Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 140/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 140/

Ședința publică din 22 octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Aurel Burlacu Președinte secție

JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Irina Alexandra Vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 217 din 11.05.2009, Tribunalului Galați (sent.pen.nr.1063/12.06.2008, Judecătoriei Galați, privind pe inculpatul A-.

La apelul nominal răspuns recurentul -parte vătămată, lipsă fiind inculpatul A.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța aduce la cunoștință recurentului - parte vătămată că formularul de comunicare hotărârii, creat de sistemul ECRIS este general și trebuie respectate numai rubricile completate, astfel că, în cauza de față nu a fost obligat la nici un fel de cheltuieli.

În aceste condiții partea vătămată solicită să se ia act că își retrage recursul formulat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se ia act de retragerea recursului.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față:

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1063/12.06.2008, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul A, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. de disp. art. 208-209, al.1 lit. e, g și i Pen. cu aplicarea disp. art. 99 și următoarele Pen. la o pedeapsă de 1 (un) an și 6( șase) luni închisoare;

S-au constatat incidente disp. art.36, al.1 Pr.Pen. rap. la condamnarea la pedeapsa de 2(doi) ani și 4(patru) luni închisoare aplicată prin sentința penală definitivă nr. 1967/2007 pronunțată de Judecătoria Galați;

S-a descontopit pedeapsa de 2 ani și 4 luni aplicată prin sentința penală nr. 1967/2007 în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2420/2005;

- - pedeapsa de 6 luni, aplicată prin sentința penală nr. 2420/2005 și pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1967/2007, cu înlăturarea sporului de 4 luni închisoare; și contopește pedeapsa aplicată de 1 an și 6 luni închisoare cu pedepsele arătate, în temeiul art.33-34.Pen. urmând ca inculpatul A să execute pedeapsa cea mai grea de 2( doi) ani închisoare, la care adaugă un spor de pedeapsă de 6 luni, pedeapsa executabilă devenind pedeapsa de 2(doi) ani și 6(șase) luni închisoare;

S-a menținut anularea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 2420/2005 definitivă la 14.01.2006, așa cum a fost dispusă prin sentința penală nr. 1967/2007, în temeiul art.85, al.1 Pen.;

S-au constatat incidente disp. art. 109, al.3 Pr.Pen. și înlătură aplicarea pedepsei complementare;

A fost obligat inculpatul A, în latura civilă, în solidar cu parțile responsabile civilmente, și, la plata sumei de 900 lei, reprezentând prejudiciul produs părții vătămate, SC ROMÂNIA SA, și a sumei de 150 lei, reprezentând prejudiciul produs părții vătămate,în temeiul art.346, al.1 Pr.Pen.coroborat cu art. 1000, al. 2.Civ. rap. la art. 998-999.Civ.;

A fost obligat inculpatul minor A în solidar cu părțile responsabile civilmente, și, la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei, în temeiul art.191, al.3 Pr.Pen.

Prin decizia penală nr. 217/11.05.2009 s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați; S- desființat în parte sentința penală nr. 1063/12.06.2008 pronunțată de Judecătoria Galați și în rejudecare:

S-a completat încadrarea juridică infracțiunii de furt calificat prev. de art 208 al 1 - 209 al 1 litera e, g și i Cod penal cu aplicarea art 99 din codul penal cu dispozițiile prev. de art 41 al 2 din Cod penal cu menținerea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată acestuia.

Conform art. 71 al 2 din Codul penal s-a aplicat inculpatului minor pedeapsa accesorie interzicerii drepturilor prev. de a rt 64 al 1 teza II literele a și b din Codul penal.

S- înlăturat dispoziția prin care inculpatul minor A a fost obligat în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 150 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă.

S-a constatat acoperit integral prin plată prejudiciul cauzat părții civile.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva acestei decizii declarat recurs partea vătămată, prin care a solicitat anularea prevederilor prin care ar fi obligat la plata unei amenzi și cheltuielilor judiciare, pe care le apreciază ca fiind fără temei legal.

La primul termen de judecată, cauza fiind repartizată aleatoriu, conform programului ECRIS, completului R1, din data de 22.10.2009, după ce i s-a adus la cunoștință că formularul de comunicare creat de sistemul ECRIS este general și trebuie respectate numai rubricile completate, în concret acesta nefiind obligat la nici un fel de cheltuieli, recurentul - parte vătămată a solicitat să se ia act că își retrage recursul formulat.

Așa fiind, urmează a se lua act de retragerea recursului.

Văzând și disp. art.192 al.2 C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de partea vătămată domiciliat în G, str. -. -, nr.2, -.III,.40, împotriva deciziei penale nr. 217 din 11.05.2009, Tribunalului Galați (sent.pen.nr.1063/12.06.2008, Judecătoriei Galați, privind pe inculpatul A- (fiul lui și, născut la 07.02.1989 în G, CNP- -, domiciliat în G,-, -D,.2,.22, com. Vânători, sat., jud.

În baza disp. art. 192 al.2 pr.pen. obligă partea vătămată la plata sumei de 20 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi 22 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.tehnore.T/11.11.2009

Jud.apel-,

Jud.fond-

Președinte:Aurel Burlacu
Judecători:Aurel Burlacu, Mariana Cristache, Irina Alexandra

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 140/2009. Curtea de Apel Galati