Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 290/2008. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(254/2009)
DECIZIE PENALĂ NR. 290R
Ședința publică de la 23februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Simona Encean
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - - fost reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din 28.-, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de libertate, personal și asistat de avocați aleși și, în împuternicirilor avocațiale nr. 50816 și 54820/09.02.2009, atașate la filele 31 și 32/dosar și intimata-parte civilă personal, lipsind intimatul-inculpat și intimata-parte vătămată Consiliul Local Municipal
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - d-na av. - solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, în cadrul căreia dorește să depună la dosarul cauzei copie de pe raportul de constatare efectuat în dosarul de urmărire penală nr. 156/P/2007.
Curtea, deliberând, încuviințează proba solicitată pe care o constată administrată prin depunerea la dosar a unei copii de pe raportul de constatare efectuat în dosarul copie de pe raportul de constatare efectuat în dosarul de urmărire penală nr.156/P/2007.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - d-na av., având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, admiterea cererii de sesizare a Curții Constituționale și suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În drept, arată că și-a întemeiat cererea de sesizare a Curții Constituționale privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 11 alin.1,2 și 3 din OG 43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție pe dispozițiile art. 21 alin.3, art. 24 alin.1 și art. 124 alin.2 din Constituția României și art. 6 alin. 1 din CEDO, iar instanța de fond a înțeles să respingă această cerere cu o motivare ce excede dispozițiilor prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992. În motivarea acestei susțineri, arată că din conținutul art. 29 din Legea nr. 47/1992, rezultă că trebuie îndeplinite cumulativ de către persoana care invocă o asemenea excepție două condiții și anume că: această excepție trebuie invocată în fața instanței de judecată și trebuie aibă legătură cu obiectul cauzei. Or, judecătorul fondului constatat că în speță nu este îndeplinită condiția legăturii cu obiectul cauzei a dispozițiilor art. 11 alin.1,2 și 3 din OG 43/2002, întrucât raportul de constatare tehnico științifică constituie doar un mijloc de probă folosit de procuror în sprijinul acuzării, care poate fi combătut în fața instanței de judecată.
Mai susține apărarea că, critica dispozițiilor art. 11 din OG 43/2002 a vizat împrejurarea în care un funcționar căruia i s-a atribuit calitatea de specialist în realitate nu este specialist de înaltă clasă, competent să efectueze această expertiză, fiind absolvent al Academiei de Studii Economice și nu deține informații de natură tehnică, care de fapt nu este specialist,nu are avizul Ministerului Justiției și nu are calitatea de expert.
Consideră inadmisibilă susținerea instanței de fond, în sensul că raportul de constatare tehnico științifică constituie o simplă probă, în condițiile în care acest raport stă la baza acuzării și în baza căruia s-a făcut trimiterea în judecată a inculpatului care a fost prejudiciat de dreptul la un proces echitabil. Având în vedere că dispozițiile art. 6 din CEDO garantează dreptul la apărare a persoanei din momentul la care aceasta este încunoștiințată despre faptul că împotriva sa s-a declanșat o procedură. Or, inculpatul nu a fost încunoștiințat despre această împrejurare, în faza de urmărire penală s-a produs un dezechilibru întrucât a fost lipsit de dreptul la apărare, în sensul că niciodată nu i-a fost comunicat raportul de constare tehnico-științifică întocmit de către DNA.
În concluzie, apreciază că există o legătură indisolubilă între dreptul la apărare și dispozițiile art. 11 din OG 41/2002.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat - dl. av., având cuvântul, arată că se raliază concluziilor puse de către antevorbitorul său.
Intimata-parte civilă, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de către inculpatul, cu motivația că invocarea acestei excepții de către inculpat face parte din procesul de tergiversare a soluționării prezentei cauze.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de către inculpatul, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință atacată ca legală și temeinică, apreciind alături de instanța de fond că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea 47/1992 și nu există nici o legătură cu soluționarea acestei cauze. Este adevărat că nu a fost definită această sintagmă de către Curtea Constituțională, însă nici nu avea vreun motiv să o facă, atâta vreme cât instanța de judecată și practica judiciară sunt unanime în susținerea că legătura trebuie să fie nemijlocită și să aibă legătură cu soluționarea cauzei.
În plus, consideră că apărarea, atât în fața instanței de fond cât și astăzi în fața instanței de recurs, nu a făcut altceva decât să susțină nelegalitatea dispozițiilor art. 11 din OG 41/2002 și a raportului de expertiză, fără motiva în ce mod au fost încălcate drepturile inculpatului prin acest text de lege sau prin acest raport de expertiză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-, s-a dispus, printre altele, și respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La termenul de judecată din 20.01.2009, inculpatul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, în raport cu prevederile art.6 alin.1 din CEDO, precum și art.21 alin.3, art.24 alin.1 și art.124 alin.2 din Constituția României, solicitând suspendarea cauzei până la soluționarea excepției și înaintarea dosarului Curții Constituționale.
În motivarea cererii s-a susținut că prevederile art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție nu respectă cerințele imparțialității și obiectivității ce trebuie să caracterizeze mijloacele de probă cu caracter științific, statutul specialiștilor Direcției Naționale Anticorupție, în condițiile în care aceștia sunt numiți prin ordin al procurorului șef și își desfășoară activitatea sub directa îndrumare, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, nu oferă garanții de independență, imparțialitate și obiectivitate cu privire la efectuarea constatării tehnico-științifice.
De asemenea, s-a susținut că dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată nu prevăd dreptul învinuitului de a fi încunoștiințat despre administrarea acestui mijloc de probă, neavând astfel posibilitatea de a participa la formularea de obiecțiuni cu privire la raportul de constatare tehnico-științifică.
Totodată, s-a învederat că specialistul care a întocmit raportul de constatare tehnico-științifică în cauză este absolvent de or, lucrarea necesita cunoștințe de mecanica fluidelor.
În final, s-a arătat că pe baza raportului de constatare tehnico-științifică întocmit în condițiile menționate s-a stabilit prejudiciul în cauză și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului .
Tribunalul a examinat cererea de sesizare a Curții Constituționale sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate ale excepției invocate și a constatat că nu este îndeplinită condiția legăturii dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție cu obiectul cauzei.
În motivare, tribunalul a apreciat că sintagma " are legătură cu obiectul cauzei", folosită de legiuitor are în vedere acele dispoziții de drept material iar dispozițiile de drept procesual ar putea fi avute în vedere numai în măsura în care prin încălcarea acestora s-ar produce o încălcare gravă și substanțială a drepturilor garantate de norma constituțională ce se invocă a fi fost încălcată.
De asemenea, s-a apreciat că legătura trebuie să fie nemijlocită și directă cu soluționarea cauzei, or, în speță, raportul de constatare tehnico-științifică constituie doar un mijloc de probă folosit de procuror în sprijinul acuzării, învinuitul având posibilitatea de a-l contesta în fața instanței de judecată, în condiții de contradictorialitate, partea având posibilitatea de a solicita proba cu expertiza. În procesul deliberării judecătorul are posibilitatea de a verifica și de a evalua materialul probator, fundamentându-și soluția pe întreg materialul probator administrat, prin coroborare și aprecierea probelor iar nu prin raportare exclusivă la constatarea tehnico științifică întocmită de specialiștii DNA.
Totodată, s- reținut că o reglementare similară celei criticate există în Codul d e procedură penală, în art.112 iar împrejurarea că specialistul DNA nu avea calificarea necesară este o chestiune care privește valabilitatea mijlocului de probă.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.6 din Legea nr.47/1992 s-a apreciat că excepția invocată este inadmisibilă, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul solicitând să se constate că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, să fie sesizată Curtea Constituțională și să fie suspendată judecarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
În motivarea recursului au fost reiterate susținerile formulate în fața instanței de fond iar cu privire la existența legăturii, dintre dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 și soluționarea cauzei, s-a solicitat Curții să constate că este îndeplinită și această condiție, întrucât mijlocul de probă, respectiv constatarea tehnico-științifică a fost întocmită de specialistul DNA, proba fiind administrată în faza de urmărire penală.
Cu prilejul susținerii motivelor de recurs s-a învederat că raportul de constatare tehnico-științifică întocmit de specialistul DNA a stat la baza acuzării inculpatului, acestuia încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil. Potrivit dispozițiilor art.6 din CEDO care garantează dreptul la un proces echitabil, se impunea ca inculpatul să fie încunoștiințat cu privire la efectuarea raportului de constatare tehnico-științifică în cursul urmăririi penale pentru a-și putea construi o apărare în această fază a procesului penal.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul emis în dosarul nr.156/P/2007 al Direcției Naționale Anticorupție, înregistrat pe rolul Tribunalului București, Secția I penală, la data de 09.07.2008, sub nr-, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, printre alții, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și luare de mită prev. de art.132din Legea nr.78/2000 rap. la art.248-2481și art.246 din Codul penal rap. la art.17 lit. d din Legea nr.78/2000, precum și art.6 din Legea nr.78/2000 raportat la art.254 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.33 lit. a din Codul penal, constând în aceea că în calitate de director general la C, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu a prejudiciat unitatea cu 4.789.437,33 RON și a primit sume de bani, reprezentând cheltuieli de călătorie ocazionate de trei deplasări în străinătate efectuate împreună cu soția sa ( a participat doar la două asemenea călătorii - decembrie 2005 Olanda și iulie 2006 Germania), de la coinculpatul, cu scopul evident de a accepta livrarea către a unor pompe necorespunzătoare calitativ, suma totală dată cu titlu de mită fiind în cuantum de 1500 euro.
Potrivit dispozițiilor art.29 alin.1și 3 din Legea nr.47/1992, republicată, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [] privind neconstituționalitatea [] unei dispoziții dintr-o lege[] în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și dispoziția nu a fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții.
Tribunalul, examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de inculpatul, în mod just a apreciat că sunt îndeplinite două dintre condițiile impuse de textul anterior menționat, însă a considerat, în mod greșit, cu privire la cea de-a treia condiție, că dispozițiile art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție nu au legătură cu soluționarea cauzei.
Astfel, în ceea ce privește prima condiție, Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție este în vigoare.
În legătură cu cea de-a doua condiție, Curtea reține că dispozițiile art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, deși au format obiectul unor sesizări anterioare, nu au fost constatate ca fiind neconstituționale.
Examinând dispozițiile a căror neconstituționalitate a fost invocată prin raportare la obiectul cauzei, Curtea constată că acestea au legătură cu soluționarea cauzei.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție, constatarea tehnico-științifică efectuată din dispoziția scrisă a procurorului de specialiștii prevăzuți la alin.1 constituie mijloc de probă, în condițiile legii.
Acest mijloc de probă va fi avut în vedere la soluționarea cauzei, așa încât Curtea apreciază că este îndeplinită și cea de-a treia condiție cumulativă, de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate.
dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție cu obiectul prezentei cauze se analizează prin raportare la faza procesuală în care se află cauza, situația de fapt reținută prin rechizitoriu și probatoriul administrat.
Astfel, cauza se găsește în faza judecății în fond așa încât, tribunalul, pentru a analiza valoarea probatorie a unui mijloc de probă, trebuie să stabilească dacă proba a fost legal administrată așa încât controlul constituționalității dispoziției referitoare la administrarea acestui mijloc de probă, poate permite instanței să cenzureze, sub aspectul legalității constatarea tehnico-științifică.
Este adevărat că instanța de fond va aprecia asupra cauzei prin coroborarea tuturor probelor administrate însă prin invocarea excepției se tinde către înlăturarea probei, ca fiind nelegal administrată, în condițiile dispozițiilor art. art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Totodată, paguba a fost stabilită în cauza dedusă judecății pe baza aceluiași mijloc de probă și a condus nu numai la stabilirea situației de fapt și încadrării juridice a faptelor, prin atragerea incidenței Legii nr.78/2000, dar și la stabilirea competenței DNA în instrumentarea cauzei, or, potrivit dispozițiilor art.112 alin.1 din Codul d e procedură penală, care completează dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a invocat, rațiunea pentru care se folosesc cunoștințele unui specialist este existența unui pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt și este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei.
Prin urmare, fiind îndeplinite toate condițiile referitoare la admisibilitatea excepției, Curtea constată că instanța de fond trebuia să sesizeze Curtea Constituțională cu soluționarea acesteia.
În consecință, Curtea va admite recursul inculpatului, va constata îndeplinite condițiile de admisibilitate a dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție și va trimite cauza la aceeași instanță în vederea sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu dispozițiile art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 și a suspendării cauzei.
Potrivit dispozițiilor art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 28.01.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-.
Casează în parte încheierea atacată și rejudecând:
Constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a dispozițiilor art.11 alin.1, 2 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.43/2002 privind Direcția Națională Anticorupție.
Trimite cauza la aceeași instanță în vederea sesizării Curții Constituționale, în conformitate cu dispozițiile art.29 alin.4 din Legea nr.47/1992 și a suspendării cauzei.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.02.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./12.03.2009
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Simona Encean, Silvia Cerbu
