Furtul (art.208 cod penal). Decizia 99/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 99/R
Ședința publică din 2 februarie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursurile declarate de inculpații G și împotriva deciziei penale nr. 344 din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent G, personal și asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat din oficiu, cu delegație la dosarul cauzei, părțile civile SC International SRL și -.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, av., solicită admiterea recursului astfel cum a fost declarat și motivat, în sensul casării deciziei pronunțată în apel, cât și a sentinței instanței de fond și, rejudecând, să se dispună, în principal achitarea inculpatului în temeiul disp. art. 11 alin.2 lit.a Cpp rap. la art. 10 lit.c Cpp, iar în subsidiar, coborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin.1 lit.a Cpp și aplicarea art. 81 Cp. În latură civilă, solicită exonerarea inculpatului de la plata despăgubirilor civile, acestea fiind nedovedite.
Avocatul din oficiu al inculpatului recurent, solicită admiterea recursului și achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.b Cpp.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat, apreciind hotărârile pronunțate în cauză ca legale și temeinice, făcându-se o corectă interpretare a probelor administrate în cauză.
Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și achitarea sa.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1650 din 02.07.2008, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 208 al. 1, 4, 209 lit. a, e, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal a condamnat pe inculpatul, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 2.Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II- b
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o perioada de 5 ani termen de încercare stabilit în condițiile art.82
Cod PenalÎn baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal a căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al. 5.Cod Penal pe durata suspendării condiționate se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore dispusă prin Ordonanța nr. 852/P/2006.
În temeiul art. 208 al. 1, 4, 209 lit. a, e, g, i cu Cod Penal aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal a condamnat pe inculpatul G, la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 71 al. 2 a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza II- b
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o perioada de 5 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.
Cod PenalÎn baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.Cod Penal a căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al. 5.Cod Penal pe durata suspendării condiționate se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore dispusă prin Ordonanța nr. 852/P/2006.
În temeiul art. 26.Cod Penal rap. la art. 208 al. 1, 209 lit. a, e, g, i a Cod Penal condamnat pe inculpatul, la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat.
În baza art. 71 al. 2.Cod Penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a, teza II- b
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal a suspendat condiționat executarea pedepsei principale pe o perioada de 5 ani termen de încercare stabilit în condițiile art. 82.
Cod PenalÎn baza art. 359.C.P.P. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 a Cod Penal căror nerespectare atrage măsura revocării suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al. 5.Cod Penal pe durata suspendării condiționate se suspendă și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 de ore dispusă prin Ordonanța nr. 852/P/2006.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. a obligat inculpații G și să plătească părții civile - suma de 1.000 lei reprezentând despăgubiri civile.
În temeiul art. 14, 346.C.P.P. a obligat inculpații G, și să plătească părții civile SC Internațional SRL T suma de 34.643 lei reprezentând despăgubiri civile.
În baza art. 118 lit. bad ispus confiscarea a 7 cartele având seriile 5600-8085, 5220-2041, 5829-7652, 5832-5872, 5832-5284, 5844-6817, 5824-9892.
În baza art. 191 al. 2.C.P.P. a obligat fiecare inculpat în parte la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în sumă de 400 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: În noaptea de 28/29.01.2006 inculpații G și împreună cu numitul, după ce au primit informații de la inculpatul despre existența unor colete de valoare în incinta SC International SRL, au sustras autoturismul 1410 aparținând părții vătămate -, sustrăgând din autoturism trusa medicală, capacul de la această trusă fiind folosit ulterior de către inculpații și pentru a izola sistemul de alarmă care asigura sediul SC International SRL.
După ce au izolat sistemul de alarma prin aplicarea de spuma poliuretanică pe capacul trusei medicale, au forțat ușa de acces și au pătruns în interiorul SC International SRL de unde au sustras mai multe colete conținând tichete de masă.
Acțiunea inculpaților și G de a sustrage bunuri din autoturismul părții vătămate - și din incinta SC International SRL pe timp de noapte prin efracție, forțând ușa de acces, fără a avea consimțământul părților vătămate în scopul de a-și însuși aceste bunuri constituie elementul material al infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. "a", "g" si "i"
Cod PenalAcțiunea acestor inculpați a fost săvârșită cu intenție directă, ei urmărind producerea rezultatului socialmente periculos prin crearea prejudiciului în dauna părților vătămate, ceea ce constituie latura subiectivă a acestei infracțiuni.
În ce-l privește pe inculpatul s-a reținut îndeplinirea condițiilor privind complicitatea la săvârșirea de către ceilalți doi inculpați a infracțiunii de furt calificat prin ajutorul moral constând în furnizarea de informații cu privire la locul unde se află bunurile, momentul prielnic pentru a fi sustrase, urmărind același rezultat, și anume obținerea unui profit din vânzarea tichetelor de masă sustrase, și în cazul acestui inculpat vinovăția fiind sub forma intenției directe.
Față de cele arătate s-a reținut întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 4, art. 209 lit. "a", "g" si "i" cu Cod Penal aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal în ce-i privește pe inculpații și G și întrunirea elementelor constitutive ale complicității la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 208 al. 1, 209 lit. "a", "g" și "i" în Cod Penal ce-l privește pe inculpatul.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72.Cod Penal, circumstanțele reale, urmarea produsă și împrejurarea că inculpații se află pentru prima dată sub incidența legii penale, instanța de fond a reținut un grad mai scăzut de pericol social concret al faptelor, apreciind că pedeapsa minimă de 3 ani închisoare ce va fi aplicată fiecărui inculpat este o sancțiune care corespunde periculozității inculpaților.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații G și, criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, achitarea acestora întrucât nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor sau în subsidiar cu reținerea de circumstanțe atenuante, reindividualizarea pedepsei sub minimul special aplicat de prima instanță.
Prin decizia penală nr. 344/A din 10 decembrie 2008, Tribunalul Timiș, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații și G, împotriva sentinței penale nr.1650 din 02.07.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr-.
Analizând apelul declarat de inculpați prin prisma motivelor invocate, în raport cu actele și lucrările din dosar și cu cele cuprinse în hotărârea atacată, tribunalul a constatat următoarele:
Prima instanță din probatoriul cauzei a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății, stare de fapt pe care de altfel chiar inculpații apelanți au recunoscut-o inițial în declarațiile date în faza de urmărire penală, revenind însă ulterior asupra acestora în faza de judecată.
Așa cum a arătat și prima instanță, activitatea infracțională a inculpaților este dovedită cu declarația martorului, care, în noaptea săvârșirii infracțiunii s-a aflat împreună cu inculpatul la discoteca din comuna, inculpat care a doua zi i-a relatat împrejurările săvârșirii infracțiunii și persoanele care au participat la săvârșirea acestei infracțiuni.
Această declarație se coroborează într-adevăr cu declarațiile martorilor și care HG au cumpărat de la inculpații și bonuri de masă, imediat după săvârșirea infracțiunii, precum și procesele verbale efectuate cu ocazia percheziției la domiciliile inculpaților și, din care rezultă că au fost găsite tichetele de masă din cele sustrase de la partea civilă.
Referitor la prejudiciul cauzat părții civile, prima instanță, din probatoriul cauzei, a reținut în mod corect întinderea și valoarea acestuia, ținând cont de declarațiile părții vătămate, planșe foto, proces verbal de cercetare la fața locului, astfel încât nu se poate susține că acesta este nedovedit.
Nici critica referitoare la modalitatea în care prima instanță a individualizat pedepsele aplicate inculpaților și modalitatea de executare a acestora, nu este întemeiată întrucât s-au avut în vedere față de inculpați criteriile generale prev. de art. 72.Cod Penal, aplicând acestora pedeapsa minimă prevăzută de lege și suspendând condiționat executarea acesteia.
Față de toate împrejurările cauzei, de persoana inculpaților și de cele stabilite de către prima instanță, tribunalul a apreciat că pedepsele au fost legal individualizate și nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante, pentru reducerea sub minimul special, întrucât nu există nici o împrejurare care potrivit legii ar putea fi valorificată față de inculpat într-un asemenea mod.
Împotriva deciziei Tribunalului Timiș au declarat recurs inculpații G și.
Inculpatul Gac riticat decizia pentru nelegalitate și pentru netemeinicie, pe motiv că din probele administrate atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, nu rezultă că a comis fapta reținută prin actul de sesizare.
De la locul săvârșirii faptei au fost prelevate mai multe urme papilare însă nu au fost identificate ca aparținând inculpatului.
Martorul a declarat că în noaptea în care s-a comis fapta a fost împreună cu inculpatul într-un club din T de unde a plecat acasă la orele 4-5 dimineața.
Declarațiile luate în cursul urmăririi penale au fost luate sub presiune și s-au încălcat prevederile art.70 al.2 cpp, în sensul că nu i s-a pus în vedere că tot ce declară poate fi folosit împotriva sa și că are dreptul de nu face nici o declarație.
În subsidiar se cere reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cu aplicarea prev. prev. art.81, 82 cp.
În ce privește latura civilă a cauzei s-a solicitat respingerea pretențiilor plății civile ca nedovedite întrucât nu există nici o probă din care să rezulte existența acestei pagube în patrimoniul părții vătămate.
Inculpatul G - nu a motivat în scris recursul dar a fost susținut oral de către apărătorul din oficiu, care a solicitat achitarea întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina inculpatului.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art.38510al.21cpp, se constată că atât decizia recurată cât și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a acestora.
Instanța de fond și de apel au stabilit în mod întemeiat că inculpați sunt vinovați de săvârșirea faptelor descrise în actul de acuzare ceea ce rezultă din probele administrate în cauză.
Astfel, în prima fază a urmăririi penale inițial inculpații au recunoscut faptele, însă, ulterior, au revenit asupra acestora fără a justifica motivul pentru care nu își mai mențin prima declarație.
Declarațiile inițiale se coroborează cu declarațiile martorilor, și care au arătat în cursul urmăririi penale că au cumpărat de la inculpații și tichete de masă din cele sustrase de la partea vătămată.
Este adevărat că în fața instanței de judecată martorul a revenit asupra declarației date în cursul urmăririi penale, susținând că tichetele de masă au fost cumpărate de la alte două persoane, însă el nu a fost în măsură de a prezenta un motiv veridic cu care să argumenteze revenirea asupra declarației inițiale.
Nu în ultimul rând, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la domiciliile inculpaților G și, au fost identificate un nr. de 48 tichete de masă la domiciliul inculpatului și 33 de bonuri la inculpatul.
De asemenea, listingurile convorbirilor telefonice confirmă faptul că în noaptea de 29.01.2006, inculpatul l-a apelat pe martorul, iar convorbirile telefonice purtate de cei trei inculpați atât înainte cât și ulterior confirmă faptul că între inculpați a existat o înțelegere prealabilă cu privire la comiterea faptei.
Nu poate fi reținută nici susținerea inculpatului recurent G precum că în cursul urmăririi penale nu i s-a adus la cunoștință conținutul prev. art. 70 Cp, respectiv că nu i s-a pus în vedere că tot ce declară poate fi folosit împotriva sa și că are dreptul de nu face nici o declarație întrucât din examinarea acestor declarații rezultă că aceste drepturi le-au fost aduse la cunoștința inculpaților.
Nu poate fi reținută nici critica privind nedovedirea prejudiciului, deoarece așa cum corect a reținut instanța de fond, prejudiciul părții vătămate SC Internațional SRL a dovedit că prejudiciul cauzat constă în tichetele de masă nerecuperate, cheltuieli cu refacerea și repararea ușii distruse și a sistemului de alarmă, având în vedere declarațiile reprezentantului părții vătămate, planșe foto, proces verbal de cercetare la fața locului.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, se observă că instanța de fond a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor, prev. de art. 72 cp și, ca modalitate de executare, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor, apreciindu-se că scopul acestora poate fi atins chiar fără executarea în detenției, având în vedere că inculpații se află pentru prima dată sub incidența legii penale.
Prin urmare, recursurile inculpaților sunt nefondate și urmează a fi respinse în baza art. 38515, pct. 1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G și împotriva deciziei penale nr. 344/A/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
Obligă inculpații la câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 02.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
GREFIER
- -
Red. /05.02.09
Tehnored. 2 ex./20.02.09
PI. - - Jud.
-; - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu