Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 298/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 298
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 24.04.2008
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Ene Ecaterina JUDECĂTOR 2: Adrian Bogdan
- - - JUDECĂTOR 3: Nimineț Ștefan
- -- judecător
- -- grefier
*************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - - procuror
Pe rol fiind pronunțarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.82 din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza au avut loc în ședința publică din 17.04.2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 106/P/2001 din 17 iulie 2002 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 292 Cod penal, de fals în declarații, art. 40 din Legea 82/1991, de fals intelectual constând în omisiunea de a înregistra în contabilitate unele profituri și art. 12 din Legea 87/1994 de evaziune fiscală
S-a reținut prin actul, de sesizare al instanței că în anii 1998 și 1999 a cărui administrator era inculpatul a făcut o ofertă de cumpărare pentru 17 vagoane tip CFR către T și s-a emis o factură pentru suma de 1.700.000.000 ROL plus TVA, factură care a fost anulată deoarece nu s-a achitata TVA-ul.
S-a mai reținut prin rechizitoriu că la insistențele inculpatului la data de 23 iulie 1999 Tae mis o nouă factură care ulterior a fost anulată întrucât inculpatul a refuzat să semneze de luare la cunoștință, iar prin calitatea de deputat pe care o avea la acea dată a obținut emiterea altei facturi nr. - din 2 august 1999.
Pe data de 5.08,1999, inculpatul a participat la o licitație organizată de CFR Marfa însă doar pe baza unei declarații dată pe propria răspundere la notariat, în sensul că este proprietarul vagoanelor oferite spre vânzare și fără a prezenta vreo factură sau vreun contract. Pentru a se îndeplini condițiile de desfășurare a licitației referitoare la numărul de participanți, inculpatul a transferat fictiv printr-o factură fiscală din 24.07.1999 proprietatea a 15 vagoane către & Co Panificație T, factura neincluzând adaos comercial. La momentul acestei operațiuni & Co Panificație era scutită de plata impozitului pe profit pe anul 1999.
S-a mai arătat în rechizitoriu că a doua zi după licitație, pe data de 6.08.1999, știind rezultatul acesteia, inculpatul a redactat un înscris intitulat "Hotărâre" prin care cei doi asociați ai " & Co Panificație" hotărau ca inculpatul să fie numit director economic al societății, cu obligația de a urmări legalitatea plăților. Pe data de 9.08.1999, inculpatul a redactat un alt înscris numit "înțelegere", prin care & Co Panificație se obliga să îi transfere în cont 85,75% din adaosul comercial obținut din vânzarea celor 15 vagoane, adică 1.548.645.000 lei (154.864,50 RON) plus 65.000.000 lei (6.500 RON). Pe data de 27.08.1999, inculpatul a redactat și un contract de împrumut, acesta fiind însă un act fictiv în care se consemna că îl împrumutase cu 1.100.000.000 ROL (110.000 RON) pentru un an, act care fiind încheiat între două persoane fizice nu putea produce efecte în relația dintre două societăți comerciale. în calitatea sa de director economic al " & Co Panificație", inculpatul a semnat la data de 27.09.1999 și de 4.10.1999 două ordine de plată, prin care a trimisa în contul numitului suma totală de 1.080.400.000 lei (108.040 RON), bani care în aceeași zi au ajuns în contul său personal. Din adaosul comercial inculpatul a pretins 85,75% (154.8624,50 RON, diferența primind-o direct de la numitul -asociat al " & Co Panificație
Prin sentința penală nr. 82/24.01.2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Tulcea, reținându-se în motivarea acestei soluții că în cauză competența instanței inițial sesizată a fost determinată de calitatea inculpatului la data sesizării, aceea de deputat, calitate pe care inculpatul nu o mai are motiv pentru care competența nu mai poate aparține instanței inițial sesizată întrucât faptele reținute în sarcina inculpatului nu au avut legătură cu atribuțiile acestuia în calitate de deputat în legislatura 1996 - 2000, motiv pentru care trebuie aplicate dispozițiile care reglementează competența după materie, iar nu după calitatea persoanei.
Prin sentința penală nr. 2100 din 14 dec 2006, Judecătoriei Tulcea, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de evaziune fiscală prev. art. 12 din Legea 87/1994 în ceea prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, text în baza căruia 1-a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 2 ani închisoare, care a fost suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art. 40 din Legea 82/1991 (în prezent art. 43 din Legea nr. 82/1991 republicată în temeiul art. IV din OG 70/2004 aprobată cu modificări prin Legea nr. 420/2004) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual pedeapsă care a fost constatată grațiată conform Legii 543/2002.
Totodată, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală fost achitat inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal de fals în declarații.
fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă -Administrația Finanțelor Publice T și în baza art. 14 și 346 Cod pr. penală, în referire la art. 998 și urm cod civil a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.664.828.726 ROL (166.482, 87 RON) către partea civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr. 36 din 21 februarie 2006 Tribunalului Tulcea, a fost admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în totalitate sentința penală 1675 din 20 septembrie 2005 Judecătoriei Tulcea care îl condamnase pe inculpat la pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și a trimis cauza spre rejudecare pentru efectuarea unui supliment de expertiză contabilă care să lămurească motivul inadvertențelor din registrul de intrări - ieșiri ale
Instanța de fond i-a audiat pe martorii C și, inculpatul depunând mai multe copii ale unor înscrisuri.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații, Judecătoria Tulceaa apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive întrucât la momentul în care inculpatul a dat declarația notarială că este proprietar asupra a două vagoane, el avea convingerea că are această calitate mai ales că lipsea o dovadă clară privind încheierea unui contract de vânzare cumpărare la 23 iulie 1999,în care să se stipuleze că transferul proprietății va opera după 75 de zile
A mai reținut instanța de fond că activitatea ulterioară desfășurată de inculpat prezintă trăsăturile specifice ale infracțiunilor de evaziune fiscală și fals intelectual prin omisiunea de a înregistra în contabilitate profitul obținut din vânzarea vagoanelor, iar caracterul ilicit al acțiunilor rezultă chiar din declarația inculpatului dată în fata înaltei Curți de Casație și Justiție în care arată că i-ar fi propus numitului să îi vândă 15 din cele 17 vagoane în scopul îndeplinirii condițiilor legale pentru organizarea licitației.
A apreciat Judecătoria Tulcea că această depoziție relevă caracterul fictiv al operațiunilor de vânzare a vagoanelor către & Co Panificație T, chiar dacă ulterior inculpatul a revenit asupra declarației inițiale precizând că prin vânzarea celor 15 vagoane a încercat să ajute respectiva societate
A considerat prima instanță că, caracterul fictiv al operațiunilor care să ducă la obținerea unui profit ce să fie scutit de la plata obligațiunilor fiscale este relevată de numărul mare de vagoane pe care inculpatul le-a vândut societății lui pe care a ales-o pentru ca respectiva societate era scutită de la plata impozitului pe profit.
În opinia primei instanțe, nu a putut fi primită apărarea inculpatului că a încercat să ajute societatea & Co Panificație întrucât actele întocmite ulterior prin care inculpatul solicita un comision de 85, 75% din adaosul comercial obținut din vânzarea vagoanelor, cu restituirea cheltuielilor pentru participarea la licitație precum și penalități de întârziere de 1,5 % la zi relevă intenția de fraudare a bugetului de stat și nicidecum un "animus donandi"
Caracterul simulat al operațiunii este relevat potrivit judecătorului fondului și de actul încheiat între inculpat și administratorul prin care cel din urmă trebuia să transfere inculpatului comisionul de intermediere, prețul vagoanelor și suma de 65 milioane ROL.
A mai reținut prima instanță că expertizele contabile efectuate în cauză nu au relevanță decât pentru infracțiunea prevăzută de art. 292 Cod penal de fals în declarații întrucât pentru celelalte două fapte de evaziune fiscală și fals intelectual prin omisiunea înregistrării în contabilitate a profitului, expertizele nu au relevanță întrucât prin natura lor cele două infracțiuni presupun ca element material al laturii obiective o inacțiune.
Judecătoria Tulceaa dispus schimbarea încadrării juridice a faptei prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994 prin reținerea art. 13 Cod penal întrucât legea penală mai favorabilă era cea de la momentul săvârșirii faptei care prevedea o pedeapsă mai blândă, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani spre deosebire de Legea 241/2005 care stabilea un regim sancționator mai, închisoare de la 2 la 8 ani
Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 judecătorul fondului a apreciat că nu se impune schimbarea încadrării juridice întrucât doar a survenit o renumerotare a textelor de lege, fiind prevăzută în prezenta reglementare de art. 43, fapta fiind grațiată conform Legii 543/2002
Referitor la acțiunea civilă, s-a constatat că DGFP - T s-a constituit parte civilă cu suma de 166.482,87 RON reprezentând c/val actualizată a prejudiciului produs prin faptele inculpatului pe care 1-a obligat la plata lui, respectiv obligațiile fiscale aferente sumelor care nu au fost înregistrate în contabilitate, reprezentând profitul obținut în urma operațiunii de revânzare a vagoanelor
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și a solicitat achitarea pentru infracțiunile de evaziune fiscală și fals intelectual în temeiul art. 10 lit. a si respectiv art. 10 lit. d Cod pr. penală.
S-a mai solicitat respingerea acțiunii civile formulate de DGFP T și exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.
La termenul din 24 aprilie 2007 inculpatul a depus un set de înscrisuri privind Codul d e procedură fiscală, procesul verbal încheiat de Garda Financiară la data de 12 februarie 2001, care exista la dosarul de urmărire penală și a stat la baza sesizării organelor de anchetă, copia Legii 241/2005, copii ale rapoartelor de expertiză contabilă efectuate la dosarul cauzei.
La cererea inculpatului, la același termen, tribunalul a emis o adresă către DGFP T prin care s-a solicitat să se comunice dacă își menține pretențiile în sumă de 1.664.828.726 ROL și modul în care s-a ajuns la calculul acestora, răspunsul fiind că de fapt partea civilă are pretenții mai mari, respectiv 2.167.620.000 ROL, deci o sumă mai ridicată decât cea la care a fost obligat inculpatul prin hotărârea primei instanțe.
La termenul din 29 mai 2007 s-au depus concluzii scrise de către inculpat în care se arată că din nici un document contabil nu rezultă că a vândut 15 vagoane către CFR Marfa, ci doar 2.
S-a mai arătat de către apelant în concluzii scrise că inculpatul, în calitate de administrator al primei societăți, nu avea nici un temei legal să înregistreze profitul în contabilitatea, iar achitarea pentru infracțiunea de fals intelectual ar trebuit să atragă și achitarea pentru ce de evaziune fiscală.
S-a arătat de către inculpat că o operațiune fictivă înseamnă disimularea realității prin crearea existentei unei operațiuni, care în fapt nu există, aspect care nu se întâlnește în cauză.
S-au mai făcut anumite aprecieri în scris privind noțiuni de drept civil contractual și ale normelor procesual fiscale.
În dezbateri, apărătorul inculpatului și procurorul au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 12 din Legea 87/1994 și art. 40 din Legea 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005
De asemenea, inculpatul a solicitat achitarea sa pentru cele două infracțiuni enumerate mai sus, întrucât nu există nici un document contabil din care să rezulte că firma administrată de inculpat a vândut 15 vagoane către CFR Marfa, iar singura probă care poate fi luată în considerare este expertiza efectuată în cauză, iar aceasta dovedește nevinovăția inculpatului.
In ultimul cuvânt, apelantul a relevat că există o rea credință din partea organelor de urmărire penală, întrucât tranzacția a fost încheiată la data de 5 august 1999, iar acordul numit "înțelegere" cu administratorul s-a încheiat la 9 august, aceasta fiind desființată de drept.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate dar și sub toate aspectele în limitele prevăzute de art.371 Cod pr. penală, tribunalul a constatat că este fondat doar în ceea ce privește intervenirea prescripției răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Lega nr. 82/1991.
Referitor la cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994 și art. 40 din Legea 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, Tribunalul respins-a pentru următoarele motive:
În primul rând, infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 este o infracțiune scop pentru infracțiunea mijloc prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991 în sensul că sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea obiectului sau a sursei impozabile sau taxabile s-a făcut tocmai prin omisiunea de a se înregistra în contabilitate profitul aferent vânzării celor 15 vagoane.
În al doilea rând, în condițiile în care inculpatul a fost singurul care a declarat apel, potrivit principiului "non reformatio in pejus" nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice fie și într-o singură infracțiune în condițiile în care pedeapsa prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005 este închisoare de la 2 ani la 8 ani, mai mare decât cea prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994, care stabilește pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani.
În al treilea rând, s-ar fi încălcat principiul neagravării în propria cale de atac și în condițiile în care pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 în noua renumerotare, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale, ceea ce evident atrage pentru inculpat o situație juridică mai favorabilă.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 din Legea 87/1994 prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea obiectului sau a sursei impozabile cu consecința nedeclarării veniturilor, acest aspect decurgând din întreaga activitate infracțională pentru următoarele considerente:
Astfel, apărarea inculpatului că a încercat să ajute societatea numitului și nu să ascundă obiectul sursei impozabile a fost infirmată de faptul că relațiile dintre inculpat și persoana sus amintită (conform declarației inculpatului), nu erau foarte apropiate, neconfirmându-se ideea unui ajutor tocmai prin actele ulterioare prin care solicita un comision de 85,75 % din adaosul comercial obținut din vânzarea celor 15 vagoane, restituirea cheltuielilor făcute pentru participarea la licitație precum și penalități de întârziere de 1,5% pe zi, dacă plata nu s-ar fi făcut în 3 zile.
Totodată în situație în care inculpatul era la rândul său administrator al unei alte societăți comerciale, nu a putut fi apreciată ca sinceră declarația sa că nu avea cunoștință că & Co Panificație era scutită de impozitul pe profit în primul rând datorită pregătirii economice a apelantului, dar mai ales a atitudinii sale ulterioare, care prin comisionul și penalitățile de întârziere inserate în înțelegerea cu a redirecționat practic întreg profitul către persoana sa.
La aprecierea tribunalului a contribuit și numărul foarte mare de vagoane comercializate, prețul ridicat la nivelul anului 1999, aspecte care nu conturează un "animus donandi", ci sustragerea de la plata obligațiilor fiscale.
De asemenea, nu putut fi primită apărarea inculpatului în sensul că banii care au intrat în contul său i-a primit cu împrumut de la, neavând obligația de a evidenția suma în contabilitatea societății, întrucât anterior se încheiase actul numit "înțelegere" privind transferul comisionului de intermediere, prețul vagoanelor și suma de 65.000.000 ROL.
În opinia tribunalului, contractul de împrumut încheiat la 27 august 1999 între inculpat și prin care cel de al doilea îl împrumută pe inculpat cu suma de 1.100.000.000 ROL, sumă ce urma să fie restituită în termen de un an, a putut fi catalogat drept un act întocmit preventiv pentru a fi invocat în caz de descoperire a fraudei, însă fiind încheiat între două persoane fizice și nu ca reprezentanți ai celor două societăți comerciale, nu putea avea drept consecință anularea "înțelegerii" din 9 august 1999, care era un contract încheiat între 2 persoane juridice cu patrimonii distincte față de patrimoniile administratorilor lor.
Relevantă este și declarația martorului ( fila 59-61 dosar UP) prin care acesta relatează că inculpatul a fost cel care s-a ocupat efectiv de toate tranzacțiile în sensul că inclusiv ordinele de plată nr. 1/24.09.1999 și nr.2 /4 oct. 1999, prin care, ca persoană fizică, îi vira inculpatului suma de 1.080.400.000 lei ROL au fost scrise chiar de către, martorul doar semnând respectivele ordine de plată.
În aceste condiții, actele numite înțelegere și contract de împrumut sunt doar mijloace de care inculpatul s-a folosit în rezolvarea scopului infracțional, respectiv disimularea sursei impozabile și nedeclararea veniturilor obținute din vânzarea vagoanelor către CFR Marfă.
Referitor la expertizele efectuate în cauză, tribunalul a constatat că în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală și fals intelectual, nu sunt relevante, întrucât acestea nu s-au putut baza pe date certe, aspect invocat de către experții și, mai ales că elementul material din cadrul laturii obiective al ambelor infracțiuni este caracterizat printr-o inacțiune iar valoarea sumelor neevidențiate în contabilitate s-a stabilit prin estimare de către DGFP T urmare controlului Gărzii Financiare.
Față de cele expuse, a fost admis apelul declarat de inculpatul și în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală s-a desființat în parte sentința penală nr. 2100 din 14 decembrie 2006 Judecătoriei Tulcea doar cu privire la intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991, prescripție care s-a împlinit în cursul lunii ianuarie 2007.
Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. b raport la art. 10 lit. g Cod pr. penală în referire la art. 122 lit. d Cod penal și art. 124 Cod penal, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 ( în prezent art. 43 din Legea 82/1991, republicată în temeiul art. 4 din OG nr. 70 /2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 420/2004)
În consecință s-a înlăturat prevederea privind condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 și grațierea pedepsei de 6 luni închisoare.
Tribunalul a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În ceea ce privește soluția de achitare pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 Cod penal instanța nu a făcut alte aprecieri întrucât potrivit devoluțiunii apelului raportat la persoana care 1-a declarat nu se poate face inculpatului o situație mai grea în condițiile în care a fost singura parte care a înțeles să conteste hotărârea Judecătoriei Tulcea.
Referitor la condamnarea de 2 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal, aceasta a fost corect dozată reflectând gradul de pericol social al infracțiunii inclusiv prin aplicarea pedepsei complementare a interzicerii pe o durată de un an a dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cod penal.
De asemenea în mod corect instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate făcând aplicare dispozițiilor art. 81 Cod penal
In ceea ce privește acțiunea civilă.PTa solicitat să fie despăgubită cu suma de 166.482,87 RON (fila 15 doar 1514/2005 al Judecătoriei Tulcea ) reprezentând contravaloarea actualizată a prejudiciului produs prin faptele inculpatului astfel:
- Impozit pe profit în sumă de 324.128.888 ROL, la care se adaugă dobânzi de 664.733.404 ROL și penalități de întârziere de 43.757.392 ROL
- TVA 191.856.172 ROL la care se adaugă dobânzi de 413.190.352 ROL și penalități de întârziere de 25.900.586 ROL
- Taxa de timbru social în sumă de 1.261.932 ROL.
Tribunalul constatat că între faptele săvârșite de inculpat și prejudiciul solicitat de către DGFP T este legătură de cauzalitate întrucât nu a fost înregistrată operațiunea de vânzare a vagoanelor în contabilitatea T, organele fiscale fiind astfel prejudiciate cu sumele enumerate mai sus.
În cursul judecării apelului, Direcția Generală a Finanțelor Publice Tap recizat că se constituie parte civilă cu suma de 216.762 RON, însă în propria cale de atac a inculpatului nu se poate face situația acestuia mai grea prin obligarea la plata unui prejudiciu majorat.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru aceste considerente prin Dp nr. 82 din 13.06.2007 pronunțată de Tribunalul Tulceas -a dispus respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 12 din Legea 87/1994 și art. 40 din Legea 82/1991 în infracțiunea prevăzută de art. 9 lit. b din Legea 241/2005, ca nefondată.
S-a admis apelul declarat de inculpatul.
În baza art. 379 pct. 2 lit. "a" Cod pr. penală.
S-a desființat în parte sentința penală nr. 2100/14 decembrie 2006 Judecătoriei Tulcea cu privire la intervenirea prescripției speciale a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 și rejudecând;
În baza art. 11 pct. 2 lit. "b" raportat la art. 10 lit. "g" Cod pr. penală, în referire la art. 122 lit. "d" și art. 124 Cod penal, s- încetat procesul penal față de inculpatul pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1991 (în prezent art. 43 din Legea 82/1991, republicată în temeiul art. IV din nr.OG 70/2004 aprobată cu modificări prin Lega 420/2004).
S-a înlăturat prevederea privind condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 40 din Legea 82/1999 și grațierea pedepsei de 6 luni închisoare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În baza art. 192 alin 3 Cod pr. penală heltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal recurentul inculpat.
Ca urmare a admiterii cererii de strămutare formulată de petiționarul de către ICCJ, instanța de recurs, Curtea de Apel Constanța, prin încheierea nr. 81/P din 14 februarie 2008,a dispus scoaterea dosarului de pe rolul instanței și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Bacău instanță la care s-a dispus strămutarea.
Dosarul cauzei s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel sub nr-.
Recurentul inculpat, critică decizia recurată, invocând în principal incidența cazului de casare prev. de art. 385/9 al.1 pct.3 teza finală Cpp și, în consecință apreciază că se impune admiterea recursului și trimiterea spre rejudecare a apelului, dat fiind faptul că decizia recurată a fost pronunțată de un complet de judecată compus dintr-un judecător incompatibil.
În subsidiar, recurentul inculpat invocă existența cazului de casare prev. de art.385/9 al.1 pct.18 Cpp, apreciind că soluția de condamnare pronunțată în cauză s-a întemeiat pe evaluarea unor probele în acuzare administrate în cursul urmăririi penale, care au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor legale. În consecință, solicită casarea hotărârilor pronunțate anterior și achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.a sau 10 lit.d Cpp.
Analizând decizia penală recurată, prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la nulitatea hotărârii pronunțate în apel, întrucât completul de judecată a fost compus dintr-un judecător incompatibil, Curtea nu îl poate primi.
Examinând lucrările dosarului cauzei se observă că judecătorul care a făcut parte din completul de judecată care a pronunțat decizia în apel, atacată cu prezentul recurs, a mai participat anterior la soluționarea apelului declarat împotriva sentinței penale nr.1675/21.09.2005 care a judecat prima dată în fond cauza.
Susținerea recurentului inculpat că judecătorul sus menționat era incompatibil să participe la judecarea apelului declarat împotriva hotărârii instanței care a rejudecat cauza în prima instanță, în condițiile în care a mai participat anterior la soluționarea cauzei în apel, este lipsită de temei, având în vedere că incidentul procedural referitor la incompatibilitatea judecătorului a fost rezolvat definitiv prin încheierea din 12.03.2007 pron. de Tribunalul Tulcea prin care s- respins cererea de abținere formulată de judecătorul .
De altfel, cazul de incompatibilitate prev. de art.47.al.1 Cpp, există numai dacă judecătorul a făcut parte din completul care s-a pronunțat în fond asupra aceleiași cauze, în sensul că a rezolvat chestiunea existenței infracțiunii și a vinovăției, or examinând dispozitivul deciziei penale nr. 36 din 21 februarie 2006 pron. de Tribunalul Tulcea, se observă că soluția pronunțată de completul de judecată din care a făcut parte și judecătorul, nu a vizat fondul cauzei.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs referitoare la eroare de fapt comisă de instanțele de fond și de apel care au determinat pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare a inculpatului, Curtea constată că nici aceste critici nu pot fi reținute.
Starea de fapt reținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală. În mod judicios, Tribunalul Tulceaa constatat că probele administrate în cursul procesului penal relevă cu certitudine faptul că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prev. de art.12 din Legea 87/1994, prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea obiectului sau a sursei impozabile cu consecința nedeclarării veniturilor.
Susținerile recurentului-inculpat în sensul în care încearcă a atesta ideea că unele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, folosite în dovedirea acuzațiilor aduse acestuia, au fost obținute cu încălcarea dispozițiilor legale, nu pot fi reținute de instanța de recurs.
Se invocă nelegalitatea cererii nr. 2.691/25.01.2001 a Poliției Municipiului T adresată Gărzii Financiare T, întrucât a fost formulată anterior începerii urmăririi penale în prezenta cauză, fiind astfel lovită de nulitate absolută. Din acest motiv, recurentul apreciază că toate actele subsecvente efectuate în baza acesteia, sunt și ele lovite de nulitate, fiind lipsite de forță probatorie.
Curtea nu poate îmbrățișa susținerea recurentului referitoare la nulitatea cererii nr. 2.691/25.01.2001 a Poliției Municipiului T adresată Gărzii Financiare T, care ar determina ineficacitatea juridică a tuturor lucrărilor efectuate de Garda Financiară în baza acesteia.
Cererea adresată Gărzii Financiare T de către Poliția Poliției Municipiului T(fila 3 dosar UP), fiind emisă anterior începerii urmăririi penale, constituie un act premergător efectuat de organele de cercetare ale poliției judiciare competente în condițiile art.224 Cpp, având o deplină valabilitate juridică. Actele premergătoare deși sunt acte procesuale (procesul penal începe odată cu pornirea urmăririi penale), ele sunt acte procedurale penale, realizate de organele de urmărire penală. Aceste acte premergătoare constituie acte procedurale cu natură și funcționalitate specifică, cu menirea de a completa informațiile pe care organele de urmărire penală le au cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, în vederea începerii urmăririi penale.
Ținând cont de natura juridică a actelor premergătoare, cererea Poliției T adresată Gărzii Financiare T este legală, iar Procesul Verbal nr.249 emis de instituția ultim menționată la data de 12.02.2001 este de asemenea întocmit cu respectarea dispozițiilor legale.
Legalitatea Procesul Verbal nr.249 încheiat la data de 12.02.2001 de Garda Financiară T, este pusă la îndoială de recurent și datorită împrejurării că verificările efectuate cu ocazia controlului, s-au bazat pe analiza unor acte obținute nelegal de organul de poliție și puse la dispoziția organul financiar.
Legalitatea aceluiași proces verbal este de asemenea contestată de recurent și sub aspectul antedatării acestuia, apreciind că data reală de întocmire este posterioară datei menționate în conținutul acesteia respectiv aceea de 12.02.2001.
Curtea constată că datele din dosarului cauzei, nu confirmă susținerile expuse de recurentul inculpat, fiind simple afirmații ale acestuia, neexistând nici un fel de informații care să conducă la concluzia că înscrisurile avute în vedere de Garda Financiară în momentul controlului efectuat la SC SRL, au fost obținute nelegal de Poliția Municipiului
De asemenea, Curtea observă că nici susținerile recurentului inculpat referitoare la antedatarea Procesul Verbal nr.249, nu sunt susținute de lucrările dosarului.
În sfârșit, se invocă de către recurentul inculpat, lipsa de forța probatorie Procesul Verbal nr.249 întocmit de Garda Financiară T, apreciind că nu poate constitui mijloc de probă legal, dat fiind faptul că măsurile dispuse în conținutul acestuia, au fost contestate de către inculpatul la Ministerul Finațelor.
Împrejurarea invocată de recurent, nu are relevanță în ceea ce privește forța probatorie a procesului verbal, întrucât contestarea măsurile dispuse în conținutul procesului verbal întocmit de Garda Financiară, nu constituie o cauză de ineficacitate juridică a acestui mijloc de probă.
S-a mai invocat de către recurentul, și faptul că o parte din actele de urmărire penală s-au efectuat fără supravegherea procurorului nesocotindu-se astfel dispozițiile art.216 Cpp.
Curtea constată că nici aceste neregularități procedurale invocate, nu sunt fondate. Din examinarea lucrărilor dosarului de urmărire penală se observă că urmărirea penală în cauzapendintes-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, iar actelorprocesualedin faza de urmăriră penală au fost efectuate de însuși procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.
Recurentul inculpat mai invocă în apărarea sa, lipsa de validitate a actului juridic intitulat "Înțelegere"(fila 74 dos UP) încheiat la data de 9.08.1999 între SC SRL și SC &Co Panificație.
Înscrisul menționat are o importanță deosebită la stabilirea adevărului judiciar, întrucât elementele de fapt ce derivă din conținutul acestuia, coroborate cu celelalte probe în acuzare administrate în cauză, contribuie la stabilirea caracterul fictiv al vânzării celor 15 vagoane către SC &Co Panificație, societate comercială scutită de impozit în anul 1999 și implicit la relevarea existenței unor operațiuni economice ilicite întreprinse de inculpat în scopul ascunderii unor profituri impozabile obținute de societatea a cărui administrator este acesta.
Având în vedere că înscrisul intitulat "Înțelegere" încheiat între Sc SRL și Sc &Co Panificație și, constituie o probă relevantă în învinuirea acestuia, care contribuie la răsturnarea apărărilor inculpatului care susține că banii încasați de la SC &Co Panificație reprezintă un împrumut pe care îl avea față, recurentul inculpat a înțeles să invoce nulitatea acestui act juridic, în scopul combaterii acuzațiilor formulate împotriva sa.
Instanța de recurs, nu poate primi nici această apărare a inculpatului referitoare la lipsa de efecte juridice a convenției încheiate la data de 9.08.1999 între SC SRL și SC &Co Panificație.
Atata vreme cât actul juridic sus menționat nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătoreasca, acesta este perfect valabil producându-și efectele, iar drepturile și obligațiile ce izvorăsc din conținutul convenției reprezintă voința reală a părților.
Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul revizuient.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 pr. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct.1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva dec. penale nr. 82 din 13.06.2007, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr-.
Constată că recurentul inculpat a avut apărător ales.
În baza art. 192 alin. 2 obligăC.P.P. recurentul inculpat să plătească statului suma de 20o lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24.04.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
-
GREFIER,
- -
Red.
Red. /
Red.AB/8.05.2008
Tehnored.PE/ 9.05.2008/ 2 ex.
Președinte:Ene EcaterinaJudecători:Ene Ecaterina, Adrian Bogdan, Nimineț Ștefan
