Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 136/

Ședința publică din 04 februarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR:G -

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky

GREFIER: - -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de inculpații A și împotriva încheierii penale de ședință din 21.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, asistați de avocat ales din cadrul Baroului

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este reprezentat de procuror.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpaților recurenți, avocat, solicită admiterea recursurilor formulate, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș și în rejudecare, să se dispună punerea în libertate a inculpaților, considerând încheierea atacată ca nelegală întrucât punerea în executare a mandatelor s-a făcut cu încălcarea flagrantă a normelor de procedură. În subsidiar, solicită casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea aplicării prevederilor art. 152 al. 2.

C.P.P.

Procurorul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, considerând că încheierea Tribunalului Timiș este temeinică și legală.

Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, se arată de acord cu susținerile apărătorului său.

Inculpatul-recurent A, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea penală de ședință din 21.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.152 alin.3 raportat C.P.P. la art.150 alin.2 a C.P.P. fost confirmat mandatul de arestare preventivă nr.98/04.12.2009 emis de Tribunalul Timiș, în baza încheierii nr.152/CC/04.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, pe numele inculpatului, fiul lui și, născut la data de 25.08.1982 în, jud. T, CNP - -, domiciliat în, sat nr.10, jud. T, respectiv mandatul de arestare preventivă nr.99/04.12.2009 emis de Tribunalul Timiș, în baza încheierii nr.152/CC/04.12.2009 pronunțată în dosarul nr-, pe numele inculpatului A, fiul lui și, născut la data de 12.08.1988 în T, jud. T, CNP - -, domiciliat în, sat nr.10, jud. T, reședința în T,-,. A,.9, jud. T și s-a dispus punerea lor în executare începând cu data de 21.01.2010, pentru o perioadă de 30 de zile, până la data de 19.02.2010 inclusiv.

Pentru a pronunța această încheiere penală, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea nr. 152/CC/04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. art.1491alin.9 raportat C.P.P. la art.143 și C.P.P. cu aplicarea art.148 alin.1 lit. f C.P.P. a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - DIICOT - Serviciul Teritorial Timiș si s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților A, fiul lui și, născut la data de 12.08.1988 în T, jud. T, CNP - -, domiciliat în, sat nr.10, jud. T, reședința în T,-,. A,.9, jud. T și, fiul lui și, născut la data de 25.08.1982 în, jud. T, CNP - -, domiciliat în, sat nr.10, jud. T,pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data prinderii lor și punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă.

S-a reținut că arestarea preventivă a inculpaților a fost dispusă în lipsa acestora, în condițiile prevăzute de art.150 alin.1 C.P.P. la momentul respectiv inculpații, deși legal citați, nu s-au prezentat în fața judecătorului.

Potrivit dispozițiilor art.152 alin.2 și 3.C.P.P. atunci când măsura arestării a fost dispusă în lipsa inculpatului, organele de poliție procedează la arestarea persoanei prezentate în mandat și o conduce la judecătorul care a emis mandatul, care, în conformitate cu prevederile art.150 alin.2 C.P.P. procedează imediat la ascultarea inculpatului.

Tribunalul Timișa constatat că inculpații și A, au fost predați organelor de cercetare penală, în urma depistării și prinderii acestora în data de 21.01.2010. În data de 21.01.2010, inculpații au fost prezentați în fața judecătorului, ocazie cu care aceștia au precizat că nu doresc să dea declarații.

În contextul în care s-a reținut că nu există obiecții în ceea ce privește identitatea inculpaților, în temeiul art.152 alin.3 raportat C.P.P. la art.150 alin.2 tribunalul C.P.P. a dispus confirmarea mandatelor de arestare emise pe numele inculpaților șu A și punerea lor în executare, începând din data de 24.01.2010 până la data de 19.02.2010 inclusiv.

Împotriva acestei încheieri penale au declarat recurs inculpații criticând-o pentru netemeinicie, întrucât instituția confirmării mandatului de arestare preventivă nu este prevăzută de Codul d e procedură penală, astfel că încheierea penală nu este legală.

Recursurile declarate de inculpați nu sunt fondate, pentru motivele care vor fi analizate în continuare, urmând a fi respinse.

Așa cum corect a reținut prima instanță, prin încheierea penală nr. 152/CC/04.12.2009, în temeiul prevederilor art. 148 lit. "f" C.P.P. s-a dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați, în baza acestei încheieri emițându-se mandatele de arestare preventivă nr. 98/04.12.2009 și nr. 99/04.12.2009, mandate care nu au fost puse în executare, întrucât inculpații nu au fost prezenți în ședința de judecată în care s-a soluționat propunerea formulată de procuror având ca obiect arestarea preventivă a inculpaților.

Prin încheierea penală nr. 152/CC/04.12.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a reținut că inculpații recurenți, împreună cu inculpatul, au constituit un grup infracțional organizat, specializat în fabricarea și deținerea de echipamente cu scopul de a servi la fabricarea instrumentelor de plată electronice și efectuare de extrageri frauduloase din, efectuarea de operațiuni de plată prin folosirea fără consimțământul titularului a unui instrument de plată electronică, spălare de bani, prevăzute și pedepsite de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 365/2002, art. 27 din Legea nr. 365/2002, art. 23 din Legea nr. 656/2003, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, constând în aceea că începând din anul 2006, au constituit respectivul grup infracțional organizat, specializat în efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe cu folosirea de carduri clonate cu ajutorul unor aparate.

Potrivit dispoziției art. 152 alin. 3.p Cod Penal, "organul de poliție procedează la arestarea persoanei arătată în mandat, căreia îi predă un exemplar al mandatului și o conduce la judecătorul care a emis mandatul" dispoziții în baza cărora inculpații au fost prezentați judecătorului din cadrul Tribunalului Timiș, care a emis mandatul de arestare.

Potrivit dispozițiilor art. 152 alin. 4.C.P.P. judecătorul procedează la ascultarea inculpatului, iar dacă acesta ridică obiecții care necesită o rezolvare urgentă, fixează de îndată termen de judecată.

În cauză, inculpatul a fost ascultat de prima instanță, declarația acestuia aflându-se la dosar și pentru că nu a formulat obiecțiuni s-a dispus punerea în executare a celor două mandate de arestare a inculpaților.

Susținerile apărării inculpatului - potrivit cărora dispunând "confirmarea" mandatelor de arestare prima instanță nu a respectat dispozițiile Codului d e procedură penală, urmează a fi înlăturate, întrucât instituția "confirmării" mandatului de arestare neregăsindu-se în dispozițiile art. 152.C.P.P. nu sancționează cu nulitatea absolută încheierea penală recurată, voința legiuitorului fiind aceea de a fi ascultat inculpatul arestat în lipsă, de a-i fi verificate obiecțiunile în cazul în care acestea există și a se dispune executarea mandatului de arestare sau anularea lui în cazul în care obiecțiunile inculpatului sunt întemeiate. Cum însă prin încheierea penală recurată s-a dispus executarea mandatului de arestare, iar criticile formulate de recurent nu sunt fondate, în baza prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1, lit. b C.P.P. recursul va fi respins ca nefundat iar pe cale de consecință, în baza prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. fiecare inculpat recurent va fi obligat la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații A și împotriva încheierii penale de ședință din 21.01.2010, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă pe fiecare inculpat recurent la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 04 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

- - G - - -

Grefier,

Red.I-.-.09.02.2010

Tehnored. -.10.02.2010

Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la alte legi speciale. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Timisoara