Falsul material în înscrisuri oficiale (art. 288 cod penal). Decizia 97/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 97/
Ședința publică din 31 ianuarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Milan Danilov
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea recursului declarat de partea civilă SC BANK ROMÂNIA SA împotriva deciziei penale nr. 340/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul intimat, apărător din oficiu- avocat G, din cadrul Baroului T, pentru partea civilă recurentă se prezintă avocat, lipsă fiind părțile civile intimate și.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Reprezentanta părții civile recurente, avocat solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri în ceea ce privește respingerea pretențiilor civile, și în rejudecare obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile, așa cum au fost solicitate prin constituirea de parte civilă, fără cheltuieli de judecată.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii recurate.
Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului declarat de partea civilă ca nefondat.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1025/09.05.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 334.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. în infracțiunea prevăzută de art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen.
În baza art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de - 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "Fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată".
I-a fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71.pen.
În baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea anterior stabilită, în baza art. 82.pen. stabilind un termen de încercare cu o durată de 2 (doi) ani și 6(șase) luni, iar în baza art. 359.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. ultim pen.s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, 346.pr.pen. au fost respinse pretențiile civile formulate de către părțile civile ROMÂNIA, și.
În baza art. 118 lit. b pr.pen. s-a dispus confiscarea următoarelor bunuri utilizate la săvârșirea infracțiunii:două CD-uri marca " ", inscripționate "dosar 211/P/2005" și "dosar 211/P/2005- supliment"și o unitate centrală (hard disc), fără serie, cu inscripția "powered by COMPUTERS".
În baza art. 348.pr.pen. s-a dispus anularea următoarelor înscrisuri falsificate:
- adresele nr. 1465, 1466, 1467, 1468 și 1469 din data de 12.11.2002;
- adresele BCR- Agenția F către Judecătoria Timișoara nr. 2112, 2113 și 2114 din dat de 13.08.2002, 2979/7.10.2002, 477/28.01.2003, FN/29.07.2002, FN/12.08.2002, FN/12.08.2002;
- contractele de garanție reală imobiliară nr. 324-1/8.09.2003, 324-2/8.09.2003 și 324-3/8.09.2003
În temeiul art. 349, 191 alin.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata a 930 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș nr. 211/P/2005 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. 1.Cod Penal cu aplic. art.41 alin. 2.Cod Penal, încetarea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin.1, 2, 3, 5.Cod Penal, art.289 Cod Penal, art.288 Cod Penal, art. 286.Cod Penal, art. 290.Cod Penal, art. 291.Cod Penal, art. 10 din nr. 87/1994 întrucât a intervenit decesul învinuitului, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 289, art. 290, art. 291, art.286 din Codul penal întrucât faptele nu există, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3,5 întrucât Cod Penal fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii, confirmarea propunerii de a nu se începe urmărirea penală față de, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1, 2, 3.Cod Penal întrucât faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii, precum și disjungerea cauzei față de și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246 și Cod Penal față de și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 248, art. 26 rap. la art. 289, art.290 și art. 291 din și Cod Penal trimiterea unui exemplar al rechizitoriului la IPJ T în vederea continuării cercetărilor față de aceștia.
În expunerea stării de fapt, prin rechizitoriu s-a reținut că în perioada 2001-2003 învinuitul -, folosind mai multe înscrisuri falsificate de învinuitul - a indus în eroare BCR T - Agenția F, BCR A - Agenția Cîmpeni, ADR Vest - Regionala T și Regionala A, obținând de la aceste instituții credite în valoare de peste 5,3 miliarde lei. Totodată au fost induse în eroare persoanele fizice, și și.
S-a arătat în acest sens că -, în calitate de administrator al și al CURTEA - Filiala a solicitat de la băncile amintite mai multe credite, garantate cu imobile, proprietatea unor cunoscuți și rude și fără a restitui sumele de bani împrumutate, a reușit ca, folosind înscrisuri falsificate, să radieze ipotecile instituite de bănci.
Referitor la aceste înscrisuri falsificate, prin rechizitoriu s-a reținut că au fost întocmite la solicitarea numitului, de către inculpatul - pe un computer instalat la sediul NATURE
Inculpatul a falsificat adresele de radiere a ipotecilor prin copierea conținutului acestora și scanarea ștampilelor băncilor iar numitul a solicitat, pe baza acestor înscrisuri, Serviciului de Carte Funciară radierea ipotecilor instituite asupra imobilelor care constituiau garanții pentru împrumuturile acordate, după care a folosit aceste imobile pentru obținerea altor împrumuturi de la bănci și de la persoane fizice.
În rechizitoriu se mai reține că prin acest mod de operare numitul a reușit să determine mai multe părți vătămate să îi împrumute diverse sume de bani și prin inducerea acestora în eroare a cauzat un prejudiciul total de 8.589.000.030 lei vechi.
În continuarea rechizitoriului sunt expuse pe larg faptele săvârșite de către numitul, context în care sunt prezentate și înscrisurile care au fost întocmite în fals de către inculpatul din prezenta cauză, respectiv adresele, adresele - Agenția F și contractele de garanție reală imobiliară.
