teren pe care le-a avut doar în folosință. S-a afirmat că inculpatul ar fi plătit suprafața de teren pe care a achiziționat-o în condițiile în care nu s-a achiziționat nici o suprafață de teren, iar din acte rezultă că nu a achitat decât o Jd in preț pentru mijloacele fixe, pentru că cea de a doua tranșă, deci o J, a fost achitată în luna iulie 1994 deci după obținerea titlului de proprietate. Faptul că s-a adus în discuție că în conformitate cu contractul nr. 82 nici nu s-ar fi putut încheia și emite titlul de proprietate dacă nu se făcea dovada plății integrale a prețului ori prețul nu a fost achitat rezultă din înscrisuri și a susținut și dl avocat. În ceea ce privește adresa 46 care ar fi ajuns în mod miraculos la SV, s-a stabilit că nu a fost depusă. Faptul că în 1996 când au început cercetările cu privire la modalitatea în care au fost emise titlurile de proprietate la 30 iunie 1994 este o altă chestiune și că directorul în încercarea de a se apăra a făcut rost de o parte din documentație. S-a mai făcut vorbire despre ancheta ziaristică care nu are nici un fel de relevanță, importante fiind ancheta penală care s-a efectuat atunci și anchetele care s-au derulat din 2003 încoace în urma acestor anchete rezultând săvârșirea nenumăratelor infracțiuni de către inculpatul. O altă afirmație ar fi și cea referitoare la faptul că recursurile declarate de partea vătămată și parchet sunt inadmisibile pentru considerente care nu au fost prezentate. Mai arată că recursul parchetului a fost motivat în ianuarie, iar al părții vătămate în termenul prevăzut de lege.

Procurorul, având cuvântul, cu privire la recursul declarat de - SRL Sas olicitat respingerea acestuia ca inadmisibil, având în vedere că aceasta nu are nici o calitate procesuală în cauză și sub nici o formă nu poate critica hotărârile pronunțate în cauză.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpat, arată că recursul parchetului nu a vizat un alt motiv de recurs ci doar au fost restrânse cele invocate la unul singur, în sensul că nu se poate vorbi de achitare în baza art.10 lit.a Cod procedură penală, solicitând, atâta vreme cât există un impediment în cauză la punerea în mișcare a acțiunii penale, acesta are prioritate, respectiv să se aplice dispozițiile art.10 lit.g Cod procedură penală dată fiind decizia în interesul legii la care s-a făcut referire și care împiedică instanța să facă aplicarea art.2781alin8 lit.c Cod procedură penală în sensul de a admite plângerea, să rețină cauza spre rejudecare, pronunțând o hotărâre de condamnare sau de achitare. În concluzie a arătat că în aceasta fază a procesului penal, atâta vreme cât nu s-au administrat probe nu se poate analiza fondul cauzei. Solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat.

În ce privește recursul declarat de partea civilă, a arătat, având în vedere că motivarea vizează aceleași motive invocate de parchet și anume cele prev. de art.10 lit.g Cod procedură penală, a pus concluzii de admitere a acestuia numai sub acest aspect.

Avocat, pentru inculpat, având cuvântul în replică, arată că în mod nereal apărătorul părții civile susține că hotărârile datează înainte de anul 2003, în acest an făcându-se revendicarea, pe când hotărârile au rămas irevocabile după acest an.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că înțelege să-și însușească concluziile puse de apărătorul său, precizând faptul că nu se face vinovat de săvârșirea nici unei infracțiuni și că a respectat legile în vigoare.

Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală,

CURTEA,

Din lipsă de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 23 martie 2009.

Pronunțată în ședința publică din 16 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Dosar nr- - art. 289 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 23 martie 2009

Președinte - - -

Judecător - -

Judecător -

Grefier C

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, SRL prin administrator, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 381 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 16 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 23 martie 2009.

CURTEA,

Având nevoie de mai mult timp pentru deliberare,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 30 martie 2009.

Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Dosar nr- - art. 289 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 30 martie 2009

Președinte - - -

Judecător - -

Judecător -

Grefier C

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, SRL prin administrator, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 381 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 16 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 23 martie 2009 și apoi pentru astăzi 30 martie 2009.

CURTEA,

Având în vedere că domnul judecător - - se află în concediu de odihnă,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 01 aprilie 2009.

Pronunțată în ședința publică din 30 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Dosar nr- - art. 289 Cod penal -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR.131

Ședința publică din 01 aprilie 2009

Președinte - - -

Judecător - -

Judecător -

Grefier C

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, SRL prin administrator, inculpatul și partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 381 din 29 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 16 martie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru 23 martie 2009, 30 martie 2009 și apoi pentru astăzi 01 aprilie 2009.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.743 din 06 decembrie 2007 Judecătoriei Suceava pronunțată în dosarul nr-, în baza art.334 Cod procedură penală s-a respins excepția lipsei plângerii părții vătămate G și excepția autorității de lucru judecat, invocate de inculpat prin apărător, ca nefondate.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală a fost achitat inculpatul pentru infracțiunea de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal.

S-a constatat lipsa actului de sesizare a instanței cu privire la comiterea de către autori necunoscuți a infracțiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 Cod penal.

S-a respins cererea părții vătămate G cu domiciliul în municipiul S,-,. 5,. A,. 6, județul S de anulare a titlului de proprietate nr. 4376 din 30 iunie 1994, ca nefondată.

În baza art. 192 al. 1 pct. 3 lit. a Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a respins cererea inculpatului de obligare a părții vătămate la plata de cheltuieli judiciare ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut următoarele:

Prin decizia penală nr. 62 din 28 ianuarie 2005 Tribunalului Suceavaa fost casată în totalitate sentința penală nr. 914 din 23 septembrie 2005 Judecătoriei Suceava, în baza art. 2781al. 8 lit. c Cod procedură penal a fost admisă plângerea petentului, au fost desființate rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr. 615/P/2003 din 25 august 2003 și nr. 67/II/2/2004 din 10 februarie 2004 și a fost trimisă cauza spre judecare Judecătoriei Suceava.

În motivare s-a reținut că în baza art. 13 Cod penal petentul poate solicita continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual chiar dacă a intervenit prescripția răspunderii penale, iar cauza se trimite spre judecare Judecătoriei Suceava în vederea pronunțării unei hotărâri, apreciindu-se că în dosarele Parchetului, în care s-au pronunțat rezoluțiile desființate au fost efectuate toate actele de urmărire penală necesare.

În fond, după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. 2168 din 11 martie 2005.

Prin sentința penală nr. 1080 din 8 noiembrie 2005, pronunțată în acest dosar, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală, a fost achitat inculpatul pentru instigarea la infracțiunea de fals intelectual prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal.

S-a constatat lipsa actului de sesizare a instanței cu privire la comiterea de către autori necunoscuți a infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal.

În temeiul art. 348 Cod procedură penală s-a respins cererea părții vătămate de anulare a titlului de proprietate nr. 4376 din 30 iunie 1994 și a planului de situație privind construcțiile și terenul aferent acestora, ce fac obiectul procesului - verbal de licitație nr. 47 din 04 mai 1994.

În baza art. 192 al. 1 pct. 3 lit. a Cod procedură penală a fost obligată partea vătămată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 50 RON.

S-a respins cererea inculpatului de obligare a părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea părții vătămate de obligare a inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.

Prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză rezultă doar că titlul de proprietate nr. 4376 din 30 iunie 1994 este un înscris fals care nu a fost emis în realitate de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului S, ci a fost întocmit de persoane rămase neidentificate. Nu există însă nici o probă în cauză care să ateste activitatea de determinare desfășurată de inculpat, faptul că acesta ar fi fost singurul interesat în cauză pentru obținerea unui astfel de titlu, constituie doar un indiciu dar nu o probă care să demonstreze săvârșirea de către inculpat a instigării la infracțiunea de fals intelectual.

Față de cele reținute prima instanță a apreciat că din probele administrate în cauză nu rezultă că inculpatul ar fi determinat cu intenție persoane necunoscute să săvârșească infracțiunea de fals intelectual, prezumția de nevinovăție prev. de art. 52Cod procedură penală și art. 23 al. 11 din Constituție și art. 6 pct. 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale nefiind răsturnată.

Referitor la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava de a dispune încetarea procesului penal în ceea ce privește comiterea de către autori necunoscuți a infracțiunii de fals intelectual, prev. de art. 289 Cod penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod penal rap. la art. 10 lit. g Cod penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penal, prima instanță a constatat lipsa actului de sesizare cu privire la această infracțiune.

Instanța de fond a respins cererea părții vătămate de anulare a înscrisurilor menționate în temeiul art. 348 Cod procedură penală și cererea inculpatului de obligare a părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată, întrucât aceasta nu a făcut dovada efectuării unor astfel de cheltuieli.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul, partea vătămată și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Prin decizia penală nr. 123 din 20 februarie 2006 Tribunalului Suceavas -a respins apelul declarat de către inculpat, s-au admis apelurile declarate de către partea vătămată și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, a fost desființată în totalitate sentința penală nr. 1080 din 8 noiembrie 2005 Judecătoriei Suceava și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a reținut că nu au fost aplicate dispozițiile art. 313 și următoarele Cod procedură penală privind judecata în primă instanță, nefiind administrate în ședință oral, nemijlocit și contradictoriu toate probele necesare aflării adevărului, incluzând aici și audierea părților, a martorilor și orice alte probe în vederea stabilirii corecte a unei situații de fapt.

Cauza a fot reînregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava sub nr- din 20 noiembrie 2006.

A fost audiată partea vătămată( 30), iar la solicitarea acesteia a fost administrată proba cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar următoarele: adresa nr. 46 din 27 aprilie 1994( 102), liste de inventariere al ( 103 - 105), adresa nr. 13 din 16 februarie 2007 însoțită de înscrisuri( 156 - 172), proces - verbal nr. 59 din 16 mai 1994( 173), plan de situație( 174), sentința penală nr. 1080 din 8 noiembrie 2005 Judecătoriei Suceava ( 265 - 269), sentința penală nr. 1044 din 14 decembrie 2006 Judecătoriei Suceava ( 271 - 274), decizia penală nr. 212din 6 aprilie 2007 Tribunalului Suceava ( 275 - 279), adresa nr. 208/P/2007 din 18 septembrie 2007 Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava ( 281).

De asemenea, partea vătămată a solicitat și instanța a încuviințat audierea/reaudierea în calitate de martor a numitului -( 36, 183 - 184), precum și a martorilor ( 37), ( 44), ( 77), ( 76), ( 108, 109), -( 149).

Inculpatul nu a dorit să dea declarație în cauză, depunând la dosar o declarație pe proprie răspundere( 78 - 82). La solicitarea prin apărător instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, sens în care au fost depuse la dosar următoarele: plan de situație( 20, 21), raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expert ( 22 - 27), factură fiscală - din 9 noiembrie 2006 și chitanța de plată( 28), ordinul nr. 612 din 22 iunie 1994 al Prefectului județului S( 83), adresa nr. 16/P//2 februarie 2007 emisă de Prefectul județului S( 84), declarație autentificată sub nr. 5870 din 5 septembrie 2002( 106), proces - verbal din 21 ianuarie 2002( 122 - 127, 130 - 131), adresa nr. 46 din 27 aprilie 1994( 132), titlu de proprietate nr. 4377/1994( 133), listă de inventar( 134), adresă nr. 84779/aprilie 1993 emisă de ( 135), notă( 136), adresa nr. 92912 din 26 aprilie 1994 emisă de ( 137), proces - verbal nr. 59 din 14 mai 1994( 139), titlul de proprietate nr. 4376/1994( 150), scrisori de intenție nr. 86 din 1 iulie 1997, nr. 150 din 3 iulie 1997 însoțite de alte înscrisuri( 176 - 182), sentința civilă nr. 2072 din 12 martie 1997 Judecătoriei Suceava ( 208 - 209), plan de situație( 211), adresa nr. 13014 din 18 iulie 1995 emisă de Consiliul local S - Biroul Fond Funciar( 212), adresă emisă de Comisia pentru Agricultură din ( 214), Hotărârea nr. 1855 din 25 octombrie 1995 emisă de Comisia județeană de fond funciar S( 215), referat nr. 12533 din 19 iulie 1995 întocmit de Prefectul județului S( 216), adresa nr. 10615 din 30 mai 1995 emisă de Comisia locală S - Biroul de Fond Funciar( 217, 218), încheiere nr. 535 din 1 noiembrie 1996 dată în dosarul nr. 519/1996 al Curții de APEL SUCEAVA ) 219), alte înscrisuri depuse în același dosar( 222 - 224), sentința nr. 475 din 16 iulie 1999 Tribunalului Suceava ( 225), contract de societate( 226), adrese( 227 - 234), protocol încheiat la 31 iulie 1993( 235), proces verbal din 14 iunie 1991( 238), decizia nr. 272 din 18 februarie 2003 Tribunalului Suceava ( 240 - 242), sentința civilă nr. 2146 din 16 decembrie 1994 Tribunalului Suceava ( 243, 244), contract de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 4170 din 23 februarie 1995( 245), sub nr. 4175 din 23 februarie 1995( 246), sub nr. 10105 din 23 mai 1995( 247), act adițional la contract nr. 422 din 9 noiembrie 1993( 248), la contract nr. 427 din 29 decembrie 1993( 251), planuri de situație( 248 - 250, 252, 254), situații tabulare( 257 - 261), adresă OCOT nr. 218 din 19 februarie 1996( 302), adresă OCOT din 8 aprilie 1996( 305 - 306), adresă OCOT nr. 515 din 6 mai 1996( 311, 312), nr. 560 din 15 mai 1996( 314), nr. 213 din 19 februarie 1996( 316), nr. 151 din 14 februarie 1996( 318), notă( 319), adresa nr. 5882 din 31 mai 2005 emisă de Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală S( 320, 321), raport de expertiză criminalistică( 325 - 333), contract de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10 iunie 1994( 335, 336), plan de situație( 337, 338), adresa nr. 3507 din 27 februarie 2006 emisă de OCOT S( 341), proces - verbal de licitație( 342), contract de vânzare - cumpărare nr. 422 din 9 noiembrie 1993 cu act adițional și planuri de situații( 343 - 348), proces - verbal de licitație( 349), contract de vânzare cumpârare nr. 427 din 29 decembrie 1993 cu act adițional și plan de situație( 350 - 353), proces - verbal de licitație nr. 47 din 4 mai 1994( 354 - 356), contract de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10 iunie 1994( 357, 358), proces - verbal de licitație( 359, 360), contract de vânzare - cumpărare nr. 36 din 20 iunie 1994( 361), plan de situație( 362, 363), adrese( 367, 368), încheiere CF nr. 1094/1999(411), cerere de revizuire( 418 - 420), adresă, plan de situație( 421 - 426).

