Falsul privind identitatea (art. 293 cod penal). Decizia 208/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-- 02.02.2010
DECIZIA PENALĂ NR.208/
Ședința publică din data de 25.02.2010
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de partea civilă - împotriva deciziei penale nr.276/A din 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru partea civilă recurentă lipsă avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind inculpata intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea cauzei.
Avocat solicită admiterea recursului, casarea în partea a deciziei, iar în rejudecare să se dispună obligarea inculpatei la plata daunelor solicitate. De asemenea, având în vedere sustragerea inculpatei de la judecată și riscul să nu se recupereze vreodată daunele acordate, solicită luarea unei măsuri preventive pentru asigurarea executării pedepsei, pe de o parte, iar pe de altă parte luarea unor măsuri asiguratorii în conformitate cu art. 163 Cod penal, în vederea asigurării pagubei. Apreciază nejustificată respingerea apelului pe latura civilă, câtă vreme a fost dovedit atât prejudiciul material cât și moral ca o consecință directă a infracțiunilor săvârșite de către inculpată, ele având drept rezultat arestarea părții civile și supunerea la un tratament umilitor și degradant.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului părții civile ca nefondat, apreciind că nu pot fi acordate despăgubiri morale pentru pretinse suferințe fizice, în condițiile în care acestea nu sunt rezultatul direct al faptelor care se impută inculpatei și nici nu pot fi evaluate în cadrul acțiunii civile alăturate acțiunii penale cu care instanța a fost sesizată în prezentul dosar.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr-, la data de 17.04.2008, petenta a solicitat desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr.8611/P/2006 din 20.12.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și trimiterea în judecată a intimatei. De asemenea a precizat că a depus plângere împotriva ordonanței procurorului prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală și la primul - procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în data de 03.04.2008, în temeiul dispozițiilor art. 278.C.P.P. dar că nu a primit niciun răspuns în termenul legal de 20 de zile.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că soluția dată de procuror este netemeinică și nelegală, arătând că, deși numita a fost învinuită de mai multe infracțiuni, întrunind cerințele prevăzute de art.33 lit.a pen. procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatei, deși faptele acesteia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art.293 și art.221 pen. art.70 al.1 din nr.OUG105/2001 și art.1 al.1din nr.OUG112/2001. De asemenea a mai arătat că ordonanța atacată nu a fost motivată decât sub aspectul aplicării art.249.pr.pen. rap. la art.10 lit.b1 pr.pen.
În drept a invocat prevederile art.2781 pr.pen. și art.6 pct.1 din Convenția
La dosar s-au depus următoarele înscrisuri: extras din decizia nr.2534/28.05.2003 a, copii de pe sentința civilă nr.4964/16.05.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, ordonanța de scoatere de scoatere de sub urmărire penală nr.8611/P/2006 din 20.12.2007 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. S-a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr.8611/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în care s-a pronunțat ordonanța atacată.
Prin sentința penală nr. 1156/13.05.2009 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art.70 alin.1 din nr.OUG 105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002 a fost condamnată inculpata (nume anterior ), la o pedeapsă de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat.
În baza art. 1 al.1 din nr.OUG 112/2001 aprobată prin Legea nr.252/2002, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei altui stat.
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea.
În baza art. 221 al.1 Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.
În baza art. 33 lit. a și Cod Penal art. 34 lit. b Cod Penal, au fost contopite pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare căreia i s-a aplicat un spor de 6 (șase) luni închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu executare în regim de deținere, prev. de art. 57.
Cod PenalÎn baza art.71 Cod penal i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua și lit.b pe Cod Penal durata executării pedepsei principale.
În baza art. 346 al.1 raportat C.P.P. la art. 14 al.5 coroborat C.P.P. cu art. 998.civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligată inculpata la plata sumei de 15 000 Ron cu titlu de daune morale către partea civilă. A fost respinsă în rest acțiunea civilă privind obligarea inculpatei la plata sumei de 185 000 RON reprezentând daune morale, ca neîntemeiată.
În baza art.191 alin.1 C.P.P. a fost obligată inculpata la plata sumei de 700 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189.C.P.P. s-a dispus plata sumei de 200 RON din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timiș, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, s-a reținut că prin încheierea de ședință din data de 30 iulie 2008, instanța în baza art.2781 al.8 lit.c pr.pen, a admis plângerea formulată de către petenta împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr.8611/P/2006 din 20.12.2007 și împotriva ordonanței de respingere a plângerii petentei nr.709/II/2/2008 din 28.07.2008, ambele acte procedurale și procesuale emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
S-a dispus desființarea ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nr.8611/P/2006 din 20.12.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sub aspectul scoaterii de sub urmărire penală a învinuitei pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.293 și art.221 pen. art.70 al.1 din nr.OUG105/2001 și art.1 al.1din nr.OUG112/2001, cu aplicarea art.33 lit.a pen. și aplicarea unei sancțiuni administrative sub forma amenzii de 1.000 lei.
De asemenea, prin aceeași încheiere, s-a constatat că actul de sesizare al instanței îl constituie plângerea petentei.
Apreciindu-se că materialul probatoriu administrat în faza de urmărire penală și înscrisurile noi depuse la dosar sunt concludente și suficiente pentru judecarea în fond a cauzei s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de învinuita, calitatea procesuală a acesteia schimbându-se în inculpată, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.293 și art.221 pen. art.70 al.1 din nr.OUG105/2001 și art.1 al.1din nr.OUG112/2001, cu aplic. art.33 lit.a pen.
a fost audiată în calitate de inculpată în ședința publică din data de 08.10.2008 (filele 87-88), recunoscând faptul că a trecut fraudulos frontiera României și a altor state, fără a le putea identifica, până a ajuns la destinație, în Belgia, fiind ascunsă într-un. În schimb, inculpata a susținut că nu a folosit niciodată pașaportul falsificat ce poartă fotografia sa și datele de identificare ale părții vătămate și nici nu și-a declinat această identitate vreodată. De asemenea inculpata a declarat că bănuia că pașaportul fusese sustras deoarece purta un alt nume decât al său și. Deși nu l-a folosit vreodată, l-a păstrat în locuința sa, fără să anunțe vreo instituție abilitată.
Din coroborarea întregului material probatoriu administrat, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 18.10.2006, a depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara solicitând identificarea și cercetarea persoanei care a comis mai multe infracțiuni de furt pe teritoriul Belgiei, precizând că persoana în cauză a folosit pașaportul său (care îi fusese sustras în anul 2003 și declarat nul), când a fost cercetată și condamnată în țara respectivă. Partea vătămată a reclamat faptul că având în vedere călătoria sa în Belgia, în aeroportul - a fost reținută între orele 9,45-14,45, fiind percheziționată și încătușată, autoritățile belgiene folosind excesiv forța fizică împotriva sa.
Ca urmare a cercetărilor efectuate de către organele de cercetare penală a rezultat că la data de 25.01.2003, a depus plângere penală la Poliția Municipiului T în care a reclamat faptul că la data de 25.01.2003 între orele 10,00-11,00 la autoturismul său marca Mercedes E 320 cu nr. B-56803, parcat în fața imobilului nr.56 pe Bulevardul din T, a fost spart geamul portierei dreapta față și din interior i-au fost sustrase cartea de identitate, carnetul de alegător, permisul de conducere, pașaportul său și al fiicei și alte bunuri mobile.
S-a mai constatat că cele două pașapoarte au fost declarate la. T ca fiind furate la data de 02.07.2003 și după această dată au fost puse în urmărire și că pașaportul părții vătămate a fost folosit pentru ieșirea din țară la punctul de trecere a frontierei la data de 27.03.2003 de o persoană care a călătorit cu autoturismul cu nr. - condus de numitul -.
De asemenea din verificările efectuate a rezultat că persoana care și-a declinat identitatea de, născută la 30.10.1967, figurează în evidențele autorităților belgiene cu identitatea, născută la 12.02.1967 precum și cu identitatea, născută la 02.11.1962.
S-a mai stabilit că inculpata - (nume actual ) a fost returnată în țară de către autoritățile belgiene la data de 01.02.2003, constatându-se că aceasta și-a declinat o identitate falsă pe numele și că impresiunile de pe fișa dactiloscopică decadactilară trimisă de autoritățile belgiene ca aparținând părții vătămate, în realitate aparțin inculpatei - (nume actual ).
La data de 22.03.2007 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpata - (nume anterior ), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.293 al.1 pen. art.221 pen. art.70 al.1 din nr.OUG105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002, art.1 al.1 din nr.OUG112/2001, aprobată prin Legea nr.252/2002, în sarcina acesteia reținându-se că, în data de 27.03.2003 a părăsit România prin PCTF folosind pașaportul seria - aparținând părții vătămate, sustras la data de 25.01.2003, a trecut ilegal, folosind același document, frontierele mai multor state din Europa, ajungând la destinație în Belgia.
Potrivit art.70 alin.1 din OUG nr.105/2001 privind frontiera de stat a României "intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani".
În speță, prima instanță a considerat că fapta inculpatei - (nume anterior ) întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, prevăzută și pedepsită de art.70 alin.1 din OUG 105/2001.
Prima instanță a menționat că legiuitorul român a înțeles să incrimineze și trecerea frauduloasă a frontierei altui stat prin dispozițiile art. 1 al.1 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea nr.252/2002: "intrarea sau ieșirea dintr-un stat străin prin trecerea ilegală a frontierei acestuia, săvârșită de către un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul României, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani".
Din punctul de vedere al laturii subiective, ambele infracțiuni, a căror latură obiectivă a fost expusă anterior, s-a apreciat că au fost săvârșite cu intenție directă, inculpata arătând în declarațiile succesive care era scopul călătoriei sale și având cunoștință că nu este permisă trecerea frontierelor de stat decât prin punctele special amenajate și posedând pașaport emis conform prevederilor legale.
Constituie infracțiunea de fals privind identitatea, prev. de art. 293 al.1 Cod Penal, "prezentarea sub o identitate falsă ori atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare un organ sau o instituție de stat sau o altă unitate dintre cele la care se referă art. 145, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine ori pentru altul", și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Prima instanță a reținut că, deși inculpata nu a recunoscut nici trecerea frontierei prin punctul de trecere prin utilizarea pașaportului falsificat și astfel a identității părții vătămate, nici folosirea ulterioară a acestui act de identitate în Belgia spre legitimare, probele administrate sunt concludente și fără echivoc în sens contrar. Astfel, organele poliției de frontieră au comunicat faptul că pașaportul părții vătămate a fost folosit pentru ieșirea din țară la punctul de trecere a frontierei la data de 27.03.2003 de o persoană care a călătorit cu autoturismul cu nr. - condus de numitul -, după cum chiar inculpata recunoscând că pașaportul cu numele și datele de identitate ale părții vătămate a fost falsificat la solicitarea acesteia și i-a fost înmânat purtând fotografia sa, astfel încât prima instanță a apreciat că nu există nici un dubiu că doar persoana care era înfățișată în fotografia documentului putea să-l prezinte la frontieră.
Prima instanță a reținut că inculpata a susținut că, deși a primit de la un cetățean pașaportul falsificat în modalitatea arătată mai sus, nu s-a folosit de acesta niciodată și nici nu l-a prezentat vreodată vreunei autorități, în evidențele autorităților belgiene aceasta fiind înregistrată și cercetată pentru comiterea mai multor furturi sub numele părții vătămate. Totodată, s-a observat că declarația inculpatei conține inadvertențe și contradicții care conduc la concluzia că nu reflectă realitatea. Astfel, inculpata a arătat că poseda pașaportul cu fotografia sa și datele de identitate ale părții vătămate în locuința sa în Belgia de aproximativ 5-6 luni, fără să îl folosească însă și fără să dețină nici un alt act de identitate cu numele sau fotografia sa. Mai mult, aceleași autorități belgiene au comunicat instanței că inculpata a fost încarcerată pe teritoriul acestei țări pentru comiterea mai multor furturi, inculpata arătând că pedeapsa a executat-o sub numele părții vătămate.
"Primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea, pentru sine ori pentru altul, a unui folos material" constituie infracțiunea de tăinuire, prev. de art.221
Cod PenalPrima instanță a reținut că inculpata a arătat că "bănuia" că pașaportul era furat deoarece fotografia era a sa dar "purta" un alt nume. Faptul că inculpata a achitat suma de 1300 de dolari USD pentru "a i se face" un pașaport și a putea pleca din nou în Belgia, fără a fi necesar să se prezinte în fața autorităților competente în emiterea unor astfel de documente a fost apreciat de către prima instanță că demonstrează faptul că inculpata avea cunoștință că documentul primit provine din comiterea unei infracțiuni, cu atât mai mult cu cât acesteia i se emisese anterior pașaport cu îndeplinirea tuturor condițiilor legale și fusese returnată de pe teritoriul statului belgian.
Pentru aceste motive, prima instanță a constatat că acțiunea inculpatei de a primi pașaportul sustras și falsificat în vederea utilizării lui și în această modalitate a obține un folos material se încadrează juridic în conținutul constitutiv al infracțiunii de tăinuire prev. de art. 221.
Cod PenalPrima instanță a făcut trimitere la dispozițiile art.18 pen. potrivit cărora fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art.1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse iar potrivit dispozițiilor art.181 al.1 pen. o fapta prevăzută de legea penală nu constituie infracțiune atunci când datorită atingerii minime pe care o aduce uneia din valorile apărate de lege și ținând seama de conținutul ei concret este în mod vădit lipsită de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Raportat la criteriile expuse, prima instanță a considerat că în speță nu se regăsesc condițiile prevăzute de legiuitor pentru a reține că faptele inculpatei sunt vădit lipsite de pericol social. Astfel, față de modul și mijlocul de săvârșire al faptelor (sustragerea și falsificarea pașaportului părții vătămate, de către o altă persoană și utilizarea acestuia falsificat de către inculpată pentru trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României și a altor state), împrejurările în care au fost comise faptele (într-un loc public, prin declararea falsă a identității în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat a României și a altor state în condițiile în care inculpata fusese returnată din Belgia și avea cunoștință de consecințele ce decurg din acest fapt), urmarea produsă (după trecerea frauduloasă prin intermediul falsului privind identitatea, inculpata a săvârșit mai multe furturi în Belgia și a fost reținută de 4 ori de poliția belgiană, legitimându-se cu pașaportul pe numele, aspect ce a dus la reținerea părții vătămate pe aeroportul - unde a fost indisponibilizată între orele 945-1445, fiind percheziționată și încătușată) de persoana și conduita făptuitorului (inculpata are antecedente penale fiind condamnată atât în țară cât și în străinătate pentru același gen de fapte, declarându-și fals identitatea tot în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat și în același timp săvârșind nenumărate infracțiuni de furt pe teritoriul belgian), prima instanță a apreciat că faptele prevăzute de legea penală și comise de către inculpată cu intenție prezintă un ridicat grad de pericol social, fiind condamnată pentru comiterea fiecăreia.
Astfel, pentru săvârșirea infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României, în baza art.70 alin.1 din nr.OUG 105/2001 aprobată prin Legea nr.243/2002, pentru faptul că inculpata dă dovadă de o reală perseverență în comiterea infracțiunilor de acest tip, a fost condamnată la pedeapsa de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare.
Pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei altui stat, în baza dispozițiilor art. 1 al.1 din nr.OUG 112/2001 aprobată prin Legea nr.252/2002, a fost condamnată aceeași inculpată la o pedeapsă de 1 (unu) an și 6 (șase) luni închisoare,
În baza art. 293 al.1 Cod Penal, pentru comiterea infracțiunii de fals privind identitatea inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, având în vedere urmarea produsă ca efect al săvârșirii acestei infracțiuni.
În baza art. 221 al.1 Cod Penal, a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.
Având în vedere că infracțiunile enumerate mai sus au fost comise de către inculpată înainte de a fi fost condamnată definitiv pentru săvârșirea vreuneia dintre ele, prima instanță a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 33 lit.a privind Cod Penal concursul de infracțiuni, astfel încât în baza art. 33 lit. a și Cod Penal art. 34 lit. b Cod Penal, a dispus contopirea pedepselor mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare căreia i s-a aplicat un spor de 6 (șase) luni închisoare, drept echivalent al pedepselor pe care inculpata nu le va mai executa efectiv în urma contopirii.
Prima instanță a dispus ca inculpata să execute efectiv pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, în regim de deținere, prev. de art. 57.Cod Penal, având în vedere că, deși a mai executat pedepse privative de libertate nu a înțeles scopul aplicării unei astfel de sancțiuni, iar o pedeapsă care nu ar presupune îngrădirea libertății de mișcare nu ar realiza scopul educațional, punitiv și preventiv.
Sub aspectul pedepsei accesorii, prima instanță i-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) pen. pe durata și în condițiile art. 71.pen.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatei solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 ron cu titlu de daune morale.
Instanța a apreciat ca fiind de necontestat faptul că reținerea părții vătămate pe aeroportul - unde a fost indisponibilizată între orele 9:45-14:45, fiind percheziționată și încătușată a fost urmarea nemijlocită a faptului că, după trecerea frauduloasă prin intermediul falsului privind identitatea, inculpata a săvârșit mai multe furturi în Belgia și a fost reținută de 4 ori de poliția belgiană, legitimându-se cu pașaportul pe numele. Faptul că partea vătămată a fost supusă unor controale și cercetată ca fiind persoana care a comis mai multe infracțiuni pe teritoriul Belgiei, excede verificărilor uzuale ale organelor de frontieră. Acest tratament i-a fost aplicat părții vătămate ca o consecință directă a activității infracționale a inculpatei în ceea ce privește falsul privind identitatea și i-a produs un prejudiciu moral ce se impune a fi reparat, potrivit principiului înscris în dispozițiile art. 998.civ.
S-a reținut că părții vătămate i s-au mai acordat daune morale în cuantum de 5000 Euro, prin decizia civilă nr. 875/06.10.2008 a Curții de Apel Timișoara, dar nu s-a putu reține că prejudiciul reclamat de către parte a fost reparat chiar și în parte, deoarece prin formularea acțiunii civile având ca obiect obligația de a face și pretenții, partea vătămată a solicitat obligarea statului belgian (prin da Belgiei la B) la plata daunelor morale pentru modul în care a fost cercetată și reținută.
Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat că pentru repararea prejudiciului adus demnității și imaginii părții vătămate prin folosirea identității acesteia cu ocazia comiterii mai multor infracțiuni, pe teritoriul statului belgian, este adecvată și îndestulătoarea acordarea sumei de 15000 ron cu titlu de daune morale, astfel încât, în baza art. 346 al.1 raportat C.P.P. la art. 14 al.5 coroborat C.P.P. cu art. 998.civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a obligat-o pe inculpată la plata sumei de 15 000 Ron cu titlu de daune morale către partea civilă, respingând în rest acțiunea civilă privind obligarea inculpatei la plata sumei de 185 000 RON reprezentând daune morale, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și partea civilă, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de26.10.2009 sub același număr unic de dosar.
Parchetul a criticat sentința apelată pentru nelegalitate, respectiv neaplicarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 85 Cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei de care a beneficiat inculpata pentru infracțiunile anterioare, în condițiile în care inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr. 497/15.02.2006 de către Judecătoria Timișoara la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia pentru un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, sentință care a rămas definitivă la data de 27.02.2006 prin neapelare. În acest context, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecarea cauzei în sensul anulării suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare, repunerea în individualitate a celor trei pedepse aplicate de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 497/15.02.2006 și, conform regulilor de la concursul de infracțiuni, contopirea acestora cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile reținute în prezenta cauză.
Partea civilă a criticat sentința judecătoriei pentru netemeinicie, sub aspectul admiterii în parte a acțiunii civile formulate în cauză de către partea civilă. S-a menționat că prima instanță nu a apreciat în mod corespunzător atingerile aduse personalității fizice, psihice și sociale a părții civile prin faptele comise de către inculpată și prin consecințele ce au decurs din acestea, refuzând a acorda în totalitate suma pretinsă cu titlu de daune morale.
S-a învederat că pe cale civilă, numita a obținut obligarea Statului Belgian prin Belgiei la B la plata sumei de 5000 de euro prin decizia civilă nr. 875/R/06.10.2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, însă această hotărâre deși este definitivă și irevocabilă nu poate fi pusă în executare întrucât instanța refuză învestirea cu formulă executorie în condițiile în care împotriva acestei decizii civile s-a exercitat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara calea de atac extraordinară a contestației în anulare.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 276/A din 23.11.2009, pronunțată în dosar nr-, în baza art. 379 pct 1 lit b Cpp, a respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă împotriva sentinței penale nr. 1156/13 05 2009 Judecătoriei Timișoara pronunțată in dosar -.
În baza art. 379 pct 2 lit a Cpp, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 1156/13 05 2009 Judecătoriei Timișoara pronunțată in dosar -.
A desființat sentința apelanta și rejudecand pe fond.
In temeiul art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 a condamnat inculpata (nume anterior ) la:
- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.
In temeiul art. 1 alin. 1 din OUG nr. 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 a condamnat pe aceeași inculpată la
-1 an închisoare pentru trecerea frauduloasă frontierei altui stat.
In temeiul art 293 alin 1 cod penala a condamnat pe aceeași inculpată la
-2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea.
In temeiul art. 221 alin 1 cod penal a condamnat pe aceeași inculpată la o pedeapsă de
-3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire.
In temeiul art. 85 alin. 1 cod penal a dispus anularea suspendării condiționate executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 497/15 02 2006 Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar 422/12 10 2006 rămasă definitivă la data de 27 02 2006.
A decontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare în componentele sale respectiv de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 70 alin 1 din OUG nr. 105 /2001 aprobată prin Legea 243/2002, pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 1 alin 1 din OUG 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 aplicate prin sentința penală nr 497/ 15 02 2006.
A constatat că infracțiunile aplicate prin sentința penală 497/ 15 02 2006 sunt concurente cu infracțiunile ce fac obiectul prezentei sentințe.
In temeiul art 33 lit a și art 34 lit b cod penal a contopit pedepsele de mai sus și a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare.
Inculpata urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare cu executare in regim de detenție.
In temeiul art 71 cod penal a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev de art 64 lit teza a doua și litera cod penal pe durata executării pedepsei.
A menținut în rest sentința atacată.
Instanța de apel a examinat sentința apelată în limita criticilor formulate dar si sub toate aspectele de fapt și de drept prin raportare la prevederile art 371 - 372 cod pr penală.
In ce privește critica formulată de partea civilă instanța de apel a apreciat-o neîntemeiată, statuând că prima instanță a apreciat în mod corect că nu există un raport de cauzalitate direct între infracțiunea săvârșită de inculpată, faptul de sustrage actul de identitate a părții civile și de a se folosi de identitatea acesteia pe teritoriul Belgiei, și întregul prejudiciu pretins de partea civilă.
Partea civilă a susținut că odată ajunsă în spațiul vamal belgian a fost reținută, percheziționată și supusă la tratamente umilitoare de autoritățile belgiene, iar aceste tratamente au fost de natură să-i cauzeze suferințe fizice și psihice, iar acest lucru nu s-ar fi produs dacă inculpata nu ar fi folosit actul său de identitate și nu ar fi săvârșit infracțiuni pe teritoriul acestei țări sub identitatea sa.
Instanța penală acceptă faptul ca folosirea de către inculpată a identității părții vătămate și emiterea unui mandat de arestare de autoritățile belgiene împotriva acesteia este situația premiză care condus la reținerea și verificarea părții vătămate odată ajunsă pe aeroportul din, însă nu a putut aprecia dacă in desfășurarea acestei anchete, pe o perioada scurtă de timp, respectiv până la stabilirea identității reale a părții vătămate, autoritățile Belgiei au depășit limitele unei proceduri uzuale relativ la condițiile reținerii unei persoane față de care există bănuiala ca a săvârșit o faptă penală și nici nu are competența de a stabili o eludarea a prevederilor art. 2 și 3 ale CEDO de către aceste autorități.
Infracțiunile pentru care inculpata a fost condamnată sunt infracțiuni de pericol, nesusceptibile de un rezultat material, context în care alăturarea acțiunii civile unei acțiuni penale grevată pe săvârșirea acestor infracțiuni nu este admisibilă. In situația concretă, însă, instanța de apel a constatat, asemenea primei instanțe, că față de particularitățile acestei spețe se poate concluziona faptul că folosirea identității părții vătămate de către inculpată și desfășurarea unei activități infracționale care a condus la emiterea unui mandat de arestare a produs un prejudiciu moral părții civile, prejudiciu care constă în atingerea adusă sentimentului de respect pe perioada scurtă cât a fost bănuită ca ar putea fi autoarea unor infracțiuni, însă nu pot fi acordate despăgubiri morale pentru pretinse suferințe fizice, în condițiile în care acestea nu sunt rezultatul direct al faptelor care se impută inculpatei și nici nu pot fi evaluate în cadrul acțiunii civile alăturate acțiunii penale cu care instanța a fost sesizată în prezentul dosar.
Instanța de apel a confirmat suma stabilită de judecătorie pentru repararea prejudiciului moral suferit de partea civilă și a apreciat că in mod corect prima instanță admis doar în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă.
In motivele de apel partea civilă prezintă o amplă referire la un alt proces civil purtat cu privire la prejudiciului produs părții civile. Instanța de apel a opinat că aceste referiri exced cadrului apelului de față și nu se impune li se da răspuns, in condițiile în care fac referire la raportul juridic dintre partea civilă și autoritățile Belgiei.
Pentru motivele expuse a fost respins ca nefondat apelul formulat de partea civilă.
In ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, instanța a apreciat întemeiată critica de nelegalitate formulată. Instanța de fond, deși a avut atașat la dosarul cauzei dosarul cu nr.422/ 12 01 2008 în care inculpata a fost condamnată la o pedeapsă cu suspendarea condiționata a executării pedepsei a omis sa facă aplicarea prevederilor art. 85 cod penal, care sunt în favoarea inculpatei și care permit anularea suspendării condiționate si aplicarea regulilor concursului de infracțiuni.
Acest aspect de nelegalitate a fost îndreptat de instanța de apel, care admițând apelul parchetului, a desființat sentința apelată, și a procedat la rejudecarea cauzei pe fond, efectuând totodată și o reindividualizare a pedepselor aplicate, în sensul reducerii la 1 an închisoare a infracțiunilor prev. de art 70 alin 1 din OUG 105/2001 aprobată prin Legea 243/2002 și a infracțiunii prev. de art 1, alin 1 din OUG 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 și a menținerii pedepselor de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 293 alin 1 cod penal și 3 ani a infracțiunii prev. de art 221 alin 1 cod penal.
A constatat că aceste infracțiuni sunt concurente cu infracțiunile pentru care a fost condamnată inculpata în dosar 422/12 01 2008 și față de care s-a aplicat, prin sentința penală 497/ 15 02 2006 o pedeapsă cu suspendare. Inculpata a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, cu suspendarea condiționata a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, respectiv de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 70 alin 1 din OUG nr. 105 /2001 aprobată prin Legea 243/2002, pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 1 alin 1 din OUG 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002.
Sentința a fost pronunțată la data de 15 02 2006 și a rămas definitivă la data de 27 02 2006.
Având în vedere că înainte de pronunțarea sentinței de față a fost descoperit faptul că inculpata a suferit o condamnare cu suspendare pentru infracțiuni concurente s-a constatat că sunt incidente prevederile art 85 cod penal care statuează că se impune anularea suspendării condiționate și aplicarea regulilor concursului de infracțiuni.
In consecință instanța de apel a dispus în temeiul art. 85 alin. 1 cod penal anularea suspendării condiționate a executării pedepsei rezultante de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr 497/15 02 2006 Judecătoriei Timișoara pronunțată în dosar 422/12 10 2006 rămasă definitivă la data de 27 02 2006, procedat la decontopirea pedepsei rezultante de 5 luni închisoare în componentele sale respectiv de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 70 alin 1 din OUG nr. 105 /2001 aprobată prin Legea 243/2002, pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev de art 1 alin 1 din OUG 112/2001 aprobată prin Legea 252/2002 aplicate prin sentința penală nr 497/ 15 02 2006.
In temeiul art 33 lit a și art 34 lit b cod penal a contopit pedepsele de mai sus cu pedepsele aplicate prin sentința de față și a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare sporită cu 3 luni închisoare.
Inculpata va executa pedeapsa de 3 ani și 3 luni închisoare cu executare in regim de detenție.
In temeiul art 71 cod penala i s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor prev de art 64 lit teza a doua și litera cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a menținut în rest sentința atacată.
In temeiul art 192 alin 3 cod pr pen cheltuielile judiciare din apel au rămas in sarcina statului.
In temeiul art 189 alin 2 cod pr pen s-a dispus plata din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, cu titlu de onorariu avocat din oficiu.
Împotriva deciziei penale nr. 276/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, partea civilă solicitând casarea în parte a acesteia, în sensul obligării inculpatei la plata daunelor morale și materiale în cuantumul cu care s-a constituit parte civilă. Totodată, recurenta a solicitat luarea unei măsuri preventive pentru asigurarea executării pedepsei și a unor măsuri asiguratorii, în conformitate cu art. 163.C.P.P. în vederea asigurării pagubei, invocând sustragerea inculpatei de la judecată și riscul de a nu recupera daunele deja acordate.
În motivarea recursului, partea civilă a criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală sub aspectul neacordării daunelor morale și materiale în cuantumul solicitat, susținând că a dovedit atât prejudiciul material, cât și moral, ca o consecință directă a infracțiunilor săvârșite de către inculpată, ele având drept rezultat arestarea sa și supunerea la un tratament umilitor și degradant.
Analizând recursul declarat de partea civilă, prin prisma motivelor invocate de aceasta și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:
În prealabil se impune a se reține că datorită limitelor efectului devolutiv al recursului, reglementate de dispozițiile art. 3856.C.P.P. instanța de recurs este abilitată să analizeze hotărârile atacate numai în ce privește aspectele menționate în declarația de recurs; celelalte împrejurări de fapt și de drept dobândind caracter definitiv. Prin urmare, în speță urmează a se analiza legalitatea și temeinicia modului de soluționare a laturii civile a procesului penal. Pe de altă parte, instanța fiind sesizată cu calea de atac declarată de partea civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 3858.C.P.P. nu mai pot fi pusă în discuție îndeplinirea condițiilor de existență a răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998,999 Cod civil.
În cauză, partea civilă a solicitat obligarea inculpatei la plata sumei de 200.000 lei (fila 74, fila 139 dosar nr- al Judecătoriei Timișoara ), reprezentând daune morale. Astfel, se constată că în cauză nu s-a solicitat plata unor daune materiale, așa cum se susține în motivele de recurs.
În ceea ce privește cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată inculpata către partea civilă, instanța de recurs apreciază că suma de 15.000 lei este rezonabilă și la stabilirea ei au fost avute în vedere atât suferințele părților civile, cât și necesitatea de a preîntâmpina o îmbogățire fără just temei. Trebuie reținut că nu orice daună se concretizează prin stări de fapt, ci se menține la nivelul trăirilor psihice. Tulburarea, prin fapta care creează suferințe de ordin psihic, dăunează climatului moral sănătos, de care are dreptul să beneficieze orice persoană, "creează o stare de neliniște, de zbucium interior, de zdruncinare a mersului calm și pașnic al vieții sufletești, deci o daună". Evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare a judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. De aceea, referitor la daunele morale, s-a arătat că nu se poate pune problema evaluării lor precise în bani, în adevăratul sens al cuvântului, dar această împrejurare nu îl poate împiedica, prin ea însăși, pe judecător ca, prin apreciere, să stabilească nivelul despăgubirilor, care, în circumstanțele unui caz dat, ar putea constitui o reparație suficientă. Despăgubirile acordate pentru daunele morale au semnificația unei compensații, a unei satisfacții acordate victimei. În speță, se reține existența unui prejudiciu determinat de lezarea sentimentului de respect și de teama unor alte eventuale consecințe ale atribuirii identității de către inculpată. În mod corect, atât prima instanță, cât și instanța de apel, au constatat că pretinsele suferințe fizice ale părții civile nu sunt rezultatul direct al faptei inculpatei, aceasta nefiind responsabilă de modul în care partea civilă a fost tratată de autoritățile belgiene. Prin urmare, s-a stabilit o sumă într-un cuantum rezonabil și suficient, proporțional și adecvat scopului preventiv-educativ, dar și reparator al răspunderii civile delictuale, în această modalitate specifică.
În ceea ce privește cererea de luare a unor măsuri asigurătorii și preventive pentru asigurarea executării pedepsei, instanța constată că recursul reprezintă o cale de atac reglementată pentru a se verifica legalitatea și temeinicia hotărârilor pronunțate de instanțele de fond, nefiind admisibil a se formula cereri noi. Astfel, potrivit art. 38514alin. 1.C.P.P. "instanța verifică hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi, prezentate la instanța de recurs". Prin urmare, scopul recursului este acela al exercitării unui control asupra hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele de fond, limitându-se la aspectele cu care acestea au fost sesizate.
Referitor la cererea de luare a unei măsuri preventive pentru asigurarea executării pedepsei formulată de partea civilă în cadrul cererii de recurs, instanța constată că potrivit art. 160 părțile C.P.P. civile nu sunt titularele unei asemenea măsuri și nici ale căii de atac ce este reglementată de lege cu privire la măsurile preventive. Totodată, se reține că, în urma definitivării soluției privind latura penală a cauzei, se emite mandatul de executare a pedepsei închisorii aplicată inculpatei, ceea ce face ca o măsură preventivă în vederea executării pedepsei, dispusă cu ocazia soluționării recursului, să nu mai fie admisibilă.
Prin urmare, instanța constată că decizia atacată este legală și temeinică, iar, totodată, nu constată existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3 din Codul d e procedură penal.
Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 276/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. instanța va obliga partea civilă la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.276/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă partea civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 25.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 09.03.2010
Tehnored.
2ex/10.03.2010
Prima inst. - Jud.
Inst. apel, - Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-- 02.02.2010
MINUTA DECIZIEI PENALE NR.208/
Ședința publică din data de 25.02.2010
În temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei penale nr.276/A/23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș.
În temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală obligă partea civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 25.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
