Furtul (art.208 cod penal). Decizia 552/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.552

Ședința separată din data de 18 iunie 2008

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- - -

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 16 mai 1991, deținut în Penitenciarul Ploiești, județul P, împotriva deciziei penale nr.93 din data de 09 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova prin care s-a respins apelul împotriva sentinței penale nr.427/05.03.2008 ca nefundat.

S-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și s-a dedus detenția la zi.

A obligat apelantul inculpat la 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100lei onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință separată a răspuns recurentul - inculpat aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat -, apărător desemnat din oficiu, conform delegației nr.3925/2008, fila 25 dosar, lipsă fiind intimații - părți vătămate și -""SRL P, intimații -""SRL prin administrator, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Prahova și intimata - parte responsabilă civilmente.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței apărătorul din oficiu avocat - a luat legătura cu recurentul inculpat după care arată că acesta nu a formulat apel și nu poate să facă recurs, înțelegând să-și retragă recursul declarat.

La solicitarea instanței recurentul inculpat precizează că părinții săi nu se află în sala de judecată, are 17 ani și este născut la data de 16 mai 1991.

Avocat - cât și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul,arată că alte cereri nu mai au de formulat.

Curtea, ia act că alte cereri nu mai sunt de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Având cuvântul avocat din oficiu - pentru recurentul- inculpat față de faptul că recurentul inculpat nu a formulat apel și la instanța de apel a declarat că nu contestat sentința penală nr.427/2008, înțelege să î-și retragă cererea de recursul formulată. Arată că la instanța de apel recurentul - inculpat a declarat că este mulțumit de soluționarea cauzei în fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor anterioare ca legale și temeinice atât sub aspectul vinovăției cât și cu privire la individualizarea pedepsei.

Având ultimul cuvânt recurentul inculpat personal arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la hotărârea ce se va pronunța.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Verificând lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.427/05 martie 2008, Judecătoria Ploieștia dispus condamnarea inculpatului fiul lui și, născut la data de 16 mai 1991, deținut în penitenciarul Ploiești, după cum urmează:

- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.și ped.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e,g Cod penal cu aplic.art.99 și urm.Cod penal, faptă din data de 23/24 iulie 2007, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1286/07 iunie 2007 judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24 iulie 2007, pedeapsă ce a fost alăturată celei aplicate prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

- pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.și ped.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.e Cod penal, cu aplic.art.99 și urm.cod penal, faptă din data de 14 noiembrie 2007 la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr.1286/07 iunie 2007 judecătoriei Ploiești, definitivă prin neapelare la data de 24 iulie 2007 pedeapsă ce a fost alăturată celei aplicate prin sentința apelată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, s-au contopit cele două pedepse aplicate prin hotărârea primei instanțe, respectiv cele două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare, în final, inculpatul dispunându-se să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a făcut aplicarea disp.art.71 și art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev.de art.64 alin.1 lit.a Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 14 noiembrie 2007 la zi.

În temeiul art.350 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

S-a luat act că părțile vătămate și -""SRL P nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că la data de 23/24 iulie 2007, inculpatul, singur, profitând de neatenția vânzătoarei a sustras din incinta -""SRL P suma de 270 lei, prejudiciu recuperat, fiind observat în timp ce fugea în direcția Spitalului Județean de către administratorul magazinului în cauză, numitul și de către vânzătoarea. Inculpatul a aruncat o parte din suma sustrasă și deși numitul l-a urmărit circa 100 metri nu l-a mai prins. Ulterior, una din rudele inculpatului s-a prezentat la magazinul -""SRL P, unde a înmânat administratorului suma de bani sustrasă.

La data de 14 noiembrie 2007, orele 17,00 inculpatul a sustras din autoturismul marca VW Golf cu nr.de înmatriculare B-28-, oprit pe strada - din P, un telefon mobil marca Nokia 3610, aparținând părții vătămate, prejudiciu recuperat integral.

Toate acestea s-au petrecut în condițiile în care persoanelor din mașină, respectiv șoferului, martorului dane și părții vătămate aflate pe bancheta din spate, le-a fost distrasă atenția de prietenul inculpatului, - care discuta cu ei, timp în care inculpatul a introdus mâna prin geamul portierei șoferului și a sustras telefonul mobil aflat pe bancheta din spate, pe care ulterior l-a ascuns sub o piatră, pe un teren viran aflat pe strada -.

Martorul - a indicat organelor de poliție locul respectiv, de unde acestea au recuperat telefonul mobil pe care l-au restituit părții vătămate.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, arătând că motivele urmează să le indice după motivarea hotărârii.

Prin decizia penală nr.93 din 09 aprilie 2008 Tribunalul Prahovaa respins apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr.427/05.093.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești, ca nefondat.

Tribunalul Prahova, pentru a hotărî astfel a reținut că prima instanță în mod corect a constatat că la data de 23/24 iulie 2007, inculpatul singur, profitând de neatenția vânzătoarei a sustras din incinta -""SRL P, suma de 270 lei, prejudiciu recuperat, fiind observat în timp ce fugea în direcția Spitalului județean, de către administratorul magazinului în cauză, numitul și de către vânzătoarea. Inculpatul a aruncat o parte din suma sustrasă și deși numitul l-a urmărit circa 100 metri nu l-a mai prins. Ulterior, una din rudele inculpatului s-a prezentat la magazinul -""SRL P, unde a înmânat administratorului suma de bani sustrasă.

La data de 14 noiembrie 2007, orele 17,00 inculpatul a sustras din autoturismul marca VW Golf cu numărul de înmatriculare B-28- oprit pe strada frăției din P, un telefon marca Nokia 3610, aparținând părții vătămate, prejudiciu recuperat integral.

Toate acestea s-au petrecut împreună în condițiile în care persoanelor din mașină, respectiv șoferului, martorului și părții vătămate, aflate pe bancheta din spate, le-a fost distrasă atenția de prietenul inculpatului, -, care discuta cu ei, timp în care inculpatul a introdus mâna prin geamul portierei șoferului și a sustras telefonul mobil aflat pe bancheta din spate, pe care ulterior l-a ascuns sub o piatră, pe un teren viran aflat pe strada -.

Martorul - a indicat organelor de poliție locul respectiv, de unde acestea au recuperat telefonul mobil pe care l-au restituit părții vătămate.

Fiind prezent în fața instanței, inculpatul a menționat că nu a declarat apel și nu a adus alte probe în apărarea sa care să dovedească o situație de fapt contrară celei reținute prin hotărârea de condamnare.

Împotriva deciziei penale nr.93/2008 a declarat recurs inculpatul, susținând că este mulțumit de soluționarea cauzei la instanța de fond.

Curtea, verificând actele și lucrările de la dosar în raport de susținerile recurentului, constată că recursul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Încadrarea juridică dată faptei comise este legală, iar vinovăția inculpatului rezultă din probele administrate în cauză și anume: declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarații martori, declarațiile inculpatului.

La aplicarea pedepsei, instanța a ținut seama de toate criteriile prev.de art.72 Cod penal.

Față de aceste considerente, se constată că hotărârile date sunt temeinice și legale, fapt pentru care Curtea, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursul ca nefondat.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 16 mai 1991, deținut în penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr.93/2008 a Tribunalului Prahova și sentinței penale nr.427/2008 a judecătoriei Ploiești.

din pedeapsă reținerea și arestarea preventivă de la 14 noiembrie 2007, la zi.

Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 18 iunie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. ȘT.

Tehnored.EV

4 ex./26.06.2008

a-- Judecătoria Ploiești

a- - Tribunalul Prahova

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 552/2008. Curtea de Apel Ploiesti