De asemenea inculpatul a solicitat și instanța a invocat administrarea probei testimoniale, fiind audiați -( 75), ( 148), ( 200).

La solicitarea instanței, au fost furnizate relații de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor S( 70 - 72), Comisia locală pentru aplicarea Legii 18/1991 S( 74).

Analizând lucrările dosarului, în rejudecare prima instanță a reținut următoarele:

În anul 1992 s-a hotărât lichidarea fostului, sens în care au fost inventariate toate bunurile asociației, după care a fost constituită Comisia de lichidare a patrimoniului, avându-l ca președinte pe martorul.

În luna mai s-au organizat două licitații pentru vânzarea adăposturilor de la Ferma de mei și a altor mijloace fixe, la data de 4 mai 1994, adjudecatar fiind reprezentată prin inculpatul și la 20 mai 1994, adjudecatar fiind Serv reprezentată prin soția părții vătămate,.

Martorul -, ce îndeplinea funcția de director al, a făcut parte din ambele comisii de licitație, la prima în calitate de președinte.

au fost organizate în temeiul art. 28 din Legea 18/1991 republicată care prevede ca, în cazul în care nu se vor înființa asociații de tip privat cu personalitate juridică, mijloacele fixe ce au aparținut cooperativei agricole de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale să se vândă persoanelor fizice sau juridice, urmând ca din prețul realizat să se achite datoriile fostei CAP.

Astfel cum rezultă din procesul - verbal de licitație nr. 47 din 4 mai 1994, reprezentată prin inculpat a adjudecat o serie de mijloace fixe, conform listei de inventar anexă și o suprafață de teren(de sub construcții precum și necesar utilizării normale a acestora ) cuprins în perimetrul.

În respectivul proces - verbal s-a stipulat că la acel moment nu este în posesia titlului de proprietate și că la primirea lui îl va înmâna pentru terenul aferent dobândit prin licitație.

S-a mai menționat că punerea în posesie, delimitarea și bornarea perimetrului se vor face în prezența unui delegat OCOT, acceptat de ambele părți.

Anterior, prin adresa nr. 46 din 27 aprilie 1994, Comisia de lichidare a prin director - și contabil șef a solicitat Comisiei județene de fond funciar S eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile ocupate de construcții și aferente acestora ce i-au aparținut(inclusiv pentru cele de la Ferma de ), solicitare ce a primit doar avizul S, prin director pentru eliberarea titlului de proprietate.

În baza procesului - verbal de licitație sus-menționat, între fosta și societatea inculpatului s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10 iunie 1994 autentificat sub nr. 3234 din 15 iunie 1994 la fostul notariat de stat județean S având ca obiect mijloacele fixe vândute: metalică; Adăpost nr. 1; Adăpost nr. 2; Adăpost nr. 3; Adăpost nr. 4; Adăpost nr. 6; furajeră; Rețele distribuire apă; Rețele electrice de joasă tensiune; Drumuri interioare - parțial; ȘI I; 55; fibroase; Moară 5; tuns oi; tuns oi; amestecător; amestecător; Bandă transportoare, terenul aferent și cel din incinta unității în suprafață de 2 ha și 0,8 ari.

Ulterior, prin adresa nr. 85 din 20 iunie 1994 fostul, prin director - a solicitat Oficiului de Cadastru S eliberarea titlului de proprietate conform art. 28 Legea 18/1991 pentru toate societățile adjudecatare:, C, Serv, precum și pentru, societate înființată conform art. 31/1990.

S-au eliberat astfel titlurile de proprietate nr. 4376 din 30 iunie 1994 societății inculpatului pentru suprafața înscrisă în contractul de vânzare - cumpărare, nr. 4377 din 30 iunie 1994 pentru și nr. 4378 din 30 iunie 1994 pentru

Audiați în calitate de martori, semnatarii titlului de proprietate nr. 4376/1994, - și și-au recunoscut semnăturile înscrise pe acesta. Au arătat că la acel moment titlurile de proprietate erau aduse la prefectură în tomuri, fără documentație, întrucât erau cu sutele. Primul dintre ei a susținut că a verificat numărul de ordine și nu i s-a părut nimic neobișnuit.

Concluziile sale se coroborează și cu cele ale directorului OCPI S, prin adresa nr. 3507 din 27 februarie 2006, care a făcut vorbire despre existența la acel moment a unui carnet separat în care erau evidențiate titlurile eliberate în regim de urgență, în care numerotarea a început de la 4350.

La eliberarea titlului de proprietate nr. 4376 din 30 iunie 1994 pe numele societății inculpatului(ca de altfel și pe numele celorlalte societăți adjudecatare) nu a fost urmată procedura prevăzută de Legea 18/1991 și HG nr. 131/1991(atunci în vigoare) ce demarează cu cerere adresată comisiei locale de fond funciar, urmată de o documentație ce trebuie întocmită de aceasta(cuprinzând anexe validate, planuri parcelare, procese - verbale de punere în posesie și schițe ale terenului), documentație ce trebuie înaintată comisiei județene de fiind funciar în vederea emiterii titlului de proprioetate.

În adresele nr. 515 din 6 mai 1996 și nr. 560 din 15 mai 1996 emise de OCOT prin director și șef birou Gh. s-a arătat că la emiterea sa a stat doar contractul de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10 iunie 1994 încheiat între și. S-a considerat că se poate elibera titlu de proprietate și fără fișă proces - verbal de punere în posesie în baza precizărilor nr. 84779/1993 ale Ministerului Agriculturii și Alimentației, având în vedere că bunurile au fost valorificate prin licitație legală conform art. 28 din Legea 18/1991 fiind întocmit contractul de vânzare - cumpărare prin Notariatul de Stat.

S-a mai arătat că nu s-au efectuat verificări la fața locului de către delegatul OCOT privind suprafața aferentă, nici asupra modului în care s-a intrat în posesia terenului, apreciindu-se că aceste obligații reveneau comisiei de lichidare a.

În speță, se impută inculpatului fapta de a fi determinat cu intenție o persoană/persoane necunoscute, dar în același timp având ca atribuții de serviciu întocmirea titlului de proprietate, să ateste în respectivul titlu împrejurări necorespunzătoare adevărului.

În primul rând, se impune a se preciza că titlul de proprietate în discuție, nr. 4376 din 30 iunie 1994 reflectă conținutul contractului de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10 iunie 1994 și planul de situație ce a stat la baza acestuia.

În al doilea rând, din succesiunea evenimentelor astfel cum au fost expuse, nu rezultă implicarea inculpatului în activitatea efectivă de întocmire a titlului de proprietate, procedura derulându-se între fosta prin comisia de lichidare și OCOT

Nici unul dintre martorii audiați nu au furnizat informații în acest sens. Doar martorul -, directorul Comisiei de lichidare a, după ce în declarația inițială a susținut că nu a purtat nici un fel de discuție prealabilă eliberării titlului cu reprezentanții OCPI, a revenit asupra susținerilor arătând că i-a cerut directorului OCOT Gh. printr-o adresă înmânată personal, eliberarea titlului de proprietate determinat fiind de insistențele repetate ale inculpatului. A mai arătat că s-a prezentat la sediul OCPI pentru înmânarea titlului împreună cu inculpatul, iar acesta l-ar fi recompensat pe directorul OCPI cu 100 de dolari și 500 de mărci.

Chiar veridică de ar fi susținerea martorului, acțiunea inculpatului nu are nici o legătură cu procedura propriu - zisă de eliberare a titlului de proprietate, ea vizând numai urgența eliberării lui.

Cum din probele administrate nu rezultă fapta imputată inculpatului în materialitatea sa, prezumția de nevinovăție prevăzută de art. 52Cod procedură penală, art. 23 al.11 din Constituția României și art. 6 pct. 2 CEDO nefiind răsturnată instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. a Cod procedură penală a dispus achitarea sa.

Referitor la solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava și a părții vătămate de a dispune încetarea procesului penal în ceea ce privește comiterea de către autori necunoscuți a infracțiunii de fals intelectual prev. de art. 289 Cod penal în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, prima instanță a constatat lipsa actului de sesizare cu privire la această infracțiune.

Astfel cum s-a arătat, prin decizia penală nr. 62 din 28 ianuarie 2005 Tribunalului Suceavaa fost admisă plângerea petentului în baza art. 2781al. 8 lit. c Cod procedură penală.

Conform art. 2781al. 9 Cod procedură penală, în cazul prev. la al. 8 lit. c actul de sesizare a instanței îl constituie plângerea persoanei care se referă al. 1, deci în cazul de față plângerea inculpatului care a solicitat continuarea procesului penal numai în ceea ce privește instigarea la infracțiunea de fals intelectual.

Prin urmare, continuarea procesului penal privește strict învinuirea care i s-a adus acestuia. În același sens a dispus și instanța de trimitere care în considerente a făcut referire și a dat efecte juridice solicitării lui, de continuare a procesului penal conform art. 13 Cod procedură penală pentru a-și dovedi nevinovăția sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual.

În altă ordine de idei, în toate cazurile(plângere conform art. 2781al. 9 Cod procedură penală sau rechizitoriu), instanța este sesizată cu privire la învinuirea ce i se aduce unei persoane determinate, nefiind posibil să ajungă în faza de cercetare judecătorească o cauză penală cu autor necunoscut, acțiunea penală exercitându-se numai in personam.

Împotriva sentinței penale nr.743 din 06 decembrie 2007 Judecătoriei Suceava au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul - prin mandatar, partea vătămată G, și - SRL - prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Sentința menționată anterior a fost confirmată de Tribunalul Suceava care prin decizia penală nr.381 din 29 decembrie 2008 respins, ca inadmisibil, apelul declarat de către - SRL - prin mandatar și ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul - prin mandatar și partea vătămată

Împotriva celor două hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, - SRL - prin administrator, inculpatul și partea vătămată

Procurorul, cu ocazia dezbaterilor a susținut doar primul dintre motivele de casare invocate în scris, respectiv a criticat greșita achitare în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a Cod procedură penală, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual, prev. de art. 25 Cod penal rap. la art. 289 Cod penal. În motivare a susținut că actualul proces penal a debutat cu o plângere împotriva rezoluției nr.615/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin care s-a dispus, în temeiul art.10 lit.g Cod procedură penală, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual.

Cauza a parcurs trei cicluri procesuale pe parcursul cărora a intervenit la un moment dat și acel recurs în interesul legii care statuează că în acele cauze în care procurorul nu a dispus începerea urmăririi penale, instanța investită cu plângerea împotriva actelor procurorului, nu poate face aplicarea dispozițiilor art.2781alin.8 lit.c Cod procedură penală deoarece în aceste cauze s-au efectuat doar acte premergătoare, nu au fost administrate probe, iar instanța nu poate reține cauza spre rejudecare și să pronunțe fie o soluție de condamnare, fie o soluție de achitare.

A pus concluzii de admitere a recursului, casarea hotărârilor și încetarea procesului penal față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual, în temeiul art.10 lit.g Cod procedură penală ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Partea vătămată G prin intermediul apărătorului în susținerea recursului a invocat ca motive de recurs cazurile prevăzute de art.3859pct. 9, 10 și 18 Cod procedură penală, reiterând de asemenea și criticile legate de acel recurs în interesul legii la care s-a referit și procurorul în recursul său.

A motivat că decizia Tribunalului Suceava nu cuprinde motivele pe care se întemeiază această soluție, că nu s-a făcut nici o referire la probele administrate în această fază procesuală. Al doilea motiv de recurs a arătat că vizează faptul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la probele administrate, prin hotărârea atacată comițându-se o gravă eroare de fapt, fiind menținută în mod greșit hotărârea Judecătoriei Suceava prin care s-a dispus achitarea în baza art. 10 lit. a Cod pr.penală. S-a mai arătat că din probatoriul administrat rezultă că inculpatul a comis fapta, că la data de 4.05.1994 când a avut loc licitația nu s-a vândut nici o suprafață de teren, ci doar adăposturile, iar terenul aferent bunei funcționări a activității a fost atribuit în baza art. 28 din Legea 18/1991. Mai mult, nu era în posesia titlului de proprietate și dacă nu era proprietara suprafețelor de teren cum ar fi putut face obiectul vânzării acestei suprafețe. A mai invocat că adresa nr. 46 așa cum a declarat martorul - și consilierul juridic de la Direcția Agricolă S nu a fost expediată și nici înregistrată la vreo instituție, că suprafața de teren ce a fost trecută în contractul de vânzare-cumpărare nr. 82/1994 precum și în titlul de proprietate emis pe numele - SRL s-a făcut prin apreciere și nu prin măsurare. Faptul că inculpatul ar fi comis infracțiunea de instigare la fals intelectual este demonstrat și de împrejurarea că la data în care a avut loc licitația acesta era cetățean și nu putea achiziționa terenuri în România, că în scopul de a achiziționa terenul s-a asociat cu martorul, inculpatul fiind prezent aproape zilnic la sediul unde în mod repetat l-a rugat pe directorul asociației - să-l ajute la obținerea titlului de proprietate motivând că are nevoie de acest înscris pentru a i se permite să facă apoi investiții în clădirile cumpărate.

Faptul că inculpatul s-a deplasat în mod repetat la sediul și a insistat ca martorul - să se ocupe de procurarea titlului de proprietate, rezultă din declarațiile membrilor comisiei de licitație ce au fost audiați de către instanța de fond, martorul - acceptând promisiunile oferite de inculpat și anume cele referitoare la aducerea unei mașini, oferirea de cadouri membrilor familiei sale, derularea împreună a unor activități comerciale. Pentru obținerea titlului de proprietate s-au dat 500 mărci e și 100 USD, fapt ce justifică și termenul de 10 zile în care a fost emis acesta, deoarece din momentul în care s-a întocmit adresa nr. 85 de către către OCOT S și până când a fost eliberat titlul de proprietate la data de 30.06.1994 au trecut doar 10 zile. Decizia depusă la dosar cu nr. 773/2007 a Curții de Apel Ploieștia demonstrat că și alte instanțe s-au pronunțat cu privire la faptele săvârșite de inculpat, că Judecătoria Buzăul -a găsit vinovat, dar a apreciat că pentru reeducare este suficientă aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, că o altă soluție a Tribunalului Suceavaa menținut ordonanța nr. 462/P/2004 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, conform căreia inculpatul a fost sancționat cu amendă administrativă pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului declarat de partea vătămată, casarea hotărârilor și fiind incidente prevederile art. 122 Cod penal, referitoare la prescripția răspunderii penale, să se dispună încetarea procesului penal față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 289 Cod penal.

Inculpatul prin intermediul apărătorului său, cu ocazia dezbaterilor, a arătat că partea vătămată G a invocat motivele de casare prev. de art. 3859pct. 9, 10, 18 Cod pr.penală, motive ce au fost depuse pe data de 20, iar Parchetul a invocat motivul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod pr.penală, depus pe data de 22 și cum primul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 25, în această situație solicită ca instanța în temeiul art. 38510al. 2 și 3 Cod pr.penală să nu ia în considerare motivele de recurs formulate de celelalte părți și nedepuse în termenul legal.

În susținerea recursului declarat de inculpat, deși a evidențiat că soluția adoptată este corectă, a invocat motivul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod pr.penală, susținând că soluția nu este motivată, că nici la instanța de fond și nici la cea de apel nu s-a reținut situația de fapt reală. Susține că se află în ipoteza prevăzută de art. 19 al. 4 Cod pr.penală deoarece din anul 2003 când s-a făcut plângere împotriva actelor procurorului și până în prezent, acțiunile civile cu privire la anularea titlului de proprietate al inculpatului au fost soluționate de către instanțele judecătorești.

Susținând nevinovăția inculpatului, prin combaterea recursurilor declarate de celelalte părți, apărătorul inculpatului a concluzionat solicitând admiterea recursului declarat de către acesta, casarea în totalitate a deciziei penale nr. 381/29.12.2008 a Tribunalului Suceava și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs conform art. 3859pct. 9, 10, 12, 171, 18 Cod pr.penală cu menținerea temeiului achitării inculpatului în baza art. 10 lit. a Cod pr.penală.

În legătură cu recursul declarat de către - SRL S, apărătorul a învederat instanței că a criticat soluția doar sub aspectul motivului de casare prev. de art. 3859pct. 10 Cod pr.penală.

Examinând recursurile se constată că sunt nefondate.

Prezentul proces penal a debutat într-adevăr prin plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 615/P/2003 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. g Cod pr.penală, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la fals intelectual prev. de art. 25 rap. la art. 289 Cod penal. Cauza a parcurs 3 cicluri procesuale, dar în cadrul primului ciclu, prin decizia penală nr. 62 din 28.01.2005 a Tribunalului Suceavaa fost admis recursul declarat de petentul, casată în totalitate sentința penală nr. 914/23.09.2004 a Judecătoriei Suceava și în rejudecare, în temeiul art. 2781al. 8 lit. c Cod pr.penală s-a admis plângerea petentului împotriva actelor procurorului, au fost desființate rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava nr.615/P/2003 din 25 august 2003 și nr.67/II/2/2004 din 10 aprilie 2004, și a fost trimisă cauza spre judecare la Judecătoria Suceava, motivându-se că petentul este îndreptățit să solicite continuarea procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la fals intelectual.

Decizia în interesul legii nr.48 din 4 iunie 2007 Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție la care se referă reprezentantul parchetului, critică însușită și de către partea vătămată G, statuează că în cauzele în care procurorul nu a dispus începerea urmăririi penale instanța investită cu plângerea împotriva actelor procurorului, nu poate face aplicarea dispozițiilor art.2781alin.8 lit.c Cod procedură penală (nu poate admite plângerea și reține cauza spre judecată) deoarece în aceste cauze s-au efectuat doar acte premergătoare și nu au fost administrate probe. Deciziile în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe sub aspectul interpretării date, dar ele au efect doar pentru viitor și după cum se observă decizia nr. 48 din 4 iunie 2007 fost publicată în Monitorul Oficial nr.574 la data de 30.07.2008, dată la care decizia penală nr. 62 din 28.01.2005 a Tribunalului Suceava în care s-a pronunțat soluția prev. de art. 2781alin. 8 lit. c Cod procedură penală era deja definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, motiv pentru care decizia în interesul legii nu poate produce efect retroactiv în prezenta cauză.

Ca urmare nu se poate reține că s-a încălcat principiul activității legii procesual penale.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de recurs reține aceeași situație de fapt și de drept, în cauză neexistând probe care să dovedească că inculpatul a comis infracțiunea de instigare la fals intelectual.

