Furtul (art.208 cod penal). Decizia 771/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.771/

Ședința publică de la 17 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mița Mârza judecător

JUDECĂTOR 2: Ion Avram

JUDECĂTOR 3: Marius Marcian

GREFIER:

-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 394 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr- - sentința penală nr. 452 din 11 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns av. - apărător desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 5880 din 11 2008, depusă la dosar pentru recurentul inculpat, lipsă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Av. precizează că din lecturarea deciziei penale s-au constatat motive de casare a acestei decizii pe considerentul că, admițând apelul s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare care a fost contopită cu pedepsele componente aplicate prin sentința penală nr. 606/2004 a Judecătoriei L, sentință care cuprindea printre altele o pedeapsă de 8 luni închisoare și un rest de 520 de zile rămase neexecutate dintr-o pedeapsă aplicată în anul 2004.

Mai precizează că Tribunalul Galați admițând apelul atât al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați cât și apelul declarat de inculpat, a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 445/2007 a Judecătoriei Tecuci în pedepse componente, inclusiv restul de 520 zile dar ulterior revine și menține revocarea beneficiului liberării condiționate pentru restul de 520 de zile și este luat din nou în discuție, adăugând din nou un spor.

Apreciază că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică din acest punct de vedere.

Susține că s-a repetat contopirea cu restul de pedeapsă de 520 de zile, odată atunci când a descontopit pedepsele din componența pedepsei rezultante de 1 an și 7 luni închisoare aplicându-i-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită în cele din urmă la 4 ani, iar apoi s-a adăugat din nou restul de 520 de zile, deci acest rest de 520 de zile închisoare, în opinia sa, a fost contopit de două ori.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpatul întrucât hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale.

Apreciază că sporurile au fost corect stabilite și instanțele au ținut cont de faptul că pericolul social al faptei este destul de mare, că inculpatul este recidivist, aplicându-se dispozițiile art. 37 lit. a, b Cod penal iar prejudiciul a fost recuperat numai datorită faptului că inculpatul a fost surprins de organele de poliție și nu din bunăvoința acestuia.

Consideră că restul de 520 de zile închisoare a fost corect stabilit de instanță și solicită respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 452/11.03.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar -, conform art. 334.pr.pen. a fost schimbată încadrarea juridică numai în ce privește aplicarea disp. art. 37 lit. b pen. în loc de art. 37 lit. a pen.

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. e,g,i pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

Conform art. 71.pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64.pen.

S-a constatat prejudiciul civil integral acoperit prin restituire.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

În data de 15.12.2006, partea vătămată a venit în municipiul G cu autoturismul proprietatea tatălui său cu nr. de înmatriculare NȚ-41-, pentru a comercializa căciuli de astrahan.

Acesta și-a parcat seara autoturismul pe o alee situată între halele vechi și birourile Administrației Piețelor, iar la ora 19,00 constatat că din interiorul autoturismului îi lipseau mai multe bunuri.

În aceste condiții, partea vătămată s-a deplasat la sediul Poliției.

În data de 15.12.2006, în jurul orei 21,30, patrula de poliție a Secției 5 din mun. G l-a depistat pe în stația de tramvai din zona Pieței Centrale, având asupra sa un sac din plastic.

În urma verificării efectuate au constatat că inculpatul avea în sac un radiocasetofon auto marca, un cric auto, o pompă de aer, un telefon marca Nokia, o lanternă, un parfum și două casete audio.

Inculpatul a recunoscut sustragerea bunurilor din 1400 cu număr de înmatriculare NȚ-41-, prin forțarea portierei.

Bunurile în valoare de 400 lei au fost restituite părții vătămate care nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.

S-a reținut că inculpatul a mai fost condamnat de 9 ori de-a lungul timpului și se află în stare de recidivă post executorie prev. de art. 37 lit. b pen. față de pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 475/05.04.1998 a Judecătoriei Brăila, fiind arestat la 27.03.1988 și eliberat la 12.08.1988.

La individualizarea pedepsei s-a ținut seama de modalitatea efectivă de săvârșire, de pericolul concret al faptei, dar și de perseverența infracțională a inculpatului.

Împotriva sentinței penale mai sus menționate, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și inculpatul.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Galația criticat hotărârea ca fiind nelegală pentru următoarele considerente:

1. deși procurorul de ședință a solicitat schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt calificat cu reținerea ambelor forme ale recidivei, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în actul de sesizare, din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. în aceeași infracțiune dar cu reținerea doar a dispozițiilor art. 37 lit. b pen.

2. instanța de fond nu a soluționat situația antecedentelor penale ale inculpatului.

3. în mod nelegal și nemotivat, instanța de fond a interzis inculpatului toate drepturile civile prev. de art. 64.pen.

Inculpatul a criticat hotărârea pronunțată de prima instanță ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicată, pedeapsă pe care o apreciază ca fiind prea aspră față de gradul de pericol social al faptei și de împrejurarea că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei iar prejudiciul este mic și a fost recuperat.

Prin decizia penală nr. 394/A din 29 septembrie 2008 a Tribunalului Galați s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și de inculpatul și în consecință:

S-a desființat, în totalitate, sentința penală nr. 452 din 11 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar nr- și în rejudecare:

Conform art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului prin rechizitoriu din infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 37 lit. b Cod penal și în această încadrare:

A fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și a art. 37 lit. b Cod penal.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 (an) și 7 (șapte) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 445 din 28 august 2007 a Judecătoriei Tecuci rămasă definitivă prin neapelare la 14 septembrie 2007, în pedepsele componente, prin înlăturarea sporului după cum urmează:

- pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare aplicată prin sentința penală mai sus menționată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c, art. 76 lit. c și art. 80 pen. (faptă din 14 aprilie 2007);

- restul de 520 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 606 din 18 noiembrie 2004 a Judecătoriei L, definitivă prin decizia penală nr. 35 din 13 ianuarie 2005 a Tribunalului Galați.

Conform art. 33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal a fost contopită pedeapsa de 3 (trei) și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa 8 (opt) luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c, art. 76 lit. c și art. 80 Cod penal (faptă din 14.04.2007), prin sentința penală nr. 445 din 28 august 2007 a Judecătoriei Tecuci, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare sporită la 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare.

S-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 606 din 18 noiembrie 2004 a Judecătoriei L, definitivă prin decizia penală nr. 35 din 13 ianuarie 2005 a Tribunalului Galați.

În baza art. 61 alin. 1 teza III Cod penal s-a contopit pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare mai sus stabilită cu restul de 520 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 606 din 18 noiembrie 2004 a Judecătoriei L, definitivă prin decizia penală nr. 35 din 13 ianuarie 2005 a Tribunalului Galați, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa ce mai grea, aceea de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni sporită la 4 (patru) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta perioada executată în baza sentinței penale nr.445 din 28 august 2007 a Judecătoriei Tecuci, de la 26 septembrie 2007 la zi.

S-a anulat mandatul de executare nr. 610 din 14 septembrie 2007 emis în baza sentinței penale nr. 445 din 28 august 2007 a Judecătoriei Tecuci și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 445 din 28 august 2007 a Judecătoriei Tecuci.

S-a constatat acoperit integral, prin restituire, prejudiciul în sumă de 400 lei cauzat părții vătămate, luând act că aceasta nu a formulat pretenții civile.

Conform art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului desemnat din oficiu la fond și în apel, în sumă totală de 200 lei s-a dispus a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, la fond.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel s-a dispus să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, dând faptei reținute in sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.

În acest sens au fost avute în vedere procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, declarația părții vătămate, declarația martorului, procesul verbal de restituire bunuri, declarația inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor.

Din coroborarea probelor mai sus indicate a rezultat că în seara zilei de 15 2006, inculpatul a sustras prin efracție bunuri în valoare de 400 lei din autoturismul părții vătămate, parcat în loc public.

Fapta reținută în sarcina inculpatului constituie infracțiunea prevăzută de art. 208 alin. 1- 209 alin. 1 lit. e, g, i Cod penal.

În mod nelegal, prima instanță a procedat conform art. 334 Cod procedură penală, la schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, reținând doar dispozițiile art. 37 lit. b Cod penal privitoare la recidiva postexecutorie.

Astfel, din analiza fișei de cazier a inculpatului a rezultat că acesta a suferit multiple condamnări pentru săvârșirea de infracțiuni de furt calificat.

Prin sentința penală nr. 606 din 18 2004 a Judecătoriei L rămasă definitivă prin decizia penală nr. 35/13.01.2005 a Tribunalului Galații -a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare. A început executarea acestei pedepse la data de 30 august 2004 fiind liberat condiționat la 26 septembrie 2006, cu un rest de pedeapsă neexecutat de 520 zile închisoare. Fapta dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 15 2006, mai înainte de împlinirea duratei pedepsei mai sus menționate, astfel încât s-a constatat că sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal privitoare la recidiva postcondamnatorie.

Totodată în raport de condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 575/1994 a Judecătoriei Tecuci, s-a constatat că inculpatul se află în stare de recidivă postexecutorie prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

Față de cele reținute, s-a constatat că, în mod nelegal, prima instanță nu a soluționat situația antecedentelor penale ale inculpatului.

De asemenea, hotărârea este netemeinică sub aspectul pedepsei accesorii aplicate inculpatului, constând în interzicerea tuturor drepturilor prev. de art. 64 Cod penal. În raport de natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, s-a apreciat că nu se justifica interzicerea drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, prevăzute de art. 64 lit. d, e Cod penal. De asemenea, nu se justifica interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. c Cod penal, întrucât inculpatul nu s-a folosit pentru săvârșirea faptei de vreo funcție sau profesie.

Ținând cont de gradul de pericol social concret al faptei, de modalitatea și împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta (pe timp de noapte, prin efracție, din loc public), de valoarea relativ redusă a prejudiciului, care a fost integral recuperat, de persoana și conduita procesuală care a recunoscut săvârșirea faptei dar care dă dovadă de persistență în comiterea de infracțiuni contra patrimoniului, Tribunalul și-a format convingerea că scopul preventiv și coercitiv al pedepsei, prev. de art. 52 Cod penal și reeducarea inculpatului se pot realiza prin executarea efectivă a unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul susținând că problemele familiale - îngrijirea mamei bolnave, în vârstă de 80 de ani și a celor trei copii minori care nu sunt ai săi dar pe care îi întreține, impun executarea pedepsei în libertate, respectiv prin diverse prestații în folosul Primăriei din județul

Oral, apărătorul desemnat din oficiu a susținut că tehnica contopirii aplicată de instanța de apel este greșită întrucât restul de 520 zile închisoare a fost luat în calculul pedepsei rezultante de două ori.

Recursul n este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:

Din examinarea motivării recursului declarat de inculpat rezultă că acesta solicită executarea pedepsei la locul de muncă, mijloc de individualizare care însă nu poate fi aplicat în cauza dedusă judecății, nefiind întrunite condițiile de aplicare prevăzute de art. 867potrivit cărora instanța poate dispune executarea pedepsei în unitatea în care condamnatul își desfășoară activitatea sau în altă unitate, în toate cazurile cu acordul scris al unității, ținând seama de gravitatea faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de conduita profesională și generală a făptuitorului și de posibilitatea acestuia de reeducare, dacă sunt suficiente temeiuri ca scopul pedepsei să fie atins fără privare de libertate și dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 5 ani, iar cel în cauză nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Cum fapta dedusă judecății a fost comisă la scurt timp după ce inculpatul se liberase condiționat din executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare, preferând să-și asigure mijloacele de subzistență prin activități infracționale în loc să muncească, Curtea apreciază că pedeapsa de 4 ani închisoare cu executare efectivă este în măsură să satisfacă scopul educativ preventiv și coercitiv prevăzut de art. 52 Cod penal.

În ce privește susținerile orale ale apărării Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, Tribunalul făcând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 61 Cod penal contopind în mod legal pedeapsa rezultantă de 3 ani și 8 luni închisoare cu restul de 520 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare (sentința penală nr. 606 din 18 noiembrie 2004 a Judecătoriei L).

Pentru toate aceste considerente și pentru că nici din verificarea din oficiu nu s-au constatat temeiuri care să atragă reformarea deciziei atacate, aceasta fiind temeinică și legală, recursul de față va fi respins ca nefondat, conform dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui G și, născut la data de 10 martie 1963 în comuna, județul G, cu același domiciliu, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 394 din 29 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosar nr- - sentința penală nr. 452 din 11 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosar nr-.

În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Suma de 200 lei reprezentând onorar apărător din oficiu va fi virată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 17 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./31 2008,

Tehnored.

2 ex./6 ianuarie 2009,

Fond:

Apel: -

Președinte:Mița Mârza
Judecători:Mița Mârza, Ion Avram, Marius Marcian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 771/2008. Curtea de Apel Galati