Furtul (art.208 cod penal). Decizia 189/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 189/2009
Ședința publică de la 26 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mircea Bădilă
JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 3: Leontin Coraș
Grefier - -
Parchetul de lângă Curtea de Apel Albaa fost reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 294/A/17.11.2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, avocat, lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, din procesul verbal încheiat cu ocazia punerii în executare mandatului de aducere emis pe numele inculpatului, se constată că inculpatul ar fi plecat în străinătate.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara ca fiind nefondat.
Avocata inculpatului a achiesat la concluziile susținute de reprezentantul parchetului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
În deliberare constată că prin sentința penală nr. 36/3 martie 2008 pronunțată în dosarul nr-, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod pr. pen. a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de furt prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal cu art. 41 al. 2 Cod penal.
S-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
În actul de sesizare, s-a arătat că la data de 24 februarie 2006, partea vătămată a devenit proprietarul imobilului situat în municipiul B,-, județul H, compus din casă de locuit, anexe gospodărești, magazii, curte și grădină în suprafață de 1748 mp, înscris în CF 2358/2, nr. cadastral 5953/1, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC COM SRL B, reprezentată de SC Liquidator SRL H- lichidator judiciar, în calitate de vânzător și prin încheierea din 24 februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 661/2006 al Tribunalului Hunedoara - Secția comercială și de contencios administrativ.
După ce vânzătorul a fost înștiințat de către partea vătămată, în calitate de cumpărător, în legătură cu evacuarea imobilului, acesta a demolat în cursul lunii iulie 2006 mai multe anexe gospodărești, iar materialele rezultate din demolare le-a sustras, după care le-a valorificat la centrul de colectare materiale din fier, respectiv țeavă, cornier, tablă, etc.
S-a reținut astfel în rechizitoriu că inculpatul în cursul lunii iulie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a sustras bunuri aparținând părții vătămate, în valoare totală de 23.000 lei.
Instanța de fond a reținut că partea vătămată a intrat în posesia imobilului la data de 02 august 2006, iar inculpatul și familia sa au fost evacuați din imobil, prin intermediul executorului judecătoresc, cu câteva zile înainte.
S-a apreciat că actele materiale efectuate de către inculpat anterior părăsirii imobilului (demolarea unor anexe gospodărești, predarea fierului vechi) nu sunt de natură a conduce la concluzia că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, deoarece aceste bunuri nu s-au aflat nici un moment în posesia ori detenția proprietarului de drept al imobilului, care până la data de 02 august 2006 nu și-a exercitat atributele de posesie și folosință asupra imobilului, toate bunurile existente în respectiva gospodărie continuând să se afle în posesia inculpatului și după cumpărarea imobilului de către partea vătămată în luna februarie 2006.
Astfel, s-a arătat că nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii de furt, care presupune o acțiune de luare a bunului mobil din posesia sau detenția altuia, luarea fiind o formă a sustragerii care constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei în posesia ori detenția căreia se află acel bun și trecerea sa în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Pentru aceste motive, s-a dispus achitarea inculpatului sub aspectul infracțiunii de furt, pentru temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod proc. penală.
Sub aspectul laturii civile s-a respins cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă, care a declarat în instanță că nu mai are nici un fel de pretenție civilă de la inculpat, deși nu și-a recuperat prejudiciul.
Împotriva sentinței penale nr. 36/2008 a Judecătoriei Brad, a declarat apel în termen și motivat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad, apreciindu-se că soluția instanței de fond, în sensul achitării inculpatului, este nelegală și netemeinică, fiind invocate dispozițiile art. 208 al. 3 Cod penal, respectiv că fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvârșirii faptei acel bun se găsea în posesia sau detenția legitimă a altei persoane.
S-a susținut că inculpatul nu mai avea posesia ori detenția legală a bunului, aceasta încetând din momentul în care a cunoscut că bunul a fost vândut prin procedura de vânzare-cumpărare, moment din care nu mai avea o posesie legitimă astfel că fapta inculpatului de a demonta, sustrage ori valorifica bunuri a căror detenție legitimă nu o mai avea, constituie furt, atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și subiective a infracțiunii.
În subsidiar, s-a susținut că instanța de fond trebuia să pună în discuție potrivit art. 334 Cod proc. penală, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în infracțiunea de distrugere, rezultând faptul distrugerii bunului, prin dezmembrarea părților componente și vânzarea lor.
În apelul parchetului s-a solicitat, în principal, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de distrugere, prev. de art. 217 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 294/A/17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad împotriva sentinței penale nr. 36/2008 a Judecătoriei Brad.
În considerentele deciziei Tribunalul a expus următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prima instanță analizând probele existente la dosar, a apreciat în mod corect că nu este realizat conținutul infracțiunii de furt, faptă pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, dispunând o soluție de achitare a acestuia, pentru temeiul prev. de art. 10 lit. d Cod proc. penală.
În condițiile în care posesia sau detenția constau într-o stăpânire de fapt a bunului, iar partea vătămată nu a avut posesia bunurilor, nu sunt îndeplinite cerințele pentru existența infracțiunii de furt, respectiv nu este realizată latura obiectivă a infracțiunii.
Infracțiunea de furt se caracterizează din punct de vedere al elementului material prin acțiunea de luare a bunului mobil din posesia sau detenția altuia, luarea bunului fiind o formă a sustragerii, care presupune scoaterea fizică a acestuia din sfera de stăpânire a persoanei în posesia sau detenția căreia se află acel bun și trecerea în sfera de stăpânire a făptuitorului.
Așadar, elementul material al faptei se realizează prin două acte: deposedare (scoaterea bunului din sfera de stăpânire a persoanei vătămate) și imposedare (trecerea bunului în stăpânirea făptuitorului).
În altă ordine de idei, latura obiectivă a infracțiunii de furt presupune trei cerințe esențiale: luarea unui bun mobil, bunul să se fi aflat în posesia sau detenția altuia și luarea să fi avut loc fără consimțământul posesorului sau detentorului.
Așa fiind, s-a constatat că soluția dispusă de către instanța de fond este corectă, reținându-se incidența prevederilor art. 10 lit. d Cod proc. penală.
În ce privește infracțiunea de distrugere, din probele aflate la dosarul cauzei, nu rezultă din punct de vedere al laturii obiective, existența infracțiunii prev. de art. 217 Cod penal, care presupune efectuarea unor activități prin care se determină degradarea unui bun în materialitatea sa, lipsind cerința ca bunul să aparțină altei persoane, așa încât nu apare ca justificată nici schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt în cea de distrugere.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termenul legal prev. de art. 385/3 Cod pr. pen. Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinice sub următoarele aspecte, cuprinse în memoriul scris depus la dosar ( 5-8):
1. Instanța de apel a comis o gravă eroare de fapt, întrucât motivarea conform căreia din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă desfășurarea de către inculpatul a unor acțiuni prin care s-a determinat degradarea bunului în materialitatea sa, nu corespunde datelor din dosarul cauzei.
2. Instanța a dat o calificare juridică necorespunzătoare faptei comise de către inculpat, aceasta circumscriindu-se infracțiunii de distrugere, prev. de art. 217 al. 1 Cod penal și supunând hotărârea cazului de casare prev. de art. 385/9 pct. 17 și 18 Cod pr. pen.
Curtea a depus toate diligențele necesare prezentării inculpatului în fața sa, în vederea audierii, conform art. 385/14 al. (11)2Cod pr. pen. fără succes însă.
Actele dosarului relevă că acesta este plecat din țară.
Verificând legalitatea și temeinica deciziei penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 385/9 al. 3 Cod pr. pen. Curtea constată că recursul este fondat.
1. Este neîndoielnic că instanțele inferioare au reținut o stare de fapt greșită, în mod obiectiv fundamentată pe actele și probele de la dosar.
2. Curtea apreciază însă că instanțele au realizat o calificare juridică corectă a faptelor comise prin prisma elementelor ce definesc latura obiectivă a infracțiunii de furt.
3. Curtea constată că la epoca săvârșirii faptelor, inculpatul a demolat anexele gospodărești prevăzute la fila 8 din contractul de vânzare-cumpărare, acestea fiind degradate, afectându-li-se potențialul de utilizare în mod iremediabil.
4. Curtea reține că probele care evidențiau, cu claritate acțiunile de distrugere a bunurilor mobile (anexe gospodărești) nu au fost înlăturate în mod concret de către instanțe, aspect ce impunea calificarea faptelor săvârșite de inculpat ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere.
5. Curtea este de acord cu argumentele invocate de instanțe, în sensul neîntrunirii exigențelor laturii obiective a infracțiunii de furt, atâta timp cât bunurile nu au ieșit niciodată din sfera de control, de posesie a inculpatului, însă acest aspect nu impune, automat, exonerarea de răspundere penală a acestuia.
6. Procedând astfel și ignorând faptul că probele administrate relevau fără echivoc că unele anexe nu au mai putut fi întrebuințate, iar altele fiind bunuri imobile nu mai au același potențial de utilizare în lipsa acoperișului și a ușilor, Tribunalul a adoptat o hotărâre nelegală, supusă casării prin prisma disp. art. 385/9 pct. 17 și 18 Cod penal.
7. Reținând împrejurarea că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prev. de art. 217 al. 1 Cod penal, Curtea va analiza poziția procesuală a părții vătămate și care, prin înscrisul depus la fila 53 din dosarul de fond, și-a exprimat voința în sensul încetării procesului penal, ca urmare a lipsei oricăror pretenții civile pe care să le ridice față de inculpat.
8. Curtea constată, de asemenea, că instanța fondului a lămurit pe deplin poziția părții vătămate, chemând-o în fața sa, unde aceasta a reiterat lipsa oricăror pretenții, aspect ce echivalează, alături de declarațiile date, cu o retragere a plângerii penale.
9. Față de cele ce preced, Curtea apreciază că se impunea ca instanțele inferioare să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor din infracțiunea de furt în infracțiunea de distrugere și apoi, constatând incidența disp. art. 10 lit. h Cod pr. pen. să dispună încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului.
10. Conform art. 385/15 pct. 2 lit. b Cod pr. pen. Curtea va admite recursul Parchetului, casând decizia și sentința penală atacate cu consecințele expuse mai sus.
11. Curtea va schimba temeiul juridic al obligării părții vătămate la cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond, din art. 192 pct. 1 lit. a Cod pr. pen. în art. 192 pct. 2 lit. c Cod pr. pen.
12. Se va face aplicarea art. 192 al. 3 Cod pr. pen. vizând cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva deciziei penale nr. 294/A/17.11.2008 pronunțate de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.
Casează decizia penală atacată, cât și sentința penală nr. 36/3.03.2008 pronunțată de Judecătoria Brad în dosar penal nr- și procedând la rejudecare:
În baza art. 334 Cod pr. pen. dispune schimbarea încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpatul din infracțiunea de furt, prev. și ped. de art. 208 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal în infracțiunea de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 217 alin. 1 în condițiile art. 41 al. 2 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. h Cod pr. pen. dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 217 al. 1 Cod penal cu art. 41 al. 2 Cod penal, în dauna părții vătămate.
În baza art. 192 pct. 2 lit. c Cod pr. pen. obligă pe partea vătămată să plătească statului suma de 220 lei cheltuieli judiciare la fond.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului, conform art. 192 al. 3 Cod pr. pen.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26.03.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact. VV/2 ex./02.04.2009
J: și
JF.
Președinte:Mircea BădilăJudecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu, Leontin Coraș