În anul 1992 s-a hotărât lichidarea fostului și drept consecință în luna mai 1994 s-au organizat două licitații pentru vânzarea adăposturilor de la ferma de miei și a altor mijloace fixe. La prima licitație cea din 04.05.1994 adjudecător a fost - Srl la care asociat era și inculpatul, iar la licitația din 20.05.1994 adjudecător a fost - Serv SRL reprezentată de soția părții vătămate,. Martorul -, îndeplinea funcția de director al, făcând parte din ambele comisii de licitație.

au fost organizate în temeiul art.28 din Legea nr.18/1991 republicată care prevede că, în cazul în care nu se vor înființa asociații de tip privat cu personalitate juridică, mijloacele fixe ce au aparținut cooperativei agricole de producție desființate, precum și terenurile de sub acestea, ca și cele necesare utilizării lor normale să se vândă persoanelor fizice sau juridice, urmând ca din prețul realizat să se achite datoriile fostei CAP.

După cum rezultă din procesul-verbal de licitație nr.47 din 04 mai 1994, - SRL reprezentată prin inculpat a adjudecat o serie de mijloace fixe, conform listei de inventar anexă și o suprafață de teren (de sub construcții precum și necesar utilizării normale a acestora) cuprins în perimetrul.

În respectivul proces-verbal s-a stipulat că la acel moment nu este în posesia titlului de proprietate și că la primirea lui îl va înmâna - SRL pentru terenul aferent dobândit prin licitație.

S-a mai menționat că punerea în posesie, delimitarea și bornarea perimetrului se vor face în prezența unui unui delegat OCOT, acceptat de ambele părți.

Anterior, prin adresa nr.46 din 27 aprilie 1994, Comisia de lichidare a prin director - și contabil șef a solicitat Comisiei Județene de Fond Funciar S eliberarea titlului de proprietate pentru terenurile ocupate de construcții și aferente acestora ce i-au aparținut (inclusiv cele de la Ferma de ), solicitare ce a primit doar avizul S, prin director pentru eliberarea titlului de proprietate.

Deci se susține că această adresă nu a fost înaintată instituțiilor abilitate, este de observat totuși că adresa nr. 46 din 27.04.1994 a Comisiei de lichidare a - are avizul directorului de la S, iar în adresa nr. 213 din 19.02.1996 a OCOT - S trimisă Poliției municipiului S se arată printre altele că și la baza emiterii titlului de proprietate pentru - SA Sas tat aceeași adresă nr. 46 fostului, ceea ce duce la concluzia că adresa nr. 46 fost înaintată organelor de drept.

În baza procesului verbal de licitație din 04.05.1994, între fostul și societatea inculpatului s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare nr. 82 din 10.06.1994 autentificat sub nr. 3234/1994 la Notariatul de stat județean S, în care se vând o serie de mijloace fixe, adăposturile 1, 2, 3, 4, 6, terenul aferent și cel din incinta unității în suprafață de 2,08 ha stipulându-se că:"terenul aferent mijloacelor fixe vândute și cel din incinta unității în suprafață de 2 ha și 08 ari, în conformitate cu Legea 18/1991, art. 28 aparține cumpărătorului".

Ulterior prin adresa nr. 85 din 20.06.1994, fostul, prin director - a solicitat Oficiului de Cadastru S eliberarea titlului de proprietate conform art.28 din Legea nr.18/1991 pentru toate societățile adjudecatare: - SRL, - SRL, - SRL, - Serv SRL, precum și pentru - SA, societate înființată conform art.31/1990.

S-au eliberat astfel titlurile de proprietate nr.4376 din 30 iunie 1994 societății inculpatului pentru suprafața înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare, nr.4377 din 30 iunie 1994 pentru - SRL și nr.4378 din 30 iunie 1994 pentru - SA.

Din adresa nr. 515/06.05.1996 a OCOT - S (fila 202 dosar apel) adresată Inspectoratului de poliție județean S rezultă printre altele că pentru - SRL și - Serv SRL S nu s-au eliberat titluri de proprietate, deoarece acestea nu au prezentat la OCOT contractele de vânzare-cumpărare la acea dată.

Prima instanță a audiat în calitate de martori și pe semnatorii titlului de proprietate nr. 4376/1996, eliberat societății inculpatului, - și care și-au recunoscut semnăturile de pe acest document. Au arătat că în acea perioadă titlurile de proprietate erau aduse la prefectură în tomuri, fără documentație, fiind cu sutele. Martorul a precizat că a verificat numărul de ordine și nu i s-a părut nimic neobișnuit.

Concluziile sale se coroborează și cu cele ale directorului OCPI S, prin adresa nr.3507 din 27 februarie 2006, care a făcut vorbire despre existența la acel moment a unui carnet separat în care erau evidențiate titlurile eliberate în regim de urgență, în care numerotarea a început de la nr.4350.

La eliberarea titlului de proprietate nr.4376 din 30 iunie 1994 pe numele societății inculpatului (ca de altfel și pe numele celorlalte societăți adjudecatare) nu a fost urmată procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 și HG nr.131/1991 (atunci în vigoare) ce demarează cu cerere adresată comisiei locale de fond funciar, urmată de o documentație ce trebuie întocmită de aceasta (cuprinzând anexe validate, planuri parcelare, procese-verbale de punere în posesie și schițe ale terenului), documentație ce trebuie înaintată comisiei județene de fond funciar în vederea emiterii titlului de proprietate.

În adresele nr.515 din 6 mai 1996 și nr.560 din 15 mai 1996 emise de OCOT prin director și șef birou G s-a arătat că la emiterea sa a stat doar contractul de vânzare-cumpărare nr.82 din 10 iunie 1994 încheiat între și - SRL. S-a considerat că se poate elibera titlu de proprietate și fără fișă proces-verbal de punere în posesie în baza precizărilor nr.84779/1993 ale Ministerului Agriculturii și Alimentației având în vedere că bunurile au fost valorificate prin licitație legală conform art.28 din Legea nr.18/1991 fiind întocmit contractul de vânzare-cumpărare prin Notariatul de Stat.

S-a mai arătat că nu s-au efectuat verificări la fața locului de către delegatul OCOT privind suprafața aferentă, nici asupra modului în care s-a intrat în posesia terenului, apreciindu-se că aceste obligații reveneau comisiei de lichidare a.

În același sens sunt și declarațiile martorei (expert topograf) care confirmă că la nivelul anului 1994 s-a deschis un carnet cu titluri de proprietate pentru situațiile de emitere în regim de urgență, carnet ce începea de la numărul 4350, martorul ( 204-2007 ds. apel) care susține că pentru existau precizări ale MA că se pot emite titluri de proprietate doar în baza actelor întocmite de comisiile de lichidare.

În cauză inculpatul este acuzat că ar fi determinat cu intenție o persoană sau persoane necunoscute, dar care aveau ca atribuții de serviciu întocmirea titlului de proprietate, să treacă pe titlul său de proprietate suprafața de 2,08 ha teren, în loc de 1,6 ha.

Este de observat că titlul de proprietate nr. 4376/30.06.1994 emis societății inculpatului, corespunde întrutotul în ce privește suprafața de 2,08 ha cu conținutul contractului de vânzare-cumpărare nr. 82 din 10.06.1994.

Apoi din lucrările dosarului nu rezultă că inculpatul s-ar fi implicat în activitatea de emitere efectivă a titlului de proprietate, această procedură urmând a se desfășura între - prin comisia de lichidare și OCOT S, așa cum de altfel s-a stipulat și în procesul verbal de licitație nr. 47/04.05.1994 unde s-a angajat că: "la primirea titlului de proprietate va înmâna - SRL, titlul pentru terenul aferent dobândit prin licitație".

În cauză au fost audiați și membrii comisiei de licitație martorii, (secretarul comisie), și niciunul nu a relatat aspecte din care să reiasă că inculpatul a insistat pe lângă martorul - să i se elibereze titlul de proprietate pentru o suprafață mai mare, făcându-i în acest sens diverse promisiuni, sau că inculpatul la primirea titlului de proprietate i-ar fi dat martorului - sumele de 100 de dolari și 500 mărci e pentru a-l recompensa pe directorul (OCPI martorul ).

Nici din depozițiile martorilor sau ( 148 ds fond) nu rezultă asemenea aspecte, ba dimpotrivă reiese că la momentul vânzărilor prin licitație terenul nu era măsurat, ultimul martor în calitate de director al Direcției Generale pentru Agricultură și Alimentație și-a recunoscut semnătura de pe adresa nr. 46/27.04.1994 din partea dreapta sus, și după ce arată că pe inculpat nu-l cunoaște dar îl cunoaște pe -, martorul precizează: "Nu îmi amintesc să fi făcut diligențe - pentru eliberarea titlului... Nu știu dacă inculpatul a făcut demersuri pentru obținerea titlului... în regim de urgență era posibil să elibereze titlul de proprietate după 10 zile de la cerere...".

De altfel, în susținerea soluției de achitare dată de prima instanță, este de observat și faptul că a utilizat aceeași metodologie atât față de adjudecarea - SRL cât și față de - Serv SRL, delimitând inițial în conținutul proceselor verbale de licitație suprafețele de teren prin intermediul unor litere alfabetice și abia apoi în conținutul contractelor de vânzare-cumpărare a fost trecută întinderea terenului.

Este adevărat că în cauză martorul -, în urma unui autodenunț, a ajuns să-l acuze pe inculpat pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual, dar această declarație nu poate fi coroborată cu alte probe în acest sens. Apoi martorul are o poziție procesuală oscilantă declarând inițial că titlul de proprietate al societății inculpatului a fost legal emis, că după licitație inculpatul nu l-a căutat niciodată (declarația din 23.03.2005, fila 104 ds 2168/2005), fie că din eroare a fost trecută în titlul de proprietate a inculpatului suprafața de 2,08 ha în loc de 1,6 ha (declarația autentificată sub nr 1471 din 10.09.2002 la Biroul Notarului Public ), fie că titlul inculpatului este nelegal emis, inculpatul instigând la emiterea lui în fals

La dosar sunt depuse unele expertize topografice ce evidențiază că suprafața marcată cu literele A... S din procesul verbal de licitație în care adjudecător este societatea inculpatului ar fi mai mică decât suprafața de 2,08 ha trecută în contractul de vânzare cumpărare nr. 82/10.06.1994, că ar fi vândut mai mult teren decât ar fi avut în folosință, dar aceste aspecte nu dovedesc existența faptei de care este acuzat inculpatul, ci mai degrabă ar putea face obiectul unor acțiuni civile. Situația este aceeași și în ce privesc criticile formulate în recursul părții vătămate referitoare la neregulile derulării procesului de vânzare la licitație.

De altfel, între părți au avut loc numeroase procese civile, inclusiv cu privire la anularea parțială a titlului de proprietate al inculpatului, unde au fost avute în vedere aspecte vizând nelegalitatea titlului.

Lipsa documentației, a procesului verbal de punere în posesie, lipsa cotorului, numărul mare de ordine al titlului de proprietate emis nu doar inculpatului, sunt explicate prin procedura specială adoptată în cazul emiterii în regim de urgență a titlurilor de proprietate, așa cum s-a motivat anterior, procedură ce s-a aplicat nu doar societății inculpatului ci și altor societăți adjudecatare a licitației, aspect ce vine și el în sprijinul soluției de admitere.

Faptul că inculpatul a cumpărat doar adăposturile nr. 1, 2, 3, 4, 6 și nu putea cumpăra și terenul aferent adăpostului nr. 5, că la data organizării licitațiilor nu avea titlurile de proprietate asupra terenurilor și drept consecință nefiind proprietară nu putea vinde terenul, că la licitație sunt vândute adăposturile nu și terenurile sunt aspecte ce exced cadrului actualului proces penal în care inculpatula fost reclamat pentru comiterea infracțiunii de instigare la fals intelectual constând în aceea că ar fi instigat persoane necunoscute să treacă în fals pe titlul său de proprietate o suprafață mai mare, respectiv 2,08 ha în loc de 1,6 ha și nicidecum nu a fost reclamat inculpatul pentru fapte în legătură cu eventualele nelegalități ale vânzărilor la licitație sau ale contractelor ulterioare de vânzare-cumpărare.

Aceeași concluzie se poate face și în legătură cu criticile făcute de partea vătămată precum că suprafața de teren trecută în contractul de vânzare-cumpărare nr. 82/1994 s-a făcut prin apreciere, că inculpatul nu ar fi avut dreptul să participe la licitație fiind cetățean străin.

Că inculpatul ar fi mers zilnic la sediul, unde făcea presiuni asupra martorului - în vederea obținerii titlului de proprietate, nu declară niciunul dintre membrii comisiei de licitație audiați la fond, iar mai mult chiar în susținerea recursului părții vătămate se arată că inculpatul făcea aceste presiuni deoarece avea nevoie de titlul de proprietate asupra terenului pentru că voia să investească bani în clădirile cumpărate și că nu i se permitea aducerea în țară a unor sume de bani importante dacă nu făcea această dovadă.

Nici împrejurarea că unele din instituțiile implicate în procedura de drept comun de eliberare a titlurilor de proprietate asupra terenurilor, nu au înregistrat în evidența lor adresa nr. 46/1994 a, în contextul celor anterior arătate nu face dovada că inculpatul a comis infracțiunea de instigare la fals intelectual, după cum nici probele administrate în apel nu răstoarnă soluția de achitare.

Referitor la critica făcută de partea vătămată precum că titlul de proprietate al societății inculpatului a fost eliberat într-un timp prea scurt, de numai 10 zile, este de observat că în aceeași dată de 30 iunie 1994, în același termen au fost eliberate mai multe titluri de proprietate și nu doar cel în discuție, iar martorul declară că în regim de urgență era posibilă eliberarea titlului în doar 10 zile.

Chiar și în motivarea deciziei penale nr. 773/27.09.2007 a Curții de Apel Ploiești - invocată de partea vătămată recurentă în apărare, se reține în pagina 6 hotărârii că inculpatul nu a contribuit la trecerea pe titlul de proprietate a unei suprafețe mai mari, folosindu-se expresia: "Prin urmare, chiar dacă inculpatul nu a contribuit la trecerea pe titlul de proprietate a unei suprafețe ce nu corespunde realității ".

Apoi, prin ordonanța 482/P/2004 din 30.09.2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceavas -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals prev. de art. 291 Cod penal și aplicarea unei sancțiuni administrative a amenzii de 3.000.000 lei vechi și neînceperea urmăririi penale față de același inculpat pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 288, 290, 291 Cod penal (privind contractul de vânzare-cumpărare nr. 82/1994, lista de inventariere și planul de situație) întrucât faptele sesizate nu există.

Plângerea petentului împotriva ordonanței nr. 482/P/2004 a fost respinsă ca nefondată prin sentința penală nr. 1044/14.12.2006 a Judecătoriei Suceava, iar recursul declarat în continuare de către - SRL a fost respins ca inadmisibil - lipsă calitate procesuală prin dp 212/06.04.2007 a Tribunalului Suceava. După cum se poate vedea hotărârile menționate vizează infracțiunile prev. de art. 291, 288, 290 Cod penal, iar din conținutul lor nu reiese că s-a reținut că inculpatul ar fi comis prezenta instigare la fals intelectual ( 59-67 dosar recurs).

Deși s-a invocat tardivitatea depunerii motivelor de recurs de către Parchet și de partea vătămată G, este de observat că primul termen de judecată a prezentelor recursuri a fost stabilit pentru data de 25.02.2009, iar procurorul a depus motivele sale de recurs la data de 23.01.2009 (fila 8 dosar recurs), partea vătămată le-a depus la data 20.02.2009 (f 19) respectând astfel prevederile art. 38510alin. 2 Cod procedură penală de a-și motiva recursul cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată.

În recursul părții vătămate pe lângă motivul de casare prev. de art. 3859pct. 18 Cod procedură penală (anterior analizat) au fost invocate ca motive de casare, prevederile art. 3859pct. 9 și 10 Cod procedură penală susținându-se că decizia tribunalului nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția, că nu s-a făcut nicio referire la probele administrate în această fază procesuală și că instanța de apel nepronunțându-se cu privire la probele administrate prin menținerea hotărârii de achitare a comis o gravă eroare de fapt (art. 3859pct. 18 Cod procedură penală eroare gravă de fapt analizat anterior).

Din conținutul deciziei pronunțate în apel, reiese că pentru a menține soluția de achitare, tribunalul a avut în vedere "amplul material probator administrat în cauză", deci inclusiv cel din faza apelului, a abordat apoi prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul atât din perspectiva art. 66 alin. 1 Cod procedură penală cât și a art. 6 alin. 2 din CEDO, însușindu-și în final soluția de fond a primei instanțe și implicit situația de fapt și de drept cu argumentația în baza probelor concludente, utile și pertinente din ambele faze procesuale nefiind întemeiate nici criticile cu privire la nemotivarea în fapt a hotărârii sau la nepronunțarea asupra unor probe, cereri esențiale pentru părți de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

În ce privește recursul declarat de către inculpatul prin apărător, este de observat că deși pe de o parte a evidențiat că soluția adoptată de instanțele inferioare este corectă, pe de altă parte a invocat motivul de casare prev. de art. 3859pct. 9 Cod procedură penală susținând că soluția nu este motivată. S-a mai criticat faptul că nici instanța de fond și nici cea de apel nu au reținut situația de fapt reală și susținând nevinovăția inculpatului s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs conform art.3859punctele 9, 10, 12, 171, 18 Cod procedură penală cu menținerea temeiului achitării inculpatului, în baza art.10 lit.a Cod procedură penală.

Ori, analizând dispozițiile art.38515punctele 1, 2 Cod procedură penală, Curtea constată că legiuitorul nu a prevăzut ca modalitate de soluționare a unui recurs, solicitarea făcută de către inculpatul recurent de casare doar a deciziei Tribunalului și reținerea spre rejudecare, urmând a se pronunța tot o soluție de achitare în baza aceluiași temei de drept - art.10 lit.a Cod procedură penală, soluție ce a fost dată inclusiv de Tribunalul Suceava prin hotărârea ce se cere a fi casată.

Revenind la prevederile art.38510alin.2, 21Cod procedură penală care impun obligația de a motiva recursul cu cel puțin cinci zile înainte de primul termen de judecată, iar în caz contrar instanța ia în considerare doar cazurile de casare din oficiu, se constată că inculpatul și - SRL și-au depus motivele de recurs chiar în timpul ședinței de la primul termen de judecată, respectiv la 25 februarie 2009 (37 dosar recurs), fără a respecta termenul de cinci zile.

Conform art.3859alin.3 Cod procedură penală motive de casare din oficiu sunt doar cele prevăzute la alineatul 1 al aceluiași articol, punctele 1-7, 10, 13, 14, 19 și 20.

Așa fiind, instanța nu poate lua în considerare cazurile de casare prev. de art. 3859punctele 9, 12, 18 Cod procedură penală invocate în recursul inculpatului, ultimele neinfluențând hotărârea în defavoarea sa, iar motivul prevăzut de punctul 171-"hotărâre contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii" a fost abrogat prin art.I pct.185 din Legea nr.356/2006.

Cu privire la motivul de casare prev. de art. 3859pct.10 Cod procedură penală care se regăsește atât în recursul inculpatului cât și al - SRL, - nepronunțarea asupra unei fapte, probe administrate, cereri esențiale pentru părți de natură să influențeze soluția procesului, instanța de recurs l-a mai analizat în cele anterior expuse, motivul fiind invocat și de către partea vătămată recurent G, iar motivul de casare prev. de art. 3859pct.12 Cod procedură penală - condamnarea pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis în judecată, nu are aplicabilitate în cauză.

De altfel, raportat la prevederile art. 3851alin.45Cod procedură penală, - SRL care nu a fost parte în proces la instanța de fond, iar apelul acesteia a fost respins ca inadmisibil de către Tribunalul Suceava pe considerentul lipsei calității procesuale active, nu putea face recurs decât sub acest aspect al lipsei calității procesuale active.

Cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art.38515alin.1 lit.b Cod procedură penală, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, partea vătămată G, inculpatul și - SRL S împotriva deciziei penale nr.381 din data de 29 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava (sentința penală nr.743 din 06.12.2007 a Judecătoriei Suceava ).

Obligă recurenții G, inculpatul și - SRL S să plătească statului suma de câte 250 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 01 aprilie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.

Thred.

2 ex.17.04.2009

Jud.fond

apel

Poziție executări 175-178/2009

Președinte:Ghertner Ioan Artur
Judecători:Ghertner Ioan Artur, Motan Traian, Biciușcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava