Falsul intelectual (art. 289 cod penal). Decizia 34/2008. Curtea de Apel Militara
| Comentarii |
|
CURTEA MILITARA DE APEL BUCUREȘTI
RECURS
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 34
Ședința publică de la 03 decembrie 2008
Curtea Militară de Apel compusă din:
PREȘEDINTE: g-ral de brigadă magistrat
JUDECĂTOR: colonel magistrat
JUDECĂTOR: colonel magistrat
s-a întrunit pentru pronunțarea cu privire la recursurile declarate inculpatul colonel (.) și partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării împotriva deciziei nr.55/18.12.2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr.136/2006.
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în ședința publică din 19 noiembrie 2008 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 03 decembrie 2008, când a decis următoarele:
CURTEA
Prin sentința nr.29 din 15 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Cluj în dosarul nr.19/2005 inculpatul.(.), fost în cadrul Centrului Militar Județean C, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului Militar d e pe lângă Tribunalul Militar Cluj din data de 6 aprilie 2005 pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- fals intelectual, prev. în art. 289 alin.1 pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 pen.(4 fapte);
- uz de fals, prev. în art. 291 teza I pen. cu aplic. art.41 alin.2 pen. (2 fapte);
- abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. în art. 248 alin.1 pen. toate cu aplicarea art. 33 lit.a) pen.
a fost condamnat la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuă prev. în art. 289 alin.1 pen. cu aplic. art. 41 alin.2 din pen. rap. la art. 42 pen.;
- 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată, prev. în art. 291 teza I din pen. cu aplic. art. 41 alin.2 pen. și art.42 pen.;
- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice prev. în art. 248 alin.1 pen.
În baza art.1 din Legea nr.543/2002 s-a constatat grațierea în întregime și condiționată a acestei din urmă pedepse și i-a atras atenția asupra art.7 din această lege.
În baza art.33 lit.a și 34 lit. b din pen. instanța a contopit pedepsele stabilite și i-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art.81 pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 (patru) ani, ce constituie termne de încercare conform art.82 pen.
În baza art. 14 și art.346 din pr.pen. și art.998, art. 1000 alin.3 și art.1003 din civ. s-a admis acțiunea civilă exercitată în cauză împotriva inculpatului și a părții responsabile civilmente Ministerul Apărării de partea civilă Consiliul Local al municipiului C- N, reprezentată de primarul, cu sediul în--3 din municipiul C-, județul C și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării, cu sediul în municipiul B--5, sector 5, să plătească acesteia suma de 35.746,91 (treizecișicincidemiișaptesutepatruzecișișase și nouăzecișiunu bani) lei (RON).
În temeiul art.14 alin.-3 lit.a) din pr.penb. raportat la art.348 din pr.pen. a constatat că sunt înscrise în fals și a dispus desființarea totală a înscrisurilor din vol.I filele 205 și 206, respectiv a adresei nr. A- 242/11 martie 2002 emisă de Centrul Militar Județean C - N și adresei nr. A-586/14 iunie 2002 emisă de Centrul Militar Județean C - N, precum și desființarea parțială a înscrisurilor din vol.I, filele 10 și 16, respectiv completarea la nr.64/29 martie 2000 întocmit la Centrul Militar Județean C - N, cu referire la ultimele două fraze și procesul - verbal nr.7 din 29 martie 2000 încheiat la Centrul Militar Județean C - N în ședința de lucru a comandantului, cu referire la ultimele două fraze.
În baza art.191 alin.1 și 3 din pr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmete Ministerul Apărării să plătească statului suma de 750 (șaptesutecincizeci) lei (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul.(.) a fost comandant a Centrului Militar Județean C - N începând din anul 1997 și până la data de 1 decembrie 2002, unitate ce avea ca eșalon ierarhic superior Centrul Militar Teritorial Cluj, aflat în subordinea Statului General din cadrul Ministerului Apărării Naționale ( fila 45 vol.I).
Centrul Militar Județean C - N nu avea personalitate juridică și nici capacitate de exercițiu pentru a-și asuma drepturi și obligații iar, pe de altă parte, nu avea capacitate de exercițiu specială sau atribuții în sensul dobândirii de terenuri în concesiune, în nume propriu (fila 47 vol.I).
Cu desconsiderarea acestei situații, inculpatul a emis adresele nr. A 274/18 martie 1998 (file 107 vol.I), nr. A 479/4 mai 1999 (fila 103 vol.I) și nr. /22 iunie 1999, toate către Consiliul Local al municipiului C, înregistrate la aceasta cu nr.34097/25 iunie 1999, cu mențiunea "în atenția domnului primar." prin care a solicitat concesionarea unui teren în suprafață de 30002pe raza municipiului C - N, cu reducerea cu 95% a taxei de concesiune, plătibilă în rate lunare în termen de 25 ani.
Inculpatul a pretins că cererea sa ar fi întemeiată pe dispozițiile Legii nr.114/1996 și a HCL C nr.21 din 30 ianuarie 1997, precizând că Centrul Militar Județean C - N urmează a construi pe acesta 12 imobile cu 24 de apartamente de câte 4 și 5 camere, indicând 5 terenuri de pe raza municipiului C-N susceptibile de a fi concesionate de către primărie.
În urma acestor demersuri, Direcția de Administrare a Domeniului Public și Privat din cadrul Consiliului Local al municipiului C-N a propus prin referatul nr.55117/20 octombrie 1999 (fila 109 vol.I), concesionarea prin încredințare directă în favoarea Centrului Militar Cluja unor terenuri în vederea construirii de locuințe pentru angajați, identificată prin adresa din municipiul C - N, strada - - nr.61 - 63, în suprafață de 6312cu numerele 1875/2/3 și 1876/2 din evidența Direcției de Administrare a Fondului Imobiliar de Stat, stabilind ca preț al concesiunii suma 600.000 lei Rol/2, cu reducerea taxei de concesiune cu 95%.
În referat s-a precizat ca temei al concesiunii Legea nr.50/1991 modificată prin Legea nr.125/1996 și Legea nr.114/1996 completată cu 446 și Normele Metodologice de aplicare (fila 209-210 vol. I), apreciind la momentul respectiv că "armata, justiția" sunt persoane juridice care pot beneficia de reducerea taxei de concesiune conform HCL C nr.21/1997.
În consecință, Consiliul Local al municipiului C - N, întrunit în ședință extraordinară, în data de 18 noiembrie 1999, a adoptat Hotărârea nr. 648 (fila 112 vol.I) prin care aproba concesionarea directă a terenului din strada - - nr. 61 și 63 din municipul C - N, din domeniul privat al statului către Centru Militar Județean C, în vederea construirii de locuințe (proces - verbal în sinteză de la filele 182 - 183 vol. I).
În baza acestei hotărâri, între concedentul Consiliul Local al municipiului C - N, pentru care a semnat primarul și concesionarul Centrul Militar Județean C- N, pentru care a semnat comandantul acestuia - inculpatul s-a încheiat contractul de concesiune nr.8179/15 februarie 2000.
La data încheierii contractului de concesiune și în baza acestuia s-a încheiat și procesul verbal de predare-primire a terenului situat în municipiul C- N strada - - nr.61 în suprafață de 3752cu nr.8180/15 februarie 2000 (fila 86 vol. I).
Cea de-a doua parcelă a terenului concesionat în suprafață de 2562situată în municipiul C- N, strada - - nr.63 a fost predată la data de 4 iunie 2001 cu procesul verbal nr.3223/4 iunie 2001 (fila 65 vol. I).
Aceste terenuri au fost repartizate de inculpat prin falsificarea procesului-verbal al ședinței de lucru a comandantului din ziua de 29 martie 2000 (fila 13 - 16 vol. I) către. - terenul din strada - - nr.63 și către lt. - terenul din strada - - nr.61.
S-a mai reținut că pentru aceste terenuri se solicitase în nume personal cu câteva luni înainte de concesionare certificat de urbanism de către cei doi ofițeri și autorizație de construcție pentru casă familiară în numele Centrului Militar Județean
De asemenea instanța a mai reținut că nici Centrul Militar Județean C și nici cei doi ofițeri în nume personal nu puteau beneficia de concesiunea de terenuri mai sus arătată.
Ulterior inculpatul a încercat să schimbe titularul concesiunii din Centrul Militar Județean C în cei doi ofițeri - inculpatul și numitul, beneficiari ai concesiunii nelegal făcute, adeverind în fals prin adresele nr.242/2002 și 586/2002 că celor doi li s-au repartizat, prin procesul-verbal nr.7 din 2000 și nr.64/2000, de către conducerea unității militare cele două terenuri.
În fapt concesiunea celor două terenuri nu a fost niciodată înregistrată în evidențele Centrului Militar Județean C pentru că, juridic, aceasta era prohibită de lege și, conjunctural, inculpatul nu a vrut niciodată să se cunoască de public conținutul respectivei concesiuni.
Prin adresa nr.-/5 iulie 2005 Consiliul Local al municipiului C-N (fila 132 vol.I) s-a constituit parte civilă în cauză pentru suma de 16.049,21 (șaisprezecemiipatruzecișinouă și douăzecișiunu bani) lei (RON) reprezentând taxa de concesiune datorată și neachitată în perioada 15 februarie 2000 - 31 ianuarie 2005 corespunzătoare tarifului integral de plată a concesiunii (stabilită pentru inculpat doar în cuantum de 0,05% în condițiile în care s-a considerat că beneficiar al concesiunii ar fi fost Centrul Militar Județean C) sumă actualizată prin adresa nr.24981/26 aprilie 2006, cerând totodată introducerea ca parte responsabilă civilmente în cauză a Ministerului Apărării pentru suma de 35.746,91 (treizecișicincidemiișaptesutepatruzecișișase și nouăzecișiunu bani) lei (RON).
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen legal inculpatul și partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, solicitând pentru infracțiunea de abuz în serviciu achitarea întrucât faptei îi lipsește elementul constitutiv al consecinței iar pentru infracțiunile de fals intelectual și uz de fals achitarea pentru că faptele nu există.
Apreciind asupra felului în care prima instanță a făcut judecata, instanța de apel a considerat că apelul inculpatului este nefondat întrucât la dosar există atât adresele falsificate de inculpat, de care acesta, folosindu-se, a documentat repartizarea terenului concesionat de primărie dar neînregistrat la Centrul Militar Județean C, respectiv procesul-verbal nr.7/2000, nr.64/2000 și adresele A-242/2002 și A-586/2002 cât și realizarea, peste lege, a concesiunii cu plata a doar 0,05% din valoarea ei.
Partea responsabilă civilmente în apelul său a cerut ca instanța de control judiciar să înlăture obligarea solidară a Ministerului Apărării alături de inculpat întrucât, în săvârșirea infracțiunilor, inculpatul și-a depășit atribuțiile de serviciu.
Apelul părții responsabile civilmente Ministerul Apărării a fost de asemenea respins ca nefondat, reținându-se calitatea inculpatului de comandant al Centrului Militar Județean C la data săvârșirii faptelor păgubitoare, fiind neechivoc raportul de prepușenie dintre inculpat și Ministerul Apărării.
Decizia Tribunalului Militar Teritorial B poartă nr.55 și a fost pronunțată la data de 18 decembrie 2006.
Împotriva deciziei nr.55/2006 a Tribunalului Militar Teritorial B au declarat recurs în termen legal inculpatul colonel în rezervă și partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
Procedând la examinarea motivelor scrise de recurs ale inculpatului instanța constată, față de acestea, următoarele:
1.Motivul de recurs prevăzut de art. 3859alin.(1) pct.9 din pr.pen. constând în aceea că hotărârea dată în apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția.
La acest motiv inculpatul invocă faptul că în considerentele deciziei nr.55 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Militar Teritorial B instanța nu face altceva decât să reproducă fidel conținutul sentinței nr.29 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Militar Cluj ceea ce ar echivala cu lipsa unei motivări proprii a instanței de apel, impusă de necesitatea ca această instanță de control judiciar să rezolve fondul cauzei și că, limitându-se la reproducerea motivării primei instanțe, instanța de apel nu a făcut o analiză a probelor administrate în cursul judecății și nici a apărărilor de fond formulate atât în fața primei instanței cât și în fața instanței de apel, limitându-se doar la simpla afirmație că apărarea este fără suport probator.
Analizând hotărârea atacată pe baza susținerilor recurentului, instanța constată că prin aceasta se face o succintă prezentare a stării de fapt reținute de instanța de apel prin raportare la starea de fapt reținută în mod riguros și detaliat de prima instanță, apreciind că rejudecarea în fapt a cauzei nu presupune cu necesitate o prezentare din nou a stării de fapt reținută complet și justificat de către prima instanță ci, mai degrabă, o analiză completă, o judecată nouă în fapt și în drept pe baza întregului material probator al cauzei, în care trebuie să se regăsească în mod obligatoriu și cu referire distinctă și materialul probator administrat în fața judecării apelului ca și analiza completă și nuanțată a susținerilor apelanților cu referire la întregul material probator.
Curtea apreciază că, însușirea de către instanța de apel a stării de fapt și a soluției de drept statuată în hotărârea primei instanțe nu este deloc incompatibilă cu felul în care se desfășoară judecata în apel, măsura acestei însușiri, acestui așa-zis împrumut fiind dată doar de coroborarea cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză.
Concluzionând, se apreciază de către instanța de recurs că instanța de apel poate să își însușească în parte sau în tot starea de fapt și soluția în drept și se poate folosi de motivarea primei instanțe în măsura în care acestea profită aflării adevărului și justei soluționări a cauzei.
Motivarea sintetică, caracterizată de conciziune și relaționări multiple nu echivalează cu nemotivarea cauzei.
Pe cale de consecință se va respinge ca nefondat acest motiv de recurs.
2.Motivul de recurs prevăzut de art. 3859alin.(1) pct.12 pr.pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, constând în aceea că instanțele au pronunțat hotărâri pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, fără a se fi îndeplinit procedura de extindere a cadrului procesual sau de schimbare a încadrării juridice, prev. de art.334-337 pr.pen.
Recurentul a susținut că prima instanță i-a imputat cu titlu de abuz în serviciu, în condițiile art.248 din Codul penal, o faptă pentru care instanța nu a fost sesizată prin rechizitoriu, respectiv împrejurarea că și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu, depășindu-și competențele legale în funcția de comandant al Centrului Militar Județean C în legătură cu încheierea și derularea unui contract de concesiune a unui teren, dispunând condamnarea sa, soluție menținută și de instanța de apel, în timp ce prin rechizitoriu i s-a imputat doar adeverirea în fals că o suprafață de teren a fost repartizată la 2 ofițeri și că a utilizat adresele emise (în număr de două) cu scopul de a modifica beneficiarul concesiunii, în acest fel încălcându-și atribuțiile de serviciu și cauzând un prejudiciu Consiliului Local al municipiului C-
Din actele și lucrările dosarului rezultă că întreaga urmărire penală și judecată s-au efectuat față de inculpat, sub raportul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art.248 din pen. pentrutoată activitatea materialălegată de concesionarea de către Consiliul Local al municipiului C-N către Centrul Militar Județean Cad ouă terenuri pentru care nu se putea încheia un astfel de contract, terenuri care au fost în mod nelegal "atribuite" inculpatului și numitului, în contra legii și prin manopere infracționale de eliberare de adeverințe false, cu care să se acopere această activitate și să se dea profitul ei celor doi mai sus numiți.
Faptul că, cu prilejul încadrării juridice a faptelor inculpatului, din întreaga activitate infracțională, se rețin în sinteză doar momentele care au marcat pașii juridici semnificativi care au dus la prejudicierea Consiliului Local al municipiului C - N cu 95% din redevența concesiunii, prin încheierea, fără bază legală, a respectivelor contracte de concesiune, nu înseamnă că s-a omis, s-a neglijat, s-a uitat complexitatea și caracterul integral al activității inculpatului ci, mai de grabă, că necesități de comunicare juridică, de trecere în expresie verbală a realității faptice au impus respectivele formulări, care nu pot fi nicicum interpretate trunchiat, limitativ, cu privire la fapta (în materialitatea sa) pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Pe cale de consecință și acest motiv de recurs va fi socotit ca nefondat.
3.Cazul de casare prevăzut de art.3859alin.(1) pct.18 pr.pen. constând în comiterea unei erori grave de fapt.
Recurentul inculpat susține că faptele care i s-au reținut în sarcină nu îi aparțin. Astfel în ceea ce privește infracțiunea de fals intelectual referitoare la procesul-verbal nr.7 încheiat cu ocazia ședinței de lucru a comandantului cu șefii de compartimente din data de 29 martie 2000 nu a fost falsificat de el și că i s-a reținut acest lucru în sarcină doar pentru simplu motiv că a semnat nr.64 din 29 martie 2000 și cele două adrese A 242/2002 și A 586/2002 prin care a atestat Consiliului Local al Municipiului C - N că cele două terenuri ce au făcut obiectul contractului de concesiune au fost atribuite numiților și.
Pe de altă parte susține că, întrucât nu s-a aflat în raporturi de serviciu cu Consiliul Local al Municipiului C - N, persoana în patrimoniul căreia s-a materializat prejudiciul faptelor sale, nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Față de cele arătate de recurent Curtea constată că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului infracțiunile de fals intelectual în ceea ce privește falsificarea ordinului de nr.64/2000 și emiterea în fals a adreselor cu nr. A 242/11 martie 2002 și respectiv A 586/14 iunie 2002 în calitate de comandant al Centrului Militar Județean C, în condițiile în care chiar el participase, condusese ședința în care nicicum nu se discutase vreo atribuire de terenuri, din data de 29 martie 2000, uz de fals prev. de art.291 teza I din pen. prin folosirea cu premeditare de actele falsificate pentru a obține efecte juridice pentru sine și pentru numitul și respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută în art.248 alin.1 din pen. infracțiune pentru existența căreia nu este prevăzută în lege cerința esențială ca vătămarea, urmarea faptei socialmente periculoase, respectiv tulburarea însemnată a bunului mers sau păgubirea patrimoniului să se manifeste chiar în dauna unității angajatoare a funcționarului, ci dimpotrivă, "unei instituții de stat ori unei alte unități din cele la care se referă art.145 din pen.".
Pentru aceste considerente și acest motiv de recurs va fi considerat ca nefondat.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate în ședință de apărătorul inculpatului Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește primul dintre motivele de recurs, vizând cazul de casare prevăzut în art.3859alin.(1) pct.10 din pr.pen. conform cu care atât judecătorii fondului cât și judecătorii apelului nu s-ar fi pronunțat cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pe care le-a formulat recurentul inculpat colonel (.), de natură să-i garanteze acestuia drepturile sale procesuale și să influențeze soluția procesului, în sensul că apărările formulate de acesta nu au primit răspuns, Curtea constată că, în pronunțarea soluțiilor proprii, instanțele de fond și de apel au făcut o analiză completă a tuturor probelor aflate la dosar și că faptele și împrejurările cauzei au fost stabilite pe baza coroborării întregului material probator aflat în dosarul cauzei.
Faptul că apărările inculpatului au fost respinse de către instanțele de fond și respectiv de apel, nu înseamnă că acestea nu s-au pronunțat cu privire la ele, ci doar că au fost înlăturate pe baza faptelor și împrejurărilor care rezultă din ansamblul probelor administrate în acuză.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs invocat în ședință de apărătorul inculpatului, prevăzut de art. 3859alin.(1) pct.18 pr.pen. în referire la art.35 alin.2 pr.pen. cum că instanțele de fond și de apel ar fi făcut o gravă eroare de fapt pentru că inculpatul la încheierea contractului de concesiune ar fi fost determinat de maiorul prin sfaturi și îndemnuri și că, în felul acesta ar fi fost lipsit reprezentarea responsabilității actelor sale și că la săvârșirea faptelor penale ale inculpatului ar fi contribuit cauzal și Consiliul Local C - N, ce nu s-ar fi opus actelor sale nelegale, și pe cale de consecință, față de această situație, instanțele ar fi trebuit să extindă procesul penal al inculpatului încă din faza de urmărire penală Curtea constată următoarele:
- situația de așa-zisă iresponsabilitate a inculpatului invocată de apărătorul acestuia nu se găsește în legea penală care stabilește precis cazurile de înlăturare al caracterului penal al faptei;
- propunerile apărătorului inculpatului de extindere a procesului penal "încă din faza de urmărire penală" cu privire la alte fapte și la alte persoane nu se regăsesc printre mijloacele procesuale aflate la îndemâna instanțelor de judecată puse la dispoziție de actualul Cod de procedură penală. Nu se poate, conform legii, ca o instanță să constate că pentru o faptă sau pentru un făptuitor nu s-a pornit procesul penal, că această faptă ar avea legătură cu un proces aflat pe rolul său și că în considerarea acestor bănuieli neterminate și procese neîncepute să se decline competența de soluționare a cauzei cu care a fost investită spre o altă instanță determinată "în mod nedeterminat".
Referitor la cel de al treilea motiv de recurs invocat de apărătorul inculpatului în ședință, legat de neaudierea inculpatului de către instanța de apel care a menținut hotărârea instanței de fond, fără a-i face acestuia o situație mai grea, instanța constată că pe calea unei interpretări îndepărtate de la spiritul normelor care definesc cerințele de desfășurare a unui proces echitabil se încearcă impunerea "sine die" a unor prevederi de "lege procedurală" neprevăzute în legea procedurală, fără un alt temei decât acela al corespondenței cu opinia personală a părții despre actul de justiție.
Jurisprudența invocată, ca și prevederile din art.6 paragraful 1 din au în vedre o cu totul altă situație decât cea invocată de inculpat și nu poate fi vorba de o aplicare pertinentă, a principiului similarității situațiilor și soluțiilor (similia similibus) în condițiile în care situațiile, în mod categoric, nu sunt similare.
Pe cale de consecință se va constata caracterul nefondat al tuturor acestor susțineri.
În ceea ce privește recursul declarat de partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării împotriva deciziei nr.55/2006 a Tribunalului Militar Teritorial B, aceasta a susținut nelegalitatea și netemeinicia hotărârii în ceea ce privește obligarea sa, în solidar cu inculpatul, la plata către partea civilă Consiliul Local al municipiului C - N de despăgubiri civile pentru două motive:
1.Ministerul Apărării a luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina faptele păgubitoare ale inculpatului prin delimitarea clară a atribuțiilor acestuia.
Mai mult, încheierea contractului de concesiune, cu nerespectarea de către Consiliul Local al municipiului C - Nau nor dispoziții din regulamente interne ale Ministerului Apărării, exonerează pe acesta din urmă de răspundere civilă.
De altfel așa cum rezultă din Regulamentul activității de cazare CZ-1 Centrul Militar Județean C nu avea nici un fel de atribuții în concesionarea de terenuri și nici o calitate în acest sens.
Examinând susținerile recurentului Curtea, privitor la luarea de măsuri de preîntîmpinare de către Ministerul Apărării a faptelor păgubitoare de către angajații săi, constată că prin stabilirea clară a atribuțiilor funcției inculpatului și prin reglementarea activității de cazare la nivelul ministerului a avut o atitudine activă, de promovare a bunului mers a lucrurilor, însă măsurile luate, deși consistente, nu au fost suficiente. În acest sens stau mărturie chiar faptele inculpatului din prezenta cauză.
Cu alte cuvinte nu este suficient ca un comitent "să facă ceva" pentru a preîntîmpina actele păgubitoare ale prepușilor în funcțiile încredințate, ci chiar să preîntâmpine efectiv aceste pagube.
Această obligație a comitentului de a răspunde pentru faptele prepusului în funcțiile încredințate este una de rezultat, cum o impune Codul civil iară nu de diligență, cum o cere recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Apărări.
În ceea ce privește susținerile privind culpa Consiliului Local al municipiului C - N, ce a încheiat acte cu nerespectarea dispozițiilor din normele interne al Minsierului Apărării, acestea nu pot fi primite fiindcă între cele două instituții nu sunt relații de dependență, iară normele interne ale Ministerului Apărări nu îi sunt opozabile Consiliului Local al municipiului C -.
Drept urmare acest motiv de recurs va fi apreciat de C ca nefondat.
2.Răspunderea comitentului nu-și găsește temei legal și nu poate fi angajată atunci când prepusul acționează în interesul său propriu și nu al comitentului.
Recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Apărării a susținut că un comitent diligent trebuie să răspundă doar pentru încălcarea de către prepus a atribuțiilor stabilite, desigur întotdeauna în respectul legii, de către comitent și niciodată dincolo de ele.
Curtea apreciază însă că legea civilă are în vedere tocmai acele situații în care prepușii își depășesc atribuțiile stabilite de comitenți în marginile legii, pentru că dacă, în activitatea lor ar rămâne în cadrul legii, așa cum le cere comitentul, nu am mai putea vorbi despre răspundere pentru faptele ilicite.
Cu alte cuvinte, din două - una: ori actele și faptele comitentului sunt legale, și atunci nu se mai poate îndeplini condiția generală a ilicității faptei, ca fundament al răspunderii bazate pe vinovăție, caracteristică generală a răspunderii civile în dreptul românesc, ori actele comitentului sunt săvârșite în afara atribuțiunilor de serviciu și deci în afara cerințelor legale și atunci - și doar atunci - se poate pune problema răspunderii civile, cu eventuala aplicare a răspunderii comitentului pentru fapta prepusului.
Cum recurenta parte responsabilă civilmente Ministerul Apărării cere instanței să răspundă civil pentru fapta ilicită a prepusului său doar în situațiile în care acesta nu săvârșește fapte ilicite, inferența necesară a susținerilor părții pentru C este aceea că, în calitate de comitent, Ministerul Apărării solicită instanței de control judiciar să hotărască, în contra legii, ca niciodată Ministerul Apărării să nu răspundă civil în calitate de comitent pentru fapta prepusului său.
Cu observarea legii însă Curtea va respinge ca nefondate și aceste susțineri ale părții.
În conformitate cu dispozițiile art.3859alin.(3) din pr.pen. Curtea, procedând și la examinarea cazurilor care se iau în considerare din oficiu, nu a decelat motive de nelegalitate și temeinicie, aceasta însă în raport și de dispozițiile art.3856din pr.pen. privind efectul devolutiv al judecării recursului și limitele sale, și ținând cont și de faptul că, judecând în calea de atac a inculpatului și a părții responsabile civilmente, nu poate creea acestora o situație mai grea.
, față de cele mai sus arătate, instanța va respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul colonel în rezervă și de către partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. va obliga pe fiecare dintre recurenți să plătească statului câte 1.000 (unamie) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de către inculpatul colonel (.) și de către partea responsabilă civilmente Ministerul Apărări împotriva deciziei nr.55 din 18 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Militar Teritorial B în dosarul nr.136/2006.
În baza art.192 alin.3 pr.pen. obligă pe fiecare dintre recurenți să plătească statului câte 1.000 (unamie) lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 1: Nemenționat
General de brigadă magistrat Colonel magistrat Colonel magistrat
G
GREFIER
.Gh.18.12.2008
Tehnored.19.12.2008/2 ex.
Jud.Fond-
Jud.Apel-/
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
