Furtul (art.208 cod penal). Decizia 855/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 855

Ședința publică de la 03 2008

PREȘEDINTE: Aurel Ilie Președinte Secție

- - - - VicePREȘEDINTE: Aurel Ilie

- - - JUDECĂTOR 2: Membri Constantin Iriza Sorina

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea recursului declarat de revizuientul -, împotriva deciziei penale nr. 251 de la 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns revizuentul, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind cereri de formulat, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.

Av. pentru recurent a solicitat admiterea recursului și casarea cu trimitere la rejudecare la instanța de fond, întrucât disjungerea laturii civile s-a făcut cu încălcarea art. 347.C.P.P. iar instanța de fond și cea de apel nu au respectat dispozițiile instanței de recurs. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și admiterea cererii de revizuire.

Reprezentantul Parchetului a arătat că este de acord cu apărarea în senul că nu se putea disjunge acțiunea penală de cea civilă, acest aspect nefiind nici recomandat în decizia de casare. A solicitat admiterea recursului și casarea cu trimitere la rejudecare a instanța de fond pentru conexare și judecarea împreună a celor două laturi.

Recurentul revizuent a solicitat admiterea recursului, precizând că nu există nici o probă de vinovăție împotriva sa.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 827/ 25.03.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, s-a respins cererea de revizuire formulată de, împotriva sentinței penale nr. 655 din 10 februarie 1997 a Judecătoriei Craiova, revizuientul fiind obligat la 30 de lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță reținut că, prin cererea formulată, condamnatul a criticat sentința penală supusă revizuirii, apreciind că în mod greșit a fost condamnat pentru faptele reținute în sarcina sa, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, referitoare la infracțiunile de fals, a arătat că au apărut împrejurări noi ce nu fuseseră cunoscute de instanță la data judecății.

Revizuentul a invocat în cererea sa, un înscris nou în opinia sa, respectiv decizia civilă nr. 381 din 4 oct. 2006 a Curții de Apel Craiova, decizie prin care s-a constatat perimat recursul declarat de pârâtele și -, împotriva deciziei civile nr. 10 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Dolj, prin care se stabilise că numitul nu este tatăl pârâtei -.

Instanța a apreciat că această împrejurare nu poate fi valorificată în cadrul procedurii revizuirii ce prevede expres și limitativ cazurile în care se poate aplica, ci eventual, pe calea contestației la executare în cadrul procedurii civile.

Inițial, împotriva sentinței penale nr. 1864/2007, a Judecătoriei Craiova prin care s-a respins cererea de revizuire, revizuentul a formulat apel, iar prin decizia penală nr. 256 din 11 sept. 21007, Tribunalul Dolja respins apelul formulat ca nefondat.

Urmare a recursului declarat de revizuient, Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 918 din 5 noiembrie 2007, a admis recursul declarat casând atât decizia penală a tribunalului cât și sentința judecătoriei, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prima instanță, în ședința publică din 11 martie 2008, a dispus disjungerea laturii penale a cererii de revizuire, de latura civilă a acesteia, iar prin sentința penală nr. 827 din 25 martie 2008, a respins cererea de revizuire (pe latura penală).

Prin decizia penală nr. 251 de la 15 octombrie 2008, Tribunalul Dolja respins apelul declarat de către revizuientul -, ca nefondat și l-a obligat la 40 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a reținut că revizuentul - a fost condamnat prin sentința penală nr. 655 din 10 februarie 1997 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 alin. 1.Cod Penal, art. 290 cod penal, art. 293 cu aplic. art. 41 al. 2 cod penal, reținându-se că acesta s-a prezentat sub identitate falsă - aceea a fratelui său, numitul - prezentând actul de identitate al acestuia cu scopul inducerii în eroare a unei organizații din cele prev. de art. 145 cod penal, a falsificat înscrisul sub semnătură privată și a uzitat de el în scopul producerii unor consecințe juridice în beneficiul său, scoțând un autoturism din patrimoniul fratelui său și incluzându-l în patrimoniul tatălui, la a cărui succesiune revizuientul avea vocație legală.

Partea vătămată a decedat, în cauză fiind introdusă în calitate de parte civilă fiica acestuia numita.

A mai constatat tribunalul că ulterior, prin decizia civilă nr. 10/2004 a Tribunalului Dolj, s-a stabilit că numitul nu este tatăl pârâtei.

În motivele sale de apel, revizuentul a învederat că instanța de judecată a comis o gravă eroare de fapt, interpretând în mod eronat probele administrate în cauză și apreciind că decizia civilă invocată nu este de natură a schimba soluția de condamnare a inculpatului, nefiind relevantă sub aspectul infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Mai mult, a arătat revizuentul că în condițiile în care numita - nu este fiica fratelui său, instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze asupra legalității plângerii prealabile formulate dar și asupra existenței ori nu a laturii subiective a infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

A mai invocat revizuientul în motivele de apel și aspecte legate de o interpretare eronată dată de către prima instanță a probelor administrate, în sensul unei rețineri greșite a elementelor constitutive ale infracțiunii de furt.

Totodată, a mai arătat că nu se impunea disjungerea laturii civile de latura penală a cauzei.

Tribunalul a constatat justă aprecierea primei instanțe în sensul că împrejurările invocate de către revizuient în cererea sa, nu sunt de natură să schimbe soluția de condamnare a acestuia, fiind nerelevante sub aspectul existenței infracțiunilor pentru care a fost condamnat.

Analizând dispozițiile ce reglementează cazul de revizuire prevăzut în art. 394 lit. a, cod pr.penală, au rezultat următoarele condiții, și anume descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, în sensul existenței unor fapte probatorii, ci nu a unor noi mijloace de probă, fapte și împrejurări ce trebuie să fie noi pentru instanța de judecată, în sensul de a nu fi fost cunoscute, elementul de noutate privind instanța și nu părțile din proces.

În plus, faptele și împrejurările noi se impun a dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare.

Ca urmare, în acest caz revizuirea este totală, fie că privește latura penală ori civilă a cauzei, soluția atacată urmând a fi schimbată și nu modificată.

Motivele invocate de către revizuient s-au constatat a fi nefondate, neîncadrându-se în dispozițiile art. 394 lit. a, cod pr.penală, iar aspectele legate de condamnarea acestuia și pentru săvârșirea a 2 infracțiuni de furt săvârșite la 30 ianuarie 1991 și 16.06.1990 nu au nici o legătură cu împrejurarea care decurge din hotărârea civilă invocată drept înscris nou.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs revizuientul -, solicitând, în principal, casarea cu trimitere la rejudecare la instanța de fond, întrucât disjungerea laturii civile s-a făcut cu încălcarea art. 347.C.P.P. iar instanța de fond și cea de apel nu au respectat dispozițiile instanței de recurs. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale și admiterea cererii de revizuire, întrucât instanța de fond a comis o gravă eroare de fapt, interpretând în mod eronat probele administrate în cauză și apreciind că decizia civilă invocată nu este de natură a schimba soluția de condamnare a inculpatului, nefiind relevantă sub aspectul infracțiunilor pentru care a fost condamnat. A mai arătat că instanța de fond ar fi trebuit să aprecieze asupra legalității plângerii prealabile formulate dar și asupra existenței ori nu a laturii subiective a infracțiunilor pentru care a fost condamnat; a mai invocat revizuientul și aspecte legate de o interpretare eronată dată de către prima instanță a probelor administrate, în sensul unei rețineri greșite a elementelor constitutive ale infracțiunii de furt.

Recursul este fondat.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că în mod greșit instanța de fond a procedat, în dosarul de fond nr-, prin încheierea de la 11 martie 2008, la disjungerea laturii penale a cererii de revizuire, de latura civilă a acesteia, o asemenea măsură nefiind în interesul unei bune judecăți a cauzei; mai mult decât atât, se constată că, disjungând cele două laturii, în revizuire, nu s-au respectat disp. art. 347.C.P.P. potrivit cărora disjungerea se poate realiza numai dacă rezolvarea pretențiilor civile ar provoca întârzierea soluționării acțiunii penale, ceea ce nu era cazul în speță.

Se mai constată că, deși revizuentul a invocat ca motiv de apel greșita disjungere a celor două laturi ale cauzei în revizuire, instanța de apel a omis să se pronunțe în vreun fel asupra acestui motiv, astfel încât se constată incidența cazului de casare prev. de art. 3859pct. 10.C.P.P. instanța nepronunțându-se asupra unei cereri esențiale, de natură să garanteze drepturile părților și să influențeze soluția procesului.

Pentru aceste considerente, văzând și disp. art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. c și C.P.P. art. 38515alin. 2 și 3.C.P.P. va fi admis recursul, vor fi casate decizia și sentința și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Craiova, în vederea reunirii cauzelor având ca obiect latura penală și latura civilă a cererii de revizuire în mod greșit disjunse, și judecării acestora reunite, în interesul unei juste soluționări a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de revizuentul -, împotriva deciziei penale nr. 251 de la 15 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Casează decizia și sentința nr. 827 din 25 martie 2008 Judecătoriei Craiova și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, Judecătoria Craiova.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 3 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.

IB/16.12.2008.

Președinte:Aurel Ilie
Judecători:Aurel Ilie, Membri Constantin Iriza Sorina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul (art.208 cod penal). Decizia 855/2008. Curtea de Apel Craiova