Prin rechizitoriu se mai reține că la data de 01.05.2004 a survenit decesul învinuitului, motiv pentru care față de acesta s-a și dispus încetarea urmăririi penale, respectiv că inculpatul nu ar fi avut cunoștință de faptul că învinuitul va utiliza înscrisurile falsificate de către el pentru inducerea în eroare a părților vătămate și implicit nu a acționat cu intenția de a-l ajuta pe învinuit să înșele părțile vătămate, astfel încât în sarcina inculpatului nu se va putea reține săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, sub aspectul căreia se va dispune scoaterea de sub urmărire penală.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a mai reținut următoarele:
În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului, ocazie cu care acesta a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, în modalitatea descrisă în rechizitoriu, arătând că a falsificat înscrisurile în cauză la cererea numitului care i-a și pus la dispoziție o dischetă conținând ștampilele mai multo unități bancare.
Prin declarația dată, inculpatul a arătat că el a redactat textul adreselor falsificate și separat a poziționat pe pagină ștampila unităților bancare, după care, la cererea învinuitului, a listat mai multe pagini pe care apărea ștampila unor unități bancare, fără a cunoaște conținutul înscrisurilor listate și fără a semna înscrisurile astfel obținute, astfel încât bănuiește că au fost semnate de către.
Cu ocazia audierii, inculpatul a susținut că abia la poliție a constatat că acele ștampile fuseseră aplicate pe adeverințele redactate tot de către el cu mai mult timp înainte, iar referitor la textul pe care l-a redactat a declarat că numitul i-ar fi spus că ar avea nevoie de acele adeverințe la unitățile bancare întrucât nu ar mai dori să aștepte la rând pentru redactarea acestora.
În cursul cercetării judecătorești s-a mai procedat și la audierea martorilor propuși prin rechizitoriu, alții decât cei care au înțeles să formuleze pretenții civile în cauză.
De asemenea, persoanele care au înțeles să formuleze pretenții civile în cauză au depus la dosar o serie de înscrisuri, solicitând ca acestea să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Coroborând materialul probator administrat în cauză, respectiv: plângerile și declarațiile părților vătămate, contracte de credite și acte adiționale, contracte de garanție imobiliară, adrese - Agenția F și, polițe de asigurare, rapoarte de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, declarațiile inculpatului, date atât în faza urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești, înscrisurile depuse la dosar în cursul cercetării judecătorești, celelalte acte și lucrări ale dosarului, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2001-2003 învinuitul - a indus în eroare mai multe unități bancare, respectiv T - Agenția F, A - Agenția Cîmpeni, ADR Vest - Regionala T și Regionala A și persoane fizice, prin folosirea mai multor înscrisuri falsificate de către inculpatul -, obținând de la aceste instituții și persoane fizice mai multe credite și cauzând prin faptele săvârșite un prejudiciu total de 8.589.000.030 lei vechi.
Numitul -, în calitate de administrator al și al CURTEA - Filiala a solicitat de la unitățile bancare și persoanele fizice anterior amintite mai multe credite, garantate cu imobile, proprietatea unor cunoscuți și rude, după care a reușit să radieze ipotecile instituite pentru garantarea acestor credite fără a restitui sumele de bani împrumutate, folosindu-se în acest sens de o serie de înscrisuri falsificate, care atestau în mod nereal că ar fi restituit sumele luate cu titlu de împrumut.
Instanța de fond a reținut în acest sens că, la solicitarea numitului, inculpatul - a falsificat adresele de radiere a ipotecilor prin copierea conținutului acestora și scanarea ștampilelor băncilor, pe un computer instalat la sediul NATURE T și cu ajutorul unei dischete conținând ștampilele unităților bancare ce i-a fost pusă la dispoziție de către învinuitul.
Ulterior obținerii acestor înscrisuri falsificate numitul a solicitat Serviciului de Carte Funciară radierea ipotecilor instituite asupra imobilelor care constituiau garanții pentru împrumuturile acordate, după care a folosit aceste imobile pentru obținerea altor împrumuturi de la bănci și de la persoane fizice cărora le-a prezentat extrase de carte funciară libere de sarcini, creându-le în mod nereal impresia că ar fi restituit împrumuturile anterioare înainte de termen și că are atât disponibilitatea financiară pentru a contracta noi credite și a restitui ratele aferente, cât și garanțiile imobiliare necesare pentru aceste noi credite.
Totodată, prima instanță a mai reținut și că Agenția Cîmpeni a Băncii Comerciale Române a acordat Curtea, reprezentată de, în calitate de administrator, un credit în valoare de 68.355 USD, împrumutul bancar fiind garantat cu un apartament situat în C, proprietatea învinuitului.
Cu ocazia verificării garanției creditului s-a constatat că ipoteca în favoarea a fost radiată, înainte de rambursarea creditului, în baza unei adrese a, întocmită în fals, prin modul de operare anterior prezentat, iar imobilul a fost înstrăinat.
Prin contractul de facilitate de credit nr. 698/8.10.2002 a acordat o facilitate de credit în sumă de 850 milioane lei și 25.000 EURO, în scopul garantării creditului fiind instituite ipoteci asupra apartamentelor numiților, u, și,.
Ulterior, sarcinile înscrise în cartea funciară au fost radiate prin utilizarea unor adrese cu numerele 1465, 1466, 1467, 1468 și 1469, care purtau numere de înregistrare fictive și ștampila băncii contrafăcută, aceste adrese fiind în realitate falsificate de către inculpatul, tocmai pentru că nu au fost restituite sumele luate de către numitul cu titlu de împrumut.
ul obținut de la a fost folosit de către învinuitul în alte scopuri decât cele declarate, respectiv pentru plata unui împrumut acordat de Distribution în sumă de 1,6 miliarde lei.
