Infractiuni la legea contabilității (legea nr.82/1991). Decizia 981/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--2906.2009

DECIZIA PENALĂ NR.981/

Ședința publică din data de 15.10.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea recursului formulat de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, împotriva deciziei penale nr. 53 din 02.06.2009, pronunțată de Tribunalul C în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, partea responsabilă civilmente SC Grup SRL, lipsind partea civilă recurentă Direcția Generală a Finanțelor Publice C

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul din oficiu al inculpatului intimat solicită respingerea recursului formulat de partea civilă ca nefondat.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului părții civile ca nefondat și menținerea soluției dată ca legală și temeinică.

Inculpatul intimat, luând cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de partea civilă.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 43/03.02.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din art. 9 alin. 1 lit. din Lg. 241/2005 cu apl. art. 41 al. 2 și art. 13 Cod penal și art. 43 din Lg. 82/1991 cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, în art. 9 alin. 1 lit. din Lg. 241/2005, cu apl. art. 41 al. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal.; a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru infracțiunea prev. de art.290 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal; în baza art. 33- 34 cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 81- 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe perioada termenului de încercare de 4 ani; a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal; a fost obligat inculpatul împreună cu partea resp. civilmente SC Grup SRL, față de partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor - prin DGFP C-S, la plata sumei de - lei; s-au declarat nule și s-au anulat înscrisurile: borderourile de achiziție material lemnos - vol. dosar urmărire penală, filele 75-79, 84-112, 124-125; actele contabile - vol. III dosar urmărire penală, filele 1-74, jurnal pentru cumpărări, jurnal de vânzări, registru - jurnal, balanțe contabile; s-a dispus, în baza art. 13 din Lg. nr. 241/2005, ca la rămânerea definitivă a hotărârii, să se comunice la Registrul Comerțului o copie de pe dispozitivul hotărârii judecătorești definitive.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 12.09.2007, s- dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Lg. 241/2005 cu apl. art. 41 al.2 cod penal și art. 13 Cod penal; art. 43 din Lg. 82/1991, cu apl. art. 41 al. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal, cu apl. art. 41 al. 2 Cod penal, toate cu apl. art. 33 lit. a Cod penal; s- reținut în sarcina inculpatului că acesta a întocmit și înregistrat în contabilitate, documente fictive în scopul denaturării cheltuielilor.

Prima instanță a reținut că inspectorii din cadrul DGFPS C-S, au efectuat o verificare financiar contabilă la SC Grup SRL, ocazie cu care au constatat că administratorul acestei societăți, respectiv inculpatului, i-au fost sustrase de autori necunoscuți documentele primare și de evidență tehnico - operativă pe anul 2003, ocazie cu care s-a dispus ca inculpatul să refacă evidența primară a firmei, lucru pe care acesta nu l- făcut.

În cursul urmăririi penale, s-a încercat reconstituirea evidenței contabile a societății pe perioada 2002 - 2003, de către organele de urmărire penală, și s-a procedat la verificarea furnizorilor menționați în registrul de cumpărări al societății, constatându-se că de fapt inculpatul a înregistrat în această perioadă documente justificative întocmite în mod fictiv în scopul denaturării cheltuielilor; în jurnalul de cumpărări pentru perioada 2002- 2003, au fost trecute la rubrica furnizori diferite persoane juridice ale căror date erau trecute în mod sumar, spre exemplu: Desire Com,și altele; trecându-se la identificarea acestor persoane juridice, s-a constatat că acestea fie nu au avut relații comerciale cu societatea administrată de inculpat, și aveau chiar alte obiecte de activitate ( respectiv SC SRL B avea ca obiect de activitate lucrări de proiectare si montare echipamente și utilaje tehnologice la clădiri și construcții inginerești); SC SRL T, avea ca obiect de activitate comercializarea de produse farmaceutice; fiind audiați, reprezentanții legali ai persoanelor juridice menționate, au declarat că nu au avut relații comerciale cu SC Grup SRL .

Instanța a reținut că inculpatul a înregistrat în mod fictiv în evidențele contabile ale societății operațiuni nereale în scopul denaturării cheltuielilor în vederea sustragerii de la plata impozitelor și taxelor datorate bugetului consolidat al statului, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 lit. c din Lg. 241/2005, infracțiune realizată în formă continuată.

În cauză s-a efectuat și un raport de constatare Tehnico- nr. - din 31. 10. 2006, de către IPJ C- Serviciul Criminalistic din care reiese că scrisul menționat pe borderourile de achiziții în litigiu a fost executat de către inculpatul - vol. filele 114-122, dosar urmărire penală. Organele de urmărire penală efectuând verificări cu privire la identificarea numiților și menționați în borderourile de achiziții nr. 10 din 16. 12. 2003, nr. 9 din 20.11. 2003 și nr. 9 fără dată, au constatat că aceste persoane nu există în baza de date a Biroului de Evidență Informatizată a Persoanelor din cadrul Poliției Mun. C, (vol. fila 142 dosar urmărire penală).

În fața instanței au fost audiați, în calitate de martori: numita care ținea contabilitatea firmei SC SRL, și ( filele 50, 51, 52 dosar).

La dosarul cauzei s-a efectuat o expertiză contabilă de către expert, din care reiese că prejudiciul produs de inculpat este de - lei.

Prima instanță a constatat că partea vătămată Ministerul Economiei si Finanțelor prin C-S, s-a constituit parte civilă cu suma de 756,698 lei în faza de urmărire penală.

Inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, acest lucru fiind contrazis de martorii audiați în fața instanței și de probele existente la dosarul cauzei.

În ședința publică din 15 ianuarie 2009, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 43 din Lg. 82/1991, și art. 9 al. 1 lit. c din Lg. 241/2005, în art. 9 alin. 1 lit. c din Lg. 241 /2005, având în vedere Decizia IV din 21. 01. 2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție.

S-a reținut că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală și de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

S-a constatat că infracțiunea prev. de art. 43 din Lg. 82/1991 este absorbită de infracțiunea prev. de art. 9 lic. din Lg. 241/2005, așa cum s- reținut prin decizia IV din 21.01.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție respectiv " Fapta de omisiune în tot sau în parte, ori evidențierea, în actele contabile ori înalte documente legale, ori operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, ori, evidențierea în actele contabile sau alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, ori evidențierea altor operațiuni fictive, constituie infracțiunea complexă de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b și din Legea nr. 241/2005( fost art. 11 lit. c, fost art. 13 din legea nr. 87 /1994), nefiind incidente dispozițiile art. 43 ( fost art. 37, fost art. 40 ) din Legea nr. 82/1991 - Legea contabilității, raportat la art. 289 din Codul penal, aceste activități fiind cuprinse în conținutul constitutiv al laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală".

Instanța a reținut din fișa de cazier a inculpatului că este infractor primar.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere prev. art. 72 Cod penal, respectiv persoana inculpatului, (acesta este infractor primar) precum și gradul de pericol social al faptelor (având în vedere valoarea relativ mare a prejudiciului creat bugetului consolidat al statului, precum și nerecunoașterea de către inculpat faptelor sale), și a apreciat că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special este îndestulătoare pentru îndreptarea conduitei inculpatului.

Având în vedere faptul că de la data săvârșirii infracțiunii până la judecarea ei a intervenit o lege penală nouă, respectiv Legea 241/2005, instanța a făcut aplicarea art. 13 Cod penal.

Împotriva hotărârii judecătoriei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Reșița și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S, criticând hotărârea ca fiind netemeinică și nelegală; s-a solicitat, de către parchet, desființarea hotărârii primei instanțe, și aplicarea unei pedepse mai mari față de gravitatea infracțiunilor săvârșite de inculpat în formă continuată; conform disp. art. 42 Cod penal, infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit dispozițiilor art. 34 sau art. 40¹alin. 1 Cod penal; se mai susține că instanța nu a avut în vedere faptul că prejudiciul destul de mare nu a fost achitat și nici nu a existat vreo intenție a inculpatului, pe tot parcursul procesului penal, de a acoperi măcar în parte prejudiciul.

Tribunalul CSp rin decizia penală nr. 53 din 02.06.2009 pronunțată în dosar nr-, a respins ca nefondate apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CARANSEBEȘ și partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S, împotriva sentinței penale nr. 43/03.02.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosar nr-.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat apelanta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S la 80,00 lei cheltuieli judiciare față de stat; în baza art. 193 alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Verificând sentința primei instanțe în raport de motivele invocate în apel, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, conform art. 371, art. 378 Cod procedură penală, tribunalul a apreciat că apelul este nefondat, pentru următoarele motive:

Prima instanță, pe baza ansamblului probelor aflate la dosar, a stabilit starea de fapt, în raport de care a făcut încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpat în infracțiunile mai sus menționate și, reținând vinovăția inculpatului, l-a condamnat la pedepsele de 2 ani și 3 luni închisoare, dispunându-se a se executa pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată, în condițiile art. 81, 82 Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise (descrise detailat de prima instanță), dar și persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale, astfel că, deși pedepsele aplicate sunt mai reduse în cuantum, acestea au fost corect stabilite și față de criteriile menționate, pedepsele aplicate și pedeapsa rezultantă (în condițiile art. 81 Cod penal, 82 Cod penal) sunt de natură să asigure realizarea scopului pedepsei.

Așa fiind, s-a constatat că sunt nefondate motivele invocate în apelul parchetului, în sensul majorării pedepselor, în condițiile în care pedepsele aplicate inculpatului sunt corect individualizate și proporționale cu faptele comise, astfel că nu se justifică sporirea acestor pedepse; faptul că valoarea prejudiciului este mare și că prejudiciul nu este de natură să justifice aplicarea unor pedepse mai mari, în condițiile în care la individualizarea pedepselor s-a avut în vedere și acest aspect.

În ceea ce privește apelul declarat de partea civilă Direcția Generală A Finanțelor Publice C-S, s-a constatat că acesta nu a fost motivat, iar latura civilă a cauzei a fost just soluționată, în sensul obligării inculpatului la prejudiciul de 10.889 lei cauzat părții civile prin comiterea infracțiunilor.

Față de aceste considerente, văzând și disp. art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, tribunalul a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice C-, împotriva sentinței penale primei instanțe.

Împotriva deciziei penale nr. 53/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S, solicitând desființarea deciziei penale ca nelegală și netemeinică.

Recursul nu a fost motivat în scris și nici oral în fața instanței de judecată.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor ce pot fi invocate din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. instanța constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile martorilor, și, coroborate cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr. -/31.10.2006 întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul IPJ C-

Încadrarea juridică dată faptelor este corectă, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea rt. 41 alin. 2.Cod Penal și art. 13.Cod Penal, respectiv art. 290.Cod Penal cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal

În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanța de apel a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art.72 pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei. Astfel fiind, pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată inculpatului este în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.

Totodată, se constată că în cauză nu este incident nici unul dintre cazurile de casare ce pot fi analizate de instanță din oficiu conform art. 385⁹alin. 3.C.P.P. respectiv nu se poate reține: că nu ar fi fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei (pct. 1); că instanța nu ar fi fost sesizată legal (pct. 2); că instanța nu ar fi fost compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate (pct. 3); că ședința de judecată nu ar fi fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel (pct. 4); că judecata ar fi avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii (pct. 5); că urmărirea penală sau judecata fi avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie (pct. 6); nu este o cauză în care să fie obligatorie întocmirea referatului de evaluare (pct. 7);că instanța nu s-ar fi pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului (pct. 10); că inculpatul ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală (pct. 13); că s-ar fi aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau în alte limite decât cele prevăzute de lege (pct. 14); că judecătorii de fond ar fi comis un exces de putere, în sensul că au trecut în domeniul altei puteri constituite în stat (pct. 19); că ar fi intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului (pct. 20), și nici partea civilă nu are interesul de a invoca motivele ce sunt reglementate în favoarea inculpatului. Cenzurarea modului de soluționare al laturii civile a procesului penal nu poate fi realizată din oficiu, principiul disponibilității aplicându-se și în căile de atac, inclusiv cu privire la motivarea acestora. Prin urmare, în contextul în care partea civilă recurentă nu a precizat criticile împotriva hotărârilor instanțelor de fond, instanța de recurs este abilitată să le analizeze numai prin raportare la cauzele de casare anterior expuse, care nu se regăsesc în speță.

Astfel fiind, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefundat recursul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C - S împotriva deciziei penale nr. 53/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga partea civilă recurentă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de partea civilă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C-S împotriva deciziei penale nr.53/02.06.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă partea civilă recurentă la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 15.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.B 26.10.2009

Tehnored.

2ex/26.10.2009

Prima inst. - Jud.

Inst. apel.,