Furtul calificat (art. 209 cod penal). Decizia 9/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.9/
Ședința publică din 22 ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu
JUDECĂTOR 3: Irina președinte secție
Judecător: - - - vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA împotriva deciziei penale nr.201/07.10.2008 a Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 57/10.04.2008 a Judecătoriei Însurăței ), privind pe inculpatul ( fiul lui și, născut la 28.11.1991 în mun. B, domiciliat în com., jud. B, posesor CN seria - nr. -, CNP - ).
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul intimat, personal și asistat de av., în substituirea av., în baza delegației de substituire eliberată din oficiu de Baroul Galați, intimata parte responsabilă civilmente, personal, lipsă fiind intimat parte vătămată "ANIF" B Sud și intimatul -reprezentant legal Serviciul de Probațiune de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
La întrebarea instanței, intimata parte responsabilă civilmente arată că nu a angajat avocat, că la termenul din 11.12. 2008 vorbit cu d-na avocat ca să o angajeze în cauză, dar nu are posibilități materiale și este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Instanța, având în vedere soluția pronunțată de cele două instanțe, precum și dispozițiile procedural penale, pune în discuție audierea inculpatului prezent, în situația în care va dori să dea declarație. S-au adus la cunoștința inculpatului disp.art.70 Cod pr.penală, în sensul că are dreptul să nu dea nici un fel de declarații, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul intimat a fost de acord să dea declarație.
S-a procedat la audierea inculpatului, declarația sa fiind consemnată în procesul-verbal separat atașat la dosar
Nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că sentința penală și decizia penală sunt nelegale întrucât inculpatul trebuia condamnat pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin actul de sesizare, prev. de art.208 alin.1-209 alin.3 Cod penal cu aplicarea art.99 Cod penal. Consideră că vinovăția acestuia rezultă din coroborarea probelor administrate în cauză. Inculpatul recunoaște în parte săvârșirea faptei, recunoaște faptul că și-a însușit câteva din bunurile aflate în subordinea Stației de pompare, cele care au fost găsite la domiciliu ca urmare a percheziției efectuate, nerecunoscând că și-a însușit și alte bare, șufe sau platbande din cupru care ar fi fost componente ale sistemului respectiv.
Din declarațiile martorilor G și rezultă că bunurile găsite sunt componente ale Stației de Pompare a apei -2, de asemenea, la percheziția domiciliară s-au identificat în curtea acestuia componente ale întrerupătorului tip ce lipsea de la stație, confecționat din ebonită neagră, precum și mai multe bucăți de cabluri cu înveliș de culoare albă cu dimensiunile de 6 x 0, 5 mm și de 4 x 1,5.
Martorul a confirmat că au fost aduse de fiul său în urma cu circa o lună, deci mama inculpatului a declarat că bunurile au fost aduse la domiciliul lor. Din declarația martorului dată în cursul urmăririi penale rezultă că într-o zi din luna ianuarie 2007 când s-a deplasat inculpatul în zona stației de pompare a apei l-a văzut pe acesta urcându-se pe un postament al stației, având în mâini o bară metalică, iar seara când a mers la domiciliul său i-au fost arătate mai multe bare, șufe și platbande din cupru, pe care inculpatul le luase de la stația de irigații și pe care le arsese cu scopul de a le valorifica a doua zi la centrul de achiziționare a materialelor refolosibile, declarațiile acestuia fiind la filele 55-60 din dosarul de urmărire penală.
Martorul - achizitorul - la urmărire penală la fila 74 -, a confirmat că inculpatul a vrut să-i predea și materiale neferoase, deci acesta nu a luat doar materialele care au fost găsite ca urmare a percheziției efectuate. Față de acestea consideră că s-ar impune condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, astfel cum s-a reținut.