În cursul anului 2002 învinuitul a mai beneficiat și de credite nerambursabile PHARE în baza unei documentații false depusă la ADR Vest.
Tot în această perioadă, învinuitul, în calitate de administrator al a obținut de la. - Agenția F mai multe credite, încheind în acest sens contractele având numerele 4/2002 - pentru suma de 3,5 miliarde lei, 101/2002 - pentru suma de 500 milioane lei, 187/16.09.2002 - pentru suma de 700 milioane lei, respectiv 324/5.09.2003 - pentru suma de 1,4 miliarde lei. Aceste credite au fost garantate cu imobile, proprietatea numiților,.
După obținerea creditelor de la aceste bănci, învinuitul, folosind același mod de operare, respectiv prin radierea ipotecilor prin utilizarea unor înscrisuri falsificate și folosirea, ulterior, a imobilelor libere de sarcini, a obținut noi împrumuturi de la mai multe persoane fizice, după cum urmează: 15.600 EURO de la numitul, 9.200 EURO de la numitul, 10.600 EURO de la numitul, 10.600 EURO de la numitul, 18.000 EURO de la numita. Pentru garantarea acesteor împrumuturi au fost instituite ipoteci asupra imobilelor proprietatea numiților,.
Este de menționat în acest context faptul că numitul a încheiat contractul de împrumut anterior menționat cu numita, aceasta din urmă acceptând încheierea contractului respectiv la insistențele învinuitului care a reușit să îi câștige încrederea în timp, iar după perfectarea împrumutului suma de bani obținută a fost folosită de către învinuitul.
Pe baza probatoriului administrat în cauză și în special pe baza raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în faza urmăririi penale (fila 160 vol.3 dosar UP) prima instanță a reținut că au fost întocmite în fals următoarele înscrisuri: adresele BCR - Agenția F către Judecătoria Timișoara nr. 2112, 2113, 2114 din 13.08.2002, 2979/7.10.2002, 477/28.01.2003, FN din 29.07.2002, 12.08.2002, 12.08.2002, semnăturile depuse pe aceste acte nefiind executate de numitele și; documentele BCR - Agenția F nr. I -/15.06.2000, I -/13.06.2001, I -/25.09.2001, 101 B/25.02.2002, 101 D/19.06.2002,187 C/26.08.2003, 324 A/8.12.2003, I -/25.09.2002, I -/9.09.2003, semnăturile depuse pe acestea nefiind executate de și; contractele de credit, actele adiționale, contractele de garanție imobiliară și de cauțiune precum și polițele de asigurare nr. 101/19.09.2000, 101 A/21.12.2001, 101 B/25.02.2002, 101C/22.03.2002, 101 D/19.06.2002, 101 E/1.08.2002, 101 F/28.08.2002, 101 -2-/19.09.2001,101 - 2/19.09.2001, 187 A/12.12.2002, 187 C/26.08.2003, 324/5.09.2003, 324 A/8.12.2003, 324 - 2/8.09.2003, I -/22.09.2000, I -/3.10.2000, I -/25.09.2000, -/28.08.2003, aceste acte nefiind semnate la rubricile "girant", "garant ipotecar", "cauționar", "asigurat" de; contractele de credit și actele adiționale nr.324/5.09.2003, 324 A/8.12.2003, 324 - 3/8.09.2003, 324 - 3/8.09.2003,187 B/11.03.2003, 187 C/26.08.2003, -/24.09.2002, I -/23.09.2003, întrucât nu au fost semnate la rubricile "girant", "cauționar", "asigurat" de; polițele nr.-/28.08.2003, I -/9.09.2003, I -/23.09.2003, I -/23.09.2003, I 32809/24.09.2002, care de asemenea nu au fost semnate de, SC HAYER SRL, ci de; contractele nr.324 - 1/8.09.2003, 324 - 2/8.09.2003 și 324 - 3/8.09.2003, acte care nu au fost semnate de notarul public; adresele către Judecătoria Timișoara -Serviciul de Carte Funciară nr.1465, 1466, 1467, 1468, 1469 din 12.11.2002, înscrisuri care de asemenea nu au fost semnate de și.
S-a mai constatat totodată că au fost falsificate, prin scanare, impresiunile de ștampilă ale aplicate pe documentele nr.1465, 1466, 1467, 1468, 1469, ale - Agenția F aplicate pe actele nr. 2112,2113, 2114 din 13.08.2002, 2979/7.10.2002, 477/28.01.2003, FN/29.07.2002, FN/12.08.2002, FN/12.08.2002 și ale notarului public aplicate pe contractele nr.324 - 1/8.09.2003, 324 - 2/8.09.2003, 324 - 3/8.09.2003.
Totodată, pe baza probatoriului anterior amintit, s-a mai reținut că, din multitudinea acestor înscrisuri, au fost întocmite în fals de către inculpatul prin contrafacerea textului și prin aplicarea de impresiuni de ștampilă false, următoarele acte: adresele nr. 1465, 1466, 1467, 1468 și 1469 din 12.11.2002 (filele 48, 50,52, 54, 56 vol.3 dosar UP); adresele BCR - Agenția F către Judecătoria Timișoara nr. 2112, 2113, 2114 din 13.08.2002, 2979/7.10.2002,477/28.01.2003, FN/29.07.2002, FN/12.08.2002, FN/12.08.2002 (filele 72, 76, 80, 85, 90, 96, 97, 98 vol. 3, dosar UP); contractele de garanție reală imobiliară nr. 324-1/8.09.2003, 324-2/8.09.2003, 324-3/8.09.2003 (filele 5, 7, 9 vol.3 dosar UP).
