Infracțiuni de corupție (legea nr. 78/2000). Decizia 69/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 69/
Ședința publică din data de 15 septembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Zoița Frangu
JUDECĂTOR 2: Daniel Dinu
Grefier - - -
Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentată de Procuror -
S-a luat în examinare apelul penal declarat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.281/CEA din data de 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art.257 Cod penal și Legea nr.78/2000, având ca obiect cerere de revizuire.
În conformitate cu disp.art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică,se prezintă:
- apelantul revizuent - în stare de arest și asistat de apărătorul ales al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul d e Avocați B - Cabinet Individual de Avocat.
Procedura este legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
Apelantul revizuent, având cuvântul, precizează că își menține apelul promovat în cauză.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.366 Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.367-377 Cod procedură penală.
Avocat, apărător ales al apelantului revizuent, având cuvântul, precizează că a formulat apel împotriva soluției instanței de fond, pe care o consideră nelegală și netemeinică motivele fiind evidențiate în scris și depuse la dosar, criticând modul în care s-a făcut interpretarea și administrarea probatoriului în cauză, atât raportându-se la dosarul de fond cât și la verificările care au urmat în faza de cercetare, de către parchet.
Precizează că instanța de fond a înlăturat declarația revizuentului cât și pe cea a martorului, audiat nemijlocit de instanță, prin care făcea dovada cazului de revizuire prevăzut de art.394 alin.1 lit."a" Cod procedură penală.
Solicită în temeiul textului de lege invocat, art.379 pct.2 lit."a" Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea soluției pronunțată de instanța de fond și în rejudecare, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire, reiterând și cererea formulată la instanța de fond, în sensul suspendării executării pedepsei până la soluționarea cererii de revizuire.
Judecătorul de fond a dat o interpretare proprie fiecărei declarație în parte, existând contradicții clare între probatorii, declarația celui audiat în fața instanței, în legătură cu comportamentul revizuentului cât și a martorului.
La fila 4 motivării, instanța apreciază că: "susținerile în sensul că revizuentul ar fi împrumutat o sumă de bani, sunt nereale, ca urmare a neverosimilității lor".
Apreciază că o afirmație poate fi ori ori neverosimilă.
În momentul în care judecătorul face o astfel de afirmație fără să motiveze de unde cunoaște acest aspect, consideră că instanța trebuia să facă referire la una din probele administrate sau la una din declarațiile date.
Precizează că judecătorul trebuia să facă o apreciere cu privire la declarațiile celui care a fost audiat în fața sa, punând întrebări contradictorii celui audiat, dacă avea nelămuriri cu privire la înțelesul și întinderea declarațiilor.
Tot fondul problemei penale s-a realizat printr-o influență agresivă, violentă, de către numitul împotriva clientului său și că acesta din motive de frică, a refuzat să confirme în fața instanței de fond de această situație, fiind amenințat cu viața, împrejurare care nu era cunoscută de către instanța de fond.
Consideră că ne încadrăm în disp. prevăzute de art. 394 alin.1 lit."a" Cod procedură penală, întrucât chestiunea de interpretare este foarte corectă atâta timp cât cineva îți amenință viața și familia și spune "dacă îndrăznești să spui sau să dacă îndrăznești să nu ce-ți spun sau să altceva decât ce-ți spun, vei avea de suportat consecințe care sunt mai importante decât propria lui persoană.
Nu crede că 99% din lumea aceasta nu încearcă să spere că există o soluție, lucru pe care clientul său l-a demonstrat și pe care judecătorul instanței de fond nu o vede, dimpotrivă nici măcar nu o citește, la dosar existând lista convorbirilor telefonice din care rezultă că apelantul revizuent de două ori a sunat la 112 - apelul de urgență -, în urma căruia poliția s-a deplasat la el acasă și a fost scăpat, pentru că a fost bătut de oameni care s-au deplasat la comanda lui.
Comportamentul revizuentului este analizat de către instanță avându-se în vedere manifestări volitive și procese raționale, analiză care excede competențelor unei instanțe judecătorești.
Instanța nu poate anticipa un comportament într-o speță în care sunt invocate dispozițiile art.46 Cod penal și violențe verbale și fizice exercitate asupra revizuentului.
Consideră că dacă revizuentul ar fi făcut declarații complete, probabil judecătorul fondului ar fi concluzionat că este "neverosimil" ca o persoană care trăiește sub teama permanentă a amenințărilor și a violențelor fizice, să poată să își aducă aminte atât de multe detalii.
Arată că, tot la fila 4 motivării, la fel de neverosimile sunt declarațiile martorului, întrucât nu ar fi expus exact cuantumul sumei datorate, iar lipsa documentelor doveditoare ale creanței, este o dovadă că nu există probe care să ateste existența creanței.
Instanța face din nou o confuzie și ignoră probatoriul de la dosarul cauzei, în care s-a probat, atât prin declarațiile revizuentului, ale martorilor, el și, faptul că revizuentul avea o datorie de bani la numitul, persoană care prin amenințări verbale și violențe fizice, i-a provocat revizuentului leziuni, a urmărit să își satisfacă un interes material, folosindu-se de un interpus în persoana revizuentului.
La fila 5 motivării, instanța apreciază că amenințările și violențele fizice ar fi putut fi probate "dacă erau reale", prin copia consemnării apelului la numărul de urgență 112 sau prin acte medicale.
Revizuentul a făcut dovada acestor violențe prin actele emise de Serviciul de Telecomunicații Speciale, care atestă faptul că în seara zilei de 26 mai 2008, au fost primite 2 apeluri de urgență, apeluri provenind de la numărul de telefon, aparținând familiei revizuentului.
Aprecierile instanței făcute la adresa martorului la fila 5 sentinței, depășesc limitele principiului audierii nemijlocite de către instanță, să țină cont și de persoana acestuia: recidivist, cu două dosare penale aflate în curs de soluționare.
Aprecierile instanței că declarațiile martorului nu ar fi reale ar fi trebuit să fie susținute de sesizarea Ministerului Public sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă atâta timp cât nu a existat acest demers, instanța trebuie să respecte jurământul pe care martorul l-a depus conform art.85 Cod procedură penală.
Instanța de fond nu a făcut o apreciere a probelor care să justifice admiterea în principiu a cererii de revizuire, ci a făcut efectiv o judecată a fondului cererii de revizuire.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect doar hotărâri judecătorești trecute în puterea lucrului judecat, deci nici un moment cererea de revizuire nu a vizat fondul cauzei, ci aspectele legate de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, conturau doar un temei că instanța de revizuire să nu acorde aceeași valoare materialului probatoriu ca și instanța de recurs, care din moment ce și-a bazat hotărârea de condamnare pe calitatea de funcționar a revizuentului, calitate inexistentă, a pronunțat o hotărâre de condamnare nelegală.
Faptul că inexistența calității de funcționar ar fi atras doar o altă individualizare a pedepsei, constituie un raționament greșit, întrucât din moment ce Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat funcționarul public, este limpede că această instanță a condamnat funcționarul a cărui influență s-ar fi folosit, și nu persoana care a fost forțată sub presiunea amenințărilor să fie un interpus între persoana îndreptățită la despăgubiri și traficantul de influență.
Concluzia Tribunalului Constanța precum că nu ar exista cazul de constrângere prevăzut de art.46 Cod procedură penală, este greșită, declarațiile revizuentului și ale martorului coroborându-se cu cele ale martorilor și -, care atestă starea de agitație permanentă a lui atunci când acesta discuta cu.
De asemenea, instanța speculează aspectele deduse judecății prin cererea de revizuire, încercând să probeze o contradicție între aceasta și declarațiile revizuentului - fila 4 sentință, în condițiile în care cererea de revizuire nu constituie mijloc de probă. Conform art.64 alin.1 Cod procedură penală mijloacele probă sunt: declarațiile învinuitului sau ale inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale părții civile, ale martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele de probă, constatările medico-legale și expertizele.
Este nejustificată astfel constatarea făcută de instanță că revizuentul nu face nicio precizare asupra cuantumului sumei datorate lui, în condițiile în care instanța nu a interpelat nemijlocit revizuentul și își bazează concluzia pe mențiunile făcute în cererea de revizuire.
Conform art.403 alin.1 teza a doua Cod procedură penală, instanța poate verifica oricare dintre probele pe care se întemeiază cererea sau poate, când este necesar, să administreze probe noi.
Instanța nu a înțeles să îl audieze nemijlocit pe revizuent și nici pe martorii și, a căror audiere și confruntare a fost respinsă de organul de urmărire penală prin rezoluția din 01.06.2009.
La fila 7 sentinței, instanța în mod greșit îndepărtează din probatoriile declarația martorului, invocând 2 motive:
nu avea de ce să își aleagă un interpus atât timp cât singurul demers ar fi fost de încunoștințare a presupusului funcționar. Acest raționament este greșit, întrucât trebuia să recupereze datoria pe care o avea, iar trebuia să recupereze datoria pe care o avea, iar nu a declarat că transmiterea informațiilor către funcționarul din B, se face pe cale ocultă. Nici un moment martorul nu a declarat că funcționarul nu ar fi fost contactat în sediul instituției în care își desfășura activitatea.
Martorul nu a indicat identitatea persoanei care l-a însoțit la Restaurantul întrucât nu ar fi existat și, de asemenea, concluzionează instanța, martorul ar fi avut interes să se întâlnească cu.
Împrejurarea că martorul a înțeles să dea declarația în cauză se datorează faptul că a fost legal citat, declarația sa fiind cerută și nu oferită voluntar, dintr-o exacerbare a spiritului civic.
De asemenea, a înțeles să fie asistat de un apărător ales tocmai pentru a îi fi respectate toate garanțiile procesuale, iar atragerea răspunderii penale și pentru persoana care l-a însoțit a constituit motivul pentru care a refuzat să divulge identitatea acesteia.
Instanța invocă în sprijinul acestei concluzii faptul că declarația lui ar fi mult mai elocventă. Nu se ia în considerare însă interesul denunțătorului de a face astfel de declarații, care a urmărit permanent atragerea răspunderii penale a revizuentului și are interes în respingerea cererii de revizuire.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului, desființarea soluției pronunțate de instanța de fond și rejudecând, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Până la soluționarea cauzei, apreciază că se impune suspendarea executării pedepsei.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de revizuent, ca nefondat, instanța de fond în mod corect apreciind în mod corect că nu există probe suficiente care să justifice admiterea în principiu a cererii de revizuire.
Solicită a se constata că împrejurările noi la care se face referire de apărare sunt numai afirmate nu și dovedite, au fot audiați martori, persoane care nu au confirmat susținerile revizuentului.
Se afirmă faptul că ar fi existat o anumită intensitate și gravitate a corecțiilor aplicate revizuentului, dar niciunul din cei 9 martori audiați nu au oferit nici un indiciu de natură a susține afirmațiile revizuentului.
Consideră că declarațiile martorilor propuși în apărare în principal, pentru dovedirea celor susținute, sunt lipsite de credibilitate.
nu își arogă calitatea de autor moral al activității infracționale în cele mai mici detalii, solicitând a se constata că martorul nu știe elemente esențiale în legătură cu activitatea infracțională a revizuentului și nu cunoștea ce acte ar fi trebuit să conțină dosarul.
De asemenea, solicită a se constata că la instanța de fond s-a evidențiat că inculpatul l-a cunoscut pe denunțător prin intermediul unei persoane iar martorul face afirmații generice despre ce s-a întâmplat la momentul comiterii infracțiunii precum și faptul că, presupusa datorie este numai afirmată dar nu și probată.
Chiar dacă s-ar admite că ar fi aplicat constrângeri asupra revizuentului, acestea nu pot fi și probate.
Avocat, apărător ales al apelantului revizuent, având cuvântul în replică, apreciază că este fals că cel care a fost audiat ca martor nu cunoștea problemele de procedură.
Apelantul revizuent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra apelului penal de fața:
Prin sentința penală nr. 281/17.07.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța, în baza art. 403 alin 3 Cod procedură penală raportat la art. 394 alin 1 lit a) și alin 2 Cod procedură penală, s-a respins ca nefondată cererea de revizuire a sentinței penale nr. 472 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, definitivă prin decizia penală nr. 3676 din 13.11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, formulată de revizuientul condamnat (fiul lui și, născut la 14 09 1979).
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală, l-a obligat pe revizuent să plătească statului suma de 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, rin p. sentinta penala nr 472 din 15 11 2007 pronuntata de Tribunalul Constanta, in dosarul penal nr -, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de influenta prevazuta de art. 257 Cod penal raportat la art. 6 din legea nr 78/2000, urmand ca pedeapsa sa fie executata in regim de detentie.
Prin decizia penala nr 44/P din 14 04 2008 Curtii de Apel Constanta, sentinta penala a fost modificata, in sensul ca s-a majorat pedeapsa aplicata revizuientului la 2 ani inchisoare, si s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei.
Prin decizia penala nr 3676 din 13 11 2008 Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sentinta penala si decizia instantei de apel au fost modificate cu privire la individualizarea pedepsei si la restituirea sumei de 30.000 lei, in sensul ca pedeapsa aplicata revizuientului a fost majorata la 3 ani inchisoare, si s-au inlaturat dispozitiile privind suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, urmand ca pedeapsa sa fie executata in regim penitenciar.
Cu privire la aceasta solutie definitiva, in esenta, revizuientul sustine ca exista cazul de revizuire prevazut de art. 394 lit a) Cod procedura penala, respectiv s-au descoperit fapte si imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, acestea constand in faptul ca revizuientul ar fi actionat cu vointa constransa de numitul, si ca ar fi fost persoana care trafica influenta pe langa un functionar public, si care, totodata, beneficia de un procent important din sumele obtinute drept despagubiri de catre persoanele stramutate din Bulgaria in Romania.
De asemenea, in concluziile asupra fondului, revizuientul arata ca in mod gresit instanta de recurs a retinut ca inculpatul ar fi indeplinit o functie publica care ii impunea sa vegheze la aplicarea corecta si imediata a legii privitoare la dreptul de proprietate, si in acest context si-a vandut sarcinile de serviciu.
Cu privire la primul motiv de revizuire, tribunalul, ca instanță de fond, a retinut urmatoarele:
Din examinarea declaratiilor date de revizuient in cursul urmaririi penale si judecatii, precum si a apararilor formulate -concluzii scrise si orale, propunerea de probe -rezulta ca in nici un moment al procesului penal acesta nu a indicat existenta unui factor constrangator al vointei sale, raportat la actiunile pentru care a fost condamnat, si nici nu a rezultat implicarea numitului in activitatea de obtinere a sumei de bani datorata de stat numitei cu titlu de despagubiri pentru stramutarea din Bulgaria.
In ce priveste cauza initiala a presupuselor amenintari si loviri, insotite de santaj, respectiv faptul ca revizuientul ar fi imprumutat o suma de bani de la numitul, pe care ulterior nu a mai reusit sa o returneze, analiza declaratiilor revizuientului si martorului contureaza faptul ca sustinerile in acest sens sunt nereale, ca urmare a neverosimilitatii lor.
Astfel, in cererea de revizuire, arata ca,aveam si o datorie mai veche de achitat de numitul si am considerat ca ajutandu-l voi reusiintr-un felsa imi pot plati aceasta datorie. In cadrul acestei afirmatii (si in general a cererii de revizuire) revizuientul nu face nici o precizare asupra cuantumului sumei datorate lui, desi o astfel de mentiune era absolut fireasca, tinand seama ca de cuantumul datoriei sunt legate o serie de aspecte de natura a-i sustine afirmatiile, cum ar fi faptul ca intr-adevar nu ar fi putut-o achita, ca valoarea era suficient de importanta pentru ca sa recurga la actele de amenintare, violenta si santaj aratate, sau ca revizuientul nu a putut rezista moral santajului, ca urmare a obligatiei banesti pe care o avea.
Totodata, revizuientul nu explica,in ce fel" concret ar fi putut reusi sa-si plateasca datoria personala catre daca executa ceea ce ii cerea acesta referitor la suma de bani cuvenita numitei, respectiv daca s-a inteles cu sa-l ierte de datorie, sau de o parte din ea, si in acest caz cat anume, daca ii acorda un commision din suma pe care el insusi o primea, comision folosit pentru a stinge o parte din datorie, etc. Aceasta precizare o face abia in cadrul declaratiilor date, rezultand ca abia in acest moment si-a definit modalitatea de plata a datoriei sale.
In continuare, in cuprinsul declaratiei olografe (fila 55 verso dosar DNA) revizuientul arata ca a imprumutat de la,15.000 -20.000 euro in mai multe transe", iar in cuprinsul declaratiei consemnate de procuror, arata ca imprumutul propriu zis totaliza,aproape" 20.000 euro.
Avand in vedere natura relatiilor dintre cei doi, imprejurarea ca numitul ar fi desfasurat activitati de camatarie (cum rezulta din declaratiile ambilor) precum si faptul ca sumele imprumutate erau purtatoare de dobanzi considerabile, este cu totul neverosimil ca revizuientul sa nu cunoasca cu precizie care era suma exacta imprumutata, care au fost sumele achitate si daca acestea priveau numai dobanzile sau si impumutul propriu zis, si cat anume din el.
La fel de neverosimile sunt si declaratiile martorului, atunci cand afirma,l-am imprumutat cu suma totala deaproximativ20.000 euro", ca si cum o persoana care se ocupa cu imprumutul de bani, din care obtine profituri, nu ar fi preocupata sa o evidenta exacta a sumelor impumutate si a sumelor primite, ci doar o evidenta,aproximativa", si aceea neconsemnata in scris (pentru ca, daca ar fi existat evidente scrise in acest sens, acestea ar fi fost probe pe care revizuientul nu le-ar fi omis ).
In ce priveste amenintarile si lovirile invocate de revizuient ca mijloc de constrangere a vointei sale de catre, revizuientul nu indica in dosar nici o dovada obiectiva referitoare la existenta acestora.
Astfel, in declaratie sustine ca i-a spus lui de mai multe ori ca nu vrea sa-l mai ajute, dar de fiecare data acesta il agresa fizic -de trei ori fiind atacat fie acasa fie pe strada de prietenii, iar o data atacandu-l personal cu un cutit si incercand sa-l taie pe.
De asemenea, in cererea de revizuire arata ca l-a avertizat ca va trece la represalii, lucru care s-a si intamplat, cand revizuientul a fost nevoit sa ceara ajutor la numarul de urgenta 112, pentru ca fusese trimisa o ceata de batausi ca sa-l prinda si sa-i aplice o corectie. Revizuientul mai precizeaza ca de doua ori a fost batut,bestial" de si de oamenii lui, dar nu a formulat plangere si nu a spus nimic familiei sale.
Evenimentele relatate ar fi putut fi probate obiectiv, daca erau reale, de exemplu prin copia consemnarii apelului la numarul de urgenta 112, prin actele incheiate si constatarile organelor care s-au deplasat la acest apel, prin actele medicale ce nu puteau fi evitate dupa doua batai,bestiale", fie ele si retete medicale sau prezentari la medicul de familie. Pe de alta parte, o ceata de batausi care incearca sa-l agreseze ori sa-l sperie, leziunile suferite ca urmare a loviturilor puternice (bestiale, conform exprimarii revizuientului) nu puteau sa treaca neobservate de membrii familiei sale, de prietenii apropiati, de vecini, etc, si cu toate acestea revizuientul nu a fost in masura sa indice nici un astfel de mijloc de proba care sa-i confirme sustinerile.
La fel de inexplicabila este si atitudinea revizuientului de a nu se apara in procesul de fond in modul in care o face in cererea de revizuire, cu toate ca in prima instanta a fost condamnat la o pedeapsa a inchisorii cu executare, iar la instanta de apel pedeapsa i-a fost majorata, orice solutie putand fi preconizata la instanta de recurs, mai ales in recursul parchetului care cerea tocmai majorarea pedepsei si executarea in detentie. Mai concret, este inexplicabil ca revizuientului i-a fost teama de represaliile lui daca ar fi facut declaratiile in cursul judecatii fondului, dar nu-i mai este teama de acestea in procedura revizuirii, desi in ambele cazuri era constient de consecintele tacerii -condamnarea penala la pedeapsa inchisorii.
In ce priveste declaratiile martorului, pe langa faptul ca sunt imprecise si nu pot fi verificate, acestea contin o serie de inadvertente si contradictii care releva falsitatea lor. In acelasi timp, aceste declaratii sunt infirmate de alte probe administrate atat in dosarul de fond, cat si in cel de revizuire.
Astfel, martorul face declaratii de genul,l-am imprumutat cuaproximativ20.000 euromi-a platito partedin dobanzi.au existatmai multescandalurim-am deplasat la locuinta sade cateva oriii transmiteam lui prin intermediul lui (la telefon)ce aveam de spusbunica prietenei lui avea de primitaproximativ700-800 milioane lei trebuia sa incasez un commission de20-25%raportat la intreaga suma .la intalnirea din restaurantul urma sa-mi aducaaproximativ200-250 milioane leinu doresc sa dezvaluiidentitatea persoaneicare m-a insotit la restaurantul.
Tribunalul a mai reținut ca aceste declaratii evazive, imprecise, conduc pe de- parte la concluzia ca martorul nu cunoaste prin propriile perceptii situatiile la care s-a referit, si pe de alta parte ca sunt facute astfel incat sa nu poata fi confruntate cu altele, si eventual infirmate.
In declaratia din 03 04 2009, sustine ca,eu nu l-am cunoscut personal niciodata pe acest si nu am discutat cu el direct", in timp ce in aceeasi declaratie, pagina urmatoare, sustine ca,am fost nevoit de mai multe ori sa-l insotesc (pe ) pentru a asista la discutiile pe care le purta cu, ca sa mă asigur de ceea ce spune". Este evident ca o persoana nu poate asista personal la mai multe discutii cu o alta, si in acelasi timp sa nu o cunoasca.
In declaratia din 03 04 2009, afirma ca,din cate am inteles, batrana ii daduse nepoatei o procura", expresia semnificand faptul ca martorul a luat la cunostinta despre acea procura din relatarile altor persoane. Totusi, revine si afirma in declaratia din 08 05 2009 ca,stiu caam cerutsi o procura pentru ca prietena lui sa o poata reprezenta pe bunica sa", sustinand deci, de aceasta data, ca chiar el a solicitat procura, contrazicandu-si singur prima declaratie.
Martorul relateaza ca bunica prietenei lui avea de primit 700-800 milioane lei in doua transe, cand in realitate suma precizata reprezinta doar prima transa, iar suma totala se cifreaza la 1.879.000.000 lei, din care a pretins 920.000.000 lei, si nu 200-250 milioane lei. Este astfel neverosimil ca sa nu fi cunoscut suma reala ce urma a fi achitata, cata vreme sustine ca a intrat in posesia dosarului in care se afla si decizia care consemna totalul despagubirilor, cata vreme sustine ca cunostea un functionar care putea rezolva problema platii (si care evident stia si cat este de plata, iar martorul era interesat sa cunoasca aceasta suma, pentru a stabili valoarea comisionului), precum si in conditiile in care sustine ca supraveghea permanent convorbirile telefonice ale revizuientului -printre acestea aflandu-se si cele in care se mentioneaza sumele aratate mai sus.
mai sustine in declaratia din 03 04 2009 ca el trebuia sa primeasca un commision raportat la intreaga suma ce trebuia incasata cu titlu de depagubiri, pe cand in declaratia data in instantei arata ca urma a primi un procent pentru fiecare suma pe care ar fi primit-o persoanele indreptatite. Tribunalul constata astfel ca martorul si-a revizuit declaratia astfel incat sa corespunda situatiei reale (transei primite si comisionului pretins), concluzia fiind ca in procurorului el cunostea situatia eronat. De aici consecinta ca nu a cunoscut desfasurarea evenimentelor prin propriile simturi (si cu atat mai putin nu a coordonat-o) si deci nu a fost implicat in obtinerea platii despagubirilor mentionate.
In cuprinsul declaratiilor sale martorul sustine si unele aspecte lipsite de logica in contextul intrebarilor puse, cum ar fi faptul ca il alesese pe ca colaborator deoarece el era recidivist si nu se putea adresa unor institutii publice personal. Dar nu rezulta ca ar fi trebuit sa se adreseze vreunei institutii publice personal, nici el si nici nu au avut vreo imputernicire din partea persoanelor interesate, singurul demers fiind incunostiintarea pe o cale oculta a presupusului functionar de la B despre datele dosarului depus de in urma cu 10 ani si aprobat, astfel incat sa fie identificat si sa se dispuna plata efectiva a primei transe.
O alta afirmatie ce nu-si gaseste logica este cea in care martorul sustine ca,nu ma interesa sa am un contact direct cu, intrucat nu el era persoana care avea dreptul la despagubiri". Dar, pe de o parte, era cel care in fapt a dispus de suma de bani primita, si care chiar a inmanat suma de 300 milioane lei lui, in acelasi timp fiind singura persoana contactata in mod insistent de catre in scopul intrarii in posesia comisionului, astfle incat argumentul invocat de este lipsit de pertinenta, si fals; pe de alta parte, probele dosarului nu semnaleaza ca sau altcineva a fost interesat sa ia contact cu persoana care avea intr-adevar dreptul la despagubiri, adica cu sau cu reprezentantul ei conventional.
Falsitatea acestor sustineri demonstreaza ca martorul a incercat sa dea o explicatie plauzibila faptului ca nu a intrat niciodata in contact direct sau indirect cu el, nu a semnalat existenta martorului in cursul desfasurarii faptelor, nici macar cu ocazia denuntului formulat la DNA.
Martorul a refuzat sa precizeze identitatea persoanei care l-ar fi insotit la restaurantul la data flagrantului, desi acest lucru nu implica nici un inconvenient pentru persoana respectiva. In conditiile in care martorul a fost dispus sa-si,dezvaluie propria activitate, nu se intelege de ce a refuzat sa precizeze un element care ar fi confirmat o simpla situatie de fapt, concluzia fiind ca acea persoana nu exista in realitate, nefiind pregatit pentru a indica un astfel de mijloc de proba, care, fiind verificat, i-ar fi infirmat sustinerile.
In ce priveste sustinerea martorului in sensul ca l-a insotit pe in masina acestuia, atunci cand acesta s-a intalnit cu pentru a prelua dosarul numitei, aceasta este infirmata cu amanunte complete si coroborate, de catre, care arata ca intalnirea a avut loc in masina revizuientului, acesta fiind insotit de o persoana identificata ca fiind.
De asemenea, mai sustine un aspect lipsit de inteles in logica evenimentelor prezentate de el, si anume ca ii datoreaza 3000 de euro din afacerea cu, pentru că a apucat sa dea acesti bani la B, ca si cum initiativa,afacerii" ar fi apartinut lui, si ca si cum tot acesta l-a pus pe sa inmaneze la B suma de 3000 euro, aceste aspecte fiind contrare relatarilor de ansamblu in sensul ca era doar executantul dirijat de prin santaj si amenintare.
de considerentele de mai sus, tribunalul a reținut ca declaratiile date de revizuient si de martorul in cadrul procedurii de revizuire nu au o baza reala, ele fiind o incercare de a se contura un motiv de revizuire care sa se incadreze in dispozitiile art. 394 lit a) Cod procedura penala, si totodata care sa poata atrage -ipotetic -achitarea revizuientului.
Declaratiile martorilor si - sunt nerelevante sub aspectul stabilirii temeiniciei cererii de revizuire, intrucat acesti martori nu relateaza situatii de fapt concrete si verificabile din care sa rezulte constrangerea morala prevazuta de art. 46 cod penal pe tot parcursul perioadei in care revizuientul a efectuat acte materiale retinute de instanta ca fiind de trafic de influenta.
In ce priveste pe martorii, el si, declaratiile lor sunt in sensul ca revizuientul este cel care cunostea o persoana influenta la B care putea interveni pentru plata imediata a despagubirilor si cu care a si vorbit, revizuientul mai rezolvase anterior o situatie similara a soacrei martorului, revizuientul era avizat in privinta documentelor ce trebuiau depuse, neexistand informatii despre presupusa implicare a lui, sau despre situatia de persoana santajata, amenintata, pe care o reclama revizuientul.
Din ansamblul mijlacelor de proba administrate in cadrul cererii de revizuire, coroborate cu probele administrate la fondul cauzei, tribunalul a constatat ca nu se confirma indiciile existentei cazului de constrangere morala, care ar fi putut atrage rejudecarea cauzei in procedura revizuirii si o posibilă solutie de achitare a revizuientului, si de asemenea nu se confirma existenta unei stari de fapt necunoscute de instante la solutionarea fondului cauzei.
Astfel, a concluzionat că nu poate fi retinuta existenta cazului prevazut de art. 394 lit a) si alin 2 cod procedura penala.
In ce priveste al doilea motiv principal de revizuire invocat de revizuient, si anume acela ca instanta de recurs a retinut o situatie de fapt gresita, cata vreme revizuientul nu a indeplinit o functie publica, tribunalul a constatat ca acesta este nefondat pentru considerentele care urmeaza:
Astfel cum in mod expres a retinut instanta de recurs, modificarea sentintei si deciziei in apel s-au referit la individualizarea pedepsei si a modalitatii de executare, si nu la pronuntarea unei solutii contrare.
Astfel, de principiu, toate cele trei instante au retinut vinovatia revizuientului si necesitatea aplicarii unei pedepse cu inchisoarea. Instanta de recurs nu a infirmat situatia de fapt retinuta la fond, care a condus la stabilirea incadrarii juridice, a vinovatiei si la aplicarea pedepsei.
In acest context, eroarea de fapt pe care o invoca revizuientul nu se circumscrie cazului de revizuire prevazut de art. 394 lit a) Cod procedura penala, deoarece motivarea instantei de recurs a avut in vedere individualizarea pedepsei si a executarii, si nu pronuntarea unei solutii de condamnare in loc de una de achitare. Revizuirea unei hotarari definitive nu poate fi ceruta pentru stabilirea unui alt cuantum al pedepsei, sau pentru stabilirea unei alte modalitati de executare.
Pe de alta parte, imprejurarea ca instanta de recurs a indicat in motivare o anumita situatie de fapt nu conduce la existenta cazului de revizuire prevazut de art. 394 lit a) Cod procedura penala.
Acest caz presupune sa se fi descoperit fapte sau imprejurari ce nu au fost cunoscute de instanta la solutionarea cauzei, ori instanta de recurs a avut la dispozitie probele dosarului prin care sa cunoasca daca revizuientul era sau nu in exercitarea unei functii ce presupunea aplicarea corecta si imediata a legii privitoare la dreptul de proprietate.
Nu orice eroare a starii de fapt poate fi indreptata prin promovarea unei cererii de revizuire, ci doar aceea care indeplineste conditiile prevazute de art. 394 lit a) Cod procedura penala -in cazul de, care ar fi putut conduce la infirmarea hotararii de condamnare si pronuntarea unei hotarari de achitare sau incetare a procesului penal, și care in același timp, nu a fost cunoscuta de instanta la solutionarea cauzei. Aceste conditii nu se regasesc in cauza de față.
Pentru toate aceste considerente tribunalul a apreciat ca nu sunt indeplinite conditiile pentru admiterea in principiu cererii de revizuire, aceasta fiind respinsa ca nefondată in temeiul art. 403 alin 3 teza a II-a cod procedura penala.
Impotriva acestei sentinte a declarat apel revizuientul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Criticile formulate au vizat, în esență, două aspecte, primul fiind acela că hotărârea nu este motivată și conține interpretări ale declarațiilor date în cauză și nu o coroborare efectivă a probelor, iar cel de-al doilea se referă la faptul că instanța de fond nu a făcut o apreciere a probelor care să justifice admiterea în principiu a cererii de revizuire, ci a făcut efectiv o judecată a fondului cererii de revizuire.
Aceste critici au fost dezvoltate în motivele scrise de apel și în concluziile orale așa cum au fost consemnate mai sus.
Curtea, examinând sentința apelata in raport de criticile formulate, de actele si lucrarile dosarului, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, conform art. 371 al.2 C.P.P. constata ca apelul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, prin sentința penală nr.472 din data de 15.11.2007, pronunțată în dosarul penal nr.-, Tribunalul Constanțaa hotărât condamnarea inculpatului - fiul lui și, născut la 14.09.1979 în C, domiciliat în C,-, județul C,CNP -, CI seria - nr. -, cetățean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni (un an și șase luni ) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin 1 cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art.74 alin. 1 lit."a" - art.76 alin.1 lit."d" cod penal.
În baza art. 71 alin.1,2 cod penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit."a teza II" și lit."b" cod penal.
În baza art. 88 cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului cu începere de la data de 30.11.2006 la data de 8.01.2007.
În baza art. 350 alin.1 cod procedură penală, a menținut măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă prin încheierea din data de 18.10.2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr.-.
Pentru pronunțarea hotărârii, instanța a stabilit situația de fapt următoare:
Potrivit reglementărilor cuprinse în Legea nr. 9/1998 "cetățenii români prejudiciați în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C la 7 septembrie 1940, au dreptul la compensațiile stabilite potrivit legii, în măsura în care nu au primit ulterior sau au primit numai parțial compensații ori despăgubiri pentru bunuri mobile - construcții și terenuri - pe care le aveau în proprietate în județele și, cedate Bulgariei și pentru recoltele culese". stabilindu-se că de aceleași prevederi beneficiază și cetățenii români "moștenitori legali ai foștilor proprietari precum și cetățenii români prejudiciați în urma imigrării facultative sau obligatorii, din alte județe ale Bulgariei decât județele și ".
Potrivit art. 2 din aceeași lege, despăgubirile se acordă celor îndreptățiți sub forma unor compensații bănești distincte pentru terenuri, construcții și recolte neculese, conform criteriilor stabilite în același act normativ.
Criteriile de evaluare și modalitățile concrete de stabilire cuantumului compensațiilor, s-a dispus a fi reglementate separat prin norme metodologice de aplicare a legii, în cazul compensațiilor pentru terenuri și recolte, iar pentru construcții, separat, conform condițiilor prev. de Legea nr.112/1995.
În vederea aplicării legii, dar și a criteriilor astfel reglementate pentru fiecare caz în parte, legea prevede constituirea unei comisii la nivelul fiecărui județ și a municipiului B, compusă din directorul general al Direcției Generale a Finanțelor Publice, directorul general al Direcției Generale pentru Agricultură și Industrie Alimentară, șeful Direcției județene a Arhivelor Naționale, șeful Inspectoratului Teritorial în Construcții, un consilier juridic desemnat de prefect și un notar public desemnat de Ministerul Justiției, la propunerea Uniunii Naționale a Notarilor Publici, cu mențiunea că fiecare comisie va funcționa în cadrul Prefecturii;hotărârile comisiilor locale sunt supuse controlului unei comisii centrale și ulterior controlului judecătoresc, în cazul formulării contestațiilor.
În virtutea acestor reglementări, martora a formulat cerere de acordare a despăgubirilor în calitatea sa de moștenitor al defunctului - tatăl său, cererea fiind înregistrată sub nr. 1738/05.022.1999 la Prefectura județului
Inițial, prin hotărârea nr.957/10.01.12002 a Comisiei județene constituită în subordinea Instituției Prefectului Județului C pentru aplicarea Legii nr.9/1998, cererea a fost aprobată, propunându-se acordarea unor despăgubiri în sumă de 554.401.799 lei ROL.
Ulterior, asupra aceleași cereri, prin hotărârea nr.22896/13.06.2006 Comisia județeană a propus, evaluând cererea și actele anexate, acordarea compensațiilor bănești în sumă de 1.870.708.255 lei Rol pentru bunuri certificate cu acte și abandonate statului bulgar ( locuință, dependințe și teren aferent).
Luând cunoștință de aprobarea cererii sale prin comunicările ce i-au fost transmise, beneficiara a așteptat înștiințarea de plată a sumelor ce i se cuveneau și, aflând de la alte persoane că au primit banii pentru drepturi similare, i-a adresat nepoatei sale -a rugămintea de a se interesa asupra demersurilor ce ar mai trebui întreprinse pentru intrarea efectivă în posesia sumelor de bani.
Martora - a apelat la prietenul ei martorul.
Aflând de la martorul că există posibilitatea înlesnirii plății, martorul a apelat la inculpatul a pretins suma 920.000.000 lei vechi ( ROL) ( formata prin aplicarea de cote procentuale de 40 % și 60 % la sumele de 775.000.000 lei vechi, respectiv 1.104.000.000 lei vechi- sume cuvenite cu drept de despăgubiri pentru calitatea de deportat din Bulgaria în România) și a primit 30.000 lei noi, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra funcționarilor în ale căror atribuții de serviciu intră plata despăgubirilor bănești cuvenite beneficiarei.
Situația de fapt s-a dovedit cu mijloacele de probă următoare:declarațiile martorului, procesul verbal din data de 29.11.2006 privind consemnarea seriilor bancnotelor care au constituit suma de 32.000 RON înmânate denunțătorului, precum și marcarea criminalistică a bancnotelor, procesul verbal din data de 29.11.2006 privind constatarea infracțiunii flagrante, procesul verbal de percheziție din data de 30.11.2006 efectuată la autoturismul cu care a circulat inculpatul la data de 29.11.2006, parcat în fața restaurantului " " din C, relațiile obținute de la ROMÂNIA cu adresa nr 9852/22.12.2006 în care este redată lista detaliată a apelurilor efectuate de la posturile mobile cu nr.0722/937.346 ( titular persoană juridică SA -persoană fizică ) și 0723/363.300 (titular ), convorbiri efectuate în intervalul 25.10.2006 - 25.11.2006, relațiile obținute de la Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru - Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților cu adresa nr, 11833 din data de 18.12.2006, prin care se comunică copia dosarului de despăgubiri constituit în conformitate cu Legea 9/1998 urmare a cererii formulată de, dosar ce conține copii ale documentelor de plată, hotărârea de validare a comisiei județene nr.2896/13.06.2006, comunicări, raportul tehnic de evaluare, hotărârea nr.957/10.01.2002 a aceleiași comisii județene, copii ale actelor de proprietate depusese de, relații obținute de la Guvernul României - Cancelaria Primului Ministru -, cu adresa nr 192/08.01.2007, relații obținute de la BANK -Sucursala cu adresa nr 14003/22.02.2007 privind rulajul contului IBAN deschis pe numele clientului -a, declarațiile martorilor, -a, el, și, declarațiile inculpatului, procesul verbal de redare a convorbirilor autorizate atașat la dosarul cauzei -vol.I filele 87- 184 dosar urmărire penală.
Împotriva hotărârii, în termenul legal, au declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul.
În apelul său, inculpatul a invocat: nulitatea absolută prin încălcarea dispozițiilor imperative relative la competența după materie a organului de cercetare penală, obiectul infracțiunii nefiind evaluabil în bani, apoi că nu sunt întrunite elementele infracțiunii "de trafic de influență" ci ale celei de "înșelăciune" deoarece nu a pronunțat numele funcționarului, nu a arătat funcția acestuia și nici măcar instituția în care ar fi lucrat, iar în cele din urmă modalitatea de executare a pedepsei față de circumstanțele sale personale și de pericolul social concret redus al faptei.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia penală nr.44/P/14.04.2008, a admis apelurile, a desființat sentința penală și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului de la 1 an și 6 luni la 2 ani închisoare, înlăturând aplicarea art. 74 lit. a și art. 76.
Cod PenalÎn baza art. 861.Cod Penal a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei aplicate. A făcut aplicarea disp. art. 862-864și art. 359C., iar în baza art. 61alin. 4 din Legea nr. 78/2000 modificată, a dispus că suma de 30.000 lei se restituie persoanei care a dat-
Împotriva hotărârii, în termenul legal, au declarat recurs Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța și inculpatul.
Prin decizia penala nr. 3676 din 13.11.2008 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, sentinta penala si decizia instantei de apel au fost casate cu privire la individualizarea pedepsei si la restituirea sumei de 30.000 lei, in sensul ca pedeapsa aplicata revizuientului a fost majorata la 3 ani inchisoare, si s-au inlaturat dispozitiile privind suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei, urmand ca pedeapsa sa fie executata in regim penitenciar, iar suma de 30.000 lei s-a constatat că a fost restituită denunțătorului.
Referindu-se la situația de fapt și încadrarea juridică dată faptei inculpatului, instanța supremă a arătat că situația de fapt a fost corect reținută de cele două instanțe, corespunzând activității infracționale efectiv dusă de inculpat și că încadrarea juridică este cea legală.
De menționat că pe parcursul întregului proces inculpatul a avut o poziție oscilantă, recunoscând inițial fapta (declarații filele 197-206 și 210 dos. vol. II), negând ulterior comiterea faptei în modalitatea reținută în actul de sesizare (declarație fila 44 dosar fond nr.-), solicitând apoi să se constate că fapta sa constituie înșelăciune și nu trafic de influență ( notele scrise depuse la instanța de fond și reiterate la instanțele de apel și recurs, filele 158-159 dosar fond nr.-), și încheind prin a aprecia că pedeapsa aplicată de instanța de apel este corect proporționalizată și solicitând să se mențină modalitatea de executare, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (motive de recurs filele 24-27dos. nr- ÎCCJ).
La data de 28.11.2008, revizuientul - condamnat a formulat cererea de revizuire prin care a solicitat reformarea sentinței penale nr.472/15.11.2007 a Tribunalului Constanța, a deciziei penale nr.44/P/l 4.04.2008 a Curții de Apel Constanța și a deciziei penale nr.3676/13.11.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție, ca motiv de revizuire invocând dispozițiile art.394 alin.l lit.a pr.nen. - "s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei".
În motivarea cererii, revizuientul a susținut că a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv sub imperiul constrângerii psihice și fizice exercitate asupra sa de către numitul, persoană care îi împrumutase, cu dobândă, o sumă de bani însemnată (circa 20.000 euro) și care, în vederea acoperirii debitului, i-a impus să acționeze în maniera reținută în actul de inculpare și, ulterior, în hotărârile pronunțate de instanțele de judecată.
În vederea verificării temeiniciei cererii de revizuire, conform art. 399.C.P.P. prin ordonanța din data de 01.04.2009 a -Serviciul Teritorial Constanța, s-a dispus efectuarea de cercetări, constând în audierea persoanelor menționate de revizuient și a căror audiere se impune.
Astfel, a fost ascultat revizuientul care a arătat că, începând din vara anului 2005, l-a împrumutat cu diverse sume de bani, pe care nu a reușit să i le restituie, și în contul cărora i-a cerut să-i facă diferite servicii. Un serviciu, pretinde revizuientul, era acela de a-i găsi persoane de etnie aromână care au dreptul la despăgubiri bănești din Bulgaria.
În contextul acestor relații, revizuientul susține că a fost amenințat în repetate rânduri și chiar agresat fizic, personal de către persoana care 1-a determinat să săvârșească fapta sau prin interpuși, fiindu-i creată o stare de reală temere, întrucât numitul este cunoscut ca autor al mai multor fapte comise cu violentă.
Totodată, numitul a motivat neinvocarea acestor aspecte pe parcursul procesului penal soluționat prin condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de influență prin raportare la același profil de infractor violent și de temut" al martorului.
Cu toate acestea, s-a propus audierea sus-numitului pentru dovedirea temeiniciei cererii de revizuire, ocazie cu care, în mod surprinzător, numitul a confirmat susținerile revizuientului.
În cauză au mai fost audiați, în calitate de martori, și -, la propunerea revizuientului pentru a demonstra actele de violență și amenințare exercitate de asupra sa, și numiții, el, și.
Numitul a fost reaudiat și de instanța de fond.
Analizând motivul de revizuire invocat de, în raport de actelor de cercetare ocazionate de verificarea temeiniciei cererii de revizuire și având în vedere întreg ansamblul probator administrat în cursul procesului penal în care revizuientul a fost condamnat, se constată, că acesta nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. 1 lit. a și C.P.P. nici unui alt caz de revizuire din cele prevăzute de art. 394.
C.P.P.Potrivit dispozitiilor legale in vigoare, revizuirea reprezinta o cale extraordinara de atac, prin care sunt atacate hotarari judecatoresti definitive care contin grave erori de fapt.
Finalitatea acestei căi de atac consta in inlaturarea erorii judiciare, iar functia procesuala a institutiei presupune descoperirea, strângerea si aducerea in instantei a unui material probator cu totul inedit, sau cel putin necunoscut instantei, care sa permita constatarea erorii judiciare si inlaturarea ei.
Fiind o cale extraordinara de atac, revizuirea poate fi ceruta numai pentru cazurile expres si limitativ prevazute de art. 394 al.1 lit.a-e
C.P.P.In prezenta cauza s-a invocat cazul de revizuire prev. de art. 394 lit.a Cpp.
Pentru existența acestui caz de revizuire legea impune îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv să fie vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei și aceste fapte sau împrejurări să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de achitare sau de încetare a procesului penal, adică să ducă la o soluție diametral opusă.
Referitor la prima condiție, revizuientul a invocat, așa cum s-a arătat mai sus, că a comis infracțiunea pentru care a fost condamnat definitiv sub imperiul constrângerii psihice și fizice exercitate asupra sa de către numitul, persoană care îi împrumutase, cu dobândă, o sumă de bani însemnată, fapte ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Or, actele de cercetare efectuate de procuror nu au putut dovedi existența acestor fapte noi, respectiv exercitarea actelor de amenințare și violențe fizice asupra persoanei condamnatului, în scopul de aod etermina să comită infracțiunea.
Astfel, din analiza acestui întreg ansamblu probator, se constată că declarațiile revizuientului și cele ale numitului, în care se afirmă aplicarea unor corecții fizice și proferarea de amenințări asupra celui dintâi, cu consecința creării unei stări de temere, nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză.
În concret, niciuna dintre persoanele audiate (inclusiv numiții și -, propuși expres în susținerea cererii de revizuire) nu a perceput, în perioada comiterii infracțiunii, ca numitul să se fi manifestat de o manieră care să poată sugera o stare psihică alterată și nici nu a constatat că acesta ar fi prezentat vreodată urme de violență, împrejurări care, în ipoteza în care susținerile celor doi ar fi reale, ar fi trebuit să fie evidente, întrucât se susține că revizuientul ar fi necesitat asistență din partea cadrelor medicale de pe ambulanță.
De altfel, lipsa de credibilitate a acestor declarații rezultă și din imposibilitatea celor doi de a preciza măcar cu aproximație data producerii incidentelor invocate, simpla afirmație în acest sens neputând fi acceptată ca probă.
Mai mult decât atât, examinând conținutul declarațiilor numitului, care se presupune că a fost autorul de la distanță, " autorul mediat", se observă lipsa oricărei implicare a sa în derularea activității infracționale a revizuientului, ca urmare a faptului că acesta nu cunoaște aspecte importante, cum ar fi procedura de urmat în cazul obținerii despăgubirilor bănești la care erau îndreptățite persoanele deportate din Bulgaria, despre înscrisurile ce trebuie să însoțească astfel de solicitări, despre cuantumul total al sumelor cuvenite și nici despre faptul că acestea urma a fi primite de persoana în cauză în două tranșe, pentru care s-au negociat cu "comisioane" distincte. ca lipsită de credibilitate
Or, potrivit susținerilor celor doi, toate aceste informații ar fi fost transmise denunțătorului de către numitul prin intermediul revizuientului, acesta din urmă primind de fiecare dată indicații stricte cu privire la discuțiile pe care le avea și fiind asistat cu prilejul fiecărei convorbiri telefonice purtate cu cel dintâi. O atare afirmație este în sine îndoielnică, având în vedere că multe dintre apelurile telefonice interceptate în cursul procesului penal au fost inițiate de către numitul, fiind practic imposibil ca să se afle în toate cazurile alături de martor.
Această declarație de recunoaștere a faptelor de constrângere, dată de, cu neconcordanțele arătate mai sus, fără nici un element care să o susțină, nu poate prin ea însăși să dovedească existența acestor fapte și vinovăția acestei persoane.
De asemenea, argumentul prezentat de revizuient, respectiv sentimentul de teamă față de, sub imperiul căruia a comis fapta și care l-a împiedicat să sesizeze de îndată organele abilitate și să nu mărturisească instanțelor actele de constrângere exercitate asupra sa, este lipsit de credibilitate, cât timp se susține că acest sentiment a persistat pe parcursul întregului proces penal (când s-a luat măsura arestării preventive față de acesta, când a fost condamnat în primă instanță, când a solicitat să se constate că fapta sa constituie înșelăciune și nu trafic de influență, când a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de apel este corect proporționalizată și a solicitat să se mențină modalitatea de executare, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei - și nu a mărturisit niciunei persoane constrângere), și a încetat brusc în momentul condamnării definitive.
Cu privire la cea de-a doua condiție a cazului de revizuire, curtea observă că, chiar dacă s-ar admite posibilitatea existenței faptelor noi, acestea nu sunt de natură a constitui o cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei săvârșite, care să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, adică să ducă la o soluție diametral opusă.
Potrivit disp. art. 46 alin.l Cod penal,nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista".
De asemenea, potrivit disp. art. 46 alin.2 Cod penal, " nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod".
În cazul constrângerii fizice, conform textului legal sus-menționat, trebuiesc îndeplinite cumulativ trei condiții, respectiv să existe o constrângere asupra fizicului unei persoane, constrângerea la care a fost supusă să nu i se fi putut rezista și sub imperiul constrângerii fizice persoana să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
În cazul constrângerii morale, conform textului legal sus-menționat, trebuiesc îndeplinite cumulativ tot trei condiții, respectiv să existe o acțiune de constrângere exercitată prin amenințare cu un pericol grav, pericolul grav cu care se amenință să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârșirea faptei și sub imperiul constrângerii persoana să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală.
Or, în cauză, astfel cum s-a constatat și arătat mai sus, exercitarea de violențe și amenințări asupra numitului, neprobată, nu este nici măcar localizată în timp, pentru a se putea aprecia asupra posibilității abolirii factorului volitiv și a celui intențional la momentul comiterii faptei.
Totodată, curtea constată că în cauză nu s-a invocat și nu sunt incidente nici celelalte cazuri de revizuire prevăzute de art. 394 lit. b-d.
C.P.P.Prin urmare, constatând că în cauză nu este incident nici un caz de revizuire din cele expres si limitativ prevazute de art. 394 al.1 lit.a-e C.P.P. în mod corect instanța de fond a respins cererea de revizuire.
O anumită critică s-ar putea aduce soluției instanței de fond de respingere a cererii ca nefondată, în baza art. 403 alin 3.C.P.P. și nu de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă pe acest temei.
Cererea de revizuire se soluționează în două etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 403.C.P.P. admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv a condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere, instanța neimplicându-se în nici un fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care a nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394.C.P.P. În acest sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. LX din 24.09.2007, publicată în nr.574/30.07.2008, obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 4142alin.3.C.P.P.
Ca atare, constatând că în cauză nu este incident nici un caz de revizuire din cele expres si limitativ prevazute de art. 394 al.1 lit.a-e C.P.P. instanța urmează să respingă cererea de revizuire ca inadmisibilă.
Totuși, având în vedere că în cauză diferența dintre cele două soluții nu produce consecințe sub aspect practic, curtea apreciază că nu se impune desființarea hotărârii primei instanțe doar pe acest motiv.
Referitor la criticile formulate de revizuient, curtea constată că acestea sunt nefondate, întrucât, așa cum s-a reținut mai sus, hotărârea primei instanțe este motivată și conține o justă apreciere și o temeinică interpretre a actelor de ecrcetare efectuate în cauză.
Față de aceste considerente, curtea urmeaza ca, in baza art.379 al.1 pct.1 lit. C.P.P. sa respinga apelul, ca nefondat.
In conformitate cu disp.art. 192 al.2. apelantul C.P.P. - revizuient va fi obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare catre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza 379 al.1 pct.1 lit. C.P.P. respinge apelul declarat de revizuentul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr.281/CEA din data de 17 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr-, ca nefondat.
În conformitate cu prevederile art.192 alin.2 cod procedură penală, obligă apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs in termen de 10 zile de la pronunțare, pentru apelantul-inculpat de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.09.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Jud. fond:
Red.. Jud. -
Tehnodact. -
3 ex./05.10.2009
Președinte:Zoița FranguJudecători:Zoița Frangu, Daniel Dinu
