Furtul (art.208 cod penal). Decizia 221/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 221/R/2008
Ședința publică din 3 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentant prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 27/A/04.02.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 208 alin. 1.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, curtea constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate conform încheierii de ședință din data de 27 martie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre. De asemenea, constată că s-au depus concluziile scrise formulate de apărătorul ales al inculpatei.
CURTEA
Prin sentința penală nr.1013 din 23.10.2007 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în temeiul art.334 pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică din infracțiunea de furt prev. de art.208 al.1 pen. în infracțiunea de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 al.1 pen. și al.2 lit.b pen. în ce o privește pe inculpata.
A fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la 26.03.1979 în T, jud. C, cetățean român, neșcolarizată, necăsătorită, fără ocupație, fără antecedente penale domiciliată în com., nr.188, jud. C, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, 209 alin.1 lit.a pen. și al.2 pen. cu art.74-76 pen. la pedeapsa de 7 luni închisoare.
În temeiul art.81 pen. pedeapsa a fost suspendată condiționat conform art.82 pen. a fost fixat termenul de încercare de 2 ani și 7 luni la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate, rezultând un termen total de încercare de 2 ani și 7 luni.
I-a fost atrasă atenția inculpatei asupra disp. art.83 pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Conform art.118 pen. s-a confiscat de la inculpată suma de 130 lei.
S-a constatat lipsa pretentiilor civile.
În temeiul art.191 al1 pr.pen. a fost obligată inculpata la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care a fost plătită din, av. -.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13.02.2006, inculpata și numita se găseau pe str.- - din mun.C-N unde ofereau spre vânzare locatarilor diferite obiecte. Sub această acoperire, în timp ce numita a rămas pe holul comun al imobilului cu nr.64, inculpata, profitând de ușa deschisă a apartamentului a intrat în interior și de pe cuierul din hol a sustras genata părții vătămate, în care se găsea suma de 50 lei, produse cosmetic și alte bunuri. Imediat însă a apărut soțul părții vătămate care găsind-o pe inculpată acolo a dat-o afară din locuință fără a observa lipsa genții. In afară de bunurile menționate în geantă, partea vătămată a deținut acte de identitate, fapt care a fost confirmat de depoziția martorilor.
După ce familia a sesizat lipsa genții, martorul, ajutat de martorul au pornit în urmărirea inculpatei pe care au ajuns-o în scurt timp și au imobilizat-o până la sosirea organelor de poliție. Inculpata a aruncat geanta părții vătămate sub o mașină parcată în apropierea locului faptei de unde a fost găsită și restituită. Valoarea pagubei a fost apreciată la suma de 130 lei. În cauză nu există constituire de parte civilă, dar prejudiciul nu a fost recuperat.
Starea de fapt prezentată a rezultat din probele administrate în timpul urmăririi penale și în timpul cercetării judecătorești, respectiv: proces-verbal (2-5, 23), plângerea și declarația părții vătămate (5), depoziții (7, 10, 12-13, 16-17,41,42).
Întrucât inculpata a sustras geanta în care se găseau actele de identitate ale părții vătămate, instanța de fond a făcut aplicarea dispoz. art.334 pr.pen. și a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de furt prev. de art.208 alin.1 pen. în infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și alin.2 lit.b pen.
Față de făptuitoarea prin rechizitoriu s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 200 lei.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatei și, ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art.72 pen. a condamnat-o pentru infracțiunea săvârșită la pedeapsa de 7 luni închisoare.
La stabilirea cuantumului pedepsei, ținând seama de atitudinea sinceră a inculpatei, de vârsta relativ tânără, de faptul că își are asigurată existența prin muncă și ținând seama de lipsa antecedentelor penale, instanța de fond a reținut circumstanțele atenuant facultative prev. de art.74, 76 pen.
Instanța de fond a apreciat că scopul prevenției generale și speciale poate fi atins și dacă pedeapsa nu este executată în regim de detenție, astfel că a făcut aplicarea art.81 pen. și a dispus suspendarea condiționată.
Conform art.82 alin.2 pen. instanța de fond a fixat termenul de încercare de 2 ani la care s-a adăugat cuantumul pedepsei aplicate.
Potrivit art.83 pen. instanța de fond i-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare, a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezultă din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în perioada termenului de încercare care are ca rezultat executarea în regim de detenție atât a pedepsei stabilite în prezenta caută cât și a pedepsei ce se va hotărî pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează, ci se execută separat.
Intrucât prejudiciul nu a fost recuperat, dar nu există pretenții civile în cauză, instanța de fond a făcut aplicarea dispoz.art.118 pen. și a confiscat de la inculpată suma de 130 lei.
Inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare către stat, conform art.191 pr.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termenul legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, care a criticat hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală, solicitând desființarea parțială a acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună aplicarea dispozițiilor art.85 pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.87/2007 a Judecătoriei Cluj -N, contopirea pedepselor în baza dispozițiilor art.33, art.34 pen. iar în temeiul art.118 pen. să se dispună confiscarea specială a sumei de 50 lei de la partea vătămată, și nu a sumei de 130 lei, având în vedere că prejudiciul a fost recuperat parțial prin restituirea genții sustrase, rămânând nerecuperată doar suma de 500.000 lei vechi pe care partea vătămată o avea în portmoneul din geantă.
Prin decizia penală nr.27 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Clujs -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N, desființându-se în parte hotărârea atacată, numai cu privire la omisiunea de aplicare a dispozițiilor art.85. (referitoare la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.87/30.0 1.2007 a Judecătoriei Cluj -N) și greșita aplicare a dispozițiilor art.118 pen. privind confiscarea specială a sume de 130 lei de la inculpată.
Pronunțând o nouă hotărâre, în aceste limite, s-a menținut pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a, alin.2 lit.b pen. cu aplicarea art.74 și 76 pen.
În baza art.85 alin.1 pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei 6 luni închisoare aplicată inculpatei prin sentința penală nr.87 /30.01.2007 a Judecătoriei Cluj -N, iar în baza art.33 și art.34 lit.b pen. s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 7 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 7 luni închisoare.
În temeiul art.85 alin 3 pen. rap. la art.81 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare prev. de art.82 pen. respectiv acela de 2 ani și 7 luni, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr.87/30.01.2007 a Judecătoriei Cluj -
Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art.83 pen.
În baza art.118 lit.e pen s-a dispus confiscarea specială de la inculpată, în favoarea statului, a sumei de 50 lei sustrasă de la partea vătămată.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței atacate.
S-a stabilit în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. -), care s-a avansat din.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel (în care se include și onorariul avocațial din oficiu) au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că pe de o parte, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la dosar (13 și 21), inculpata a fost condamnată prin sentința penală nr.87/30.01.2007 a Judecătoriei Cluj -N, rămasă definitivă prin neapelare la data de 12.02.2007, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, la pedeapsa de 6 luni închisoare cu suspendare condiționată pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, conform art.81, art.82 pen. or, infracțiunea care face obiectul prezentului dosar a fost comisă de inculpată la data de 13.02.2006, deci înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare menționate mai sus, astfel că cele două infracțiuni sunt concurente, iar în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.85 pen. privind anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
Pe de altă parte, cu privire la aplicarea dispozițiilor art.118 pen. se constată că în cauză este greșit cuantumul sumei confiscate de instanța de fond, întrucât din cuprinsul declarației părții vătămate (5 ) rezultă că prejudiciul total cauzat prin sustragerea genții (cu tot bunurile aflate în interiorul acesteia) este în sumă de 130 lei, prejudiciu care însă a fost recuperat parțial prin restituirea genții. Partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar din cuprinsul declarației acesteia, coroborată cu depoziția martorului (41 dosar fond), rezultă că a rămas nerecuperată doar suma de 500.000 lei vechi pe care partea vătămată o avea într-un portmoneu din geantă, sumă care a fost însușită de inculpată, aceasta fiind suma care trebuie confiscată special potrivit dispozitiilor art.118 lit.e pen.
Împotriva deciziei în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpata.
Prin avocat, s-au solicitat următoarele:
Se impune pronunțarea unei hotărâri prin care să se reducă pedeapsa de 7 luni ce i-a fost aplicată acesteia iar ca modalitate de executare să se mențină dispoziția de suspendare condiționată a executării acesteia.
De asemenea, suma de 130 lei nu trebuia confiscată de la inculpată, fiind o dispoziție nelegală și netemeinică.
Curtea analizând recursul formulat, motivele invocate în susținerea acestuia, cazurile de casare prev.de art.385/9 pr.pen. reține următoarele:
Starea de fapt reținută în sarcina inculpatei este una ce corespunde realității fiind dovedită prin intermediul mijloacelor de probă invocate, respectiv procese verbale aflate la dosar (2-5,.23), declarațiile părții vătămate. De altfel, inculpata nici nu a contestat incidența acestei stări de fapt, inclusiv în cuprinsul căii de atac de față.
Criticile aduse deciziei vizează în principal aspectul legat de cuantumul pedepsei aplicate.
De evidențiat însă este aspectul că instanțele inferioare au ținut seama de atitudinea sinceră a inculpatei, de vârsta relativ tânără a sa, aspectul că își are asigurată existența prin muncă, tocmai în acest sens făcându-se trimitere la disp.legale vizând circumstanțele atenuante prev.de art.74 pen.
Așadar, sub aceste aspecte nu sunt de făcut nici un fel de corective, subliniindu-se că pedeapsa a fost orientată cu mult sub minimul special legal, raportat la imputarea săvârșirii unei infracțiuni ce prezintă o anumită gravitate, ce teoretic chiar ar fi putut atrage în speța de față un cuantum mai ridicat al sancțiunii decât cel stabilit.
În condițiile în care tribunalul a făcut o atentă analiză a aspectelor legate de antecedentele penale ale inculpatei, constatându-se că prezenta infracțiune a fost comisă înainte de rămânerea definitivă a unei alte hotărâri de condamnare, în final făcându-se aplicarea legală a disp.art.85 pen. nu sunt de făcut nici un fel de completări, totul fiind pronunțat sub auspiciile legalității și temeiniciei.
Și în ceea ce privește disp.art.118 pen. tribunalul a adus unele modificări esențiale, consemnându-se că este greșit cuantumul sumei dispuse a fi confiscate inițial. Din cuprinsul declarației părții vătămate s-a desprins ideea că prejudiciul i-a fost de 130 lei, iar coroborând declarația acesteia cu depoziția martorului a rezultat că a rămas nerecuperată doar suma de 500.000 lei ROL, sumă însușită efectiv de inculpată și astfel doar aceasta este de supus rigorilor confiscării speciale. Invocarea vreunor critici legate de dispoziția de confiscare este neobiectivă și chiar trădează o necunoaștere a celor dispuse de instanța de apel.
Așadar, recursul inițiat nu are suport concret pentru susținere, pedeapsa individualizată la cuantumul de 7 luni s-a realizat cu justețe prin prisma stării de fapt imputată inculpatei, a antecedentelor acesteia, aducându-se corective la tribunal și în ceea ce privește dispoziția privind confiscarea specială, așa încât pe considerentele art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. se va respinge recursul formulat.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta inculpată, fiica lui și, născută la 26.03.1979 în T, jud. C, domiciliată în com., nr.188, jud. C, împotriva deciziei penale nr. 27/A din 4 februarie 2008 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe inculpata recurentă să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 03.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.SM/MR
18.04.08/2 EX.
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Săndel Macavei Monica Șortan