Pe de altă parte, având în vedere,în subsidiar, declarația inculpatului, că a luat cabluri și o cutie de ebonită neagră de la o distanță de 2 de stație în condițiile în care în zonă el aduna fier vechi pe care îl găsea în pământ, având în vedere că astfel de bunuri se găseau în acel loc în mod obișnuit, consideră s-ar impune măcar sancționarea administrativă a acestuia pentru însușirea pe nedrept a bunurilor care s-au găsit la domiciliul său, care potrivit adresei de la fila 54 -dosar fond - ar ajunge la suma de 18,46 lei, deci sancționarea administrativă și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni raportat la prejudiciul mai mic care consideră că ar fi fost dovedit - fiind infracțiunea reținută în rechizitoriu, pentru că bunurile oricum, și va ajunge și la al doilea motiv pe care arată că îl va reformula, cumva. Apreciază că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare în condițiile în care s-ar putea aprecia că faptele imputate inculpatului ar fi însușirea pe nedrept, iar în rejudecare ar urma să fie condamnat pentru această infracțiune, pentru a nu se renunța definitiv la motiv, dar în esență, față de primul motiv și față de existența unei infracțiuni de furt calificat cu existența unui prejudiciu mult mai redus solicită sancționarea administrativă - una dintre sancțiunile prevăzute de lege.
Apărătorul inculpatului intimat solicită respingerea recursului Parchetului care neîntemeiat. faptul că atât instanța de fond prin 57/4.08.2008, cât și instanța de apel prin decizia penală nr. 201/2008 au stabilit că fapta nu este săvârșită de inculpatul. Este adevărat că față de prima hotărâre a instanței Parchetul a făcut apel, au susținut aceleași lucruri, dar din motivarea deciziei Tribunalului Brăila, atât Parchetul cât și Curtea de APEL GALAȚI vor înțelege că de fapt probele administrate în cauză duc la prezumția că această faptă nu a fost săvârșită de inculpatul minor. Acel aparat care poartă denumirea de și care are o greutate de peste 100 kg, montat și instalat la cablurile de tensiune ale stației nu putea fi demontat decât de o persoană care avea cunoștințe în acest domeniu și care la rândul ei să fie ajutată de o altă persoană sau mai multe.
Prin expertiza care s-a făcut s-a demonstrat că această operațiune de demontare prin care se realiza infracțiunea de furt ar fi fost cu foarte multe riscuri de electrocutare și că în afara faptului că inculpatul are un intelect limitat, este neștiutor de carte, nu se putea realiza nici din punct de vedere fizic.
Faptul că în mai multe rânduri acesta a declarat că de 3 ori s-a aflat în acea zonă și că scotocind prin zonă -pentru că din asta trăiește - a găsit în pământ la aproximativ 10- 15 cm pentru că nu erau îngropate intenționat, erau acoperite de pământ datorită vremii cabluri, două bucăți de cabluri și o carcasă metalică de culoare neagră care coincid că ar fi părți componente din acel aparat sustras de altcineva nu poate să ducă la concluzia indubitabilă că el este autorul furtului aparatului respectiv. Acest lucru derivă și din modul cum cu rea-intenție partea vătămată s-a constituit parte civilă și s-a stabilit că se constituie parte civilă prin diferite înscrisuri și oferte de preț cu suma de 40.229 lei noi, o sumă fabuloasă, în realitate prin expertiză s-a arătat că valoarea obiectelor găsite, așa cum erau ele, pline de pământ, degradate și cum le-a găsit inculpatul prin locul respectiv este de 12,345 lei.
Nu consideră că ar trebui totuși admis recursul pe cel de al doilea considerent în sensul că totuși, găsindu-i-se acasă acele bunuri s-a considerat că și-a însușit bunul găsit, dar de fapt este infracțiunea de furt, fiind o valoare mai mică, ar trebui să fie condamnat. Pentru 12,345 lei se dă o amendă de cât, pentru că ei trăiesc din următoarele sume: o pensie de 230 lei, din pensia tatălui care a și decedat și din ajutor social de 45 lei. Dacă Parchetul este atât de vigilent în a se sesiza cu privire în acele fotografii se mai văd și niște geamuri care urmau probabil să fie puse la casa lor, un geam este cu celofan și se văd în curte, ar fi trebuit să se sesizeze și cu privire la acele bunuri. Iată deci că, apreciază că recursul a fost făcut pentru că fiecare parte din acest proces penal își face datoria, dar din punct de vedere al posibilității instanței de recurs, consideră că trebuie respins și menținute soluțiile pronunțate,ca fiind temeinice și legale, cu onorariul pentru avocatul titular.
Intimata parte responsabilă civilmente arată că fiul său a adus la domiciliul firele și cutia despre care i-a spus că este baterie și a spart-. Fiul său i-a spus că le-a găsit, iar ea i-a spus să le arunce la perete și acolo au fost găsite de poliție, nu erau ascunse, nu erau îngropate. După o lună și J, dacă erau furate, le ținea acolo în curte?.
Inculpatul intimat arată că îi pare rău pentru că nu trebuia să le ia de unde le-a găsit și că el nu a făcut această faptă.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.57 din 10.04.2008, pronunțată de Judecătoria Însurăței în dosarul penal nr-, s-a dispus, în baza art.11 pct.2 lit. a pr.pen. raportat la art.10 lit. c pr.pen. achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208 alin. 1 - 209 alin.3 lit. b pen. cu aplicarea art.99 și urm. Cod Penal, deoarece fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
În baza art. 346 alin.3 pr.pen. a fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă RA ANIF - Unitatea de Administrare
S-a dispus ca plata onorariului de avocat din oficiu în cuantum de 100 lei să se facă din fondul Ministerului Justiției iar cheltuielile judiciare în sumă de 500 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul de avocat din oficiu, să rămână în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăței nr. 128/P/2007, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 3 lit. b Cod penal cu aplicarea art. 99, 100 și următoarele Cod penal, prin actul de sesizare a instanței reținându-se în fapt următoarele:
În cursul zilei de 29 ianuarie 2007, lucrătorii Postului de Poliție, jud. B, au fost sesizați de către numitul - inginer în cadrul ANIF cu privire la faptul că în ziua respectivă a găsit ușa de la stația de irigații -2, deschisă, iar în interior electric distrus și că mai multe componente ale acestuia lipsesc.
Cu ocazia cercetării la fața locului s-a constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că electric format din 4 celule și suporți din ceramică de la siguranțe erau sparți și distruși.
Totodată, s-a mai constatat lipsa conductorilor, a releelor, întrerupătoarelor, barelor de aluminiu, a cablului de alimentare și a unui întrerupător.
În urma cercetărilor efectuate ulterior de lucrătorii de poliție s-a stabilit că autorul furtului este inculpatul minor din comuna, iar cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la locuința părinților săi, la data de 20.02.2007, s-au găsit în curte părți componente ale întrerupătorului tip ce lipsea de la stație, confecționat din ebonită de culoare neagră, precum și mai multe bucăți de cablu cu miez din cupru 4 x 1,5 mm, cu înveliș negru, circa 10 metri liniari și cablu cu înveliș de culoare albă cu dimensiunile 6x0,5 mm - circa 8 metri liniari.
Potrivit declarației numitului - bunurile găsite la domiciliu cu ocazia percheziției au fost aduse de fiul său cu circa o lună în urmă, fără a cunoaște de unde anume provin.
Din declarațiile inculpatului s-a reținut faptul că spre sfârșitul lunii ianuarie 2007, s-a întâlnit cu prietenul său și s-au hotărât să se deplaseze pe câmp, lângă un canal de irigații pentru a căuta fier vechi, lucru cu care acesta ar fi fost de acord. Amândoi s-au deplasat cu atelajul hipo spre comuna, la circa 4 km distanță de comuna, lângă o stație de irigații aparținând " ANIF" unde ar fi săpat pe un canal circa 15 minute și, deoarece nu au găsit fier vechi, numitul s-a decis să plece acasă, dar inculpatul i- propus să meargă să caute fier la stația de irigații ce se afla amplasată la aproximativ 30 metri de locul unde săpau ei, lucru cu care nu a fost de acord.
a mai declarat că după plecarea lui a continuat să caute fier vechi în canal, găsind cantitatea de circa 50 kg pe care a valorificat-o la un centru de achiziționare a fierului vechi de pe raza comunei.
A doua zi, s-a deplasat la locul respectiv și a mai găsit cantitatea de circa 35 kg fier vechi pe care l-a valorificat de asemenea.
Totodată, inculpatul a mai susținut că a treia zi s-a deplasat din nou la locul respectiv, s-a apropiat de stație și a găsit două cutii din ebonită de culoare neagră și doi colaci de cablu de culoare neagră și respectiv albă, precizând că o cutie a spart-o în fața stației de irigat și i-a luat plăcuțele metalice din interior, iar o cutie și cablul le-a dus la domiciliul părinților unde a spart-o luându-i plăcuțele metalice.
Aceste bunuri au fost identificate de organele de poliție cu ocazia percheziției domiciliare.
Deși Administrația Națională a Îmbunătățirilor Funciare - Sucursala teritorială A - I - - Unitatea de Administrare B - a făcut cunoscut prin adresa nr.285/01.02.2007 că valoarea prejudiciului este de 40229 lei, raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză a stabilit valoarea pagubei la suma de 12,345,736 lei RON.
Instanța de fond a constatat că organele de poliție au fost sesizate cu privire la faptul ca in data de 29 ianuarie 2007, numitul, inginer in cadrul RA ANIF, a găsit ușa de la stația de irigații deschisă, iar in interior, electric distrus si mai multe componente ale acestuia, lipsă.
Audiat in fata instanței, inculpatul nu a recunoscut fapta pentru care a fost trimis in judecată, menționând că fierul vechi l-a găsit după ce a săpat, în afara stației de irigații și nu este adevărat că ar fi pătruns in interiorul acesteia. Aceasta poziție procesuală a avut-o și in timpul urmăririi penale, arătând că acele componente metalice le-a găsit in afara stației, la câțiva metri lângă un copac.
Martorul, audiat la urmărirea penală, a menționat că a fost in câteva rânduri împreună cu inculpatul să sape după fier vechi, in apropierea stației de irigații, iar la un moment dat, când el pleca, deoarece nu găsise nimic prin zonă, l-a văzut pe inculpat pe un postament al stației, având în mână o bară metalică.
Acest martor, în fata instanței de fond, a arătat că nu cunoaște carte iar când i s-a citit declarația dată la politie a înțeles că era vorba doar de două bucățele de cupru de 20 cm și sârmă tot din cupru.
Martorul nu a indicat în nici un moment că l-ar fi văzut pe inculpat intrând in interiorul stației, iar postamentul de care pomenește, se află in afara acesteia, așa cum rezultă din fotografia judiciara nr.1 de la fila 13 (dosar UP).
Instanța de fond a mai reținut că, în cauză nu s-a efectuat vreo expertiză dactiloscopică din care să rezulte că inculpatul a pătruns in interiorul stației și a sustras electric format din 4 celule si suporții din ceramică de la siguranțe, conductorii, releele, întrerupătoarele, barele de aluminiu, cablul de alimentare și un întrerupător de tip.
In cauza au fost audiați martorii G si, maiștri la ANIF B, care au arătat ca oromaxul care a fost sustras nu putea fi separat de tensiune decât de cineva care se pricepea la acel lucru, și că exista riscul electrocutării. De altfel, un asemenea aparat are o greutate în jur de 150 kg și nu putea fi ridicat numai de o singură persoană.
