Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 109/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ Nr.109/R/2007

Ședința publică de la 11 februarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR

JUDECĂTORI: Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia

- -

GREFIER - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR - -

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 299 din 6.12.2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect infracțiunilor de:

- emiterea unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient prev. de art.84 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal;

- emiterea unui CEC cu date false sau căruia îi lipsește unul din elementele esențiale, prev.de art.84 pct.3 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal;

- evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.13 Cod penal;

- fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 Cod penal, cu aplic. art.41 al.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av. din cadrul Baroului M, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul și părțile civile Administrația Finațelor publice S M și ANAF

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs pe care le susține oral și în esență solicită în temeiul art.38515pct.2 lit.b Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și rejudecând cauza să se dispună în temeiul art. 10 lit.c Cod pr.pen. achitarea inculpatului, iar în subsidiar achitarea în temeiul art.10 lit.1Cod pr.pen. rap.la art.181Cod penal. Apreciază că hotărârile atacate sunt nelegale și neteminice întrucât cecurile nu au fost emise de către inculpat, ci de către fratele acestuia, iar deconturile TVA aferente lunilor iunie-septembrie 2004 pentru -"" au fost întocmite și depuse tot de către.

Mai arată că, în situația în care se va aprecia că subzistă fapta reținută în sarcina inculpatului, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În ce privește latura civilă a cauzei, arată că este greșită obligarea inculpatului la plata despăgubirilor pentru o infracțiune de pericol.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că vinovăția inculpatului a fost dovedită prin probele administrate în cauză care se coroborează cu declarația de recunoaștere a inculpatului din faza de cercetare judecătorească, pedepsele aplicate au fost corect individualizate, iar numărul de 4 infracțiuni comise nu sunt lipsite de importanță. Mai arată că, elementele aduse în apărare au fost valorificate de instanță prin aplicarea unei pedepse reduse.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 135/26.03.2007 Judecătoria Sighetu Marmațieia dispus condamnarea inculpatului (fiul lui și, născ. la 09.08.1975, domiciliat în S M,-, jud. M) la pedeapsa de4 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui CEC fără a avea la tras disponibil suficient prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. art. 74 lit. a și c, art. 76 lit. e pen.; la pedeapsa de5 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de emitere a unui CEC cu date false căruia îi lipsește unul din elementele esențiale prev. de art. 84 pct. 3 din Legea 59/1934 cu aplic. art. 41 al. 2C.pen. art. 74 lit. a, c, art. 76 lit. e pen.; la pedeapsa de1 an închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13.pen. art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. d pen.; la pedeapsa2 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2 pen. art. 74 lit. a, c și art. 76 lit. e pen.

Instanța a făcut aplicarea art. 33 lit. a și 34 lit. b pen. aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare dispunând totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

În privința laturii civile a cauzei inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile, părții civile ANAF B dispunând și desființarea deconturilor de TVA falsificate.

În considerentele hotărârii s-a reținut că în perioada mai-iunie 2004 în baza aceleiași rezoluții infracționale a emis un număr de trei cecuri fără a avea la tras disponibil suficient pentru valorificare, cu mențiuni nereale la rubrica "dat emiterii" și fără completarea elementelor esențiale.

De asemenea, în aceeași perioadă inculpatul în calitate de administrator la - SRL S M nu a evidențiat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile realizate și de asemenea a completat cu date nereale și a depus la Administrația Finanțelor Publice SMd econturi de TVA.

La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei și făptuitorului care nu are antecedente penale, atitudinea de recunoaștere și regret a acestuia precum și cuantumul prejudiciului.

Împotriva hotărârii pronunțate a declarat apel inculpatul care a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

În subsidiar a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d sau c pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii la Legea 59/1934; achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit.1pr.pen. pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată sau în temeiul art. 10 lit. c.pr.pen. dacă se va reține vreo răspundere în sarcina acestuia.

Asupra apelului declarat tribunalul a constatat că acesta este fondat și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. l-a admis, prin decizia penală nr.299 din data de 6.12.2007 și a desființat hotărârea pronunțată doar cu privire la latura penală pentru următoarele considerente:

Din probele administrate în cauză coroborate cu declarațiile inculpatului și a martorului audiat în apel a rezultat că inculpatul a fost singurul administrator al - SRL din 1995 până la 22.09.2004 după cum rezultă din istoricul firmei atașat la dosarul cauzei, unul din obiectele de activitate ale acesteia fiind fabricarea produselor de panificație și patiserie.

In același timp tatăl inculpatului avea în administrare societatea comercială - SRL al cărei obiect de activitatea era prelucrarea lemnului, această societatea neavând ca obiect de activitate fabricarea produselor de panificație după cum rezultă și din actele de constatare ale organelor financiare de control (41 și 44 din dosar ).

Prin actul sub semnătură privată, la data de 01.02.2004 (tatăl) l-a împuternicit pe inculpat să administreze - SRL - actul nefiind înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului ( 49 dosar fond).

In această calitate și în baza acestui act inculpatul a luat legătura cu reprezentanții - Com SRL S M, care se ocupa cu morăritul și desfacerea produselor de morărit cu care a încheiat cu contract de achiziționare a unei cantități de făină în numele - SRL.

Cele două părți au stabilit și modalitatea de plată a mărfii, respectiv prin emiterea de file CEC sau bilete la ordin însă pentru garantarea plății inculpatul a emis în alb o filă CEC în scop de garanție a întregului contract.

La 01.07.2004 inculpatul a emis prima filă CEC pentru plata cantității de 10 tone făină livrată.

Ulterior - Com SRL a mai livrat diferite cantități de făină pentru care inculpatul "a emis în aceeași modalitate încă o filă CEC și un bilet la ordin.

Din probele administrate rezultă că semnătura de pe filele CEC seria - -, - - și de pe biletul la ordin din 29.06.2004 aparține inculpatului, însă cea de pe fila CEC seria - - aparține altei persoane, ceea ce se poate constata la o simplă comparare a semnăturilor, împrejurare recunoscută, de altfel de către inculpat.

La momentul introducerii la plată a filelor CEC, - SRL nu avea disponibil în cont, acestea fiind refuzate la plată fie pentru disponibil insuficient, fie pentru lipsă de disponibil.

Analizând cele de mai sus a rezultat că doar două file CEC au fost emise de către inculpat și semnate de către acesta, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de emitere de file CEC fără a avea la tras disponibil suficient prev. de art. 84 pct. 2 din Legea 59/1934 cu aplicarea art. 41 al. 2.pen. în speță fiind vorba de două acte și nu trei, cum în mod greșit a reținut instanța de fond.

In privința filei CEC seria - - semnată de către inculpat rezultă din probele administrate în cauză că aceasta a fost completată la "data emiterii" cu cea la care aceasta în mod normal trebuia introdusă spre decontare, prin urmare cu o dată, ceea ce constituie infracțiunea de emitere a unei file CEC cu date false.

Pe de altă parte toate filele CEC au fost emise fără a fi completate datele esențiale prevăzute de lege, acestea fiind completate ulterior, după cum rezultă din analiza filelor CEC coroborată cu recunoașterea inculpatului, faptă pentru care în mod just instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului, reținându-se vinovăția acestuia.

In ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală din probele administrate în cauză a rezultat că făina cumpărată de - SRL a fost procesată și prelucrată de - SRL al cărei administrator, în acea perioadă, era inculpatul.

Această concluzie se desprinde din faptul că - SRL nu avea ca obiect de activitate produse de panificație în timp ce firma administrată de inculpat avea un astfel de obiect de activitate. Pe de altă parte chiar inculpatul a recunoscut acest lucru în declarația dată în fața instanței de apel încercând să explice că făina a fost împrumutată de la - către - pentru a nu se perisa, după care a fost procesată de firma inculpatului care ulterior urma să restituie către - aceeași cantitate de făină.

Date fiind cele de mai sus, procesarea făinii de către - SRL ar fi trebuit să fie evidențiată în contabilitate ceea ce nu s-a întâmplat, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13.pen. aceasta fiind legea mai favorabilă chiar dacă limitele de pedeapsă pentru infracțiunea constatată sunt aceleași, aceasta fiind legea în vigoare.

Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost reținută în mod corect de instanța de fond, având în vedere că deconturile de TVA depuse la Administrația Finanțelor Publice S M au fost întocmite și depuse spre înregistrare în perioada când inculpatul era administrator la se SRL ceea ce înseamnă că întreaga activitate a societății era coordonată de acesta, inclusiv activitatea contabilă.

Chiar dacă semnătura de pe actele întocmite nu-i aparține, inculpatul și-a însușit aceste deconturi de TVA prin aplicarea ștampilei societății, fapt care nu-l exonerează de răspundere penală, datele consemnate în aceste deconturi fiind nereale. Fapta săvârșită, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290.pen. cu aplic. art. 41 al. 2.pen.

În privința circumstanțierii pedepselor aplicate, tribunalul a constatat că acestea sunt disproporționate, chiar dacă în favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante. Raportat la gradul de pericol social al faptelor, lipsa antecedentelor penale a inculpatului, împrejurările și motivele care au stat la baza săvârșirii lor, tribunalul a constatat că se justifică reducerea pedepselor conform dispozitivului, urmând a fi menținută doar pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Pentru aceleași considerente tribunalul a constatat că scopul preventiv și educativ al pedepselor poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului dispunând suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Sub aspectul laturii civile instanța de fond în mod corect a reținut prejudiciul cauzat părții civile prin înregistrarea deconturilor de TVA în mod nejustificat, precum și majorările de întârziere și penalitățile calculate, astfel încât tribunalul a menținut dispozițiile instanței de fond sub acest aspect, inclusiv dispozițiile privind desființarea deconturilor de TVA falsificate.

In temeiul art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul solicitând admiterea acestuia în baza ar.385/15 pct.2 lit.b pr.pen. casarea hotărârilor atacate și achitarea sa în temeiul art.10 lit.c pr.pen. în principal, iar în subsidiar achitarea sa conform art.10 lit.b/1 pr.pen. motivele de casare fiind cele cuprinse în art.385/9 pct.18 și 14.pr.pen.

În motivarea s-a arătat că "cecurile" au fost emise de către și nu de către inculpatul. De asemenea deconturile de TVA aferente lunilor iunie-septembrie 2004 pentru - au fost întocmite și depuse tot de către. În subsidiar a arătat că dacă se consideră că fapta subzistă aceasta este lipsită în mod vădit de periculozitate socială.

În oricare din alternative consideră greșită obligarea lui la plata despăgubirilor pentru o infracțiune de pericol.

Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 pr.pen. curtea constată că recursul nu este fondat și îl va respinge ca atare, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, instanța de fond și cea de apel au reținut o stare de fapt corectă, susținută de ansamblul probator administrat în cauză.

A rezultat din probele administrate că inculpatul a fost administrator al - SRL din 1995 până la 22.09.2004.

La data de 01.02.2004 (tatăl) l-a împuternicit pe inculpat să administreze și - SRL - prin act sub semnătură privată care nu a fost înregistrat la Oficiul Registrului Comerțului

In această calitate și în baza actului sub semnătură privată inculpatul a luat legătura cu reprezentanții - Com SRL S M, care se ocupa cu morăritul și desfacerea produselor de morărit, cu care a încheiat cu contract de achiziționare a unei cantități de făină în numele - SRL.

Modalitatea de plată a mărfii aleasă de părți a fost emiterea de file CEC sau bilete la ordin, iar pentru garantarea plății inculpatul a emis în alb o filă CEC în scop de garanție a întregului contract.

Prima filă CEC a fost emisă de inculpat la data de 01.07.2004 pentru plata cantității de 10 tone făină livrată.

Ulterior - Com SRL a mai livrat diferite cantități de făină pentru care inculpatul a emis în aceeași modalitate încă o filă CEC și un bilet la ordin.

Din probele administrate rezultă că semnătura de pe filele CEC seria - -, - - și de pe biletul la ordin din 29.06.2004 aparține inculpatului, însă cea de pe fila CEC seria - - aparține altei persoane, împrejurare recunoscută, de altfel de către inculpat.

La momentul introducerii la plată a filelor CEC, - SRL nu avea disponibil în cont, acestea fiind refuzate la plată fie pentru disponibil insuficient, fie pentru lipsă de disponibil.

Inculpatul recurent a fost audiat atât în fața instanței de fond - fila 28 - când a recunoscut integral comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lui, cât și în fața instanței de apel - fila 78 - ocazie cu care a recunoscut că filele cec cu seria - - și - -, precum și biletul la ordin emis la data de 29.06.2004 au fost semnate de el, arătând că fila cec cu seria - - a fost semnată de fratele său.

A mai arătat inculpatul că a emis aceste documente de plată pentru a-l ajuta pe tatăl său care era bolnav și că la data emiterii filelor cec nu știa că firma tatălui său se afla în interdicție bancară.

Împrejurarea că filele cec recunoscute de inculpat ca fiind semnate de el este confirmată și de martorul, care a mai arătat că inculpatul cunoștea situația firmei tatălui său deoarece i-a adus la cunoștință că nu are disponibil și i-a solicitat să amâne depunerea cecului la bancă în vederea încasării sumei datorate, întrucât urma să încaseze la rândul lui niște bani.

În perioada mai-iunie 2004 inculpatul nu a evidențiat în contabilitatea - SRL aprovizionarea cu făină, iar făina a procesat-o prin - SRL.

și alte produse de panificație au fost comercializate fără a fi înregistrate în contabilitatea -.

Pentru perioada mai-iunie 2004 inculpatul a depus la Administrația Financiară deconturi de TVA, în care a arătat în mod nereal că societatea sa nu a efectuat operațiuni comerciale care să genereze obligația de plată a TVA.

Este adevărat că fratele inculpatului a declarat că știa toate problemele de la firmele inculpatului și ale tatălui lor și că se ajutau reciproc, dar câtă vreme acesta nu avea nicio calitate în firma inculpatului -, inculpatul în calitate de unic administrator este răspunzător pentru toate actele firmei, chiar dacă deconturile de TVA au fost depuse efectiv de către fratele său.

Inculpatul a ștampilat aceste deconturi sau a permis accesul la ștampila firmei, astfel că răspunderea pentru actele depuse și situația reflectată în acestea îi aparține.

Prin urmare curtea consideră că în cauză a fost dovedită vinovăția inculpatului recurent pentru infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea lui.

Faptele sale nu sunt lipsite de pericol social, dimpotrivă prin aceste fapte s-au cauzat prejudicii serioase, inculpatul sustrăgându-se de la plata sumelor de 14.820 lei noi la nivelul anului 2004, reprezentând TVA, la care se adaugă 7.306 lei noi majorări de întârziere calculate până la 17.08.2006 și 1.348 lei penalități de întârziere calculate până la data de 31.12.2005.

Obligarea lui la plata sumelor menționate în favoarea părții civile Agenția Națională de Administrare Fiscală este consecința infracțiunii de evaziune fiscală, care este o infracțiune de rezultat și nu de pericol.

Pentru considerentele prezentate, curtea apreciază că recursul inculpatului nu este fondat și îl va respinge în baza art. 38515pct.1 lit.b Cod proc.penală.

In baza art. 192 al.2 Cod proc.penală, va fi obligat inculpatul să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

In baza art. 38515pct.1 lit.b Cod proc.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 299 din data de 6.12.2007 a Tribunalului Maramureș.

In baza art. 192 al.2 Cod proc.penală, obligă pe inculpat să plătească suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare in favoarea statului.

Definitivă.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - - -

Red./

25.02.2008 - 3 ex.

Jud.fond.

Jud.apel:;

Președinte:Ioana Cristina Morar
Judecători:Ioana Cristina Morar, Monica Rodina Livia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea cecului (legea nr. 59/1934). Decizia 109/2008. Curtea de Apel Cluj