Nu în ultimul rând, instanța de fond a mai reținut și faptul că întrucât la data de 01.05.2004 a survenit decesul învinuitului, față de acesta s-a dispus încetarea urmăririi penale și că prin rechizitoriu s-a arătat că inculpatul nu ar fi avut cunoștință de faptul că învinuitul va utiliza înscrisurile falsificate de către el pentru inducerea în eroare a părților vătămate și implicit nu a acționat cu intenția de a-l ajuta pe învinuit să înșele părțile vătămate, astfel încât în sarcina inculpatului nu s- putut reține săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, sub aspectul căreia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului din prezenta cauză.
Pentru a reține starea de fapt anterior expusă, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului, potrivit cărora el ar fi redactat o serie de adrese către Serviciul de Carte Funciară al Judecătoriei Timișoara, în numele unor unități bancare, prin care se solicita radierea unor ipoteci și că ulterior, la solicitarea învinuitului, ar fi copiat de pe o dischetă pusă la dispoziție de către acesta, ștampilele unor unități bancare și le-ar fi așezat în pagină, fără însă a cunoaște că acele ștampile vor fi aplicate pe adeverințele pe care le-a redactat în prealabil, întrucât aceste susțineri nu sunt plauzibile.
Se poate observa în primul rând faptul că atâta timp cât inculpatul a recunoscut că a redactat personal acele adrese și a luat cunoștință de conținutul acestora, respectiv de faptul că erau emise în numele unor unități bancare, era practic imposibil ca în momentul în care i s-a cerut să copieze ștampilele acelorași unități bancare, acesta să nu realizeze faptul că acele ștampile urmau să fie aplicate pe adeverințele în cauză, astfel încât nu se poate reține că inculpatul s-ar fi aflat în eroare asupra acestui aspect și nu ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa cu vinovăție.
De altfel, faptul că inculpatul a falsificat în mod repetat astfel de adrese a fost de natură a forma convingerea instanței de fond că acesta avea cunoștință de caracterul fals al acestora și de faptul că respectivele adeverințe aveau aptitudinea de a produce consecințe juridice și vor fi folosite în acest scop de către învinuitul.
Instanța de fond a apreciat drept inacceptabile apărările inculpatului potrivit cărora el a crezut că învinuitul ar avea nevoie de acele adrese falsificate doar pentru a nu mai fi nevoit să aștepte la rând la unitățile bancare pentru redactarea lor, în condițiile în care inculpatul s-a ocupat nu numai de redactarea conținutului acelor adrese, cât și de copierea unor ștampile ale unităților bancare, fapt care era total interzis de lege și care putea să îl determine să refuze întocmirea acelor înscrisuri.
Nu în ultimul rând, instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpatul a recunoscut că a observat cum învinuitul încerca să semneze adresele falsificate de către inculpat, or și această împrejurare este de natură a indica că inculpatul cunoștea faptul că acele înscrisuri nu urmau să fie prezentate la unitățile bancare, pentru a nu se mai aștepta la rând pentru redactarea lor, așa cum a declarat în fața instanței, ci urmau să fie folosite la Serviciul de carte funciară căruia îi erau adresate, în vederea producerii unor consecințe juridice, respectiv în vederea radierii unor ipoteci.
Având a se pronunța asupra aptitudinii faptelor anterior expuse de a intra sub incidența legii penale și de a întruni elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul săvârșirii căreia a fost sesizată instanța prin rechizitoriu, cât și cu privire la schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriu, instanța a fost sesizată sub aspectul săvârșirii, de către inculpat, a unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 288 al. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, constând în aceea că inculpatul a falsificat în mod repetat mai multe înscrisuri oficiale care ulterior au fost folosite de către învinuitul pentru obținerea de împrumuturi de la bănci și de la persoane fizice.
La ultimul termen de judecată, cel din data de 2 mai 2007, apărătorul ales al inculpatului a solicitat schimbarea de încadrare juridică din infracțiunea reținută prin rechizitoriu în infracțiunea prevăzută de art. 290.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod Penal, motivat de faptul că actele falsificate de către inculpat nu sunt înscrisuri oficiale, în sensul dispozițiilor art. 288.
Cod PenalTotodată instanța de fond a mai reținut și faptul că pentru a fi realizată latura obiectivă a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale este necesar să fi fost falsificat un înscris dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 150 alin. 2.pen. text de lege care definește înscrisul oficial ca fiind orice înscris care emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145.pen. sau care aparține unei asemenea unități.
În deliberare asupra acestei cereri, prima instanță a apreciat că într-adevăr înscrisurile falsificate de către inculpat nu au caracterul unor înscrisuri oficiale întrucât acțiunea de falsificare a constat în contrafacerea scrierii și a subscrierii acestor înscrisuri, respectiv în redactarea acestor înscrisuri de către o altă persoană decât reprezentanții unităților bancare și aplicarea pe acestea a unor impresiuni de ștampilă falsificate prin copiere pe calculator și a fost realizată fără să fi existat în prealabil un astfel de înscris oficial înregistrat la respectivele unități bancare și înainte ca înscrisurile astfel falsificate să fi fost depuse la Serviciul de carte funciară în scopul producerii unor consecințe juridice.
S-a reținut că în momentul falsificării respectivele înscrisuri nu puteau fi considerate înscrisuri oficiale, acestea dobândind un astfel de caracter doar în momentul înregistrării la instituția în numele căreia au fost emise ori la instituția căreia erau adresate, dacă aceste instituții erau dintre cele prevăzute de art. 145.pen. condiție neîndeplinită în cauza de față.
Date fiind aceste considerente, instanța de fond a apreciat că fapta săvârșită de către inculpat, care în baza unei rezoluții infracționale unice a falsificat mai multe înscrisuri sub semnătură privată, respectiv adrese emise în numele unor unități bancare și contracte de garanție reală imobiliară, cunoscând că acestea au aptitudinea de a produce consecințe juridice, după care a încredințat respectivele înscrisuri învinuitului în vederea utilizării acestora în fața instituțiilor cărora le erau adresate, întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 al.1 Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al.2
Cod PenalÎn cauză s-a apreciat ca fiind realizată latura obiectivă a acestei infracțiuni întrucât inculpatul a procedat la falsificarea unor înscrisuri sub semnătură privată prin modurile arătate în art. 288.Cod Penal, respectiv a contrafăcut scrierea existentă pe un astfel de înscris prin redactarea conținutului acestuia într-o manieră identică cu conținutul unui astfel de înscris provenit de la o unitate bancară, reușind să îi dea aparența unui înscris adevărat, redactat de reprezentanții unităților bancare, aspect dovedit de faptul că respectivele înscrisuri au fost utilizate la Serviciul de carte funciară fără a se observa că sunt false.
De asemenea, inculpatul a aplicat pe înscrisurile astfel redactate și ștampilele unităților bancare în numele cărora au fost emise acele adrese ori contracte, ștampile pe care le-a falsificat prin copiere pe calculator, acest fapt fiind esențial pentru a da acelor înscrisuri aparența unor înscrisuri reale deoarece aplicarea ștampilei era obligatorie, dat fiind faptul că se pretindea că provin de la o persoană juridică.
După falsificarea înscrisurilor în acest mod, inculpatul nu le-a folosit personal în vederea producerii de consecințe juridice, însă le-a încredințat în acest scop învinuitului, cunoscând că vor fi utilizate de către acesta.
Nu în ultimul rând s-a reținut că deși în cauză nu s-a putut proba ca inculpatul să fi falsificat și semnătura existentă pe acele înscrisuri, acest lucru nu este de natură a înlătura existența infracțiunii reținută în sarcina inculpatului deoarece acesta a cunoscut faptul că respectivele adrese au fost semnate de către învinuitul înainte de a fi utilizate în vederea producerii de consecințe juridice, astfel încât actele celor doi pot fi considerate acte de co-autorat la săvârșirea infracțiunii.
În același timp, s-a apreciat ca fiind realizată și latura subiectivă a infracțiunii și că vinovăția inculpatului îmbracă forma intenției directe deoarece, așa cum s-a arătat anterior, acesta a falsificat înscrisurile și le-a încredințat învinuitului pentru a le utiliza în scopul producerii unor consecințe juridice.
S-a reținut de către instanța de fond faptul că infracțiunea săvârșită este una în formă continuată întrucât inculpatul a utilizat același mod de operare pentru falsificarea tuturor acestor înscrisuri, respectiv a procedat la redactarea textului și aplicarea unor ștampile copiate pe calculator, după care a predat toate aceste înscrisuri învinuitului, care de altfel i-a și solicitat să procedeze la falsificarea lor, toate aceste elemente indicând că inculpatul a acționat în baza unei rezoluții infracționale unice.
Date fiind aceste considerente, în baza art. 334.C.P.P. a dispus schimbarea încadrării juridice față de inculpat, din infracțiunea reținută în rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 290 al. 1.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.
Cod PenalProcedând la stabilirea răspunderii penale, instanța de fond a avut în vedere criteriile stabilite prin dispozițiile art. 72.Cod Penal și în raport de acestea a reținut că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o atitudine în general cooperantă întrucât, deși a încercat să acrediteze ideea că s-ar fi aflat în eroare asupra scopului în care urmau să fie utilizate înscrisurile falsificate și că ar fi săvârșit aceste fapte fără vinovăție, totuși acesta a recunoscut falsificarea înscrisurilor, fapt ce a contribuit la finalizarea cercetărilor și aflarea adevărului în cauză.
Pe de altă parte însă, instanța de fond a ținut cont și de pericolul social ridicat pe care îl prezintă faptele săvârșite de către inculpat, datorită naturii și conținutului înscrisurilor falsificate, în cauză aducându-se o gravă atingere relațiilor sociale care privesc încrederea publică în veridicitatea unor astfel de înscrisuri provenite de la unități bancare.
De asemenea, s-a ținut cont de pericolul social concret rezultând și din faptul că inculpatul cunoștea conținutul acelor înscrisuri, putea realiza care vor fi consecințele utilizării acestora și cu toate acestea a încredințat acele înscrisuri învinuitului în vederea utilizării acestora pentru producerea de consecințe juridice.
Nu în ultimul rând, s-a ținut cont și de faptul că infracțiunea săvârșită este una în formă continuată, ceea ce indică o perseverență a inculpatului în săvârșirea unor astfel de acte materiale de falsificare.
În cauză prima instanță nu a putut reține circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege deoarece recunoașterea săvârșirii faptei de către inculpat nu a fost una totală, iar aplicarea unei pedepse prea mici nu ar asigura realizarea prevenției generale și speciale în acest caz.
Instanța de fond a apreciat că se impune ca la individualizarea pedepsei aplicate și dozarea cuantumului acestuia se impune a fi avute în vedere toate aceste considerente și că o pedeapsă cu amenda penală ar fi insuficientă în vederea atingerii scopului prevăzut de art. 52.Cod Penal, astfel încât, în baza art. 290 al. 1.Cod Penal, cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c și art. 71.
Cod PenalTotodată, instanța de fond a considerat că scopul pedepsei aplicate poate fi atins chiar și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție deoarece inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor și prin prezența sa la termenele de judecată acordate a dovedit că a realizat gravitatea acestor fapte și consecințele la care s-a expus și întrucât în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe legale privitoare la inexistența unor condamnări anterioare de o anumită gravitate și cuantumul pedepsei ce va fi aplicată, instanța de fond a dispus, în baza art. 81.Cod Penal suspendarea condiționată a executării pedepsei, în baza art. 82.Cod Penal stabilind un termen de încercare cu o durată de doi ani și 6 luni, iar în baza art. 359.C.P.P. și atrăgându-i atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.
Cod PenalCa o consecință a suspendării condiționate a executării pedepsei, instanța de fond a făcut și aplicarea dispozițiilor art. 71 al. ultim Cod Penal, în temeiul cărora va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Fiind investită cu soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal prin constituirea unor persoane ca și părți civile instanța de fond a apreciat că pretențiile civile formulate în cauză, vizând obligarea inculpatului la plata unor sume de bani cu titlul de despăgubiri civile ori desființarea unor înscrisuri, altele decât cele falsificate de către inculpat, pe motiv că aceste înscrisuri ar fi fost întocmite pe baza actelor falsificate și s-ar impune restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii și anularea acestor acte subsecvente, nu pot fi admise.
Astfel, s-a făcut referire în primul rând faptul că instanța a fost sesizată sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de fals material în înscrisuri oficiale și, urmare schimbării încadrării juridice, s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât în sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de pericol și nu o infracțiunede rezultatși implicit nu se poate reține că prin infracțiunea săvârșită s-ar fi produs prejudiciile materiale invocate de unele dintre părțile civile.
Infracțiunea săvârșită de către inculpat s-a consumat în momentul în care înscrisurile falsificate de către acesta au fost încredințate învinuitului pentru a fi utilizate în scopul producerii unor consecințe juridice și în cauză nu se poate reține o legătură de cauzalitate directă între falsificarea și încredințarea înscrisurilor false către învinuitul în scopul amintit și utilizarea ulterioară a acelor înscrisuri de către învinuitul cu consecința inducerii în eroare și prejudicierii celor care s-au constituit părți civile cu ocazia încheierii unor contracte de credit.
Totodată, prima instanță a mai arătat că o asemenea legătură de cauzalitate ar fi putut fi reținută doar în situația în care instanța ar fi fost sesizată și cu privire la săvârșirea de către inculpatul a unei infracțiuni de complicitate la înșelăciune, condiție neîndeplinită însă întrucât față de inculpat s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul acestei infracțiuni.
Dată fiind natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, restabilirea situației anterioare săvârșirii acesteia se poate realiza prin anularea înscrisurilor falsificate prin infracțiune, acestea fiind limitele în care este îndreptățită a se pronunța instanța sesizată cu soluționarea cauzei.
A fost considerat de către prima instanță incontestabil faptul că înscrisurile falsificate de către inculpatul au fost ulterior utilizate de către învinuitul, după o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, pentru a radia ipotecile înscrise în cartea funciară și, mai important, pentru a induce în eroare persoanele la care a apelat pentru acordarea unor noi împrumuturi, prin prezentarea ca libere de sarcini a imobilelor ce urmau să fie prezentate ca și garanții, fapt care nu corespundea realității și că fără utilizarea înscrisurilor falsificate de către inculpat nu ar fi fost posibilă încheierea unor noi contracte de credit, însă atâta timp cât nu există o legătură de cauzalitate directă între infracțiunea de pericol reținută în sarcina inculpatului și momentul consumării acesteia, instanța de fond nu a putut dispune restabilirea situației anterioare, în sensul solicitat de către părțile civile, deoarece ar depăși limitele sesizării sale, fapt care nu este permis de către dispozițiile procesual penale române.
De asemenea, prima instanță a considerat că părțile în cauză vor avea însă posibilitatea de a se prevala de această hotărâre, în situația în care ea va rămâne definitivă, în fața instanțelor civile care au fost deja sesizate, întrucât, potrivit art. 22 al.1 C.P.P. hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența faptei, respectiv cu privire la caracterul fals al adreselor ce au stat la baza radierii ipotecilor din cartea funciară.
Date fiind toate aceste considerente, instanța de fond a dispus, în baza art. 14, 346.C.P.P. respingerea pretențiilor civile formulate de către părțile civile România, și.
Totodată, instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 118 lit. b C.P.P. în temeiul cărora a dispus confiscarea a două CD-uri marca " " inscripționate "dosar 211/P/2005" și "dosar 211/P/2005 - supliment" și o unitate centrală (hard disc), fără serie, cu inscripția "powered by Computers", cu privire la care s-a probat că au fost utilizate la săvârșirea infracțiunii.
Nu în ultimul rând, în cauză s-a dispus, în baza art. 348.C.P.P. și anularea înscrisurilor falsificate de către inculpat, după cum urmează: adresele nr. 1465, 1466, 1467, 1468 și 1469 din data de 12.11.2002; adresele BCR- Agenția F către Judecătoria Timișoara nr. 2112, 2113 și 2114 din dat de 13.08.2002, 2979/7.10.2002, 477/28.01.2003, FN/29.07.2002, FN/12.08.2002, FN/12.08.2002; contractele de garanție reală imobiliară nr. 324-1/8.09.2003, 324-2/8.09.2003 și 324-3/8.09.2003.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termenul legal, partea civilă SC Europe Bank România SA (fostă SC România, apel înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 28.06.2007 sub același număr de dosar.
Prin promovarea acestei căi de atac, partea civilă a solicitat, în baza art. 362 lit. d ind. 2 Cpp coroborat cu art. 379 alin. 2 lit. a Cpp, admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate în ceea ce privește respingerea pretențiilor civile formulate de partea civilă apelantă - societate bancară, și rejudecarea cauzei în sensul obligării inculpatului la plata sumelor solicitate prin cererea de constituire de parte civilă, respectiv 37.964, 98 euro și 208.324,51 lei, actualizate la data plății.
În motivarea apelului, partea civilă apelantă arată că, deși prima instanță a pronunțat o soluție corectă în sensul anulării înscrisurilor falsificate, în latura civilă a respins pretențiile civile, lăsând nesoluționată modalitatea în care partea civilă ar avea posibilitatea recuperării prejudiciului ce i-a fost cauzat. Astfel, prin faptul că s-au utilizat înscrisurile falsificate la radierea sarcinilor înscrise în favoarea băncii - parte civilă apelantă, aceasta a fost pusă în situația de a pierde garanțiile instituite pentru rambursarea creditului, în prezent acestea fiind deja executate de către persoane care au încasat și sumele rezultate din vânzarea acestora.
Se mai arată că prima instanță a încălcat flagrant art. 1 din Codul penal privind scopul legii penale care apără împotriva infracțiunilor persoanele și proprietatea precum și întreaga ordine de drept. Astfel, falsul întotdeauna este o infracțiune când s-a produs o consecință juridică, iar în speță, consecința juridică este paguba produsă, sumă cu care apelanta s-a constituit parte civilă, sens în care apreciază că hotărârea prin care s-a respins obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile este vădit greșită, nelegală și contrară oricăror principii de drept.
Totodată, apreciază că prima instanță în mod corect ar fi trebuit să procedeze la disjungerea acțiunii penale de acțiunea civilă și la continuarea judecății acțiunii civile, având în vedere raportul de cauzalitate între infracțiunea care formează obiectul acțiunii penale și prejudiciul cauzat ca element al răspunderii civile.
Prin decizia penală nr. 340/A din 29 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cpp, a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta parte civila SC BANK SA, împotriva sentintei penale 1025/09.05.2007 pronunțata de Judecătoria în dosar -.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp, a obligat apelanta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Tribunalul a examinat sentinta atacata in limita criticilor formulate de apelanta.
Raportat la criticile aduse sub aspectul solutionarii actiunii civile a concluzionat ca judecatoria a pronuntat o sentinta temeinica si legala.
Inculpatul a fost condamnat pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata in conditiile in care inscrisurile falsificate au fost folosite, in repetate randuri si in diferite modalitati, de pentru savarsirea mai multor infractiuni de inselaciune prev de art 215 alin 1, 2, 3, 5 cod penal ce au creat prejudicii partilor civile.
Prin acelasi rechizitoriu s-a retinut ca nu poate fi angajata raspunderea penala inculpatului pentru faptele de inselaciune si pentru alte fapte concurente, intrucat a survenit decesul inculpatului.
Prin acealasi act de sesizare s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala a inculpatului, organele de urmarire penala retinand ca activitatea ilicita a inculpatului s-a oprit la falsificarea acelor acte cunoscand ca sunt apte sa produca consecinte juridice, dar necunoscand ca vor fi folosite de celalalt inculpat si in ce modalitate.
Raportat la acest aspect, in mod corect prima instanta respins actiunea civila alaturata actiunii penale pe motiv ca nu exista raport de cauzalitate in sens juridic, prin raportare la natura infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata - infractiune de pericol, si conditiile de existenta a raspunderii civile delictuale.
Inculpatul a fost judecat pentru aceasta infractiune de fals in inscrisuri sub semnatura privata, infractiune ca s-a consumat la un moment anterior producerii prejudiciului in patrimoniul partilor civile, respectiv la momentul remiterii actelor false catre inculpatul, prejudiciu care, in situatia in care nu se retine implicarea inculpatului in savarsirea vreunora din actele materiale ce se circumscriu in continutul infractiunii de inselșeciune, nici nu putea fi anticipat de catre inculpat.
Respingerea actiunii civile pentru acest considerent nu poate fi considerata o incalcarea a dispozitiile art. 1 din codul penal cu privire la protectia proprietatii prin legea penala, cum gresit opineaza apelanta, in conditiile in care exercitarea actiunii civile separat nu este ingradita in nici un mod prin solutia pronuntata, iar judecatoria a statuat asupra faptului ca prejudiciul a rezultat din acea fapta conexa savarsisita de inculpatul, fata de care procesul penal s-a stins in fara de urmarire penala prin solutia de incetare a procesului penal datorita decesului faptuitorului.
Pentru determinarea intinderii prejudiciului si dezlegarea tuturor aspectelor ce privesc de reparatia se impune un probatoriu complex in ce priveste modificarea inscrierilor in cartea funciara, introducerea in cauza a persoanelor care au calitatea de mostenitori ai inculpatului decedat care se poate face cu succes in cadrul procesului civil. Pe de alta parte, chiar daca am admite ca exista un raport de cauzalitate intre fapta inculpatului si prejudiciul produs nu se poate determina in mod judicios catimea acestuia decat in raport cu intregul prejudiciu produs de celalalt inculpat si in cadrul procesual astfel constituit. Or, in conditiile in care era sesizata doar cu fapta de fals savarsita de prima instanta nu putea sa depaseasca limitele acestei sesizari.
Tribunalul a confirmat punctul de vedere exprimat de prima instanta, motiv pentru care in baza art. 379 pct. 1 lit. b Cpp, va respinge ca nefondat apelul declarat.
În baza art. 192 alin. 2 Cpp, a obligat apelanta la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs partea civilă SC Europe Bank solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și urmare a rejudecării obligarea inculpatului la plata sumelor arătate în constituirea de parte civilă.
În motivarea recursului se arată că deși inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea faptei dispunându-se totodată și anularea înscrisurilor falsificate, în latura civilă a cauzei s-au respins pretențiile civile formulate deși facturile falsificate au fost utilizate la radierea sarcinilor înscrise în favoarea băncii Bank România, iar partea civilă recurentă a fost pusă în situația de a pierde garanțiile instituite pentru rambursarea creditului, în prezent acesta fiind deja executat de alte persoane care au încasat și sumele rezultate din vânzarea acestora, ceea ce duce la imposibilitatea de recuperare a prejudiciului cauzat. Se mai arată că aprecierea ca infracțiune de pericol a condus la această interpretare care aduce atingere scopului legii penale înscris în art.1 din penal care apără împotriva infracțiunilor persoanele și proprietatea precum și întreaga ordine de drept, că inculpatul intimat a comis infracțiunea prevăzută de art.290 penal care presupune producerea de consecințe juridice, în speță aceasta fiind paguba produsă, că se impunea disjungerea laturii civile a cauzei și continuarea judecății acesteia.
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că decizie penală recurată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat și dispozițiile legale în materie.
Se impune precizarea că recursul declarat de partea civilă SC Europe Bank vizează exclusiv latura civilă a cauzei, asupra căreia urmează ca instanța de recurs să se pronunțe.
Instanța de fond a fost sesizată sub aspectul săvârșirii, de către inculpatul a infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale și, urmare a schimbării încadrării juridice s-a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât în sarcina acestuia s-a reținut săvârșirea unei infracțiuni de pericol care nu produce prejudicii materiale. Infracțiunea pentru care a fost condamnat inculpatul s-a consumat în momentul în care înscrisurile falsificate de către acesta au fost încredințate numitului pentru a fi utilizate în scopul producerii de consecințe juridice astfel că nu există raport de cauzalitate între falsificarea și încredințarea înscrisurilor false către numitul și utilizarea ulterioară a acelor înscrisuri de către persoana menționată. Infracțiunea dedusă judecății s-a consumat la un moment anterior producerii prejudiciului în patrimoniul părților civile, respectiv la momentul remiterii actelor false și, câtă vreme inculpatul nu a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor acte materiale ce se circumscriu în conținutul constitutiv al infracțiunii de înșelăciune, nu poate fi obligat la repararea acelui prejudiciu. Pe de altă parte, este de menționat că prin același act de inculpare, față de numitul s-a dispus încetarea urmăririi penale, ca urmare a decesului învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.215 al.1,2,3 și 5.penal, art.289 penal, art.288, art.286,290 și 291.penal, art.10 din legea 87/1994. Nu există o legătură de cauzalitate directă între infracțiunea de pericol reținută în sarcina inculpatului și momentul consumării activității infracționale a numitului și deci nu se poate dispune restabilirea situației anterioare în sensul solicitat de recurentă deoarece instanța ar depăși limitele sesizării sale prin actul de inculpare, aspect ce ar veni în contradicție cu principiile fundamentale ale desfășurării procesului penal. Față de modul de soluționare a acțiunii civile promovate de partea recurentă nu s-au încălcat principiile consacrate de art.1 din penal relative la protecția proprietății, judecătorii investiți cu prezenta cauza nu au făcut altceva decât să aplice legea procesual penală română raportat la actele dosarului, incluzându-se deci și actul de inculpare și infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, iar o altă interpretarea conform motivelor de apel ale părții civile recurente ar fi putut pune problema aplicării discreționare și neunitare a dreptului intern.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de partea civilă SC BANK ROMÂNIA SA împotriva deciziei penale nr. 340/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga partea civilă la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge recursul declarat de partea civilă SC BANK ROMÂNIA SA împotriva deciziei penale nr. 340/A/29.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă partea civilă la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. AN/08.02.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/ 11.02.2008
Prima instanță:
Instanță apel:,
Președinte:Milan DanilovJudecători:Milan Danilov, Laura Bogdan, Anca Nacu
