Furtul (art.208 cod penal). Decizia 417/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
COMPLET SPECIALIZAT PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR. 417/R/MF
Ședința nepublică din 16 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G--
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător dr.
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, declarat de recurent PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 4/MF/A din 19 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, complet specializat de minori penal, în dosarul nr-, intimat inculpat -.
La apelul nominal făcut în ședință nepublică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra cauzei au avut loc în ședința nepublică din 09 iunie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, apoi în urma deliberării instanța a pronunțat următoarea soluție:
CURTEA
Asupra recursului penal formulat deliberând, constată:
Prin sentința penală nr. 4 din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod de procedură penală rap. la art. 10 alin. 1 lit. b/1 Cod de procedură penală și art. 18/1 Cod penal, a fost achitat inculpatul minor -, fiul lui și, născut la data de 04.08.1992 în C, județul C, domiciliat în, sat, județul A, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit. g) și i) Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 18/1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în sumă de 200 lei.
S-a constatat că părțile vătămate și nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 192 alin.1 pct. 1 lit. d) Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în noaptea de 15 spre 16 mai 2008, inculpatul - a sustras, prin efracție și escaladare, suma de 160 lei din incinta bisericii de Piatră din comuna, Satul, județul A precum și o bicicletă în valoare de 200 lei, din incinta curții locuinței părții vătămate.
Faptele astfel descrise au fost calificate ca acte materiale ale infracțiunii de furt calificat și încadrate în prevederile art. 208, 209 lit."g" și "i" Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.99 și urm. Cod penal, deoarece inculpatul este minor.
Persoana inculpatului, faptul că acesta suferă de epilepsie, că nu știe să scrie și să citească, ca manifestă un infantilism impropriu vârstei sale de 16 ani, valoarea modică a prejudiciilor, care au fost acoperite prin restituire, au determinat pe judecătorul fondului să facă aplicarea dispozițiilor art. 181Cod penal.
Ca urmare, în baza art. 11 pct. 2 lit. "a" rap. la art.10 lit. "1" Cod de procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit."g" și "i" cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal, iar în baza art.91 Cod penal, aplicarea unei amenzi administrative.
Apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea d Argeș, prin care s-a solicitat înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 181și 91 Cod penal și condamnarea inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr. 4/MF/A din 19 februarie 2009 a Tribunalului Argeș, pe motiv că inculpatul la data săvârșirii infracțiunii nu împlinise vârsta de 16 ani.
Deși din raportul de expertiză medico legală întocmit de A rezultă că a acționat cu discernământ, referatul de evaluare psihosocială întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘa relevat împrejurarea că inculpatul este bolnav de epilepsie, având deseori convulsii, uneori și de două ori pe zi, atunci când întrerupe tratamentul.
Inculpatul a absolvit șapte clase, însă le-a promovat datorită clemenței profesorilor, care i-au acordat note de trecere fără ca el să știe să scrie și să citească.
a dialogat cu inculpatul cu mare greutate, constatând că acesta pierde deseori simțul realității și trăiește într-o lume imaginară, având nevoie să fie supravegheat în permanență.
Același referat precizează că în descrierea faptelor inculpatul a avut un discurs lipsit de coerență, că a confundat momentele în care a săvârșit faptele și nu a reușit să le descrie într-o înlănțuire logică, dând impresia că nu le poate plasa corect în timp și spațiu.
S-a conchis că în cauză, reținându-se împrejurările pe fondul cărora s-a comis fapta, modul concret de manifestare a inculpatului, conduita și persoana acestuia și cuantumul redus al prejudiciului, în mod corect au fost aplicate dispozițiile art. 181Cod penal și a fost achitat inculpatul.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, criticând-o pentru nelegalitate și netemeincie și solicitând casarea, cu consecința aplicării unei pedepse minorului, ori a internării sale într-o instituție de ocrotire și reeducare a minorilor, potrivit art. 104 Cod penal.
Dezvoltând acest motiv, a arătat recurentul că minorul a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu suspendarea condiționată a executării, pentru fapte de același gen, fapt ce denotă perseverență în asemenea activități antisociale și exclude aplicarea dispozițiilor art. 18/1 Cod penal, întrucât s-a dovedit că el nu-și îndreaptă comportamentul în spiritul respectării normelor de drept și regulilor de conviețuire socială.
Fapta în sine, constând în două acte materiale, comise într-un interval scurt de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu poate fi caracterizată just ca o atingere minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege, și nici ca o faptă lipsită în mod vădit de importanță.
În subsidiar, procurorul consideră că ar fi oportună internarea minorului într-un centru de ocrotire și reeducare, date fiind afecțiunile sale psihice și concluziile referatului de evaluare, potrivit cărora nu există perspective de reintegrare socială a inculpatului.
Se mai subliniază că afecțiunile inculpatului pot fi tratate printr-o terapie medicamentoasă și prin consiliere de specialitate, acestea putând fi aplicate într-o instituție de profil.
În recurs, inculpatul a fost ascultat, declarația acestuia fiind în sensul recunoașterii faptelor imputate fără, însă, a fi în măsură să dea date amănunțite despre modul de comitere a lor.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate, încadrate în drept în dispozițiile art. 385/9 pct. 14 și 18 Cod de procedură penală, curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse.
Faptele ce fac obiectul judecății au fost demonstrate cu prisosință prin materialul probator pus la dispoziție de acuzare (declarații de părți vătămate, de martori, procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice cuprinzând aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei, care se coroborează cu declarațiile date de inculpat), iar încadrarea juridică dată lor, în infracțiunea continuată de furt calificat, este cea corectă.
În continuare, din punctul de vedere al sancțiunii aplicate minorului, curtea în complet majoritar apreciază că aceasta nu dă eficiență dispozițiilor art. 100 din Codul penal și că nu răspunde scopului preventiv pe care ea trebuie să îl aibă, potrivit art. 100 din Codul penal.
Astfel, actele medicale aflate la dosar (raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 401/A din 20.08.2008 - 24), concluziile consilierilor de probațiune și chiar modul în care inculpatul s-a prezentat și a declarat în fața instanței de recurs, găsindu-și cu greu cuvintele și redând cu dificultate câteva detalii privind împrejurările în care infracțiunile au fost comise), creează certitudinea că, așa cum, de altfel, s-a subliniat în raportul de evaluare, pentru inculpatul minornu există perspective de reintegrare socială a inculpatului( 35 dosar de fond).
Toate afecțiunile sale ar putea fi tratate doar prin terapie medicamentoasă și prin consiliere de specialitate pe care părinții lui, datorită veniturilor modeste, nu i-o pot oferi.
Tatăl inculpatului însuși sugerează consilierului de probațiune că minorul "ar trebui internat într-o instituție sanitară de specialitate pe termen mai, pentru a i se ameliora boala, dar posibilitățile financiare ale familiei nu permit acest lucru" ( 23 dosar fond).
Se subliniază de către specialiștii psihologi și psihiatri că tratamentul de care inculpatul are nevoie se poate face într-o instituție de profil, unde minorul ar trebui internat, pentru ca suferințele sale să fie ținute într-o anumită limită.
este, în orice caz necesară ( 24 verso dosar urmărire penală), căci minorul nu realizează care este gravitatea faptelor sale. Nu este în stare să realizeze consecințele faptelor sale, pentru el și pentru familia sa; nu are vreun regret că a săvârșit faptele, ci crede că ceea ce a făcuteste ceva legitim, deoarece avea atunci nevoie de un telefon mobil și de dulciuri.
Lăsarea sa în mijlocul colectivității în asemenea condiții echivalează cu o încurajare de a mai comite și în viitor asemenea fapte, mai ales că, așa cum a arătat recurentul, anterior inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii pentru fapte de același gen, cu suspendarea condiționată a executării, potrivit art. 81 Cod penal ( 32 - 37 dosar fond), iar această pedeapsă nu a avut niciun efect dimpotrivă, chiar în timpul judecării în primă instanță a procesului soldat cu condamnarea, el a mai comis și alte fapte penale.
Așa fiind, luarea față de intimatul - inculpat a unei măsuri educative, ca aceea prevăzută de art. 104 Cod penal, este obligatori, fiind de natură a răspunde în mai mare măsură nevoilor minorului și prevenției, întrucât într-un centru de reeducare acesta va putea beneficia de tratament adecvat și de o școlarizare potrivită capacităților sale, pentru a putea fi integrat în societate și a avea șansa de a găsi un loc de muncă care să răspundă aptitudinilor sale, astfel încât să nu mai fie nevoit, pentru satisfacerea nevoilor primare de hrană, să comită infracțiuni de furt.
Prin urmare, recursul va fi admis, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod de procedură penală și vor fi reformate hotărârile atacate, în sensul că se va înlătura aplicarea art. 18/1 Cod penal.
Este lipsită de eficiență aplicarea unei sancțiuni administrative, ce va fi, practic, suportată de către părinții minorului (care mai au copii în întreținere și duc un trai modest), și nu de către acesta (întrucât, evident, nu realizează venituri).
În baza art. 104 Cod penal, va fi aplicată inculpatului măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru fapta prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g) i) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, potrivit art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva deciziei penale nr. 4/MF/A din 19 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, complet specializat de minori penal, în dosarul nr-, intimat inculpat -.
Casează în parte sentința penală nr.4/MF din 13 ianuarie 2009, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș, în dosarul nr- și în totalitate decizia sus menționată.
Înlătură aplicarea art. 18/1 Cod penal cu toate consecințele.
În baza art. 104 Cod penal aplică inculpatului măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru fapta prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g) i) Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 99 alin. 2 Cod penal.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.Gh.
Tehnored.
Ex.5/03.07.2009
Jud.apel
OPINIE SEPARATA
Contrar opiniei majoritare, apreciez că atât sentința penală nr. 4/MF din 13 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Curtea d Argeș cât și decizia penală nr.4/MF/A din 19 februarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ sunt legale și temeinice.
În aceste condiții, recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ are un caracter nefondat.
În argumentarea opiniei mele, trebuie să relev, încă de la început, faptul că măsura educativă a internării într-un centru de reeducare este o sancțiune de drept penal specială pentru minori care este menită să asigure educarea și reeducarea acestora, prin instruire școlară și profesională, prin cultivarea în conștiința acestora a respectului față de valorile sociale.
Aceasta înseamnă că minorul față de care se ia măsura educativă trebuie să fi săvârșit o infracțiune pentru că scopul ei este educarea sau reeducarea care să-i permită o integrare în viața socială.
Revenind la speța dedusă judecății, nu internarea într-un centru de reeducare este potrivită inculpatului bolnav ci, eventual luarea unei măsuri de siguranță.
Din această perspectivă, constat că minorul are discernământul diminuat iar prin raportul de expertiză medico-legală întocmit de către SML A, s-a recomandat internarea într-o instituție de ocrotire și reeducare a minorilor.
medicilor nu se referă la internarea într-un centru de reeducare, astfel cum este definit în conținutul art.104 cod penal, ci la intervenția Direcției de Asistență Socială care ar trebui sesizată pentru a interveni eficient (plasament, tratament).
Aceasta este și concluzia ce se desprinde din Referatul de evaluare în care la capitolul " de reintegrare în societate", se menționează că unele afecțiuni pot fi tratate prin terapie medicamentoasă și prin consiliere de specialitate într-o instituție de profil, pentru ca suferințele sale să fie ținute într-o anumită limită.
În continuare, consilierul de probațiune arată că minorul nu realizează care este gravitatea faptelor sale, consecințele acestora pentru el și familia sa apreciind că eventualul contact cu mediul penitenciar nu l-ar ajuta pe minor să constientizeze gravitatea faptelor sale și nu va conduce la apariția la minorul inculpat a unei motivații pentru schimbare.
Așadar, opinia medicilor și al consilierului de probațiune este aceea a unei terapii medicamentoase și a unei consilieri de specialitate într- instituție de profil, fiind exclusă introducerea minorului-inculpat într-un mediu cu un regim de viață impus care l-ar ajuta să conștientizeze gravitatea faptelor sale și nu va constitui o motivare pentru schimbare.
O eventuală internare a minorului într-un centru de reeducare unde trebuie să se supună unor reguli stricte de viață, de muncă și de învățătură nu va avea efectul scontat, acela al reeducării.
Aceasta, deoarece nu carențele în educație constituie cauza săvârșirii faptei, ci lipsa posibilității de a conștientiza gravitatea faptei și a urmărilor acesteia determinată de un discernământ diminuat.
În lipsa unei recomandări în sensul dispozițiilor art. 113 Cod penal din partea comisiei medicale care l-a expertizat pe minor, în recursul parchetului care vizează punctele 14 și 18 ale art.385/15 cod procedură penală, nu mă pot pronunța asupra obligării inculpatului bolnav la tratament medical până la însănătoșire.
În altă ordine de idei, recomandările cadrelor de specialitate sunt incompatibile cu internarea minorului într-un centru de reeducare, ca sancțiune de drept penal.
În legătură cu aceasta, revenind la preambulul argumentației mele, la conceptul măsurilor educative, trebuie relevată, ca situație premisă săvârșirea unei infracțiuni.
Numai infracțiunea justifică internarea minorului-inculpat într-un centru de reeducare.
Or, în opinia mea, fapta inculpatului nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii de furt calificat prevăzut de art. 208, 209 alin.1 lit.g și i cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
Chiar dacă inculpatul minor a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, antecedentele penale nu exclud "de plano" incidența art.18/1 cod penal.
Ele își relevă importanța în caracterizarea gradului de pericol social al faptei, numai dacă sunt exonerate în contextul împrejurărilor în care fapta a fost comisă, al rezultatelor acesteia și a celorlalte date privind persoana făptuitorului.
În acord cu instanțele de fond, pe lângă discernământul diminuat pe care îl are inculpatul, modul de săvârșire a faptei, recunoașterea săvârșirii faptei și valoarea redusă a prejudiciului cauzat, amplu detaliate de acestea prin sentință cât și în decizia dată în apel, sunt argumente în favoarea reținerii dispozițiilor art. 18/1 cod penal și al menținerii achitării inculpatului, în baza art. 10 lit.b/1 cod procedură penală.
Așadar în baza art. 308 cod procedură penală raportat la art. 385/15 pct.1 lit.b cod procedură penală și art.192 alin.3 cod procedură penală opinez pentru respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ cu consecința avansării de către stat a cheltuielilor judiciare.
Red.
06.07.2009/5. ex.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu
