Furtul (art.208 cod penal). Decizia 529/2008. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.529/

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure

JUDECĂTOR 2: Valentin Iancu

JUDECĂTOR 3: Lucia Dragomir

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în Comuna, Județul B, împotriva deciziei penale nr.267 din data de 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.8847/-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.208-209 Cod penal.

În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa:

- recurentului inculpat A pentru care răspunde avocat din oficiu - în baza împuternicirii avocațiale nr.3789/2008, emisă de Baroul de Avocați C;

- intimatului parte vătămată.

Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.

În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de disp.art.38513Cod procedură penală.

Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat A, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunțată de instanța de apel și menținerea soluției instanței de fond.

Consideră că în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea.

Solicită instanței a avea în vedere la pronunțarea hotărârii, circumstanțele reale cât și personale ale inculpatului.

În ceea ce privește circumstanțele reale, solicită a se avea în vedere că nu sunt semne de forțare a ușii mașinii cu care inculpatul s-a deplasat.

Solicită a se avea în vedere atitudinea cooperantă a inculpatului, faptul că a avut un loc de muncă înainte de săvârșirea infracțiunii, nu este recidivist, apreciind că prezintă garanții pentru a fi lăsat în stare de libertate.

Procurorul, având cuvântul, solicită a se constata că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și că instanța de apel a stabilit corect atât situația de fapt, încadrarea juridică și a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului.

Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Instanța ia cauza în pronunțare.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.1757 din data de 21 decembrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr.2830/2006, Judecătoria Constanța, În baza art. 208 alin. 1, 4 - 209 alin. 1 lit. e, g Cod penal cu aplicare art. 74 lit. c Cod penal și art. 76 lit. c Cod penal a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicare art. 13 Cod penal a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deține permis.

În baza art. 85 Cod penal a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1343/20.06.2006 a Judecătoriei Constanța, definitivă prin neapelare la data de 02.07.2006 și a pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 396/26.09.2006 a Tribunalului Constanța, definitivă prin neapelare la 09.10.2006.

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal a dispus contopirea pedepselor de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1343/20.06.2006 a Judecătoriei Constanța; 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 396/26.09.2006 a Tribunalului Constanța; cu pedepsele aplicate prin prezenta sentință, inculpatul executând în final pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 861Cod penal a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare sub supraveghere, pe o durata de 6 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 862Cod penal.

În baza art. 863Cod penal a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863alin 1 lit. a-d Cod penal:

a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

În temeiul art. 861alin. 3 Cod penal impune condamnatului respectarea următoarelor obligații:

- să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs de învățământ ori de calificare, ce urmează a fi stabilit de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;

Datele prevăzute la art. 863alin. 1 lit. b - d Cod penal și art. 861alin. 3 Cod penal se comunică Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța.

În baza art. 864Cod penal atrage atenția inculpatului asupra cauzelor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 02.04.2005, în jurul orei 23,30, lucrătorii Biroului de Poliție TN C Sud au fost sesizați telefonic de către o persoană care nu a dorit să-și decline identitatea, despre faptul că o persoană de sex masculin, pe nume, a sustras un autoturism marca 1300 cu număr de înmatriculare -, care se afla parcat în spatele unui bar din com., și cu care s-a deplasat la un club din Nord.

Lucrătorii de poliție au luat legătura telefonic cu proprietarul autoturismului, care a declarat că a parcat autoturismul în spatele barului SC SRL din.

Verificând locul de parcare indicat de partea vătămată, lucrătorii de poliție au constatat lipsa autoturismului motiv pentru care s-au deplasat în zona Clubului din Nord, unde au găsit parcat autoturismul cu număr de înmatriculare -.

S-a procedat la efectuarea unei supravegheri a locului de parcare și a mașinii, ocazie cu care au observat că în jurul orei 02,00, din Clubul din Nord au ieșit patru persoane, între care se afla și inculpatul A, care a urcat la volanul autoturismului 1300 cu număr de înmatriculare -. Împreună cu inculpatul au mai urcat în autoturism și martorii, și.

Toți patru au plecat spre ieșirea din Nord, unde au fost opriți de echipajul de poliție.

Se reține din probele administrate în cauză faptul că la data de 02.04.2005, inculpatul A s-a hotărât să meargă la o discotecă din Nord, și întrucât nu avea cu ce să se deplaseze a luat fără consimțământul părții vătămate, autoturismul acestuia, pe care l-a condus până în Nord în apropierea Clubului, unde l-a parcat.

În incinta Clubului inculpatul s-a întâlnit cu martorii, și, care l-au rugat ca la plecare să-i ducă și pe ei acasă, în localitatea.

În jurul orei 02,00, cei patru au ieșit din incinta barului, au urcat în autoturismul 1300 cu număr de înmatriculare - și în timp ce se îndreptau spre, pe podul rutier dintre Portul C Sud, pe șoseaua, au fost opriți de organele de poliție, care au constatat că la volan se afla inculpatul A, care nu deținea permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, aspect confirmat de adresa nr. -/24.11.2006 emisă de Serviciul Public Comunitar Permise de Conducere și Înmatriculări auto

Prin decizia penală nr.267 din data de 26 mai 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanța,

In baza art. 379 pct 2 lit a) Cod procedura penala:

A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanta împotriva sentinței penale nr. 1757 din 21 12 2007 pronunțata de Judecătoria Constanta in dosarul penal nr-.

A desființat in parte sentința penala apelata si rejudecând a dispus:

A reținut in favoarea inculpatului A circumstanța atenuanta prevăzuta de art. 74 lit. c) Cod penal pentru infracțiunea prevăzuta de art. 78 alin 1 din OUG nr. 195/2002, iar in baza art. 76 lit. d) Cod penal a redus pedeapsa aplicata inculpatului pentru aceasta infracțiune, de la 1 an închisoare la 10 luni închisoare.

In baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) Cod penal a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1343/2006 a Judecătoriei Constanta cu pedeapsa de 3 luni închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 396/2006 a Tribunalului Constanta, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicata inculpatului prin sentința penala nr. 1757/2007 a Judecătoriei Constanta si cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicata prin prezenta decizie penala, si a dispus ca inculpatul A sa execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare in temeiul art. 34 lit. b) Cod penal, dispunând ca inculpatul A sa execute in total2 ani si 6 luni închisoare.

In baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit a) teza a II-a si lit. b) Cod penal, si exercițiul dreptului de a conduce un autovehicul, prevăzut de art. 64 lit. c) Cod penal.

A înlăturat din sentința penala apelata dispozițiile art. 861, 863si 864Cod penal privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, obligarea inculpatului la masuri de supraveghere si atenționarea acestuia asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

In baza art. 189 cod procedura penala:

A dispus avansarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justitiei către Baroul Constanta, reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu -.

In baza art. 192 alin 3 Cod procedura penala:

Cheltuielile judiciare avansate, inclusiv onorariul avocatului numit din oficiu, au rămas in sarcina statului.

Împotriva deciziei penale nr.267 din 26 mai 2008 Tribunalului Constanta, a declarat recurs inculpatul A, criticând-o ca nelegala si netemeinica.

In motivul de recurs, se solicita casarea deciziei penale si rejudecând, sa se mențină sentința penala nr.1757/21 decembrie 2007 Judecătoriei Constanta, prin care s-a dispus condamnarea la pedeapsa rezultanta de 2 ani închisoare, cu aplicarea art.861Cod penal.

Verificând legalitatea si temeinicia deciziei penale recurate, prin prisma criticilor aduse, din probele dosarului, se constata ca Tribunalul Constanta, in mod corect a interpretat si aplicat criteriile de individualizare a pedepsei si a modalității de executare, in raport de numărul mare a infracțiunilor comise, de perseverenta inculpatului in încălcarea legii penale, ce rezulta din condamnările aplicate anterior săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost trimis in judecata si care au fost comise in termenul de încercare din pedeapsa de 2 ani închisoare.

Pentru aceste considerente, in baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedura penala, se va respinge ca nefondat, recursul inculpatului.

In baza art.189 Cod procedura penala, se va plăti din fondul Ministerului Justiției, suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu.

In baza art.192 Cod procedura penala, recurentul va fi obligat la 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.38515al.1 lit."b" Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în Comuna, Județul B, împotriva deciziei penale nr.267 din data de 26 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.8847/-.

În temeiul art.189 Cod procedură penală,

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a onorariului cuvenit apărătorului din oficiu Avocat, de 200 lei.

Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

GREFIER,

Jud.fond

Jud.apel -;

Red.dec.Jud.

Tehnored.Gref.-/ 2 ex.

Data: 21.11.2008

Președinte:Marius Cristian Epure
Judecători:Marius Cristian Epure, Valentin Iancu, Lucia Dragomir

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 529/2008. Curtea de Apel Constanta