Furtul (art.208 cod penal). Decizia 106/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 106/

Ședința publică de la 26 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Lucia Dragomir

JUDECĂTOR 2: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 3: Adriana

Grefier

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:

S-a luat în examinare recursul penal declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAîmpotriva deciziei penale nr. 559 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- privind pe inculpatul - trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal și art. 78 alin. 1 din OUG. 195/2002 cu aplic. Art. 13 cod penal, ambele cu aplic. Art. 33 lit. "a" cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală se prezintă intimatul inculpat, personal, în stare de deținere, asistat de avocat oficiu - conform împuternicirii avocațiale nr. 785/02.02.2009

A lipsit intimatul parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.

Potrivit art. 38514alin. 12cod procedură penală raportat la art. 323 cod procedură penală se procedează la ascultarea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.

Fiind întrebat intimatul inculpat precizează că se află în executarea unei pedepse.

În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa formulat recurs împotriva deciziei penale nr. 559 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, motivat de următoarele aspecte:

1. Motivarea deciziei nr. 559/10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța contrazice dispozitivul acestei hotărâri, dispozitiv care nu are același conținut cu minuta existentă la dosarul cauzei;

2. Greșita încadrare juridică a faptei săvârșită de către inculpat;

3. Greșita achitare a inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. "a" cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "1" cod procedură penală în referire la art. 181cod penal.

În ce privește primul motiv de recurs se apreciază că decizia Tribunalului Constanța este nelegală întrucât, deși în sarcina inculpatului se reține infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal, se dispune achitarea inculpatului pentru 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal, fără a se reține și alin. 4 de la art. 208 cod penal. Pe de altă parte, arată că minuta deciziei penale nu are conținut identic cu dispozitivul acesteia, în sensul că în minută se precizează că inculpatul este achitat pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal, iar în dispozitiv se menționează achitarea aceluiași inculpat pentru 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal. Astfel, există contradicții între minută, dispozitiv și motivarea deciziei penale, aceasta constituind motivul de recurs prevăzut la art. 3859pct. 9 cod procedură penală și are ca și consecință casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, arată că decizia recurată este nelegală și pentru că în dispozitivul acesteia inculpatul este achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal, deși a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal, iar instanța de apel nu a pus în discuție vreo schimbare de încadrare juridică a faptelor. Astfel, faptei de furt calificat de folosință săvârșită de către inculpat i s-a dat o încadrare juridică greșită, alta decât cea reținută în actul de sesizare - motiv de casare prevăzut de art. 3859pct. 17 cod procedură penală.

Al treilea motiv de recurs invocat se referă la greșita achitare a inculpatului, apreciindu-se că atâta timp cât instanța de apel - în mod corect - a reținut că inculpatul a săvârșit fapta de sustragere a autoturismului aparținând părții vătămate, reținându-se vinovăția inculpatului, se impunea condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii conform art. 861și următoarele pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal.

Consideră că în mod eronat instanța de apel a apreciat că fapta comisă a adus o atingere minimă valorilor sociale apărate de lege, prevederile art. 181fiind greșit aplicate. La aprecierea gradului de pericol social trebuie să se țină seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă fapta, urmarea produsă, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Astfel, faptul că inculpatul a acționat pe timp de noapte, în loc public, cu chei potrivite, denotă o gravitate deosebită a faptei. Vârsta inculpatului și faptul că autoturismul a fost restituit trebuie avut în vedere la individualizarea pedepsei.

De asemenea, atâta timp cât instanța de apel a menținut soluția de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG. 195/2002 - inculpatul, în aceeași noapte conducând autoturismul sustras fără a poseda permis de conducere - apreciază că se impunea condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de furt de folosință.

Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și, pe fondul cauzei aplicarea unei hotărâri legale și temeinice în modalitatea prevăzută de art. 861cod penal.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul inculpat, solicită respingerea recursului apreciind că motivele invocate de parchet sunt netemeinice. Arată că a verificat personal minuta deciziei penale atacate. A existat o eroare în dispozitiv însă s-a dat încheiere de îndreptare a erorii materiale. Consideră că ceea ce interesează este minuta. Consideră astfel că primele două motive de recurs nu au justificare întrucât instanța a constatat, s-a autosesizat și a dispus îndreptarea erorii materiale.

Referitor la cel al treilea motiv de recurs, instanța de apel a avut în vedere materialul probator și a aplicat în mod corect dispozițiile art. 181cod penal fiind avute în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, modalitatea de săvârșire a faptei, motiv pentru care solicită respingerea recursului declarat de parchet ca neîntemeiat.

Intimatul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită.

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului Curtea constată că Tribunalul Constanța - Secția Penală, prin decizia penală nr. 559/10.12.2008 pronunțată în dosarul - s-a hotărât:

"În baza art.379 pct.2 lit.a)pr.pen,

Admite apelul declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂJUDECĂTORIA CONSTANȚA-împotriva sentinței penale nr.319 din 26.03.2008, pronunțată de Judecătoria Constanța.

Desființează sentința penală apelată și rejudecând cauza dispune:

În baza art.11 pct.2 lit.a)rap.la artz.10 al.1 lit.b)ind.1 pr.pen.și art.18 ind.1 pen;

Achită inculpatul fiul lui si,ns.la data de 21.07.1986 in Constanta,CNP - domiciliat in Cumpana-,deținut în Penitenciarul Poarta -Albă, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 al.1-209 al.1 lit.e)g)i)pen.întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art.181al.3 pen.în referire la art.91 lit.c)pen;

Aplică inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 600 lei.

Înlătură din sentința penală apelată disp.art.11 pct.2 lit.a)pr.pen.rap.la art.10 lit.d)pr.pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.192 al.3 pr.pen;

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia(din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în favoarea Baroului C-av. -deleg.nr-.4080/2008 se avansează din fondurile.Justiției)."

Aceeași instanță, în același dosar, în ședința publică din 28 ianuarie 2009 a pronunțat încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurată în decizia penală nr. 559/10.12.2009.

Astfel, a decis:

"Admite sesizarea din oficiu.

În baza art.195 pr.pen;

Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în considerente le și dispozitivul deciziei penale nr.559/din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța,privind pe inculpatul,în sensul că: în loc de "Achită inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 al.1-209 al.1 lit.e)g)i)pen.",se trece în mod corect"Achită inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.208 al.1,4- 209 al.1 lit.e)g)i)pen".

În baza art.195 al.3 pr.pen;

Despre îndreptarea făcută se face mențiunea la sfârșitul actului corectat."

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Constanțaa reținut următoarele

Prin rechizitoriul nr. 11153/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanțaa pus în mișcare acțiunea penală și a trimis în judecată pe inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. De art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1, lit. "e, g, i" cod penal și art. 78 alin. 1 din OUG. 195/2002 cu aplicarea art. 13 cod penal, ambele cu aplic. Art. 33 lit. "a" cod penal.

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpatul, în noaptea de 03.11.2006, în jurul orei 0,30 sustras autoturismul marca, inmatriculat sub nr. Ct - 99 - aflat în fața unui bar din localitatea Cumpăna, aparținând părții vătămate, pe care l-a condus pe drumurile publioce fără a poseda permis de conducere.

Judecătoria Constanța, ca instanță de fond, analizând materialul probator administrat în timpul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești a stabilit aceeași situație de fapt, aceeași încadrare juridică a faptelor și a stabilit că inculpatul a comis cu vinovăție numai infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere. Cu privire la fapta de furt, Judecătoria Constanțaa stabilit că inculpatul a luat autoturismul cu permisiunea proprietarului, urmare unui pariu pus cu acesta că poate să-i deschidă autoturismul și fără cheie.

Prin sentința penală nr. 319/26.03.2008 Judecătoria Constanțaa hotărât:

"In baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.penala achita pe inculpatul sub aspectul savarsirii infractiunii prev. de art. 208 alin.1,4-209 alin.1 lit.e,g,i penal.

In baza art. 78 alin.1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 13.penal condamna pe inculpatul (fiul lui si,ns.la data de 21.07.1986 in Constanta,studii 8 clase,stagiul militar nesatisfacut,concubinaj,fara copii,spalator auto,cunoscut cu antecedente penale,CNP - domiciliat in Cumpana- ) la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare.

In baza art.861.pen. dispune suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere pe o durata de 4 ani si 6 luni ce constituie termen de incercare stabilit in conditiile art.862.pen.

În baza art.863alin.1 pen. inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

a) sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Constanta.

b) sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile precum si intoarcerea

c) sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca

d) sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele ei de existenta.

Datele vor fi comunicate Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Constanta.

Face aplicare art. 359.pr.pen. si art. 864.pen.

In baza art. 71.penal interzice inculpatului exercitiul drepturilor prev.de art. 64 alin.1 lit.a teza a II a si lit.b penal.

In baza art. 71 alin.4 penal pe durata suspendarii sub supraveghere a pedepsei inchisorii se suspenda si executarea pedepselor accesorii.

Ia act ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza.

In baza art. 189.pr.pen. onorariul avocatului din oficiu in cuantum de 100 lei conform imputernicirii nr. 1444/24.09.2007 se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei in favoarea Baroului Constanta.

In baza art. 191.pr.penala obliga inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român."

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța.

Criticile vizează dispoziția instanței de achitare a inculpatului pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal.

Se susține că din probe rezultă că certitudine că inculpatul a comis cu vinovăție și această infracțiune.

Tribunalul Constanța, reanalizând materialul probator adminsitrat în cauză a stabilit că inculpatul a comis cu vinovăție infracțiunea de furt calificat. S_au avut în vedere plângerea și declarația părții vătămate - de la urmărirea penală, declarația părții vătămate dată în fața instanței, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal din 03.11.2006 încheiat de lucrătorii Postului de Poliție Cumpăna, declarația martorului și cea a inculpatului din faza de urmărire penală.

Dar, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit de inculpat, urmarea produsă, restituirea autoturismului părții vătămate - fără distrugeri - Tribunalul a concluzionat că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Astfel, s-a făcut aplicarea art. 181cod penal și art. 91 lit. "c" cod penal și s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ aaa menzii în sumă de 600 lei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanțaa declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 559/10.12.2008 - pronunțată în apel d e Tribunalul Constanța.

Se solicită admiterea recursului și casarea hotărârii recurate pentru următoarele motive:

Se susține că există contradicții esențiale între minută, dispozitiv și considerente - invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 9 cod procedură penală.

Se arată că în considerentele hotărârii și în minută se dispune achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. De art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal - iar în dispozitiv inculpatul este achitat pentru comiterea infracțiunii prev. De art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal.

Se invocă și cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 16 cod procedură penală - menționându-se că în dispozitiv inculpatul a fost achitat pentru comiterea unei alte infracțiuni decât cea pentru care a fost trimis în judecată.

Se mai susține că Tribunalul Constanța a comis o gravă eroare de fapt când a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.1cod procedură penală raportat la art. 181cod penal - pentru comiterea infracțiunii prev. De art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal.

În aprecierea gradului de pericol social al faptei s-au ignorat datele ce caracterizează persoana inculpatului și conduita acestuia pe parcursul procesului penal. Vârsta inculpatului și restituirea autoturismului sunt circumstanțe ce trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei.

Examinând atât motivele de recurs invocate cât și din oficiu hotărârea recurată, actele și lucrările dosarului, Curtea constată:

Ambele instanțe au reținut corect situația de fapt și pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, au dat faptelor comise de inculpat încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemeni, prima instanță a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. Și ped. De art. 78 alin. 1 din OUG. 195/2002, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 cod penal.

Referitor la fapta de furt a autoturismului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal, se constată că nu s-a acordat semnificația cuvenită a împrejurărilor în care a fost săvârșită infracțiunea și nu s-au avut în vedere datele ce caracterizează persoana inculpatului și anume că nu are nici o ocupație și nu este la primul conflict cu legea penală (când era minor a mai comis fapte de furt calificat pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, fiind suspendată executarea pedepsei).

Inculpatul a acționat cu intenția însușirii autovehiculului pentru a se plimba prin comuna Cumpăna, pentru că o mai făcuse și altă dată cu consimțământul proprietarului. Inculpatul a înțeles să-și satisfacă "pasiunea" de a șofa cu acest autovehicul pentru că-l mai condusese și-l "cunoștea".

Potrivit art. 181cod penal - nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

2 al aceluiași articol - de care a făcut abstracție instanța de apel -precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei se ține seama de modul și mijloacele de săvârșite a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita inculpatului.

Curtea constată că, fapta de furt de folosință comisă de inculpatul prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Inculpatul nu a comis fapta în stare de recidivă, dar din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta nu este la primul conflict cu legea penală - suferind mai multe condamnări când era minor pentru fapte similare. Această perseverență infracțională conferă faptelor un pericol social.

Din declarațiile date în timpul procesului penal nu rezultă că inculpatul ar fi realizat o reevaluare a propriei situații încercând să denatureze adevărul și să minimalizeze pericolul faptelor comise.

Faptul că inculpatul este tânăr și a restituit autoturismul sunt singurele date pozitive dintre criteriile de apreciere reținute de instanța de apel. Dar acestea nu sunt de natură să ducă la concluzia lipsei de pericol social al faptei de furt calificat.

Aceste fapte - au semnificația unor circumstanțe atenuante care trebuie avute în vedere la individualizarea pedepsei și care determină aplicarea unei pedepse în cuantumul limitei minime speciale prevăzută de textul incriminator.

În considerarea celor mai sus prezentate Curtea constată că cel de al treilea motiv de recurs este întemeiat, fapt ce determină casarea deciziei penale 559/10.12.2008 a Tribunalului Constanța, cazul de casare fiind cel prevăzut de art. 3859cpt. 18 cod procedură penală.

Rejudecându-se cauza, în baza art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal inculpatul va fi condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. "b" cod penal și art. 34 lit. "a" cod penal pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare se contopește cu pedeapsa de 3 ani închisoare -urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.

Se menține aplicarea art. 861- 864cod penal privitor la suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare - termenul de încercare fiind de 5 ani.

Curtea constată că celelalte motive de recurs invocate de parchet sunt nefondate.

Din minuta întocmită de Tribunalul Constanța în cauză și din considerente - rezultă fără dubiu că în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea infracțiunii de furt de folosință în forma prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. "e, g, i" cod penal.

Faptul că în dispozitiv nu s-a trecut și alin. 4 al art. 208 cod penal este o simplă greșeală de dactilografiere, îndreptată prin încheierea pronunțată la termenul din 28.01.2009.

Această greșeală se poate îndrepta pe calea prevăzută de art. 195 cod procedură penală nefiind vorba de un caz de netemeinicie sau nelegalitate a hotărârii pronunțată în apel.

În contextul celor mai sus prezentate recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța va fi admis și decizia pronunțată în apel va fi casată în parte și, rejudecându-se cauza, se va proceda conform celor arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 2 lit. "d" cod procedură penală, art. 3859pct. 18 cod procedură penală

Admite recursul declarat dePARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚAîmpotriva deciziei penale nr. 559 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr- privind pe inculpatul .

Casează în parte hotărârile recurate și rejudecând dispune:

Condamnă pe inculpatul - domiciliat în Cumpăna,-, județ C;: în Cumpăna, șos. - nr. 106A, -.6,. B,. 26 - pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g, i) cod penal la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. "b" cod penal, art. 34 lit. "a" cod penal

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

Menține dispozițiile art. 861cod penal și obligațiile prevăzute de art. 863alin. 1 cod penal, art. 359 cod procedură penală și art. 864cod penal, dispozițiile art. 71 cod penal.

Stabilește termen de încercare de 5 ani.

Înlătură din hotărârile recurate dispozițiile contrare și menține celelalte dispoziții.

În temeiul art. 189 cod procedură penală

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu, avocat, în sumă de 200 lei.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 26 februarie 2009.

Președinte de complet, Judecător, Judecător,

- - --- - -

Grefier,

Jud.fond:

Jud. apel:,

Red.. Jud.: -

Tehnored. Gref.:

Ex. 2/06.03.2009

Președinte:Lucia Dragomir
Judecători:Lucia Dragomir, Marius Cristian Epure, Adriana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 106/2009. Curtea de Apel Constanta