Inculpatul, in vârstă de 16 ani, este o persoană care prezintă un intelect liminar prin carențe de instrucție și educație așa cum rezultă din raportul de expertiza medico legal depus la dosar și instanța de fond a aprecia că nu avea cunoștințele necesare și forța de a putea sustrage piesele și componentele de la stația de irigații. Probabil aceste componente au fost sustrase de persoane pregătite care, după ce au luat părțile mai valoroase, au ascuns sau aruncat restul in șanțurile din fata stației.
De asemenea, martorii asistenți audiați pe parcursul procesului care au participat la conducerea in teren sau la reconstituire, au afirmat că inculpatul a indicat locul si modul in care a spart cu un izolatorii, carcasele de ebonita pe care le-a dus la domiciliu, acel loc fiind afară, lângă un copac, nici unul din martori nu a afirmat că inculpatul a arătat modul cum a pătruns în stație și cum a sustras componentele din incinta stației.
Este adevărat că în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului, au fost găsite două cutii de ebonită neagra, resturi de la un si doi colaci de cablu, insa acestea erau pline de pământ, rupte, arse, neimportante, care nu puteau fi valorificate, aspecte care rezultă din declarația martorului ( 51, dosar instanță). De altfel, la dosar sunt și fotografiile judiciare de la locul unde au fost găsite obiectele mai sus enumerate, care atestă cele susținute de martorii audiați in cauză.
Având in vedere probatoriul administrat în cauză, instanța de fond a ajuns la concluzia că există îndoială asupra vinovăției inculpatului, prezumția de nevinovăție nefiind răsturnată, astfel încât, în cauză s-a apreciat că se aplică principiul ˝in dubio pro reo˝, orice îndoială fiind in favoarea inculpatului.
Astfel, la pronunțarea unei condamnări, instanța nu se poate bizui pe probabilități, pe simplele indicii de vinovăție, ci pe convingerea că probele reținute reflectă adevărul.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăței, invocând că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond l-a achitat pe inculpat, fără a ține cont și fără a face o justă apreciere a tuturor probelor administrate în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale, cât și a cercetării judecătorești.
S-au invocat în motivele de apel prevederile art.63 Cod pr.pen. potrivit cărora, constituie probă orice elemente de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la recunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei.
Deși pe parcursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești inculpatul a avut o poziție procesuală oscilantă, în esență acesta a recunoscut săvârșirea faptei și a descris cu lux de amănunte locul, modul de operare, condițiile și scopul cu care a sustras o parte din piesele și componentele stației de irigații -2.
Parchetul a invocat în esență că în cauză au fost administrate suficiente probe care, pe de o parte, dovedesc că bunurile identificate la domiciliul părinților inculpatului au fost sustrase de de la Stația de -2, iar pe de altă parte, că acestea sunt în măsură să înlăture aplicarea principiului "in dubio pro reo" avut în vedere de instanța de fond la pronunțarea sentinței penale de față.
Prin decizia penală nr. 201 din 07.10.2008 a Tribunalului Brăila apelul declarat de Parchet a fost respins ca nefondat, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.
S-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a coroborat toate probele administrate atât la urmărirea penală, cât și în faza cercetării judecătorești, în mod legal și temeinic ajungând la concluzia că vinovăția inculpatului nu a fost dovedită.
Astfel, nici unul din martorii audiați în cauză nu a afirmat că l-ar fi văzut pe inculpat intrând în interiorul stației, iar postamentul despre care face vorbire martorul se află în afara stației, aspect reținut, de altfel, și de instanța de fond. De altfel, simpla susținere a martorului că l-ar fi văzut pe inculpat urcat pe acel postament nu este de natură a-l incrimina pe acesta decât în măsura în care susținerea martorului s-ar fi coroborat cu alte probe.
Or, nici o probă nu indică faptul că inculpatul ar fi pătruns în interiorul stației unde se afla electric. Mai mult, martorii G și (angajați în funcția de maiștri la. B) au arătat că (oromax) care a fost sustras nu putea fi separat de tensiune decât de cineva care se pricepea la acel lucru, existând riscul electrocutării. Martorii mai indică faptul că aparatul are o greutate de aproximativ 150 kg, neputând fi ridicat de o singură persoană.
În mod corect, instanța a reținut aceste aspecte ca fiind de natură a forma convingerea că inculpatul, în vârstă de 16 ani, având un intelect liminar prin carențe de instrucție și educație, așa cum rezultă din expertiza psihiatrică, nu avea cunoștințele necesare și forța fizică de a putea sustrage piesele și componentele de la stația de irigații.
Tribunalul a mai reținut că, deși este adevărat că în urma percheziției domiciliare efectuate la locuința inculpatului au fost găsite două cutii de ebonită neagră, resturi de la un și cablu, toate pline de pământ, rupte, arse, neimportante, ce nu puteau fi valorificate, această probă nu poate dovedi cu certitudine că inculpatul a sustras -ul în condițiile în care această probă nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Mai mult, martorii asistenți audiați pe parcursul procesului penal, au afirmat că inculpatul a indicat locul și modul în care a spart cu un izolatorii, carcasele de ebonită pe care le-a dus la domiciliu, acel loc fiind afară, lângă un copac, nici unul din martori neputând afirma că inculpatul a arătat modul de pătrundere în stație și dacă acesta a sustras componentele din interiorul stației.
Aceste probatorii analizate de instanța de fond nu sunt de natură a răsturna prezumția de nevinovăție, tribunalul apreciind că în mod legal și temeinic aceasta a reținut că fapta nu a fost săvârșită de inculpat.
Împotriva deciziei penale nr. 201 din 07.10.2008 a Tribunalului Brăilaa declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BRĂILA criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie.
În esență, recurenta susține că atât instanța de fond cât și cea de apel s-au pronunțat cu încălcarea prevederilor art. 385/9 punctul 10 Cod procedură penală în sensul că au înlăturat nemotivat probele administrate în cauză, probe care demonstrează fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina acestuia.
În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs scris, Parchetul a solicitat să se constate că instanțele au încălcat și prevederile art. 385/9 punctul 10 teza 2 Cod procedură penală în sensul că nu s-au pronunțat și nici nu au pus în discuția părților, față de declarațiile inculpatului, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de însușire a lucrului găsit prevăzută de art. 216 Cod penal.
Deși pentru aceste considerente, prin motivele scrise de recurs s-a solicitat casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, oral în instanță, reprezentantul Parchetului a precizat că renunță la această cerere solicitând ca în situația în care se va aprecia că schimbarea de încadrare juridică se impune, inculpatul să fie condamnat în recurs pentru infracțiunea de însușire a lucrului găsit.
S-a mai apreciat că inculpatului i-ar putea fi aplicată pentru infracțiunea de furt calificat și o amendăa administrativă, întrucât față de valoarea foarte mică a prejudiciului cauzat prin comiterea faptei, acesteia îi lipsește gradul de pericol social concret al unei infracțiuni.
Recursul este nefondat.
Examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri pronunțate în cauză, conform prevederilor art. 385/9 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că, deși reprezentantul Parchetului a susținut că atât instanța de fond cât și cea de apel au ajuns la concluzia achitării inculpatului, respectiv a reținerii nevinovăției acestuia, prin înlăturarea nemotivată a probelor administrate în cauză, în realitate, ambele instanțe au făcut o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor, ajungând în final la concluzia că acestea nu sunt de natură a proba fără dubii vinovăția inculpatului, ceea ce a condus la adoptarea soluției de achitare a acestuia.
Potrivit art. 5/2 Cod procedură penală "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prezumția de nevinovăție este nu doar o regulă de bază a procesului penal, o garanție a unor drepturi fundamentale ci un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre definitivă.
Probele pe care Parchetul și-a întemeiat acuzarea și apoi motivele de apel și, respectiv, de recurs sunt declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, declarații care, în aprecierea Parchetului se coroborează cu procesele-verbale de percheziție domiciliară, de reconstituire a faptei și cu depozițiile unor martori audiați în cauză.
Sub un prim aspect, Curtea constată că deși în faza de urmărire penală inculpatul a recunoscut fapta, cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătorești, acesta și-a modificat poziția procesuală, susținând că nu a comis furtul.
Faptul că inculpatul a fost inconsecvent în declarațiile date în fața organelor judiciare este irelevant întrucât, conform art. 66 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să își dovedească nevinovăția. Potrivit art. 69 Cod procedură penală declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Or, inculpatul nu a recunoscut niciodată că ar fi intrat în incinta stației de irigații și că de acolo ar fi sustras bunurile reținute ca fiind obiectul material al infracțiunii de furt calificat ce i se reține în sarcină.
A arătat, însă, că a găsit acele bunuri în apropierea stației, că și le-a însușit și că a vândut la fier vechi metalul găsit, această activitate de căutare de fier vechi fiind una obișnuită pentru el pentru că în felul acesta își asigură întreținerea.
Pentru a-și forma propria convingere în legătură cu vinovăția sau nevinovăția inculpatului, instanța de apel a procedat la reaudierea acestuia în calea de atac, declarația consemnată fiind în sensul celor mai sus arătate.
Prin urmare, simplele susțineri ale inculpatului făcute în faza de urmărire penală, (în absența reprezentanților săi legali) referitoare la săvârșirea infracțiunii nu pot constitui temei al condamnării sale, aceasta cu atât mai mult cu cât, deși se susține de către Parchet că aceste declarații se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, Curtea constată că în realitate astfel de probe, care să creeze convingerea privind vinovăția inculpatului, nu există.
Astfel, nici o probă nu indică faptul că inculpatul ar fi pătruns în interiorul stației unde se afla electric.
Declarația martorului în care acesta arăta faptul că l-a văzut pe inculpat urcat pe postamentul stației de irigații având o bară metalică în mână este lipsită de relevanță și nu constituie o probă care să dovedească vinovăția inculpatului întrucât postamentul despre care acesta face vorbire se află în afara stației de irigații astfel încât, pe baza ei nu se poate reține că inculpatul ar fi pătruns în incinta stației. De altfel declarația acestui martor este singulară și nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.
Pe de altă parte, martorii G și (angajați în funcția de maiștri la. B) au arătat că (oromax) care a fost sustras nu putea fi separat de tensiune decât de cineva care se pricepea la acel lucru, existând riscul electrocutării. Martorii au mai arătat că aparatul are o greutate de aproximativ 150 kg, neputând fi ridicat de o singură persoană.
În aceste condiții, în mod temeinic instanțele au reținut că aspectele precizate sunt de natură a forma convingerea că inculpatul, în vârstă de 16 ani, având un intelect limitat, prezentând carențe de instrucție și educație, așa cum rezultă din expertiza psihiatrică efectuată în cauză, nu avea cunoștințele necesare și nici forța fizică pentru a putea sustrage piesele și componentele de la stația de irigații.
În ceea ce privește declarațiile martorilor asistenți audiați pe parcursul procesului penal, declarații în care aceștia au afirmat că inculpatul a indicat locul și modul în care a spart cu un izolatorii, carcasele de ebonită pe care le-a dus la domiciliu, acel loc fiind afară, lângă un copac, Curtea constată că nici acestea nu sunt de natură a forma convingerea în legătură cu vinovăția inculpatului întrucât nici unul dintre martori nu a putut afirma că inculpatul ar fi arătat modul de pătrundere în stație și dacă acesta a sustras componentele din interiorul stației.
Este adevărat că în urma percheziției efectuate la domiciliul inculpatului, așa cum rezultă din procesul-verbal întocmit cu acea ocazie, au fost găsite două cutii de ebonită neagră, resturi de la un și cablu, toate pline de pământ, rupte, arse, neimportante, care nu puteau fi valorificate.
Această probă, însă, nu poate dovedi cu certitudine că inculpatul a sustras -ul din incinta stației de irigații ci este, mai degrabă, de natură a susține varianta inculpatului în sensul că a găsit aceste bunuri în apropierea stației, în pământ.
Având în vedere că la pronunțarea unei hotărâri de condamnare instanța trebuie să își întemeieze convingerea privind vinovăția inculpatului nu pe probabilitate ci pe probe sigure, certe, complete, în măsură să reflecte realitatea obiectivă și cum în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, Curtea urmează a constata că se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).
Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, explicându-se prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, instanța nu își poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine, așa încât trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției inculpatului și să îl achite.
Chiar dacă în fapt, în speță, s-au administrat probe în sprijinul învinuirii iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există și totuși îndoiala persistă în ceea ce privește vinovăția, în mod evident această îndoială este echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și, prin urmare, inculpatul trebuie achitat.
Față de aceste considerente, motivul de recurs formulat de Parchet referitor la greșita achitare a inculpatului apare ca nefondat, nejustificând casarea hotărârilor pronunțate în cauză.
În aceste condiții, cum soluția de achitare a inculpatului în conformitate cu dispozițiile art. 11 punctul 2 lit. a în referire la art. 10 lit. c Cod procedură penală urmează a fi menținută, cererea de achitare formulată de Parchet pe considerentul că fapta săvârșită de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni nu mai poate fi analizată.
În ceea ce privește solicitarea privind schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 3 Cod penal în infracțiunea de însușire a bunului găsit prevăzută de art. 216 Cod penal, Curtea constată că nici aceasta nu este întemeiată, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Astfel, bunurile însușite de inculpat nu îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi considerate obiect material al infracțiunii reglementate de art5. 216 Cod penal.
Bunul găsit este bunul care nu aparține făptuitorului și peste care acesta dă în mod întâmplător, într-un loc unde, în raport cu natura sa, acel bun nu se putea afla fără supraveghere. Bunul găsit este, totodată, bunul care a fost pierdut de partea vătămată, bunul ieșit din posesia altuia, fără voia sa și fără ca făptuitorul să fie ținut a ști cui aparține.
Nu constituie, însă, bun găsit în sensul textului invocat, bunul ieșit din posesia altuia cu voia acestuia adică bunul abandonat.
Dacă făptuitorul a fost în dubiu în ceea ce privește situația bunului în sensul că nu a știut precis dacă bunul este pierdut sau abandonat, acest dubiu îi va profita cu condiția să se stabilească, în raport cu situația concretă că acel bun ar fi putut fi considerat abandonat.
În speță, aparent s-ar putea considera că bunurile pe care inculpatul și le-a însușit ar fi bunuri găsite în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 216 Cod penal întrucât acestea se aflau într-un loc unde, în raport de natura lor, nu se puteau afla fără supraveghere.
Având, însă, în vedere starea în care au fost găsite bunurile și faptul că acestea erau aruncate în afara stației de irigații, acoperite de pământ, în mod evident inculpatul a avut convingerea că sunt bunuri lipsite de valoare, bunuri abandonate pe care și le-a însușit fără a-și pune probleme în legătură cu apartenența lor.
În consecință, nu se poate reține în sarcina inculpatului infracțiunea de însușire a bunului găsit, recursul declarat de Parchet și sub acest aspect fiind neîntemeiat.
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu dispozițiile art. 385/15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul declarat de Parchet ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 și art. 189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BRĂILA împotriva deciziei penale nr.201/07.10.2008 a Tribunalului Brăila (sentința penală nr. 57/10.04.2008 a Judecătoriei Însurăței ), privind pe inculpatul ( fiul lui și, născut la 28.11.1991 în mun. B, domiciliat în com., jud. B, posesor CN seria - nr. -, CNP - ).
Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 22.-.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud./11.02.2009
Jud.apel -
Jud.fond -
Tehnored.CG/2 ex./17.02.2009
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina
