Infracțiuni la legea privind regimul zonelor libere (legea 84/1992). Decizia 124/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 124/
Ședința publică din 04 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă AG SPORT împotriva sentinței penale nr. 172/03.10.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 4385/P/2006, privind pe inculpata.
La apelul nominal făcut în ședința publică, pentru inculpata intimată, lipsă, se prezintă avocat ales R din cadrul Baroului T, nereprezentate partea responsabil civilmente AF, partea civilă apelantă SC AG SPORT și partea civilă intimată INTERNATIONAL.
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că părțile civile-apelante, respectiv intimate, nu au solicitat administrarea unor probe, deși au fost citate cu mențiune în acest sens.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul solicită admiterea apelului și condamnarea inculpatei. Totodată, cu privire la apelul declarat de partea civilă, solicită admiterea acestuia.
Apărătorul ales al inculpatei-intimate, avocat R, solicită respingerea apelurilor, menținerea hotărârii primei instanțe, raliându-se considerentelor pentru care inculpata a fost achitată. Precizează că la dosar există probe din care rezultă că contabilitatea a fost ținută la zi, iar inculpata nu a urmărit prejudicierea titularilor, iar părțile civile nu au probat prejudiciul.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 172 din 3 octombrie 2006, Tribunalul C-S a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d C.P.P. achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunilor pevăzute și pedepsite de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și a celor prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. b Cod penal. În baza art. 14 și 346.C.P.P. a respins acțiunile civile formulate de părțile civile " Internațional " B și " AG Sport"
S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 248/P/2006 din 31 mai 2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S a fost trimisă în judecată inculpata pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 83 lit. a din Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, precum și a două infracțiuni prevăzute de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, constând în aceea că inculpata în calitate de comerciant, administrator al firmei Asociație Familială, având ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, a fost depistată în zilele de 06.09.205 și 27.02.2006 în bazarul din Reșița, oferind spre vânzare 226 perechi de pantofi marca și 44 perechi de pantofi marca, în ambele cazuri bunurile respective fiind contrafăcute.
Instanța de fond dispunând achitarea inculpatei a apreciat că în cauză nu ar fi realizate latura obiectivă și nici cea subiectivă ale infracțiunilor imputate, în sensul că titularii celor două mărci înregistrate nu ar fi suferit vreun prejudiciu ori atingere; că punerea în circulație a pantofilor ar fi fost făcută anterior de către comercianții de la care s-a aprovizionat inculpata, contrafacerea nefiind stabilită printr-o expertiză, iar sub aspectul laturii subiective, că inculpata nu ar fi acționat cu intenție și nu ar fi indus în eroare cumpărătorii pantofilor.
Împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă AG Sport.
Parchetul a criticat hotărârea pronunțată sub aspectul greșitei achitări a inculpatei și a solicitat casarea hotărârii atacate și condamnarea inculpatei pentru infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată.
Partea civilă AG Sport a formulat motive de apel, pe care le-a depus la dosar, criticând în esență hotărârea primei instanțe pentru greșita achitare a inculpatei și respingerea pretențiilor civile.
Curtea de Apel Timișoara, prind decizia penală nr. 53/A din 28.02.2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins ca nefondate apelurile declarate în cauză, reținând în ceea ce privește pe apelanta parte civilă AG Sport că aceasta nu și-a motivat apelul.
Cât privește critica invocată de Parchet, instanța de apel a constatat că este neîntemeiată, constatând că prima instanță a apreciat corect starea de fapt și a dispus în baza probatoriului existent la dosar achitarea inculpatei, în condițiile în care în cauză nu s-a dovedit existența unui prejudiciu și nu s-au făcut demersuri pentru efectuarea unei expertize în acest sens.
Instanța de control judiciar a mai argumentat că punerea în circulație a bunurilor respective nu s-a făcut de către inculpată, aceasta la rândul ei cumpărând pantofii sport de la un depozit din B, astfel cum corect a reținut și instanța fondului, iar cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 republicată nu s-a făcut dovada existenței unei atingeri aduse titularului mărcii și a inducerii în eroare a consumatorului asupra calității produselor, atâta timp cât inculpata, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză, aducea la cunoștința cumpărătorilor proveniența pantofilor.
În plus, prețul de cumpărare și inscripționarea "made în " existentă pe pantofii de sport ofereau posibilitatea cumpărătorilor să cunoască faptul că pantofii respectivi nu sunt produse de marcă.
În consecință, instanța de apel a apreciat că nu există temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii de achitare pronunțată de instanța de fond.
Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă " AG Sport".
Parchetul a criticat hotărârile pronunțate pentru nelegalitate sub aspectul omisiunii instanțelor de a pune în discuția părților, în temeiul art. 334 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice a unor dintre faptele pentru care inculpata a fost trimisă în judecată și pentru care s-a dispus achitarea acesteia, precum și pentru nesoluționarea apelului părții civile AG Sport.
Cât privește motivele de recurs ale parchetului prin care s-a vizat netemeinicia hotărârilor, acestea se referă la greșita achitare a inculpatei pentru infracțiunile prevăzute de art. 83 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 și respectiv cele prevăzute de art. 5 alin. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, astfel încât concluziile instanțelor de fond și de apel care au reținut că în speță sub aspectul laturii obiective, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de textele incriminatoare, ca de altfel nici sub aspectul laturii subiective, sunt în opinia parchetului, greșite.
Recurenta parte civilă AG Sport a criticat hotărârile pronunțate invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 18 și a susținut, în esență, motivele invocate și în apel (care se regăsesc la pagina 13-18 din dosarul Curții de Apel Timișoara ) cu privire la greșita achitare a inculpatei și respingerea pretențiilor civile pe care recurenta le-a formulat, solicitând casarea hotărârilor pronunțate și pe fond condamnarea inculpatei și obligarea acesteia la plata despăgubirilor civile.
Prin decizia nr. 4953 din 23 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală în dosarul nr- au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și partea civilă Compania " AG Sport" Germania, împotriva deciziei penale nr. 53/A din 28 februarie 2007 Curții de Apel Timișoara - Secția Penală, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Timișoara.
Pentru a pronunța această decizie penală, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală a constatat că instanța de apel nu a răspuns în mod expres și motivat criticilor aduse sentinței pronunțate de prima instanță, în special de către apelanta parte civilă AG Sport, exprimând rezultatul analizei hotărârii atacate - respectiv a instanței de fond - printr-o frază generică, prin care a încercat să rezume, în mod neconvingător, netemeinicia apelurilor cu judecarea cărora a fost investită.
Din actele și lucrările de la dosar, efectuate în cursul dezbaterii căii de atac a apelului, s-a reținut că instanța de apel nu a făcut dovada verificării hotărârii atacate și nu s-a preocupat în a stabili în mod concret care sunt criticile invocate de partea civilă apelantă.
Astfel, s-a reținut că deși la dosar partea civilă AG Sport a depus cu ocazia judecării apelurilor motivele de apel, aflate la filele 13-18 dosar instanță de apel - în care a invocat criticile pe care a înțeles să le formuleze, instanța de apel nu a răspuns acestor critici, reținând în mod greșit, în considerentele deciziei, că partea civilă apelantă "nu și-a motivat apelul".
S-a apreciat că este evident faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre contrară legii în sensul că nu a răspuns motivelor de casare invocate de partea civilă, fiind incident în cauză cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 10 Cod procedură penală.
Cât privește motivele de casare invocate de parchet, Înalta Curtea apreciat că instanța de apel și-a însușit motivarea primei instanțe, făcând doar referiri generice și globale cu privire la infracțiunile pentru care inculpata a fost trimisă în judecată și nu și-a argumentat decizia în raport cu toate motivele invocate, rezumându-se la aprecieri generale, fără a face un examen al probelor administrate în cauză și o evaluare a acestora în raport cu criticile formulate, dar și potrivit dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, referitor la efectul devolutiv al apelului.
S-a considerat că procedând astfel, instanța de apel a dat dovadă de lipsa rolului său activ și a lipsit de conținut efectul devolutiv al apelului limitându-se să constate în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998 că existența unui prejudiciu în speță nu a fost dovedit, în cauză nefiind făcute demersuri pentru efectuarea unei expertize.
Pentru motivele anterior expuse și avându-se în vedere că în cauză nu există un alt remediu de a înlătura încălcările semnalate, Înalta Curtea apreciat că soluția ce se impune este casarea hotărârii atacate în temeiul art. 38515pct. 2 lit. c Cod procedură penală și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru rejudecare, ocazie cu care se vor analiza toate criticile invocate de recurenți și se vor administra, dacă este cazul, toate probele ce se impun, instanța de apel urmând a analiza și răspunde tuturor motivelor de apel formulate în cauză.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara în data de 07.04.2008.
Analizând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel și din oficiu conform art. 371 alin. 2.C.P.P. instanța constată că apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă AG SPORT sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 248/P/2006 din 31.05.2006 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 83 lit. a din Legea nr. 84/1998 cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal două infracțiuni prevăzute de art. 5 lit. b din Legea nr. 11/1991 republicată cu aplicarea art. 33 lit.a, toate cu aplicarea art. 33 lit. b
Cod PenalPrin sentința penală nr. 172/03.10.2006 pronunțată de Tribunalul C- S în dosarul nr. 4385/P/2006 s-a dispus achitarea inculpatei în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit.a raportat la art. 10 lit. d pentru C.P.P. săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998 (două fapte) cu aplicarea art. 33 lit. a și Cod Penal art. 5 al. 1 lit. b din Legea nr. 11/1991 (două fapte) cu aplicarea art. 33 lit.a Cod Penal- toate cu aplicarea art. 33 lit. b
Cod PenalDin cuprinsul dosarului primei instanțe se constată că în această etapă procesuală nu s-a procedat la schimbarea încadrării juridice și nici nu a avut loc vreo îndreptare a eventualei erori materiale strecurate în cuprinsul rechizitoriului, întreaga procedură a judecății desfășurându-se în raport cu infracțiunile prevăzute de art. 83 lit. b din Legea nr. 84/1998, deși dispozitivul actului de sesizare a instanței de judecată face referire la art. 83 lit. a din aceeași lege.
Încadrarea juridică a faptei constituie stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale și, totodată, a felului și limitelor pedepsei aplicabile. Având în vedere consecințele pe care le poate avea schimbarea încadrării juridice, legea de procedură penală prevede că, în fața primei instanțe, această schimbare nu poate avea loc decât în anumite condiții, a căror îndeplinire constituie o garanție atât a dreptului la apărare al părților și, în primul rând, al inculpatului, cât și a soluționării corecte a cauzei. În acest sens, se mai reține și că potrivit dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale", legea recunoscându-i dreptul la o apărare efectivă și eficientă, ce nu poate fi asigurată în condițiile în care instanța omite a analiza elemente esențiale pentru inculpat, respectiv schimbarea încadrării juridice a faptei. Prin urmare, instanța de fond, în măsura în care considera că se impune o nouă încadrare juridică, avea posibilitatea prevăzută de art. 334 din Codul d e procedură penală, în raport și de dispozițiile art. 317 din Codul d e procedură penală, neputându-se pronunța asupra unei infracțiuni cu privire la care nu a fost sesizată. Chiar dacă încălcarea dispoziției privind limitele sesizării ar atrage nulitatea relativă, nefiind prevăzută expres de legiuitor între cazurile de nulitate absolută, instanța constată că situația în speță a condus la încălcarea dreptului la apărare și nesoluționarea fondului cauzei, putând fi reținută din oficiu în condițiile art. 197 alin. 4 teza a II-a pentru C.P.P. justa soluționare a cauzei și respectarea drepturilor procesuale. Această nulitate nu poate fi înlăturată decât prin trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță întrucât în caz contrar drepturile reglementate de legea procesual penală pentru părți ar fi iluzorii câtă vreme încălcarea lor ar fi lipsită de orice sancțiune.
Față de cele anterior arătate, în temeiul art. 379 pct. 2lit. b instanța C.P.P. va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă AG împotriva sentinței penale nr. 172/03.10.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 4385/P/2006, va desființa sentința penală atacată și va dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță. În rejudecarea cauzei, prima instanță va avea în proceda la stabilirea încadrării juridice corecte a faptelor cu respectarea drepturilor procesuale și va avea în vedere și aspectele dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 4953/23.10.2007.
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 379 pct. 2 lit. b admite C.P.P. apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și partea civilă AG SPORT împotriva sentinței penale nr. 172/03.10.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr. 4385/P/2006.
Desființează sentința penală atacată și dispune rejudecarea cauzei de către prima instanță, respectiv Tribunalul C-
În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs, în 10 zile de la comunicare cu inculpata, părțile civile și partea responsabilă civilmente.
Pronunțată în ședința publică din 04.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -
Grefier,
Prima instanță -
Instanța de apel - G,
Instanța de recurs -,
Red.
Tehnored.CU -17.09.2008
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă