Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 53/2008. Curtea de Apel Galati

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 53/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Ion Avram judecător

JUDECĂTOR 2: Mița Mârza

JUDECĂTOR 3: Marius Marcian

GREFIER:

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public reprezentat prin PROCUROR: - procuror șef secție urmărire penală

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarAt de inculpata împotriva deciziei penale nr. 257 din 24.05.2007 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2007 și s-au consemnat în încheierea din aceeași dată, care face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 17 ianuarie 2007 și respectiv 23 ianuarie 2007.

După deliberare,

CURTEA:

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 916/02.10.2006 a Judecătoriei Tecuci (dosar fond nr.1409/2006) inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art.20 pen. în referire la art.70 din OUG nr.105/21001 și la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de uz de fals prev. de art.291 pen., ambele cu aplicarea art.37 din pen.

Aceeași inculpată a mai fost condamnată la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea prev. de art.293 al.1 pen. cu aplicarea art.37 lit.a din pen.

În baza art.33 - 34 lit.b din pen. au fost contopite cele trei pedepse si s-a dispus executarea pedepsei mai grele de 1 an închisoare.

În baza art.83 pen. și art.7 din legea nr.543/2002 s-au revocat suspendarea condiționată și beneficiul grațierii pentru pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatei prin sent.pen. nr.1464/2003 a Judecătoriei Galați si s-a dispus executarea acesteia alături de aceea de 1 an închisoare stabilită mai sus, în total inculpata urmând să execute 1 ani închisoare.

A fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a si b din pen.

În baza art.189 si 191.pr.pen. inculpata a fost obligată la plata sumei de 150 lei RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

În cursul anului 2004 inculpata a fost plecată în Italia, dar în luna octombrie, același an, a fost returnată în România și i s-a reținut pașaportul de către autoritățile italiene, fiindu-i restricționată totodată posibilitatea de plecare în spațiul.

În continuare, inculpata nefiind de acord cu măsurile dispuse a intenționat din nou să plece în vestul Europei sens in care a luat legătura cu doi tineri care au rămas neidentificați pentru a face rost de un pașaport, le-a dat acestora două fotografii, cei doi tineri procurându- inculpatei un pașaport și o carte de identitate falsă, care aveau doar fotografia inculpatei, numele fiind al martorei născută la data de 21.01.1967, cu domiciliul în

Inculpata, cu cele două acte de identitate false a încercat să plece din nou țară pe la un punct de frontieră din județul A, dar a fost depistată de organele de poliție ocazie cu care s-a constatat că inculpata apărea cu un nume fals, iar documentele de stare civilă pe care le avea erau, de asemenea, falsificate.

Inculpata a recunoscut in general faptele comise, iar situația de fapt și vinovăția sa a fost dovedită și cu: procesul-verbal de constatare, înscrisurile falsificate; declarații de martori, procese-verbale de verificare, coroborate cu celelalte probe adminJ. în cauză.

Împotriva sentinței penale nr.916/2006 a Judecătoriei Tecuci, în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci și inculpata.

În motivarea cererii de apel Parchetul a precizat că hotărârea instanței de fond este nelegală în parte, deoarece nu s-au anulat înscrisurile false folosite de inculpată, respectiv cartea de identitate si pașaportul.

Apelanta -inculpată prin apărător a solicitat redozarea pedepselor aplicate la Judecătoria Tecuci.

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea apelului declarat de inculpată ca nefondat.

Prin decizia penală nr. 257/24.05.2007 a Tribunalului Galațis -a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați, s-a desființat în parte sentința apelată și în rejudecare a dispus, în baza art. 14 Cod pr. penală în referire la art. 348 Cod pr. penală, anularea înscrisurilor false folosite de inculpata, respectiv cartea de identitate și pașaportul emise pe numele -.

Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpata și obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate de parchet, instanța de control judiciar a constatat că instanța de fond a pronunțat în parte o hotărâre nelegală motivat de următoarele:

Din situația de fapt reținută pe baza probelor existente la dosar, se constată că la finele anului 2004 inculpata a încercat să plece la muncă în străinătate pe baza unor documente false, respectiv un pașaport turistic si o carte de identitate, ambele pe numele martorei.

Din interpretarea art.14 pr.pen. si art.348 din pr.pen., rezultă că instanța este obligată să se pronunțe cu privire la înscrisurile falsificate în timpul activității infracționale.

Instanța de fond a omis să dispună anularea celor două înscrisuri false folosite de inculpată, pentru ca aceste inscrisuri în continuare să nu mai producă consecințe ori să fie folosite de alte persoane.

Așa fiind, în apelul parchetului, instanța de control judiciar a desființat în parte sentința penală apelată iar în rejudecarea cauzei a dispus anularea celor două acte de identitate false aflate la dosarul de urmărire penală și folosite de inculpata în timpul activității infracționale și anume: pașaportul turistic cu nr.- si cartea de identitate cu seria - nr.-, ambele emise pe numele martorei -.

Au fost menținute menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate ca fiind temeinice și legale.

De asemenea s-a constatat că apelul declarat de inculpata este nefondat.

Verificând sentința penală apelată prin prisma ascpectului invocat de inculpata- apelantă prin apărător, dar si din oficiu conform art.371 al.2 din pr.pen. Tribunalul a constatat că instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, a dovedit vinovăția inculpatei pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa, iar la stabilirea pedepselor au fost respectate criteriile generale de individualizare prev. de art.72 pen.

Inculpata a avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând toate cele trei infracțiuni comise iar situația de fapt si culpa penală a inculpatei sunt dovedite si cu: declarațiile martorilor audiați, proces-verbal de constatare încheiat de organele de politie, proces-verbal de verificare, înscrisurile false folosite de inculpată coroborate cu celelalte probe adminJ. în cauză.

Pentru atitudinea sinceră a inculpatei si pentru faptul că aceasta este tânără, instanța de fond a orientat pedepsele aplicate către limita minimă prevăzută de lege, astfel că nu se impune redozarea acestora în apel.

Inculpata-apelantă este cunoscută cu antecedente penale, a comis prezentele fapte penale în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit.a pen. și faptul că s-a dispus executarea în final a 2 ani de închisoare se datorează împrejurării că instanța de fond a soluționat antecedentele penale ale inculpatei.

Întrucât inculpata este recidivistă, aplicarea unei pedepse neprivative de libertate nu este posibilă conform cerințelor prev. de art.81- 82 si 86 ind.1 și 2 din pen.

În termen legal împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs inculpata criticând-o sub următoarele aspecte:

- în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prev. de art. 70 al. 1 și 3 din OUG nr. 105/2001 întrucât inculpata nu a început executarea activității de trecere frauduloasă a frontierei

- în cauză se impunea reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatei și redozarea pedepsei întrucât aceasta a fost sinceră și a regretat faptele comise

- încadrarea juridică a faptelor deduse judecății este greșită deoarece trebuia reținută doar infracțiunea de "fals privind identitatea" nu și infracțiunea de " uz de fals"

Recursul declarat inculpată este fondat și urmează a fi admis pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel referitor la motivele de recurs invocate de inculpată Curtea constată că în cauză nu se poate reține, așa cum a solicitat aceasta, că activitatea infracțională desfășurată a rămas în faza actelor premergătoare, ce sunt nesancționate de legiuitor, și că inculpata nu a încercat să treacă în mod fraudulos frontiera de stat a României.

Potrivit art. 20 al. 1 Cod penal tentativa constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârși infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul.

Pe de altă parte art. 70 al. 1 din OUG nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României prevede că "Intrarea sau ieșirea din țară prin trecerea ilegală a frontierei de stat constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani" în vreme ce alineatul 3 al aceluiași articol dispune că "tentativa faptelor prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește."

Din cele mai sus arătate rezultă că poate fi considerată ca tentativă la infracțiunea prev. de art. art. 70 al. 1 din OUG nr. 105/2001 și fapta inculpatei, care s-a prezentat la Punctul de Trecere Frontieră Jud. A, călătorind spre Italia, cu documente de identitate false, susținând că se numește -, situație în care este evident că a încercat să părăsească teritoriul României prin trecerea ilegală a frontierei, cu atât mai mult cu cât în anul 2004 i se restricționase dreptul de a circula în spațiul.

Așa fiind solicitarea inculpatei de a se reține că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea prev. de art. 70 al. 1 și 3 din OUG nr. 105/2001 nu poate fi primită favorabil.

Nici motivul de recurs vizând reținerea de circumstanțe atenuante nu este fondat câtă vreme inculpata nu se află la primul impact cu legea penală și nu s-a prezentat decât în fața instanței de fond.

Este însă fondată critica inculpatei referitoare la greșita încadrare a faptelor săvârșite.

În acest sens Curtea reține că infracțiunea de fals privind identitatea prevăzută în art. 293 din Codul penal se săvârșește prin prezentarea sub o identitate falsă ori prin atribuirea unei asemenea identități altei persoane, pentru a induce sau a menține în eroare o unitate dintre cele prevăzute în art. 145, în scopul de a produce consecințe juridice pentru sine ori pentru altul.

Din conținutul textului enunțat rezultă că latura obiectivă a acestei infracțiuni se realizează prin prezentarea de către făptuitor a unei alte identități decât cea reală, fie oral, fie prin folosirea unui înscris cu ocazia prezentării în fața unei autorități în vederea obținerii ori realizării unui drept prevăzut de lege.

În consecință, folosirea unor înscrisuri false privind identitatea face parte din însuși conținutul infracțiunii de fals privind identitatea, motiv pentru care condamnarea inculpatei și pentru infracțiunea de uz de fals este nelegală, această din urmă faptă neconstituind o infracțiune autonomă, ci o componentă a infracțiunii prevăzute în art. 293 din Codul penal.

Față de cele mai sus arătate urmează a se admite recursul declarat de inculpata și a se casa, numai în ceea ce privește latura penală, hotărârile instanței de fond și apel, urmând ca în rejudecare să se dispună schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Urmează ca inculpata să fie condamnată la o pedeapsă pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, pedeapsă care, conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal va fi contopită cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 70 din OUG nr. 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Se va menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare precum și a revocării beneficiului grațierii aceleiași pedepse, aplicată prin sentința penală nr. 1464/07.05.2003 a Judecătoriei Galați și se va înlătura dispoziția de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Se vor menține totodată celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpata (fiica lui și, născută la data de 1 decembrie 1980 în comuna, județul G, cu același domiciliu, CNP -) împotriva deciziei penale nr. 257 din 24 mai 2007 Tribunalului Galați pronunțată în dosar nr- - sentința penală nr. 916 din 2 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Tecuci în dosar nr. 1409/2006 și în consecință:

Casează în parte decizia penală nr. 257 din 24 mai 2007 Tribunalului Galați și sentința penală nr. 916 din 2 octombrie 2006 Judecătoriei Tecuci, doar în ceea ce privește latura penală și în rejudecare;

În baza art. 334 Cod proc.pen. dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Condamnă pe inculpata la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

Conform art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal contopește pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată inculpatei pentru infracțiunea prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 70 din nr.OUG 105/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată aceleiași inculpate pentru infracțiunea prevăzută de art. 293 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, stabilind pedeapsa rezultantă de 6 luni închisoare.

Menține dispoziția de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare precum și a revocării beneficiului grațierii aceleiași pedepse, aplicată prin sentința penală nr. 1464 din 7 mai 2003 Judecătoriei Galați, astfel încât inculpata va executa în final pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare.

Înlătură dispoziția de obligare a inculpateiu la plata cheltuielilor judiciare către stat în apel.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.

În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat la judecata în recurs rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red./20.02.2008

Tehnored./2 ex./07.03.2008

Fond:

Apel: -

Președinte:Ion Avram
Judecători:Ion Avram, Mița Mârza, Marius Marcian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infracțiuni privind frontiera de stat a româniei (g nr. 105/2001). Decizia 53/2008. Curtea de Apel Galati