Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 31/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 31/A/2008

Ședința publică din 20 martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:

- procuror

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței penale nr. 375/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat - cu delegație din oficiu pentru toți inculpații intimați, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care cu respectarea normelor procedurale s-a procedat la audierea inculpatului intimat prezent - -- declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat atașat la dosarul cauzei.

Reprezentantul parchetului și inculpatul intimat arată că nu au cereri prealabile de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului susține apelul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea lui, desființarea sentinței pronunțate și rejudecând, condamnarea tuturor inculpaților pentru infracțiunea prevăzută de art. 83 lit.b din 84/1998. Apreciază că vinovăția inculpaților a fost pe deplin dovedită prin probele administrate, iar instanța de fond ignorându-le a pronunțat o hotărâre nelegală.

Avocata inculpaților intimați solicită respingerea apelului formulat de parchet ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a soluției de achitare pronunțată de instanța de fond.

Având ultimul cuvânt, inculpatul solicită respingerea apelului formulat de parchet.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față:

În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 375/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 și C.P.P. 18/1 Cod Penal, au fost achitați inculpații -, - și de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 83 lit.b din 84/1998.

În baza art. 91.Cod Penal, fiecărui inculpat i s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 500 lei.

Conform art. 118 lit.b raportat Cod Penal la art. 84 al.1 din 84/98, s-a dispus confiscarea specială în vederea distrugerii a celor 5 sticle cu parfum purtând inscripția "", a 5 sticle cu parfum purtând inscripția " " și a 2 sticle cu parfum purtând inscripția "", toate ridicate de la cei 3 inculpați de către organele de poliție în data de 4.04.2006 conform proceselor verbale de constatare AX -, AV - și AV - și afate în camera de corpuri delicte a IPJ

În baza art. 346.C.P.P. au fost respinse ca neîntemeiate acțiunile civile formulate în cauză de partea civilă SC SA și.

Pentru a adopta această hotărâre, Tribunalul Albaa reținut următoarele:

Inculpatul este tatăl inculpatului jr și amândoi se cunosc cu inculpatul. întrucât niciunul dintre inculpați nu au loc de muncă, s-au gândit să obțină un câștig material din comercializarea unor produse de parfumerie contrafăcute dar care purtau denumiri de marcă. Pentru desfășurarea acestei activități, cei trei inculpați au ales ca loc, parcarea din fața restaurantului "" situat pe raza localității pe DN 1.

In data de 04.04.2006, organele de poliție, au efectuat un control în zona respectivă și cu această ocazie, au fost depistați cei trei inculpați în timp ce ofereau spre vânzare produse de parfumerie, inculpatul având 5 cutii " ", " " și " " iar ceilalți doi inculpați 7 produse " ", și " ".

Inculpații nu aveau documente care să ateste proveniența și calitatea produselor respective iar pe parcursul cercetărilor efectuate ulterior s-a stabilit că acestea nu erau originale, ci contrafăcute.

In cauză, titularii mărcilor " ", " " și " " s-au constituit părți civile în cauză astfel: Ga SA titulara mărcii înregistrate " " cu suma de 600 Euro, câte 120 Euro față de inculpații și jr și 360 euro față de inculpatul sn;, titulara mărcii înregistrate " " cu suma de 450 Euro, câte 180 Euro față de inculpații, jr și 90 Euro față de inculpatul; SA titulara mărcii înregistrate "" cu suma de 250 Euro față de inculpatul.

Această stare de fapt a fost reținută pe baza probelor administrate în cauză în faza de urmărire penală și cea de judecată și anume:

- procesul verbal de constatare din 04.04.2006

- procesul verbal de sesizare din oficiu

- adresele reprezentantului legal în România a părților vătămate, prin care s-au comunicat prejudiciile și constituirile de parte civilă în cauză

- declarațiile martorilor,

- declarațiile inculpaților în faza de urmărire penală și cea dată în faza de judecată numai de inculpatul care se coroborează cu, restul probelor.

Legea nr. 84/1998 incriminează la art. 83 al. 1 lit. b fapta de a pune în circulație, fără drept, produse purtând mărci identice cu unele mărci înregistrate, prejudiciind în acest mod pe titularii mărcilor înregistrate.

Raportat la starea de fapt reținută, Tribunalul constată că faptele celor trei inculpați ar putea întruni elementele constitutive ale acestei infracțiuni dacă ar fi întrunite și condițiile cerute de lege pentru ca o faptă să fie infracțiune și anume: să prezinte pericol social, să fie prevăzută de legea penală și să fie săvârșită vinovăție.

Tribunalul apreciază că în cauză, faptele celor trei inculpați nu întrunesc aceste condiții, lipsind pericolul social al unei infracțiuni întrucât s-a adus atingere minimă valorilor apărate de lege și prin conținutul lor concret sunt lipsit în mod vădit de importanță.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social și pentru aprecierea lipsei acestuia, Tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 181al. 2 Cp. și anume modul simplu de săvârșire a faptei, scopul urmărit, acela de a obține
mici venituri necesare existenței, lipsa urmărilor și persoana inculpaților, dintre
care numai unul - jr - are antecedente penale; este adevărat că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 31/2004 a Judecătoriei S la pedeapsa de 1 an cu suspendarea pe o perioadă de 3 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și a comis fapta din prezenta cauză în termenul de încercare dar Tribunalul consideră că acest criteriu, singur, nu poate atrage condamnarea acestui inculpat întrucât raportat la fapta dedusă judecății nu este necesară aplicarea unei pedepse.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, Tribunalul a reținut că titularii mărcilor înregistrate "" " " și " " s-au constituit părți civile cu sumele de 600 Euro, 450 Euro și 250 Euro, daune materiale și morale, fără a defalca însă sumele în funcție de natura prejudiciului - material sau moral.

In adresele comunicate la dosarul cauzei prin care se precizează pretențiile civile, părțile vătămate nu au arătat cum anume au rezultat sumele pretinse și nici în ce constă prejudiciul material sau moral. In adresele respective, se menționează că punerea în circulație a produselor contrafăcute aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală asupra mărcilor "", " " și "" iar practica anticoncurențială creează titularilor acestor drepturi grave prejudicii materiale și morale însă această apreciere generală nu este suficientă pentru a se putea reține de către instanță, existența unui prejudiciu cert la a cărui reparare să fie obligați inculpații.

In lipsa unor probe certe care să facă dovada atât a existenței cât și a întinderii prejudiciului pretins, Tribunalul va aprecia că pretențiile civile formulate în cauză sunt neîntemeiate astfel că în baza art. 346 Cpp va respinge acțiunile civile formulate de părțile civile Ga Sa, și.

Împotriva hotărârii a declarat apel în termenul legal statuat de art. 363.C.P.P. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul reținerii dispozițiilor art. 18/1 Cod Penal, argumentând că, față de amploarea acestui fenomen, de perseverența infracțională a inculpaților și de conduita lor procesuală inadecvată (neprezentarea în fața instanței de judecată) în speță se impunea condamnarea acestora și aplicarea unei pedepse.

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 371 al.2 C.P.P. precum și prin prisma lucrărilor noi de la dosar (declarația inculpatului --fila 18 dosar apel), Curtea apreciază că apelul nu este fondat.

1. Instanța fondului a reținut o stare de fapt concretă, în mod obiectiv fundamentată pe actele și probele de la dosar: procesul-verbal de constatare din 4.04.2006; procesul-verbal de sesizare din oficiu; adresele emise de părțile vătămate prin reprezentanții lor legali în România; depozițiile martorilor, A, coroborate cu declarațiile inculpaților care au recunoscut constant săvârșirea faptelor.

Astfel, Curtea reține la rândul său că cei trei inculpați au fost surprinși în data de 4.04.2006 în timp ce ofereau spre vânzare produse de parfumerie contrafăcute, fără a deține documente de proveniență și care să confirme calitatea acestora.

2. Prima instanță a realizat o evaluare judicioasă a lucrărilor și probelor din dosar, stabilind în mod clar și neechivoc vinovăția celor trei inculpați.

3. Curtea reține de asemenea, că Tribunalul a analizat îndeaproape și cu multă obiectivitate gradul de pericol social concret al faptelor comise, apreciind, în mod justificat faptul că în speță inculpații pot beneficia de dispozițiile art. 18/1 Cod penal.

4. Curtea face precizarea că la stabilirea în concret a gradului de pericol social al faptei, prin prisma dispozițiilor art. 18/1 Cod Penal, Tribunalul a avut în vedere, în mod corect, toate criteriile impuse de acest text de lege și a cărui interpretare este conformă cu aprecierile instanței de apel.

5. În cauză nu se poate reține, raportat la lucrările dosarului că faptele comise de inculpați prezintă în concret gradul de pericol social specific unei infracțiuni.

Numărul nesemnificativ de produse oferite spre vânzare, lipsa cunoștințelor elementare ale inculpaților în acest domeniu, gradul lor redus de instruire, urmările produse și nu în ultimul rând lipsa antecedentelor penale în ce-i privește pe inculpații și și lipsa mijloacelor de subzistență reprezintă în opinia Curții criterii suficiente în calificarea faptelor ca fiind în mod vădit lipsite de importanță.

Aspectele expuse mai sus sunt conjugate și cu starea de boală a inculpatului, probată de actele de la dosar.

6. Curtea reține de asemenea, că acordarea beneficiului prevăzut de art. 18/1 celor Cod Penal trei inculpați nu ar priva sancțiunea de rolul ei preventiv și educativ reprezentând în speța de față, un mijloc de constrângere eficient.

7. Față de motivele invocate de parchet, Curtea face următoarele precizări:

. Neprezentarea în instanță a celor doi inculpați este justificată de motive obiective, din datele existente rezultând că sunt plecați din țară.

. Faptul că inculpații au mai fost surprinși comercializând produse contrafăcute nu face obiectul cauzei de față și nici nu vor fi luate în considerare atâta timp cât împotriva lor nu s-a pronunțat, până în acest moment o hotărâre judecătorească de condamnare.

8. Reținând că Tribunalul a adoptat o soluție legală și temeinică, Curtea, conform art. 379 pct.1 lit.b C.P.P. va respinge ca nefondat apelul parchetului cu consecința prevăzută de art. 192 al.3

C.P.P.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba împotriva sentinței penale nr. 375/26.11.2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr-.

În baza art. 192 al.3 C.P.P. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariile apărătorului din oficiu desemnat pentru cei trei inculpați, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și comunicare cu celelalte părți.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - -

GREFIER

- -

Red.

Dact. LS/2ex/26.03.2008

Jud.fond:

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni la legea privind mărcile și indicațiile geografice (legea 84/1998). Decizia 31/2008. Curtea de Apel Alba Iulia