Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 157/2008. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.157/R

Ședința publică din 09 octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Cristache Judecător

JUDECĂTOR 2: Daniela Liliana Constantinescu

JUDECĂTOR 3: Aurel

Grefier -

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 197/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, privind pe inculpatul - fiul lui și, ns. la 17.08.1989 în Focșani, județul V, român, studii 8 clase, domiciliat în com. Gugești, sat., str. -, nr. 100, județul V, CNP --,(sent.pen. nr. 702/28.03.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani ).

La apelul nominal răspuns pentru intimatul-inculpat -lipsă - avocat, apărător desemnat din oficiu în baza delegației nr. 4511/07.10.2008, eliberată de Baroul Galați.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Avocat solicită să se observe că ne aflăm în situația unei lipse de procedură în ceea ce-l privește pe - partea responsabilă civilmente, care a fost citat în com. Gugești, sat.,-, ori, în ancheta socială existentă la urmărirea penală la fila 45, se regăsesc mențiuni referitoare la faptul că tatăl minorului inculpat probabil că este recăsătorit cu numita din com. Gugești. Solicită să se aprecieze asupra procedurii de citare cu acesta. De altfel și față de minor se fac susțineri în sensul că acesta ar lucra în Focșani și că ar locui la un unchi al său.

Solicită să se rețină că, potrivit și referințelor date de același referat de anchetă socială, dar și de referatul poliției, pe parcursul cercetării judecătorești, la instanța de fond, la fila 40, se confirmă faptul că mama minorului este decedată încă din anul 2000, astfel că, în mod greșit apare și aceasta în citativ.

Reprezentantul Ministerului Public aduce la cunoștința instanței că nu susține în totalitate motivele de recurs, formulate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, întrucât ele sunt în contradicție cu dispozițiile legale, privind neagravarea situației în propria cale de atac.

Prin decizia penală anterioară, în care s- schimbat modalitatea de executare a pedepsei, respectiv decizia penală nr. 359/2007, Tribunalului Vrancea, în care s-au dat 6 luni cu privare de libertate, singurul recurent fost inculpatul.

În recursul inculpatului cauza a fost casată și trimisă spre rejudecare, astfel că în prezent nu se mai poate susține faptul că trebuie înlăturate circumstanțele atenuante.

Solicită aplicarea unei pedepse de 6 luni închisoare, însă modalitatea de executare să fie cea suspendării sub supraveghere, cu înlăturarea termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.

De asemenea, solicită și o extindere procesului cu privire la celălalt coinculpat minor, pentru că termenul de încercare este greșit calculat.

În acest sens, solicită să se aibă în vedere că art. 1101al. 1 Cod penal are următorul enunț: " odată cu suspendarea condiționată executării pedepsei închisorii aplicate minorului în condițiile de la art. 110, instanța poate dispune pe durata termenului de încercare.".

Termenul de încercare, din economia acestui text de lege, nu poate fi decât de la 6 luni la 2 ani, ori, în situația de față instanța i-a aplicat un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

Apreciază că în mod corect menținând o pedeapsă de 6 luni instanța urmează să aplice un termen de încercare în condițiile lui 110.Cod Penal

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere instituită de către art. 1101are următoarea caracteristică:

Se analizează condițiile de la suspendarea condiționată prev. la 110.Cod Penal, la care, opțional, în funcție de situația concretă în cauză se poate adăuga măsura de la 103, fie măsura prev. de art. 863.

Din economia art. 1101.Cod Penal nu rezultă că minorilor li se poate stabili un termen de încercare prev-. de art. 862.Cod Penal, respectiv mai mare de 2 ani de zile.

Solicită doar menținerea pedepsei de 6 luni, aplicată anterior prin decizia penală 359/2007 și care fost ulterior desființată în recursul inculpatului, iar, termenul de încercare să se stabilească la 6 luni, dar să nu depășească în total 2 ani de zile.

În aceste condiții, nu mai solicită privare de libertate, având în vedere raportul de evaluare, care arată la perspectivele de reintegrare socială următoarele: "Faptele săvârșite în minorat, sancțiunile ca atare, cât și urmările acestor fapte în plan social, vor încuraja o comportare responsabilă, în condițiile în care inculpatul așteaptă un copil și este hotărât să-și asume responsabilitățile de cap de familie."

Lucrătorii poliției Gugești îl caracterizează ca pe un individ care nu a creat probleme în ultima perioadă. Este adevărat că are antecedente penale, însă având în vedere că este minor, chiar, dacă e furt din locuință, apreciază că măsura adoptată de către instanță ca modalitate de executare, cu excepția termenului de încercare, este în măsură să conducă la reeducarea minorului.

Avocat față de susținerile făcute astăzi, ținând seama de situația specială tânărului, care, practic, la acel moment era un copil abandonat, încă din 2005 mama a decedat, și- refăcut viața lăsând acest copil abandonat la o bunică, care nu putea să- asigure mijloacele stricte, dar și de faptul că de la 4.09.2006 nu a mai săvârșit nici un fel de faptă antisocială, rezultă clar că tânărul se autoreabilitează în fața propriei persoane și în fața societății.

Solicită să se aprecieze că pedeapsa de 3 luni pronunțată de Tribunalul Vrancea este suficientă, urmând a se admite apelul Parchetului doar sub aspectul termenului de încercare cu cheltuieli din fondul Ministerului Justiției.

CURTEA:

Asupra recursului penal;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 702/2007 a Judecătoriei Focșani, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a,i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 Cod Penal, art. 99, 74 al.1 lit. a,e și Cod Penal al.2 și art. 76 lit.d

Cod Penal

S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni.

S-a făcut aplicarea art. 86 ind. 3.

Cod Penal

Prin aceeași sentință inculpata a fost condamnată la 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 al.1 lit.a,i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 art.Cod Penal 99.Cod Penal art.74 al.1 lit.a și C.P.P. al.2 și 76 lit.d

Cod Penal

S-a dispus aplicarea art. 86 ind.1 și Cod Penal 86 al.2

Cod Penal

S-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a câte 250 lei.

S-a reținut că după ce s-au cunoscut în luna august 2006, inculpații minori și s-au împrietenit și apoi au luat hotărârea să pătrundă în imobilul părților vătămate și. Inculpata minoră a cunoscut că în perioada aceea, respectiv august 2006, părțile vătămate sunt în Italia iar imobilul nu este locuit.

În dimineața zilei de 31 august 2006, cei doi inculpați minori s-au hotărât să pătrundă în imobilul părților vătămate și să sustragă bunuri.

În aceeași dimineață, prin forțarea unei ferestre din locuința părților vătămate, inculpații au sustras 2 perechi de adidași, 2 perechi de blugi, bluze de damă ce au fost depozitate în domiciliul inculpatei.

După câteva zilei, pe 4 septembrie 2006, în jurul prânzului, cei doi inculpați au pătruns în aceeași modalitate în imobilul părților vătămate de unde au sustras un calculator cu televizor, o combină muzicală și o butelie. Bunurile au fost depozitate tot la domiciliul inculpatei minore.

În aceeași zi, inculpata a vândut butelia martorei cu suma de 14 lei, iar inculpatul minor a luat bunurile electronice sustrase și le-a dus parțial la fratele său iar televizorul și calculatorul le-a vândut în comuna Gugești unui consătean.

În mare parte prejudiciul a fost recuperat rămânând nerecuperate bunuri în valoare de 500 lei.

Împotriva sentinței penale nr. 702/2007 a Judecătoriei Focșania declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpaților minori și reținerii circumstanțelor atenuante.

Cu privire la inculpatul minor s-a susținut că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei nu este oportună deoarece acesta se sustrage de la cercetarea judecătorească. S-a solicitat majorarea pedepselor aplicate inculpaților.

În cauză a declarat apel și inculpata minoră prin care a solicitat înlăturarea condamnării și aplicării măsurii educative a "mustrării".

Prin decizia penală nr. 359 din 31.10.2007 Tribunalului Vrancea, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani, împotriva sentinței penale nr. 702 din 28 martie 2007, pronunțată de Judecătoria Focșani, în dosarul nr-, privind pe inculpații.

S-a desființat în parte sentința nr. 702 din 28 martie 2007 privind pe inculpatul pentru latura penală a cauzei.

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate și termenul de încercare și disp. art. 86 ind.3

Cod Penal

S-a majorat pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev.de art. 208 al.1, 209 al.1 lit. a,i cu Cod Penal aplic. art. 41 al.2 și Cod Penal 99.Cod Penal, 74 al.1 lit.a,c și al.2 și 76 lit.d la 6 luni închisoare.

S-a dispus ca pe durata executării pedepsei să i se interzică inculpatului drepturile prev.de art. 64,b în Cod Penal cond. art. 71.

Cod Penal

S-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.

A fost obligată apelanta la 130 lei cheltuieli judiciare către stat în apel din care 100 lei onorariul apărător din oficiu va avansat din fondul

S-a dispus ca onorariul de apărător din oficiu în sumă de 100 lei pentru intimatul să fie avansat din fondul

Pentru a dispune astfel s-au reținut următoarele:

S-a arătat că apare fondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei și a duratei pedepsei aplicate inculpatului, care prin contribuția avută la comiterea faptei impune aplicarea unei pedepse mai mari decât cea la care s-a orientat instanța de fond. La aceasta se adaugă și conduita sa anterioară când acesta a comis mai multe fapte fiind predispus la activități antisociale. De asemenea, s-a sustras de la cercetarea judecătorească la cea mai mare parte a acestei faze.

Față de această situație s-a precizat că stabilirea ca modalitate de executare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului este lipsită de eficiență. Acesta lucrează ocazional pe raza municipiului Focșani, locuiește la bunica paternă, fiind în afara supravegherii părintești, nefiind posibilă supravegherea sa de către organele de specialitate pentru asigurarea finalității unor astfel de măsuri.

Ca atare s-a apreciat ca oportună stabilirea ca modalitate de executare a pedepsei în mod efectiv într-un loc de deținere în vederea reeducării și urmează a se admite apelul în baza art. 379 pct.2 lit. p Cod Penal și înlăturarea aplic. art. 86 ind.1,2,3 Se va majora pedeapsa aplicată și se va face aplicarea disp. art. 64,b Cod Penal în cond. art. 71.Cod Penal ținând seama că în luna august 2007 devenit major.

S-a mai arătat că critica inculpatei nu este întemeiată. Gravitatea faptelor comise chiar în situația în care la data respectivă era minoră nu poate fi sancționată cu o măsură educativă fiind oportună pedeapsa aplicată de instanța de fond cu modalitatea prevăzută de art. 86 ind.1 față Cod Penal de împrejurarea că se află sub supravegherea părinților, iar măsurile aplicate pot asigura reeducarea inculpatei.

Împotriva deciziei penale nr. 359/31.10.2007 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs inculpatul criticând-o pe motive de netemeinicie în ceea ce privește individualizarea pedepsei și modalitatea de executare.

S-a arătat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că era minor la data săvârșirii faptei, a avut o atitudine sinceră de recunoaștere, precum și că marea majoritate bunurilor a fost recuperată.

Față de toate acestea s-a solicitat admiterea recursului promovat, casarea deciziei pronunțată și în rejudecare să se țină cont de aceste aspecte, arătându-se că scopul pedepsei poate fi atins și prin suspendarea condiționată executării pedepsei aplicate.

Prin decizia penală nr. 40/13.03.2008 a Curții de APEL GALAȚI, recursul declarat de inculpatul a fost admis.

S-a casat în parte, respectiv numai în ceea ce-l privește pe inculpatul, decizia penală nr. 359/31.10.2007 a Tribunalului Vrancea și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că decizia de apel este supusă casării potrivit art. 3859pct. 7 Cod proc. penală deoarece judecata s-a făcut fără întocmirea referatului de evaluare pentru inculpatul minor, fiind încălcate dispozițiile art. 482 Cod proc. penală.

În rejudecare, prin decizia penală nr. 197/11.06.2008 a Tribunalului Vrancea apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșania fost respins ca nefondat.

Instanța de apel a reținut că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, iar criticile Parchetului sunt de ordin general, fără să facă referire precisă la aspecte circumscrise normativ în art. 72 Cod penal. Faptul că inculpatul a mai fost cercetat și în alte cauze penale și a fost scos de sub urmărire penală nu implică automat aplicarea unei pedepse peste minimul special prevăzut de lege și nu răpește acestuia vocația de a beneficia de circumstanțe atenuante.

Împotriva deciziei penale nr. 197/11.06.2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs, în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.

Ca motiv de netemeinicie a invocat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică și că sub acest aspect nu s-a avut în vedere modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, valoarea mare a prejudiciului dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care nu a beneficiat de o creștere și o educare corespunzătore și nu este la primul impact cu legea penală, fiind cercetat în mai multe cauze penale, aplicându-i-se amenzi cu caracter administrativ.

Ca motiv de nelegalitate s-a invocat că, în mod greșit, termenul de încercare a fost stabilit potrivit art. 862Cod penal, deoarece în cazul inculpaților minori sunt aplicabile dispozițiile art. 110 Cod penal.

În motivele scrise de recurs s-a invocat și faptul că inculpatul nu poate beneficia de circumstanțe atenuante, deoarece a fost cercetat penal și în alte cauze penale, motiv de recurs care nu a mai fost susținut cu ocazia dezbaterii recursului.

Recursul este fondat.

Potrivit art. 72 Cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor trebuie să se țină seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În cazul inculpatului minor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a și i Cod penal este închisoarea de la 1 an și 6 luni la 7 ani și 6 luni închisoare.

În condițiile în care la prima judecare a cauzei în apel, prin decizia penală,nr. 359/31.10.2007 a Tribunalului Vrancea, s-a reținut că inculpatul poate beneficia de circumstanțe atenuante și această decizie a fost casată în recursul exclusiv al inculpatului, a se înlătura circumstanțele atenuante ar însemna să se agraveze situația inculpatului în propria cale de atac.

Având în vedere însă modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, faptul că inculpații au pătruns în mod repetat în locuința părților vătămate și au sustras bunuri în valoare de aproximativ 4000 lei, faptul că inculpatul a mai fost cercetat în trei cauze penale - în două cauze penale a fost scos de sub urmărire penală și a fost sancționat cu amendă cu caracter administrativ, iar într-o altă cauză penală i s-a aplicat măsura educativă a libertății supravegheate pe timp de 1 an -, dar și faptul că din referatul de evaluare rezultă că inculpatul are o comportare necorespunzătoare în societate, că a fost sancționat contravențional de 3 ori, că frecventează un anturaj dubios, compus din indivizi fără ocupație, se constată că pedeapsa de numai 3 luni închisoare este modică și nu este de natură să ducă la realizarea scopului procesului penal și reeducarea inculpatului.

Toate elementele de individualizare, menționate mai sus, se circumscriu dispozițiilor art. 72 Cod penal și coroborate cu comportamentul pe care inculpatul l-a avut pe parcursul procesului penal justificau ca în favoarea acestuia să nu fie reținute circumstanțe atenuante, numai că, așa cum am arătat mai sus nu se poate agrava situația inculpatului în propria cale de atac.

În ceea ce privește termenul de încercare, acesta, în cazul inculpaților minori se calculează potrivit art. 110 Cod penal și nu potrivit art. 862penal.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d și art. 192 alin. 3 Cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva deciziei penale nr. 197/11.06.2008, pronunțată de Tribunalul Vrancea, privind pe inculpatul - fiul lui și, ns. la 17.08.1989 în Focșani, județul V, român, studii 8 clase, domiciliat în com. Gugești, sat., str. -, nr. 100, județul V, CNP --,(sent.pen. nr. 702/28.03.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani ) și în consecință:

Casează în totalitate decizia penală nr. 197/11.06.2008 Tribunalului Vrancea și în parte, respectiv numai în ceea ce privește latura penală și aceasta numai în ceea ce- privește pe inculpatul sentința penală nr. 702/28.03.2007 Judecătoriei Focșani și în rejudecare:

Condamnă pe inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. a, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2, art. 99, art. 109, art. 74 alin.1, lit. și art. 76 alin.1 lit. d Cod penal.

În temeiul art. 861Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare prev. de art. 1101în ref. la art. 110 Cod penal, respectiv pe o durată de 2 ani și 3 luni.

În baza art. 863cod penal, dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte o dată la 3 luni la Serviciul de Probațiune din cadrul Tribunalului Vrancea și să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;

- să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

Conform art. 192 al.3 Cod pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului recurs și apelului rămân în sarcina statului.

Suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 09.10.2008

PREȘEDINTE, Pentru Judecător,

- - - - -

plecată la Seminarul " recognition of judicial decisions in criminal metters the role of the national judge" - GERMANIA, semnează

Președintele completului,

- -

Judecător,

- Grefier,

Proces-verbal

Conform art. 359.C.P.P. se atrage atenția inculpatului asupra prevederilor art. 864.

Cod Penal

red. /20.10.2008

tehnored. MT./ 2 EX./20.10.2008

Jud. apel -,

Jud.fond -

Președinte:Mariana Cristache
Judecători:Mariana Cristache, Daniela Liliana Constantinescu, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 157/2008. Curtea de Apel Galati