Furtul (art.208 cod penal). Decizia 678/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 4491,-
DECIZIA NR. 678
Ședința publică din data de 12.10.2009
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător - - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul, fiul lui și, născut la 01.09.1989, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva deciziei penale nr. 239 din 02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care, a fost respins ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 18 din 21.01.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul, în stare de deținere, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, fila 9.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, avocat, a luat legătura cu contestatorul, după care, se arată că nu sunt cereri de formulat și se solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea contestației.
Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea contestației.
Avocat, având cuvântul pentru contestatorul, solicită admiterea contestației și în temeiul art. 390 Cod procedură penală, să se dispună suspendarea executării deciziei până la soluționarea contestației.
Subliniază faptul că la soluționarea recursului contestatorul a fost în imposibilitatea de a se prezenta sau de a încunoștința instanța că din motive medicale nu se poate prezenta.
Susține la dosar au fost depuse dovezi potrivit cărora acesta a suferit o criză acută de colică renală și a fost obligat să se prezinte de urgență pentru îngrijiri medicale la spital. În sprijinul celor arătate au fost depuse la dosar adeverința medicală din data de 02.04.2009 eliberată de Spitalul Județean P, rețeta prescrisă și buletinul de analize.
Solicită să se constate că prezenta contestație în anulare este formulată în termen, este întemeiată pe prev. art. 386 lit. b Cod procedură penală și în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală, să fie admisă în principiu și să se fixeze termen de judecată pentru soluționarea recursului și pentru pregătirea apărării, dar și pentru a avea posibilitatea să acopere prejudiciul cauzat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, subliniind faptul că aflat în imposibilitatea de a se prezenta în instanță, contestatorul putea încunoștința instanța.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, susține că a fost bolnav, așa cum reiese din actele medicale depuse la dosar și a fost în imposibilitatea de a se prezenta în instanță.
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 08.04.2009 contestatorul a solicitat în temeiul disp. art. 386 lit.b Cod procedură penală desființarea deciziei penale nr. 239 din 02.04.2009 a Curții de Apel Ploiești și rejudecarea recursului declarat împotriva deciziei penale nr. a Tribunalului Prahovaa reținut la termenul de judecată când a avut loc dezbaterile judiciare a fost internat în spital, suferind o criză de colică renală, fiind în imposibilitatea de a încunoștința instanța de recurs.
A fost depusă la dosar adeverința medicală emisă de Spitalul Județean de Urgență P, rețeta prescrisă și buletinul de analize medicale.
Prin încheierea din 21.05.2009 a Curții de Apel Ploieștia fost admisă în principiu contestația în anulare.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va reține următoarele:
Prin decizia penală nr. 239 din 02.04.2009 a Curții de apel Ploieștia fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 18/2009 a Tribunalul Prahova.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la aceeași dată de 02.04.2009.
Potrivit art. 386 lit. b Cod procedură penală există caz de contestație în anulare atunci când partea dovedește că la termenul la are care s-a judecat cauza de către instanța de recurs, a fost în imposibilitatea de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare.
În cauza de față contestatorul a depus la dosar adeverința din 02.04.2009 emisă de Spitalul Județean de Urgență P din care rezultă că la această dată a fost internat în spital cu diagnosticul de "colică renală", ziua corespunde cu cea în care s-a judecat recursul acestuia împotriva deciziei tribunalului.
În acest sens, Curtea apreciază că inculpatul s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta la judecarea recursului și de a înștiința instanța, urgența medicală intervenind chiar în ziua dezbaterilor.
Fiind îndeplinite cerințele disp. art. 386 lit. b Cod procedură penală, Curtea în baza art. 392 Cod procedură penală va admite contestația, va desființa decizia penală nr. 239/2009 a Curții de Apel Ploiești și va acorda termen pentru rejudecarea recursului la data de 05.11.2009.
Având în vedere că hotărârile atacate de contestator nu mai sunt definitive, fiind desființată decizia din recurs, va fi anulat mandatul de executare pedeapsă nr. 1065/2009 emis de Judecătoria Ploiești și se va dispune punerea de îndată în libertate dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația în anulare formulată de contestatorul, fiul lui și, născut la 01.09.1989, în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești.
Desființează decizia penală nr. 239 din 02.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești
Dispune punerea de îndată în libertate a contestatorului de sub puterea mandatului de executare nr. 1065/2009 emis de Judecătoria Ploiești, la data de 02.04.2009.
Anulează mandatul de executare nr. 1065/2009 emis de Judecătoria Ploiești, la data de 02.04.2009.
Fixează termen pentru rejudecarea recursului formulat de către recurentul împotriva deciziei penale nr. 18. din data de 21.10.2009 a Tribunalului Prahova la data de 05.11.2009, pentru când se vor cita inculpatul la adresa de domiciliu, părțile vătămate și părțile civile la adresele cunoscute.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
3 ex/22.10.2009
Red.
Tehnored. ET
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006.
DOSAR nr. 4491,-
STADIU PROCESUAL: RECURS
furtul (art.208 Cod Penal) - contestație în anulare
TERMEN DE JUDECATĂ: 05.11.2009
CONTESTATOR - INCULPAT
cit.(fiul lui și al lui, născut la 01 1989)- P, nr. 27, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
INTIMAT - PARTE VĂTĂMATĂ
ci. - P,-, Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
cit. - com., nr. 61, Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
cit. - P, nr. 7,. 44,. A,. 16, Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
INTIMAT - PARTE CIVILĂ
cit. SC SRL - P, str.-, Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
cit. SC SRL - P, str.-.-. nr. 189,. 2. Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
cit. SC SRL - P,-,. 2.. 101, Cod poștal -, Județ
Notă: OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. NOTIFICARE 3113/2006
Emis 7 cit/13.10.2009
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran